Subiectele de BACALAUREAT 2020 sunt concepute de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație – instituția din subordinea Ministerului Educației care realizează subiectele tuturor examenelor naționale. Amintim că, în mod excepțional, subiectele de la Bacalaureatul de anul acesta nu vor conține subiecte din materia prevăzută în programa clasei a XII-a – al doilea semestru, deși școlile s-au închis pe 11 martie, la 2 două de la începerea semestrului, scrie edupedu.ro.
BACALAUREAT 2020. CE ESTE INTERZIS
Elevii care vor susţine examenul de BACALAUREAT 2020 trebuie să ştie că li se interzic mai multe lucruri pe durata examenelor: telefoane mobile, căști audio, mijloace electronice de calcul sau de comunicare, ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne, lucrări ale altor candidați sau orice tip de document ce ar putea fi folosit pentru rezolvarea subiectelor.
REZULTATE BACALAUREAT 2020. PREMIERĂ ÎN ACEST AN
În premieră în acest an, rezultatele de la examenul BACALAUREAT 2020 vor fi complet anonimizate, pe modelul Evaluării Naţionale. Astfel, la avizier, precum și pe pagina online dedicată rezultatelor de la BACALAUREAT 2020, vor apărea coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile. Fiecare candidat de la Bacalaureat 2020 va primi anterior afișării rezultatelor codul specific.
Primele rezultate la probele scrise se afişează pe data de 30 iunie, până în ora 12,00, iar contestaţiile se depun în aceeaşi zi, în intervalul orar 16,00 - 20,00, dar şi pe 1 iulie, în intervalul 8,00 - 12,00.
Contestaţiile la BACALAUREAT 2020 vor fi rezolvate în perioada 1-4 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 5 iulie.
BACALAUREAT 2020 - TRIAJ EPIDEMIOLOGIC
Exact ca la Evaluarea Naţională, elevii care vor susţine examenul de BACALAUREAT 2020, vor fi supuşi unui triaj epidemiologic, prin măsurarea temperaturii la intrarea în centrul de examen. Elevii care vor fi depistaţi cu temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius nu vor fi primiţi în sala de examen şi vor fi nevoiţi să susţină examenul de BACALAUREAT 2020 într-o sesiune specială.
Ministerul organizează o Etapă specială a BAC-ului (în perioada 29 iunie – 2 iulie), care se adresează absolvenților de liceu care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină/au prezentat valori ale temperaturii peste limitele admise în ziua desfășurării probelor sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele scrise desfășurate în perioada 22-25 iunie 2020, în cadrul sesiunii 3 iunie – 5 iulie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu