6.22.2020

Rapid, moțiune de cenzură împotriva guvernului, majorarea pensiilor și dublarea alocațiilor


Paul Stănescu anunţă care va fi prima măsură care va fi luată de PSD după demiterea Guvernului Orban. 

"Ludovic Orban este primul premier care ignoră de luni de zile, cu cinism, interesele pensionarilor și ale copiilor, într-un context de criză, în care tocmai aceste categorii ar trebui protejate.

A trecut destul timp ca să înțelegem că pe agenda de guvernare liberală nu se află creșterea pensiilor, așa cum prevede legea adoptată în guvernarea PSD și nici dublarea alocațiilor. Premierul a spus astăzi, cu subiect și predicat, că va ataca la CCR legea prin care PSD a făcut posibilă dublarea alocațiilor.

Ceea ce nu înțelege acest guvern este că nu trebuie să se comporte ca și cum românii trec doar printr-o criză de sănătate. Aceștia se luptă și cu o criză economică, care le-a afectat și le-a diminuat veniturile și perspectivele. Și cine sunt cei mai vulnerabili în fața acestei crize, dacă nu marea majoritate a pensionarilor și copiilor, care sunt dependenți de veniturile familiei, la rândul lor afectate", transmite Paul Stănescu.

Stănescu: "Aceste creșteri legitime s-ar duce tot în economia națională"


"Aceste creșteri legitime s-ar duce tot în economia națională, ar consolida consumul și ar mai reduce starea de vulnerabilitate a acestor două categorii. Guvernul Orban ar face bine să nu mai amăgească nici pensionarii care sunt părinții noștri, nici copiii, care sunt viitorul nostru. Să facă bine să iasă din jocul ”ba creștem, ba nu creștem, ba ne mai gândim” sau să facă un pas în spate de la butoanele guvernării pe care o folosesc mai mult pentru interesele lor politice și electorale.

Dacă nu, după ce vom depune o moțiune de cenzură, împotriva acestui guvern cinic, care și-a administrat mai bine interesele economice și politice decât pe cele ale românilor, cele două obligații, de majorare a pensiilor și de dublare a alocațiilor, vor fi îndeplinite foarte repede", se arată în mesajul lui Paul Stănescu.




Fost prim-procuror, condamnat la închisoare


Raluca Stăncescu, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a fost condamnată, astăzi 22.06.20, definitiv la şase ani şi zece luni. 

Raluca Stăncescu, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a fost condamnată, luni, definitiv la şase ani şi zece luni într-un dosar în care a fost acuzată de şantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiţiei, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi conflict de interese, potrivit portalului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

ÎCCJ a admis, luni, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie în dosarul în care Stăncescu a mai fost trimisă în judecată alături de fostul său iubit, Cătălin Stavără, şi fostul şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani, Bogdan Buliga, pentru fapte de corupţie.

Stăncescu a fost trimisă în judecată, în 2017, de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Suceava, însă fostul prim-procuror a solicitat strămutarea sa la o altă instanţă, astfel încât acesta a ajuns pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş. Instanţa de la Târgu Mureş a condamnat-o, în urmă cu un an, pe Raluca Stăncescu la patru ani şi o lună de închisoare, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a majorat, luni, pedeapsa la şase ani şi zece luni de închisoare şi interzicerea unor drepturi. 'În temeiul art. 38 alin. 1 cu aplicarea art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 2 ani şi 10 luni, în final, inculpata urmând să execute o pedeapsă de 6 ani şi 10 luni închisoare', se precizează pe portalul ÎCCJ.

Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2015, Raluca Stăncescu, împreună cu un apropiat al acesteia, Cătălin Stavără, folosindu-se de autoritatea conferită de funcţia sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane.

Concret, cei doi au încercat să determine persoana respectivă să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament şi garsonieră), situate în municipiul Botoşani, în favoarea unei rude a lui Cătălin Stavără.

