6.07.2020

PLAJA DIN CHINA


PREȚUIEȘTE VIAȚA TA și a CELOR DRAGI !


Salariul președintelui Iohannis redus cu 20%


De unde se găsesc bani pentru salariile mari ale şefimii şi pentru pensiile din cale-afară de nesimţite ale unor diferite categorii
sociale ?

Timp de două luni, preşedintele Klaus Iohannis ne-a învăţat că trebuie să ne spălăm pe mâini, să mâncăm dacă ne este foamne, să bem apă dacă ne este sete şi să dormim dacă ne este somn. 

Ei, dar greul de-abia acum începe pentru domnul preşedinte, fiindcă acesta va trebui să-i înveţe pe pensionarii cu pensii de 1.000 de lei sau de sub 1.000, care nu sunt deloc puţini, cum să se descurce cu o pensie majorată cu doar 10 procente, în condiţiile în care viaţa este din ce în ce mai scumpă.

Raportul agenţiei de rating Standard &Poor’s arată că „pensiile vor creşte cu aproximativ 10%. Asta va adăuga 1% din PIB la deficitul bugetar în 2021”, iar o creştere mai mare a acestora ar însemna implicaţii negative serioase asupra finanţelor publice. După cum se ştie, în România, rapoartele agenţiilor internaţionale se execută, nu se discută.

Probabil că mulţi dintre pensionari, inclusiv cei cu pensii mici spre foarte mici, ar înţelege că într-o perioadă afectată grav de epidemia de COVID nu este de unde, pentru că economia nu a funcţionat, iar multe afaceri aducătoare de venituri la buget s-au închis parţial sau definitiv. În plus, mare parte din fondurile rezervate investiţiilor publice aducătoare de venituri au fost redirecţionate către importurile de materiale sanitare de protecţie, aparatură medicală, medicamente, substanţe dezinfectante etc. 

Probabil că mulţi dintre pensionari, inclusiv cei cu pensii mici
spre foarte mici, ar înţelege că nu se poate aplica legea care prevede mărirea pensiilor cu 40% şi nu ar lua în serios strigătele de pe margine ale Opoziţiei, care solicită majorarea pensiilor cu procentul prevăzut în actul normativ.
Pensionarii poate ar înţelege, dar în acelaşi timp şi-ar pune întrebarea: pentru mine nu se găsesc 400 de lei în plus la pensie, statul oferindu-mi numai 100 de lei, aşa cum a vrut să dea şi Ceauşescu Nicolae înainte de a fugi cu elicopterul din balcon, dar de unde se găsesc bani pentru salariile mari ale şefimii şi pentru pensiile din cale-afară de nesimţite ale unor diferite categorii
sociale ?

O întrebare dificilă pentru preşedintele României, Klaus Iohannis, stăpânul ”Guvernului Meu”, adevăratul premier al României. În declaraţia de avere a domnului Iohannis datată 5 iunie 2019 se arată
că acesta, în calitatea sa de preşedinte al României, a încasat într-un an 165.100 de lei, adică a avut un venit lunar de 13.758 de lei.

Or, pensionarilor le-ar fi greu să accepte că cineva care cîştigă mai mult de 13 ori decât ei şi care dispune de fonduri, locuinţe şi maşini de protocol vine şi le cere lor să trăiască cu numai 1.100 de lei pe lună. 
Alta ar fi situaţia dacă cel care de două luni ne învaţă că trebuie să ne spălăm pe mâini, să mâncăm dacă ne este foamne, să bem apă dacă ne este sete şi să dormim dacă ne este somn, ar veni şi le-ar explica frumos pensionarilor de ce nu sunt bani pentru mărirea pensiilor cu 40%, iar apoi ar anunţa că i-a cerut Guvernului Său să-i reducă salariul cu un 20%, să spunem, reducere valabilă şi pentru miniştri, parlamentari, primari şi consilieri locali şi judeţeni, şi că a solicitat în acelaşi timp impozitarea serioasă a pensiilor din cale-afară de nesimţite.

sursa:https://www.mediafax.ro/editorialistii/comentariu-sorin-avram-salariul-presedintelui-iohannis-redus-cu-20-19254640





















DILEMA


Alte sute de români revin în țară !





























