8.08.2020

”Se apropie sfârșitul epocii”: Experții promit un mare șoc petrolier

 

Având în vedere lipsa acută de investiții în producția de petrol convențional din ultimii ani se poate întâmpla ca după epidemie cererea să se recupereze, dar volumul de petrol nu va fi suficient pentru a satisface această cerere.

Editorial realizat de Ivan Danilov

Pe strada adepților ideii că în Rusia toate merg rău și în curând va fi și mai rău este sărbătoare: surse informate ale Reuters de la OPEC au declarat agenției că alianța țărilor exportatoare de petrol ia în considerare un scenariu în care cererea de petrol nu se va recupera niciodată, iar acest lucru va avea consecințe destul de grave pentru țările producătoare de petrol, scrie Ivan Danilov pentru RIA Novosti.

Potrivit agenției britanice de știri, epidemia de coronavirus și scăderea concomitentă a prețurilor la petrol "i-au determinat pe unii oficiali ai OPEC, care a fost cel mai puternic susținător al (folosirii) petrolului de la fondarea sa acum 60 de ani, să se întrebe dacă nu cumva scăderea accentuată a cererii din acest an va fi o tendință constantă și cum este mai bine să fie gestionată aprovizionarea, în cazul în care epoca petrolului se apropie de sfârșit”.

În ciuda faptului că șapte surse ale agenției, inclusiv foști și actuali reprezentanți de rang înalt ai OPEC, susțin că prognozele pe termen lung ale OPEC în ceea ce privește consumul global de petrol ar trebui revizuit spre o scădere constantă, merită remarcat faptul că poziția oficială a organizației este departe de a fi atât de pesimistă.

De fapt, tocmai din acest motiv materialul Reuters a stârnit un interes atât de ridicat (s-ar putea spune chiar, scandalos): până la urmă, dacă se discută despre sfârșitul „erei petrolului” în culisele alianței țărilor producătoare de petrol, atunci aceasta este o schimbare cu adevărat serioasă a situației, ceea ce ar trebui să determine țări ca Rusia, Canada sau Norvegia să-și reconsidere planurile de viitor.

Cu toate acestea, trebuie menționat că nu este prima dată când cei din presa occidentală (și nu numai cea occidentală), împreună cu surse anonime (alteori nu) de rang înalt, declară solemn că „era petrolului” fie a trecut, fie este pe cale să apună. Șocul economic cauzat de coronavirus, de fapt, nu a adăugat nimic nou la imaginea pe termen lung privind reducerea preconizată a cererii la petrol, ci doar a completat lista care anterior conținea doar două elemente: măsurile pentru combaterea încălzirii globale și dezvoltarea fără precedent a tehnologiilor energetice ecologice. Drept consecință, acești doi factori sunt acum suplimentați cu teza conform căreia coronavirusul va afecta economia globală, astfel încât nivelurile anterioare ale cererii de petrol nu vor fi niciodată atinse. Cu alte cuvinte, coronavirusul va duce la o astfel de schimbare a comportamentului consumatorului, încât chiar și odată cu recuperarea economiei per ansamblu consumatorii nu vor mai conduce automobile pentru a ajunge la muncă (toată lumea continua să lucreze de la distanță) și cu siguranță nu vor pleca nicăieri în vacanță, deoarece turismul va muri pe fundalul epidemiei.


Ținând cont de entuziasmul asociat cu restabilirea accesului la destinațiile turistice tradiționale, care se observă în diverse țări, este greu de luat în considerare un fel de schimbare permanentă a comportamentului consumatorilor în acest sens. Recuperarea economiei globale per ansamblu, chiar dacă durează doi sau patru ani, va încetini doar creșterea naturală a cererii de petrol. Despre trecerea unei părți semnificative a angajaților din câmpul muncii la munca de la distanță se discută încă din 2004 și începutul erei Internetului, dar majoritatea experimentelor de acest fel nu au avut succes, deoarece s-a dovedit că disciplina și productivitatea adesea este în scădere, iar angajații care lucrează de la distanță își dau seama că colegii lor de la birou comunică personal cu superiorii lor și se orientează mai bine în „politica corporativă”. În consecință, îi depășesc în urcarea pe scăra corporativă, ceea ce face ca munca la distanță să fie destul de neatractivă.

Singura amenințare cu adevărat serioasă pentru cererea de petrol poate fi doar o descoperire tehnologică reală care va face ca vehiculele electrice, precum și camioanele electrice și navele cu containere marine să devină competitive. Dar aici coronavirusul nu a adus nimic nou - riscul noilor tehnologii a fost întotdeauna prezent. În ceea ce privește abandonul forțat al petrolului sau introducerea unor tarife de protecție la hidrocarburi în țările preocupate de „lupta pentru salvarea climei” (adică în Uniunea Europeană), experiența lui Emmanuel Macron și a „vestelor galbene” (ale căror proteste au început după introducerea taxei draconice de mediu) arată foarte clar că încercarea de a construi o economie fără carbon prin aplicarea unor măsuri administrative este o idee foarte proastă și periculoasă, nu doar pentru producătorii de petrol, ci și pentru acei politicieni care își fac „iluzii verzi”.

Trebuie menționat că, în mod paradoxal, în momentele de maximă îngrijorare cu privire la viitorul unei industrii care extrage resurse, investițiile în această industrie se dovedesc a fi cele mai atractive. Poate într-un an sau doi discuțiile actuale despre viitorul deplorabil al producției mondiale de petrol vor părea ridicole, deoarece pot apărea probleme nu atât cu cererea, cât și cu oferta de petrol.


De exemplu, într-un interviu acordat Financial Times, președintele uneia dintre cele mai vechi companii independente de șisturi Parsley Energy, Matt Gallagher, a declarat că Statele Unite au trecut deja de vârful producției de petrol, care nu se va recupera la un nivel record de 13,1 milioane de barili pe zi în viitorul previzibil și că domnul Gallaher însuși nu se așteaptă să vadă acest nivel în timpul vieții sale.

