8.18.2019

Posibila prezenţă a unui nor radioactiv deasupra României





ANUNŢUL autorităţilor despre posibila prezenţă a unui nor radioactiv deasupra României

Nu există date care să indice existenţa unui risc radiologic pentru populaţia României, arată, într-un comunicat comun, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Comisia pentru Controlul Activităţilor Nucleare şi Agenţia pentru Protecţia Mediului.

Potrivit comunicatului de presă semnat de cele trei instituţii şi remis duminică presei, nu există date care să confirme sau să indice existenţa unor factori de risc radioactiv pentru populaţia din România.

„​În ceea ce priveşte informaţiile apărute în spaţiul public, referitoare la posibila prezenţă a unui nor radioactiv deasupra României, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) aduc în atenţia opiniei publice faptul că nu există date care să confirme sau să indice existenţa unor factori de risc radiologic pentru populaţia de pe teritoriul României sau mediu care să impună luarea unor măsuri de răspuns”, se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului monitorizează în permanenţă radioactivitatea mediului, iar la măsurătorile efectuate din 8 august şi până în prezent „nu există nicio modificare a fondului natural din punct de vedere a radioactivităţii mediului”.

De asemenea, reprezentanţii celor trei instituţii susţin că nici la nivel internaţional nu au fost raportate modificări ale nivelului de radioactivitate a mediului.

Potrivit comunicatului, autorităţile române sunt în contact permanent cu Centrul de Incidente şi Urgenţe din cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena şi cu statele cu care România are încheiate tratate bilaterale în cadrul Convenţiei Internaţionale de notificare rapidă în cazul urgenţelor radiologice şi accidentelor nucleare.

„Nivelul radiaţiilor măsurate de către ANPM prin RNSRM se încadrează în limitele radioactivităţii mediului natural. CNCAN, ANPM împreună cu IGSU precizează că nu există niciun pericol radiologic pentru populaţie sau pentru mediu”, se mai arată în comunicat.

Declaraţiile vin în contextul în care Unitatea 4 a centralei atomice de la Beloiarsk din regiunea Munţilor Urali a fost oprită duminică în urma detectării unei erori la sistemul siguranţă, a anunţat o subsidiară a agenţiei ruse pentru energie atomică, Rosatom, informează publicaţia The Moscow Times.

Pe 12 iulie, un reactor de la aceeaşi centrală a fost ...

https://www.mediafax.ro/social/anuntul-autoritatilor-despre-posibila-prezenta-a-unui-nor-radioactiv-deasupra-romaniei-18291754

Tragedie la Spitalul de Psihiatrie Săpoca





Tragedie la Spitalul de Psihiatrie Săpoca: 

Un bolnav a ucis patru pacienţi cu un stativ de perfuzii/ Alţi 9 oameni, internaţi în stare gravă în spitalele din Capitală/ Ministrul Sănătăţii coordonează personal ancheta: Sunt încă nişte lucruri de neexplicat

Un bolnav internat la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din judeţul Buzău a omorât în noaptea de sâmbătă spre duminică alţi patru pacienţi şi a rănit alţi nouă. Acesta a devenit violent şi a lovit cu un obiect metalic luat din spital. Bărbatul de 38 de ani a fost internat cu sevraj etilic, potrivit unor surse din cadrul Poliţiei. Atacatorul a fost prins de poliţişti la poartă, cu stativul de perfuzii în mână, şi a existat o luptă cu forţele de ordine până când a fost ...

https://www.mediafax.ro/social/tragedie-spitalul-psihiatrie-sapoca-bolnav-ucis-patru-pacienti-stativ-perfuzii-alti-9-oameni-internati-stare-grava-spitalele-capitala-ministrul-sanatatii-coordoneaza-personal-ancheta-niste-lucruri-18290529

6.11.2019

ROMÂNIA ÎN PLIN RĂZBOI METEOROLOGIC






Fragmente din Viziunile Starețului Antonie. 

Text remarcabil despre Apocalipsă: 

„Despre ce scriu Evangheliştii ? Ei vorbesc despre sărăcirea spirituală a oamenilor. Aceasta deja nici sărăcire nu mai poate fi numită, e un fel de îndrăcire a omenirii. 
Pentru că ele, duhurile căzute, sunt purtătoare ale tuturor viciilor: mândria, beţia, desfrânarea, iubirea de arginţi, setea de putere, ateismul. 
Şi de acum, ca urmare a acestora – catastrofele terestre, cutremurele de pământ, arătări cereşti înfricoşătoare, boli necunoscute, războaie şi altele. 
Distrugerea spiritualităţii va duce la pieirea vieţii pe pământ. Sistemul de viata creat de om este, in esenta, satanic si, pentru ca vine in contradictie absoluta cu legile lui Dumnezeu, va incepe incetul cu incetul sa se distruga. 
Vor cadea avioane, se vor ineca corabii, vor exploda centrale atomice, uzine chimice. Si toate acestea pe fundalul unor fenomene naturale, care se vor intampla pe tot pamantul, dar mai ales in America. 
Uragane de o forta nemaivazuta, cutremure de pamant, secete nemiloase si, invers, ploi torentiale, ce vor aminti de potop. 
Va fi stearsa de pe fata pamantului Sodoma contemporana - New York-ul. Nu va ramane fara rasplata nici Gomora - Los Angeles-ul. 
Se pare ca greu va fi de gasit pe pamant un loc unde omul se va simti linistit, in deplina siguranta. 
Omul isi va gasi linistea numai nadajduind in Dumnezeu, pamantul nu il va mai putea ocroti. Cele mai grele urmari ale dezlantuirilor naturii le vor avea de suportat orasele, pentru ca ele s-au rupt cel mai mult de ea.








Constanta, 2018


Războiul Meteorologic de pe teritoriul României a început în ziua de 17 ianuarie 2018, pe la prânz. 


Rusia și America neagă orice implicare.  

Hâm ! Le plângi de milă, cât de neputincioși sunt in a minti  !

Dar, haideți să vedem ce se întâmpla în ziua de 25 mai 1918, la Constanța. 

”O patrulă a armatei române, sub acoperire, stă cu ochii pe soldații turci, nemți, bulgari. 

Soldații turci, nemți, bulgari dârdâie de frig. 

Să ne luăm niște pufoaice pe noi, e de părere Kemal, un caporal turc. Că bine zici, zice pe nemțește, Hans, un caporal neamț. Păi chiar așa trebuie să facem, zice plin de năduf, Boiko Borissov, un caporal bulgar. 

Cei trei se înfofolesc și se uită în zare cu binoclul. 
Kemal e convins că norii de zăpadă sunt trimiși de ruși și de americani. 

Nu cred că americanii au chef să trimită nori de zăpadă în România tocmai acum, își dă cu părerea Boiko Borissov. 
Hans crede și el că numai rușii pot face asta.
Rușii din 2018. Din 2018 ? Și cum ajunge iarna asta (din 1918) tocmai în 2018, întreabă Kemal mirat foarte tare. 

Rușii folosesc foarte inteligent câmpul magnetic terestru. 

Aha, zice Boiko Borissov aprinzându-și o papacioacă. 
Câmpul magnetic terestru. Bine. Înseamnă că rușii din 2018 au ajuns foarte departe și foarte tari în tehnologie. 

Păi tu ce crezi, zice Hans. Von Makensen e depășit de situație, înțelegi ? Kemal înțelege. Și spune că tocmai de aia românii s-ar putea să treacă de Nămoloasa și de Mărășești și să bată armatele Puterilor Centrale rău de tot. 
Asta e, oftează Kemal. Asta e, oftează Hans. Asta e, oftează Boiko Borissov. 

Ninsori abundente.
Viruși informaționali foarte periculoși. Inundații catastrofale. E de rău. 
Nu o scoatem la capăt în halul ăsta. 

Băi, Gheorghe, strigă Kemal, hai băi nu vă mai ascundeți după tetrapozii ăia, veniți încoace lângă foc. 

Patrula de români se codește, iese dintre tetrapozi, se apropie de foc, tropăie pe loc, e frig al dracului, frate, zău așa. S-a schimbat clima la noi cu războiul ăsta meteorologic, zice Gheorghe, trăgând din papacioaca întinsă de Boiko Borissov.

Cam așa, zice Kemal. Nu mai pupăm noi nici porumb, nici grâu, zice Dumitru, caporalul. Nici vin nu mai facem noi anul ăsta, zice Ion, sergentul. Păi așa, întărește Hans, caporalul german. Nu e bine deloc. 