Ce s-a întâmplat 

'Prin constrângerea psihică exercitată, inculpaţii Raluca Stăncescu şi Cătălin Stavără au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că în situaţia exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane', se preciza în comunicatul de presă remis, la momentul trimiterii în judecată, de procurorii DNA. Totodată, în perioada 30 octombrie 2015 - 4 februarie 2016, Raluca Stăncescu, în aceeaşi calitate, l-a determinat în mod direct pe Constantin Batcă, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de Cătălin Stavără, pentru săvârşirea unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi favorizării acestuia din urmă.

În acelaşi context şi în aceeaşi calitate, la data de 4 februarie 2016, Stăncescu l-a determinat pe Constantin Batcă să-i pună la dispoziţie, fără drept, un suport optic ce conţinea înregistrări ale unor camere de supraveghere (mijloc de probă în acelaşi dosar penal menţionat mai sus) în vederea favorizării lui Stavără, lucru pe care agentul de poliţie l-a şi făcut în cursul aceleiaşi luni.

În aceeaşi calitate, la data de 22 iunie 2016, magistratul a divulgat, fără drept, lui Cătălin Stavără, date nedestinate publicităţii, cu caracter confidenţial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, realizată în contextul instrumentării unui dosar penal.

Ce hotărâre s-a luat 

Prin acest demers au fost afectate atât interesele şi activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza respectivă, cât şi interesele legale ale persoanei respective, ale cărei drepturi şi libertăţi fundamentale fuseseră restrânse în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condiţiile prevăzute de lege şi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi. În acelaşi dosar, fostul iubit al Ralucăi Stăncescu, Cătălin Stavără, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, iar agentul de poliţie Constantin Batcă, la trei ani, şase luni şi 20 de zile de închisoare pentru favorizarea făptuitorului, fals intelectual în formă continuată şi compromiterea intereselor justiţiei.

De asemenea, fostul şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani, Bogdan Buliga, a primit o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, conform Agerpres. 





Discuții despre oprirea pandemiei


Prof. dr. Alexandru Rafila trage un nou semnal de alarmă.

Prof. dr. Alexandru Rafila a afirmat azi, la Antena 3, că trasmiterea comunitară în România a infecției cu COVID-19 este deosebit de accentuată.

„Suntem pe creștere, este adevărat, așa se întâmplă cu bolile acestea înalt transmisibile, creșterea, dacă nu e controlată, este logaritmică, adică fiecare persoană infectată poate să infecteze la rândul ei mai multe persoane. Ceea ce se întâmplă în America, atât în cea de Nord, cât și cea de Sud”, a spus Rafila.

Acesta contrazice ipoteză conform căreia epidemia Covid-19 este în scădere.

„Au fost multe discuții legate de faptul că virusul își pierde capacitatea de trasmitere după un ciclu de aproximativ 10-12 săptămâni, în mare măsură, și epidemia se va opri. Se vede clar că nu este așa. 

În România, în ultimele 10-12 zile, asistăm la o creștere importantă ce ar trebui să ne dea de gândit, să respectăm acele câteva măsuri simple pentru a avea o vară liniștită. 

Ar trebui toți să milităm în acest sens”, a declarat Rafila.










Slujbă de pomenire a părintelui Iustin Pârvu la Mănăstirea Petru Vodă din Neamț



Mii de credincioși nu au mai ținut cont de distanțarea socială și au umplut curtea Mănăstirii Petru Vodă din Neamţ, pentru a-l pomeni pe părintele Iustin Pârvu. Enoriașii au venit din toată țara și s-au rugat împreună pentru odihna veşnică a „Sfântului Moldovei”. 

„Gândim acum la cel pentru care ne-am adunat, la părintele Iustin. Care ne-a fost pildă de blândeţe, de dragoste, de rugăciune, răbdare şi înţelepciune. El a aparţinut unei generaţii de mărturisitori. Aceştia s-au constituit într-o ploaie aleasă, sfântă şi curată a neamului nostru. Şi parcă părintele Iustin a fost anume pregătit de Dumnezeu să se grijească pentru a nu se pierde credinţa neamului nostru, care s-a curăţit în închisorile comuniste, în acele prigoniri, în robie şi acele chinuri grele. 
Acest slujitor al Domnului avea ceea ce alţii nu aveau, credinţa în Dumnezeul cel Adevărat. Şi asta, pentru că şi-a iubit semenii, a iubit adevărul şi ţara“.    

Acestea au fost câteva dintre cele spuse de unul dintre prelaţii din soborul care a oficiat slujba de pomenire a arhimandritului Iustin Pârvu, fost stareţ al Mănăstirii Petru Vodă, de la moartea căruia au trecut 7 ani. 

Fără măști, fără măsuri de siguranță, fără triaj sau măsurarea temperaturii. 

Printre sutele de oameni care au stat la coadă s-a numărat și prefectul județului Neamț, George Lazăr.






Ciolacu acuză PNL că jonglează cu cifrele pandemiei



Marcel Ciolacu, liderul PSD, acuză PNL că jonglează cu cifrele oficiale ale pandemiei de coronavirus. 

"Nu trebuie să minţi. Trebuie să prezinţi într-un anumit fel cifrele, astfel încât să pară când este dramatic, când nu este în funcţie de cum îţi convine. Eu nu spun că cineva zice că sunt mai mulţi îmbolăviţi sau mai puţini. Nu. Ei raportează diferit... Nu se poate, o diferenţă aşa de mare în patru zile nu există. Să vină cineva de la INS să ne explice. Nu se poate aşa ceva.

S-au raportat cu întârziere anumiţi îmbolnăviţi. Eu de ce să judec românii că nu ascultă şi aplică legea după bunul plac ? Politicienii nu au reuşit să-i convingă. Chiar şi specialiştii au avut abordări diferite. Cei mai buni specialişti au avut abordări diferite la televizor. Normal că nu a mai înţeles nimeni nimic",  a declarat Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, duminică seara, la B1.TV.


sursa: https://www.dcnews.ro/ciolacu-acuza-pnl-ca-jongleaza-cu-cifrele-pandemiei--nu-exista-asa-ceva_755238.html

RUPERE DE NORI DEASUPRA BUCUREȘTIULUI



Pompierii din București au avut 42 de intervenții, duminică seara, pentru evacuarea apei acumulate în subsoluri, locuințe și garaje, după ce Capitala s-a aflat sub avertizare Cod portocaliu de ploi.

Potrivit ISU București, au fost inundate mai multe subsoluri, locuințe și garaje. Astfel, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din 28 subsoluri, 8 locuințe, o curte, 3 garaje și un apartament. De asemenea, ei au fost chemați să intervină și pentru îndepărtarea unui copac căzut.

Cea mai afectată zonă a fost Sectorul 1. Bucureștiul a fost sub avertizare Cod portocaliu de furtună, duminică, până la ora 18.30. ISU a anunțat că a transmis mesaje de informare către populație prin intermediul panourilor electronice stradale și prin retelele de socializare.

sursa: https://www.dcnews.ro/zeci-de-interventii-in-bucuresti-dupa-ruperea-de-nori_755251.html

Inundații foarte mari în Suceava și Vaslui.


Vremea severă din ultimele ore a dus la producerea de inundații rapide. Pagubele sunt însemnate. 

Zeci de gospodării au fost afectate de ploile torenţiale din ultimele 24 de ore în oraşele Gura Humorului şi Frasin şi în localitatea Doroteia, iar în Ţibeni o casă a luat foc din cauza unui trăsnet, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, scrie Agerpres. 

Pompierii militari de la subunităţile din Gura Humorului, Suceava, Câmpulung Moldovenesc şi Fălticeni intervin în zonele respectiv pentru înlăturarea efectelor produse de inundaţii.

Potrivit lui Alin Găleată, se lucrează la evacuarea apei din 20 de curţi şi cinci case care au fost inundate, cel mai afectat fiind oraşul Gura Humorului.


Inundații și în județul Vaslui 

 

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Ivăneşti şi de la Garda II Negreşti au intervenit, în noaptea de duminică spre luni, în localităţile Rafaila şi Gârceni, pentru evacuarea apei din mai multe locuinţe şi curţi inundate în urma precipitaţiilor abundente înregistrate în zonă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, în localitatea Gârceni, toate căile de comunicaţie au fost inundate, iar DJ 159 a fost distrus pe o suprafaţă de aproximativ un kilometru, asfaltul fiind rupt.