Alte sute de români revin în țară ! Ministerul Afacerilor Externe anunţă, sâmbătă, 06.06.20,  că a facilitat, alături de Ministerul Transporturilor şi cel al Afacerilor Interne, revenirea în ţară, a 346 de cetăţeni români aflaţi în Republica Franceză, Republica Italiană şi în Regatul Belgiei.

”În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români aflaţi în străinătate şi care au fost afectaţi de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 5 iunie, a fost facilitată revenirea în ţară a 144 de cetăţeni români din Republica Franceză (pe ruta Bucureşti-Paris-Bucureşti), a 111 cetăţeni români din Republica Italiană (pe ruta Bucureşti-Roma-Bucureşti) şi a 91 cetăţeni români din Regatul Belgiei (pe ruta Bucureşti-Bruxelles-Bucureşti), ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi ale Ministerului Afacerilor Interne', informează MAE, prin intermediul unui comunicat.
Cine sunt românii reveniți în țară

Printre cetăţenii români care au revenit în ţară se regăsesc persoane care se aflau în imposibilitatea de a-şi prelungi şederea pe teritoriul statelor respective din diverse motive. 

Revenirea în ţară a fost asigurată prin intermediul a trei curse aeriene operate de compania Tarom. De asemenea, demersurile autorităţilor române au permis deplasarea către statul de domiciliu/reşedinţă pentru 27 de cetăţeni străini, respectiv 22 cetăţeni francezi, doi cetăţeni canadieni, doi cetăţeni britanici şi un cetăţean camerunez, arată comunicatul MAE.

”Ministerul Afacerilor Externe foloseşte acest prilej pentru a sublinia importanţa verificării cu atenţie, anterior oricăror deplasări, a informaţiilor postate pe site-ul MAE privind sfaturile şi alertele de călătorie, precum şi a informaţiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate”, se mai menţionează în comunicat.

sursa: https://www.dcnews.ro/sute-de-romani-revin-in-tara-mae-operatiune-urgenta-de-repatriere_752507.html

Nasdaq, bursa electronică de la New York, a recuperat toată pierderea cauzată de criza COVID-19.


Veşti foarte bune pentru Statele Unite ale Americii care au reuşit să depăşească criza.

Anunţul creşterii numărului de locuri de muncă în Statele Unite a adus creşteri masive pe burse. Nadaq, piaţa bursieră americană pentru companii de tehnologie, a recuperat pierderea cauzată de epidemia COVID-19, iar indicele Dow Jones a crescut cu 3,1%.

Scăderea şomajului la 13,3% în Statele Unite a adus creşteri masive pe bursa americană.

Nasdaq, bursa electronică de la New York, a recuperat toată pierderea cauzată de criza COVID-19.

În timpul sesiunii de vineri, Nasdaq a atins maximul istoric şi a raportat o creştere de 2%. Asta după ce între 20 februarie şi 23 martie, indicele a pierdut peste 30% din valoarea sa, notează Mediafax.

Şi Dow Jones a înregistrat un avans de 3,1%. Iar S&P 500, indicele care integrează cele mai mari 500 companii de pe Wall Street, s-a apreciat cu 2,6%, potrivit presei internaţionale.

„Odată ce economiile repornesc, bursele încerarcă să înglobeze cât mai mult în preţurile lor această revenire. Piaţa americană, pentru că beneficiază printre altele şi de nişte tipăriri de bani fără precedent. Cam toate momentele de căderi importante ale burselor au fost precedate de nişte momente de revenire”, apreciază economistul Aurelian Dochia.

sursa: https://www.dcnews.ro/moment-important-in-sua-punct-de-cotitura-dupa-luni-de-criza-profunda_752540.html

6.06.2020

POFTĂ BUNĂ !