Mai mult, acum, când foarte puțini oameni sunt interesați de acest lucru, se dovedește că rezervele de petrol de șist din Statele Unite au fost în mare parte false. Și aceasta nu este o evaluare a „propagandei Kremlinului”, ci rezultatul unei investigații a agenției americane de știri Bloomberg: „În interviurile cu participarea a cinci ingineri actuali și foști ingineri geologi care au discutat (cu Bloomberg) în condiții de anonimat, ei descriu o cultură (corporativă) care răsplătește supra-optimismul. Doi dintre inginerii intervievați precizează că managerii (companiilor de șisturi petroliere. - n.red) le-au spus direct să „umfle” rezervele.

”Alții susțin că astfel de solicitări au fost doar discutate și au fost promovați doar inginerii care propuneau evaluări mai agresive. Unii spun că ei sau colegii lor au fost concediați pentru că nu au dorit să „deseneze” unii indicatori cheie”.
Având în vedere lipsa cronică a investițiilor în producția de petrol convențională din ultimii ani, se poate întâmpla ca după epidemie cererea să se recupereze, dar volumul de petrol nu va fi suficient pentru a-l satisface.

Și în cazul unui astfel de scenariu, care este mult mai probabil decât pare la prima vedere, alianța OPEC+ se va confrunta și cu sarcina gestionării corecte a producției - numai în condiții de prețuri mult mai mari.


Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

sursa:https://ro.sputnik.md/columnists/20200801/31137209/Se-apropie-sfarsitul-epocii-Expertii-promit-un-mare-soc-petrolier.htm

Patru sportive din România vor evolua în calificările turneului International de la Praga

 

Patru sportive din România vor evolua în calificările turneului International de la Praga, competiție unde Simona Halep este cap de serie numărul unu. Întrecerea WTA are loc pe zgură, în perioada 10-16 august.


Patru sportive din România se află în calificări: Irina Bara, Jaqueline Cristian, Elena-Gabriela Ruse şi Laura Paar.

Cu cine vor juca:

Irina Bara (159 WTA) vs Magdalena Frech (Polonia, 173 WTA)

Jaqueline Cristian (162 WTA) vs Tamara Korpatsch (Germania, a treia favorită a calificărilor, 111 WTA)

Elena-Gabriela Ruse (177 WTA) vs Indy de Vroome (Olanda, 183 WTA)

Laura Paar (204 WTA) vs Linda Noskova (Cehia, 1100 WTA).

Turneul de la Praga face parte din categoria International, are premii totale în valoare de $202.250, iar ultima câștigătoare este Jil teichmann, din Elveția. Simona Halep este cap de serie numărul unu al competiției care are loc pe zgură.

sursa:https://sport.hotnews.ro/stiri-tenis-24218687-covid-19-wta-turneul-praga-simona-halep-calificari-bara-cristian-ruse-paar.htm

Ziua internaţională a pisicii este celebrată în fiecare an în ziua de 8 august, iniţiativa principală în acest sens aparţinând Fondului Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor (International Fund for Animal Welfare - IFAW), scrie Agerpres.

 

Prima dovadă istorică referitoare la pisici poate fi găsită în cultura civilizației egiptene antice, din cauza adorației și a considerarii pisicilor drept zei. Mafdet a fost prima pisică-zeu, ea fiind privită ca protector împotriva șerpilor, scorpionilor și răului din timpul primei dinastii. Pentru egipteni, pisicile nu erau doar zeități, ci și protectori. Mai târziu, după ce dinastia egipteană s-a prăbușit, pisicile au devenit populare peste tot. Grecii și romanii le-au folosit împotriva dăunătorilor, iar în Orient, pisicile erau deținute inițial doar de oameni bogați.


Fondul Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor este o organizaţie globală non-profit pentru protecţia animalelor, iar viziunea acesteia este o lume în care animalele sunt respectate şi protejate. Înfiinţată în 1969, IFAW are în prezent birouri în 15 ţări şi derulează proiecte în peste 40 de ţări. Din 1969, IFAW a oferit asistenţă practică şi protecţie animalelor aflate în nevoie. Astfel, în perioada 2000-2018, 275.598 de animale au fost salvate, tratate şi adăpostite, menţionează site-ul amintit.

IFAW şi alte grupuri care militează pentru drepturile animalelor au hotărât să dedice o zi din an pisicii, începând din 2002, pentru a creşte gradul de conştientizare al oamenilor faţă de nevoile pisicilor şi faţă de lupta împotriva neglijării şi abuzurilor comise asupra acestora.




''Considerată fiinţă misterioasă, cu o serie de caracteristici, să le spunem ''psihologice'', pisica a fost domesticită cu mult mai târziu în raport cu alte specii animale. Datorită aerului realmente particular acest animal a constituit de-a lungul istoriei subiectul a numeroase legende'', se arată în prefaţa lucrării ''Ghid felin'' (autori dr. Filea Ioan Ivana şi dr. Simona Filea Ivana, Editura Ceres, Bucureşti, 1993).

Având o diversitate de rase (''Siameză'', ''Abysiniană'', ''Albastru de Rusia'', ''Bengaleză'', ''British Shorthair'', ''British Longhair'', ''Maine Coon'', ''Norvegiană de Pădure'', ''Persană'', ''Ragdoll'', ''Singapura'', ''Sphynx'', ''Chartreux'' etc.), pisica se ataşează destul de repede de stăpân. Totuşi, deşi domesticite de atâţia ani, pisicile au păstrat şi unele instincte sălbatice. În prezent, în întreaga lume există aproximativ 60 de rase de pisici cunoscute, iar pisica europeană cu blana scurtă este cea mai răspândită, indică cute-calendar.com.

În antichitate pisica a constituit adesea obiectul unui adevărat cult, după cum o dovedesc, spre exemplu, colecţiile de mumii şi statuetele provenite din Egipt. În Egipt fiecare templu adăpostea familii de pisici. Când o pisică murea, corpul acesteia, îmbălsămat cu grijă cu substanţe aromate, era depus într-un mic sicriu împodobit adesea cu încrustaţii de aur, care era îngropat într-un cimitir special, rezervat exclusiv pisicilor.





