CNAS, măsuri pentru pacienţii cu CANCER

 

Adela Cojan, președinte CNAS, a vorbit despre măsurile pentru pacienții cu cancer, în exclusivitate pentru DC NEWS, în cadrul evenimentului "Inovația medicală: acces, impact, schimbări".

"Nu că vom avea în vedere, ci am avut în vedere ca în aceste perioade, stări de urgență și de alertă, măsurile financiare pe care le-am luat au fost acelea de creștere a accesibilității pacienților, în special la serviciile de depistare precoce a cancerelor, astfel încât, am reglementat posibilitatea suplimentării sumelor contractate cu Casele de Asigurări de Sănătate, pentru investigații paraclinice și imagistică medicale, efectuate în regim ambulatoriu", a spus Adela Cojan, în cadrul evenimentului "Inovația medicală: acces, impact, schimbări", organizat de DC MEDIA GROUP. 

sursa:https://www.dcnews.ro/cnas-masuri-pentru-pacientii-cu-cancer_778083.html

A dat norocul peste salariați

 

Social-democrații propun impozit pe venit zero la salariul minim, prin creșterea deducerilor personale, precizând că impactul bugetar va fi de 0,2% din PIB. Pesediștii fac referire și la ce ar urma să se întâmple cu contribuțiile sociale.

„PSD propune #impozit pe venit ZERO la salariul minim, prin creșterea deducerilor personale, plafonul maxim fiind salariul de 6.000 lei.

Astfel, 80-85% dintre salariații țării vor fi cuprinși în această măsură și vor avea câștiguri nete semnificativ mai mari! Este vorba în special de cei între salariul minim și pragul salarial de 4.000 lei.

Contribuțiile sociale rămân, deci nu e afectat bugetul de pensii sau de sănătate și nici dreptul la pensie al salariaților! O #soluție ușor de aplicat fiscal, cu un impact bugetar de doar 0,2% din PIB. Se aplică pe un singur contract de muncă, astfel încât să se prevină divizarea artificială a salariilor pe mai multe contracte.

❗Este o măsură de justiție socială, care ajută marea masă a salariaților – în special pe cei din economia privată, cum ar fi angajații din HORECA umiliți de guvernarea liberală, dar și pe sutele de mii de români ținuți de patroni în zona salariului minim.”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a PSD.

sursa:https://www.cotidianul.ro/a-dat-norocul-peste-salariati-80-85-vor-fi-cuprinsi/

Coldea nu dispare, Coldea se transformă !

 

Fostul prim-adjunct al SRI, controversatul Florian Coldea, este din acest an universitar profesor la SNSPA, scrie site-ul inpolitcs.ro

Potrivit dezvăluirilor jurnalistului Ionuț Cristache din emisiunea România 9 a TVR, aducerea lui Coldea la SNSPA a provocat deja tensiuni interne în interiorul universității, corpul profesoral nevăzînd-o cu ochi buni. Fostul șef operativ al SRI l-a înlocuit la catedră pe profesorul universitar doctor Mihai Ionescu, general și istoric, la Departamentul de studii europene din subordinea SNSPA. Acum doi ani, Coldea a devenit profesor și la Universitatea Babeș-Bolyai, unde preda „Intelligence şi decizie politică”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/coldea-nu-dispare-coldea-se-transforma-profesor-la-snspa/

„Suferinţa este „discriminată” în Parlament, tocmai la propunerea reprezentatului Comunităţii Evreieşti”

 

Vinovaţi pentru păcatele părinţilor – scoşi din morminte, unii deţinuţi politici sînt condamnați, din nou, prim copiii lor; urmașii de legionari nu primesc indeminizații”, scrie istoricul Marius Oprea pe mediafax.ro.

