9.12.2020

Al Qaeda, acuzaţii la adresa lui Macron

 


Organizaţia teroristă Al Qaeda a lansat ameninţări la adresa caricaturiştilor de la Charlie Hebdo, după o nouă satiră. 

Raidul criminal asupra Charlie Hebdo "nu a fost un incident punctual", a avertizat organizaţia jihadistă în revista sa publicată vineri, evocând faptele "fraţilor eroi Kouachi", autorii atacului, pe care l-au revendicat în numele Al-Qaida în Yemen înainte de a fi ucişi de forţele de ordine.

Pentru a marca începerea, pe 2 septembrie, a procesului de la Paris al atentatelor asupra redacţiei Charlie Hebdo, a unor poliţişti şi a unui magazin evreiesc din capitala Franţei, jurnalul satiric a publicat pe prima pagină caricaturile cu Mahomed care au transformat săptămânalul într-o ţintă a jihadiştilor.

Al Qaeda, acuzaţii la adresa lui Macron


 Preşedintele Macron "a dat undă verde pentru această reeditare", mai acuză Al-Qaida. "Dacă libertatea voastră de expresie nu respectă nicio limită, pregătiţi-vă să vă confruntaţi cu libertatea acţiunilor noastre", ameninţă organizaţia jihadistă în revista publicată pe 11 septembrie, dată care marchează împlinirea a 19 ani de la atentatele din septembrie 2001 de pe teritoriul SUA, scrie Agerpres. 


Tot potrivit SITE, un organ media afiliat organizaţiei jihadiste Statul Islamic a ameninţat şi el Charlie Hebdo cu represalii la începutul lui septembrie, după republicarea caricaturilor cu Mahomed.

sursa:https://www.dcnews.ro/charlie-hebdo-tinta-unui-nou-atentat-al-qaeda-iese-la-atac-pregatiti-va_770631.html

Transfăgărășanul, ÎNCHIS astăzi, pentru desfășurarea Turului României la Ciclism

 


Potrivit Centrului Infotrafic, pentru desfășurarea în bune condiții a competiției de ciclism „Turul României”, traficul rutier va fi închis pe DN 7C – Transfăgărășan, pe două porțiuni.

Astfel, între orele 10.00 – 14.00, traficul este oprit pe tronsonul kilometric 147 – 116, între Cârțișoara și Bâlea Lac. În intervalul orar 09.00 – 17.00, traficul este oprit pe tronsonul kilometric 116 – 35, între Bâlea Lac și Curtea de Argeș, transmite Mediafax.

sursa:https://www.dcnews.ro/transfagarasanul-inchis-sambata-pentru-desfasurarea-turului-romaniei-la-ciclism_770654.html

Cuvânt inventat de un român

 


Horace Dediu, un analist româno-american, axat pe telefonia mobilă și, îndeosebi, pe compania Apple. El a inventat termenul de „micromobilitate”, care se referă la categoria de transport cu vehicule mici, scrie Business Magazin.

Potrivit informaţiilor disponibile online, Horace Dediu este un analist româno-american axat pe telefonie mobilă şi, îndeosebi, pe compania Apple, precum şi pe micromobilitate, potrivit Mediafax. Este cunoscut pentru analizele lui referitoare la strategia de business a Apple şi pentru predicţiile referitoare la evoluţia companiei. Ţine şi câteva podcasturi pe temele studiate de el.

Ce înseamnă "micromobilitate"

Horace Dediu este cel care a inventat termenul de „micromobilitate”, care se referă la categoria de transport cu vehicule mici, uşoare, folosite de obicei cu viteze mai mici de 25 km/oră şi conduse de utilizatori - printre acestea se numără bicicletele - electrice sau nu, scuterele electrice, trotinetele etc.

