8.29.2020

Tortul „Smântânel”, fără coacere

 


Un desert foarte fin și gustos. Pur și simplu se topește în gură! Se prepară extrem de ușor, fără coacere: trebuie doar să așteptați stabilizarea cremei. Este delicios ca atare, dar se potrivește excelent și cu fructele de pădure: căpșuni, zmeură, afine etc.

INGREDIENTE:

Pentru blat:

-300 g de biscuiți de ciocolată (tip „Petit Beurre);

-120 g de unt;

-1-2 linguri de lapte.

Pentru cremă:

-400 g de smântână fermentată;

-2 ouă;

-150 g de zahăr (7.5 linguri rase);

-50 g de făină (2.5 linguri rase);

-10 g de zahăr vanilat (2 lingurițe);

-100 g de unt moale

Din aceste ingrediente veți obține un tort cu diametrul de 18 cm, înălțimea de 6 cm și greutatea de 1260 g.

MOD DE PREPARARE:

1.Pregătiți crema: amestecați zahărul și făina într-o crăticioară cu fundul gros.

2.Adăugați ouăle. Amestecați cu telul până la omogenizare.

3.Adăugați smântâna fermentată. Amestecați foarte bine.



4.Încălziți crema pe foc moderat, amestecând continuu cu spatula. După ce va începe să se îngroașe, schimbați spatula pe tel și reduceți focul până la minim. Fierbeți crema timp de 1-2 minute din momentul apariției primelor bule de clocotire. Ea trebuie să aibă consistența pudingului.



5.Puneți crăticioara cu crema fierbinte într-un vas cu apă rece. Amestecându-o continuu, răciți-o până la temperatura camerei. Apoi acoperiți-o cu folie alimentară, astfel încât aceasta să intre în contact direct cu suprafața ei. Puneți-o deoparte.



6.Pregătiți blatul: măcinați biscuiții cu ajutorul blenderului sau sucitorului. Puneți-i într-un bol adânc.



7.Adăugați untul topit. Amestecați foarte bine. Compoziția rezultată trebuie să-și mențină forma, când este presată, dar și să se sfărâme repede. Dacă nu-și menține bine forma, mai adăugați 1-2 linguri de lapte în ea.





8.Divizați compoziția de biscuiți în 2 părți inegale: 1/3 (pentru decor) și 2/3 (pentru blat).

9.Așezați un inel cu diametrul de 18 cm, tapetat cu folie acetat, pe un platou. Răspândiți uniform partea mai mare de compoziție de biscuiți în interiorul lui, acoperindu-i puțin și pereții. Presați-o bine cu lingura și paharul.



10.Continuați prepararea cremei: bateți untul moale (la temperatura camerei) și zahărul vanilat cu mixerul pornit la viteză mare, pe parcursul a 3-4 minute, până se vor transforma într-o compoziția pufoasă și albicioasă.




11.Bateți puțin crema fiartă (la temperatura camerei) cu mixerul, ca să devină mai pufoasă. Apoi adăugați-o treptat (în 2 etape) în untul bătut, mixând de fiecare dată până la omogenizare (la viteză mare).



12.Transferați crema pe blatul din tavă. Răspândiți-o uniform.




13.Apoi presărați marginile ei cu o parte din restul compoziției de biscuiți, ca să umpleți spațiul rămas între ea și pereții inelului. Presați-o ușor, ca să o lipiți de cremă.




14.Presărați suprafața cremei cu biscuiții rămași.



15.Acoperiți tortul cu folie alimentară și dați-l la frigider pentru 5-6 ore sau peste noapte.

16.Apoi îndepărtați inelul și folia acetat din jurul lui.





PROTESTE în Europa împotriva restricțiilor Covid - Londra, Berlin, Paris -

 


Capitala Marii Britanii este locul unor demonstrații de amploare împotriva măsurilor de restricție anti-Covid 19.

Protestul este intitulat ”Uniți pentru Libertate”. Englezii adunați în Trafalgar Square, una din piețele centrale ale Londrei, scandează împotriva autorităților pentru a relaxa măsurile restrictive, precum obligativitatea purtării măștii de către copii, restricțiile de călătorie și vaccinarea obligatorie.

Oamenii strigă: Libertate! Anul 1984 a sosit! Salvați-ne drepturile! Aleg libertatea, nu frica! Împotriva noii normalități! Noi suntem cei 99%! Corpul meu, alegerea mea! De asemenea, manifestanții l-au huiduit pe George Soros și l-au acuzat de genocid.



sursa:https://www.dcnews.ro/proteste-de-amploare-in-europa-impotriva-restrictiilor-covid-londra-blocata-de-manifestanti-video_768087.html

Ucigașa Laura



Numărul morților după ce uraganul Laura a trecut prin Louisiana și Texas a crescut la cel puțin 14 decese, transmite ANSA, citând autoritățile locale și de sănătate.

Guvernatorul din Louisiana, John Bel Edwards, a confirmat că cel puțin 10 persoane și-au pierdut viața în statul său, inclusiv cinci din cauza monoxidului de carbon produs de generatoarele folosite în interiorul clădirilor, în urma lipsei de electricitate.

Alți 4 oameni au murit din cauza căderii copacilor, în timp ce un bărbat s-a înecat când barca sa s-a scufundat, în urma furtunii.

