8.18.2020

„O șapcă primim și alta vorbim !” Cum alunecă România în războiul americano-chinez

 

Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, a chemat la constituirea unei coaliții internaționale pentru contracararea „amenințării” chineze. Răspunzând întrebării unui ziarist, referitoare la reacția României față de apelul american, președintele Iohannis a filosofat asupra „transformărilor geopolitice” din lumea contemporană și a expediat problema spre studiu MAE, care „cu siguranță va găsi o soluție”. 

În aceeași perioadă, pentru prima oară în istorie, statisticile internaționale au remarcat că între primele cinci sute de companii din lume, numărul celor chineze îl depășește pe cel al companiilor americane. În acest context, pentru prima oară de la venirea sa în România, ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman (Zaharescu), l-a lăudat pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, pentru politica pe care o promovează. Faptul s-a consumat în condițiile în care, sosit în Europa spre a strânge rândurile cruciadei antichineze, Mike Pompeo a vizitat Polonia, dar nu și România. Cu câteva zile mai târziu, Guvernul PNL dă publicității un proiect de lege privind realizarea proiectelor de telecomunicații în sistem 5G, care cu just titlu poate fi numit „legea anti Huawei”. Ce ne spun toate acestea? Ce se întâmplă? Ce urmează?

DECLARAȚII CU ȘAPCĂ ȘI FĂRĂ ȘAPCĂ

Pe 20 august 2019, după ce tocmai primise în dar de la Președintele SUA, Donald Trump, o șapcă având pe ea înscris îndemnul de a face România mare dinnou, președintele României, Klaus Werner Iohannis, aflat în vizită la Washington, a dat publicității, împreună cu gazda sa, o Declarație comună prin care cei doi se angajau, printre altele, să evite „riscurile de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G”, să se opună proiectului „Nord Stream 2 și altor proiecte care îi fac pe aliații și partenerii noștri dependenți energetic de Rusia” (reamintim că proiectul Nord Stream 2 se realizează împreună cu Germania, care îl susține din toate puterile) și să încurajeze colaborarea strânsă a industriilor celor două țări „pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile” (ceea ce implica rezilierea contractelor tocmai încheiate cu China în domeniul respectiv).

Pe linia acestei declarații, era mai mult decât firesc ca domnul Iohannis să salute fără rezerve chemarea lansată de Secretarul de stat american, la solidaritate internațională în lupta cu pericolul chinez, tocmai amplificat prin efectele pandemiei Covid 19, și să proclame voința României de a se alătura acestei noi coaliții spontane –„the coalition of the willings” (precedenta a fost formată pentru invadarea Irakului, presupus posesor de arme de distrugere în masă).

Ei bine, surpriză! Cu o finețe diplomatică de care puțini îl bănuiau, președintele României a formulat un răspuns evaziv, care în codul relațiilor internaționale echivalează cu un refuz. În acest sens, răspunzând întrebării puse în cadrul unei conferințe de presă, el a spus: „Este evident că balanța geopolitică de putere se schimbă, cum se schimbă și balanța geopolitică economică. Aceste lucruri ne afectează și pe noi; poate nu așa direct ca pe alții, dar toată lumea este afectată de schimbările în balanța puterii globale. În consecință, am luat act de această declarație (declarația lui Mike Pompeo – nn), vom face o evaluare și vă asigur că diplomația română are capacitatea să analizeze și să dea un răspuns pe măsură la aceste schimbări geopolitice.”

Secretarul Pompeo nu vorbise însă de „schimbarea echilibrului de putere la nivel global”, ci de contracararea influenței chineze în lume, acuzând Beijingul că s-ar fi folosit de pandemia Covid 19 pentru a-și promova agenda geopolitică. El a cerut ca „fiecare stat care înțelege libertatea și democrația cu valorile ei” să recunoască amenințarea reprezentată de China, amenințare în care se amestecă încălcarea drepturilor omului cu atacurile cibernetice. Or, părând că nu ia în seamă „libertatea și democrația cu valorile ei”, România Președintelui Iohannis a luat act doar de răsturnarea echilibrului de putere între SUA și China, fără conotații ideologice, observând că aceasta „nu ne afectează așa de direct ca pe alții” (care alții? SUA?) și de aceea ne luăm răgazul de a cugeta cu calm înainte de a decide dacă să ne aruncăm sau nu în luptă.

Cu alte cuvinte, parafrazându-l pe Tudor Arghezi, „o șapcă primim și alta vorbim!”

sursa:https://www.cotidianul.ro/cum-aluneca-romania-in-razboiul-americano-chinez/

„Dictatura” măștii: Nici copiii de clasa I nu scapă

 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, consideră că elevii din clasele mici ar trebui să poarte masca în mod obligatoriu.

Distanţa de un metru este relativă ca nişte copii de clasa I, a II-a sau a III-a să o poată respecta, atunci venim cu obligativitatea acestei măşti care trebuie să existe. Avem aglomerările acestor copii în pauze, în curţile şcolilor. Masca trebuie să vină ca o regulă adusă în joacă, poate, de către cei care pregătesc acest moment. Este o regulă pe care trebuie să o menţinem, a spus Tătaru, la Realitatea Plus.

El a adăugat că cele trei scenarii pentru începerea anului școlar vor fi aplicate în funcţie de localitate, judeţ şi particularitatea şcolii.

Avem mai multe scenarii aplicate la nivel local, fiecare localitate îşi are particularitatea ei, atunci scenariul se aplică în funcţie de această zonă şi de particularitatea acelei şcoli pentru fiecare judeţ în parte. DSP, Inspectoratele Şcolare Judeţene, Comitetele Judeţene pentru coordonarea intervenţiei decid ce scenariu folosesc pentru fiecare clasă în parte. Noi am vrea să se facă şcoala faţă în faţă. Nu putem, avem scenariul doi în care cei din clasele zero-IV, clasa a VIII-a, clasa a XII-a, cei care vor avea examene să participe. Celelalte clase să participe prin rotaţie, odată la două săptămâni, cuplat cu online, astfel încât să poată parcurge materia, a explicat ministrul.

În cazul învăţământului superior, Tătaru a spus că sunt în pregătire la minister norme pentru desfăşurarea lucrărilor practice, precum şi pentru cazarea în căminele studenţeşti, norme care vor fi gata cam într-o săptămână.

sursa:https://www.cotidianul.ro/dictatura-mastii-nici-copiii-de-clasa-i-nu-scapa/

Violeta Alexandru, precizări pentru angajatori și viitorii pensionari

 

"Fiecare angajator va primi un e-mail cu o Notificare despre angajatul care se pregătește să se pensioneze. Cu 3 luni înainte. Viitor pensionar informat și respectat!" precizează ministrul Muncii într-o postare pe Facebook.

Demersul de simplificare și digitalizare la Casa de Pensii continuă! Fac tot posibilul să reduc timpii de așteptare a oamenilor la ghișee, să ușurez relația cetățean - casa de pensii și, implicit, să se emită deciziile așteptate de pensionari în termen cât mai scurt.

În plus față de efortul punctual de reducere a dosarelor cu termen de soluționare depășit, mă preocupă să găsesc și soluții de sistem. De aceea, lucrez de o bună perioadă la o soluție pentru reducerea timpului de așteptare a primei pensii, pentru viitorii pensionari. Cred că termenul de analiză a dosarului de pensionare la nivelul caselor județene de pensii, în vederea emiterii deciziei de pensionare, poate fi redus considerabil dacă documentele necesare sunt pregătite temeinic, din timp, de către viitorul pensionar.

Recunosc că sunt omul căruia îi plac lucrurile organizate.

La momentul întrunirii condițiilor de pensionare, vreau ca fiecare solicitant să fi fost DEJA informat despre etapa trecerii la pensie, respectiv să-și fi pregătit documentele astfel încât să se evite situațiile în care, din pricina lipsei unor documente/adeverințe, se tergiversează emiterea deciziei de pensionare. Ceea ce înseamnă pentru pensionar să trăiască, o perioadă, fără niciun venit, eventual din ultimul salariu. Cu cât Casa de pensii de care aparține întârzie eliberarea deciziei de pensionare (din orice cauză ar fi), cu atât persoana ajunge să nu mai aibă nicio resursă. Am trăit cele mai intense momente în acest mandat; pensionari care îmi spuneau, plângând, că nu mai au din ce să cumpere mâncare sau să își plătească întreținerea. De aici a început munca mea pentru reducerea întârzierilor în procesarea dosarelor.

Acum pun în practică altă măsură, tot ca răspuns la aceste semnale primite. Mă gândesc încontinuu la soluții.

Am cerut Casei Naționale de Pensii Publice să pregătească un mecanism prin care angajatorii din România vor primi o informare conținând numele și data pensionării angajaților care în următoarele 3 luni îndeplinesc condițiile de vârstă pentru pensionare. Informarea va cuprinde și lista documentelor necesare (carnet de muncă, adeverințe privind vechimea în muncă, diplome de studii, etc.) precum și link-ul de unde se pot descărca formularele necesare. 24 august este termenul de finalizare, în prezent, se lucrează la operaționalizarea acestui mecanism.

Viitorii pensionari își vor putea pregăti dosarele în mod adecvat, având timp suficient la dispoziție. Nu vreau ca momentul pensionării să fie, din cauza administrației, un coșmar pentru ei. Cât ține de mine, vreau ca acest moment să fie o plăcere. Așa le doresc să le fie toată viața de pensionar, după toată munca depusă.

Cred că prin această decizie pe care am luat-o se va reduce și volumul de muncă de la nivelul angajaților caselor de pensii care vor analiza dosare bine pregătite, cu documente complete, lizibile; nu vor mai fi nevoiți să facă reveniri de completare la solicitant (adică timp suplimentar pierdut) și vor putea emite deciziile de pensionare în termen mult mai scurt.

Mai puține drumuri la casele de pensii, pensionari corect informați, timp redus pentru emiterea deciziilor de pensionare! Doar măsuri de management, nu trebuie să inventăm legi!

Vechimea în muncă poate fi cumpărată

 

Persoanele care nu sunt pensionate pot efectua, până la data de 1 septembrie 2021, plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă, potrivit unui proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Muncii.

"Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale", se precizează în proiectul de act normativ.

Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în perioada cuprinsă între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data încheierii contractului de asigurare socială.

Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.

 

AICI Proiectul de OUG 

 

Plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 1 septembrie 2021.

În situaţia în care la data de 1 septembrie 2021, contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate.

"Plăţile efectuate către bugetul asigurărilor sociale de stat pot contribui, cel puţin pentru un timp, la refacerea echilibrului bugetar. Măsura legislativă are drept consecinţă evitarea de la excluderea socială a unor categorii de persoane care nu ar putea accede la pensie pentru limită de vârstă în cadrul sistemului public de pensii întrucât nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege cu privire la stagiul de cotizare, şi care, în lipsa îndeplinirii condiţiilor de pensionare, ar apela la sistemul de asistenţă socială, fapt ce ar împovăra bugetul de stat", se precizează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de ordonanţă.

sursa:https://www.dcnews.ro/vechimea-in-munca-poate-fi-cumparata-proiect_765811.html

"Terenul educaţiei, tot mai mocirlos şi nesigur"

 

Mesajul unei învăţătoare din judeţul Hunedoara a devenit viral pe reţelele de socializare. 

Școala NU este un loc unde profesorii sunt sclavi care muncesc pe plantația Ministerului Educației și Cercetării, iar părinții și elevii sunt administratori. Școala NU ar trebui să fie un loc de voluntariat unde profesorii își aduc material didactic confecționat acasă, laptopuri și alte instrumente cumpărate din propriile salarii. Catalogul NU este un document școlar în care profesorii pun note cu acordul părinților ; profesorii care trec prin enșpe examene NU au nevoie de acordul nimănui pentru a monitoriza progresul școlar al elevilor.

Școala NU ar trebui să fie un loc în care profesorii să fie înjosiți, înjurați, denigrați și nici ascultați pe la uși. Școala NU este o instituție fără importanță, pentru funcționarea căreia să se conceapă scenarii în trei culori, așa, pe ultima sută de metri (și să se facă afirmații de genul: „O să fie bine, dacă va fi. Probabil că vom deschide dacă se va putea. Dacă nu, nu. În ambele cazuri va fi cumva, vedem cum, dacă e să vedem. Dacă nu, nu. Dacă ne vom răzgândi, nu va fi în acel fel, ci altfel." citat - Ministrul Educației și Cercetării. 

Școala NU este mai puțin importantă decât spitalul, primăria, fabrica. Școala ESTE o scară făcută din mâinile profesorilor. Pe scara aceasta urcă, în fiecare an căte puțin, copiii noștri. Președinți, miniștri, prim-miniștri, parlamentari, nu uitați că ați ajuns acolo unde sunteți acum urcând la rândul dumneavoastră pe o astfel de scară! Pe-atunci, era mai trainică. Acum, se cam bălăngăne, profesorii fiind din ce în ce mai dezamăgiți, mai învrăjbiți, mai slab motivați. Terenul educației este tot mai mocirlos și mai nesigur.", a scris Angela Stănilă, învăţătoare în oraşul Vulcan, jud. Hunedoara, pe Facebook. 

"Şcoala online, o bâlbâială"

 

"Școala mai ESTE și un atelier de formare. Aici copiii învață nu doar citit, scris și socotit. Aici ei învață să fie oameni, să se integreze în societate, să relaționeze cu ceilalți. Iar noi, cei care îi îndrumăm, facem acest lucru cu devotament, ne perfecționăm, zilnic învățăm, suntem creativi, adaptabili, greșim uneori, ne corectăm, într-un cuvânt, muncim. Am trecut prin examene dificile să ajungem aici.

Iar "școala online" este deocamdată o bâlbâială, o joacă de-a școala. Școala online, declarată obligatorie în lunile aprilie, mai și iunie, a fost o utopie. Nimic online, nicio platformă nu poate înlocui sala de clasă. Mediul online poate, cel mult, să ajute școala propriu-zisă. Copiii nu sunt roboți, ei au emoții, reacții, relaționează, au nevoie de interacțiunea directă cu profesorii și colegii. Mai mult de jumătate din copiii României adorm flămănzi, iar dumneavoastră vreți să îi "școlim" online? Ne-ați pus la dispoziție device-uri, instrumente pe care să le folosim, noi și elevii noștri? Ați organizat cursuri de perfecționare pentru cadrele didactice, în sprijinul predării online? Nu! Fiecare ne-am pregătit așa cum am considerat, am participat la câte un curs sau webinar, organizat nu de către minister, ci de către colegi care știu mai multe într-ale tehnologiei și vor să ajute. Și pentru ce? Pentru batjocura unora care afirmă că trăntim lecții online din vârful patului și primim salariile degeaba?", a mai scris învăţătoarea. 

"Nu pentru măriri de salarii scriu"

 

"Bineînțeles, nu mă aștept la un răspuns și nu mă aștept nici la aplauze. Probabil că cei care ar trebui să citească nu se sinchisesc la reacția unei simple învățătoare.

Nu, nu pentru măriri de salarii scriu, nici pentru vreo statuie ridicată în cinstea profesorilor care s-au dat peste cap și s-au transformat peste noapte în profesori digitali pentru că așa a zis fișa postului (prostului...). Ne este jenă să cerșim respect, statut, salarii, materiale didactice, drepturi, ceea ce ni se cuvine de fapt. Avem prea mult bun simț, probabil de aceea tăcem, încă. Și io tac, numa' scriu. Mă "mâncau" degetele de câteva zile să scriu ceva așe', să fiu vocea (din tastatura) profilor din școala noastră. Și vă zicem, pe cuvântul nostru de profi, că școala NU este o cârciumă (bem doar cafea sau suc...eventual, dacă ne serviți cu ceva "Pepsiglas" !)

P.S. Aveți grijă de scară, aveți grijă de copii. Aveți grijă de copii, aveți grijă de viitorul României. Nu aveți grijă de scară, totul se duce de râpă...chiar și voi!", a conchis Angela Stănilă. 

sursa:https://www.dcnews.ro/ce-este-si-ce-nu-este-scoala-mesajul-unei-invatatoare-a-devenit-viral_765814.html

8.17.2020

Iohannis atacă din nou Parlamentul

 

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis astăzi la CCR sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016.

Prevederea pe care o vizează președintele este dreptul Parlamentului de a decide data alegerilor generale prin lege organică, Iohannis dorind ca Guvernul său să aibă acest drept.

Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016 a fost trimisă la promulgare la președinte în data de 29 iulie 2020, dar Iohannis a așteptat până acum pentru a sesiza CCR, într-un moment în care Guvernul său este amenințat de o moțiune de cenzură, iar dreptul de a decide data alegerilor, chiar dacă CCR îi dă dreptate Cotroceniului, ar putea să îi revină unui alt guvern.

În sesizare, președinția arată că legea sesizată ar crea un cadru legislativ special doar pentru următoarele alegeri parlamentare, apreciind că o atare modificare, realizată cu mai puțin de 6 luni înainte de alegerile la termen, ar încălca exigențele art. 1 alin. (5) din Constituție în dimensiunea sa referitoare la previzibilitatea legii și cea a securității raporturilor juridice.

Sesizarea argumentează că prin dispoziția criticată se modifică cu doar câteva luni înaintea alegerilor competența stabilirii datei alegerilor, contrar normelor constituționale, instituindu-se o prerogativă pentru Parlament de a stabili în mod discreționar data alegerilor parlamentare.


”Mai mult, în actualul context, adoptarea unei legi prin care se stabilește data alegerilor parlamentare devine cu atât mai problematică în situația în care ar interveni una dintre cauzele care determină prelungirea de drept a mandatului Parlamentului, cum este starea de urgență prevăzută de art. 93 din Constituție”, se arată în documentul înaintat de Cotroceni către CCR.

Motiv pentru care, pretinde Iohannis, prin intervenția intempestivă și formalizarea excesivă a procedurii de stabilire a datei alegerilor se creează premisele încălcării altor dispoziții și garanții constituționale.

”Mai mult, dat fiind contextul actual, în situația în care din varii motive, Parlamentul nu adoptă respectiva lege într-un timp util, se poate ajunge în mod direct la încălcarea normelor constituționale care stabilesc în mod clar durata mandatului Parlamentului și intervalul maximal în care trebuie să fie organizate alegerile parlamentare”, este de părere președinția.

Iohannis ”apără” libertatea Parlamentului

Un alt aspect criticat de Iohannis este acela că, dacă senatorii și deputații vor fi obligați să acorde votul în sensul adoptării legii de stabilire a datei alegerilor, atunci voința parlamentarului nu mai este liberă, mandatul devine unul imperativ, ceea ce plasează legea criticată pe tărâmul nulității absolute ce nu va putea fi înlăturată în niciun mod, în conformitate cu art. 69 din Constituție.

În plus, mai arată sesizarea, Parlamentul exclude prin norma criticată posibilitatea Guvernului de a emite ordonanțe de urgență în această materie.

Președinția mai arată că, spre deosebire de mandatele autorităților locale, Parlamentul are un mandat configurat în cuprinsul art. 63 alin. (1) din Legea fundamentală, care reglementează în mod expres și limitativ situațiile în care acesta se prelungește de drept, respectiv în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență, până la încetarea acestora și nu ar fi în măsură să își decidă propria prelungire de mandat.


”Conform legislației în vigoare, Guvernul este cel care stabilește data alegerilor, iar aducerea la cunoștință publică a datei alegerilor se face cu cel puțin 90 de zile înainte de ziua votării, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului privind data alegerilor. Stabilirea datei alegerilor este legată de durata mandatului Parlamentului, iar Guvernul este autoritatea care asigură respectarea normelor constituționale prin punerea în executare a dispozițiilor legale (ce reprezintă, în esență, o transpunere a celor constituționale)”, apără Cotroceniul dreptul Guvernului de a stabili data alegerilor.

Prerogativa Guvernului de a stabili data alegerilor este una care decurge chiar din rolul său constituțional de a pune în executare legea, se mai arată în sesizare. De asemenea, dat fiind rolul Guvernului în organizarea alegerilor, această prerogativă este una firească și ține chiar de necesitatea îndeplinirii misiunii sale și de buna organizare a alegerilor, cu respectarea tuturor termenelor legale, se transformă președinția în avocatul Executivului.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20200817/31329286/Iohannis-ataca-din-nou-Parlamentul-a-contestat-la-CCR-o-lege-esentiala.html

Dodon aşteaptă salvarea de la Răsărit

 

Igor Dodon, preşedintele pro-rus al Republicii Moldova, a cerut Moscovei vaccinul rusesc împotriva coronavirusului.

„Noi ne-am adresat oficial partenerilor din Federaţia Rusă ca, în momentul în care ei vor decide să exporte acest vaccin şi normele internaţionale vor permite, ca aceast vaccin să fie livrat în Republica Moldova”, a declarat Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova.

„Referitor la acest vaccin care nu este încă aprobat la nivel internaţional vreau să vă spun că este doar o declaraţie a preşedintelui Dodon. Autorităţile abilitate din Republica Moldova însă au făcut demersuri către România şi asta este îmbucurător”, a declarat Andrei Năstase, liderul PPDA.

Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută că a înregistrat primul vaccin din lume împotriva coronavirusului.

„Un vaccin contra coronavirusului a fost înregistrat pentru prima dată în această dimineaţă. Formează imunitatea necesară, a trecut toate verificările necesare” a spus şeful statului la o întâlnire cu membrii guvernului, potrivit life.ru.

„Asistăm în aceste zile mai mult la o propagandă rusească, că au descoperit deja vaccinul, dar vedem, inclusiv comunicările oficiale sunt abia pe poziţia 7-8, în topul celor care ar putea să identifice un vaccin pentru COVID19. Cetăţenii României nu au de ce să îşi facă griji”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului din România.

sursa:https://www.cotidianul.ro/dodon-asteapta-salvarea-de-la-rasarit/

Detalii despre moțiunea de cenzură a PSD: Ce acuză

 

UPDATE PSD a depus moțiunea de cenzură „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”, a anunțat liderul interimar al partidului, Marcel Ciolacu. El a mai spus că negociază cu toate partidele parlamentare, mai puțin PNL și PMP, care sunt la guvernare.

„Am depus moțiunea de cenzură împotriva celui mai dezastruos guvern pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani. În loc să vină cu soluții pe care toți românii le așteptau, guvernul Orban a devenit factorul agravant al pandemiei. Rezultatul îl vedem cu toții – au scăpat total de sub control pandemia, au distrus economia și au prăbușit nivelul de trai al românilor”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a mai spus că negociază cu toate formațiunile parlamentare, mai puțin cu PNL și PMP.

„Vrem să votăm cât mai repede. Eu doresc să votez cât mai repede. Din ce am citit eu cu stafful meu politic, nu e o problemă dacă o vom vota în sesiune extraordinară”, a adăugat liderul interimar al PSD.

UPDATE Reprezentanții Guvernului și-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia – au spus că virusul e deosebit de grav, dar s-au purtat ca și cum virusul n-ar fi existat, petrecând fără mască și fără distanțare, susține PSD în moțiunea de cenzură.

„Chermezele PNL în vremea pandemiei. Reprezentanții Guvernului și-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia. Au spus pe gură că virusul e deosebit de grav, dar s-au purtat ca și cum virusul n-ar fi existat, petrecând fără mască și fără distanțare în clădirea guvernului sau dând petreceri în restaurante cu zeci de invitați și interlopi. Au încălcat toate regulile pe care le-au impus cetățenilor”, se arată în moțiunea de cenzură a PSD.


Semnatarii susțin că liberalii au „nesocotit” toate recomandările epidemiologilor.

„S-au purtat ca și cum s-ar fi aflat deasupra legii și a coronavirusului! Au sfidat un întreg popor pe care l-au forțat să respecte reguli și restricții, pe care ei înșiși le-au călcat în picioare fără nicio jenă! O națiune întreagă l-a văzut pe șeful statului român, Klaus Iohannis, stând impasibil, fără mască la reuniunile de la Bruxelles, într-un contrast jenant cu ceilalți lideri politici europeni care se conformaseră regulilor de protecție. O națiune întreagă l-a văzut pe șeful Executivului, Ludovic Orban, fără mască, fără distanțare, fumând trabuc la un pahar de whisky, în clădirea Guvernului, după ce tocmai instituise pentru populație obligația de a purta masca în spațiile închise! O națiune întreagă a văzut bairamul dat de Virgil Guran în luna mai, petrecerea lui Rareș Bogdan cu 100 de invitaţi din restaurantul deschis special la Cluj, șueta politică organizată de ministrul Costel Alexe cu 100 de liberali înghesuiți fără măști în salonul unui alt restaurant de la Iași. Acestea sunt contraexemplele pe care românii le-au văzut. Toate aceste chermeze ale PNL din timpul pandemiei sunt o rușine națională! Sunt o sfidare la adresa cetățenilor obișnuiți care au fost obligați să stea în casă izolați”, se mai arată în moțiunea de cenzură.

Social-democrații s-au referit și la restricțiile contradictorii impuse cetățenilor români.