Termenul a fost folosit pentru prima dată de el într-un discurs din 2017, la un festival tehnologic din Copenhaga - ideea acestuia poate fi asemănată cu microcomputing-ul, în care miniaturizarea modalităţilor de transport pentru călătorii pe distanţe scurte este similară cu miniaturizarea microcomputerelor în scopul folosirii personale.

sursa:https://www.dcnews.ro/cuvant-inventat-de-un-roman-folosit-in-intreaga-lume-ce-inseamna_770635.html

9.11.2020

Viktor Orban dorește realegerea lui Donald Trump: ”Ceea ce el reprezintă este bun pentru Europa Centrală”

 


Premierul ungar Viktor Orban şi-a reiterat vineri sprijinul pentru Donald Trump, exprimându-se în favoarea realegerii la Casa Albă a preşedintelui american 'prietenos', 'apropiat de liderii Europei Centrale', relatează France Presse, conform agerpres.ro.

'Ceea ce el reprezintă este bun pentru Europa Centrală', a declarat şeful guvernului de la Budapesta, primul din Uniunea Europeană care şi-a afişat în 2016 preferinţa pentru candidatul republican, în interviul pe care îl acordă tradiţional vineri postului de radio ungar.

'Preşedintele american este deosebit de apropiat, am putea aproape spune prietenos, tuturor liderilor Europei Centrale', a adăugat Orban, care împărtăşeşte cu Donald Trump poziţia ostilă faţă de primirea refugiaţilor.

'De aceea noi, sau cel puţin eu, îl susţinem personal în alegerile' care vor avea loc în noiembrie în SUA, a spus el, indicând că a fost sunat acasă de către preşedintele american joi.

Cei doi lideri au discutat despre gestionarea pandemiei de coronavirus, perspectivele electorale americane şi probleme bilaterale, potrivit lui Orban.

Hillary Clinton, candidata democrată în 2016, avea relaţii încordate cu Viktor Orban, pe care l-a acuzat în 2011, pe când aceasta era secretar de stat, că duce o politică autoritară.

Cele două ţări, SUA şi Ungaria, sunt aliate în cadrul NATO şi au semnat în aprilie 2019 un acord de cooperare în materie de apărare. Donald Trump l-a invitat o lună mai târziu pe Orban într-o vizită la Washington.

Deşi îşi consolidează legăturile peste Atlantic, Viktor Orban, aflat la putere de zece ani, şi-a întărit de asemenea relaţiile cu preşedintele rus Vladimir Putin şi cu preşedintele turc Recep Tayipp Erdogan, încurajând în acelaşi timp investiţiile chineze în Ungaria, notează AFP.

sursa:https://www.stiripesurse.ro/viktor-orban-doreste-realegerea-lui-donald-trump-ceea-ce-el-reprezinta-este-bun-pentru-europa-centrala_1504632.html

Codruța Kovesi, încuiată de întrebările BBC – se dovedește minciuna fostei șef DNA

 


Europa începe să înțeleagă despre ce este vorba în cazul Laura Kovesi. Ziaristul britanic cunoaște tema – inclusiv abuzurile Laurei Kovesi – iar fosta șefă DNA nu se sfiește să manipuleze adevărul – dar nu suficient!

Europa începe să deschidă ochii și să vadă aspecte pe care propaganda le-a ascuns – sau le-a denaturat. Două dintre acestea, activitatea abuzivă a DNA sub comanda Laurei Kovesi și funcționarea „Statului paralel” i-au fost puse în față actualei șefe a instituției Procurorului European într-un interviu de la BBC.

Este vorba de o ediție a emisiunii ”HARD Talk”, realizată de Stephen Sackur.


În prezentarea dialogului, BBC arată că UE a pierdut, în ultimele două decenii, peste 10 miliarde de euro din cauza fraudelor și, ”cu toate acestea, agențiile sale antifraudă și anticorupție nu au avut mult timp ”dinții” pentru a elimina problema”.


Încercând să răspundă la întrebarea ”s-ar putea să se schimbe asta?”, Stephen Sackur atrage atenția că Laura Codruța Kovesi, primul șef al EPPO, ”are puteri sporite pentru a combate criminalitatea transnațională”.


Redăm câteva pasaje din interviu, pentru că este clar atât că ziaristul britanic cunoaște tema – inclusiv abuzurile Laurei Kovesi. Pe de altă parte, veți vedea, Kovesi nu se sfiește să manipuleze adevărul – dar nu suficient!