Constanta - 1918


Stau așa, cu toții, ciotcă lângă foc și bat din picioare, bocancii lor 
s-au albit de atâta zăpadă. 

Stau așa cu toții lângă foc, pierduți în imensitatea câmpului magnetic terestru.”  




***



Războiul meteorologic reprezintă utilizarea unor tehnici de modificare a vremii, cum ar fi însămânțarea norilor, în scopuri militare.

Înainte de Convenția de la Geneva, Statele Unite ale Americii au folosit oficial războiul meteorologic în războiul din Vietnam.

Sub auspiciile Air Weather Service, Statele Unite ale Americii au declanșat Operațiunea Popeye prin care s-au însămânțat nori de ploaie peste traseul Ho Chi Minh, ceea ce a dus la creșterea precipitațiilor cu aproximativ treizeci de procente în 1967-1968. Obiectivul operațiunii a fost o încercare de a prelungi sezonul musonic pentru ca, datorită ploilor, să fie încetinit traficul camioanelor de aprovizionare.








Antene HAARP




Fenomenele meteo extreme pot fi controlate de om, iar România este un poligon de testare a armelor geoclimatice într-un război meteorologic al marilor puteri.

În România se discută de mai mult timp despre privatizarea Serviciului Hidrometeorologic al țării, demersuri în acest sens fiind iniţiate de fostul Guvern Cioloş, unii specialiști considerând că acest pas ar face parte din scenariul unui război meteorologic.
Cine va opri "nebunia începută de Guvernul Cioloș" ?

Acum ceva timp, fostul director general al Administrației Naționale de Meteorologie și președinte al Societății Meteorologice Române, Ion Sandu, afirma că și-a dat demisia de la conducerea ANM atunci când a fost demarată procedura de implementare a managementului privat.

În opinia fostului şef al AMN, statul este cel care trebuie neapărat să producă prognoze meteo, subliniind că "nu se poate să intri în management privat, care înseamnă de fapt privatizare, la serviciul meteorologic al unei țări".

"Nu există, nicăieri în lume, să privatizezi serviciul meteorologic al unei ţări, să îţi facă prognoza din altă ţară şi să nu mai ai controlul dacă se declanşează peste 10 ani război meteorologic.", declara acesta recent.

Fostul director general al Administrației Naționale de Meteorologie a mai avertizat că Guvernul și Parlamentul trebuie „să oprească nebunia începută de Guvernul Cioloș pentru că nici măcar nu realizează că civilizațiile umane dispar datorită schimbării climei".

Este inadmisibil ca o țară să aducă management privat, o firmă privată din altă țară, să facă prognoză în caz de fenomene meteorologice periculoase", a punctat Ion Sandu.

Sandu a menţionat că a avut o discuție cu Dacian Cioloș pe acest subiect, pe vremea când acesta era prim-ministrul României, explicându-i că „riscă să pornească un război meteorologic". Însă, a precizat el, pe Cioloş nu l-au interesat argumentele.

România se află tot mai frecvent sub asediul fenomenelor meteo extreme, iar aceste fenomene pot fi controlate de om, spune generalul Emil Străinu. În opinia acestuia, ar fi vorba de o tehnologie din anii '50-'60, iar marile puteri dispun de ea la acest moment.

Într-un interviu, Emil Străinu opina că, prin intermediul acestei tehnologii, marile puteri "își plătesc reciproc polițe, fără să mai folosească tancuri şi rachete".

„Războiul economic îl fac distrugându-ţi recoltele, câmpurile de legume şi de fructe, pomii fructiferi, viile. 

Este un război între Est şi Vest. 

Primele cinci mari puteri ale lumii sunt deţinătoare a ceea ce se numeşte arma meteorologică şi desfăşoară războiul meteorologic. 

România, de peste 35-40 de ani, este un poligon de încercare a armelor geoclimatice", a precizat Emil Străinu, care a făcut declarații în acest sens și în cadrul unor dezbateri televizate recente, în contextul discuțiilor despre privatizarea ANM.

În opinia acestuia, astfel de fenomene s-au produs de exemplu în 2005, când pe piața românească şi-au făcut intrarea mari furnizori de legume şi fructe din centrul Europei şi din Asia, scopul fiind distrugerea agriculturii românești.

Potrivit generalului Străinu, o consecință a acestui război climatic va fi întețirea fenomenelor meteo extreme - inundații, furtuni, apariția tornadelor în România. Iar o soluție pentru rezolvarea acestei situații se pare că nu există.”

”Se pare că nu există” sau de fapt nu se vrea punerea în aplicare a nici uneia dintre soluțile existente ... (n.m.)


Să ne amintim ce spunea acum câțiva ani generalul NATO Fabio Mini : 
”...Omenirea se află deja în al 3-lea Război Mondial. Este un război nou, care are la bază armele chimice îndreptate spre modificarea climei. 

Cea mai puternică armă este cea cu care se modifică clima. 

Lumea de azi este lovită de furtuni puternice, cutremure majore, tsunami, alte evenimente care pot aduce moartea. 

Exemplul concret este tsunami-ul produs în Indonezia în 2004. 
S-a ştiut înainte că un asemenea tsunami avea să se nască în urma unui cutremur de intensitate mare, dar pentru a nu se crea panică informaţia a fost ţinută secretă.

Aceasta motivatie cu ,,panica,, pute rau ! (n.m.)

Conform declaraţiilor generalului, cele mai mari puteri ale lumii se folosesc de aceste arme de ultimă generaţie cu care pot modifica clima şi pot induce anumite fenomene care în trecut s-ar fi petrecut doar în mod natural. 

Marile puteri ale lumii şantajează astfel ţările mai mici şi în caz că nu se supun sau nu respectă normele impuse, atunci sunt atacate pe această cale. 

Acest tip de arme este considerat acum mult mai periculoase decât bombele atomice pentru că pot extermina silenţios oraşe întregi. 

Argumentele generalului Mini sunt susţinute prin proiectul „Seal”, realizat de omul de ştiinţă din Noua Zeelandă Thomas Leech, încă din 1946. 
Cercetarea a avut ca bază crearea de mici tsunami-uri în laborator. Succesul proiectului a fost recunoscut la nivel global şi imediat după încheierea cercetării, specialistul a fost înlăturat, iar rezultatele au fost trimise bazelor militare. 

Încă din anii 1950 s-au dezvoltat primele arme climaterice. 

Odată cu trecerea anilor este imposibil să nu realizăm că aceste arme au fost perfecţionate pentru ca azi să devină parte importantă din dorinţa nebună a unor naţiuni de a controla întreaga planetă, controlul climei și războiul geoclimatic.







Baza HAARP Alaska




Oamenii şi-au dorit să poată controla vremea, să nu mai depindă de capriciile unor „zei” neîndurători. 

De la săgeţile trimise în nori până la rachetele moderne pentru spargerea norilor, mulţi au încercat să influenţeze clima. 

În 1950, cercetătorul Wilhelm Reich (1897-1957) a dezvoltat un sistem de aparate ce permitea influenţarea vremii, producerea sau alungarea norilor de ploaie şi furtună. 

Cercetările sale se bazau pe o energie denumită de el „orgon” care poate fi asimilată cu „CHI-ul” chinezesc şi „PRANA” din terminologia sanscrită. 

Aparatele sale aveau rolul de a capta şi dirija fluxuri de energie orgonică de a produce efecte în diverse experimente, legate de însănătoşirea unor bolnavi, amplificarea energiei emisă de o substanţă radioactivă, controlul vremii etc. 

Dispozitivul consta din diverse tuburi cu diametre diferite dispuse concentric, ce aveau la un capăt cabluri ce făceau legătura cu un acumulator orgonic.

Construcţia semăna cu o „baterie” de artilerie ce era îndreptată către cer. În funcţie de setările aparatului, acesta permitea formarea de nori aducători de ploaie sau împrăştierea lor. 

Există la ora actuală firme care folosesc acest tip de aparate, montate pe aripile unor avioane, pentru a produce sau îndepărta ploile. 

Din proiectul de control al climei inițiat de Wilhelm Reich au derivat apoi altele, cum ar fi experimentul Philadelphia, Montauk şi proiectul HAARP. 

Proiectul HAARP dezvoltat de guvernul SUA pentru controlul climei, HAARP (High Frequency Active Auroral Research Project) - Proiect de Cercetare a Rezonanţei Aurorale în Câmp de Înaltă Frecvenţă care se referă la studierea efectului pe care îl are o rază de energie din banda RF (radio frecvenţă) focalizată în straturile inferioare ale ionosferei, cu ajutorul unui sistem complex de antene.