„Suferinţa este „discriminată” în Parlament, tocmai la propunerea reprezentatului Comunităţii Evreieşti: deşi copiii nu pot purta vina părinţilor, urmaşii deţinuţilor politici nu primesc drepturi, dacă părinţii lor condamnaţi au fost legionari, deşi aceştia din urmă au fost beneficiari ai Decretului-Lege 118, care a acordat compensaţii tuturor foştilor deţinuţi politici. ”

Depututatul Comunintăţii Evreieşti a făcut o propunere care hrăneşte antisemitismul

Aparent, nu ar fi vreo noutate: s-a votat iarăşi o lege strîmbă în Parlamentul României. Adică, modificările care s-au adus Decretului-Lege 118/1990, prin care se acordă drepturi băneşti urmaşilor de gradul I ai foştilor deţinuţi politici a trecut cu un amendament prin care sînt excluşi de la primirea unor indemnizaţii urmaşii legionarilor şi al celor condamnaţi pentru ”crime de război” – situaţie în care aceştia din urmă s-au aflat şi în cazul Decretului amintit. Amendamentul a fost introdus de Silviu Vexler, deputat din partea minorităţii evreieşti şi preşedinte al Federaţiei
Comunităţilor Evreieşti din România şi a fost votat cu o largă unanimitate.

Prevederea nedreptăţeşte o largă categorie de urmaşi ai deţinuţilor politici, întrucît practica Securităţii era aceea de a vedea ”legionari” peste tot, pentru a-şi justifica multe din crimele şi abuzurile sale. E un fapt pe care vi-l poate confirma orice cercetător al arhivelor acesteia. Dealtfel, cunoscînd această realitate, nici măcar regimul Iliescu nu a operat o asemenea discriminare, care n-a fost cuprinsă în Decretul-Lege 118/1990, care se referă la ”acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945”.
Această discriminare apare abia acum, la trei decenii de la căderea comunismului şi nu-i mai priveşte nici măcar pe foştii deţinuţi politici, ci pe copiii lor…

Sîntem într-o situaţie care depăşeşte cu mult o dezbatere de idei, o dispută istorică şi un război ”instituţional”, ca acela purtat de Institutul pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel”, pentru schimbarea numelor unor străzi, şcoli care poartă numele unor personalităţi care în opinia acestuia au fost legionari sau au fost condamnate pentru ”crime de război”, ori pentru demolarea unor statui precum cele ale lui Mircea Vulcănescu sau Petre Ţuţea, care poartă această vină. De astă dată, acest război, care orice am spune e oricum inegal şi inechitabil, pentru că s-a purtat împotriva unor oameni care nu se mai pot apăra, dintre care mulţi au plătit scump, chiar cu viaţa, greşelile făcute (asocierea cu fascismul şi mişcarea legionară), acum a ajuns ”pînă-n pînzele albe” şi vinovaţi sînt şi copiii lor. Cei care au fost odată condamnaţi pentru trecutul sau faptele lor, şi-au ispăşit pedeapsa şi mulţi au murit în condiţii inumane în lagăre şi închisori, se văd acum ”dezgropaţi” cu tot cu trecutul lor, ca să justifice o nouă discriminare, prin care copiii lor, privaţi în timpul comunismului de drepturi, marginalizaţi şi ostracizaţi din cauza condamnării politice a părinţilor, să aibă acum de suferit o nouă discriminare.

Scoşi din morminte, deţinuţii politici din vremea comunismului sînt acum condamnaţi a doua oară: de astă dată suferă copiii lor, cărora după ce li s-a răpit copilăria şi le-a fost îngrădit viitorul din cauza greşelilor părinţilor, acum sînt lipsiţi de compnesaţii din partea statului, pentru aceleaşi păcate ale părinţilor. Nu numai că amendamentul acesta cuprinde o prevedere profund neconstituţională, încălcînd orice principiu de drept – în afara celor naziste, care judecau după ”originea etnică” – dar ea este, sub aparenţa unei ”corectitudini politice”, profund lipsită de
fundamente etice. E cinică, imorală şi profund nedreaptă şi, deşi se vrea a fi reparatorie, loveşte în oameni a căror vină e că s-au născut în chiar acele familii.