Stephen Sackur: ”Aţi obținut slujba datorită istoriei remarcabile din România în timpul pe care l-aţi condus în calitate de director anticorupție. Am văzut că ați condus campania împotriva unor politicieni: fostul prim-ministru, Năstase, 14 foști miniștri, 43 de parlamentari, 260 de oficiali locali. Vă doriți capturarea "bestiei" din Europa?”


Laura Kovesi: ”Bineînțeles că voi investiga frauda financiară, oamenii puternici, dar este important să spun că voi fi procuror în 22 de state membre”.


Stephen Sackur: ”Ați fost o figură controversată în România. Dacă ne uităm la starea României, de când ați fost demisă de guvern, Transparency International a clasat România cu performanțe mai slabe, ocupă locul 70 în lume, în ceea ce privește indicele de corupție, în 2019. A fost a doua țară cea mai coruptă din Europa. În ciuda efortului depus, nu mi se pare o schimbare semnificativă”.


Laura Kovesi: ”Nu este singura responsabilitate a procurorilor, ci și prevenirea, legile bune. Mentalitatea poate contribui la corupție, nu numai la arestare”


Atenție acum:

Stephen Sackur: ”Cum vă veti face treaba? Este de remarcat faptul că ați fost ajutată de Serviciul de Informații în dosare - și Constituția României pune sub semnul întrebării aceste metode. Regretați?”


Laura Kovesi: ”Nu este vorba despre metode, ci despre aranjamentele de lucru bazate pe legislație. Am primit informații de la serviciile secrete și am deschis dosarele. Investigațiile noastre au fost făcute de procurori și polițiști și serviciile secrete nu au lucrat la aceste cazuri”.


Din nou atenție:


Stephen Sackur: ”Domnul Tăriceanu a spus că DNA a devenit coruptă și a devenit parte a politicului, din cauza cooperării dumneavoastră cu Serviciile Secrete? Dacă aduceți metoda în Europa, veți face mulți oameni nefericiți!”


Laura Kovesi: ”La nivel european voi lucra legal, așa cum am făcut în România”.


Stephen Sackur: ”Curtea Constituțională a spus că ați creat un sistem paralel”.


Laura Kovesi: ”Nu există decizie!”


Stephen Sackur: ”Citesc o decizie și sunt acuzații serioase in ceea ce privește crearea unui sistem paralel”.


Laura Kovesi: ”În acea decizie, am depus o plângere la CEDO potrivit căruia drepturile mele au fost încălcate. În toată activitatea mea am respectat legea penală a procurorului”.

Și o întrebare cheie, ca o concluzie ironică a celor spuse:


Stephen Sackur: ”Credeți că în urmărirea corupției și a fraudei, scopul scuză mijloacele?”


Laura Kovesi: ”Nu. Respect legea și trebuie să o avem in considerare”.



Comentarii:


- după cum se vede, ziaristul cunoaște tema;


-jurnalistul atrage atenția chiar de la început că LCK este o persoană controversată – deci a dispărut aura de ”zeiță„ folosită până acum de presa occidentală;


-Kovesi minte că ”nu e există decizie” CCR în cazul Statului paralel, englezul îi dă peste nas – iar Kovesi minte din nou, făcând referire la decizia CEDO. În realitate,  CEDO nu s-a referit la soluţia pronunţată de CCR în cazul procuroarei;


-Ultima întrebare pare mai curând o remarcă sau o constatare legată de ceea ce a a aflat jurnalistul despre Kovesi.


Completare: între timp, procurorul „de elită” al lui Kovesi, Mircea Negulescu, a recunoscut existența „Statului paralel”. Era interesant să aflăm opinia fostei șefe a DNA după această recunoaștere.