Dr. Rosalie Bertell confirmă că cercetătorii armatei americane lucrează la un aşa-numit ”sistem climatic” conceput ca o armă potenţială. 
Metodele includ producerea de furtuni şi modificarea traseului vaporilor în atmosferă pentru a produce inundaţii sau secete cu ţintă exactă. 

”În anii 1970, fostul consilier al securităţii naţionale americane Zbigniew Brzezinski - unul dintre cei mai malefici și antiumani sioniști, ideologul și autorul multor manuale ale armatei americane - a prevăzut în cartea sa „Între două epoci” că „tehnologia va pune la dispoziţia conducătorilor multor naţiuni tehnici de războaie secrete, dintre care numai un mic număr va putea fi cunoscut de opinia publică. 

Tehnicile de modificare a climei vor putea fi folosite pentru a produce perioade prelungite de secetă sau furtună.”








Mod de functionare HAARP


Cercetările realizate până acum au creat un arsenal de tehnici pentru un adevărat război geofizic, spune generalul Emil Străinu, tehnici care pot produce:

- dispersarea ceţii, norilor şi modificarea regimului de precipitaţii;

- formarea ceţii şi a norilor;

- producerea grindinei;

- obţinerea unor materiale necesare modificării proprietăţilor electrice ale atmosferei;

- introducerea în atmosferă a câmpurilor electromagnetice;

- provocarea şi dirijarea furtunilor, tornadelor şi a uraganelor;

- producerea artificială a ploii şi zăpezii;

- controlul fulgerelor şi al maselor plasmatice atmosferice;

- modificări ale climei prin topirea calotei polare;

- deteriorarea stratului de ozon şi a ionosferei;

- modificări ale parametrilor fizici, chimici şi electrici ai mărilor şi oceanelor, controlul fenomenului „El Nino”;

- producerea valurilor mareice mari - tsunami;

- provocarea cutremurelor de pământ etc.



Marc Filterman, fost ofiţer francez, a descris câteva tipuri de arme neconvenţionale ce folosesc frecvenţele radio. 

Se referă la „războiul climatic”, indicând că „SUA şi fosta URSS deţin cunoştinţele tehnice necesare pentru a declanşa schimbări climatice bruşte (uragane, secete etc.) chiar de la începutul anilor 1980. 

Aceste tehnologii fac posibilă declanşarea de perturbări atmosferice folosind unde radar de frecvenţă foarte joasă (Extremely Low Frequency – ELF). 

”Programul HAARP, desfăşurat în Gokoma, Alaska şi administrat de forţele aeriene şi maritime ale SUA, reprezintă o nouă generaţie de arme sofisticate, dezvoltate în cadrul „Iniţiativei Strategice de Apărare” a SUA. 
Proiectul a fost lansat de „Direcţia de Vehicule Spaţiale” aparţinând „Laboratorului de Cercetare a Forţelor Aeriene.” 
Constă în principal dintr-un sistem de antene puternice, capabile să controleze modificări locale ale ionosferei.


Cercetătorul Nicholas Beigich, implicat în campania anti-HAARP, descrie acest proiect ca fiind „o tehnologie de fascicule de unde foarte puternice, care ridică zone ale ionosferei prin concentrarea unui fascicul şi încălzirea acelor zone. Undele electromagnetice sunt reflectate apoi pe pământ şi penetrează absolut orice, cu viaţă sau fără viaţă”. 

Dr. Rosalie Bertell afirmă că „HAARP este un încălzitor gigantic care poate cauza distrugeri în ionosferă, creând nu numai găuri dar şi incizii lungi în stratul protector care împiedică radiaţiile mortale să bombardeze planeta”.



Dezinformarea opiniei publice



HAARP a fost prezentat opiniei publice ca un program de cercetare ştiinţifică şi academică. 

Documentele militare americane sugerau că principalul obiectiv al HAARP era să exploateze ionosfera în scopuri de apărare. 

Fără să facă referiri clare la programul HAARP, un studiu al forţelor aeriene americane a subliniat utilizarea „modificărilor induse ale ionosferei ca o metodă de schimbare a modelelor climatice şi de distrugere a comunicaţiilor şi radarelor inamice. ” 

Prima companie care a furnizat armatei echipamentul HAARP a fost ARCO Power Technologies, subsidiară a ARCO Oil Company. 
ARCO dorea să găsească o utilizare pentru cele 30 000 de miliarde m3 de gaze naturale din nordul Alaskăi. 

Deoarece livrarea acestora către consumatorii civili s-a constatat că este nerentabilă, s-a hotărât utilizarea gazelor pentru alimentarea transmiţătoarelor.

Sponsorul proiectului a fost Departamentul de Apărare al Forţelor Aeriene şi Maritime ale USA. 

Scopul proiectului (nedeclarat public) a fost realizarea unui scut energetic planetar folosind ionosfera ca deflector de rază, pentru a transmite cantităţi mari de energie radiantă pe teritoriul ţărilor inamice, perturbându-le comunicaţiile, armamentul şi industria electronică. 
HAARP are drept scop si studierea posibilităţii de a realiza comunicaţii nedetectabile între submarine, explorări geofizice, controlul proprietăţilor undelor radio ca şi generarea de semnale fantomă pentru radarele inamice aflate oriunde pe glob.


Alte efecte ale proiectului HAARP:
- Declanşarea de haos meteorologic local la utilizarea puterilor mari, de 1,7 GW.

- Scăderea concentraţiei de ioni de calciu din ţesutul cerebral al oamenilor care au fost expuşi la iradieri mai mari de 0,8 mW/cm2 şi o frecvenţă de 147 MHz, la o modulare cu semnal variabil cuprins între 6 şi 20 Hz. S-a observat o stimulare a neuronilor pe frecvenţa modulatoare de 16 Hz.

- Posibilitatea de a alimenta prin inducţie electromagnetică un avion aflat la 30 km înălţime, timp de 10.000 de ore, avion ce are doar o bobină de recepţie a puterii emise ce o transferă apoi blocului motor.

- Posibilitatea de a perturba grav sănătatea şi psihicul subiecţilor care sunt ţinta unui experiment. Amintim oboseală cronică, iritare, pierderea memoriei, cataractă, leucemie, defecte la naştere şi cancer, dar şi modificarea compoziţiei sanguine, a colesterolului, presiunii arteriale, pulsului şi chimiei cerebrale.


- Posibilitatea de a scurtcircuita întreaga încărcătură ionosferică (ionosfera fiind vazută aici ca armătura exterioară a unui condensator sferic planetar, pol pozitiv) cu suprafaţa terestră (care e vazută aici ca fiind armătura de polaritate opusă a aceluiaşi condensator sferic planetar, pol minus).


- Posibilitatea de a perturba stratul de ozon. Dacă acesta e lovit pe o frecvenţă egală cu frecvenţa la care O3 se descompune în O2, atunci radiaţiile UV pot atinge suprafaţa Terrei distrugând toate formele de viaţă.


Conform dr. Rosalie Bertell, HAARP „este o parte a unui sistem integrat de arme care au consecinţe devastatoare asupra mediului. 

Este probabil ca proiectul să fie prezentat publicului ca un scut spaţial împotriva armelor din spaţiul extraterestru sau chiar ca un instrument pentru refacerea stratului de ozon !!!” 

HAARP poate contribui la schimbările climatice prin bombardarea intensivă a atmosferei cu raze de frecvenţă ridicată. 

Undele de frecvenţă joasă reflectate pot afecta creierul omului şi pot avea efecte asupra mişcărilor tectonice. 

HAARP are capacitatea de a modifica câmpul electromagnetic al Pământului.


Cum controlează HAARP uraganele


S-a vorbit mult despre HAARP, programul american de cercetare asupra frecvențelor aurorale active, prin intermediul căruia poate fi manipulată vremea dar poate fi influențată și mintea oamenilor. 

Exista imagini captate din satelit în timpul a două puternice uragane, în care se pot vedea formațiuni noroase stranii, ce nu apar în mod natural. 
Prezența acestor anomalii ce au influențat direcția de propagare a respectivelor uragane, constituie o dovadă clară a faptului că fenomene meteorologice au fost manipulate. 

Uraganul Joaquin, al doilea ca intensitate din zona Atlanticului în 2015, s-a dezlănțuit la sfârșitul lunii septembrie 2015 și amenința coasta Statelor Unite.