În plus, amendamentul domnului Vexler afirmă principiul abuziv conform căruia copiii sînt făcuţi vinovaţi pentru păcatele părinţilor. Dincolo de toate, în mod paradoxal, această propunere vine tocmai de la deputatul Comunităţii Evreieşti, o comunitate care ştie mai bine decît oricare cît de crud şi nedrept este stigmatul extins de la părinţi asupra copiilor. Este, în orice caz, o propunere care astfel asociată, nu are decît să activeze un sentiment antisemit în rîndurile unora dintre români, pînă acum într-o largă majoritate absolut străini de asemenea manifestări.

Amendamentul Vexler contravine unei legi în vigoare

În genere, statul român este nesimţitor faţă de victimele abuzurilor sale. Acum, încă o dată. Ceea ce se întîmplă nu este o noutate. La fel s-a întîmplat cu ”Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989”, la care am lucrat împreună cu regretatul senator Constantin Ticu Dumitrescu. Legea 221, pe care am scris-o în mare parte a fost însuşită de către Monica Macovei, pe atunci ministru al justiţiei, care a început în 2006 procedurile de avizare în interiorul guvernului Tăriceanu şi în anul următor a transmis-o la Senat, unde a fost adoptată pe 12 mai 2008 cu o largă majoritate. Proiectul a fost trimis apoi pe 17 iunie 2008 la Camera Deputaţilor (decizională), care a adoptat-o un an mai tîrziu, fiind promulgată de Traian Băsescu în 30 iunie 2009. Eram în culmea fericirii, pentru că mulţi dintre deţinuţi, majoritatea lor fiind condamnaţi cu confiscarea averii, se puteau în sfîrşit adresa în instanţă, pentru despăgubiri.

A început tot atunci şi un şir întreg de aberaţii, unele instanţe acordînd despăgubiri disproporţionate, unele nesimţit de mari, altele prea mici. Culmea a atins-o pretenţia lui Victor Ciorbea, care a cerut cîte un milion de euro pentru fiecare an de detenţie politică, suferită de clientul său Ion Diaconescu, ceea ce a alimentat nemulţumirile, pînă la un punct justificate, pe care le manifesta Ministerul Finanţelor faţă de unele pretenţii nesăbuite, dar şi de modul în care acestea erau cauţionate de instanţele de judecată în acordarea daunelor, pe care, avînd (greşit!) încredere în luciditatea şi bunul simţ al justiţiei, nu le-am putut prevedea.

În cele din urmă, s-a ajuns la abrogarea articolului 5, alineatul 1 cel care statua posibilitatea obţinerii de despăgubiri, din Legea nr. 221/2009, prin declararea lui ca neconstituţional, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/din 21 octombrie 2010. Dacă începînd cu data publicării în Monitorul Oficial a legii, în 2 iunie 2009, foştii persecutaţi politic se puteau adresa instanţelor de judecată pentru a cere despăgubiri, de la această dată toate acţiunile în instanţă au fost suspendate şi nu s-au mai putut înainta altele. Nici la CEDO nu mai putea avea nimeni speranţa legitimă a unui cîştig de cauză, deşi au fost avocaţi care au încercat să speculeze deznădejdia foştilor deţinuţi politici, pentru că dispoziţiile legii n-au fost desfiinţate ad-hoc, printr-un mecanism extraordinar, ci pe un traseu ordinar, pe calea exercitării controlului de constituţionalitate.