Concluzia? (Opinia publică din) Europa începe să înțeleagă despre ce este vorba în cazul Laura Kovesi. Și încă nu s-a scos totul la iveală.

sursa:https://ro.sputnik.md/justice/20200909/31602036/Codrua-Kovesi-incuiata-de-intrebarile-BBC-se-dovedete-minciuna-fostei-sef-DNA.html

CEC Bank este a treia bancă ce anunță că pot fi accesate începând de azi creditele Noua Casă

 

La scurt timp după Raiffeisen Bank și BCR, CEC Bank a anunțat vineri că produsul Prima Casă este disponibil, la o dobândă de 1,9% (sub dobânda standard din piață de 2%) pentru cei care îşi încasează salariile prin CEC Bank. oferta "Noua Casă" a CEC Bank prevede o rată a dobânzii de 4,31% la lei (IRCC + marjă fixă de 1,9 puncte procentuale) în cazul celor care îşi încasează salariul prin CEC Bank. Practic, o familie în care fiecare dintre soţi încasează aproximativ salariul mediu pe economie (aproximativ 3.400 lei net/lună/persoană), fără alte rate, poate accesa un credit pe 25 de ani de 540.000 lei (aproximativ 111.000 euro). Rata lunară ar fi de 2.944 lei în cazul încasării salariilor prin CEC Bank, iar DAE de 4,39%, susţine CEC Bank.


Pentru creditele "Noua Casă", CEC Bank nu percepe comisioane de analiză/acordare, nici comision de administrare, în schimb există un comision de gestiune aferent garanţiei de stat, de 0,40% din soldul garanţiei FNGCIMM, scrie Agerpres.

Garanţia acordată de FNGCIMM acoperă 50% sau 60% din valoarea finanţării, în funcţie de tipul imobilului şi valoarea creditului.

Creditele "Noua Casă" necesită un avans mai redus decât cele la creditele standard pentru locuinţe: 5% pentru locuinţele cu preţuri sub 70.000 de euro, faţă de 15% avansul în cazul creditelor standard. Nivelul avansului pentru creditele "Noua Casă" este de 15% în cazul locuinţelor cu valoare de peste 70.000 de euro.

CEC Bank acordă credite "Noua Casă" şi românilor din străinătate, care au permis de muncă şi de şedere eliberate de autorităţile din statul respectiv.

În urma modificărilor aduse prin programul guvernamental "Noua Casă", pot fi achiziţionate locuinţe noi (cu o vechime sub 5 ani) în valoare de până la 140.000 de euro sau locuinţe vechi (vechime de peste 5 ani) în valoare de până la 70.000 de euro.

Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este unicul acţionar al CEC Bank, iar în luna noiembrie 2019, în urma acordului Comisiei Europene, capitalul băncii a fost majorat cu 940 milioane lei.

sursa:https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-24280340-cec-bank-este-treia-banca-anunta-pot-accesate-incepand-azi-creditele-noua-casa.htm

Atenție, restricții de trafic în weekend

 


Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat vineri că în acest weekend vor fi impuse mai multe restricţii de trafic, având în vedere desfăşurarea unor evenimente şi transformarea unor străzi în zone pietonale.

* Până luni, în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 16,00 – 22,00, se restricţionează circulaţia autovehiculelor în perimetrele delimitate de următoarele străzi:
– Zona 1: – Str. Polonă (de la Bd. Dacia) – Str. A.D. Xenopol – Str. Dionisie Lupu – Str. C.A. Rosetti – Str. J.L. Calderon (de la Str. C.A. Rosetti) – Str. I.L. Caragiale – Str. Icoanei – Str. A. Vlaicu;
– Zona 2: Calea Victoriei (de la Bd. Regina Elisabeta) – Str. Domniţa Anastasia – Str. Ing. A Saligny – Splai Independenţei.

S-a extins prin avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei, până la Calea Victoriei – Aleea Kretzulescu, cu posibilitatea traversării prin str. Ion Câmpineanu şi bd. Regina Elisabeta;
– Zona 3: Bd. Eroilor – Bd. Eroii Sanitari – Piaţa Operei – Str. Dr. J. Lister – Str. Dr. Gr. Romniceanu.