Pe înregistrările furnizate de satelit se poate observa cum s-a intervenit intenționat pentru a redirecționa uraganul spre insulele Bahamas și apoi spre Bermuda, ocolind Cuba și orașele americane. 

Pentru ca traiectoria să corespundă planului, programul HAARP a fost folosit în mai multe faze. 

Uraganul Blanca, din iunie 2015, din oceanul Pacific, a fost de asemenea controlat de forțele militare americane cu ajutorul armelor de modificare a vremii (titularul progranului HAARP este Departamentul de Apărare a Statelor Unite).

Redirecționarea uraganelor se produce printr-un fel de explozie la nivelul norilor și curenților din ionosferă. Cu ajutorul antenelor HAARP sunt trimise cantități enorme de unde de joasă frecvență în stratul inferior al ionosferei, care încălzesc acest strat generând ascensiunea lui, urmată de apariția unui puternic curent descendent. Când acest curent descendent se lovește de straturile mai dense aflate în partea superioară a norilor, el se răspândește radial, formându-se nori tubulari la linia de înaintare a formațiunilor noroase. 
Nori tubulari apar în mod obișnuit acolo unde furtuna tinde să se disipe, dar niciodată nu apar mai mulți odată, în serie, dacă sunt formați pe cale naturală. 
Fiecare nor tubular este consecința unui curent descendent ce a lovit partea superioară a norilor și s-a răspândit radial. 

Norii tubulari creați prin intervenția HAARP sunt stabili, persistă ore în șir, păstrându-și forma chiar și atunci când se deplasează rapid, așa cum o fac norii singulari naturali. 
 „Spargerea” masei de nori în nori tubulari are ca efect redirecționarea furtunii.

Modificările generate în ionosferă de programele HAARP sunt responsabile și de apariția unor găuri în stratul de ozon. 

Dimensiunile tot mai mari ale găurilor în stratul de ozon permit razelor ultraviolete nocive (UV-B) să ajungă pe pământ, afectând viața pe Terra. Din anul 2002 și până în prezent, cantitatea de UV-B a crescut cu 800%!


Putem afirma fără a greși că toate uraganele devastatoare au fost manipulate sau create prin această tehnologie, de asemenea majoritatea cutremurelor, secetei și inundațiilor, inclusiv de pe teritoriul SUA. 
Și toate astea sub masca propagandei deșănțate din mass-media referitoare la ,,schimbările climatice”. 

Sistemul rusesc asemănător celui HAARP american se numește ȘURA, mai dețin și chinezii, dar de departe niciunul nu depășește ca mărime și putere pe cel al SUA din Alaska.


Pentru o mai bună informare vă propun vizionarea următorului documentar cu subtitrare RO :


Video: HAARP – Găuri în cer







Mai jos aveti un videoclip cu tornada care s-a dezlantuit in Drajna
in ziua de 30 aprilie 2019




 


surse: https://ro.sputnik.md/society/20170419/12228066/razboi-meteorologic-romania.html; https://www.aktual24.ro/gen-strainu-explica-aparitia-tornadelor-sunt-arme-geoclimatice-romania-este-poligon-de-incercare/; https://burebista2012.blogspot.com/2016/09/nato-si-razboiul-geoclimatic-video.html; https://www.cotidianul.ro/razboiul-meteorologic-de-pe-teritoriul-romaniei/; https://playtech.ro/stiri/emil-strainu-romania-test-arme-geoclimatice-15639

5.17.2019

Ningen, creaturile umanoide gigantice din Antarctica






Creaturi masive, de culoare albă, care au o lungime de până la 30 de metri, dar şi caracteristici faciale umanoide – locuiesc în apele reci din apropierea Antarcticii. 

Nimeni nu știe sigur ce sunt, dar mulți oameni pretind că au fost martorii unor ființe umanoide gigantice, care se ridică din adâncurile oceanului.

Potrivit martorilor, există niște creaturi numite Ningen, care au o formă umană, fiind adesea văzute ca având picioare, brațe și chiar mâini cu cinci degete. 

Uneori sunt descrise ca având aripioare sau o coadă mare la fel ca la sirene. 

Singurele caracteristici vizibile ale feței sunt ochii și gura creaturilor. 

Cu toate că există diferenţe în mărturiile care încearcă să descrie creaturile Ningen, majoritatea martorilor par să fie de acord cu dimensiunea acestora, care atinge 30 de metri.

Să-i fi confundat martorii cu balenele sau cu alte creaturi marine uriaşe ? 

Ei bine, conform mai multor rapoarte și a nenumăratelor videoclipuri care au fost postate pe internet, aceste ființe misterioase nu seamănă cu nimic din ce a mai fost întâlnit până în prezent.





Unele rapoarte arată că membrii echipajului unei nave care călătorea lângă Antarctica au observat ceea ce se credea inițial a fi un submarin aflat la distanță. 

Dar, tunci când s-au apropiat de obiectul neidentificat submersibil, era clar că forma neregulată a obiectului sugera nu un submarin, ci o creatură vie. Când nava s-a apropiat şi mai mult de creatură, aceasta a dispărut rapid în adâncurile de lângă continentul antarctic.

Creaturile Ningen au fost, de asemenea, observate în Oceanul Pacific și Oceanul Atlantic, dând naștere unor teorii care sugerează că ele sunt în cea mai mare parte creaturi nocturne, care supraviețuiesc în apele arctice reci. 

Cele mai multe dintre observări au avut loc noaptea, făcând ca ființele misterioase să fie extrem de dificil de captat pe camerele video.




În cea mai mare parte, existența creaturilor Ningen este considerată a fi o “legendă urbană” modernă. Dar, subiectul a atras atenția multor cititori de pe Internet, iar Ningen a devenit popular printre cercetătorii din domeniul paranormalului.

Există mai multe teorii pentru creaturile Ningen: ar putea fi o balenă albinoasă, o specie necunoscută de maimuțe gigantice acvatice, un monstru al oceanelor sau chiar o specie extraterestră necunoscută.

În ultimii ani, diverse rapoarte japoneze au arătat că apele înghețate ale Antarcticii sunt populate de diverse ființe gigantice, numite Ningen.

Aceste ființe umanoide au fost chiar fotografiate și ridică numeroase semne de întrebare despre proveniența și existența lor.

În limba japoneză cuvântul ”ningen” înseamnă ființe umane.

Pentru prima dată Ningen au fost observate de marinarii japonezi, care navigau prin apele înghețate ale Antarcticii. 

Inițial s-a crezut că este vorba despre o legendă sau pur și simplu o iluzie optică cu care se confruntau marinarii în anumite condiții.

În momentul în care au început să apară diverse fotografii cu aceste ființe umanoide, perspectiva asupra misterului s-a schimbat brusc. 

Cei care au avut ocazia să le vadă au raportat că sunt complet albe și dimensiunile lor diferă între 20 și 30 de metri. 






Fascinant este faptul că Ningen se aseamănă cu oamenii, au un trup, membre inferioare și superioare cu câte 5 degete fiecare. Singura diferența majoră este că umanoizii apelor au aripioare cu care se ajută la înot.

Exista numeroși marinari care au avut ocazia să vadă o asemenea vietate, dar pentru că asemenea lucruri depășesc nivelul de înțelegere al științei, le-a fost cu desăvârșire interzis să vorbească public despre aşa ceva.

Părerile sunt împărțite, în timp ce numeroși marinari pot confirma veridicitatea ființelor subacvatice, cercetătorii, cât și reprezentanții guvernului nipon neagă cu vehemență existența creaturilor bizare. 

Această atitudine este în contradicție nu doar cu rapoartele marinei, dar și cu fotografiile care circulă în voie pe internet.

În consecință, nu putem decât să ne întrebăm decât în care tabără se află adevărul și dacă Ningen există cu adevărat, de ce ne este ascuns adevărul ?


5.16.2019

Oaspeţi din lumea de dincolo




În zilele noastre, lumea este fascinată de extratereștrii și aşteaptă debarcarea lor. Dar, în vremea asta, vizitatori din Lumea de Dincolo sunt văzuţi frecvent pe Pământ.

Timp de secole, cultura occidentală a fost con­diţionată de un punct de vedere ma­te­rialist, care considera universul ca o ma­şi­nă gigan­tică, alcătuită din lucruri moarte. 

Recent, ştiinţa a făcut descoperiri care revoluţionează viziunea asu­pra lumii, deschizând perspective noi atât asupra noastră, ca indivizi, cât şi asupra naturii cosmosului în care trăim. 

Fi­zica cuantică a do­ve­dit că ma­teria, aşa cum o cu­noaş­tem noi, nu există în rea­litate, că ea este - după cum o definea Einstein - "o formă con­densată de energie". 