Aproape 500.000 de case au rămas fără curent electric tot vineri.

Și în Texas, 3 dintre cele 4 victime au murit în urma intoxicațiilor cu monoxid de carbon.

Înainte de a ajunge în Statele Unite, uraganul Laura a provocat 31 de morți în Haiti și 4 în Republica Dominicană.

sursa:https://www.cotidianul.ro/video-ucigasa-laura/

Asta le întrece pe toate !

 


Medicii au identificat primul caz de reinfecţie cu COVID-19 în SUA. Este vorba despre un tânăr din Nevada, infectat a doua oră cu noul COVID-19. Cercetătorii au descoperit două tipuri diferite de virus la el.

Bărbatul din Nevada, în vârstă de 25 de ani, pare să fie primul caz documentat de reinfecţie cu COVID-19 în Statele Unite, spun cercetătorii, potrivit CNN.

Testele genetice indică faptul că pacientul a fost infectat cu două feluri diferite de virus, a raportat echipa de la Universitatea din Nevada Reno School of Medicine şi Nevada State Public Health Laboratory.

Pacientul a fost diagnosticat pentru prima dată cu COVID-19 în aprilie, după ce a prezentat dureri în gât, tuse, cefalee, greaţă şi diaree, au scris cercetătorii într-un studiu publicat joi. Starea sa s-a îmbunătăţit, iar apoi a avut două teste negative.

A continuat să se simtă bine timp de aproximativ o lună. Apoi, pe 31 mai, a început să facă febră, dureri de cap, ameţeli, tuse, greaţă şi diaree. Cinci zile mai târziu, el a fost internat în spital şi a avut nevoie de oxigenare mecanică. El a fost testat din nou pentru Covid-19, iar rezultatele au fost pozitive.

Cercetătorii din Nevada au examinat materialul genetic de la ambele mostre de COVID colectate de la bărbat, iar analiza lor sugerează că a avut două infecţii virale distincte.

Rezultatele cercetării arată că oamenii se pot îmbolnăvi de COVID-19 de mai multe ori.

sursa:https://www.cotidianul.ro/asta-le-intrece-pe-toate-doua-tipuri-diferite-de-coronavirus-la-aceeasi-persoana/

„România educată” crapă din încheieturi. „Anul şcolar va începe cu dacă şi cu parcă”

 


Consiliul Național al Elevilor taxează bâlbele guvernanților cu privire la reîntoarcerea la cursuri, avertizând că, dacă lucrurile vor continua așa, va solicita amânarea începerii anul şcolar, „până când autorităţile vor lua în serios deschiderea şcolilor şi nu vor mai juca la cacealma siguranţa elevilor din România”.

Într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, reprezentanții elevilor trec în revistă neregulile, amintind și de o declarație făcută miercuri de preşedintele Klaus Iohannis.

„Până unde poate merge iresponsabilitatea politică?

Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă dezacordul cu privire la declaraţiile evazive şi incerte venite din partea autorităţilor, care, cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar, nu comunică nicio măsură clară şi concretă privind reîntoarcerea la cursuri.

Miercuri, Preşedintele Klaus Iohannis afirma, în cadrul unei conferinţe de presă: „Bănuiesc că pur şi simplu nu există fonduri suficiente pentru aşa ceva. (…) Profesorii vor merge cu masca pe care şi-o vor procura ei şi elevii la fel”.

Totodată, zilele trecute, Marian Murguleţ, secretar de stat responsabil cu Tehnologia Informaţiei în cadrul Secretariatului General al Guvernului, a declarat că „cele 250.000 de tablete necesare trecerii la sistemul online de educaţie nu vor ajunge în şcoli până la data de 10 septembrie, aşa cum şi-a propus Guvernul, întrucât procedura de licitaţie nu a fost gestionată eficient”.

Reiterăm faptul că Guvernul a adoptat, pe data de 24 august, o Ordonanţă de urgenţă prin care sunt alocate 175 de milioane de euro pentru achiziţii de materiale pentru a garanta începerea noului an şcolar în siguranţă. Acest OUG are, însă, aplicabilitate începând cu anul 2021, atunci când se vor finaliza depunerea cererilor de rambursare şi decontarea propriu-zisă a cheltuielilor către autorităţile publice locale, conform unei adrese transmise către autorităţile locale de către Guvernul României.

Mai mult, în cursul zilei de ieri, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1456/2020, conform căruia şcolile care nu sunt racordate la apă potabilă îşi pot obţine autorizaţia sanitară prin amplasarea unui dozator de apă în cadrul unităţii de învăţământ. Observăm, astfel, faptul că autorităţile adaptează măsurile de siguranţă la infrastructura din şcoli, nicidecum invers, cum ar trebui de fapt. Această practică a fost confirmată şi în proiectul de ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii, care prevede obligativitatea păstrării unei distanţe de 1 metru între elevi, deşi, până acum, experţii epidemiologi anunţau o distanţă minimă de 1,5 metri.