„O altă cauză majoră a pierderii controlului asupra pandemiei de către Guvernul Orban 2, a fost seria nesfârșită de decizii și măsuri contradictorii. La început au fost contradicțiile dintre Ordonanțele militare din starea de urgență. Ceea ce se reglementa într-o ordonanță se anula în ordonanța următoare, pentru ca apoi peste încă două sau trei ordonanțe să se revină la reglementarea inițială. Românii nu mai puteau ține pasul cu schimbările diametral opuse de la o zi la alta. Atunci a avut loc trimiterea românilor la export. Nu a contat sănătatea muncitorilor români, înghesuiți în autobuze, în aeroporturi și în avioane. Pentru Iohannis și Orban a contat doar câștigarea bunăvoinței de la Înaltele Porți ale Europei, de unde veniseră apeluri pentru forța de muncă ieftină din România. A urmat apoi lunga serie de contradicții între relaxările și restricțiile reglementate alandala de către Guvernul Orban. A fost greu de înțeles pentru români, de ce nu puteau circula în spațiu deschis în parcuri, dar aveau voie să se îngrămădească în spații închise în supermarketuri. Este greu de înțeles pentru români, de ce poți merge la plajă cu soțul din certificatul de căsătorie, dar nu poți merge cu propriul copil pe care îl crești în parteneriat civil. Este greu pentru orice cetățean să înțeleagă de ce în viziunea Guvernului este periculos să mergi la teatru, dar ești în siguranță când mergi la cazino sau când joci păcănele. Este greu de înțeles pentru cetățeni, de ce în localitățile sub cod roșu, este riscant pentru elevi să meargă la școală, dar este sigur să se organizeze alegeri în aceleași săli de clasă”, apreciază semnatarii moțiunii de cenzură.

În document este amintită și „devalizarea bugetului de stat sub paravanul pandemiei”.

„Ca și cum toate acestea n-ar fi fost de-ajuns, raportul recent al Curții de Conturi privind cheltuielile publice în timpul stării de urgență a scos la iveală tunurile financiare incredibile date de guvernanți sub paravanul pandemiei. Raportul Curții de Conturi, pe care președintele Iohannis și premierul Orban se fac acum că nu-l văd, ca și cum nu ar fi existat niciodată, ne dezvăluie cea mai mare fraudă guvernamentală din ultimii 30 de ani. Este de-a dreptul revoltător! În timp ce le spuneau românilor să stea în casă în starea de urgență, cei din guvern prăduiau fără nicio jenă bugetul statului, cu măști neconforme, cumpărate pe șpăgi uriașe, la suprapreț, cu plăți ilegale pentru produse și servicii nelivrate, cu achiziții frauduloase prin care s-a drenat banul public către firmele clientelare de partid și către sediile de campanie ale PNL. În prezent, DNA investighează achiziții publice ilegale la UNIFARM de 140 milioane de euro. Hoția începe să iasă la suprafață, din aproape toate achizițiile făcute de Guvern în această perioadă. Pandemia a fost transformată într-o pande-mită generalizată”, se stipulează în moțiunea de cenzură.

Parlamentarii PSD susțin că, în această perioadă, „corupția și spaga” au ajuns până în Cancelaria Premierului.

„Printre cei care au dat șpăgi de sute milioane de euro se află și omul de încredere al lui Ludovic Orban, care tace culpabil când e întrebat dacă a avut discuții cu acea persoană în timpul pandemiei. Invocând siguranța sănătății publice, cei din guvern au tranzacționat viețile cetățenilor cu șpăgi și plăți ilegale de milioane și milioane de euro, din bugetul statului. (…) Cu România se împrumută cu 1.000 de euro de secundă! Guvernarea PNL este o guvernare pe datorie. Prezentul și viitorul țării sunt amanetate pe termen lung, din cauza incompetenței fără margini a acestui Guvern.
În numai 9 luni de guvernare, Ministrul Finanțelor Publice a împrumutat peste 105 miliarde lei, de 4 ori mai mult decât guvernarea PSD. Cu o viteză de împrumut de 1.000 euro pe secundă, ponderea datoriei guvernamentale a explodat la 40% din PIB în luna mai 2020. (…) Românii plătesc acest preț al incompetenței PNL pentru că, pentru cineva nepriceput în economie, e mult mai simplu să te împrumuți, decât să dezvolți economia și să crești astfel veniturile la bugetul de stat”, este menționat în document.

Totodată, social-democrații acuză că nivelul de trai al populației s-a prăbușit.

„Oamenii au pierdut tot ce câștigaseră în guvernarea PSD. Unde s-au dus banii împrumutați de Guvernul Orban? Pentru ce plătim acest cost uriaș? Nu se vede nimic în economie! Dimpotrivă economia se prăbușește, în procente cu două cifre. Nu se vede nimic în nivelul de trai al populației. Dimpotrivă, puterea de cumpărare scade de la o zi la alta, în ritm accelerat. Creșterile de venituri din anii anteriori, toată bunăstarea pe care românii au reușit să o acumuleze, sunt anulate de prăbușirea puterii de cumpărare a populaţiei în scurta guvernare PNL. Guvernarea PNL a readus austeritatea, sărăcia și cercul vicios al salariilor micise mai arată în moțiunea de cenzură.
Documentul este semnat de 205 parlamentari, singurul social-democrat care nu se află printre semnatari fiind Eugen Teodorovici.

PSD depune luni a doua moțiune de cenzură la adresa Guvernului Orban.

„Mâine (luni – n.r.) PSD va depune moțiunea de cenzură la Parlament și în cursul săptămânii viitoare va avea loc și citirea moțiunii, urmând să programăm votul”, a anunțat Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, duminică.

Moțiunea este intitulată ”Guvernul PNL de la pandemie la pandemită generalizată, belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor” și va avea 22 – 24 de pagini, fiind semnată deocamdată de 202 de parlamentari.

