9.27.2020

Veşti bune de la meteorologi: ''Este o zi propice pentru a merge la vot în toată țara!''

 


Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a vorbit în exclusivitate la Antena 3 despre cum va fi vremea în următoarele ore.

''Avem ceva ploi izolate doar în zona de munte, posibil şi în partea de nord-vest, centru, nord-est a ţării, însă cantităţi cu totul neînsemnate (...) Cel mai bine stăm la acest interval de timp, în partea de sud şi sud-est a ţării, acolo unde precipitaţiile lipsesc.

O să vedem pe parcursul zilei, că aria precipitaţiilor este în diminuare, inclusiv în această parte a ţării, pentru că, până spre sfârşitul orei de încheiere a scrutinului, observăm deja, aria se extinde fără precipitaţii în partea de sud-est a ţării. Sunt cantităţi neînsemnate, poate chiar sub 5 l/mp, cu totul izolat. Așa cum spuneam, până la ora 21, mai mult în zona montană.

Este o zi propice pentru a merge la vot în toată țara!

În București vor fi 24-25 de grade Celsius, soare şi o vreme foarte bună. Observăm deja absenţa precipitaţiilor în cea mai bună parte a ţării, până spre orele 21'', a anunţat Elena Mateescu la Antena 3.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/vesti-bune-de-la-meteorologi-romanii-pot-iesi-la-vot-582836.html

Coadă la unele secții de votare din Capitală / Timpul de așteptare poate fi mai mare din cauza normelor sanitare

 


La unele secții de votare pentru alegerile locale oamenii stau la rând să voteze, în condițiile măsurilor stricte generate de pandemie, care implică accesul unui număr limitat de oameni în secțiile de votare. Secțiile de votare se închid la ora 21.00.

La o secție de votare din noul Popești (cartierul nou de blocuri), oamenii stăteau la rând să voteze duminică dimineață.

Situația a fost semnalată la mai multe secții de votare.

De altfel, și premierul Ludovic Orban, care a votat la Şcoala Gimnazială Maica Domnului din Capitală, a stat la rând aproximativ 30 de minute pentru a putea vota. Întrebat despre faptul că a stat la rând, Orban a spus că sunt nişte reguli sanitare care sunt necesare pentru a limita transmiterea. ”Eram pregătit să stau şi mai mult la coadă. Se poate vota pe parcursul întregii zile”, a afirmat premierul. El a precizat că a luat legătura cu reprezentanții MAI și ai AEP să fluidizeze votul pentru ca durata de aşteptare să fie cât mai mică.

Conform normelor impuse de pandemie, alegătorii trebuie să intre pe rând în secția de votare, astfel încât numărul total al persoanelor care sunt prezente în același timp în localul de vot, exceptând alegătorii, să nu fie mai mare de 15.

La ora 21.00, președintele biroului electoral al secției de votare declară încheiat procesul de vot și închide secția. Alegătorii care la ora 21.00 se află în incinta secției de vot pot să își exercite dreptul de vot.

După primele trei ore de vot la alegerile locale 2020, la urne s-au prezentat 1.398.356 de persoane, o prezență de 7,64 %, potrivit centralizării Biroului Electoral Central. Acum patru ani, la locale, la ora 10.00 era o prezență la vot de 7,93%. În București, prezența la vot era, la ora 10.00, de 6.06%, față de 4,36% la localele din 2016.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24310276-coada-unele-sectii-votare.htm

Dosar penal după un incident în cabinetul unui medic de familie care elibera adeverințe pentru urna mobilă / Verificări și în cazul lipsei unor buletine de vot

 


Poliţiştii argeşeni efectuează cercetări pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale în urma unui incident produs într-un cabinet medical din comuna Bârla, în acelaşi caz fiind depuse plângeri pentru lovirea unui cadru medical şi ameninţare.

Imaginile cu incidentul din cabinetul medicului de familie, care a avut loc sâmbătă seara, au fost făcute publice pe o reţea de socializare, relatează Agerpres.

Potrivit primelor concluzii ale verificărilor, mai multe persoane au pătruns în cabinetul medicului de familie şi şi-au însuşit adeverinţe medicale ce urmau să fie depuse la Biroul Electoral, pentru exercitarea dreptului de vot.

„Se efectuează cercetări pentru loviri şi alte violenţe şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale. (...) La finalizarea cercetărilor, cauza va fi înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti”, a precizat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, subcomisar Mădălina Epure.

Într-un comunicat transmis duminică de IPJ Argeş se precizează că poliţiştii din Costeşti au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că la un cabinet medical din Bârla medicul ar elibera adeverinţe medicale fără a consulta pacienţii. La scurt timp, poliţiştii au fost sesizaţi de către un pacient aflat în acelaşi cabinet medical că mai multe persoane au pătruns în incintă şi nu îi permit să fie consultat.

„În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului, pentru cercetări, precum şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, pentru măsuri de menţinere a ordinii publice şi prevenirea săvârşirii de abateri de la normele de convieţuire socială. Din verificări s-a stabilit că medicul a eliberat mai multe adeverinţe medicale, în baza unor cereri care ar fi fost formulate în cursul aceleiaşi zile, de pacienţi aflaţi în evidenţa medicului de familie în cauză”, se arată în comunicat.