Vestigii ale civilizaţiei Egiptului antic ne-au oferit dovezi că pisica era venerată în mijlocul familiilor regale din acele vremuri, arată, la rândul său, Kay Ragland în lucrarea sa ''Kittens'' (publicată prima dată în 1988). Când oamenii de ştiinţă au pătruns în mormintele faraonilor au descoperit pisici mumificate îngropate în camere aflate în interiorul piramidelor, împreună cu alte lucruri de mare valoare. Ei au descoperit, totodată, pe pereţi hieroglife care făceau referire la o rasă de pisică foarte respectată în Egiptul antic. Mai recent, la sfârşitul anului 2018,o echipă de arheologi egipteni a descoperit la situl de la Saqqara, în apropiere de Cairo, şapte morminte (patru dintre acestea cu o vechime de peste 6.000 de ani) în interiorul cărora au fost găsite şi pisici mumificate. Trei dintre aceste morminte ''datează din vremea Noului Regat (a doua jumătate a celui de-al doilea mileniu înaintea erei noastre) şi funcţionau ca nişte necropole pentru pisici'', preciza la acea dată, într-un comunicat, ministrul egiptean al Antichităţilor, Khaled el-Enany.

În Evul Mediu pisicile cad, adesea, în dizgraţia oamenilor, fiind considerate ''slujitoare ale diavolului''. Au fost momente în istorie în care, în unele ţări, pisicilor le erau atribuite puteri magice şi, în unele cazuri, chiar malefice. Până să-şi recapete definitiv titlul de prietene ale căminelor, pisicile au fost mult timp victimele prejudecăţilor absurde ale unor epoci frământate. Cele ''nouă vieţi'' legendare ale pisicilor reprezintă o fantezie care se datorează poate faptului că aceste animale remarcabile pot îndura multe maltratări şi totuşi supravieţuiesc, se arată în lucrarea ''Ghid felin''.




Unele civilizaţii au privit pisica ca pe un simbol religios, venerând-o ca atare. În anumite ţări se consideră că pisica aduce noroc şi, ca atare, una sau două pisici sunt adesea oferite drept cadou de nuntă pentru a aduce bogăţie şi prosperitate noului cuplu căsătorit, arată Kay Ragland în lucrarea sa ''Kittens''.

Pisica este o felină foarte curată, silenţioasă, independentă şi fidelă şi nu necesită o îngrijire complicată. Numeroase studii au arătat că deţinerea unei pisici ca animal de companie a condus la îmbunătăţirea stării psihice, la combaterea stres-ului, a anxietăţii şi a depresiei stăpânului, potrivit daysoftheyear.com. Pisica este renumită pentru torsul ei specific, care este considerat relaxant şi cu un efect de calmare a durerilor.




Cel mai recent eveniment dedicat pisicilor din Bucureşti a avut loc la 28 - 29 septembrie 2019, la Romexpo. În cadrul SofistiCAT - Salonul Internaţional Felin Bucureşti, au putut fi admirate peste 200 de pisici din toate colţurile lumii (exemplare din rasele ''Abysiniană'', ''Albastru de Rusia'', ''Bengaleza'', ''British Shorthair'', ''British Longhair'', ''Burma'', ''Devon Rex'', ''Don Sphynx'', ''Peterbold'', ''Exotică'', ''Maine Coon'', ''Neva Masquerade'', ''Norvegiană de Pădure'', ''Orientală'', ''Persană'', ''Ragdoll'', ''Singapura'', ''Sphynx'', ''Scottish Fold'' şi ''Minuet''). Salonul Internaţional Felin a integrat cele mai importante două organizaţii mondiale ale crescătorilor de feline: Federation Internationale Feline (FIFe) şi The International Cat Association (TICA).

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-magazin-24218519-ziua-internationala-pisicii-fiintele-misterioase-devenite-zeitati-adorate-apoi-slujitoare-ale-diavolului-urma-considerate-simbol-norocului.htm

Avocat către Iohannis: Care este „penalul” scăpat de PSD ?

 

Avocatul Cristian Winzer îi cere președintelui Klaus Iohannis să spună cu subiect și predicat care este acel articol al Legilor Justiției „prin care PSD a scăpat penalii” și care este, cu nume și prenume, acel „penal” scăpat de PSD. În lipsa unor răspunsuri concrete, „sloganurile prezidențiale” sunt doar o operațiune de manipulare care poate aduce voturi, dar nu înlocuiește un program de guvernare inexistent.

Replica avocatului vine după ce președintele României a reluat acuzațiile clasice, declarând de la Palatul Cotroceni că luptele dintre clanurile interlope pe care le-am văzut în ultimele luni se datorează, cui altcuiva, decât PSD ?!? „ PSD-ul a încercat cu toată forța să distrugă legile justiției, să pună cizma pe gâtul justiției din România, să-i apere pe penali în detrimentul oamenilor cinstiți.”, a declarat Iohannis.

„Domnul Iohannis reia sloganurile și lozincile ieftine și manipulatoare și spune astăzi, din nou, că PSD a vrut să scape „penalii” prin modificarea/completarea Legilor justiției.

Oameni buni, trebuie DEMONTATE punctual, odată pentru totdeauna, toate MIZERIILE acestea și trebuie să înțelegem unicul ADEVĂR.

Legile justiției sunt 3: Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Legile justiției NU privesc nici Codul penal și nici Codul de procedură penală.

Legile justiției NU incriminează și NU dezincriminează fapte penale.

Legile justiției NU au scăpat, NU scapă și NU vor scăpa „penalii”.

NU există niciun articol (în oricare dintre cele 3 legi) în baza căruia vreun „penal” să fi scăpat de vreo pedeapsă penală!

Oricum, ar trebui să ne spună domnul Iohannis, cu subiect și predicat (rar și silabisit, cum îi place domniei sale), ce articol din legile justiției a scăpat vreun „penal”. Și mai ales cine este acel „penal” norocos! Eu vă asigur că NU există așa ceva!

NU există principiul independenței procurorilor! În România, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției. Astfel scrie și în Constituție (art. 132 alin. 2) și în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (art. 3 alin. 1). În spiritul legii, ceea ce putem contura a fi drept „independența” unui procuror este libertatea deplină pe care aceasta o are de a dispune, în dosarele pe care le instrumentează/supraveghează, pe baza unui probatoriu complex, administrat în vederea aflării adevărului, acte, măsuri și soluții. NIMENI NU a afectat/alterat această libertate deplină! NU există niciun articol (în oricare dintre cele 3 legi) care să statueze/genereze contrariul!

Oricum, în loc să se joace cu sintagme și cuvinte pe care oricum nu le înțelege, domnul Iohannis ar trebui să explice de ce la numirea procurorilor de rang înalt NU a ținut cont de avizele NEGATIVE ale Secției de procurori din CSM (încălcând astfel atât Recomandarea nr. 1 MCV, cât și recomandarea XIII GRECO, aceasta din urmă statuând în mod expres ca CSM să i se dea un rol mai important în procedura de numire în funcțiile cele mai înalte din parchet)!

Ultima modificare a legilor justiției fusese realizată în 2012 (prin Legea nr. 24/2012) și a privit reglementarea răspunderii disciplinare și inspecția judiciară!

Legile justiției trebuiau modificate/completate și puse în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția, cu recomandările Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV, cu Raportul de conformitate adoptat de GRECO, cu jurisprudența CEDO, cu deciziile CCR și cu însăși Constituția României.

Înainte de a fi adoptate de Parlament, legile în cauză (în faza de proiect) au parcurs o amplă și transparentă procedură de dezbatere și consultare publică, specifică unui stat democratic. Procesul de elaborare a proiectelor de lege a fost unul complex și amplu, coordonat în primă fază (2016, când NU era PSD la guvernare) de Guvernul României, prin Ministerul Justiției, condus de doamna Prună!

La inițiativa Ministerului Justiției (printr-un ordin semnat de doamna ministru Raluca Prună), în februarie 2016 a fost constituit un Grup de lucru pentru pregătirea modificărilor la pachetul legilor justiției, din care au făcut parte magistrați ai ÎCCJ, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, reprezentați ai asociațiilor de magistrați, ai INM și CSM și ai Ministerului Justiției.

Din cele 316 amendamente care au fost adoptate în Parlament la cele 3 legi, 259 au fost propuse de CSM (141 de propuneri la Legea nr. 303/2004, 44 la Legea nr. 304/2004 și 74 de propuneri la Legea nr. 317/2004), restul fiind promovate și susținute de asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor. Multe dintre acestea au fost susținute și de partidele din opoziție, iar zeci de amendamente au fost votate în unanimitate de către cei prezenți la dezbateri.

Domnul Iohannis NU a sesizat CCR cu privire la modificările aduse celor 3 legi, ceea ce înseamnă că NU a constatat vreo problemă de constituționalitate!

Da, ÎCCJ și principalele partide de opoziție au solicitat CCR, în repetate rânduri, verificarea caracterului constituțional al celor 3 legi. Doar câteva dintre articole au fost însă stabilite de CCR ca fiind neconstituționale, majoritatea sesizărilor fiind respinse fie ca neîntemeiate, fie ca inadmisibile!

PS: Domnule Iohannis, ați dovedit deja că sloganurile și lozincile ieftine (promovate însă prin eficiente campanii de manipulare) pot aduce voturi și vă pot da „guvernul meu”. Dar dovediți ZILNIC (împreună cu al dvs. guvern de „personalități” impotente intelectual și ticăloase) și că aceste sloganuri și lozinci ieftine NU țin loc de program de guvernare, NU protejează oamenii și companiile, NU ajută medicii și personalul medical, NU creează locuri de muncă, NU aduc subvenții pentru agricultori, NU generează investiții, NU aduc prosperitate și nici NU consolidează rolul/profilul României la nivel european/internațional. Nu mai bine ne vorbiți, astfel, despre cum arată „România normală” condusă de dvs. și guvernul dvs.?

sursa:https://www.qmagazine.ro/avocat-catre-iohannis-care-este-penalul-scapat-de-psd-cu-nume-si-prenume/

8.07.2020

Costică Costanda a blocat conturile Capitalei

 

UPDATE Costel Constanda a explicat, pentru MEDIAFAX, de ce a blocat conturile Primăriei Capitalei: „Nu vrea să renunţe la niciuna din miile de proprietăţi”, spune omul de afaceri, care a venit și cu două variante, însă CGMB a respins pentru a patra oară să îi dea teren în satul Francez.

Costel Costanda a declarat că în cadrul Primăriei București există o comisie mandatată de către primarul general să poarte negocieri cu el cu cu avocaţii săi pentru a fi găsite soluţii astfel încât să fie stinse datoriile pe care Municipalitatea le are faţă de omul de afaceri.

„Această comisie a dorit să salveze o parte cât mai mare a lichidităţii bugetare şi astfel a oferit, în schimbul sumelor datorate, terenuri şi alte bunuri aflate în proprietatea privată a Primăriei Capitalei. Necunoscând situaţia juridică a proprietăţilor Primăriei oferite în schimbul banilor, am ales două variante: 1. Cumpăr o parte din fosta mea proprietate, Satul Francez, căreia îi cunoşteam situaţia juridică, sau 2. Să scoată Primăria la licitaţie întreaga proprietate (tot Satul Francez) pentru a produce lichidităţi şi astfel să-mi plătească banii sau o mare parte din banii pe care mi-i datorează”, a spus Costanda.

Potrivit omului de afaceri, totul era valabil sub condiţia obţinerii aprobării Consiliului General a uneia din aceste variante.
„Niciuna din aceste propuneri nu a fost agreată de către Consiliul General al Municipiului București. Am înţeles că Primăria nu are lichidităţi pentru a-şi plăti datoriile faţă de mine, dar faptul că nu vrea să renunţe la niciuna din miile de proprietăţi pe care le deţine, m-a determinat să blochez conturile acestei instituţii” a declarat, pentru MEDIAFAX, omul de afaceri Costel Constanda.

Primarul Capitalei Gabriela Firea a anunțat, vineri, că în acest moment conturile Primăriei sunt blocate, după ce Costică Costanda a pus poprire pe conturile instituției, după un proces care a durat 20 de ani și a fost câștigat de omul de afaceri.