”Prima formă a moţiunii de cenzură cu adevărat, avea 50 de pagini, am ajuns la o formă de 22 – 24 de pagini, în noaptea asta (duminică seara – nr.) echipa de la partid o să o finalizeze şi mâine (luni, aşa cum am promis, o să o depunem. Se va intitula Guvernul PNL de la pandemie la pandemită generalizată, belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”, a declarat Ciolacu, la Antena 3, duminică seara.
Liderul interimar al PSD e convins că şi alte forţe politice o vor susţine, spunând că moțiunea va aduna peste 250 de voturi, în condițiile în care, pentru a trece, e nevoie de 233.
”În acest moment este semnată de 202 parlamentari, tot grupul social – democrat a semnat moţiunea.  Avem discuţii cu toate partidele reprezentate în Parlament. Cred că în acest moment, după ce se va citi textul moţiunii, nu cred că vor exista forţe politice responsabile care să nu voteze această moţiune. Am cumulat tot: haosul din gestionarea pandemiei, lipsa de credibilitate a Guvernului, sfidarea românilor prin tot felul de chermeze şi fraternizări cu interlopii, dezastrul economic, nerespectarea legilor privind alocaţiile, pensiile şi salariile, mai noi salariile profesorilor, ţinerea  spitalelor închise, scăderea nivelului de trai. Cred că este un moment zero în care nu mai există gri în Parlament, există alb şi negru. Acest Guvern trebuie să plece îndată”, a declarat Ciolacu.
În ceea ce priveşte o propunere pentru funcţia de premier, Ciolacu a spus că PSD are deja pregătită o persoană, însă nu i-a  dezvăluit numele: ”Vom merge cu o propunere de premier, sper, susţinută de mai multe forţe politice, la preşedintele României, de a desemna un prim ministru. Avem această persoană în acest moment.  După ce moţiunea va fi votată, vom merge la preşedinte cu o propunere de prim ministru şi cu un program economic pe termen scurt”.

Chestionat dacă nominalizările de premier sunt Sorin Grindeanu sau Vasile Dâncu, Ciolacu a declarat: ”Amândoi colegii ar putea fi buni pentru a fi desemnaţi de către preşedintele României ca prim-ministru, dar în această etapă, niciunul dintre cei doi colegi nu o să fie propunerea PSD”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/detalii-despre-motiunea-de-cenzura-a-psd-cum-se-numeste/

Huiduieli la depunerea candidaturii PNL la sectorul 5

 

Cristian Băcanu, candidatul PNL susţinut de USR-PLUS la Primăria Sectorului 5, şi-a depus luni candidatura, iar declaraţiile de presă susţinute de el și de Violeta Alexandru au fost întrerupte de huiduieli. Ministrul Violeta Alexandru, lider al PNL București, a susținut că "PSD și-a trimis agitatori" care să îi împiedice să vorbească.

La eveniment au mai participat Nicuşor Dan, preşedintele USR Bucureşti, Claudiu Năsui și preşedintele PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu.


"Transmit domnului Florea (n.r. - primarul PSD Daniel Florea) un mesaj: nu ne vom lăsa intimidaţi de oamenii pe care îi plăteşte şi îi trimite aici să ne fluiere, să ţipe. Vom face ceea ce este necesar pentru cetăţenii Sectorului 5, vom încuraja investiţiile private şi vom investi din banii publici, corect, în Sectorul 5. Vom face tot ce este necesar pentru ca oamenii să nu se mai simtă captivi", a spus Cristian Băcanu, ale cărui declarații au fost întrerupte de mai multe persoane care au huiduit.

Violeta Alexandru, huiduită și ea, a susținut că ceea ce se întâmplă arată că PSD este disperat.

"Eu nu am o problemă cu democraţia, cu dreptul de exprimare. Ceea ce se întâmplă însă ne arată că PSD este disperat. Mulţumesc tuturor oamenilor care îşi văd de treabă în acest oraş şi care vor să nu ne mai fie frică că trăim aici, că nu mai trăim cu senzaţia că PSD foloseşte instituţiile şi grupuri de agitatori ca să îţi închidă gura. Toţi oamenii care îşi văd de treabă în acest oraş trebuie să ştie că vom lupta exact cu acest mod de a face politică şi administraţia în Bucureşti”, a spus Violeta Alexandru.

Ea a mai spus că "PSD și-a trimis agitatori" care să îi împiedice să vorbească.

"PSD şi-a trimis un grup de agitatori care să ne împiedice să vorbim. O spun direct locuitorilor Sectorului 5: PSD nu ne va împiedica să vorbim. Agitatorii pe care îi trimite, intimidarea pe care o face nu ne vor împiedica să vorbim exact despre ceea ce vedem cu toţii că se întâmplă în Sectorul 5: fals în documente, cheltuire de bani publici pentru grupuri de interese, folosirea instituţiilor publice pentru scopuri politice. Sectorul 5 este un sector captiv în mâinile PSD”, a adăugat Alexandru.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24236046-video-huiduieli-depunerea-candidaturii-pnl-sectorul-5-violeta-alexandru-psd-trimis-grup-agitatori-care-impiedice-vorbim

Microparticule de plastic, găsite în toate ţesuturile umane studiate. Atenție la Sarea de Mare, Apa Potabilă și multe altele ...