Medicul de familie şi o altă persoană au formulat plângere prealabilă pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire a unui cadru medical, iar un alt bărbat a formulat plângere prealabilă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, primul bărbat care a sunat la 112 a fost amendat cu 2.000 de lei, pentru apelarea nejustificată.

„Cu ocazia verificărilor s-a mai stabilit că persoanele care au pătruns în incinta cabinetului medical şi-ar fi însuşit mai multe adeverinţe medicale, în condiţiile în care termenul pentru depunerea cererilor pentru urna mobilă era ora 20.00, iar în acest fel persoanele în cauză nu au putut formula aceste solicitări”, se mai menţionează în comunicat.

Conform reprezentanţilor IPJ Argeş, se efectuează verificări şi în cazul a două sesizări privind lipsa unor buletine de vot, constatată în momentul primirii lor la birourile electorale de circumscripţie. În aceste cazuri a fost notificat Biroul Electoral Judeţean.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24310403-alegeri-locale-2020-incidente-vot-barla-arges.htm

Prezența la vot, până la ora 11.00 Românii au încins urnele de vot. Se votează masiv ! În București, prezență mai mare decât în urmă cu patru ani

 


Peste 18,2 milioane de români sunt așteptați duminică să voteze la alegerile locale 2020, primele rezultate fiind cele exit-poll și vor fi anunțate la ora 21. În acest an, scrutinul se desfășoară în condiții speciale din cauza epidemiei de coronavirus una dintre marile mize fiind mobilizarea oamenilor la vot, în calculele partidelor, de aceasta depinzând rezultatele alegerilor locale 2020. Hotnews.ro va prezenta la ora 21.00, exit-poll-ul CURS-AVANGARDE, primele rezultate ale alegerilor locale 2020.

Desfășurarea zilei alegerilor locale 2020, rezultate exit-poll la ora 21.00 LIVETEXT:



11.00 Prezența la vot la alegerile locale 2020 este la ora 11.00 de 11,35%, în București votând până la această oră 8,95% dintre alegători, mai mulți decât în urmă cu patru ani când votaseră 7.23%. În topul prezenței rămân județele Teleorman, Olt și Giurgiu, unde peste 16% dintre alegători au mers la urne. Primele rezultate la alegerile locale 2020 vor fi cele exit-poll și vor fi prezentate de HotNews.ro la ora 21.00.

10.53 Sunt cozi la secțiile de votare la alegerile locale 2020 în București, chiar premierul Ludovic Orban așteptând aproape 30 de minute până să ajungă să-și exercite dreptul de vor.

10.00 Prezența la vot la alegerile locale 2020 a fost la ora 10.00 de 7,64%. În București au votat la alegerile locale 2020 doar 6,06% dintre alegători. Capitala fiind pe locul 38 în topul prezenței la vot. Comparativ cu alegerile locale din 2016, prezența în București este mai mare, în urmă cu patru ani, până la ora 10 votând 4,36% dintre alegători. Județele fruntașe la alegerile locale 2020, din punct de vedere al prezenței sunt teleorman - 11,6%, Olt - 11,4% și Giurgiu - 11,2%.

09.43 HARTĂ INTERACTIVĂ Alegeri locale 2020: Prezența la vot în Capitală și în fiecare județ din țară / Primele rezultate la alegerile locale 2020, la ora 21.00

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24309959-alegeri-locale-2020-rezultate-exit-poll.htm

Niciun vot fără incidente

 


Nicio masă fără pește suna un slogan care făcea carieră în anii 80. Acum, lucrurile s-au schimbat. Niciun vot fără incidente. Astfel, la alegerile aflate acum  în derulare, s-au înregistrat câteva situații care merită relatate. Unele confirmate de poliție, altele, doar semnalate de diversele părți implicate.

Constanța

Polițiștii din Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, la secția 311, unul dintre votanți ar fi distrus mai multe buletine de vot, anunță IPJ Constanța.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că „un bărbat ar fi primit câte un buletin de vot în plus și, după ce ar fi aplicat ștampila cu mențiunea votat, ar fi constatat acest lucru, moment în care ar fi rupt cele două buletine de vot în plus”. Polițiștii fac cercetări pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.

Iar la Costinești, procesul de votare a fost întrerupt timp de o oră la Costineşti, duminică dimineaţă, anunță Antena3. Se pare că buletinele de vot au fost tipărite greşit, mai exact în dreptul numelui unui candidat figureaza sigla unui alt partid.

OLT

Polițiștii din Olt au deschis un dosar penal pentru fraudă la vot, după ce un bărbat de 28 de ani din comuna Colonești ar fi votat cu actul de identitate al concubinei sale, conform Mediafax. Potrivit IPJ Olt, polițiștii au fost sesizați despre faptul că un bărbat de 28 de ani din comuna Colonesti, cu reședința în comuna Cungrea, s-a prezentat la o secție de votare din Cungrea, unde ar fi votat folosind actul de identitate al concubinei sale. Ulterior, bărbatul s-a dus la o altă secție de votare, unde a votat folosind propria carte de identitate, susțin polițiștii.