S-au desfiinţat prin avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei:
– Zona 4: – Str. E. Quinet (de la Str. Academiei) – Str. Biserica Enei;
– Zona 5: – Bd. Dacia – Bd. N. Bălcescu – Str. G. Enescu – Calea Victoriei;
– Zona 6: – Str. G. Enescu – Str N. Golescu – Calea Victoriei – Str. C.A. Rosetti – Bd. N. Bălcescu.
– Zona 7: – Bd. Unirii (între Piaţa Constituţiei şi locala de vest a Pieţei Unirii).

Restricţiile sus-menţionate presupun instituirea regimului de „Zonă pietonală” în aceste perimetre.

Totodată, restricţiile de circulaţie privesc arterele din interiorul perimetrelor, fără a afecta circulaţia de pe arterele care delimitează zonele, excepţie făcând Calea Victoriei, între Str. Eforie şi Spl. Independenţei.

Ca rute ocolitoare se recomandă:
– Piaţa Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piaţa Universităţii – Bd. I.C. Brătianu – Piaţa Unirii – Splaiul Independenţei.

* Sâmbătă, în intervalele orare 6,00 – 10, 00 şi 16,00 – 20, 00, va avea loc o filmare în zona Calea Victoriei, pe segmentul cuprins între Str. Dem. I. Dobrescu şi Str. Ion Câmpineanu, activitate ce va presupune restricţionarea traficului, cu devierea circulaţiei pe Str. Dem. I. Dobrescu.

* Duminică, Federaţia Română de Ciclism va organiza evenimentul sportiv „Turul României 2020”, astfel:
– între orele 6,30 – 10,00, amenajarea zonei de desfăşurare a evenimentului;
– între orele 10,00 – 12,00, adunarea participanţilor, pe trotuar, în alveolele Kiseleff;
– între orele 12,30 – 16,00, deplasarea participanţilor pe următorul traseu: Piaţa Presei Libere (fără afectarea traficului în intersecţie) – axul central al Şos. Kiseleff – Arcul de Triumf – Şos. Kiseleff – întoarcere pe Şos. Kiseleff până la Piaţa Victoriei (fără afectarea traficului în intersecţie) în dreptul trecerii de pietoni de la muzeul Antipa şi retur.
– între orele 16,00 – 16,30, premiere participanţi;
– între orele 16,30 – 17,00, defluire totală a participanţilor şi a carosabilului.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, între orele 6,30 – 16,00, se va restricţiona traficul rutier pe Şos. Kiseleff, axul central, segmentul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf şi segmentul cuprins între Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/atentie-restrictii-de-trafic-in-weekend/

Dovada inculturii: ”Să scoatem “ciuma roșie” din București, propune Nicușor Dan

 


Parte a vieții politice românești de 30 de ani, iar, acum, candidat la funcția de primar general al capitalei, Călin Popescu Tăriceanu face o remarcă amară. Campania electorală de acum riscă să fie mai plicticoasă (jenant de plicticoasă) decât campania electorală prezidențială. De vină ar fi chiar unii candidați care „stau în tranșee, nu ies la nici o dezbatere cu un contracandidat, încercând să-și conserve avantajul dat de partidele lor care bagă milioane de euro în media și tipărituri.“

Liderul ALDE nu vorbește doar la general ci arată cu degetul și către Nicușor Dan, pe care îl consideră candidatul care nu propune nimic.

În urmă cu ceva zile l-am auzit pe contracandidatul meu Nicușor Dan, reprezentantul marii alianțe de dreapta, cum lua în derâdere ideea din programul meu prin care propun amplasarea în Piața Victoriei a unei replici a Columnei lui Traian și transformarea zonei într-o adevărată piață publică.

Reacția candidatului care nu propune nimic, care a construit o alianță împotriva a ceva (să scoatem “ciuma roșie” din București) și nu pentru ceva, a fost siderantă! El zice că în loc de a amplasa Columna în piață românii care vor să o vadă nu au decât să meargă la Roma! Reacția lui vine în continuarea politicii dusă de partidul copiilor de securiști care nu văd cu ochi buni ideea de istorie, tradiție sau națiune. Dacă ne-am lua după ei ar trebui să trăim în grupuri în loc de familie, să încetăm să mai credem în Dumnezeu și să renunțăm la proprietatea privată!