Se pu­ne, în mod firesc, între­ba­rea: dacă ma­te­ria nu mai este materială, nu e ridicol, oare, să ape­­lăm la ma­terialism, pentru a nega fapte supra­na­turale, care există, dar pe care nu le putem ex­plica cu raţiunea noas­tră carteziană ? 

Astro­fi­zi­cia­nul englez V.A. Firs­toff, membru al Societăţii Regale de Ştiinţe, spune tex­tual, în lucrarea sa "Life, Mind and Galaxy": 
"Să afirmi doar existenţa materiei, excluzând-o pe cea a spiritului, este cea mai ilogică dintre atitudini, străină complet de descoperirile fizicii moderne, care do­vedesc că nu există materie, în sensul strict al cu­vân­tului".
"Dacă aş mai avea o viaţă", spunea Freud, "aş con­sacra-o studiului ocultismului, mai degrabă decât psihanalizei." 






Sigmund Freud


Să urmărim împre­ună câ­teva întâmplări legate de unul dintre cele mai tul­bu­rătoare capitole ale pa­ra­psi­hologiei: apariţiile din Lu­mea de Din­colo. Ele au fost selectate şi incluse în cărţi tipărite re­cent, sem­nate de cercetători şi savanţi de renume inter­na­ţional.

Să începem cu o încercare de definiţie: ce se înţe­lege prin "apariţii din lumea de dincolo" ? 

Suma ex­pe­rien­ţelor trăite de diferite persoane lasă să se în­ţeleagă că este vorba despre anumite "prezenţe", "ma­­nifestări" de natură "eterică", având o vagă consti­­tuţie fizică, de formă uma­nă sau animală. 
Există şi martori care spun că au atins o astfel de apariţie, având senza­ţia că au simţit ceva "viu".

*
Cele mai convingătoare dovezi legate de aceste manifestări îi aparţin unui doctor în psi­ho­logie, Julian Burton, care a realizat o anchetă ştiin­ţifică cu acest subiect. 
La în­ceput, ches­tio­narele sale au fost trimise la câteva institute ame­­ri­cane de cercetare extrasen­zo­rială din Los Angeles. 
Între­bă­rile adresate erau strict limitate la numirea unor eventuale con­tacte cu persoane din lumea de dincolo. 
Pentru că numărul răspunsurilor afir­mative a fost uriaş - peste 75% din totalul subi­ecţilor -, Burton a bănuit că parti­ci­panţii la anchetă, ei înşişi cer­cetători în domeniul psi­ho­logiei, fuseseră influenţaţi de interesul lor pentru lu­mea de dincolo. 
Atunci a mai expediat un rând de chestionare, de data asta pe adresa unor universităţi cu profil rea­list. Răspunsurile au de­păşit din nou pro­cen­tul de 50%, deşi subiecţii erau viitori ingineri şi tehni­cieni. 
Încu­ra­jat de efectul demersului său, psihologul en­glez a alcă­tuit peste 2000 de dosare, continuându-şi munca în Ca­li­fornia şi în Illinois.
Interesul lui Burton pentru parapsihologie a apărut într-o împrejurare dramatică, legată de decesul mamei sale la numai 50 de ani. 
Foarte afectat de dispariţia ei - murise brutal, într-un accident de maşină -, la şase luni de la moarte, a văzut-o brusc în bucătăria aparta­men­tu­lui. 
"Era într-o seară de septembrie şi aveam mu­safiri. Tăiam un ananas în bucătărie, când am auzit în spatele meu nişte paşi. Am crezut că este soţia mea. M-am întors să o întreb unde pusese salatiera, dar în faţa mea stătea mama. 
Era vizibilă, pă­rea mult mai tâ­nă­ră decât în momentul mor­ţii. Purta un taior albastru deschis, cu un gu­ler din blană, pe care nu-l văzusem niciodată pe ea. Încet, încet, silueta a dis­părut. 
A doua zi, i-am telefonat surorii mele, pentru a-i po­vesti întâm­plarea. A im­pre­sio­nat-o puternic şi a început să plângă în hohote, între­bân­du-se de ce nu i se arătase şi ei. 
Când i-am po­ves­tit cum era îmbrăcată, a rămas, pur şi simplu, încremenită, spu­nân­du-mi că, înainte cu o săp­tă­mână de accident, fuse­seră la cumpărături amân­două şi mama încercase taio­rul acela, pe care ar fi dorit să şi-l cumpere. Din păcate, era de firmă şi costa mult prea mult."
La vremea aceea, Julian Burton avea 31 de ani şi, cu toate că preda psi­hologia la un co­legiu, s-a întors la uni­versitate, pentru a-şi da doctoratul pe o temă extra­sen­zorială. 
"Apariţia mamei mi-a dat ideea tezei de doc­torat. 
Pre­sim­ţeam că sunt o mulţime de oameni care trăi­seră experienţe similare cu a mea. Chiar dacă cerce­tă­rile pe care le întreprind în prezent mi-au oprit ascen­siu­nea în ierarhia profesorală, sunt sigur că efortul meu va fi răs­­plă­tit. 
Cele două mii de cazuri înregis­tra­te, cu cele mai pertinente metode de anchetă, că­rora li se vor adău­ga, în curând, încă o mie, reprezintă o bază de cercetare con­­cretă, care va trebui luată în se­rios."

*
O lucrare de bază privind feno­menul apariţiilor din lumea de dincolo este cartea psihologului englez An­drew MacKenzie, intitulată "Invizibilul şi vi­zibilul". 
Printre nu­­meroase relatări inserate în ea, se află şi aceea a unei pro­fesoare din Essex, care a deve­nit mai târziu scena­riul unui serial de televiziune de mare succes. 
D-na Judy Miles, în vârstă de 34 de ani, parti­ci­pase la o petrecere de botez în familie, unde a remarcat un copil de o frumuseţe aparte, pe care nu-l mai văzuse ni­cio­dată până atunci. "Avea ochi albaştri, un chip zâm­bitor, purta pantaloni lungi şi o cămaşă cu guler în stil marinar. Alerga printre ceilalţi copii, care devorau por­ţii uriaşe de prăjituri, fără să mănânce nimic. 
Nu vorbea cu nimeni şi nimeni nu părea să-l observe. 
L-am scăpat din vedere, dar, când ne-am luat cu toţii la reve­dere, am observat că băiatul nu mai era. 
A doua zi", po­ves­teşte mai departe d-na Miles, "mi-am amin­tit de el şi am întrebat-o pe fiica mea, în vârstă de 9 ani, dacă ştia cine era băieţelul acela ciu­dat. 
Nu-l văzuse ! Niciunul dintre copiii cu care alergase prin casă nu semă­na cu descrie­rea mea ! 





În seara aceleiaşi zile, o invita­sem la noi la masă pe prietena mea, căreia îi fu­se­sem musafiri la botez. Am în­tre­bat-o şi pe ea cine era bă­ie­ţelul îm­bră­cat în cămaşă de ma­rinar. Du­pă o clipă de tă­ce­re profun­dă, m-a întrebat: «A­vea ochi al­baş­tri şi un chip zâmbitor ?». Am confir­mat. Surprinsă - e­ram prima per­soană care vă­zuse ceea ce nu­mai ea, din întreaga fa­­mi­lie, izbutise să vadă - mi-a spus că, de când locuia în casa aceea, îl văzuse tot tim­pul pe băieţel. 
Când a apă­rut prima dată, în­dreptându-se spre scara ce urca la etaj, a crezut că e un copil de pe stra­dă. Dar uşa de la intrare era închisă, iar când a urcat după el, copilul nu mai era. 
Venea întotdeauna când ea era sin­­gură în casă sau când fiii ei se jucau în camerele de sus. 
Nu spunea nimic, dar prezenţa lui era se­si­zabilă, în sensul că putea, de exemplu, să-i audă paşii pe coridor, în vreme ce ea gătea la bucătărie. 
Într-o zi, l-a au­zit pe fiul ei cel mai mic, în vârstă de patru ani, vorbind în camera lui. Când a cobo­rât, i-a spus că vorbise cu băiatul cu guler de marinar, care venea să se joace cu el.
Vreme de şase ani, apariţiile acestea s-au repetat de vreo douăsprezece ori, până când locatarii casei de pe Amyand Road nr. 10 s-au mutat. 
În timpul pre­gătirii baga­jelor, co­pi­lul cu ochi albaştri fugea de colo colo prin casă, neli­niştit. Apoi, locuinţa a rămas neocu­pată vre­me de zece ani, după care a fost de­molată, pe locul ei ridi­cându-se un su­permarket."
Nu s-a aflat niciodată cine era băiatul cu chip de înger. Primii proprietari, care construiseră casa, nu avu­seseră copii, iar veşmintele băiatului erau cu mult prea moderne, ca să fi trăit aici într-un secol trecut. 
Cazul ilus­trează cum nu se poate mai bine faptul că nu toată lumea poate să vadă apariţiile din lumea de dincolo, ci numai anu­mite persoane, alese nu se ştie pe ce criterii şi, mai ales, copiii mici.