Aceștia fac cercetări la fața locului și au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „fraudă la vot”.

BUCURESTI

Organizația PNL Sector 5 atrage atenția asupra unor tentative de fraudare a votului, la alegerile locale, încă din primele ore de la deschiderea secțiilor de vot.

Reprezentanții PNL în secțiile de votare din Sectorul 5 au descoperit în 3 rânduri (până la ora prezentului comunicat) reprezentanți ai PSD și ALDE care distribuiau, în secție mai multe buletine de vot pentru Primar General și Primar de Sector, către anumiți votanți, anume aleși de ei. Persoanele cărora li s-au înmânat aceste buletine au fost surprinse când încercau să introducă buletinele de vot, ștampilate, în urnele de vot. PNL Sector 5 va face plângere penală și somează PSD și ALDE să înceteze cu manevrele de încălcare a legii.

ALBA

Situație fără precedent. Un secretar de stat în Cadrul Cancelariei Guvernului, consilier al premierului trage semnalul de alarmă. Membru al PMP, Clement Negruț, susține că în județul Alba unde administrația este și la județ și la reședința de județ una liberală, că se pregătește o fraudare masivă a votului. El susține că împreună cu colegii lui au detectat că lipsesc buletine de vot din secții și că sunt cetățeni care vor veni cu ele gata votate. El susține că în acest mod se vor da recompense pentru cei care votează cum trebuie:

”E de noaptea minții ce am fost informat de uni colegi din județ. Lipsesc buletine de vot la verificarea lor în unele secții de vot , și se pare că vor fi uni cetățeni care le vor avea mâine gata stampilate si votate, iar cele care le primesc la secția de votare le pun în buzunar și se vor preda pentru recompensă, ca dovadă ca au introdus în urne buletinul primit. Este incredibil dacă acest scenariu este pus în practică. Rog pe toți colegii să vă contactați dimineață reprezentanții în secțiile de vot și să vă informeze dacă lipsesc buletine de vot și care este numărul total de buletine primite de la prefectură. Dacă există neconcordanțe să depună întâmpinare si să solicite oprirea proceduri de vot până nu se clarifică situația . Nu vă lăsați păcăliți , uni sunt în stare de orice să rămână pe scaunele de primar. Măine vom informa BEJ și instituțiile statului care trebuie să asigure legalitatea desfășurării scrutinului electoral.”, susține Clement Negruț pe pagina sa de facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/niciun-vot-fara-incidente/

L💓 I 💓B 💓E 💓R 💓T 💓A💓 T 💓E !

 


SĂ PROFITĂM, DIN PLIN, DE ZIUA LIBERĂ, PENTRU A NE ELIBERA din ÎNTUNERICUL GLOBALIST ! 💓💓💓

Incident major la urne, votare suspendată la Costineşti

 


Alegeri locale 2020. Procesul de votare a fost întrerupt timp de o oră la Costineşti, duminică dimineaţă.

Se pare că buletinele de vot au fost tipărite greşit, mai exact în dreptul numelui unui candidat figureaza sigla unui alt partid.

Peste 18 milioane de români sunt așteptați la urne pentru a-și alege, pentru următorii patru ani, primarii, consilierii locali și județeni și președinții de Consiliu Județean. În total, peste 43.000 de funcții la stat sunt în joc la alegerile de astăzi.

sursa:https://www.antena3.ro/alegeri-locale-2020/incident-major-la-urne-votare-suspendata-la-costinesti-582821.html

Prezența la vot, mai mare decât la prezidențiale

 


La o oră de la deschiderea urnelor pentru alegerile locale, duminică, prezenţa la vot este de 1,86%, iar în Bucureşti este 1,65%. Prezenţa la nivel naţional este mai mare decât la alegerile prezidenţiale de anul trecut şi comparabilă cu cea de la localele din 2016. 

În Bucureşti, prezenţa la urne este mai mare decât în urmă cu patru ani.

Până la ora 8:00, în ţară votaseră 345.000 alegători, reprezentând 1,86% din total.

Judeţele cu cea mai mare prezenţă la urne în prima oră au fost Giurgiu – 2,74%, Olt – 2,73% şi Călăraşi – 2,58%, iar cea mai scăzută participare la urne a fost în Covasna – 1,10 % şi Harghita – 0,93%.

 

173.000 de votanți în 30 de minute. Nici nu s-au deschis urnele de o oră că românii s-au și dus la secție. În prima jumătate de oră după deschiderea urnelor au votat peste 173.000 de alegători în întreaga țară, prezența la urne fiind de 0,95%.

Pe listele electorale sunt înscriși 18,295 milioane de alegători.

În mediul urban au votat peste 86.000 de persoane, iar în mediul rural peste 87.000 de persoane.

Printre județele fruntașe la vot se numără Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, iar Harghita și Covasna consemnează cele mai reduse procente de prezență.