 

O nouă metodă ar putea ajuta la detectarea de microparticule de plastic în ţesuturile şi organele umane, permiţând oamenilor de ştiinţă să studieze impactul pe care poluarea plastică a mediului îl are asupra sănătăţii noastre, informează luni New Scientist şi Science Focus, preluate de Agerpres.


Rolf Halden de la Universitatea de Stat din Arizona şi colegii săi au identificat, anul trecut, molecule de materiale plastice utilizate în mod frecvent, cum ar fi bisfenol A (BPA), în eşantioane de ficat uman şi ţesut gras. Ulterior, ei au aprofundat aceste studii încercând să afle dacă şi particule mai mari de microplastic ar putea fi detectate, în cazul în care acestea pătrund în ţesuturile umane.

Cercetătorii au studiat 47 de eşantioane de ţesut uman din plămâni, ficat, splină şi rinichi, existente într-o bază de ţesuturi utilizată pentru studierea bolilor neurodegenerative, precum Alzheimer, pe care le-au analizat pentru a afla dacă pot fi detectate şi cuantificate fragmente de microplastic prezente în eşantioane folosind metode spectroscopice cunoscute.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că a fost posibil să identifice zeci de tipuri de componente din plastic, inclusiv policarbonat, tereftalat de polietilenă (PET) şi polietilenă, pe lângă bisfenol A.

''Suntem literalmente înconjuraţi de plastic în viaţa noastră de zi cu zi. Ne aflăm în prezent în poziţia în care putem defini mai bine poluarea cu plastic în corpul uman'', a declarat Halden. ''Dacă, unde şi în ce măsură se acumulează fragmente de plastic în diferite ţesuturi şi organe umane se află în centrul cercetărilor în curs de desfăşurare'', a precizat specialistul.

''Materiale plastice care contaminează mediul pot fi găsite în fiecare zonă de pe glob, iar în câteva decenii scurte am trecut de la a considera plasticul un beneficiu minunat la a-l considera o ameninţare'', a declarat unul dintre coautorii studiului, Charles Rolsky. ''Există dovezi că plasticul îşi croieşte calea în corpurile noastre, dar foarte puţine studii au analizat ce se întâmplă acolo. Şi, la acest moment, nu ştim dacă acest plastic este doar o pacoste sau dacă reprezintă un pericol la adresa sănătăţii umane, a adăugat cercetătorul.


Sarea de mare este contaminată cu particule de plastic, indiferent de ţara de origine, spun cercetătorii


Mai multe studii au arătat prezenţa microparticulelor de plastic în mostre de sare de mare din Statele Unite, Europa şi China, o dovadă în plus pentru susţinerea ideii că poluarea cu plastic afectează întreg mediul înconjurător, informează ediţia electronică a The Guardian.

Sarea de mare din întreaga lume este contaminată cu elemnete poluatoare din plastic, fapt ce se adaugă temerilor exprimate de cercetători potrivit cărora microparticulele de plastic sunt prezente peste tot în mediul înconjurător şi ajung în hrana umană din cauza utilizării sării de masă de provenineţă marină.   Potrivit cercetătorilor, cea mai mare parte a contaminării este realizată cu microfibre de plastic provenind de la obiecte de unică folosinţă, cum sunt sticlele de apă. Anual, în oceane ajung până la 12,7 milioane de tone de plastic, echivalentul descărcării în fiecare minut a unui camion de gunoi plin cu plastic în oceanele lumii, potrivit ONU.   Efectele ingerării de microparticule de plastic asupra sănătăţii umane nu sunt cunoscute. Cercetătorii au depus eforturi în a studia urmările consumului involuntar de plastic de către oameni, dar nu pot găsi un grup de subiecţi de control care să nu fi fost expus microparticulelor de plastic.

Mai mult, nu doar sarea marină este contaminată cu plastic, ci toate produsele de origine marină, potrivit unui stduiu al unor experţi spanioli publicat în august în revista Nature. Potrivit studiilor, cel mai adesea, microparticulele de plastic responsabile de contaminare sunt de tipul PET (teraftalat de polietilenă), compus din care sunt fabricate recipientele pentru apă şi băuturi răcoritoare.   De asemenea, experţii avertizează că nu e importantă ţara de origine a sării de mare, pentru că ea este obţinută peste tot la fel, din apa mării, care la rândul său este poluată cu microparticule de plastic.   Plasticul nu poluează doar sarea de masă obţinută din apă de mare, ci chiar şi apa potabilă, potrivit unu studiu american publicat săptămâna aceasta care a relevat prezenţa microparticulelor de plastic în apa potabilă din 14 ţări. 

O persoană ar putea înghiţi între 3 şi 4.000 de astfel de microparticule pe an.


Bucăţi microscopice de plastic de culoare albastră, înconjurate de fitoplancton, colectate cu ajutorul unei plase extrafine, văzute la microscop. Foto  Alex Hofford/EPA


surse:https://science.hotnews.ro/stiri-stiintele_vietii-24235739-microparticule-plastic-gasite-cercetatori-toate-tesuturile-umane-studiate.htmhttps://adevarul.ro/tech/stiinta/sarea-mare-contaminata-particule-plastic-indiferent-tara-origine-spun-cercetatorii-1_59b40b805ab6550cb801fd79/index.html