2.06.2019
2.05.2019
”A fi împreună cu Dumnezeu” - poveste de Osho
Dumnezeu este chiar aici, dar nu-l poţi vedea pentru că ai ochii orbiţi de învăţăturile care ţi s-au dat.
Dumnezeu nu este evreu, aşa că dacă ai în cap ideea evreiască de Dumnezeu, nu îl vei găsi.
Am auzit o poveste frumoasă despre un mistic Sufist, pe nume Farid:
Într-o noapte, a visat, că prin milostivirea lui Alah a ajuns în rai.
Iar întreg raiul era decorat peste tot cu milioane de lumini şi flori: urma să înceapă o anume petrecere şi din toate părţile răsuna o muzică minunată.
El a întrebat, "Ce se petrece aici ?"
Iar cei din jur i-au răspuns, "Este ziua lui Dumnezeu, şi noi îl sărbătorim. Ai sosit la momentul potrivit !"
Farid s-a aşezat sub un copac pentru a zări ce se întâmplă, întrucât o mare procesiune începuse să se mişte pe drum.
Un om stătea pe un cal, iar el a întrebat, "Cine este acest om ?" I s-a răspuns, "Nu l-ai recunoscut ? Este Hajrat Mohammed.”
În spatele acestuia erau milioane şi milioane de adepţi, iar el a întrebat, "Cine sunt aceşti oameni ?" I s-a răspuns, "Ei sunt mahomedani, adepţii lui Mohammed."
Apoi şi-a făcut apariţia Iisus şi milioane de persoane îl urmau.
După aceea, a fost rândul lui Krishna, pe carul său din aur şi milioane de oameni mergeau în urma sa.
Şi tot aşa, mai departe, şi mai departe..., procesiunile continuau, continuau şi tot continuau.
La sfârşit, a venit un bătrân călare pe un măgar poate la fel de bătrân. Iar în urma lui nu era nimeni; era întru totul singur.
La sfârşit, a venit un bătrân călare pe un măgar poate la fel de bătrân. Iar în urma lui nu era nimeni; era întru totul singur.
Farid a început să râdă privind acest om - era hazliu; nimeni, absolut nimeni nu îl urma. Şi de ce trebuia să sosească pe măgarul său ?
El a întrebat, "Cine eşti dumneata, domnule ? I-am văzut pe Mohammed, Hristos, Krishna, Mahavira, Buddha, dar tu cine eşti ? Pari a fi un fel de glumă ! Şi nimeni nu te urmează."
Bătrânul era foarte trist şi i-a zis, "Da, Eu sunt Dumnezeu. Aceasta este petrecerea de ziua mea. Dar unii oameni au devenit mahomedani, unii creştini, unii evrei, unii hinduşi, iar mie nu mi-a rămas nici unul alături."
Din cauza şocului, Farid s-a trezit.
Bătrânul era foarte trist şi i-a zis, "Da, Eu sunt Dumnezeu. Aceasta este petrecerea de ziua mea. Dar unii oameni au devenit mahomedani, unii creştini, unii evrei, unii hinduşi, iar mie nu mi-a rămas nici unul alături."
Din cauza şocului, Farid s-a trezit.
A doua zi, le-a spus ucenicilor săi, "De-acum înainte nu mai sunt mahomedan. Visul a reprezentat o revelaţie măreaţă. Nu sunt parte niciunei organizaţii religioase: sunt, pur şi simplu, eu însumi. Mi-ar place să fiu împreună cu Dumnezeu, astfel încât, măcar o singură persoană să-l urmeze."
Surse: :https://www.diane.ro; Cartea lui Osho "Peştelui din mare nu-i este sete"
2.01.2019
”Biserica Stavropoleos”, București - România
”Biserica Stavropoleos” este o biserică ortodoxă, construită în stil brâncovenesc, în centrul orașului București - România. Hramul bisericii este Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Numele Stavropoleos este forma românească a cuvântului grecesc Stauropolis, care se traduce prin „Orașul Crucii”.
Biserica Stavropoleos este inclusă în Lista monumentelor istorice din România.
Biserica a fost înălțată în 1724, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat (domnitor al Țării Românești, 1719-1730), de către arhimandritul Ioanichie Stratonikeas, originar din Epir.
În curtea hanului său, construit în 1704, Ioanichie a zidit biserica și o mănăstire, susținută economic din veniturile de la han (o situație frecvent întâlnită în epocă).
În 1726 starețul Ioanichie a fost ales mitropolit al Stavropolei și exarh al Cariei. Mănăstirea pe care a construit-o poartă de atunci numele Stavropoleos, după numele vechiului scaun. La 7 februarie 1742 Ioanichie, în vârstă de 61 de ani, moare și este îngropat în biserica sa.
Hanul și anexele mănăstirii au fost demolate la sfârșitul secolului al XIX-lea. De-a lungul timpului biserica a fost afectată de cutremure, care au șubrezit turla până la cădere. Picturile turlei au fost restaurate însă la începutul secolului al XX-lea.
În prezent din vechea mănăstire nu a mai rămas decât biserica, alături de care există o construcție de la începutul secolului al XX-lea, care adăpostește o bibliotecă, o sală de conferințe și o colecție de icoane vechi (începutul sec. al XVIII-lea) și obiecte de cult, precum și fragmente de frescă recuperate de la bisericile demolate în timpul regimului comunist. Clădirea cea nouă a fost construită după planurile arhitectului Ion Mincu.
Din anul 1991 biserica este păstorită de părintele Iustin Marchiș, primul ieromonah al bisericii în ultima sută de ani.
Comunitatea trăitoare aici, alături de slujbele zilnice, se ocupă cu restaurarea de carte veche, icoane și haine sacerdotale.
Corul bisericii cântă muzică neobizantină (o singură voce susținută de un sunet prelungit numit ison - acompaniament), acum rar întâlnită în bisericile din România.
Lucrările pentru construirea unui punct de transformare a energiei electrice, inițiate în octombrie 1998, au dus la descoperirea unor substrucții în mijlocul străzii Stavropoleos, în vecinătatea bisericii. Sondajele arheologice care au început la acea dată au condus la degajarea unor tronsoane fragmentare de ziduri aparținând probabil mai multor etape de edificare a hanului Stavropoleos.
La 26 martie 2008 s-a reînființat Mănăstirea Stavropoleos ca mănăstire de maici cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și Sf. Iustin Martirul și Filosoful. Tunderea în monahism a primelor patru monahii a avut loc pe 28 mai 2008.
Pe 4 iunie 2012 a fost resfințită biserica Mănăstirii Stavropoleos de către patriarhul Daniel.
sursa : https://ro.wikipedia.org
1.30.2019
Margot Robbie - frumusețe și talent actoricesc
Margot Elise Robbie s-a nascut in 2 iulie 1990 in Australia.
Si-a inceput cariera prin aparitiile sale in filme independente din tara sa natala.
Dupa ce a ajuns in Statele Unite, a ajuns cunoscuta datorita serialului tv ”Pan Am”, difuzat de ABC, in periaoda 2011-2012.
In 2013, a aparut pe marele ecran prin rolul din ”About Time”.
A impresionat prin rolul din ”The Wolf of Wall Street” in care a jucat alaturi de Leonardo DiCaprio si Jonah Hill.
1.29.2019
1.25.2019
TRANDAFIRUL DESERTULUI
TRANDAFIRUL DESERTULUI, denumit și ADENIUM OBESUM, este o plantă perenă, de origine africană.
Înflorește începând cu luna aprilie și până în septembrie.
Trandafirul are nevoie, pentru înflorire, de un loc cu mult soare. Poate fi cultivat în ghivece, dar pe parcursul timpului, planta se dezvoltă având nevoie de ghivece mai mari. În cazul în care are lumină și soare numai dintr-un unghi, ghiveciul trebuie rotit pentru ca planta să crească uniform.