NU putem introduce obligativitatea vaccinării !



Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, astăzi sâmbătă, 06.06.20, că la momentul apariţiei unui vaccin anti-COVID nu va putea fi introdusă măsura obligativităţii vaccinării, ci doar recomandarea efectuării acestuia.

”Am trecut printr-un prim moment al pandemiei, poate vom trece şi prin al doilea. Suntem o parte dintre noi care se imunizează. Imunizarea noastră se poate face în două feluri: trecând prin boală sau vaccinându-ne. 
Deocamdată, vaccinul nu-l avem. Un posibil vaccin toată lumea îl dă ca posibil în a doua jumătate a anului viitor. Dacă privim acest lucru, posibilitatea ca, odată apărut acest vaccin anti-COVID la un an şi jumătate după, nu ştiu dacă vom mai fi atât de acerbi încât să-l credem obligatoriu”, a spus Nelu Tătaru.

Recomandare pentru grupele de risc este efectuarea vaccinului antrigripal şi antipneumococic.

”Ca şi vaccinul antigripal, ca şi vaccinul anti-COVID, le recomand (...) Este o patologie pe care o să o avem un an sau doi, nu este o patologie care se perpetuează de la an la an (...) 
Ne gândim că este un vaccin nou, că este o patologie nouă. 
A introduce obligativitatea, fără a avea o perioadă de testare, o perioadă de evaluare pe două-trei sezoane, e un lucru dificil. 
Este o recomandare să se facă, dar nu putem introduce obligativitatea după un an, doi de boală”, a explicat Tătaru.

Ministrul Tătaru susţine ”vaccinarea obligatorie” pentru alte afecţiuni

”Acolo sunt perfect de acord. Dacă ne uităm în urmă, unde tot ce a însemnat vaccin, a început să capete şi un curent antivaccinist - nu sunt de acord. Tot ce a însemnat vaccinarea obligatorie pentru bolile pe care le ştim, sunt total de acord (...) 
Am putut vedea în ultima perioadă, mai ales după prima perioadă de relaxare, un curent destul de important şi o mediatizare destul de importantă. 

Ce pot să spun este că vaccinarea obligatorie, cea pe care o ştim, este absolut necesară în construirea unei stări de sănătate a naţiei noastre. Tot ce înseamnă contrariul nu le văd decât ca pe nişte interese de a destabiliza, nu neapărat interese medicale care să aibă un suport ştiinţific”, a mai spus Tătaru.

Pentru a convinge pe cineva care se opune vaccinării obligatorii, ministrul i-ar spune că ”punem în joc ceea ce ne e drag tuturor: viaţa copiilor”. 
”Uitaţi-vă în plan mondial, ne bucurăm că am eradicat o maladie. Gândiţi-vă că ne întoarcem în timp, la reapariţia maladiei într-o anumită populaţie, fără posibilitatea acestor vaccinuri. I-aş explica foarte clar că înseamnă să te joci cu viaţa unui copil, cu o patologie pe care nu o poţi controla. 
Argumentele pe care le pot da ca medic şi ca parte umană sunt cele care poate nu-i vor schimba atitudinea, dar îl vor face să se gândească un pic”, a mai adăugat ministrul Sănătăţii într-un interviu la Digi24.

sursa: https://www.dcnews.ro/vaccinare-anti-covid-tataru-nu-putem-introduce-obligativitatea_752508.html





















SPARGERI în lanț în BUCUREȘTI


Spargeri în lanț în cartierul Drumul Taberei din Capitală.

Hoții au luat chiar și camerele, și DVD-urile.

Liderul Sindicatului Polițiștilor, Iulian Surugiu, a oferit mai multe detalii: 


"Categoric este o singură grupare care, în timpul nopții, a spart, mai multe firme. Au furat sume de bani, marfă ușoară cu care să poată să fugă, camerele și DVD-urile. 