"La Rafaila s-a intervenit cu o autospecială şi o motopompă transportabilă, pentru evacuarea apei din 4 case, 11 curţi şi 12 anexe. De asemenea, din cauza inundaţiilor care au afectat localitatea Rafaila, două persoane au fost evacuate la rude. 

Echipele de intervenţie care au acţionat în localitatea Gârceni au evacuat apa din 4 case şi 20 curţi", au precizat reprezentanţii ISU Vaslui.

Intervenţia pompierilor a fost condusă de prim adjunctul ISU Vaslui, Niculae Tătaru, şi de prefectul judeţului, Mircea Gologan. 


sursa: https://www.dcnews.ro/inundatii-de-proportii-in-suceava-si-vaslui-pagubele-sunt-insemnate_755261.html

BACALAUREAT 2020. SUBIECTE ROMÂNĂ și BAREME.



Astăzi, elevii susțin prima probă la limba și literatura română la BACALAUREAT, iar miercuri se va desfășura proba obligatorie a profilului. 

Probele vor începe la ora 09:00. Subiectele la limba și literatura română vor fi publicate pe DC News din moment în moment.

Subiectele de BACALAUREAT 2020 sunt concepute de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație – instituția din subordinea Ministerului Educației care realizează subiectele tuturor examenelor naționale. Amintim că, în mod excepțional, subiectele de la Bacalaureatul de anul acesta nu vor conține subiecte din materia prevăzută în programa clasei a XII-a – al doilea semestru, deși școlile s-au închis pe 11 martie, la 2 două de la începerea semestrului, scrie edupedu.ro


BACALAUREAT 2020. CE ESTE INTERZIS 

 

Elevii care vor susţine examenul de BACALAUREAT 2020 trebuie să ştie că li se interzic mai multe lucruri pe durata examenelor: telefoane mobile, căști audio, mijloace electronice de calcul sau de comunicare, ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne, lucrări ale altor candidați sau orice tip de document ce ar putea fi folosit pentru rezolvarea subiectelor.


REZULTATE BACALAUREAT 2020. PREMIERĂ ÎN ACEST AN 


În premieră în acest an, rezultatele de la examenul BACALAUREAT 2020 vor fi complet anonimizate, pe modelul Evaluării Naţionale. Astfel, la avizier, precum și pe pagina online dedicată rezultatelor de la BACALAUREAT 2020, vor apărea coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile. Fiecare candidat de la Bacalaureat 2020 va primi anterior afișării rezultatelor codul specific.

Primele rezultate la probele scrise se afişează pe data de 30 iunie, până în ora 12,00, iar contestaţiile se depun în aceeaşi zi, în intervalul orar 16,00 - 20,00, dar şi pe 1 iulie, în intervalul 8,00 - 12,00. 

Contestaţiile la BACALAUREAT 2020 vor fi rezolvate în perioada 1-4 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 5 iulie. 


BACALAUREAT 2020 - TRIAJ EPIDEMIOLOGIC 

 

Exact ca la Evaluarea Naţională, elevii care vor susţine examenul de BACALAUREAT 2020, vor fi supuşi unui triaj epidemiologic, prin măsurarea temperaturii la intrarea în centrul de examen. Elevii care vor fi depistaţi cu temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius nu vor fi primiţi în sala de examen şi vor fi nevoiţi să susţină examenul de BACALAUREAT 2020 într-o sesiune specială. 

Ministerul organizează o Etapă specială a BAC-ului (în perioada 29 iunie – 2 iulie), care se adresează absolvenților de liceu care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină/au prezentat valori ale temperaturii peste limitele admise în ziua desfășurării probelor sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele scrise desfășurate în perioada 22-25 iunie 2020, în cadrul sesiunii 3 iunie – 5 iulie.

sursa:https://www.dcnews.ro/bacalaureat-2020-subiecte-romana-si-bareme-premiera-in-acest-an-afla-tot-aici_755148.html

6.21.2020

Cum obținem cea mai fragedă friptură !


Indiferent că alegi să gătești un antricot sau o vrăbioară, trucul este același: acoperă complet fiecare friptură cu sare de mare. Această metodă are ca scop deschiderea fibrei fripturii, ca în final aceasta să fie mult mai fragedă de cât e în mod normal.