Dar a rămas încă valid şi legal, ceea ce Legea 221 prevedea la articolul 1 al ei, şi anume caracterul ilegal şi abuziv al condamnărilor politice, precum şi anularea şi casarea tuturor sentinţelor din procesele politice, toate fiind enumerate în textul legii, în conformitate cu prevederile penale, speciale sau cu caracter secret în baza cărora opozanţii regimului comunist au fost trimişi în lagăre şi închisori. Toate aceste condamnări au fost anulate prin Legea 221, iar această prevedere nu a fost niciodată declarată neconstituţională, ceea ce duce la argumentul de nelegalitate al amendamentului deputatului Silviu Vexler. Lăsînd la o parte că el e profund neconstituţional. De astă dată, rămîne de văzut dacă Curtea Constituţională va acţiona la fel de prompt ca în cazul Legii 221/2009, în a constata că e profund ilegitim să-i nedreptăţeşti pe copii, pentru condamnările suferite de părinţi.

Întoarcerea la stalinism

În urma intervenţiei deputatului Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, domnul Vexler, textul legii prin care se acordă drepturi şi urmaşilor direcţi ai foştilor deţinuţi politici sună astfel:
“Prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă şi/sau legionară în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel, precum şi copiilor acestora.” (subl. n.). Cine va rămîne însă să producă această ”dovadă”? Răspunsul este simplu. Abilitat cu asemenea atribuţii este Insitutul pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel”, care şi-a făcut datoria în acest sens, pînă acum, cu asupra de măsură, prin acţiuni uneori împinse la absurd. Ca o glumă a istoriei, prin Hotărîrea 902 din 2005 prin care lua fiinţă, acesta primea ca sediu o clădire în municipiul Bucureşti, pe Str. Vigilenţei nr. 3.

Îmi vine în minte un caz controversat, în care  autorităţilor din Slovacia, care au vrut să dea numele eroului român antifascist Ion Şiugariu unui pod pe care acesta l-a apărat cu preţul vieţii, Ambasada României la Bratislava le-a cerut să nu facă acest lucru, întrucît poetul-soldat Ion Şiugariu ”a fost legionar”, potrivit avizului cerut şi transmis Ambasadei de ”cei în drept”. Numai scandalul internaţional care se profila, cît şi intervenţia energică a fiicelor eroului au făcut ca Ambasada României să dea înapoi, umplînd însă de ruşine imaginea ţării.

Activitatea Institutului ”Elie Wiesel” în materie de ”vînătoare de criminali de război” şi legionari e cunoscută deja. A ajuns notoriu cazul lui Mircea Vulcănescu, socotit ”criminal de război”, caz în care Institutul a cerut demontarea plăcilor comemorative, demolarea bustului său, schimbarea denominaţiei străzii şi a liceului care-i poartă numele. În mod paradoxal, statul român a acţionat altfel în acelaşi caz, printr-o instanţă de judecată. Doamna Măriuca Vulcănescu s-a adresat justiţiei în 2018, pentru a constata caracterul politic al condamnării tatălui său. "Este vorba de o persoană care a fost condamnată, umilită, care a suferit şi a fost omorîtă pe nedrept, ba mai mult, imaginea şi memoria îi sînt pătate şi post-mortem, prin existenţa şi menţinerea efectelor hotărîrilor de condamnare, iar aceste efecte se răsfrîng şi asupra mea, scria fata cea mica a lui Mircea Vulcanescu, în cererea de chemare în judecată. A pierdut, prin sentinţă definitivă şi irevocabilă, în vara anului trecut. Acum, în vîrstă de 88 de ani, nu mai poate spera la vreo indemnizaţie, cu toate că şi ea, ca fiică a tatălui său, a fost întemniţată de comunişti.

Prin forma nouă a Decretului Lege 118, Insitutul ”Elie Wiesel” devine o adevărată instanţă de judecată, iar deciziile sale, cu antetul Guvernului României, care vor fi solicitate şi transmise
Caselor de Pensii, pentru a stabili cine a fost şi cine nu ”fascist-legionar” (o echivalenţă pe care Tribunalul de la Nuremberg nu a făcut-o) sau ”criminal de război” au autoritate de lucru
judecat. De la instanţă morală şi poliţie culturală, acum această instituţie primeşte pîinea şi cuţitul, judecînd asupra atîtor desine sfărîmate – vorbim de copiii unor deţinuţi politici socotiţi
de Securitate drept legionari. Aici, au fost incluşi, de pildă, în cursul anchetelor la care au fost supuşi inclusiv mari oameni ai Bisericii, precum Bartolomeu Anania sau Dumitru Stăniloaie.
Eticheta de ”legionar” era aplicată, de fapt, în cursul anchetelor Securităţii cu o foarte mare largheţe şi de foarte multe ori fără nicio bază reală. Acum, ”tezele” Securităţii, potrivit cărora
cei care se împotriveau comunismului nu puteau fi decît legionar, au devenit literă de lege în Parlamentul României.