Pentru trandafirul deșertului o fertilizare pe an este suficientă și asta se aplică de regulă primăvara.
Din când în când se adaugă puțin var în sol pentru a crește alcalinitatea la nivelul ideal de 7,0 - 7,5 pH.
Dacă se aplică tăieri scurte se va obține o coroană ramificată și mult mai compactă decât se formează în mod natural. În timpul tăierii ramurilor se vor folosi mănuși de protecție, deoarece seva ramurilor este toxică.
Trandafirul desertului poate rezista perioade lungi de timp fără a fi udat. În acest caz planta va suferi doar un regres în creștere iar sănătatea plantei nu va avea de suferit. Trandafirul deșertului are capacitatea de a stoca apa în tulpină și în frunze.
Trandafirul are nevoie, pentru înflorire, de un loc cu mult soare. Poate fi cultivat în ghivece, dar pe parcursul timpului, planta se dezvoltă având nevoie de ghivece mai mari. În cazul în care are lumină și soare numai dintr-un unghi, ghiveciul trebuie rotit pentru ca planta să crească uniform.
Pentru trandafirul deșertului o fertilizare pe an este suficientă și asta se aplică de regulă primăvara.
Din când în când se adaugă puțin var în sol pentru a crește alcalinitatea la nivelul ideal de 7,0 - 7,5 pH.
Dacă se aplică tăieri scurte se va obține o coroană ramificată și mult mai compactă decât se formează în mod natural. În timpul tăierii ramurilor se vor folosi mănuși de protecție, deoarece seva ramurilor este toxică.
Trandafirul desertului poate rezista perioade lungi de timp fără a fi udat. În acest caz planta va suferi doar un regres în creștere iar sănătatea plantei nu va avea de suferit. Trandafirul deșertului are capacitatea de a stoca apa în tulpină și în frunze.
1.22.2019
Animalele sunt inteligente, au constiintă, au limbaj si mai ales au emotii ...
"Există, la cele mai multe dintre celelalte animale, urme ale unor stări sufletesti care se deosebesc foarte limpede la oameni, căci blandetea si salbaticia, gingasia si asprimea, curajul si timiditatea, teama si indrazneala, impetuozitatea si firea rautacioasa, dar si o inteligenta care implica discernamant sunt, multe dintre ele, similitudini, la fel cum spuneam despre partile corpului." - spune Aristotel în ”Continuitatea regnului”
In cea mai vestita opera zoologica a sa, ”Historia Animalium”, Aristotel vorbea despre asemanarile dintre emotiile pe care le incearca si le exprima animalele si cele pe care le simt si le manifesta oamenii ca despre ceva firesc. Asta se intampla in urma cu 2.300 ani.
Apoi, intre om si restul regnului animal pare ca s-a deschis o prapastie. Multa vreme, ideologia crestina nu a admis faptul ca oamenii, fii ai Creatorului, inzestrati cu un suflet nemuritor, puteau fi asemanati animalelor, simple creaturi fara suflet, fara ratiune si fara sentimente.
Totusi, interesul oamenilor fata de simțamintele animalelor nu s-a stins.
Diversi autori, mai mult sau mai putin celebri, s-au aplecat asupra subiectului, si-au ascutit penele si au intrat in polemică, pentru a raspunde cu DA sau cu NU la intrebarea daca animalele au emotii si sentimente.
Numerosi cercetatori considera ca animalele sunt capabile sa incerce emotii – si nu numai emotii primare, precum teama, ci si emotii mai complexe, de pilda dragostea sau mâhnirea.
Ei afirmă ca intre creierul omului si creierul altor animale exista numeroase similitudini – structurale si fiziologice –, indeajuns de multe pentru a ne duce cu gandul la similitudini de ordin psihologic. De pildă, sediul principal al emotiilor este sistemul limbic, o zona a creierului care exista la toate mamiferele. Acest sistem este o componenta straveche a creierului nostru.