Asta îmi spune că avem de-a face cu o grupare de hoți care se pricepe la astfel de spargeri. Au folosit mănuși, cagule. Sunt specialiști care, probabil, s-au întors în țară".

sursa: https://www.dcnews.ro/spargeri-in-lant-in-capitala-hotii-au-furat-tot_752487.html
















MOȘII DE VARĂ - Creştinii îşi venerează morţii !


Praznicul Moşilor de vară, sărbătoare cunoscută și ca Moşii cireșelor, este orânduit sâmbătă, 6 iunie, acesta precedând sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh sau Duminica Rusaliilor.

Cu această ocazie, în toate bisericile ortodoxe din ţară se oficiază Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de pomenire generală a tuturor rudelor noastre trecute la viaţa veşnică : părinţii, moşii şi strămoşii familiei.

Tradiţii la praznicul Moşilor de vară

Cu prilejul Moşilor de vară se organizează târguri mari, tradiţionale, iar credincioşii se pot aproviziona cu vase de lut, cu alimente şi cu obiecte necesare pentru pregătirea parastaselor.
50 de zile, porţile cerului au fost deschise

Tradiţia spune că începând cu Joia Mare din Săptămâna Patimilor şi până la Rusalii, cerul, raiul şi iadul sunt deschise. În acest interval de 50 de zile, sufletele morţilor au călătorit libere prin locurile unde au trăit, iar acum acestea sunt triste, pentru că trebuie să se reîntoarcă în lumea de dincolo, părăsindu-i pe cei dragi.

Pentru ca sufletele celor adormiţi să se întoarcă fără incidente în mormintele din care au plecat şi să fie împăcate cu această situaţie, rudele celor comemoraţi trebuie să le împartă pomeni şi să respecte tradiţiile familiei.
Ofrandele se dăruiesc săracilor şi străinilor

Din vremuri imemoriale, se crede că la sărbătoarea moşilor cei răposaţi aşteaptă să primească ofrande şi, dacă familia uită sau neglijează să împlinească datina, răposaţii rămân supăraţi. În lumea satelor, dar şi în mediul urban, ofrandele se împart mai ales săracilor şi străinilor, dar nu este încurajat schimbul de pomeni între rude.
Se împarte mâncare caldă, „aburel"

Prin tradiţie, se spune că este bine ca mâncarea dată de pomană să fie caldă, deoarece mirosul bucatelor calde îi satură pe cei trecuţi la viaţa veşnică. În multe localităţi din Muntenia, credincioşii împlinesc vechile tradiţii, iar masa de pomană caldă se mai numeşte „aburel" sau „aburi". În acelaşi timp, pomana care se dă pentru sufletele rudelor adormite este pusă îndeosebi în vase de lut noi, cumpărate numai pentru această ocazie.

De obicei, gospodinele pregătesc pentru această sărbătoare bucatele preferate de ruda pe care o comemorează. Vasele cumpărate trebuie umplute cu mâncare şi băutură.

Se dau de pomană căni, iar toarta acestora se împodobeşte cu flori şi cireşe. De asemenea, cănile dăruite de pomană trebuie umplute cu vin, cu suc sau cu apă îndulcită cu miere.

Din vremuri îndepărtate, la sărbătoarea Moşilor de Vară se împlinesc ritualuri speciale, care încep chiar în dimineaţa Sâmbetei Rusaliilor. La slujba de pomenire, se duc la biserică, pentru binecuvântare : colivă, colaci, vin şi cireşe.
Ritualul de comemorare se continuă în cimitire

Ritualul început în biserici continuă în cimitire, unde mormintele sunt curăţate şi împodobite cu flori de tei şi cu frunze de nuc. Aici, credincioşii aprind lumânări, care vor arde pe parcursul ritualului de pomenire, dau de pomană vase de lut, de porţelan sau de lemn, căni împodobite la toartă cu flori de tei şi umplute cu lapte, cu vin sau cu cireşe.