Las-o apoi la temperatura camerei câte 20 de minute pentru fiecare centimetru pe care o are în grosime. De exemplu, dacă friptura are 3 cm în grosime, o vei lăsa o oră acoperită cu sare, la temperatura camerei.

Când timpul alocat s-a scurs, clătește rapid friptura, fără să o lași sub jetul de apă mai mult decât necesar, potrivit retetepractice.ro. Asezoneaz-o cu ierburile, condimentele și sosurile preferate, potrivit rețetei pe care o urmezi.



Primele alegeri naţionale din Europa, după perioada de izolare impusă de pandemie


Cei 5,5 milioane de sârbi cu drept de vot, sunt convocaţi duminică la urne pentru a-şi alege noul parlament în primele alegeri naţionale în Europa de la instituirea măsurilor restrictive din cauza epidemiei de COVID-19. 

În urmă cu aproximativ trei luni, conservatorii de la putere fiind creditaţi cu prima şansă, pentru a câştiga o majoritate confortabilă, relatează Reuters.

Secţiile de votare sunt dotate cu măşti de faţă şi dezinfectanţi pentru mâini pentru alegători, aşteptându-se ca mulţi dintre ei să nu se prezinte la urne, în parte din cauza temerilor de a se infecta.

Dar rata de participare ar putea fi afectată şi de campania de boicotare din partea unor partide din opoziţie, care susţin că votul nu va fi nici liber şi nici echitabil din cauza controlului strict exercitat asupra media de către preşedintele Aleksandar Vucic.

Conform ultimelor sondaje, Partidul Sârb al Progresului (SNS, conservator) al lui Vucic ar urma să obţină 50% din sufragii pe fondul unei largi aprobări a publicului pentru modul în care guvernul a gestionat pandemia, conform Agerpres. 

Socialiştii, pe locul doi


Partenerul de coaliţie al lui Vucic, Partidul Socialist este aşteptat să se claseze al doilea cu 10% din voturi, în timp ce partidul de opoziţie de centru-dreapta condus de Aleksandar Sapic, primarul unei municipalităţi a Belgradului ar urma să se situeze pe locul al treilea.

Vucic însuşi nu candidează pentru a fi reales, dar partidele de opoziţie care boicotează scrutinul îl acuză că îşi foloseşte funcţia de preşedinte pentru a-şi promova partidul.

Serbia, cu un număr de 7,2 milioane de locuitori, a raportat până în prezent 12.803 de cazuri de contaminări cu noul coronavirus şi 260 de decese. Ea a fost printre primele ţări europene care şi-a deschis frontierele la 22 mai şi a ridicat de atunci toate restricţiile legate de regimul de izolare.

Cu toate acestea, probleme persistente de sănătate îi vor determina pe unii alegători să rămână acasă, în special în rândul grupurilor cu risc ridicat.

"Numeroşi alegători de peste 65 de ani nu vor vota pentru că se tem că s-ar putea infecta", a declarat pentru Reuters Bojan Klacar, directorul executiv al instituţiei de sondare a opiniei publice CESID.

Alegătorii susţin pe larg eforturile depuse de coaliţia de la putere a lui Vucic pentru aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, menţinând în acelaşi timp legături puternice cu Rusia şi China.

Dar viitorul guvern se va confrunta cu o creştere a presiunilor din partea UE şi SUA pentru recunoaşterea autoproclamatei independenţe a Kosovo, fostă provincie a Serbiei, decizie considerată esenţială pentru stabilitatea regională.

sursa: https://www.dcnews.ro/serbia-primele-alegeri-din-europa-dupa-izolare_755143.html

Cascada Bigăr asaltată de ape !






Cea mai frumoasă cascadă din lume s-a schimbat din cauza inundaţiilor din ultimele zile. (vezi imaginea din interior !)

Torentele de apă din ultimele zile au schimbat total faţa cascadei Bigăr, care în 2013 era inclusă pe primul loc în topul celor mai frumoase cascade din lume, top realizat de National Geographic. 

ASTĂZI, CUTREMUR ÎN VRANCEA


Astăzi, la ora 06:47:25 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur cu magnitudinea 3.9, la adâncimea de 140km.


Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 60km E de Brasov, 83km N de Ploiesti, 109km S de Bacau, 132km V de Galati, 132km V de Braila, 137km N de Bucuresti, 149km NE de Pitesti, 174km E de Sibiu, 192km SV de Iasi, 202km N de Ruse, anunță Institutul Național  de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului.


 sursa: https://www.dcnews.ro/cutremur-duminica-dimineata-in-vrancea_755135.html


6.20.2020

Parlamentul European a votat, astăzi, cererile PSD de primire a României în Schengen



Dan Nica, liderul Delegaţiei europarlamentare PSD, a declarat că au fost votate azi 20.06.20, în sesiunea plenară a Parlamentului European, amendamente importante propuse de eurodeputaţii social-democraţi români, privind extinderea Spaţiului Schengen şi protejarea lucrătorilor transfrontalieri şi sezonieri.

Europarlamentarul social-democrat a criticat, însă, votul europarlamentarilor PNL şi USR/Plus împotriva unei propuneri importante a PSD care ar fi putut îmbunătăţi situaţia lucrătorilor români.

"Cerem finalizarea integrării Schengen cu toate statele membre ale UE şi un nou proiect de decizie din partea Consiliului în acest sens. 
Am reuşit să obţinem o majoritate de voturi în plenul Parlamentului European în sprijinul aderării României la Schengen, amendamentul PSD fiind inclus în textul rezoluţiei referitoare la situaţia din spaţiul Schengen în urma pandemiei", se arată în comunicatul de presă al europarlamentarului.

"De asemenea, rezoluţia privind protecţia europeană a lucrătorilor transfrontalieri şi sezonieri în contextul crizei provocate de COVID-19 include, în urma votului de azi, solicitarea pe care am formulat-o să se ţină cont de faptul că tinerii şi femeile, care reprezintă cea mai mare parte a sezonierilor, sunt categorii deosebit de vulnerabile, mai ales în actualul context", a declarat europarlamentarul Dan Nica.

"Ne-am fi bucurat, totodată, să-i vedem pe colegii români din celelalte grupuri politice susţinând amendamentul propus de PSD, care ar fi putut îmbunătăţi situaţia lucrătorilor români. 
Delegaţia PSD a solicitat ca sănătatea, siguranţa şi egalitatea de tratament a lucrătorilor să fie principala preocupare în restabilirea funcţionării pieţei interne. 
Din păcate, colegii români din Grupul Popularilor Europeni şi cei de la USR/Plus au votat împotriva amendamentului legitim formulat de noi şi, implicit, împotriva intereselor compatrioţilor noştri sezonieri, afectaţi în această perioadă de abuzurile angajatorilor", a declarat Dan Nica.


În ce condiţii va fi prelungită starea de alertă


Premierul Ludovic Orban a declarat, azi 20.06.20, la Suceava, că dacă transmiterea în comunitate a noului coronavirus rămâne semnificativă ar putea fi luată în calcul prelungirea stării de alertă.


Ludovic Orban a declarat, la Suceava, că cea mai bună modalitate de a limita răspândirea COVID-19 este ca românii 

să respecte regulile stabilite de autorități.

„Nu i-aș spune val doi, am putea vorbi de un val doi dacă ar fi dispărut complet răspândirea virusului în comunitate, 

ceea ce nu s-a întâmplat. 

Noi am luat gradual măsuri de relaxare, la interval de 15 zile, le-am dispus pe baza unor analize, evaluări care au fost 

făcute de specialiști, care au analizat riscul epidemiologic aferent fiecărei activități pentru care noi am ridicat gradual 

restricțiile. 

Sigur că a crescut interacțiunea între oameni, sigur că numărul de contacte este mai mare, atât timp cât s-au deschis 

terasele, s-au deschis mall-uri, s-au deschis spații comerciale, oamenii se întâlnesc mult mai des și există într-adevăr 

o creștere pe care o urmărim cu mare atenție, iar cea mai bună modalitate de a o stăpâni este ca românii să respecte 

regulile pe care le-am stabilit”, a spus Orban.

Potrivit acestuia, starea de alertă ar putea fi prelungită, dacă transmiterea în comunitate a virusului rămâne semnificativă.

„Starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile, analizăm ce se va întâmpla în cadrul acestor 30 de zile, dacă rămâne cu 

transmitere în comunitate semnificativă vom prelungi starea de alertă, dacă nu, nu”, a mai spus premierul citat de Mediafax.

sursa: https://www.dcnews.ro/orban--in-ce-conditii-va-fi-prelungita-starea-de-alerta_755060.html


Motivul pentru care Standard & Poor’s nu a clasificat Romania in categoria „junk”, a fost angajamentul lui Florin Cîțu ca nu va majora pensiile si alocatiile in 2020



Dezvaluire bomba facuta de fostul ministru al Finantelor Eugen Teodorovici in interviul acordat in exclusivitate pentru Lumea Banilor: punctul de pensie poate  fi majorat cu 40% de la 1 septembrie 2020 si alocatiile ar putea fi marite de la aceeasi data de Guvernul Orban. 

Bani sunt, insa promisiunile facute de ministrul finantelor Florin Citu agentiei de rating Standard & Poors impiedica Guvernul Romaniei sa puna in aplicarea Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii. 

Si totul se intampla ca urmare a unei actiuni ce pare mai degraba  o tentativa de subminare a economiei nationale comise de Citu: cresterea intentionata a deficitului pentru ca ulterior sa regleze totul si sa apara ca fiind eroul care salveaza economia Romaniei.


Promisiunile despre care Eugen Teodorovici vorbeste in interviul acordat Lumea Banilor privesc garantii oferite de ministrul Finantelor Florin Citu agentiei Standard & Poor’s ca nu va majora pensiile si alocatiile de la 1 septembrie 2020, dar si ca va organiza alegeri anticipate.


In ce priveste majorarea pensiilor de catre Guvern de la 1 septembrie, Eugen Teodorovici precizeaza ca Florin Citu „are de unde sa majoreze punctul de pensie, mai ales ca banii astia se intorc in economie” si o poate face in acelasi mod in care a luat decizia de a ajuta mediul de afaceri. 

Practic, la fel cum a adoptat o serie de masuri pentru societatile comerciale, la fel poate face cu cele 5 milioane de pensionari (dintre care 2 milioane de pensionari cu venituri sub 1.000 lei): „Pensionarii pot fi considerati ca fiind 5 milioane de firme care vor folosi bani in consum”.

Cat despre promisiunea facuta Standard & Poor’s de Citu privind alegerile anticipate, aceasta ar fi fost cuprinsa intr-o scrisoare transmisa inainte ca Organizatia Mondiala a Sanatatii sa declare pandemie de coronovirus, motiv pentru care s-a renuntat la aceasta idee. 

Inainte de pandemie insa, dezvaluie Orlando Teodorovici, in decembrie 2019, ministrul Florin Citu a efectuat mai multe plati pentru a creste intentionat deficitul, ceea ce a condus la degradarea Romaniei in ce priveste ratingul de tara la perspectiva negativa. „A venit criza si au scapat lucrurile de sub control”, subliniaza Teodorovici.


Motivul pentru care in raportul din iunie 2020 Standard & Poor’s nu a clasificat Romania in categoria „junk”, a fost angajamentul lui Citu ca nu va majora pensiile si alocatiile in acest an: „Dansul se lauda ca a mentinut-o, numai ca nu a mentinut-o, ci a scazut-o. Eu, timp de doi ani, am mentinut pespectiva pozitiva stabila”, arata Eugen Teodorovici.

In acest context, Eugen Teodorovici a afirmat ca, la randul sau, era sunat in perioada in care era ministru al Finantelor de agentii, Comisia Europeana, FMI sau Banca Mondiala pentru a i se cere sa nu majoreze pensiile, insa intotdeauna raspunsul era unul singur: „Nu discutam despre neaplicarea legii pensiilor”.


Redam declaratiile privind majorarea pensiilor facute de fostul ministru Eugen Teodorovici in interviul acordat Lumea Banilor:

Credeti ca va fi majorat punctul de pensie cu 40% de la 1 septembrie 2020, astfel cum prevede Legea nr. 127/2019 ?