În noaptea de Rusalii a anului 1951, au fost deportaţi în Bărăgan peste 40.000 de oameni, în primul rind familiile legionarilor arestaţi în noaptea de 14 spre 15 mai a anului 1948. Acelaşi
Parlament al României, în urmă cu doi ani şi jumătate, însă de astă dată în ”tăcerea asurzitoare” a deputatului Vexler, a votat o lege (şi preşedintele Iohannis a promulgat-o) prin care 14 mai,
data la care au fost arestaţi toţi comandanţii legionari în 1948, a devenit ”zi naţională de comemorare a martirilor morţi în temniţele comuniste”. Ce să mai înţelegem din asta?

Nimic bun, atîta cîtă vreme acest Parlament a hotărît, la cererea deputatului Silviu Vexler: copiii a zeci de mii de nefericiţi, mulţi morţi în temniţă sau care au supravieţuit, copii care în
timpul comunismului au fost mai întîi deportaţi alături de ai lor în Bărăgan, precum cei din fotografia de mai sus, fără să ştie care le e vina, apoi au fost trataţi ca nişte proscrişi,
exmatriculaţi din şcoli, excluşi din facultăţi şi socotiţi toată viaţa nişte paria, pentru vina părinţilor lor, sînt şi ei condamnaţi acum aidoma părinţilor lor, de un stat care se autoproclamă
democratic, dar care de fapt se întoarce încet la stalinism.

Articolul este scris de istoricul Marius Oprea și este preluat integral de pe mediafax.ro.

sursa:https://www.cotidianul.ro/vinovati-pentru-pacatele-parintilor/

„Decizii criminale !”

 

Medicul oftalmolog Monica Pop se arată revoltată pe motiv că autorităţile tratează cu prioritate cazurile de COVID, în detrimentul bolnavilor cu alte afecţiuni, acuzând că aceasta este discriminare.

„DISCRIMINARE!

CINE ARE DREPTUL SA HOTARASCĂ PRIORITATE PT. BOLNAVII Covid in FATA CELORLALTI, UNII CU BOLI GRAVE SI ȘĂ-I ,CONDAMNE LA MOARTE ?!

TOTI AU ACELASI DREPT LA SANATATE! PRIN CONSTITUTIE!

JURAMINTUL, DAR SI LEGEA, CER SA TRATĂM TOTI OAMENII BOLNAVI, FARA NICI O DISCRIMINARE, NU DOAR PE CEI AFECTATI DE VIRUS !

85% din bolnavii Covid s-au vindecat, multi, chiar si fara a fi necesar vreun tratament ! Doar supraveghere!

Pe cînd pacientii cu boli grave își pierd sigur viata in lipsa tratamentului adecvat pentru bolile respective.

In plus si ei platesc asigurari de sanatate ! Cum sa nu fie tratati ?! 

Prioritate trebuie sa aibă orice om bolnav, nu doar cei Covid ! Altfel, vor muri mult mai multi decit cei cu Covid ! Au murit deja, destui, altii s-au agravat, neprimiti la timp la tratamente!

DECIZII CRIMINALE!

Se Impun CONSULTATII SI TRATAMENTE PENTRU ORICE PACIENT! ! CU EFORT SUSTINUT PENTRU A SE EVITA CONTAMINAREA.

SĂ NU mai moara NIMENI din lipsa actului medical!