La ultimele alegegri locale, în 2016, Biroul Electoral Central a înregistrat la ora 21.00, când s-au închis secțiile de votare, o prezență la vot la nivel național de 48,43%

sursa:https://www.cotidianul.ro/173-000-de-votanti-in-30-de-minute/

După prima oră au votat peste 341.261 de alegători (1,8%)

 


Peste 18,2 milioane de români sunt așteptați duminică să voteze la alegerile locale 2020, primele rezultate fiind cele exit-poll și vor fi anunțate la ora 21. În acest an, scrutinul se desfășoară în condiții speciale din cauza epidemiei de coronavirus una dintre marile mize fiind mobilizarea oamenilor la vot, în calculele partidelor, de aceasta depinzând rezultatele alegerilor locale 2020.

Peste 341.000 de persoane s-au prezentat deja la urne / Județele cu cele mai mari și mai mici prezențe la vot

În urban s-au prezentat la secțiile electorale 167.434 de alegători, iar în rural 173.827.

Cea mai mare prezență la vot era, după prima oră, în județele Giurgiu - 2,79%, Olt - 2,79%, Teleorman - 2,75%, Ilfov - 2,64% și Călărași.

Cele mici prezențe la vot s-au consemnat, până la ora 08.00, în Harghita - 0,93%, Covasna - 1,10%, Vaslui - 1,36%, Sibiu -1,42% și Bistrița Năsăud 1,43%.

Cei mai mulți votanți s-au prezentat la urne în București 30.525 (1,67%) și județele COnstanța 13.520 (2,17%) și Prahova 12.685 (1,93%)

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24310013-alegeri-locale-2020-peste-341-000-persoane-prezentat-deja-urne-judetele-cele-mai-mari-mai-mici-prezente-vot.htm

Anchetă în Argeș, după dispariția a 800 de buletine de vot

 


În Curtea de Argeș și într-o comună din județul Argeș au dispărut câte 400 de buletine de vot, relatează Adevărul.

La Primăria Curtea de Argeş lipsesc circa 400 de buletine de vot din pachetele care au plecat de la Instituţia Prefectului.

La Biroul Electoral de Circumscripţie Curtea de Argeş, poliţiştii fac verificări.

Potrivit IPJ Argeş, nu doar în Curtea de Argeş s-a constatat dispariţia unor buletine de vot, ci şi într-o comună din apropiere unde lipsesc tot aproximativ 400 de bucăţi din lotul venit de la Prefectură.

"Se fac cercetări", spune Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.

JOS SATANIȘTII CARE NE ”CONDUCE” !

 



Am văzut acest grafiti pe zidul ruinei imense de pe strada Nerva Traian, o fostă maternitate. Imediat am urlat împotriva analfabeților. Apoi, i-am spus minții mele cam așa: “Albinuța mea, de ce te consumi, iubita mea, tu fă bani, ce-ți pasă de toate acestea?” Hei, este sau nu o eroare? Aici e drept că lăsăm gramatica deoparte când ne mănâncă limba, când vrem, nu-i așa, să scăpăm "de sataniști"?

Aici este un dezacord gramatical. Dar cui îi pasă astăzi de tehnicități?
Acordul gramatical este acordul unui întreg secol, secolul 20, între utilizatori, între limba scrisă și cea vorbită. Este o întreagă istorie a felului în care s-a ajuns la un astfel de acord, la felul în care trebuia să înveți să folosești acordul. Gramatica a devenit un fapt de bun simț și civilizație. Cine făcea dezacorduri, era analfabet. Acordul gramatical ieri? Astăzi e tagul google.

Tu azi gugălești. Gugălești? Ești indexat.
Nu știi să gugălești, eșți analfabet-google. Nu te indexează niciun dumnezeu. Adică, nu caută nimeni după cuvintele tale. Este chestie de utilizare. Cuvintele de ieri sunt tagurile de astăzi. Au mai multă valoare, nu? Se cheamă “cuvinte cheie”, nu-s cuvinte pur și simplu. Iar cine gugălește corect este victoriosul. Cine nu, bâjbâie, o ia razna. Caută, se rătăcește. Nu-i în jocuri, implicit, NECURATUL isibagacoditza, nu face bani. Să pui cuvinte improprii, să dai chiar c-un dezacord pe gugăl n-are importanță, ba chiar multe lucruri doar așa sunt recunoscute. Dece? Fiindcă cine a postat a fost atât de influent încât să fie preluat în mii, milioane de postări. Relația de principiu nu se face cu gramatica secolului trecut, ci cu interesul, emotia declansata de postarea din 2020. Gramatica este pusa pe bara, chiar exclusă. Sau cel puțin gramaticele celorlalte limbi afară de engleza, americana, chineza, spaniola. Dar cum postacii de pe gugăl sunt tineri, cu precădere, ei exclud română, de exemplu, pentru că se raportează la limbile care le sunt utile.

Și atunci, albinuța mea, iubita mea căpățână ce este cu acest “JOS SATANIȘTII CARE NE CONDUCE!”?
Simplu. Un om supărat și-a folosit toată ura pentru a scrie ce văd toți ce-i ce trec pe lângă zidul de pe strada Nerva Traian. Dominanta emoțională a copleșit gramatica. Dar mai e ceva.