Considerăm că măsurile prezentate până acum de autorităţi denotă o lipsă acută de responsabilitate, având în vedere faptul că existenţa materialelor sanitare pentru toţi elevii este vitală, în contextul începerii anului şcolar în format fizic, în majoritatea localităţilor din România. Într-un sistem de învăţământ de stat, care este, cel puţin în teorie, gratuit, este inadmisibil ca elevilor să nu li se asigure pachetul minim de protecţie pentru întoarcerea la şcoală, în condiţiile în care Ordonanţa de urgenţă menţionată mai sus prevede alocarea a 50 de milioane de euro pentru achiziţionarea de materiale sanitare în şcoli. În acelaşi timp, lipsa dispozitivelor conectate la Internet, pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi-a asumat să le achiziţioneze încă de la începutul verii, va avea ca rezultat direct privarea de dreptul la învăţătură a mii de elevi aflaţi în imposibilitatea de a-şi continua parcursul educaţional în format online.

„Anul şcolar va începe cu dacă şi cu parcă. La momentul de faţă, asta e tot ceea ce am primit din partea statului român: bănuieli, presupuneri şi lipsă de asumare. Dacă situaţia va continua în felul acesta, vom solicita amânarea începerii anul şcolar, până când autorităţile vor lua în serios deschiderea şcolilor şi nu vor mai juca la cacealma siguranţa elevilor din România.”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

sursa:https://www.cotidianul.ro/romania-educata-crapa-din-incheieturi/

Liberalii, lăsați în strategia goală de unul de-al lor: „Nu există”

 


Nu o zice un adversar de la PSD, ci chiar o liberală. Deputata PNL Viorica Cherecheş spune că nu există, la nivel naţional, o strategie unitară a Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Educaţiei pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus şi nici măsuri ferme în acest sens.

„Ca medic, am constatat că la nivel naţional nu există o strategie unitară a Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Educaţiei pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus şi nici măsuri ferme. Peste câteva zile să sperăm că începe şcoala, copiii din toată ţara se vor întâlni, se vor îmbrăţişa, cu siguranţă regulile igienico-sanitare vor fi uitate, ceea ce va determina apariţia de noi focare de COVID-19 cu aducerea elevilor din nou în izolare la domiciliu sau internare în spital”, afirmă Cherecheş, potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă.

Ea adaugă că, în aceste condiţii, răspunderea în faţa comunităţii „va fi a medicilor, a dascălilor, a autorităţilor locale pentru apariţia de noi îmbolnăviri” cu coronavirus, la care se poate adăuga şi virusul gripal cu contagiozitate crescută.

„Măsurile de prevenire trebuie să fie Lege pentru fiecare dintre noi. Trebuie să ne conştientizăm copiii că totul s-a schimbat, să ne adaptăm la proceduri fundamentale care să ne însoţească mereu pentru limitarea răspândirii coronavirusului”, mai zice deputata.

Viorica Cherecheş este mama primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș.

sursa:https://www.cotidianul.ro/liberalii-lasati-in-strategia-goala-de-unul-de-al-lor-nu-exista/


”Suntem aici pentru mult timp"

 


În cinci ani, armata rusă a transformat aerodromul Khmeimim din Siria în unul din cele mai protejate și moderne obiective militare din lume.

Apărarea antiaeriană eșalonată, câteva perimetre de pază, construcții tehnice moderne și un orășel militar amenajat – piloții ruși se află în Siria de cinci ani. În această perioadă baza aeriană Khmeimim a devenit un model nu doar pentru proprii militari: la experiența Ministerului Apărării al Rusiei, în construcția unor astfel de obiecte, se orientează și alte state. Recent, Damasc a promis Moscovei alte opt hectare de teren pentru construcția unui centru de sănătate pentru militari. Cum s-a schimbat Khmeimim și ce perspective are, aflați în materialul RIA Novosti.


Într-un câmp gol


Construcția celei mai mari baze aeriene rusești în străinătate a demarat în 2015, când în Siria a fost expediat un grup al Forțelor Aerospațiale pentru susținerea trupelor guvernamentale în lupta cu teroriștii “Statului Islamic”. Drept fundament a servit aeroportul internațional “Bassel al-Assad”, la 25 de kilometric de orașul Latakia.

Pentru adaptarea aerodromului civil la avioanele militare, a fost nevoie de crearea unei noi infrastructuri, de montarea echipamentului special, de ridicarea spațiilor locative pentru militari. În totalitate, în Siria au fost aduse câteva sute mii de tone de încărcături.

La etapa inițială a operațiunii, în grupul operativ existau doar cinci mașini de luptă – avioanele de asalt Su-25, bombardiere Su-24 și Su-34, avionul de vânătoare Su-30SM, elicopterele Mi-24 și Mi-8AMTȘ. Totodată, în Khmeimim au fost aduse zeci de alimentatoare cu combustibil.

Piloții și personalul tehnic au fost plasați în niște vagoane modulare, cu 2 sau 4 locuri fiecare. În esență, era vorba de niște containere de metal, dotate cu anumite comodități, precum climatizoare și apeduct. Alături fusese instalate brutării mobile, încăperi pentru spălarea și călcarea hainelor, băi cu o capacitate de zece persoane pe oră. Mai târziu au apărut cantine, un club, terenuri sportive și chiar un mini-muzeu, dedicat istoriei bazei aeriene.

“Aici era un aerodrom pustiu și un serviciu de control asupra zborului”, a relatat agenției RIA Novosti membrul consiliului de experți pe lângă colegiului complexului militar-industrial, Viktor Murahovski, care s-a aflat cu o vizită în baza aerienă. “A fost păstrată o mică sală de sosire și plecare, însă aceasta joacă mai curând un rol de anexă. Cele mai importante construcții au fost ridicate de la zero. Pista de decolare și aterizare a fost reparată și lărgită. Acum aerodrom are capacitatea de a primi avioane de clasă grea, inclusiv cele ale aviației civile. În plus, Khmeimim este utilizat în calitate de punct intermediar în zborurile în alte regiuni ale lumii, cum ar fi în Africa”.