Tradiţia spune că la Moşii de vară toţi morţii se duc pe Valea cu Dor. Acolo fiecare găseşte bucatele primite de pomană până la Rusalii. Cine nu găseşte pomană se retage trist în mormint ţinând în braţe crengi cu flori de tei.

În Prahova se împart căni de lut umplute cu vin şi împodobite la toartă cu flori de trandafir şi de tei. Gospodinele prepară păsat (făină de porumb măcinat mai mare) fiert în lapte).

În Argeş, gospodarii care fac pomenire pentru cei adormiţi întind masa cu diferite bucate în curtea casei ; în mijlocul mesei se pun grămezi de cireşe, de flori şi de colăcei. Fiecare gospodar învită la masă rudele, prietenii şi vecinii să se ospăteze pentru sufletul celor adormiţi în familia sa.În tot Ardealul se „ridică" pomeni

În Ardeal se dau de pomană fructe şi colaci şi „se ridică" pomeniri, adică se face pomenirea tuturor rudelor decedate în familie.

În Moldova, se dau de pomană căni şi străchini umplute cu orez cu lapte, cu vin şi cu cireşe, împodobite la toartă cu flori de tei, ca şi în alte zone ale ţării. În acelaşi timp, gospodinele pregătesc pentru Moşii de vară bucate cu carne de miel, plăcinte cu varză sau cu brânză.

Creştinii care-şi venerează morţii, respectând anumite tradiţii în gospodăriile lor, se vor bucura de spor şi sănătate pe parcursul anului.
Ce rol au frunzele de nuc

De Moşi se aduc la biserică frunze de nuc şi ramuri de tei, iar după ce sunt binecuvântate de preoţi, acestea se pun la streaşina casei sau la icoană pentru a ocroti acea gospodărie de pagubă şi de boală. Mai mult, potrivit acestei datini străvechi, după ce au fost sfinţite, florile de tei sunt folosite ca remediu care vindecă surzenia.
În ziua Moşilor de vară, femeile trebuie să respecte sărbătoarea şi să nu se ocupe de treburile casnice.Mai mult, se spune că femeile care nu respectă interdicţia, riscă să le amorţească mâinile şi să nu mai poată munci cu spor.

Pentru a-şi proteja gospodăria de pagubă sau de efectul fenomenelor meteorologice : furtuni sau trăsnete, credincioşii trebuie să ofere săracilor o porţie din primul fel de bucate, preparate pentru această sărbătoare.

Potrivit tradiţiei, credincioşii pot scăpa de necazurile pricinuite de furtuni şi de ploile de vară aruncând în curte, din pragul casei, o crenguţă cu flori de tei sfinţită la biserică în ziua Moşilor de vară.
Daţi de pomană ceapă şi usturoi

Pentru ca în grădina casei să rodească tot ce au semănat, gospodarii trebuie să dea de pomană ceapă verde şi usturoi.

În noaptea de Rusalii dormiţi în propria casă

În acestă sâmbătă, nu este bine să mergeţi seara la fântână sau să treceţi printr-o răscruce de drumuri, într-o zonă singuratică, pentru că pe acolo trec duhurile rele. Mai mult, pentru a nu avea nici un fel de probleme este bine să dormiţi în propria voastră locuinţă.

Acum, femeile nu au voie să tricoteze sau să toarcă, pentru că toţi colacii daţi de pomană nu vor ajunge la cei pomeniţi, spune tradiţia.

Dacă plouă în ziua Moşilor de Vară, recolta anului va fi foarte bogată.

sursa:https://www.dcnews.ro/mosii-de-vara-de-ce-trebuie-sa-dati-de-pomana-ceapa-si-usturoi_752469.html

Organizația Mondială a Sănătății a spus unde ar trebui să purtăm măști de protecție.