Cei care trec prin fața înscrisului nu le pasă de acord gramatical, ci de mesaj.
Aici am facut o: Greseala? o ironie intenționată? este umor involuntar? Nu conteaza pentru că mesajul contează. Reluăm articolul / Toți sunt într-un acord: sunt sataniști la conducere, ei trebuie dați jos!. Deci, nu contează gramatica ci adevărul fundamental JOS SATANIȘTII! Acum ce-i ăla JOS nu ne băgăm. “Jos” este votați, să fie alungați din poziții de decizie.

Să privim cuvântul “SATANIST”. Ce-i satanistul?
E omul diavolului, nu al lui Dumnezeu. Satanist e răul, deci. Satanistul a dovedit în multe cazuri că are un acord cu satan, nu cu Dumnezeu. Deci, “cei care ne conduce” sunt răi. Mesajul-emoția "este" puternicâ.

Revin, la ce ne folosește gramatica? La nimic, uite. Pentru ca gramatica a fost inlocuita cu emoția.
Dar mai ese si altceva. Avem convingerea că la conducere sunt sataniștii. Mulți sunt, câtă frunză și iarbă. Convingerea este o ștampilă bazată pe repetate "indexări" negative. A făcut asta, a făcut aia, nu ne dă apă caldă. E satanist.

Deci, cel care a scris JOS SATANIȘTII CARE NE CONDUCE! se crede un dumnezeu/Dumnezeul. Stie el bine cine-s sataniștii.

Ce vreau eu să demonstrez cu acest articol? Nimic.
Dar acum, albinuța mea, iubita mea căpățână chiar nu te gândești și tu?
Păi, ce eu vreau ca la conducere să mai fie sataniști?
Aha, uite, intru în complicații. În politică. Articolul ăsta este despre cum emoția copleșește gramatica. Oare?

Mimi pasă de emoțiu și de vot, albinuzo, hubito! Alege! Mergi la vot, pardon, la hot! Ai intzelez? / Aici am facut o: Greseala? o ironie intenționată? este umor involuntar? Nu conteaza pentru că mesajul contează. S-a terminat articolul

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-perspektiva-24309083-jos-satanistii-care-conduce-emotia-hai-votul.htm

Cazul în care, deși s-au aplicat mai multe ștampile pe el, buletinul de vot este valid

 


Cetăţenii care se vor prezenta la vot duminică trebuie să aplice ştampila cu menţiunea ''Votat'' în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pentru care îşi exprimă opţiunea.

Fiecare alegător va primi patru buletine de vot: unul pentru primar, unul pentru consiliul local, unul pentru consiliul judeţean şi unul pentru preşedintele consiliului judeţean. În Bucureşti, fiecare votant va primi patru buletine de vot: unul pentru primarul de sector, unul pentru consiliul local al sectorului, unul pentru primarul general al municipiului Bucureşti şi unul pentru Consiliul General.
Sunt considerate voturi valabil exprimate buletinele de vot găsite în urne pe care opţiunile alegătorilor au fost exprimate în oricare dintre următoarele modalităţi:


  • ştampila cu menţiunea "Votat" este aplicată în interiorul unui singur patrulater;
  • ştampila cu menţiunea "Votat" depăşeşte limitele patrulaterului, dar opţiunea alegătorului este evidentă (inclusiv situaţia în care ştampila atinge doar un patrulater);
  • ştampila cu menţiunea "Votat" este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot sunt înscrise diverse menţiuni ale alegătorului (votul este considerat valabil indiferent de menţiunile înscrise pe buletinul de vot);
  • ştampila cu menţiunea "Votat" este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot alegătorul a aplicat una sau mai multe ştampile fără să atingă vreun alt patrulater.

Sunt considerate voturi nule următoarele buletine de vot găsite în urne:


  • buletinul pe care nu a fost aplicată ştampila de control a secţiei de votare;
  • buletinul de vot care are alt model decât cel legal; buletinul pe care a fost aplicată o ştampilă cu menţiunea ''Votat'' care are alt model decât cel legal aprobat;
  • buletinul pe care nu a fost aplicată ştampila cu menţiunea ''Votat'';
  • buletinul pe care ştampila cu menţiunea ''Votat'' este aplicată în două sau mai multe patrulatere;
  • buletinul pe care ştampila cu menţiunea ''Votat'' este aplicată în două sau mai multe patrulatere, chiar dacă unele ştampile au fost tăiate/ anulate de alegător;
  • buletinul pe care ştampila cu menţiunea ''Votat'' a fost aplicată în exteriorul patrulaterelor şi nu atinge niciun patrulater;
  • buletinul de vot pe care ştampila cu menţiunea ''Votat'' atinge două sau mai multe patrulatere.

După ce a votat, alegătorul îndoaie buletinele de vot astfel încât pagina albă care poartă ştampila de control să rămână în afară şi introduce fiecare buletin de vot în urna corespunzătoare. Îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.

În cazul în care buletinul de vot se deschide în aşa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează şi se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal al operaţiunilor de votare.

Votul multiplu este atunci când o persoană votează de două sau mai multe ori în aceeaşi zi; persoana în cazul căreia SIMPV semnalează că a mai fost înscris ca alegător care şi-a exercitat dreptul de vot duminică poate să voteze doar dacă semnează un proces verbal.