O fortăreață impenetrabilă


O atenție sporită a fost acordată securității obiectului. În Siria au fost desfășurate sistemele de rachetă S-400, sistemele cu o rază scurtă de acțiune Tor-M2 și sistemele Panțîr-S1. Sistemul de apărare antiaeriană poate distruge toate tipurile de ținte aeriene la o distanță de la 20 până la 250 de kilometri.

“În Khmeimim a fost creat un sistem eșalonat al apărării antiaeriene”, a explicat Murahovski. “Sunt utilizate mijloace de diferite tipuri și raze de acțiune. În serviciul de gardă se află continuu S-400, Tor și Panțîr. Totodată există și autocannon antiaerian ZU-23. Pentru operațiunile de recunoaștere, orientare și indicare a țintelor, răspund stațiile radar, capabile să detecteze orice ținte aeriene, chiar și drone mici, rachete, inclusiv cele artizanale”.

În sistemul de asigurare a pazei bazei aeriene există două perimeter. Cel exterior, împreună cu militarii ruși, este controlat de armata siriană. În perimetrul interior, străinii nu au acces. Securitatea este asigurată și de aviața fără pilot: deasupra bazei Khmeimim patrulează simultan, în regim non-stop, peste zece de drone.


Comunicarea cu lumea din afară este asigurată de mai multe mijloace – de la stațiile radio cu unde ultrascurte, până la sistemele de satelit, integrate într-un sistem unic, conectat cu Centrul de Control Militar.

„Comandantul grupării și sediul controlul militar se află într-o legătură directă cu Centrul Național de Control al Apărării de la Moscova”, a specificat Murahovski. „Comandantul are și așa-numita linie de deconflictualizare cu reprezentanții grupării coaliției din Irak. E vorba de o înțelegere cu americanii, care permite prevenirea unor incidente în Siria”.

 Stațiune balneară siriană

Încărcăturile pentru amenajarea bazei aeriene în Siria au fost transportate pe cale maritimă și aeriană, timp de câteva luni au circulat mai multe nave și avioane de transportare. Chiar dacă lucrările erau efectuate în perioada războiului civil și în condiții climaterice dificile, specialiștii ruși au reușit în termeni scurți să construiască unul din cele mai moderne și protejate obiective militare din lume.

Astăzi baza aeriană poate primi avioane de orice tip, inclusiv bombardierele Tu-22M3, avioanele strategice cu rachete Tu-95 și Tu-160. Pe aerodrom a fost instalat sistemul de alimentare centralizată cu combustibil, care poate deservi simultan zece nave de zbor, au fost construite hambare protejate pentru tehnica aeriană.

Potrivit aprecierilor experților, Khmeimim poate găzdui și pregăti pentru acțiuni militare mult mai multe avioane decât numărul care există acum. Și chiar mai multe decât în perioada cea mai intensă a atacurilor asupra grupărilor teroriste.


“Avioanele pot fi retrase în ascunzătoare sigure, subliniază expertul. În construcții speciale sunt depozitate combustibilul, rachetele, munițiile, există toată tehnica necesară pentru transportarea sistemelor de rachetă și artilerie. Se cunoaște că în cele mai tensionate momente ale războiului civil, avioanele efectuau câteva zboruri pe zi cu toate setul de arme la bord”.


Din punct vedere al sprijinului logistic, militarii ruși au condiții destul de confortabile. Se alimentează în special cu produse străine, însă în meniu, aflat sub un control sanitar strict, se adaugă și produse locale.

Noul teren, oferit Rusiei de guvernul Siriei, este destinat construcției unui complex de sănătate.


“Centrul, probabil, va fi utilizat nu doar de militarii aflați în Siria în concediu de serviciu, dar și pentru Forțele Armate ale Rusiei în ansamblu, menționează Murahovski. Se știe că pentru militarii noștri zonele de agrement străine sunt închise, iar țărmul din Latakia e un adevărat paradis. Aici vin chiar și Emiratele Arabe. E puțin probabil ca localnicii să viziteze acest complex, au suficiente locuri pentru odihnă la mare”.

În cinci ani, dintr-un mic aerodrom cu câteva hangare și un terminal, Khmeimim a fost transformat într-un adevărat oraș cu străzi și piețe și chiar cu o scuar. Străzile au fost numite în cinstea eroilor operațiunilor din Siria sau unor comandanți militari: Eroi ai Rusiei, generalul Valeri Asapov, piloții Oleg Peșkov și Roman Filipov, căzuți în Siria, Erpul URSS, generalul de armată, Vasili Marghelov.

sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20200828/31480128/Suntem-aici-pentru-mult-timp-transformat-Rusia-baza-Siria.html

Reactorul 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic național, din cauza unei "disfuncționalități"

 

Reactorul 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național, azi 29 aug 2020, din cauza unei "disfuncționalități în partea clasică a unității, fără impact pe partea nucleară", a anunțat Nuclearelectrica.