*

Una dintre cele mai im­presio­nante apariţii con­tem­porane este relatată de dr. Elisabeth Kubler Ross, în cartea ei "Moartea este un răsărit de soare". 




Dr. Elisabeth Kubler Ross


Me­dic anes­tezist într-un spital de urgenţă american, a fost pri­mul spe­cialist care a stu­diat feno­me­nele legate de apro­pie­rea morţii, în­soţind mii de muri­bunzi în călă­toria lor către pragul dintre lumi. 

Într-o zi, pe când urca cu liftul la sala de curs a univer­sităţii unde lucra ca pro­fesor-invitat, Elisabeth Kubler Ross a observat o fe­meie. Se uita fix la ea şi zâmbea. 
Ului­tă, doctoriţa şi-a dat sea­ma că are în faţă pe una dintre fostele sale paciente de la ur­genţă, care mu­rise în urmă cu un an. 
Apariţia era vaporoasă, dar nu transparentă, nu se ve­dea prin ea. 

"Dr. Ross - i s-a adresat femeia cu o voce clară - ier­taţi-mă, dar a tre­buit să revin. Îmi per­miteţi să vă în­so­ţesc până acasă ? Vă aştept până ter­mi­naţi seminarul."
"Sunt medic cu două specializări", comentează în­tâm­plarea, în carte, dr. Elisabeth Ross. "Psihiatru şi anes­tezist. Am lucrat multă vre­me cu bolnavi schi­zo­frenici şi îi iubesc. Când îmi descriu halucinaţiile lor vizuale, le răs­pund: «Ştiu, vedeţi o fecioară pe perete. Dar eu n-o pot ve­dea». Acum, îmi spuneam aceleaşi lucruri şi mie: «Elisa­beth, tu ştii că vezi aceas­tă moartă în faţa ta. Dar nu poate să fie ade­vă­rat».
În timpul drumului cu maşina până acasă, mă în­trebam dacă ceea ce se întâmplă este posibil. 
Îmi repe­tam: «Sunt prea obosită. Am nevoie de o vacanţă. Tre­buie să ating această arătare ca să văd dacă există cu ade­vărat»."
Dr. Ross a întins mâna către femeie, să vadă dacă la atingere ea se va risipi. I-a atins pielea, ca să vadă dacă e caldă sau rece. "A fost cea mai teribilă ex­pe­rienţă din viaţa mea", spune ea. "Când am ajuns la uşa locuinţei mele, a des­chis-o ca şi când eu aş fi fost invitata ei. 
Cu o delicateţe irezistibilă, mi s-a adre­sat: «Dr. Ross, a tre­buit să vin de pe lu­mea de dincolo, pentru două motive: mai întâi, ca să vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi fă­cut pentru mine înainte de a muri. 
Dar adevăratul mo­tiv al prezenţei mele aici este o rugăminte: nu abando­naţi cer­ce­ta­rea dvs. asupra morţii, nu acum». 

O pri­veam, spunându-mi întruna că nu este adevărat. Îmi amin­tisem şi numele: fe­meia din faţa mea se numea Eva Schwarz, murise şi fusese îngropată în urmă cu un an. În plus, eu nu credeam în vedenii şi apariţii din lumea de dincolo."
Ca să se convingă că nu visează, Elisabeth Ross a atins câteva obiecte familiare de pe birou. A pipăit lem­nul mesei, scaunul pe care şedea. Toate erau con­crete, prezente, nu visa. 

Musafira bizară a întrebat-o atunci dacă ştia cum îl poate găsi pe preotul care o împărtăşise înainte de moarte, în camera de spital. 

Omul de ştiinţă care era dr. Ross a avut atunci o tresărire de luciditate. "Preotul locuieşte în prezent la Urbana. Ar fi fericit să primească de la dvs. câteva cuvinte în scris. Uitaţi un creion şi-o hârtie." 
Apa­riţia a luat ustensilele, notând câteva litere pe coala de hârtie imaculată: Eva Schwarz.
"Bineînţeles - spune Elizabeth Ross - am păstrat hâr­tia aceea ca pe-o comoară. Nu i-am putut împăr­tăşi ni­mă­nui experienţa mea atât de teri­fiantă, dar hârtia aceea am pus-o într-o ramă şi o ţin la mine în birou."
"Cazul Schwarz (cum e numit în lite­ratura de spe­cia­litate) e considerat drept deosebit de interesant, pen­tru că a fost raportat de un medic de reputaţie inter­na­ţională şi, mai ales, pentru că apariţia a lăsat o dovadă ma­terială despre re­ve­nirea ei pe pământ. Un fapt excep­ţio­nal !"
În mod evident, când oamenii au parte de asemenea întâmplări, spiritele poziti­viste îi consideră "ne­buni". 
Din cau­za asta, majoritatea lor pre­feră să tacă şi nu vorbesc decât cu oameni de în­cre­dere, de obicei persoane care au trăit acelaşi tip de experienţă.
"Aţi fost vreodată în contact cu o persoană dece­dată ?", şi-a între­bat cititorii, revista americană "Na­tio­nal Opinion Research Cen­ter", de la Universitatea din Chi­cago. 
27% dintre persoanele inter­vievate au răs­puns afirmativ. Când s-au adăugat şi răspunsurile unor persoane văduve, eşantionul a crescut la 51%. Reluat recent, studiul a demonstrat că şi 38% dintre adolescenţi avuseseră acest gen de experienţe.


* 
Alexandra Cazorla este un medium superdotat în psihometrie. Când atinge un obiect, intră în contact cu cei cărora le-a aparţinut. 
Ea consultă numeroase per­soane, dornice să descopere fapte uitate, nere­zolvate în trecut. 

Într-o zi, a primit vizita unei femei, care se pro­gramase prin secretară, fără a-şi lăsa nu­mele. Era o femeie tânără, dar ciudată, pe care Alexandra îşi amin­tea că o mai în­tâlnise la un festival de clarviziune or­ga­nizat la Cannes. 
A captat atenția, prin compor­ta­mentul ei cam bizar şi părul negru şi foarte lung. 
Venise îm­bră­cată în negru, cu rochie lungă şi mănuşi din dantelă. 
I se adresase Ale­xandrei, spunându-i: "Vă căutam !". 
Având în vedere că era luna iulie şi foarte cald, ţinuta femeii era cel puţin insolită, dar şi mai surprinzător era mirosul puternic de naftalină pe care îl răspândea. 
La un moment dat, cineva îi oferise un pahar cu apă, iar ea refuzase, spunând: "Nu beau niciodată" şi dispăruse în mul­ţime, după ce o aver­tizase pe Alexandra că o va cău­ta. 
Şi iat-o, acum, pe scaunul din birou: cu aceeaşi fustă până-n pământ şi cu aceleaşi mănuşi de dantelă. 
"Era palidă, subţire, aproape diafană, cu părul lung care îi cobora către talie. Aveam impresia că e plată, că nu are relief. 
Vorbea sacadat, cu o voce metalică şi stridentă. 
Se plângea de faptul că mama ei nu voia să-i recunoas­că talentul de muziciană. 
Şi-a deschis poşeta din care a scos câteva partituri rupte şi îngălbenite. Chipul ei nu avea nici un fel de expresie, niciun pic de surâs. Sim­ţeam că trăise o dramă. 
Pri­virea mi-a fost atrasă de un şal de mătase, pe care îl purta înfăşurat la gât. «Am fost strangulată», a spus. 
Din ce în ce mai stupefiată, am întrebat-o unde locuieşte. «În cimitirul Père Lachaise», mi-a răspuns. «În împrejurimi, vreţi să spu­neţi !». «Ba tocmai în cimitir», a insistat. 
Apoi mi-a spus un număr de alee din cimitir. Am sim­ţit că mă trece un fior. 
Când între­vederea s-a terminat, a scos din gean­tă o monedă mică, pe care mi-a întins-o. Am avut sen­­timentul că este singurul ban pe care-l avea. Era o piesă de argint fran­ţuzească, cum nu mai văzusem până atunci. 
Tulbu­rată, n-am mai avut curaj să-i vorbesc şi am acompa­niat-o până la uşă. A refuzat însă să meargă în faţa mea. Îi simţeam prezenţa în spate, deloc agrea­bilă ! 
Când am ajuns, în fine, la uşă şi am deschis, pentru a o lăsa să trea­că în ante­ca­mera unde se afla secretara, fe­meia în negru dis­păruse ! 