Primarul general Gabriela Firea a transmis, vineri, că după blocarea conturilor Primăriei Capitalei, proiecte de importanță majoră sunt în pericol.

„În acest moment, conturile Primăriei Capitalei sunt blocate, iar proiecte de importanță majoră pentru dezvoltarea Bucureștiului sunt puse în pericol. Mă refer aici la obiective de investiții precum Spitalul Metropolitan, Pasajul Ciurel, Pasajul Doamna Ghica sau Prelungirea Ghencea. Este o situație dificilă pentru București, trebuie să punem în aplicare o sentință definitivă și irevocabilă a instanței, pronunțată în anul 2019, după procese care au durat 20 de ani. Sunt decizii pe care nu le-am luat noi, dar pentru care trebuie să plătim”, a spus Firea.

Potrivit edilului, municipiul București trebuie să-i returneze lui Costică Costanda suma de 115 milioane euro, ceea ce reprezintă 20% din bugetul anual al Capitalei.

„Deși am luat toate măsurile prevăzute de legislația în vigoare și am făcut deja plăți eșalonate de aproximativ 17 milioane euro, am ajuns în situația în care Costică Constanda a pus poprire pe conturile Municipiului București. Pentru a ieși din această situație de criză, voi supune din nou aprobării CGMB, în următoarea ședință, un proiect de hotărâre care să remedieze această problemă”, a mai spus Firea.

Primarul spune că pentru a putea respecta sentința definitivă și irevocabilă în procesul cu Costică Constanda, a supus spre aprobare, în patru ședințe succesive ale Consiliului General al Municipiului București, un proiect de hotărâre prin care să se reducă suma totală datorată cu aproximativ 40%. Proiectul de Hotărâre a fost respins de fiecare dată, iar pentru a fi aprobat era nevoie de votul a 2/3 din numărul total al consilierilor generali.

„Din bugetul Municipiului Bucuresti sunt suportate cheltuieli de importanță strategică privind alimentarea cu energie termică, transportul în comun, iluminat public, funcționarea celor 19 spitale aflate în coordonarea Municipalității, proiectele de investiții în infrastructură, etc”, mai spune Firea.

sursa:https://www.cotidianul.ro/firea-conturile-primariei-bucuresti-sunt-blocate/

Probleme grave în NATO: membrii Alianței nu se mai înțeleg între ei. Alianța este în ”moarte clinică”.

 


Grecia îi reproșează NATO neutralitatea în disputele Atenei cu Ankara, arătându-și totuși disponibilitatea de a negocia cu Turcia, iar Franța îi ține partea

NATO este într-o situație de criză în privința relației Atena-Ankara, disputele dintre Grecia și Turcia amenințând stabilitatea Alianței.

„Cred că este foarte clar pentru NATO că această poziție de neutralitate, prin care nu intervine motivând că e vorba de doi membri ai Alianței, nu o mai acceptăm”, a precizat premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

Premierul Greciei a spus totuși că Atena e deschisă la negocieri cu Ankara, dar fără să aibă ”o armă la spate”.

El a explicat că a avut o discuție cu secretarul general Jens Stoltenberg căruia i-a transmis că țara sa este membră NATO, contribuie la Alianță și se așteaptă ca atunci când interesele sale sunt puse în pericol, NATO să nu aibă o poziție de neutralitate, insistând că această politică este „profund nedreaptă” pentru Grecia.


Disputa dură pe zonele maritime

Atena se declară gata să negocieze zonele maritime disputate cu partea turcă. „Aşteptăm să vedem dacă Turcia intenţionează să o facă la modul serios, suntem pregătiţi din această lună”, a declarat și purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Stelios Petsas.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a dat de altfel asigurări că este ”întotdeauna bucuros” să discute cu Turcia delimitarea zonelor maritime în Marea Egee şi în Mediterana orientală.

El a dat însă vina pe Turcia pentru întreruperea discuțiilor: ”Făcusem progrese până când Turcia a pus capăt discuţiilor preliminare în 2016”, a declarat el.

În caz de dezacord, premierul grec spune că disputa se va tranșa la Curtea Internaţională de Justiţie, a cărei decizie Atena o va respecta.


Pentru premierul de la Atena, Turcia nu se comportă într-un mod ”fiabil” în cadrul NATO şi constituie un factor ”destabilizator” în regiune.

El a dat ca exemplu în acest sens survolul insulelor greceşti de către avioane de vânătoare-bombardiere turceşti, forajele pe care le consideră „ilegale” în largul Ciprului şi tentativele Turciei de a ”transforma în arme” miile de migranţi şi refugiaţi când Ankara le-a permis să se îndrepte în masă spre frontiera elenă în februarie.

Turcia a suspendat luna trecută explorările de petrol şi gaze în largul unei insule greceşti după ce această iniţiativă a sa a dus la exacerbarea tensiunilor între cele două ţări.

Dar preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat în 28 iulie că este ”pregătit să discute (toate litigiile) cu Grecia fără condiţii”.

Mediterana, zonă de dispută și între Franța și Turcia

Grecia are un aliat în Franța în disputa cu Turcia, Parisul intrând în conflict cu Turcia în zona Mediteranei.


Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a denunţat în luna iulie, activităţile Turciei în estul Mării Mediterane şi intențiile Turciei de a se amesteca în Libia, anunţând că Uniunea Europeană pregăteşte o serie de măsuri pentru contracararea acţiunilor de acest fel.

„Vreau să reiterez solidaritatea deplină a Franţei cu Republica Cipru, dar şi cu Grecia, în contextul acţiunilor Turciei de încălcare a suveranităţii. Nu este acceptabil ca spaţiul maritim al unui stat membru al UE să fie încălcat sau ameninţat. Cei care contribuie la astfel de acţiuni trebuie sancţionaţi”, a declarat atunci Emmanuel Macron în cursul unei întrevederi la Palatul Elysée cu preşedintele Republicii Cipru, Nicos Anastasides.