Biroul Electoral Central a stabilit procedura care va fi urmată la alegerile locale în cazul în care Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal va semnala că o persoană a mai votat o dată în aceeaşi zi.

Potrivit BEC, în cazul în care, urmare a introducerii codului numeric personal al unui alegător în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal - SIMPV, acesta semnalează faptul că persoana care s-a prezentat la urne şi-a mai exercitat dreptul de vot în aceeaşi zi la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare mai întâi va aduce la cunoştinţa alegătorului că SIMPV a semnalat că şi-a mai exercitat o dată dreptul de vot la aceste alegeri şi că fapta unei persoane care votează de două sau mai multe ori constituie infracţiunea de fraudă la vot prevăzută de art. 387 alin. (1) lit. b) din Codul penal şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În cazul în care alegătorul stăruie în solicitarea de a-şi exercita dreptul de vot, preşedintele biroului electoral al secţiei va contacta telefonic, prin intermediul terminalului pus la dispoziţie de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare unde alegătorul figurează deja înscris în SIMPV, în vederea identificării eventualei semnături a acestuia în dreptul datelor sale de identificare din listele electorale, iar convorbirea va fi înregistrată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Dacă preşedintele biroului electoral al secţiei de votare apelate infirmă existenţa unei semnături în lista electorală în dreptul alegătorului în cauză, îi va permite exercitarea dreptului de vot. Dacă preşedintele biroului electoral al secţiei de votare apelate confirmă existenţa unei semnături în lista electorală în dreptul alegătorului în cauză, îi va permite să voteze numai după ce acesta va completa şi semna împreună cu preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi operatorul de calculator un proces verbal.

Alegătorul va preciza, în document, că, deşi i s-a adus la cunoştinţă că SIMPV a semnalat că a mai fost înscris ca alegător care şi-a exercitat dreptul de vot la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, precum şi că fapta de a vota de două sau mai multe ori constituie infracţiunea de fraudă la vot şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi, solicită în continuare exercitarea dreptului de vot.

Verificări în cazul folosirii urnei mobile, pentru evitarea votului multiplu

Codurile numerice personale ale alegătorilor care au formulat cereri pentru urna specială sunt preînregistrate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, urmând a fi înregistrate definitiv la întoarcerea în localul de vot a echipei care s-a deplasat la locul unde se află alegătorul netransportabil, pe baza semnăturilor în extrasul de pe lista electorală.

Înainte ca echipa de membri ai biroului electoral al secţiei de votare să se deplaseze cu o urnă de vot specială la persoanele care nu pot vota la secţia de votare potrivit legii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare solicită operatorului să verifice dacă persoanele respective şi-au mai exercitat dreptul de vot în aceeaşi zi.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24309975-alegeri-locale-2020-cazul-care-desi-aplicat-mai-multe-stampile-buletinul-vot-este-valid-care-buletine-vot-sunt-considerate-valide-care-nule.htm

”A murit pentru că au omorât-o” - ”Încet-încet retrogradăm spre postura de urangutan”

 


Actorul Florin Zamfirescu spune că soacra sa a murit în plină pandemie de COVID, a fost înmormântată conform procedurilor impuse, însă femeia era în vârstă şi bolnavă, susţine maestrul.

În plus, femeia a fost luată de la azilul la care se afla şi dusă la spital, unde "a murit pentru că au omorât-o", acuză actorul.

"A murit socra mea anul acesta, a închis-o în patru scânduri şi sigilată, ne-au trimis să o îngropăm, pentru că a murit în perioada COVID-ului. Ea avea 80 şi ceva de ani, avea Alzheimer şi a murit. 

Florin Zamfirescu, acuzaţii după moartea soacrei: A murit pentru că au omorât-o

A murit pentru că au omorât-o. Era la un azil, au luat-o şi au trântit-o pe scările unui spital şi acolo în 2-3 ore a murit, că nu ştia ce i se întâmplă. Şi gata, COVID", a spus actorul Florin Zamfirescu, sâmbătă, la emisiunea Obiectiv, de la Antena 3.

Actorul se arată revoltat şi de faptul că, după ce s-a spus că suntem în pandemie, putem merge totuşi la vot.

"Suntem minţiţi în faţă, batjocoriţi în faţă. Eu asta reclam, vreau răspunsuri credibile la întrebări.

Dar putem merge la vot liniştiţi, s-a suspendat COVID pentru o zi", a spus, ironic, actorul.

Zamfirescu, despre restricţiile din pandemie: Încet-încet retrogradăm spre postura de urangutan

În ce priveşte munca sa, Florin Zamfirescu afirmă că "personal, pandemia COVID mi-a distrus munca de şase luni.

E pandemie şi urcaţi-vă toţi în copaci, nu aveţi voie să atingeţi pământul. Şi după aceea, ni se spune cine vrea să joace şi teatru. Asta ne duce spre maimuţă, încet-încet retrogradăm vertiginos spre postura de urangutan.

Florin Zamfirescu: Doar un asteroid ne mai salvează

În anul cu COVID, avem mai puţini morţi decât în urmă cu un an când nu contabiliza nimeni", s-a arătat, revoltat, actorul Florin Zamfirescu.