Potrivit unui comunicat transmis de companie, specialiștii Centralei Nucleare de la Cernavodă lurează la remedierea problemelor, pentru reconectarea reactorului 2.

"Deconectarea automată s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând conform proiectului. Precizăm faptul că deconectarea automată a Unității 2, precum și lucrările de remediere nu au impact advers asupra securității nucleare a reactorului, pesonalului unității, populației și mediului înconjurător", afirmă reprezentanții Nuclearelectrica.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24257343-reactorul-2-centralei-nucleare-cernavoda-deconectat-automat-sistemul-energetic-national-din-cauza-unei-disfunctionalitati.h

Cum începe școala în București, în pandemie

 


Modul în care va începe școala este decis anul acesta, în premieră, de fiecare unitate de învățământ. Sunt 3 variante: toți elevii vor veni fizic la cursuri, școala se face online sau în sistem mixt, în funcție de infrastructură și, mai ales, de numărul de cazuri de COVID-19. Cea mai mare problemă rămâne cea a spațiului insuficient, acum venind nota de plată pentru faptul că după '90 s-au construit foarte puține unități de învățământ. Realitatea este însă că în continuare vor fi școli cu 30-35 de elevi în clase, iar în cea mai bună variantă, la unele școli au fost amplasate containere în curte, pe post de sală de clasă.

Soluțiile propuse de primari în Capitală sunt scenariul mixt - cursuri online și prezența fizică la școală prin rotație, câte o săptămână, ora de curs să aibă 30 de minute și să fie mai multe schimburi.

Pentru respectarea normelor de distanțare, numărul elevilor dintr-o clasă trebuia înjumătățit, ceea ce ar însemna să se dubleze numărul școlilor, ceea ce era imposibil.

O soluție provizorie este amplasarea unor containere în curtea școlilor. În școli în care se învață în 3 schimburi și a existat loc în curte, primarii au construit deja săli de clase modulare.

Copiii trebuie să poarte mască în toată perioada în care se află la școală, iar părinții să le asigure. În București, primarii de sector susțin că le vor asigura școlilor dezinfectanți și măști.

Sectorul 1

Multe unități de învățământ din Sectorul 1 au culoare delimitate de intrare și ieșire, sunt dotate cu termoscannere și dispun de spații de izolare pentru situația în care unii copii vor avea temperatură mai mare de 37,3 grade.

În școlile în care se învață în mai multe schimburi, după ieșirea fiecărui schimb de la cursuri se va asigura dezinfectarea clasei. În plus, o dată pe săptămână se va realiza nebulizarea întregii unități de învățământ. Cel puțin, așa promite primăria.

Principala problemă o reprezintă însă păstrarea distanței de minimum 1 metru între elevi. În sălile de clasă unde acest lucru nu este posibil, adică în majoritatea școlilor, fiind montate separatoare de plexiglas, măsură recomadată de Ministerul Sănătății.

”Avem acel plexiglas care separă băncile și elevii unul de altul. Noi le vom asigura măști la intrarea la ore, avem acele substanțe dezinfectante, dezinfectăm după fiecare clasă, după fiecare grupă, fiindcă învățăm în două sau trei schimburi, în cel mai bun caz într-un schimb. Părinții să stea liniștiți. Am propus un regulament, l-am dat directorilor să-l discute în Consiliul de Administrație și să-l modifice în funcție de particularitățile fiecărei școli în parte. Poate primim ceva și de la Guvern, dar până acum nu am primit nimic, iar timpul trece și nu putem aștepta”, a susținut, într-o conferință de presă, primarul Daniel Tudorache.

El nu a putut spune însă cât a costat un panou de plexiglas: ”Nu știu, fiecare școală a făcut propria achiziție, noi doar am dat banii. Dacă le achiziționam noi, trebuia licitație și trecea pandemia până terminam. O să avem o situație privind costurile după 15 septembrie”.

În sectorul 1, sunt aproximativ 40. 000 de elevi și sunt clase cu mai mult de 30 de copii. Contactat de HotNews.ro, primarul Daniel Tudorache spune că, în condițiile în care trebuia să respecte distanțarea de 1 metru între elevi în toate sălile de clasă, doar jumătate dintre elevi puteau veni la școală.

”În Sectorul 1 avem 80 de unități de învățământ. Ca să respectăm acea măsură de distanțare aveam nevoie de încă 80, nu puteam să construim în 3 luni așa ceva. Soluția este să vină o săptămână unii, o săptămână alții. Decizia o ia Consiliul de Administrație”, a declarat Tudorache.

El susține că până la începutul anului școlar primăria va cumpăra 40.000 de tablete, câte una pentru fiecare elev și 5000 de tablete pentru profesori, pentru varianta în care copiii vor veni alternativ la școală. Acestea vor fi date gratuit elevilor și profesorilor și vor avea conexiune la internet 2 ani.

”Pentru cazurile deosebite suntem în procedură de achiziție pentru tablete. Vom achiziționa 40.000 de tablete până la începutul școlii pentru toți copiii și 5000 de tablete pentru profesori. Licitația este în curs, sperăm să o terminăm. Am început așa târziu fiindcă abia săptămâna trecută am primit aviz de la Autoritatea pentru digitalizarea României. Aceste tablete vin cu internet pe 2 ani”, a declarat Tudorache.