OMS iar s-a sucit: Cine TREBUIE să poarte NEAPĂRAT măști de protecție

Organizația Mondială a Sănătății recomandă purtarea măștilor de protecție în zonele în care virusul se răspândește și distanțarea socială nu este posibilă, precum transportul public sau magazine.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că, totodată, persoanele de peste 60 de ani sau cu afecțiuni medicale ar trebui, de asemenea, să poarte măștile atunci când distanțarea socială nu poate fi menținută, conform NBC News.

OMS a recomandat anterior ca doar lucrătorii din domeniul sănătății, persoanele infectate cu noul Covid-19 și îngrijitorii lor să poarte măștile de protecție.
Tedros a adăugat că „măștile în sine nu vă vor proteja de COVID-19" și a subliniat importanța spălării mâinilor, a distanțării sociale și a altor strategii de prevenire a infecțiilor

Totodată, OMS a arătat că lucrătorii din domeniul sănătății, în zonele în care virusul se răspândește, ar trebui să poarte întotdeauna măștile. Medicii care lucrează în cardiologie sau în alte saloane, de exemplu, ar trebui să poarte măști medicale, a spus Tedros.

Alte agenții de sănătate au recomandat de ceva timp purtarea măștilor sau acoperirea feței pentru a încetini răspândirea coronavirusului. Autoritățile britanice, de exemplu, au declarat în această săptămână că acoperirea feței va fi obligatorie pe mijloacele de transport, informează Mediafax.

Deşi există încă puţine date ştiinţifice solide referitoare la efectul purtării măştilor, OMS şi-a schimbat poziţia pe baza dovezilor despre transmiterea virusului de către persoanele infectate care încă nu au dezvoltat simptome COVID-19 şi de persoane infectate care nu dezvoltă simptome clare. OMS a remarcat, de asemenea, că măştile textile cusute le permit oamenilor să acţioneze într-un fel în legătură cu virusul, constituind în acelaşi timp o posibilă sursă de venit.

sursa:https://www.dcnews.ro/covid-19-s-a-sucit-oms-cine-trebuie-sa-poarte-neaparat-masti-de-protectie_752468.html

6.05.2020

Poza din biroul premierului nu este un can-can. E o problemă gravă !


 ”Poza din biroul premierului nu este un can-can. E o problemă gravă ce s-a întâmplat. Nu poţi să mai ai credibilitate să ieşi la presă cu mască, cu mănuşi, cu o figură gravă ‘Doamne ce nenorocire este, staţi în casă !’ şi după aia te duci în biroul tău şi stai cu colegii relaxat, fără măşti, consumând alcool", a declarat Marcel Ciolacu.

Într-un interviu acordat DC News TV, Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, a vorbit despre data la care ar putea avea loc alegerile locale.

"Alegerile trebuie ţinute. Expiră mandatele, e normal să intrăm în normalitate. Acesta ar putea avea loc când nu mai există niciun pericol asupra populaţiei şi când populaţia crede acest lucru. Noi avem acum o mare problemă de credibilitate a Guvernului. Toată lumea a luat acea poză din biroul premierului ca pe un can-can. 

Nu e. E o problemă gravă ce s-a întâmplat. Nu poţi să mai ai credibilitate să ieşi la presă cu mască, cu mănuşi, cu o figură gravă ‘Doamne ce nenorocire este, staţi în casă !’ şi după aia te duci în biroul tău şi stai cu colegii relaxat, fără măşti, consumând alcool", a declarat Marcel Ciolacu.


Dată alegeri locale. Ciolacu, informații de ultimă oră !

Aglomerație pe drumurile spre mare, dar și spre munte


Aglomerație pe drumurile spre mare, dar și spre munte

Începe primul weekend fără restricții și cu terase deschise publicului.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 Bucureşti – Constanța traficul rutier este intens. 

În zona lucrărilor se circulă în coloană cu viteză redusă de deplasare.
Lucrări la carosabil

”Reamintim tronsoanele autostrăzii A2 București – Constanța, pe care circulația se desfășoară restricționat, pe câte o bandă pentru fiecare sens, pentru efectuarea de lucrări la carosabil:

- km 27 – 36, Cernica, IF – Fundulea, CL;

- km 84+120 m - 91+750 m, Drajna Nouă, CL.