Cât despre prezent, cu o zi înainte de alegerile locale din 27 septembrie, în plină pandemie de coronavirus, actorul Florin Zamfirescu face o analiză fină a situaţiei din ţară şi spune că "doar un asteroid ne mai salvează".

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/florin-zamfirescu-soacra-spital-covid-582779.html

Ștampile deja folosite la o secție de votare din Vrancea

 


PSD și PNL se acuză reciproc de fraudă electorală, după ce, la o secție de votare din comuna Măicănești, județul Vrancea, ștampilele de vot predate de Prefectura Vrancea au fost deja folosite, având tuș pe ele.

Deși ar fi trebuit sigilate până la ora 07.00, atunci când începe procesul de votare, ștampilele primite de secția de votare din Măicănești au fost deja folosite, având tuș pe ele.

PSD a reacționat inițial, printr-un mesaj semnat de președintele Marian Oprișan, și a acuzat că ștampilele au fost folosite în favoarea PNL.

"Stampilele cu mentiunea votat predate de Prefectura Vrancea la o sectie de votare din comuna Maicanesti au tus pe ele și există suspiciunea gravă că au fost folosite pe buletine de vot, în favoarea PNL. Incidentul a fost semnalat la Poliție, prin apel la 112.

Organizaţia PSD Vrancea a făcut sesizare la BEC Vrancea privind manipularea frauduloasă a stampilelor cu mențiunea votat distribuite către secțiile de votare de Prefectura, care conform legii are obligația sa gestioneze distribuirea materialelor necesare votării in toate secțiile de votare. 

Într-o secție din circumscripția Maicanesti, la momentul desigilării plicurilor cu stampile in vederea numărării acestora de catre președintele secției de votare, s-a constatat ca stampilele fuseseră utilizate având urma de tuș.

Având în vedere că stampilele cu mentiunea votat au fost sigilate la Prefectura si buletinele de vot sunt in directa coordonare a reprezentantului PNL in BEJ, care are si calitatea de director de cancelarie al prefectului, exista suspiciunea rezonabila ca aceste stampile au fost utilizate in mod fraudulos in vederea deturnării rezultatului alegerilor in favoarea PNL.

Solicitam ca pana la deschiderea secțiilor de votare din Măicănești sa se clarifice motivele pentru care stampilele cu mențiunea votat aveau imprimat tuș si in ce scop au fost utilizate acestea înainte de sigilarea lor in plicuri", se arată în mesajul PSD Vrancea.

De cealaltă parte, PNL îi acuză pe cei de la PSD că ar fi în spatele ștampilelor deja folosite.

"Au loc ultimele zvâcniri ale baronului și sistemului creat de el. Unul bazat pe frică și fraudă. La Măicănești stampilele pentru procesul de votare au fost deja folosite, iar președinții de secții o dau cotită, venind cu scuze aberante.

Cer tuturor organelor implicate să-și facă datoria și să ancheteze serios cazul. Un președinte de la o secție din Măicănești dorește deja să-și dea demisia, dar faptele rămân.

Oameni buni, nu vă riscați libertatea pentru alții, pentru mize nedrepte. Binele va învinge!", a scris într-o postare pe Facebook, Cătălin Toma, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea.

sursa:https://www.antena3.ro/alegeri-locale-2020/stampile-folosite-sectie-votare-vrancea-psd-pnl-se-acuza-reciproc-de-frauda-582812.htm

"Cei importanţi sunt oamenii. De mâine, tot la muncă"

 


Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a votat duminică dimineaţă, încă de la prima oră, atunci când s-au deschis urnele.

Ea a fost şi primul votant din secţia la care a mers. 

"Mă bucur că sunt primul votant din această secţie.

"Am votat cu gândul la ce o să fie în Bucureşti, ne dorim investiţii în infrastructură, combaterea poluării.

Cei importanţi sunt oamenii, ei trebuie să fie pe primul loc. De mâine, tot la muncă", a spus Gabriela Firea, luni dimineaţă, la ora 7 atunci când şi-a exprimat dreptul la vot.
 

sursa:https://www.antena3.ro/alegeri-locale-2020/gabriela-firea-primul-votant-din-sectia-la-care-a-mers-cei-importanti-sunt-oamenii-de-maine-tot-la-582815.html

A venit ziua alegerilor. Ce nu trebuie să uitați !

 

A venit ziua alegerilor. Peste 18 milioane de alegători trebuie să îşi aleagă reprezentanţii administraţiei publice locale pentru următorii patru ani, respectiv primarii, consiliile locale, consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene. Atenție! Dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa şi numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reşedinţă.
Alegătorii pot identifica secţia de votare la care sunt arondaţi şi adresa acesteia, dacă vor intra pe https://registrulelectoral.ro/ şi vor introduce acolo datele personale. Alegătorii care nu se regăsesc pe listele electorale permanente vor fi înscrişi pe listele suplimentare dacă fac dovada cu actul de identitate că au domiciliul sau reşedinţa pe raza secţiei de votare la care s-au prezentat la vot.