Acest lucru arată că NATO are probleme grave în interior, și că, dincolo de eternele pretenții ale lui Donald Trump pentru mai mulți bani și disputele sale cu Germania pe această temă, Macron avea dreptate când spunea că Alianța este în ”moarte clinică”.

sursa:https://ro.sputnik.md/International/20200807/31204261/Probleme-grave-n-NATO-membrii-Alianei-nu-se-mai-neleg-ntre-ei.html

Avocatul Poporului sare în apărarea pacienților care au alte boli decât coronavirus

 

Avocatul Poporului a făcut demersuri oficiale pentru a obține răspunsuri cu privire la drepturile pacienților suferind de alte afecțiuni decât Coronavirus de a se interna în spital și a comunicat astăzi că, potrivit normelor în vigoare, internarea nu trebuie condiționată prin a-i cere pacientului un test negativ la Covid 19.

„Considerând că rezolvarea urgențelor medicale (altele decât cele generate de COVID-19), cât și internările programate sunt de maximă importanță pentru respectarea dreptului la sănătate al oamenilor, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și a întreprins demersuri la Ministerul Sănătății”, arată Avocatul Poporului.

Instituția arată că, în conformitate cu răspunsul primit de la minister, persoanele care reprezintă urgențe medicale sau sunt programate pentru internare, nu trebuie să fie condiționate de efectuarea unui test COVID-19 în prealabil și de prezentarea rezultatului acestuia la internare, iar în situația în care o unitate spitalicească solicită unei persoane altceva, aceasta are inclusiv posibilitatea de se adresa instanței judecătorești.

În răspunsul primit de la ministerul Sănătății, se arată că la prezentarea în spital se realizează triajul tuturor persoanelor și, în funcție de simptomatologia prezentată, cazurile suspecte vor fi internate în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testate prin RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2, în zona-tampon vor primi toată asistența medicală necesară pentru afecțiunea/afecțiunile lor până la sosirea rezultatului acestui test.


Dar, se arată în aceeași adresă de la minister către Avocatul Poporului, pacienții care în urma triajului nu au motiv să fie considerați cazuri suspecte pentru infecția cu SARS-CoV-2 vor fi internați în secțiile aferente patologiei pe care o prezintă, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între pacienți.

De asemenea, mai arată Avocatul Poporului, în același răspuns de la Ministerul Sănătății, se precizează că din data de 15.05.2020 au fost reluate internările și intervențiile chirurgicale programate, precum și activitatea din ambulatorii, iar în ceea ce privește situația pacienților care nu sunt suspecți COVID-19, în urma triajului, aceștia vor fi internați în secțiile aferente patologiei fără RT-PCR.

sursa:https://ro.sputnik.md/justice/20200807/31207241/Avocatul-Poporului-sare-in-apararea-pacientilor-care-au-alte-boli-decat-coronavirus.html

Moscova explică în ce condiţii ar putea fi forţată să utilizeze armele nucleare

 

Ministerul rus al Apărării a dezvăluit pentru prima dată condițiile care ar forţa Rusia să utilizeze armele nucleare. Documentul privind „Bazele politicii naționale Federației Ruse privind descurajarea nucleară” a fost publicat în paginile ziarului Krasnaia Zvezda.

„Prima condiție se referă la sosirea unor informaţii veridice despre o lansare de rachete balistice care atacă teritoriul Rusiei și (sau) pe aliații acesteia. Situaţia reală privind lansarea unei rachete balistice va fi detectată de sistemul de avertizare privind atacul cu rachete”, se explică în document, citat de Sputnik France


Orice rachetă va fi considerată nucleară,

Întrucât va fi imposibil să se definească tipul rachetei (nucleară sau non-nucleară), orice rachetă atacantă va fi considerată o rachetă nucleară, se arată în document. Administrația politică și militară a Rusiei va fi imediat informată cu privire la atac și va stabili amploarea răspunsului forțelor sale nucleare.

Totuşi, prioritatea politicii naționale de securitate a Rusiei este asigurarea descurajării nucleare ca bază a descurajării strategice, se subliniază în document.

„Sporirea tendințelor negative în lume, tendinţe care însoțesc formarea unui nou sistem de securitate globală și regională, contribuie la (...) intensificarea amenințărilor existente și la apariția unor noi amenințări la adresa securității militare a Federației Ruse, [ameninţări] care riscă să se transforme în conflicte de diferite mărimi și intensități”, a declarat ministerul.

sursa:https://ro.sputnik.md/Rusia/20200807/31207483/Moscova-explica-in-ce-conditii-ar-putea-fi-fortata-sa-utilizeze-armele-nucleare.html

Petrolul a scăzut vineri sub 45 de dolari pe baril !



Scăderea vine pe fondul îngrijorărilor că revenirea cererii va încetini din cauza reapariției cazurilor de coronavirus, deși un angajament din partea Irakului de a reduce producția de petrol în luna august a susținut prețul, relatează Reuters.

Petrolul Brent a scăzut 51 cenți, sau 1,1%, la 44,58 dolari la 1209 GMT, iar referința americană West Texas Intermediate (WTI) a scăzut, de asemenea, 51 de centi, sau 1,2%, până la 41,44 dolari barilul. Ambele valori de referință au câștiguri săptămânale mai mari de 2%.

Prețurile s-au redresat de la minimele atinse în aprilie, când Brent a scăzut sub 16 dolari, cel mai redus nivel din 21 de ani. De-a lungul săptămânii, un dolar american mai slab a ajutat la susținerea prețurilor, făcând marfa mai atractivă pentru cumpărătorii care dețin alte valute, potrivit Mediafax..


sursa:https://www.dcnews.ro/petrolul-scade-sub-45-de-dolari_764008.html

Cu Kalaşnikov-ul pe proprietatea lui Donald Trump

 

Trei adolescenţi au fost arestaţi după ce au intrat ilegal pe proprietatea preşedintelui Donald Trump de la Mar-a-Lago, având asupra lor o armă semiautomată încărcată, scrie CNBC News.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Palm Beach, Michael Ogrodnick, a declarat că băieţii de 15 ani au fost arestaţi la scurt timp după ce au intrat pe proprietatea privată şi au aruncat rucsacul, care conţinea o armă AK-47 încărcată cu 14 gloanţe.

Oficialii spun că cei trei nu ştiau că au intrat pe proprietatea preşedintelui şi că au ajuns acolo în timp ce încercau să scape de poliţie.