Ceea ce au in plus mamiferele mai evoluate este un neocortex foarte dezvoltat, fapt ce explica de ce exprimarea emotiilor in cazul lor este mai vizibila si mai accesibila intelegerii noastre.
Cercetatori care au petrecut mult timp studiind elefantii vorbesc despre profunzimea emotionala a acestor animale, despre surprinzatoarea intelegere a fenomenului mortii si despre durerea pe care par sa o incerce la pierderea unui membru al grupului.
Emotiile sunt insotite de schimbari biochimice. Bucuria jocului e insotita de descarcari de dopamina la nivelul creierului – modificare constatata in cursul unor cercetari efectuate pe sobolani.
Teama are ca „asociat“ adrenalina, produsa de glandele suprarenale, care pune corpul in stare de alerta la amenintarea unui pericol.
Astfel de substante sunt prezente si au aceleasi functii atat la om, cat si la alte mamifere.
Asadar, asemanarile exista in suficienta masura pentru a ne da de gandit.
Dar de ce pe unii nu îi intereseaza problema ?
Poate că simt, cumva, ca daca ar trebui sa admita ca animalele au emotii, ar trebui sa le trateze altfel decat pana acum.
Daca ne gandim la modul in care sunt tratate acestea in anumite laboratoare de cercetare sau in anumite crescatorii, nu e de mirare ca oamenii implicati in asemenea experiente prefera sa creada ca animalele nu au sentimente.
Poate ca, datorita educatiei primite, nu pot crede ceva fara dovezi stiintifice.
La intrebarea „Au animalele sentimente, emotii ?“, numerosi savanti raspund prudent: „Nu exista dovezi stiintifice solide că ar fi asa“.
Dovezi solide – adica acelea obtinute prin metode stiintifice standardizate: observatii repetabile in cadrul unor experimente controlate.
La drept vorbind, abia de vreo trei decenii incoace stim ceva mai multe despre felul in care functioneaza propriul nostru creier, odata cu dezvoltarea tehnicilor de cercetare in neurobiologie si neuropsihologie si, mai ales, a metodelor de scanare a creierului, fapt ce a facut posibila observarea functionarii lui „in direct“.
Va trebui sa mai asteptam (poate doar cativa ani, la actualul ritm al progresului stiintific si tehnologic) pana la dezvoltarea unor tehnici si echipamente care sa ne permita sa realizam pe scara larga experimente de scanare a creierului si la animale.
Disputa este, oricum, la ordinea zilei. Scepticii sustin ca, in cazul animalelor, nu se poate vorbi de emotii, ci doar de reactii hormonale la stimuli externi si acuza cealalta tabara de antropomorfism – un păcat foarte grav pentru un cercetator –, adica de tendinta de a atribui insusiri umane altor animale.
Daca un leu ar putea vorbi, multe am avea de aflat ...
Oricum, s-a castigat ceva: mediul stiintific se preocupa de acest aspect al vietii animalelor, iar ideea existentei emotiilor animale nu mai este o erezie absurda, ci un domeniu de cercetare pe cat de interesant, pe atat de respectabil.
Oamenii par pregatiti sa accepte faptul ca animalele sunt fiinte sensibile, ca au inteligenta, constiinta, limbaj si mai ales emotii.
Desigur, capacitatea de a incerca diverse emotii este variabila de la o specie la alta si trebuie analizata in contextul caracteristicilor speciei, dar ar fi o simplificare grosolana sa consideram ca, la animale, comportamentele insemna doar instincte si reflexe conditionate.
Daca acceptam ideea ca animalele au emotii, urmatoarea intrebare ar fi: sunt ele constiente de acestea ?