O soluție rapidă pentru unitățile de învățământ unde se învăța în 3 schimburi este construirea unor săli de clase modulare, acolo unde spațiul permite, sau închirierea unor clădiri.

”În unele unități, am creat clase în plus, dar acolo unde ne permite spațiul. Avem pe ordinea de zi hotărâre pentru a închiria, trebuie să aprobe Consiliul. Am avut trei școli unde se învăța în 3 schimburi, acolo sunt mai mulți copii. Au rămas doar două fiindcă la una am pus containere în această vară, Școala 179. Mai avem probleme la Tia Brătianu și Școala 12. La Școala 12 am demarat procedura să construim spații modulare și sper că în câteva luni rezolvăm problema. La Tia Brătianu nu avem loc în curte să construim ceva, singura soluție este o clădire din apropiere, să închiriem. Am încercat, am intrat cu proiectul în Consiliul Local, dar Consiliul nu a fost de acord, voi reveni. Altă soluție nu avem”, a mai susținut Tudorache.

La școala “Elena Văcărescu”, în clasa prezentată presei ar putea învăța 30 de elevi



Sectorul 4

Și în Sectorul 4, administrația locală promite că le va da elevilor măști și dezinfectanți, iar spațiile de clasă vor fi igienizate frecvent. În cazul în care o școală va fi închisă, primăria va pune la dispoziția elevilor, gratuit, tablete în perioada respectivă.

În cazul în care apar cazuri COVID-19 într-o școală, primăria va testa gratuit toți elevii, fiind încheiat un acord cadru pentru achiziția a 200.000 de teste Real Time PCR, susține edilul sectorului.

”Am făcut un regulament cadru pentru unitățile de învățământ pe care l-am aprobat în Comitetul local pentru situații de urgență, regulament care să vină în sprijinul unităților școlare. Regulamentul stabilește suportul logistic pe care îl oferă primăria și ISMB, măști gratuite pentru toți copiii din Sectorul 4, pentru fiecare clasă avem un kit sanitar, dezinfectant, am cumpărat separatoare de plexiglas pentru fiecare pupitru. Am cumpărat 5000 de tablete pe care nu le dăm gratuit ci le punem la dispoziția elevilor pe o perioadă limitată de timp. Inspectoratul Școlar hotărăște ce copii au nevoie de tablete, pe ce perioadă, se dau tablete, apoi se restituie, ca la cărțile de la bibliotecă. Dacă se închide o școală și copiii au nevoie de 300 de tablete, să spunem, le punem la dispoziție, dar când se redeschide școala le restituie”, a declarat pentru HotNews.ro, primarul Daniel Băluță.

Și aici, principala problemă o reprezintă distanțarea în sălile de clasă, fiind și clase cu peste 30 de elevi. Soluția propusă de primărie - ore de curs de 30 de minute și împărțirea clasei în două.

”Ca să putem respecta normele de distanțare de 1 un metru, ar trebui ar trebui ca spațiile pe care le deținem să fie ori doi. Practic, trebuie dublat numărul de școli. Pentru asta, noi am propus soluții alternative: ora de 30 de minute cu pauza de 10 minute. Practic, o clasă va funcționa în două serii și putem respecta normele de distanțare. Când Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au spus că este ok să avem plexiglas, am venit cu această soluție.

Sunt două versiuni. Versiunea de cod verde, în care vin toți copiii și avem acele separatoare sau versiunea în care orele sunt făcute integral: copiii vin în fiecare zi la școală, doar că ora este mai scurtă și așa asigurăm distanțarea. Am propunerea în dezbatere publică, vedem dacă va fi adoptată, depinde de Ministerul Educației”, a susținut primarul Băluță.

Pentru un panou de plexiglas, Primăria Sectorului 4 a plătit 7-8 euro bucata, a declarat Băluță.

În Sectorul 4 sunt 59 de unități de învățământ, 74 de clădiri de școli, licee și grădinițe, circa 40.000 de elevi și nu se învață în 3 schimburi.

Primarul Sectorului 4 spune că o soluție rapidă ar fi construirea unor unități de învățământ modulare, primăria amenajând în această vară 50 de clase de acest gen, însă sunt folosite pentru a muta elevii din liceele cu risc seismic, care intră în consolidare.

Școala modulară construită în curtea liceului Traian Vuia



Sectorul 6

Și în Sectorul 6 școlile au fost dotate cu dispozitive de măsurare a temperaturii, dezinfectant, iar elevii vor primi măști reutilizabile. Fiecare clasă a fost dotată cu echipamentul necesar pentru transmiterea lecțiilor online. Așa susține primarul de sector.

”În primul rând, toate școlile sunt dotate cu echipamentele necesare pentru a se face verificarea temperaturii pentru personal și copii. Asigurăm tot ce înseamnă dispensere pentru dezinfectant, fluxuri de circulație separate, covorașe cu dezinfectant. La nivelul claselor există dispensere pentru hârtie, pentru soluție dezinfectantă. Toate toaletele sunt prevăzute pentru școlile gimnaziale cu sisteme automate de uscare a mâinilor, pentru apa menajeră și dispensere de săpun lichid. Se face dezinfectarea spațiilor unde funcționează clasele în fiecare zi și între schimburi.

Suplimentar, am decis să oferim copiilor, cadrelor didactice și nedidactice măști refolosibile, care se spală și se dezinfectează prin călcare. În primă fază, o să le dăm câte două, vrem să comandăm mai multe, dar nu știm cât de repede pot fi livrate. Am vrea să dăm câte 4 bucăți. Măștile sunt produse pe 4 mărimi, pentru clasele I-IV, apoi V-VII, clasele IX-XII și pentru persoanele adulte ca să poată fi folosite cât mai corect, să nu fie nici foarte largi, nici foarte strânse pe față. Am stabilit ca toate clasele din sectorul 6 să fie dotate cu sistemele periferice necesare ca să poată transmite în mediul online cursurile respective, cu camere video și cu conexiune de internet bună, dacă avem mai multe clase care transmit în același timp, să nu fie probleme. ”, a declarat pentru HotNews.ro primarul Gabriel Mutu.

În ceea ce privește panourile de plexiglas, după discuția cu directorii și părinți, s-a decis în primă fază să nu se achiziționeze.

”Este posibil ca foarte mulți copii să sufere de claustrofobie și să te trezești că nu poți să ții cursurile din alte motive decât cele de distanțare socială. În momentul în care am avut discuția, în marea lor majoritate au refuzat să accepte această soluție. Eu încă nu am văzut un act oficial de la Guvern care să spună concret că trebuie să respectăm această distanțare socială de 1 m. Este adevărat, la creșe există acel ordin comun, care se aplică în continuare și care ne-a pus în situația că jumătate dintre copiii înscriși la creșele din Sectorul 6 nu mai au loc. Nu poți să construiești și să autorizezi o creșă în 2 luni”, a susținut Mutu.

În condițiile actuale, nu se poate respecta distanța de minimum 1 metru în clase, singura soluție fiind ca elevii să vină alternativ la școală.

”Este clar că nu se poate asigura distanțarea socială fiindcă nu avem spații suficiente, încăperile necesare unde să realizăm clase suplimentare. Nu există personal suficient, profesori și personal nedidactic care să asigure predarea cursurilor și restul serviciilor. Și dacă aș vrea eu să pun containere în curtea școlii, acolo unde există spațiu, nu are cine să predea, toată organigrama este stabilită de Ministerul Educației, nu de autoritatea locală. Noi am discutat cu directorii de școli și am decis într-un fel să mergem pe scenariul ca o parte dintre copii care învață în clasa respectivă să participe online la cursuri și o parte să vină la școală o săptămână, apoi să schimbe. De asta am și dotat toate clasele din Sectorul 6 cu laptopuri, camere video și internet de mare viteză, special pentru copiii care vor rămâne acasă. Dacă se merge pe distanțare socială, o soluție ar mai fi să vină copiii în 3 schimburi, dar încercăm să evităm acest lucru. Dacă ar exista personalul necesar, am putea să și închiriem clădiri de birouri care se pot transforma în școli”, a mai spus Mutu.

El recunoaște că nu și-ar duce copilul la școală într-o clasă cu 30 de elevi, în plină pandemie.

”Nu mi-aș duce copilul la școală într-o sală de clasă cu 30 de elevi. Este o expunere mult prea mare. Eu nu înțeleg de ce există această abordare. Nu sunt eu cel care decide, pe mine nu m-a întrebat nimeni cum se deschide școala, nu avem nicio putere. Am 71 de școli în sector, 45.000 de copii în sistemul educațional, nu a discutat nimeni cu mine. Cred că potrivit este să nu fie mai mult de 15-16 copii într-o clasă”, a declarat Mutu pentru HotNews.ro.

În Sectorul 6, în sistemul de învățământ sunt în acest an 45.000 de copii, cu tot cu cei de grădiniță.

”În mod normal avem circa 30 de elevi într-o clasă. Dar avem și 36-37 de copii într-o clasă la școlile căutate și școli subpopulate. Este foarte complicat să convingi un părinte să-și ducă copilul la altă școală.Nu acceptă nimeni așa ceva”, a explicat Mutu.

Primăria Sectorului 6 nu a achiziționat tablete și va aștepta să vină cele promise de Ministerul Educației.

În ceea ce privește construirea de noi școli, deocamdată nu există proiecte concrete.

”Avem în lucru 8 clădiri care sunt dedicate unităților de învățământ. Construim 3 grădinițe, avem proiectul făcut, autorizația, ne apucăm de ele, plus 5 clădiri dedicate programului școală după școală, dar pot fi folosite și ca săli de clasă dacă e nevoie. Vor fi gata anul viitor. Dar rămâne problema profesorilor”, a mai spus primarul.

În ce condiții începe școala din septembrie

Direcţiile de Sănătate Publică trebuie să informeze, până în 7 septembrie, Inspectoratele Şcolare privind situaţia epidemiologică, acestea urmând să propună scenariul de începere a şcolii. Comitetele pentru situaţii de urgenţă vor emite, până în 10 septembrie, hotărârea privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ.

Cele 3 scenarii pentru începerea noului an școlar


În funcție de situația epidemiologică generală, de particularitățile regionale și de infrastructura și resursele umane ale fiecărei unități de învățământ în parte, autoritățile implicate în gestionarea prevenirii îmbolnăvirilor vor pune în aplicare următoarele scenarii, potrivit draftului Ministerului Sănătății:

Scenariul 1:
  • Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție
Scenariul 2:
  • Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și
  • Revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție
Scenariul 3:
  • Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități / lecții online
Alegerea scenariului pentru 14 septembrie

ISJ / ISMB propune spre aprobare CJSU / CMBSU scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ, în concordanță cu:
  • situația epidemiologică la data de 7 septembrie
  • infrastructura și resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-24257214-foto-cum-incepe-noul-scolar-bucuresti-pandemie-decizia-apartine-fiecarei-scoli-iar-daca-merge-varianta-clasica-putea-30-40-elevi-clasa-noutatea-fiind-separatoarele-plexiglas-primarile-dau-tablete-mast.h

Trei zile de caniculă în Capitală şi în 35 de judeţe / Cod galben emis de meteorologi

 


Capitala şi 35 de judeţe se află, timp de trei zile, sub Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor ajunge la 37 de grade Celsius.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, sâmbătă duminică șu luni în zonele de câmpie şi de podiş disconfortul termic va fi accentuat şi local va fi caniculă. Temperaturile maxime vor atinge 33 - 36 de grade Celsius şi în jur de 37 de grade în regiunile sudice.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Județele aflate sub avertizare Cod galben de caniculă, total sau parțial, sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Botoşani, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman,Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24257158-trei-zile-canicula-capitala-35-judete-cod-galben-emis-meteorologi.htm

Bolnavii Covid vor putea cere urna mobilă

 


Persoanele infectate cu noul coronavirus - atât cele aflate în carantină sau izolare, cât şi cele din spitale - vor putea vota la alegerile locale folosind urna mobilă,a declarat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică.

"Vor putea să ceară urna specială, denumită urnă mobilă în termeni populari. Îşi vor exercita dreptul la vot în condiţii normale, pentru că Institutul Naţional de Sănătate Publică a comunicat că portul măştii de către ambele persoane diminuează aproape la maximum această răspândire a virusului", a declarat Mituleţu-Buică într-un interviu acordat Agerpres.

El a precizat că vor fi "condiţii speciale" doar pentru bolnavii aflaţi în secţiile de terapie intensivă, unde se vor lua măsuri suplimentare de siguranţă.

"Condiţii speciale ar fi create doar pentru persoanele care se află la terapie intensivă, pentru că acolo se află un mediu diferit şi va trebui să fie purtat combinezonul acela şi luate toate măsurile de siguranţă. În rest, nu există o problemă de răspândire a virusului, indiferent că ne ducem în alte secţii din spitale sau la domiciliul acestor persoane", a susţinut preşedintele AEP.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24257265-bolnavii-covid-vor-putea-cere-urna-mobila-alegerile-locale-masuri-speciale-vor-pentru-pacientii-terpaie-intensiva.htm

PIPEREA, AVERTISMENT PENTRU UNII ROMÂNI

 


”Ca să se știe : toți cei care ați fost sancționați cu amendă în timpul stării de urgență și nu ați făcut plângeri contravenționale în instanță veți fi executați silit de fisc la finalul lunii septembrie. O să vă mire/șocheze/umple de nervi dar:

deși acele amenzi au fost declarate neconstituționale, guvernul nepereche Șică Orban nu a emis niciun act normativ care să le anuleze (sau nu am văzut eu așa ceva) și nici nu a făcut vreun demers pentru a restitui cei 80 de mil de euro încasați de la populație până la declararea neconstituționalității.

Reamintesc că amenzile acelea, impuse prin ordonanțe militare, ajungeau și la 20 de mii de lei. Ca să aveți un motiv suplimentar de oftică: nu mai sunteți în termen să faceți plângere. Mai puteți face doar contestație la executare, dar aceasta nu suspendă executarea.

Pentru a obține suspendarea, vă trebuie o cerere separată în justiție, precum și plata anticipată a unei cauțiuni.

Purtați masca. Păstrați distanța. Stați în casă. Dacă nu sunteți interlopi cunoscuți, nu aveți un șef de poliție (sau o întreagă pletoră de d-ăștia care știu cu negocierea și medierea) care să vă protejeze de sancțiuni”, a anunțat avocatul Gheorghe Piperea.

sursa:http://sintezazilei.com/piperea-avertisment-pentru-unii-romani-veti-fi-executati-silit-de-fisc-la-finalul-lunii-septembrie/

Raed Arafat: Ce ne mai așteaptă

 


Secretarul de stat Raed Arafat a spus, vineri seară, la Digi24, că lunile septembrie și octombrie vor fi „dificile” din punctul de vedere al riscului de infectare cu coronavirus.

„Fără discuție”, a răspuns Raed Arafat, întrebat dacă luna septembrie va fi una dificilă.

„Noi ne așteptăm luna septembrie și luna octombrie să fie două luni dificile”, a completat el.

„Să nu uităm, sunt mai multe aspecte: deschiderea școlilor, mai este revenirea din concediu la locurile de muncă, aglomerarea orașelor, aglomerarea transportului public în comun. Astea sunt caracteristici pe care le vom vedea în luna septembrie. Mai este și activitatea electorală care se desfășoară, mai vine gripa sezonieră – în septembrie-octombrie vor începe să apară cazuri. Sunt factori cumulativi care pot să ducă la o creștere mai departe, dacă, mai ales dacă nu respectăm regulile de distanțare, portul măștii și toate astea”, a mai spus șeful DSU.

sursa:https://www.cotidianul.ro/raed-arafat-ce-ne-mai-asteapta/