Ideea amplasării unei replici a Columnei lui Traian în Piața Victoriei nu îmi aparține. Ea este o idee care plutește în societatea românească încă din secolul al XIX-lea, cam de la Badea Cârțan încoace. Prima idee de reconstruire îi aparține lui Mihail Kogălniceanu. Alexandru Odobescu o vedea amplasată la Universitate, iar în 1882 se propune chiar o lege în Parlament pentru o asemenea lucrare. În 1939 s-a comandat o copie a Columnei unor meșteri de la Vatican. Din cauza războiului, mulajele au ajuns mult mai târziu în România, abia în 1967. Deci ele există și sunt la Muzeul de Istorie a României!

Deci, USR-iști securiști globaliști, Columna reprezintă un act de identitate al poporului român și ea își va găsi locul în Piața Victoriei, cu sau fără voia voastră. Iar contracandidatului Nicușor Dan îi spun că el face parte din rândul celor care nu fac nimic, dar simt nevoia să pună piedici celor care fac ceva. Opoziția lui față de amplasarea Columnei este dovada inculturii lui și a impotenței în a simți și înțelege ce înseamnă patriotismul!“.

sursa:https://www.cotidianul.ro/dovada-inculturii-si-impotentei-lui-nicusor-dan/

”Iată ce manipulări de dimensiuni colosale pot fi făcute !”, ne spune Carmen Avram

 


Până și una dintre cele mai importante profesioniste de televiziune rămâne uimită în fața posibilităților actuale de a se manipula realitatea. Europarlamentarul Carmen Avram prezintă o demonstrație făcută de o televiziune franceză, folosind un program de folosire a feței unui personaj – și de a da impresia, aproape imposibil de detectat, că acel personaj spune ceva anume.

”Viitorul are fața hâdă”, spune europarlamentarul. ”Vedeți mai jos o demonstrație făcută de televiziunea franceză TF1, care ne arată cât de dramatic poate fi deformat adevărul cu ajutorul unui program gratuit, găsit pe net”.

Și, în condițiile în care incontrolabilul mediu online devine din ce în ce mai  important, ”informații” cu un asemenea program pot da peste cap credibilitatea unor persoane – și pot influența grav opinia publică.

”Imaginați-vă cum va arăta iminenta lume a viitorului, în care nu vom mai putea distinge deloc adevărul de minciună, și ce manipulări de dimensiuni colosale pot fi făcute”, spune Carmen Avram, cu o referire la unii care fac tot ce pot pentru a-și conserva puterea – ”cei care își doresc mult, mult de tot să vină dictatura, cu ei la putere veșnic”.

În aceste condiții, ne punem întrebarea – oare nu ar trebui trecut la o legislație mai serioasă în privința finanțării unor site-uri și a unor ONG-uri? Pentru că, evident, cele mai serioase manipulări nu sunt făcute de persoane fizice așa, de capul lor.

Urmăriți  materialul video din postarea lui Carmen Avram de pe Facebook.

sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20200911/31631590/Carmen-Avram-demonstraie-Iat-ce-manipulri-de-dimensiuni-colosale-pot-fi-fcute.html

Roșii conservate în suc propriu (fără oțet, sare de lămâie și sterilizare) și Sosul ideal din ardei grași

 


    ROȘII CONSERVATE ÎN SUC PROPRIU

INGREDIENTE:

-roșii mici, tari, cărnoase;

-roșii moi, suculente — pentru prepararea sucului de roșii.

La fiecare 1.5 litri de suc de roșii:

-3 linguri rase de zahăr;

-2.5 linguri rase de sare neiodată;

-3-4 căței de usturoi;

-4-5 boabe de ienibahar;

-2-3 foi de dafin.



MOD DE PREPARARE:

1.Îndepărtați cotoarele roșiilor moi și suculente. Tăiați-le în bucăți. Apoi pasați-le cu blenderul sau treceți-le prin mașina de tocat carne.