In acest sens trebuie îndreptată strategia de sanatate, asa greu cum e!”, a scris Monica Pop pe pagina sa de Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/medicul-monica-pop-decizii-criminale/

Votul oferă doar legitimitate unui guvern deja ales. ”Generațiile tinere au fost învățate CE să gândească, nu CUM să gândească.

 

”Se poate ca justiția să fie coruptă, la fel ca și presa și instituțiile democratice, iar acțiunile juriștilor de a demonstra că pandemia este orchestrată pentru a sluji intereselor celor puternici să nu ducă nicăieri. Însă asta nu înseamnă că americanii sau alte nații trebuie să se comporte ca o turmă programată de ”autoritățile” care se gândesc la o mulțime de interese, mai puțin la sănătatea publică”, scrie Paul Craig Roberts, fost adjunct al secretarului Trezoreriei SUA în timpul președintelui Ronald Reagan.

Votul doar oferă legitimitate unui guvern deja ales

”Generațiile mai tinere nu au fost învățate cum să gândească. Au fost învățate ce să gândească. Rezultatul se vede în numărul majoritar al albilor din mișcarea Black Lives Matter.

În toată lumea occidentală, emoțiile contează mai mult decât faptele. Conceptul adevărului independent a dispărut. Acum, adevărul este ceea ce corespunde agendei. Puteți vedea asta în procesul lui Assange ce are loc la Londra. Judecătorul și procurorul nu sunt intreresați de probe, ci doar să ajungă la rezultatul care să ajute la punerea în practica a unei agendei.

Știința însăși este în pericol, câtă vreme adevărul ține acum doar de sex și de rasă. Presa ne oferă doar ideologie. Universitățile și școlile publice au devenit un pericol pentru societățile care le găzduiesc. Discursul public și dezbaterea au dispărut. În America, violența devine mijlocul preferat de rezolvare a neînțelegerilor.

Cei care spun adevărul sunt ostracizați în primă fază, iar apoi sunt incriminați cu ajutorul presei.Presa plătită nu mai are pretenția să fie liberă și se pregătește să-l distruga pe ultimul jurnalist – Julian Assange. Fără presă liberă nu există nici răspunderea guvernului și nici democrație. Votul este impotent. ca în Rusia stalinistă. Votul oferă doar legitimitate guvernului asupra căruia cad de acord cei ce conduc din umbră.

Donald Trump va fi ultimul președinte american care a încercat să pună interesul poporului înaintea interesului elitelor conducătoare. De acum înainte, toți candidații prezidențiali vor înțelege că succesul lor politic va depinde doar de cum se comportă pentru a fi cea mai bună marionetă a sistemului.”

Acesta este strigătul lui Paul Craig Roberts, o voce radicală din SUA, deseori acuzat ca este un pro-rus, un conspiraționist, dar criticii nu spun că asemeni lui gândește aproape o întreagă generație de foști demintari americani care au pus umărul nu la ”câștigarea”, ci la ”încheierea”,  Războiului Rece, așa cum insista deseori Paul Craig Roberts.

Despre Jean Quatremer, liberalii progresisti de astăzi nu pot spune că ar fi un ”conspiraționist” și nici un radical. Corespondentul Liberation la Bruxelles este un federalist convins, un jurnalist care crede în proiectul unei Europe unite, care le oferă deseori tribună eurodeputaților ecologiști și liberali și rareori ratează o ocazie de a-l critica pe ”iliberalul” Viktor Orban. Ei bine, liberalul Jean Quatremer, de partea cealaltă a Oceanului, împărtășește aceeași viziune, și el își pune aceleași întrebări ca și Paul Craig Roberts.

”Mai este posibil ca într-un stat democratic, definit nu numai prin alegeri regulate, ci și prin dezbaterea permanentă între cetățeni și partide pe marginea politicilor publice, să se dezbată și gestionarea crizei covid-19?”, se întreabă Quatremer pe blogul său găzduit de Liberation.