Îi sfătuim pe conducătorii auto să mărească distanţa în mers, iar în cazul în care încheie coloanele să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp”, se arată într-un comunicat de presă.
Trafic intens și pe Drumul Național 1

Traficul rutier s-a intensificat și pe sensul de urcare al DN 1 Brașov – Ploiești. Astfel, traficul rutier este intens pe sensul Ploiești către Brașov, de la km 134 la 129( Bușteni) coloană în mișcare( 35-40 km/h ), dar și pe tronsonul cuprins între localitățile Posada și Comarnic, valorile de trafic sunt crescute și se circulă în coloană, cu viteză redusă.

Polițiștii acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei.

sursa: https://www.dcnews.ro/aglomeratie-pe-drumurile-spre-mare--dar-si-spre-munte--a-inceput-minivacanta-de-rusalii_752369.html

Rețeta veche MOLDOVENEASCĂ



Pentru o plăcintă savuroasă, trebuie să fii atent la aluatul pe care îl pregătești. Există o rețetă cu care nu ai cum să dai greș. Iată cum se prepară.

Ingrediente

- 500 g făină
- 320-350 ml apă călduţă
- 7 g drojdie uscată sau 25 g proaspătă
- 1 linguriţă cu vârf de zahăr
- 1 linguriţă rasă de sare
- 50 g untura sau unt sau 50 ml ulei

Cum se prepară

Se cerne făina şi se amestecă împreună cu zahărul şi drojdia uscată. Adăugaţi sarea şi 3/4 din apa călduţă şi amestecaţi.

Trebuie să obţineţi un aluat potrivit de tare. Se adăugă untura treptat şi se frământă până când aluatul se desprinde de mână. Trântiţi aluatul de masă de câteva ori. Veţi vedea că devine mai fin şi mai elastic.

Aşezaţi aluatul în castron, acoperiţi cu folie alimentară şi lăsaţi la cald să dospească, aproximativ o oră. 

Se întind foi pe masa presărată cu făină, cu ajutorul unui sucitor din lemn. Se foloseşte la plăcinte de orice fel, coapte în cuptor, la tigaie cu sau fără ulei, pe plită sau se pot face gogoşi sau scovergi.

POFTĂ MARE LA PLĂCINTE !

MEGA SCANDAL de CORUPȚIE în AUSTRIA




Parlamentul a început audierile la aproximativ un an după ce aşa-numitul scandal Ibiza a pus capăt coaliţiei dintre conservatori şi extrema dreaptă. 

În mai anul trecut, ziarul german Sueddeutsche Zeitung şi revista germană Der Spiegel au publicat fragmente dintr-o înregistrare video cu Strache în care el discută despre acorduri în materie de mass-media şi infrastructură cu o femeie care se prezintă drept o bogată donatoare rusă, la o întâlnire în insula spaniolă Ibiza.
Ce au arătat investigaţiile ulterioare ale procurorilor

El a susţinut de asemenea că donaţiile politice au provenit de la binecunoscuţi antreprenori în domeniul imobiliar, tehnologiei jocurilor de noroc şi industriei armamentului. 

Investigaţiile ulterioare ale procurorilor şi confiscarea telefonului mobil al lui Strache au ridicat întrebări suplimentare cu privire la numiri politice în companii parţial deţinute de stat, dar şi în legătură cu posibile încercări de a elabora noi legi în conformitate cu dorinţele donatorilor.

Fostul vicecancelar Strache a declarat comisiei de anchetă că, comentariile sale au fost scoase din context în scurta înregistrare video publicată. ”Întotdeauna am rămas în limitele legii. Cel mult, am evidenţiat posibile metode de donare”, a spus el. 