2.Turnați sucul de roșii într-o cratiță încăpătoare, cu fundul gros. Adăugați sarea neiodată, zahărul, boabele de piper negru, foile de dafin și cățeii de usturoi. Amestecați. 

3.Aduceți sosul de roșii până la punctul de fierbere. Adunați spuma formată pe suprafața lui. Apoi fierbeți-l timp de 10-15 minute, până când va înceta să apară spuma, pe foc mic. La sfârșit îndepărtați foile de dafin din el.



4. Între timp spălați bine roșiile mici și cărnoase. Înțepați-le cu scobitoarea în apropierea cotoarelor (câte 2 înțepături la fiecare roșie). Puneți-le în borcanele sterilizate.

5.Umpleți borcanele cu apă clocotită. Acoperiți-le cu capace sterilizate și cu un prosop gros. Lăsați roșiile să se opărească pe parcursul a 20 minute.



6.Apoi scurgeți apa din borcane și umpleți-le îndată cu sosul clocotind de roșii. Acoperiți-le cu capace sterilizate și închideți-le ermetic.

7.Întoarceți-le cu capacele în jos și înveliți-le cu o pătură călduroasă până se vor răci complet.



8.Puneți conservele obținute la locul de păstrare.


SOSUL DIN ARDEI GRAS

Sosul de ardei grași se potrivește excelent și poate fi servit cu carne, pește, paste, cartofi și terciurile de cereale. Poate fi adăugat în supe și ciorbe sau pur și simplu întins pe tartine.



INGREDIENTE:

-3 kg de ardei grași;

-1-2 ardei iuți (sau după gust);

-2 căpățâni de usturoi;

-100 g de zahăr (sau după gust);

-50 ml de oțet 6%;

-o lingură cu vârf de sare neiodată (sau după gust);

-o lingură de hamei suneli;

-70 ml de ulei rafinat de floarea-soarelui.

Toate legumele se cântăresc după curățare.

Puteți să adăugați condimentele dumneavoastră preferate și ierburi uscate în sos.

Din aceste ingrediente se pot obține 2 borcane de 500 ml, 3 borcane de 350 ml și un borcan de 250 ml de sos.


MOD DE PREPARARE:

1.Curățați ardeii grași, ardeii iuți și usturoiul. Treceți-i prin mașina de tocat carne.

2.Puneți legumele tocate într-o cratiță cu fundul gros. Adăugați sarea neiodată, zahărul, hameiul suneli și uleiul rafinat de floarea-soarelui. Amestecați.

3.Fierbeți sosul timp de 30 minute din momentul clocotirii, pe foc moderat, amestecând frecvent.

4.Luați-l de pe foc. Adăugați oțetul în el. Amestecați.



5.Transferați sosul fierbinte în borcane sterilizate. Acoperiți-le îndată cu capace sterilizate, închizându-le ermetic.

6.Lăsați conservele obținute să se răcească până la temperatura camerei, fără să le înveliți cu pături călduroase.

7.Puneți-le la locul de păstrare.



sursa:https://retete-usoare.eu/sosul-ideal-din-ardei-grasi/

Sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 11, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, va fi slujba de pomenire a lui Vadim Tudor, care a plecat dintre noi acum 5 ani pe data de 14 septembrie (Ziua Crucii) 2015. Dumnezeu să îl odihnească în pace !

 


Senatorul Marius Marinescu evidențiază două evenimente cheie din acest sfârșit de săptămână.

În acest weekend, voi aprinde două lumânări în amintirea marilor patrioți Corneliu Vadim Tudor și Avram Iancu. Sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 11, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, va fi slujba de pomenire a lui Vadim Tudor, care a plecat dintre noi acum 5 ani pe data de 14 septembrie (Ziua Crucii) 2015. Dumnezeu să îl odihnească în pace!' a spus Marinescu.

'Tot în acest sfârșit de săptămână este comemorat la Țebea și Avram Iancu. Pe 10 septembrie s-au împlinit 148 de ani de la moartea acestuia, îi voi aprinde și lui o lumânare. Crăișorul Munților a fost modelul de patriotism al Tribunului. În fiecare an, Vadim Tudor mergea la Țebea, l-am însoțit în multe rânduri, să aprindă o lumânare la mormântului eroului național. Cu siguranță și în 2020 politicieni doritori de voturi, care se erijează în patrioți, vor merge la Țebea la mormântul revoluționarului. ' a subliniat Marinescu.

'Visul neîmplinit al Tribunului a fost refacerea României Mari. Marea dezamăgire a lui Vadim a fost actul de trădare de țară, semnat și votat în plenul Parlamentului de cei mai înalți demnitari ai României în anul 1997. Prin tratatul de bună vecinătate cu dintre România și Ucraina s-au recunoscut granițele stabilite în urma pactului Ribbentrop-Molotov, semnat în data de 23 august 1939, în urmă căruia am pierdut Basarabia și Bucovina de Nord.' a declarat Marinescu. 

'Sigur va veni o zi în care patriotismul va fi mai puternic decât trădarea de țară. Atunci la mormântul lui Vadim va fi pelerinaj și va fi apreciat mai mult, precum îl apreciem astăzi pe Avram Iancu. Dumnezeu să îi odihnească în pace!' a concluzionat senatorul Marius Marinescu, pentru DC News.

sursa:https://www.dcnews.ro/pierdere-pentru-lumea-politica-senatorul-marinesu-doritorii-de-voturi-care-se-erijeaza-in-patrioti-vor-merge-la-mormantul-lui_770490.html

11 septembrie, sărbătoare importantă. Sfânta care a intrat într-o mănăstire îmbrăcându-se în haine de bărbat

 


Sărbătoare importantă pentru creştin-ortodocşi. Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 11 septembrie.

A trăit în Alexandria, Egipt, în timpul împăratului Zenon din Constantinopol (474-491). Părinții ei, bogați, au căsătorit-o de tânără, soțul său fiind un om bun și iubitor. Dar, fiind tânără și frumoasă, s-a lăsat ademenită de stăruințele unui tânăr și a căzut în desfrânare.

Cunoscându-și păcatul său, Sfânta Teodora s-a întristat și a început a se tângui cu amar. Apoi a intrat într-o mănăstire îmbrăcându-se în haine de bărbat, recomandându-se cu numele Teodor. După doi ani de pocăință au venit și ispitele, a fost acuzată că a lăsat însărcinată o femeie.

Pentru că a primit învinuirea, familia femeii i-a adus copilul și Teodora l-a crescut timp de 7 ani, dar în afara mănăstirii, pentru că a fost alungată. Milostivindu-se însă călugării, au reprimit-o pe Cuvioasă în mănăstire. Nu după mult timp, au găsit-o pe Teodora răposată în chilie și pe copil adormit de la plâns. Așa au știut călugării că este femeie. Soțul său, aflând acestea, a venit la mănăstire și a trăit până la moartea sa în chilia Sfintei Teodora.

sursa:https://www.dcnews.ro/11-septembrie-sarbatoare-importanta-sfanta-care-a-intrat-intr-o-manastire-imbracandu-se-in-haine-de-barbat_770480.html

Starul 'Jackass' Stevie Lee A MURIT fulgerător, la 54 de ani

 


Stevie Lee, star Jackass și luptător cunoscut sub numele de Puppet The Psycho Dwarf, a murit la vârsta de 54 de ani. Informația a fost confirmată de familie.

Stevie Lee, star Jackass și luptător profesionist, a murit pe neașteptate, la domiciliul său, miercuri dimineață. 

Familia a confirmat informația, dar cauza morții nu a fost încă dezvăluită. Între timp, apropiații săi au creat o pagină GoFundMe pentru a strânge banii necesari înmormântării. 

Printr-un comunicat citat de Mirror, familia a transmis că „Steve „Puppet The Psycho” Lee Richardson a murit în mod neașteptat miercuri dimineață, 9 septembrie 2020, acasă”.

sursa:https://www.dcnews.ro/starul-jackass-stevie-lee-a-murit-fulgerator-la-54-de-ani_770497.html