Ogrodnick a spus că cei trei sunt norocoşi că nici preşedintele şi nici membrii familiei sale nu se aflau acolo, pentru că în caz contrar, agenţii Serviciului Secret i-ar fi împuşcat. Clubul este închis pe perioada verii.

Adolescenţii sunt acuzaţi de încălcarea proprietăţii private având asupra lor o armă de foc, jaf cu armă de foc şi că s-au opus arestării. În prezent, cei trei se află într-o închisoare pentru minori.

Mar-a-Lago a fost scena mai multor intruziuni de când Trump a devenit preşedinte în 2017.

sursa:https://www.cotidianul.ro/scena-ca-n-filme-cu-kalasnikov-ul-pe-proprietatea-lui-donald-trump/

Raed Arafat: Avem peste 300 de focare

 

În prezent avem peste 300 de focare de COVID-19 în țară, a anunțat joi seara, la Digi24, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Aceste focare înseamnă și cămine, și azile de bătrâni, și din domeniul industrial, zone care sunt însă controlabile. 

Foarte multe dintre cele 300 de focare din țară „sunt focare care sunt foarte limitate, sunt sub control”, a spus Raed Arafat. El a explicat apoi care este diferența între aceste focare, bine delimitate, și cele cu transmisie comunitară, în cazul cărora se impune uneori măsura carantinării unor localități întregi.

„Focarele pentru care noi luăm măsura de carantină, atunci când carantinăm o localitate, sunt focarele de transmitere comunitară. Deci, dacă este o localitate cu o cifră mare de cazuri, dar care sunt concentrate la un azil de persoane vârstnice, atunci măsurile se iau pe azilul respectiv – carantinarea azilului, a personalului; dacă avem o localitate de 1.500 de persoane și avem 14 cazuri, 10 cazuri, 15 cazuri, este transmisie în comunitate, în mai multe familii, atunci luăm măsura de a carantina localitatea. De ce? Pentru că nu este suficient să izolezi persoanele și contacții lor direcți. Acolo, dacă s-a transmis în comunitate, înseamnă că mai avem mai multe persoane în comunitate probabil asimptomatice, de care nu știm și care transmit. Și atunci, această comunitate se pune sub carantină, DSP-ul poate să organizeze testări mai multe în localitatea respectivă, se descoperă mai mulți care au fost infectați sau nu și pot să se concentreze eforturile de prevenire pe comunitatea respectivă. Acesta este rostul carantinării unei localități, pe care o facem, dacă vedem că este răspândire comunitară serioasă”, a explicat Raed Arafat.

El a avertizat însă că „nimeni și nicio țară nu va putea la un moment dat să spună că exclude total luarea unor măsuri mai drastice”, pentru că totul depinde de evoluția epidemiei.

„Noi am luat, am carantinat unele localități, chiar dacă s-au supărat pe noi primarii din localitățile respective, chiar și recent. Am luat anumite măsuri punctuale și asta fac multe țări acum, dar sunt situații în care dacă vezi că scapă total sub control și începe să fie o creștere mare, exponențială, se pot reimpune anumite măsuri drastice. Poate că nu faci un total lockdown în toată țara, dar faci într-un județ, îl faci într-o zonă în care vezi că este o răspândire majoră”, a spus șeful DSU.

„Acest lucru nimeni nu poate să-l nege, la orice moment se poate lua o astfel de decizie”, a insistat Raed Arafat.

„Nu suntem în acest scenariu încă, dar putem să ajungem și peste o lună, și peste două, și în timpul toamnei, și în timpul primăverii anului viitor să ajungem la scenarii grele, dacă boala se va comporta într-un fel pe care nu putem să-l controlăm”, a avertizat secretarul de stat în MAI. „Nu panicăm pe nimeni, la acest moment măsurile noastre sunt de prevenire, măsurile pe care le recomandăm populației și măsurile concentrate local pe localitățile care au un număr mai mare de cazuri, unde încercăm să limităm ieșirea din ele și să limităm transmiterea. Dar depinde cum evoluează scenariul ce decizii vor fi luate ulterior”, a adăugat Raed Arafat.

sursa:https://www.cotidianul.ro/raed-arafat-avem-peste-300-de-focare-in-tara/

O grenadă, arme letale și muniție, descoperite în două mașini. Două persoane reținute

 

Polițiștii de combatere a criminalității organizate Gorj au indisponibilizat o grenadă, arme letale și muniție, descoperite în două autoturisme aflate în trafic. Un bărbat și un tânăr au fost reținuți.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Gorj şi ai Direcţiei de  Operaţiuni Speciale, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au oprit în trafic, pe Drumul European 79, două autoturisme.

Acestea se deplasau dinspre Iezureni spre Târgu Jiu și aparţineau familiei unui bărbat, de 32 de ani, care locuia fără forme legale în Târgu Jiu.

Ce au descoperit în autoturisme 
 

”În urma controalelor efectuate în interiorul autoturismelor, au fost descoperite o puşcă, o grenadă, două truse de curăţat armament, trei pistoale, cu încărcătoarele aferente în care se aflau, câte 6 cartuşe şi 631 de cartuşe ambalate în diferite cutii din carton și plastic.

În cauză, a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbatul de 32 de ani și un tânăr, de 17 ani, din Târgu Jiu, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fiind ulterior dispusă măsura controlului judiciar faţă de bărbatul de 32 de ani”, se arată într-un comunicat de presă. 

A fost reținut tânărul minor
 

Totodată, faţă de tânărul de 17 ani a fost luată măsura reţinerii, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Târgu Jiu, cu propunere de arestare preventivă.

În cauză cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.


sursa:https://www.dcnews.ro/politistii-au-fost-socati--o-grenada--arme-letale-si-munitie--descoperite-in-doua-masini--doua-persoane-retinute_763952.html

Turcan merge pe urmele lui Iohannis. Afirmație ÎN DIRECT

Vicepremierul Raluca Turcan l-a avut ”mentor” pe Klaus Iohannis altfel nu se explică declarațiile făcute la B1TV. După ce Klaus Iohannis a susținut că PSD a făcut crimă în masă și liberalii au adoptat această temă halucinantă. Turcan vorbeste de alianţa PSD şi COVID, au lovit la fel de tare în România.