Steven Budiansky, autorul unei carti intitulate ”Daca un leu ar putea vorbi”, crede ca animalele sunt constiente de emotiile lor, dar sunt mai mult sau mai putin limitate in exprimarea acestora. Sediul emotiilor este sistemul limbic, dar exprimarea lor depinde in mare masura de neocortex – partea cea mai noua, cea mai recent dezvoltata si deci cea mai evoluata a creierului. Cu cat legaturile dintre sistemul limbic si neocortex sunt mai complexe, cu atat fiinta este mai evoluata, deci mai capabila sa-si controleze si sa-si exprime emotiile mai nuantat si mai subtil.
Ca orice lucru insuficient cunoscut, preocuparea pentru emotiile animalelor este un drum plin de capcane. Daca oamenii de stiinta, in general, incearca sa se fereasca de speculatiile „antropomorfizante“, in schimb, simplii iubitori de animale au tendinta de a proiecta asupra acestora propriile trairi, de a le atribui ganduri si sentimente pe care animalele nu le au si de a astepta de la animale ceva ce acestea nu pot oferi.
Lassie, zi-mi ca ma iubesti !
Pisicile si cainii ajung sa fie priviti ca niste mici umanoizi cu blana, in loc de a fi intelese si acceptate asa cum sunt.
Dorintele oamenilor sar peste bariera fireasca a diferentei dintre specii, asa incat, uneori, proprietarii de animale ajung sa se simta frustrati cand pisicile sau cainii nu-si exprima sentimentele mai „omeneste“. Absurd. Nici n-ar avea cum.
Animalele au si modalitati speciale de exprimare: mirosul le spune foarte multe mamiferelor macrosmatice (cu simtul mirosului foarte dezvoltat).
Omul e o biata specie microsmatica, avand simtul mirosului jalnic de subdezvoltat in comparatie cu cel al cainilor, de pilda. Noi ne bazam mai mult pe vaz. Asta e, fiecare cu dotarea lui.
Dupa cum se vede, problema existentei sau nonexistentei emotiilor la animale e complicata si controversata. Nici nu avea cum sa fie altfel, de vreme ce psihicul inca e „ceva“ extrem de misterios chiar cand vine vorba de specia umana.
Etologia (studiul comportamentului) este o stiinta matură, in plina dezvoltare, iar cercetarile etologice au adus la lumina nenumarate aspecte fascinante ale comportamentului animal. Este o stiinta spectaculoasa prin metodele si prin rezultatele ei si se bucura de un interes remarcabil in randul publicului.
In schimb, psihologia animala este o stiinta aflata, deocamdata, abia in faza copilariei. Putem prevedea că rezultatele cercetarilor in acest nou domeniu vor fi, de asemenea, spectaculoase, dar e nevoie de timp. Si, mai ales, de multe cercetari efectuate pe teren, pentru a studia psihicul animal in conditiile traiului in libertate.
Experimentele efectuate in mediul artificial al laboratorului nu sunt de ajuns, caci in aceste conditii raspunsurile pot fi inselatoare.
Acumularea de noi date va modifica in mod sigur perceptia noastra asupra lumii animale. Va influenta modul in care privim animalele si va avea (va trebui sa aiba) ca efect o schimbare in felul in care sunt tratate animalele in gradini zoologice, in circuri, dar si in laboratoare de cercetare, crescatorii etc.
Daca sentimentele, emotiile reprezinta expresia activitatii unui sistem nervos evoluat, atunci trebuie sa admitem, chiar mulțumindu-ne doar cu ceea ce stim pana acum, ca animalele nu sunt doar niste „masinarii vii“ programate pentru supravietuire si reproducere, ci au o viata interioara bogata si intensa. Cu alte cuvinte, sunt mult mai aproape de noi decat credeam.
Nu e nevoie sa fii Aristotel sau Darwin ca sa simti si sa intelegi emotiile animalelor. Orice om adult, chiar daca nu a avut, nu are si nici nu intentioneaza sa-si ia un caine, intelege in buna masura emotiile si limbajul cainilor.
Cainele este primul animal domesticit de om, acum circa 15.000 de ani, relatia cu acesta fiind veche si statornica, si poate nu intamplator este specia pe care o intelegem cel mai bine. Iar cainele, ca animal social, traind in grupuri, si-a dezvoltat o gama extinsa de semnale pentru a exprima ceea ce simte.
Mai putini oameni cunosc si inteleg, de pilda, comportamentul pisicilor; pisica este un animal mai degraba solitar, a fost domesticita mai tarziu, deci relatia cu ea este de data mai recenta si, pesemne, trebuie sa mai conviețuim cateva mii de ani ca sa ne cunoastem mai bine.
Diverse probleme psihice sunt comune oamenilor si altor mamifere.
Stresul posttraumatic se manifesta surprinzator de asemanator la oameni, cai, pisici, maimute si caini.
Animalele pot suferi si ele de boli produse de stres, de pilda de ulcer sau de depresie, iar medicamentele antidepresive pot fi prescrise fie de doctorul veterinar, fie de medicul de familie.
Cum isi exprima animalele emotiile ? In buna masura, ca si noi: prin glas si prin limbajul corpului, adica prin postùri, miscari, mimica, adesea diferite de la o specie la alta.
Acelasi gest (miscarea cozii dintr-o parte in alta, sa zicem) inseamna altceva la pisica decat la caine.
La cimpanzei, care nu numai ca sunt foarte expresivi, dar au fost si foarte bine studiati, specialistii identifica multe emotii interpretand vocalizarile, expresiile chipului, pozitia corpului, gesturile. Jane Goodall, care a studiat timp de patru decenii cimpanzeii in Africa, a deslusit la ei o multime de semnale exprimand furia, bucuria, curiozitatea, afectiunea, frica sau tristetea.
Descrie chiar o expresie neobisnuita de pe chipul unei tinere femele, expresie ce insotea un comportament de asemenea neobisnuit: femela atacase un mascul cu vreun an mai mare decat ea. Cateva clipe mai tarziu, cercetatoarea si-a dat seama ce o determinase pe Pooch (acesta era numele femelei) sa se poarte astfel: il vazuse in apropiere pe Huxley – un mascul batran, de care Pooch se atasase de cand isi pierduse mama – si, la adapostul autoritatii acestuia, capatase curaj sa se razbune pe tanarul Evered, care o lovise ceva mai devreme, cand se certasera din pricina bananelor date de cercetatori.
Huxley a intervenit in incaierarea celor doi adolescenti (se pare ca le-a dat cate o scatoalca, pentru a-i potoli), iar Pooch, incantata ca Evered o incasase, a plecat, uitandu-se la el „cu o expresie pe care n-o mai vazusem pana atunci si nici de atunci incoace la un cimpanzeu“, scrie Jane Goodall. „Arata exact ca strâmbatura unei fetiscane care face in ciuda cuiva."
”CREATORUL” NU A FĂCUT NIMIC LA ÎNTÂMPLARE !
sursa: https://www.descopera.ro/natura/929141-au-animalele-sentimente
1.15.2019
ELENA CĂRUNTU - o româncă plecată să muncească în altă țară și care ne face cinste
Sunt bogată mamă, am o rădăcină,
Undeva o vatră, cald mereu să-mi țină
Am într-o pădure înverzit, un ram,
Și izvorul jur, mi-l socot de neam.
Am pe lunca vieții, un întins zăvoi
Oameni liniștiți, cum sunt pe la noi,
Și mai am măicuță, din strămoși-un grai
Râuri de pe ie, cel mai frumos strai.
Sunt bogată-ți zic, chiar fără hectare,
Pot să dau binețe, zilelor sub soare
Unde-mi calcă talpa, numai oseminte,
Cerul îmi stropește, ploi din raiuri sfinte.
Și mai am în suflet, bob de gingășie,
Amintirea dulce din copilărie
Mamă n-am avere, n-am nicio cetate
Însă am voința și crez în dreptate.