Votarea se desfăşoară până la 21. 00, oră la care preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului secţiei de vot. Alegătorii care, la ora 21:00, se află în localul secţiei de votare pot să îşi exercite dreptul de vot!!!

La aceste alegeri, românii pot vota fie cu buletinul/cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic
electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic. Elevii din şcolile militare pot vota și dacă au carnetul de serviciu militar, valabil în ziua votării.

Masca este obligatorie la vot

La secțiile de vot, ce n-aș dori să văd – și sper să nu vedem acest lucru – sunt oamenii care vor veni și o să insiste să intre fără mască și e clar că forțele de ordine care sunt acolo nu le vor permite să intre fără mască. Sau mască purtată sub nas sau sub bărbie sau să intre în secție cu mască, după care să o scoată acolo ca să arate că el sau ea nu poartă mască. Cred că aici avem un risc și sunt convins că vor lua măsuri, pentru că indicațiile sunt foarte clare: președinții secțiilor de votare și cei care păzesc secțiile de votare nu vor permite acest lucru”, a declarat Raed Arafat, vineri seara, la Digi24.

El a explicat că în fiecare secție de votare vor fi măști care se dau celor care intră și nu au mască proprie. ”Deci nu există scuză că dacă am venit fără mască înseamnă că nu mă lasă să votez. Ai mască acolo să iei, ca să votezi și poți vota fără nicio problemă”, a arătat secretarul de stat.

Ce se votează la alegerile locale din 2020

Consiliile locale, consiliile judeţene, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene (CJ) se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Primarii şi preşedinţii de CJ se aleg direct, prin scrutin uninominal, în timp ce consiliile locale şi consiliile judeţene se aleg în baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale. Primarii şi preşedinţii de CJ sunt aleşi într-un singur tur de scrutin, fiind declarat câştigător acel candidat care a obţinut majoritatea simplă a voturilor din circumscripţia electorală locală (cel mai mare număr de voturi dintre toţi competitorii electorali), fără să se mai organizeze un al doilea tur de scrutin. Viceprimarii, precum şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot indirect de către consiliile locale, respectiv consiliile judeţene.

Procedura de votare

La intrarea în secţia de votare, alegătorul prezintă operatorului de calculator al secţiei de votare actul de identitate sau documentul care dovedeşte reşedinţa. Apoi, alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară şi primeşte buletinele de vot şi ştampila cu menţiunea "VOTAT".

Persoanele care nu se regăsesc în listele electorale permanente, dar pot dovedi cu actul de identitate că au domiciliul sau reşedinţa în raza teritorială a secţiei de votare respective, vor fi
înscrise în lista electorală suplimentară.

Alegătorii vor primi patru buletine de vot: unul pentru primar, unul pentru consiliul local, unul pentru consiliul judeţean şi unul pentru preşedintele CJ.

Și în Bucureşti, fiecare alegător va primi patru buletine de vot: unul pentru primarul de sector, unul pentru consiliul local al sectorului, unul pentru primarul general al municipiului Bucureşti şi unul pentru CGMB.

Cetăţenii votează în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea VOTAT în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează. Atenție! După ce ați aplicat ștampila, alegătorul îndoaie aveți grijă cum îndoiți buletinele. Pagina albă care poartă ştampila de control trebuie să rămână în afară. Cele patru buletine de vot astfel îndoite se introduc în urne. Cu toate acestea, îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat, mai notează AEP.

Votul cu ajutorul urnei speciale

Pot vota cu ajutorul urnei speciale, alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din motive de invaliditate sau boală. Alegătorii care vor să beneficieze de o urnă specială la domiciliul sau reşedinţa acestora trebuie sa facă cerere scrisă, însoţită de documentele doveditoare ale stării de sănătate sau invaliditate. O echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral se deplasează cu o urnă specială, cu ştampilă cu menţiunea VOTAT şi buletine de vot la locul unde se află alegătorul, informează https://www.roaep.ro/.

Așa votează cei care au COVID

Mai pot solicita urna specială şi persoanele reţinute în baza unui mandat de arestare preventivă ori asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, cu condiţia să nu fi pierdut drepturile electorale.

Zeci de mii de angajați MAI la datorie

Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste 43.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri pentru ziua alegerilor locale. Dintre aceștia, peste 20.000 vor fi responsabili cu menținerea ordinii publice la cele 18.794 de secții de votare.

Pentru ziua alegerilor, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste 43.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri. Dintre aceștia, 20.243 vor fi responsabili cu menținerea ordinii publice la cele 18.794 de secții de votare. Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei de COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții”, spune purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog.

Ea precizează că o atenție deosebită a fost acordată localităților în care au fost semnalate anumite riscuri în urma evaluărilor făcute de specialiștii MAI.

„Vă reamintesc că MAI a modificat reglementările privind acordarea vizelor de reședință, iar la nivel național au fost derulate activități în teren pentru verificarea respectării condițiilor de acordare a acestora. Precizez că în ziua votului vor fi organizate filtre rutiere în întreaga țară pentru a preveni așa-zisul turism electoral”, conchide Dajbog.

sursa:https://www.cotidianul.ro/a-venit-ziua-alegerilor-ce-nu-trebuie-sa-uitati/