Am păstrat moneda. E datată 1880. O ţin în­tr-o cutie, încuiată, dar n-o ating ni­ciodată, de teamă să nu vină apariţia înapoi."


*

Doctorul Moody şi oglinzile


Oglinzile şi celelalte suprafeţe reflec­tori­zante par să faciliteze fenomenul apari­ţiilor. 
Vechii greci şi egipteni le foloseau cu succes pentru a ghici viitorul. 
Inspirân­du-se din "psychomanteum"-ul grecilor, doc­­torul Ray­mond Moody, autorul cele­brului best-seller "Viaţa de după viaţă" (tra­dus şi în limba ro­mâ­nă), a ela­borat un sistem de vizi­uni prin intermediul oglin­zilor, care faci­lita întâlnirea cu membrii de fa­milie decedaţi. 

Printre numeroasele expe­ri­mente orga­ni­zate de către celebrul profesor, există unele de-a drep­tul stupefiante, trăite în colectiv, alături de stu­denţii şi de colegii săi, profesori universitari. 






Dr. Raymond Moody



În căr­ţile sale, dr. Moody afirmă că aceste întâlniri erau trăite ca nişte eve­ni­mente reale, şi nu drept ceva ţinând de imaginar. 

"Toţi subiecţii care au par­ticipat la experienţe mi-au con­­fir­mat că aceste întâlniri erau per­fect reale şi că sim­ţiseră pre­zen­ţa reală a celor care îi pă­ră­siseră în urma unor de­ce­se. 
În cincispre­zece la sută din cazuri, su­biecţii au au­zit chiar şi vo­cea de­func­ţilor, o voce per­fect audi­bilă. 
În unele ca­zuri, comu­ni­carea s-a pro­dus prin te­le­patie. 

Ray­mond Moody notează: "Două­zeci şi cinci la sută din­­tre cei care doreau să revadă un defunct nu l-au vă­zut decât după în­toar­cerea aca­să. Se pare că reu­şita expe­ri­men­tului depinde de in­ten­sitatea puterii de evocare ima­gi­nativă şi de emoţia celui care îşi chea­mă la întâlnire un mort iubit, a cărui me­mo­rie e celebrată constant".


5.15.2019

CE VOR SĂ FACĂ CHINEZII PE LUNĂ







Chinezii şi firicelul de bumbac 

Impactul mediatic al noii misiuni spaţiale chi­neze Chang'e 4 a făcut ca bătrâna Lună să revină în mod spectaculos în atenţia pu­blicului. 

Pentru prima dată, omenirea a avut prilejul să asiste la explorarea părţii întunecate a Lunii şi să afle ce se întâmplă, de pildă, dacă încerci să cultivi aici plante aduse de pe pământ. 

Redeşteptarea interesului pentru Lună nu se datorează însă numai misiunii chineze Chang'e 4, ci şi ambiţiilor, tot mai făţiş exprimate de principalele agenţii spaţiale ale lumii, pre­cum NASA, ESA şi Ros­cos­mos, vizând construirea unui amplasament permanent pe sa­telitul natural al Terrei şi even­tuala sa colonizare.


Ce vor chinezii să facă pe Lună


Ambiţiosul program de ex­plorare lunară Chang'e şi-a pri­mit numele de la zeiţa chi­neză a Lunii. El a fost gândit să se desfăşoare în trei mari etape. 

Prima etapă a presupus amplasarea pe orbita circumlunară a unei son­de simple - obiectiv atins de Chang'e 1 în 2007 şi de Chang'e 2 în 2010. 

Al doilea mare obiectiv, care a fost acum şi el atins (de misiunile Chang'e 3, în 2013 şi Chang'e 4, în ianuarie 2019), a fost aselenizarea unei sonde şi a unui rover spaţial. 

În cea de-a treia etapă, chi­ne­zii îşi propun, cu aju­torul misiunilor Chang'e 5 şi Chang'e 6, să trimită pe pământ mostre lunare. 

Care este însă scopul final al acestor demersuri extrem de complexe şi de costisitoare ? 

Ei bine, chinezii îşi doresc, nici mai mult, nici mai puţin decât trimiterea pe termen lung a unui echipaj uman pe Lună. 

Miza fundamentală a programului Chang'e este, aşadar, aceea de a de­termina dacă regiunea îndeplineşte sau nu criteriile pentru stabilirea unei colonii sau baze umane pe satelitul Pământului, obiectiv ce se doreşte a fi atins în preajma anului 2036.

Partea întunecată a Lunii, pentru prima dată în lumina reflectoarelor

Unul dintre cele mai mediatizate succese ale programului chinez de explorare lunară s-a produs chiar în primele zile ale acesui an, 2019. 

Sonda Chang'e 4, lansată în 7 decembrie 2018, din regiunea cen­trală Sichuan, a reuşit să aselenizeze pe 3 ianuarie, cu succes, pe faţa ascunsă a Lunii, moment ce a marcat o premieră absolută. 

Chang'e 4 a aselenizat în Bazinul Aitken, din Polul Sud al Lunii, o regiune vastă cu un diametru de aproximativ 2.500 de kilo­metri şi o adâncime de 13 kilo­metri, cu scopul de a studia mediul lunar, radiaţia cosmică şi interacţiunile dintre vântul solar şi suprafaţa Lunii. 

Zona a fost considerată ca pre­zentând interes întrucât are o cantitate mare de apă îngheţată, rămasă aici fiindcă a fost ferită de radiaţiile solare care ar fi dezintegrat-o. 

În timpul primei zile lunare, sonda şi roverul selenar (botezat Yutu 2 sau Iepurele de Jad 2 - după ani­ma­lul de companie al zeiţei chineze a Lunii - şi dotat, între altele, cu o cameră panoramică, un radar ca­pabil să penetreze solul, un spectrometru în infra­roşu şi un instrument pentru analiza undelor seis­mice) s-au fotografiat reciproc, iar camera instalată în vârful sondei a realizat în premieră fotografii pa­noramice ale feţei în­tu­ne­cate a Lunii. 

Emisfera se­lenară invi­zibilă de pe Terra nu mai fusese foto­gra­fiată şi car­to­grafiată decât cu aju­torul sondelor spaţiale, prima fiind son­da sovie­tică Luna 3, în 1959.



Cartofi, rapiţă şi bumbac


Misiunea Chang'e 4 nu s-a redus însă la stu­die­rea geologiei locale, chi­nezii propunân­du-şi să efectueze un mic, dar spec­taculos experiment, în cadrul căruia să testeze efectele gra­vitaţiei reduse a Lu­nii şi ale radiaţiilor solare prezente aici asupra insectelor şi plan­te­lor. 

Ex­pe­ri­mentul, numit "mini­biosfera lunară", a fost selecţionat din­tre cele 257 de su­gestii făcute, în 2016, de mai mulţi studenţi chinezi. El a fost conceput de nu mai puţin de 28 de uni­ver­si­tăţi chineze, în frunte cu facultatea din Chong­qing, şi s-a desfăşurat într-un mic con­tainer si­gilat. 
În recipient au fost intro­duse se­minţe de bumbac, rapiţă, cartof, ara­bidopsis (o micuţă plantă erbacee), ouă de musculiţe de oţet şi drojdie, cer­cetătorii sperând ca toate acestea îm­preună să stabi­lească un ecosistem sim­plu pe suprafaţa Lunii.

De ce au ales însă oamenii de ştiinţă plan­te precum cartofii şi arabidopsis ? 

Po­trivit lui Liu Hanlong, director al experi­mentului şi vicepreşedinte al Universităţii Chongqing, perioada de creştere a arabi­dop­sis-ului este scurtă, planta fiind astfel extrem de convenabil de observat. 
"Iar cartofii ar putea deveni o sursă im­portantă de hrană pentru viitorii călători spaţiali. Expe­ri­mentul nostru ne-ar putea ajuta să acu­mu­lăm suficiente cunoştinţe pentru a construi o bază lunară şi o colonie pe ter­men lung pe Lună", a adău­gat cercetorul chinez.

O imagine care a făcut istorie: bumbacul încolţit pe Lună

 


Experimentul a debutat pe 3 ianuarie 2019, la doar câteva ore după aselenizare, când temperatura recipientului cu plante a fost ajustată la 24 de grade Celsius şi seminţele au fost udate. 

La mijlocul lunii ianuarie, au apărut primele informaţii privind încolţirea seminţelor de bumbac, însoţite şi de o fotografie, care a făcut înconjurul lumii. 





La foarte scurt timp după aceea, opinia publică a aflat însă că experimentului i s-a pus capăt la doar 212 ore de la debutul său. Explicaţia ? 
Temperatura exterioară scă­zuse la minus 53 de grade Celsius, ca urmare a pogorârii nopţii lunare, astfel încât în interiorul cilindrului nu se mai putea menţine o temperatură optimă, apropiată de 24 de grade. 

Deşi, din punctul de vedere al creării unei biosfere, experimentul nu s-a soldat cu un succes, el a folosit, potrivit deca­nului Institutului de Tehnologie Avansată a Uni­versităţii din Chongqing, la obţinerea "unei uriaşe cantităţi de informaţii valoroase". 

La rândul său, Charles Cockell, astrobiolog în cadrul Universităţii din Edinburgh, a apreciat că experimentul realizat de chinezi pe Lună reprezintă "prima demonstraţie tehnică a faptului că putem creşte plante pe un alt corp planetar". 
"Pentru viitoarele tentative de explorare spaţială cu echipaj uman, vrem să fim capabili să proiectăm sisteme de menţinere a vieţii. Acesta este un pas semnificativ în construirea unor asemenea sisteme. El ar putea totodată să deschidă calea trimiterii unui sistem automatizat de menţinere a vieţii pe Lună, care să se activeze înainte de sosirea oamenilor", a adăugat el.

În ceea ce priveşte organismele deja aduse pe suprafaţa Lunii, cercetătorii asigură că acestea se vor descompune treptat în recipientul creat special pentru acest experiment şi nu vor crea pagube mediului selenar.



Nopţile lunare, mai reci decât se credea


Îndată ce a venit noaptea lunară, care durează două săptămâni, sonda chineză a intrat în hibernare. 

Pentru a rezista la frig, aparatul a avut la dispoziţie doar o alimentare minimă cu energie, prin inter­mediul unui generator. 

Chang'e 4 a redevenit activ odată cu apariţia primelor raze de Soare, care au trezit la viaţă şi roverul spaţial Yutu 2, aflat la doar 18 metri distanţă de sondă. 

Verificând temperaturile înregistrate de sonda chineză în prima noapte petrecută pe partea nevăzută a Lunii, cercetătorii au constatat că acestea au fost mai mici decât se aşteptau, ele scăzând până la -190 de grade Celsius şi fiind mai mici faţă de cele înregistrate de mi­siunile americane pe partea văzută a satelitului nostru natural. "Dife­renţa este probabil din cauza com­poziţiei solului dintre cele două părţi ale Lunii", a apreciat Zhang He, director executiv al misiunii Chang'e 4.


Noua cursă spaţială

SUA intră în competiţia pentru Lună.

Deşi, vreme de zeci de ani, comunitatea ştiinţifică interna­ţio­nală nu mai părea să acor­de o prea mare atenţie Lu­nii, ea părând mai degrabă tentată de o eventuală co­lonizare a planetei Marte, interesul pentru satelitul natural al Pământului s-a redeşteptat subit. 
Acest lucru s-a întâmplat, pe de-o parte, datorită pro­gra­­mului spaţial chinez de­scris mai sus, dar şi după descoperirea faptului că pe Lună ar putea exista ghea­ţă. 

În 2004, preşe­dintele american George W. Bush a cerut creionarea unui plan pentru trimiterea pe Lună a unei noi misiuni cu echipaj uman, până în anul 2020. Programul a fost ulterior anulat, iar admi­nis­traţia Barack Oba­ma şi-a concentrat mai degrabă atenţia - şi fondurile - asupra Staţiei Spaţiale Inter­naţionale şi a unor programe vizând planeta Marte şi o serie de asteroizi. 

Actualmente, "Administraţia Donald Trump" îşi doreşte dezvoltarea unei staţii orbitale selenare, numite Lunar Orbital Platform-Gateway. 

În proiectul de buget pentru 2019, NASA a solicitat fonduri pentru pregătirea lansării, în 2022, a primului element al noii staţii spaţiale, care ar putea fi gata după alte două lansări, până în anul 2025. 

Staţia Lunar Orbital Platform-Gateway, similară din punctul de vedere al conceptului cu Staţia Spaţială Internaţională (dar mult mai mică decât aceasta), ar urma să fie dotată cu instrumente ştiinţifice de ultimă generaţie şi să faciliteze deru­larea de experimente ştiinţifice în multiple domenii, de la astrofizică, fizică şi chimie, la biologie şi la psihologie umană. 

Platforma orbitală selenară va fi, de asemenea, dotată cu instrumente pentru derularea unor observaţii asupra Pământului şi a Soarelui.
Mai ambiţioşi decât Donald Trump s-au arătat însă reprezentanţii mai multor companii americane, care plănuiesc crearea unor colonii selenare. Pro­iecte în acest sens au creionat, de pildă, Elon Musk, fondatorul "SpaceX", dar şi miliardarul american Jeff Bezos, fondatorul "Amazon" şi "Blue Origin". 

Prima organizaţie privată din lume care a primit însă autorizaţia de a trimite o misiune către Lună a fost Moon Express, în 2016. Compania, înfiinţată de miliardarul Naveen Jain, cercetătorul IT Barney Pell şi omul de ştiinţă Bob Richards, ar putea de­ve­ni a patra entitate din istorie care va aseleniza, după SUA, China şi Rusia.



Planurile Rusiei se împletesc cu ale Chinei


În anul 2016, Rusia şi-a propus să finalizeze construirea unei colonii umane pe Lună, până în anul 2030. 

La început, baza selenară ar urma să fie ocupată de numai pa­tru per­soane, numărul oa­menilor putând să crească apoi treptat, până la cel mult 12. 
Până atunci, pre­şedintele rus Vladimir Pu­tin a vorbit despre pla­nurile imediate ale ţării sale, privind o studiere mai aprofundată a su­pra­feţei lunare, spre deose­bire de cea desfăşurată în perioada sovietică. 
"Spe­cialiştii noştri vor încerca ase­le­ni­zarea pe polii lu­nari, deoarece avem mo­tive să credem că acolo există apă. În aceste zone se poa­te face şi alt­ceva: de acolo pu­tem lansa mi­siuni spaţiale pen­tru explorarea al­tor planete", a declarat Vladimir Putin, în cadrul unui interviu a­cor­dat anul trecut.

Date fiind bu­nele relaţii ruso-chineze, la în­cepu­tul anului 2018, agenţia spa­ţială rusă Ros­cos­mos şi Admi­nis­traţia Spaţială Na­­ţională din Chi­na (CNSA) au sem­nat un acord de cooperare în explorarea Lunii şi a Spa­ţiului. 
Cu un an înainte, cele două agenţii sem­na­seră şi un pro­gram de cooperare în privinţa explo­rării spaţiale, pentru perioada 2018-2022. 
Pro­gra­mul de coo­pe­rare are şase componente, care se re­feră la explo­rarea Lunii, ştiinţa şi tehnologia refe­ritoare la spa­ţiu, sateliţi, componente şi mate­riale, urmărirea de la distanţă şi resturile spaţiale.


Europenii vor o bază lunară construită cu ajutorul imprimantelor 3D

Ambiţii mari au şi reprezentanţii Agenţiei Spa­ţiale Europene (ESA), care consideră Luna o po­tenţială escală în drumul spre Marte şi care apre­ciază că o colonizare a satelitului natural al Terrei va deveni posibilă în următoarele două de­cenii. 

Pla­nurile ESA prevăd ca, din 2020, să fie trimişi pe Lu­nă o serie de roboţi care să demareze construcţia fa­cilităţilor unei baze lunare.

Mate­rialele de cons­trucţie ar urma să fie realizate din solul lunar ames­tecat cu o serie de compuşi, mix­tura respectivă fiind trecută printr-o uriaşă impri­mantă 3D. 
Baza lunară, odată construită, va găzdui şi primii oameni care vor instala restul echipa­mentelor. Potrivit esti­mă­rilor ESA, prima bază lunară ar putea fi func­ţională până în 2030.