In mod sigur, punctul de pensie nu va fi majorat de la 1 septembrie 2020. Guvernul Romaniei, prin ministrul de Finante, a trimis catre agentia Standard & Poors o scrisoare de angajament in care spune ca anul asta nu va mari la 1 septembrie punctul de pensie, nu da alocatiile. 

Si daca va uitati si in primul raport al Standard & Poors de anul trecut si cititi printre randuri, veti vedea exact trecut ca si atunci au fost discutii la agentie si au fost facute promisiuni ca vor avea loc alegeri anticipate si Guvernul va avea o anume componenta. 

Au pus practic in Raportul de anul trecut, nestiind ca noi ne uitam si printre randuri ceea ce ei au discutat. Citu, Orban spun mereu ca e o decizie politica si probabil vor proroga prin ordonanta de urgenta aplicarea legii.


De ce nu reactioneaza Parlamentul in fata acestei situatii ?


Ma dezamageste foarte mult Parlamentul Romaniei pentru ca putea prin Comisia de buget finante, reunite sau separat, sa dispuna o ancheta privitoare la actiunile Guvernului din noiembrie-decembrie 2019, aratand opiniei publice ca Guvernul Orban in cele doua luni de zile de anul trecut a facut plati pentru a creste in mod intentionat deficitul pe care eu il lasasem in octombrie la 2,8 la un nivel foarte mare, pentru ca apoi sa il scada si sa arate cat de buni si marinimosi sunt ei in economie.


Numai ca a venit criza si au scapat lucrurile de sub control. Mai mult, si aceasta se duce poate intr-o acuzatie de subminare a economiei nationale. Si spun asta pentru ca ducand in mod voit si nejustificat la 4,3 sau 4,6, agentia de rating ne-a degradat. 

Sa ne amintim ca in decembrie 2019 Standard & Poors a spus ca este perspectiva negativa. 

De ce ? Din cauza unor astfel de motive. Efectul este devastator. 

Daca in iunie 2020 Standard & Poors ne dadea si rating negativ, junk, in momentul acela economia era praf. 

Scrisoarea trimisa de catre ministrul de Finante ca angajament fata de Standard & Poors, ca nu va majora pensiile si alocatiile in acest an, a determinat agentia de rating sa mentina perspectiva negativa. 

Dansul se lauda ca a mentinut-o, numai ca nu a mentinut-o, ci a scazut-o. 

Eu, timp de doi ani, am mentinut pespectiva pozitiva stabila, chiar daca si eu am avut parte de presiuni si telefoane din partea agentiilor de rating, Comisie, FMI, Banca Mondiala si le-am spus foarte clar: „Nu discutam despre neaplicarea legii pensiilor”.


Sunt bani pentru majorarea punctului de pensie ?


Cîțu are de unde sa majoreze punctul de pensie, mai ales ca banii astia se intorc in economie. Nu poti sa tratezi 5 milioane de pensionari, de exemplu, altfel decat ai tratat mediul de afaceri pentru care ai adoptat o serie de masuri. Practic, si pensionarii pot fi considerati ca fiind 5 milioane de firme care vor folosi banii in consum. Sunt 2 milioane de pensionari cu venituri sub 1.000 lei.


Acest Guvern sau cel care va fi din septembrie, din partea Opozitiei, trebuie sa discute serios despre modul in care se va face cresterea pensiilor. Adica, ar trebui cresterea sa fie facuta de la baza si nu de la varf, unde se afla pensiile mari. Chiar si in partid m-au atacat si mi-au spus ca nu se poate discuta in felul acesta pentru ca se vorbeste despre contributivitate. Am inteles, corect, dar de ce oare aceeasi colegi din partidul meu care ma critica nu gandesc la fel si despre pensiile speciale ? (…)

De ce sa ducem pensiile cu posta ? 
700 milioane lei pe an costa sa ducem pensiile cu posta. Anul trecut am propus, dar colegii mei nu au fost de acord, ca pensia pentru pensionari sa fie pe card. Insa nu obligatoriu, ci sa fie stimulati: cine isi tine pensia pe card nu plateste comisioane de administrare si primeste un bonus, daca trece pe card. Banii acestia se puteau duce in alte lucruri necesare pentru Romania.