Parlamentarii opoziţiei au spus că dovezile existente sugerează altceva.
”Trebuie să punem capăt favoritismului corupt în această ţară”
”Au fost cereri, cererile au fost îndeplinite şi donaţiile au fost plătite”, a acuzat social-democratul Jan Krainer la începutul anchetei parlamentare ce urmează să includă 42 de zile de audieri. 

”Trebuie să punem capăt favoritismului corupt în această ţară”, a declarat la rândul său Stephanie Krisper, de la partidul liberal Neos.
Înregistrarea video din Ibiza a pus capăt

Jurnalistul austriac de investigaţii Florian Klenk, care a vizionat întreaga înregistrare, a declarat comitetului în calitate de martor că Strache nu pare să fi fost drogat în Ibiza. 

Înregistrarea video din Ibiza a pus capăt coaliţiei guvernamentale dintre conservatorii Partidului Popular al cancelarului Sebastian Kurz şi extrema dreaptă reprezentată de Partidul Libertăţii. Partidul Verzilor s-a alăturat de atunci unui nou cabinet alături de conservatori.

”Corupţia, înţelegerile privind numirile politice şi de cumpărare de legi”

Cu toate acestea, parlamentara Nina Tomaselli, membră a acestei formaţiuni, a promis că partidul său încearcă să dezvăluie ”corupţia, înţelegerile privind numirile politice şi de cumpărare de legi”, chiar dacă acum este un partid guvernamental.

În timp ce Kurz urmează să fie audiat de comisia de anchetă la 24 iunie, antreprenorii austrieci care au fost menţionaţi de Strache au refuzat să participe, susţinând că audierea prezintă un risc de contaminare cu coronavirus.

Între timp, procurorii continuă investigaţii paralele legate de un grup de persoane despre care se crede că au pus la cale capcana video din motive încă necunoscute, potrivit Agerpres.

sursa: https://www.dcnews.ro/bubuie-un-mega-scandal-de-coruptie-in-austria-a-fost-drogat_752300.html

Bătuți pe stradă de un dezvoltator



Vloggerita româncă Bianca Adam și prietenul său Brandy au fost bătuți pe stradă de un dezvoltator, din cauza unui loc de parcare, se arată într-un videoclip postat pe canalul acesteia.

„Trebuie să știi că, indiferent de circumstanțe, de cât de mare, bazat, bărbat, bogat, șmecher sau frustrat ești, nimic în lumea asta nu-ți dă dreptul să ataci o persoană, să o bruschezi sau mai rău, să o agresezi”, începe Bianca Adam, în videoclipul din 4 iunie.

„Acum câteva zile am fost bătută pe stradă de un dezvoltator. Da ? Un dezvoltator, un om de la care cumperi apartamente. Implicit, un om serios și sănătos la cap. Brandy a ieșit cu capul spart din asta și eu fără telefon, iar toate astea lângă casa mea”, a continuat vloggerița.

„Ideea este că aceste lucruri trebuie spuse, deși ăsta este un canal de divertisment. Mi-a luat câteva zile să trec peste șoc pentru a putea să mai povestesc încă o dată. Stările de după sunt neplăcute, am avut nevoie de părinții mei, de prieteni, de manageri și tot suportul lor ca să trec peste panică, pentru că un incident de genul acesta trezește în tine un fel de frică de oameni pe care eu n-am avut-o niciodată”, a continuat „Tequila”

Totul a început de la un loc de parcare. Bianca Adam are deja un loc de parcare plătit lângă bloc, însă construcția altor imobile și condițiile meteo au făcut ca locul său să nu mai poată fi accesat, așa că a parcat în alte locuri. „Era o chestie temporară oricum”.

Pe 26 mai, în jur de ora 13, Bianca Adam primește un apel de la un număr nou. Era cu un prieten Brandy în casă și răspunde, punând conversația pe difuzor. Persoana care a sunat a început să vorbească urât și să îi spună să coboare...

sursa:https://www.dcnews.ro/vloggerita-romana-batuta-pe-strada-mesajul-pentru-1-67-milioane-abonati_752292.html