N-am strâns eu podoabe, nici aur nu am,
Însă n-am mânie, mamă, niciun gram
Câte-adună palma, toate-s la vedere,
Inima mea știe să dea mângâiere.
Sunt bogată mamă, cum n-aș fi visat
Le cuprind-n mine și mă-ntorc în sat
Și-mi tremură pasul, simt lacrima-n mână,
Când la o răscruce, iubirea-mi îngână.
Că sunt neam cu toți și-s cea mai bogată !
Uite, vezi măicuță, zâmbetul arată
Că sunt mulțumită și spun mulțumesc,
Clipelor de-acum, vieții ce-o trăiesc !
Autor, Elena Căruntu
Elena Căruntu
A publicat primul său volum de poezii, intitulat "Gânduri", la o editură din Vâlcea.
Elena a plecat din ţară fără să se gândească că departe de casă va scrie o carte de poezii şi îşi va găsi liniştea sufletească.
Italia a devenit nu doar a doua casă, ci şi ţara în care "a găsit timp şi pentru ea".
Italia a devenit nu doar a doua casă, ci şi ţara în care "a găsit timp şi pentru ea".
"Mă simt uneori singură şi parcă mi-ar fi mai bine în satul meu de munte, în rest pot spune că sunt o persoană fericită", ne-a declarat ea când ne-a arătat cartea sa cu poezii şi am întrebat-o ce şi-ar dori mai mult.
Are 51 de ani şi este originară din judeţul Vâlcea, "de lângă renumita localitate Horezu".
Părinţii au fost ciobani, oameni muncitori, iar Elena e foarte mândră de familia ei. «Multora le-ar fi greu să spună, dar asta nu e o ruşine pentru mine. Părinţii mei au fost nişte oameni deosebit de muncitori, respectaţi de toată lumea.»
În ţară a lucrat în diferite locuri, niciunul însă nu i-a adus vreo satisfacţie. «Trebuia să muncesc, dar nimic nu făceam cu drag», ne-a spus Elena.
A ales calea străinătăţii, în anul 2006 fiind adusă de o prietenă în Italia.
În ţară a lucrat în diferite locuri, niciunul însă nu i-a adus vreo satisfacţie. «Trebuia să muncesc, dar nimic nu făceam cu drag», ne-a spus Elena.
A ales calea străinătăţii, în anul 2006 fiind adusă de o prietenă în Italia.
«Am ajuns în Italia, într-o localitate mică, de lângă Aquila, acolo unde a fost cutremurul. Eu am plecat după un an, la Jesi, în regiunea Marche, acolo unde m-am şi stabilit şi nu am prins nenorocirea din anul 2009.»
De când a ajuns în Italia, Elena s-a simţit respectată de cei pentru care a lucrat şi nu a avut probleme de integrare.
De când a ajuns în Italia, Elena s-a simţit respectată de cei pentru care a lucrat şi nu a avut probleme de integrare.
«Eu mereu am fost respectată, pentru că mi-am făcut munca aşa cum trebuie, am fost cinstită şi conform unui principiu de-al meu, dacă respecţi vei fi respectat. Am auzit şi citit tot felul de întâmplări, cu românce venite la muncă în Italia, care au trecut prin tot felul de grozăvii. Eu am fost poate norocoasă, nu am avut parte de angajatori răi.»
În ultimii trei ani Elena a lucrat la o familie "de intelectuali", persoane care i-au deschis "apetitul" pentru lectură şi poezie. «Două persoane extraordinare pentru care am toată recunoştinţa. M-au învăţat să vorbesc bine limba italiană şi m-au încurajat foarte mult când au înţeles că îmi place poezia, că scriu poezii. Pentru ei a fost un lucru deosebit când le-am spus că în această vară am reuşit să adun poeziile mele într-un volum şi să-l public. Oricum, pot să spun că datorită Italiei mi-am descoperit pasiunea pentru poezie.»
Despre poeziile sale, Elena ne-a spus că le scrie când "îi vine inspiraţia". «Merg pe stradă, privesc plantele, o floare, un chip uman şi îmi vine câte o idee, câte o rimă. Atunci simt că am ceva de spus. Mă opresc, îmi notez ideea sau când ajung acasă pun pe hârtie. Scriu poeziile cu mare pasiune şi poate de aceea, zic eu, reuşesc să transmit anumite trăiri cititorilor mei"
Am scris versuri de dragoste, despre natură, despre amintirile mele sau despre anumite evenimente. Poeziile mele au titluri precum "Crăciunul", "Valea copilăriei", "Trădarea", "Lacrimă de dor", "Recunoştinţă", etc., iar volumul l-am intitulat "Gânduri".»
Chiar dacă în Italia se simte bine şi are timp şi pentru pasiunile sale, Elena e sigură că se va întoarce acasă, în România. «Eu mă simt legată de locurile mele natale. Eu vin dintr-o zonă de munte, deosebit de frumoasă, cu păduri şi natură necontaminată. Acolo vreau să mă reîntorc.» Elena mai are un "of". «Mi-e ciudă când văd că poporul român se destramă, că oamenii devin tot mai răi, dispar respectul şi valorile. Iar asta datorită politicii ultimilor ani."
"Oare cum am putea să-i facem pe politicienii români să se gândească la popor, la noi, ăştia care am fost nevoiţi să plecăm prin lume. Ar trebui să se gândească la cum să ne aducă acasă pe toţi, să refacem acea Românie rotundă, pentru care s-au jertfit strămoşii noştri.»
Un material de Andi Rădiu, Gazeta Românească, Italia
În ultimii trei ani Elena a lucrat la o familie "de intelectuali", persoane care i-au deschis "apetitul" pentru lectură şi poezie. «Două persoane extraordinare pentru care am toată recunoştinţa. M-au învăţat să vorbesc bine limba italiană şi m-au încurajat foarte mult când au înţeles că îmi place poezia, că scriu poezii. Pentru ei a fost un lucru deosebit când le-am spus că în această vară am reuşit să adun poeziile mele într-un volum şi să-l public. Oricum, pot să spun că datorită Italiei mi-am descoperit pasiunea pentru poezie.»
Despre poeziile sale, Elena ne-a spus că le scrie când "îi vine inspiraţia". «Merg pe stradă, privesc plantele, o floare, un chip uman şi îmi vine câte o idee, câte o rimă. Atunci simt că am ceva de spus. Mă opresc, îmi notez ideea sau când ajung acasă pun pe hârtie. Scriu poeziile cu mare pasiune şi poate de aceea, zic eu, reuşesc să transmit anumite trăiri cititorilor mei"
Am scris versuri de dragoste, despre natură, despre amintirile mele sau despre anumite evenimente. Poeziile mele au titluri precum "Crăciunul", "Valea copilăriei", "Trădarea", "Lacrimă de dor", "Recunoştinţă", etc., iar volumul l-am intitulat "Gânduri".»
Chiar dacă în Italia se simte bine şi are timp şi pentru pasiunile sale, Elena e sigură că se va întoarce acasă, în România. «Eu mă simt legată de locurile mele natale. Eu vin dintr-o zonă de munte, deosebit de frumoasă, cu păduri şi natură necontaminată. Acolo vreau să mă reîntorc.» Elena mai are un "of". «Mi-e ciudă când văd că poporul român se destramă, că oamenii devin tot mai răi, dispar respectul şi valorile. Iar asta datorită politicii ultimilor ani."
"Oare cum am putea să-i facem pe politicienii români să se gândească la popor, la noi, ăştia care am fost nevoiţi să plecăm prin lume. Ar trebui să se gândească la cum să ne aducă acasă pe toţi, să refacem acea Românie rotundă, pentru care s-au jertfit strămoşii noştri.»
Un material de Andi Rădiu, Gazeta Românească, Italia
sursa: http://www.rgnpress.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)