Raluca Turcan susţine că ideea amânării alegerilor locale a fost adusă în atenţie de unii aleşi locali PSD, care vor să tragă de timp pentru că ştiu că nu vor câştiga noi mandate. ”Tot acest discurs şi subiect fals adus în opinia publică vine din partea unor aleşi locali PSD care ştiu că pierd alegerile, în frunte cu doamna Firea, mai sunt câţiva pe la consilii judeţene, şi atunci ce spun ei, dacă mai tragem de timp şi ferească Dumnezeu… cu ajutorul lor, că aproape că au format o alianţă, alianţa PSD şi COVID, au lovit la fel de tare în România”, afirmă Turcan, potrivit news.ro. Turcan a fost întrebată, joi seară, la B1 Tv, despre organizarea alegerilor locale.

”Vreau să vă spun că aproape mă doare capul când aud iarăşi demagogia aceasta a unor oameni politici, sau mai degrabă le zic acum politicieni, cum că, în loc să se ocupe de lucruri importante, Guvernul e preocupat de alegeri. În primul rând, mandatele aleşilor locali au expirat, printr-o lege mandatele au fost prelungite. Dragii colegi PSD, cu majoritate în Parlament, au hotărât că data alegerilor o stabileşte Parlamentul, Guvernul se ocupă de pregătirea alegerilor. Aşadar, dacă nu mai pot de grija acestor alegeri, din secunda zero în care le-a venit această idee a amânării alegerilor, dacă nu e doar o hârâială din asta politică, care pe unii îi costă timp şi nervi şi bani, ar fi trebuit să se ducă în Parlament să spună: prelungim mandatele aleşilor locali”, a afirmat vicepremierul. Raluca Turcan a susţinut că, de fapt, unii aleşi locali ai PSD vor să tragă de timp, pentru că ştiu că vor pierde alegerile.

”De fapt, pe fond, tot acest discurs şi subiect fals adus în opinia publică vine din partea unor aleşi locali PSD care ştiu că pierd alegerile, în frunte cu doamna Firea, mai sunt câţiva pe la consilii judeţene, şi atunci ce spun ei, dacă mai tragem de timp şi ferească Dumnezeu… cu ajutorul lor, că aproape că au format o alianţă, alianţa PSD şi COVID, au lovit la fel de tare în România.

Deci dacă această alianţă mai trage tare în Guvern şi sfidează cetăţenii, ameninţându-le sănătatea publică, atunci oamenii o să dea vina pe cine? Pe cei care sunt la putere şi o să mai câştige o mână de voturi. Le-am spus-o şi o repet, pentru un dram de voturi amanetează sănătatea publică, pierd timp preţios în gestionarea unor lucruri vitale petru viaţa de zi cu zi a fiecărui om.

sursa:http://sintezazilei.com/turcan-merge-pe-urmele-lui-iohannis-afirmatie-soc-totul-in-direct/

Avocatul Piperea îi dă DECISIVA lui Klaus Iohannis. Mâine e termen la C Ap Buc în cererea de suspendare + anulare a hotărârilor guvernului privind starea ultra-prelungită de alertă. Șansele acestei acțiuni sunt doar teoretice dar, statistic și conform poziției publice a președintelui, nu se mai justifică, cel puțin în București.

Metoda de calcul a zonelor în care școlile vor putea fi deschise arată că doar câteva zeci de localități s-ar afla în „zona roșie”, ceea ce înseamnă că nici starea de alertă nu se mai justifică la nivel național. O spune Gheorghe Piperea. Avocatul mizează pe acest fapt și în procesul pe care îl are la Curtea de Apel București, pentru suspendarea și anularea hotărârilor de declarare a stării de alertă.

„Johannis tocmai și-a cerut scuze pentru că la conferința de presă de ieri a comunicat date false. Ironia este că președintele spune că a dat asemenea date pentru că … așa le-a primit de la Ministerul Sănătății. În mod normal, ăsta e un motiv de demisie imediată a ministrului. Dar nu veți vedea asta, chit că “expliicațiile” lui Tătaru referitoare la cocoașe și “platouașe” au făcut deliciul internetului în ultimele 2 zile. Ăștia sunt statui pandemice, să nu uităm. Ei nu greșesc – doar sunt prost înțeleși sau discreditați de nemernicii de eretici.

De fapt, chestia cu demisia și cu scuzele ipocrite ale lui Johannis nu e importantă. Ce e important e faptul că Johannis spune asta, în mod oficial: zonele verzi, galbene sau roșii se determină/calculează după criteriul numărului total de cazuri noi înregistrate în ultimele 14 zile la 1000 de locuitori. În funcție de scenariul pe culori, localitățile pot deschide fizic sau nu școlile, în 14 septembrie. Dacă, de exemplu, în ultimele 14 zile, au fost atâtea cazuri încât Bucurestiul să fie în scenariul verde, școlile pot fi deschise și luni. Dacă acest calcul dă “verde” în întreaga țară, înseamnă că starea de alertă la nivel național trebuie ridicată mâine.

Or, mâine e termen la C Ap Buc în cererea de suspendare + anulare a hotărârilor guvernului privind starea ultra-prelungită de alertă. Șansele acestei acțiuni sunt doar teoretice dar, statistic și conform poziției publice a președintelui, nu se mai justifică, cel puțin în București. Intuiesc că, dacă se pregătesc deschiderea școlilor și alegerile locale, într-o aglomerație urbană de 4 milioane de persoane, capitală e zonă verde.

Așa susține, de altfel, și articolul din linkul anexat. În plus, din textul acestui articol rezultă că, la acest moment, sunt doar câteva sute de localități care întra în zona galbena si numai 50 in zona roșie. Așa că : start la calculat! Vedeți dacă întreaga țară, capitala sau orașul vostru este în scenariul verde sau nu. Dacă da, starea de alertă, carantină întregii localități sau purtarea măștii în spații publice nu se mai justifică”, scrie Piperea pe Facebook.

sursa:http://sintezazilei.com/avocatul-piperea-ii-da-decisiva-lui-klaus-iohannis/