O asemenea dezbatere este legitimă, pentru că, de la izolarea decretată în martie, au apărut întrebări legate de politica guvernamentală și efectele ei în materie de libertăți publice, de economie, societate. Însă reacțiile la o asemenea dezbatere sunt violente: punerea sub semnul întrebării a politicii sanitare a guvernului va face să fii calificat fie drept un adept al eugeniei, dorindu-ți moartea celor slabi și bătrâni, fie să fii calificat drept bolnav sau complotist. Nu mai există loc de nuanțe: fie susții total guvernul și pe oamenii de știință care-l consiliază, fie ești bun de trimis la închisoare.

Spaima atavică împiedică dezbaterea rațională

Am observat această derivă îngrijorătoare încă din luna aprilie, odată cu starea de urgență sanitară de tipul celei chinezești care a fost decisă de o serie de guverne democratice din întreaga lume. Șase luni mai târziu, nu s-a schimbat nimic, iar teama pare să fi inundat spațiul dezbaterii democratice – care este o componentă esențială a oricărei democrații liberale.

Dezbaterea despre gestionarea pandemiei a devenit și mai dificilă pe măsură ce a intervenit spaima atavică de a muri sau a-i vedea murind pe cei dragi din cauza unui virus pe care încă îl ignorăm și depsre care unii au spus că este mai periculos decât cel al gripei spaniole.

Toți considerăm că este legitim să pună la îndoială politica economică, penală, reforma instituțiilor, construcția europeana, schimbările climatice, însă asta pentru că mizele sunt pe termen lung. Pe de altă parte, o boală transmisibilă cu o rată a mortalității încă necunoscută este un pericol imediat. De aici tendința de a da întâietate sănătății și nu economiei, deși niciuna nu poate exista fără cealaltă – rareori cetățenii unei țări sărace au acces la servicii medicale de calitate. Însă e greu să privim lucrurile în acest mod rațional în plină manifestare a spaimelor atavice.

Mai multă prudență și modestie în pozițiile medicilor

Aici intervine însă medicina, sfântul Graal care ne va salva pe toți. Problema este însă că medicina nu este o știință exactă, chiar dacă medicii care apar în presă vor să dea o impresie opusă. Argumentul suprem: medicii știu, iar cei care nu sunt medici trebuie să tacă. Dacă printre medici există voci care se opun majorității, atunci ei sunt considerați nebuni, incompetenți, criminali sau toate trei la un loc.

Iată, pe 17 august, medicul Gilles Pialoux a spus că ”a nega revenirea epidemiei înseamnă negaționism”, făcând o legătură între genocidul evreilor, un fapt istoric dovedit, și o analiză dezpre posibila evoluție a unei boli asupra căreia nu există un consens.

Puțin mai contează că medicii s-au înșelat de multe ori de la apariția virusului: să ne amintim că unii considerau că este o gripă banală, în timp ce alții vorbeau despre apocalipsă, că majoritatea spuneau că măștile nu au niciun rol, că nu erau de acord asupra modului de transmitere sau asupra segmentelor de populație mai vulnerabile. Este normal ca un medic să se înșele, istoria medicinii este plină de consensuri care s-au risipit imediat, însă este necesar un minimum de modestie și prudență în luările de cuvânt ale medicilor.

Expertiza nu este politică

Deseori uităm că cei care vorbesc nu sunt nici virusologi, nici epidemiologi, că unii dintre ei sunt în conflict de interese, că sunt plătiți de laboratoarele farmaceutice, că alții au o agendă politică, că râcile dintre medici sunt la fel de mari ca și orgoliul lor de multe ori nemăsurat. Pe scurt, uităm că sunt și ei oameni care pot greși. Însă atunci când suntem cuprinși de panică în fața necunoscutului, tentația umană este de a te îndrepta spre cei care te pot proteja: preoți, militari, medici. Și asta a făcut și puterea politică, care a creat un Consiliu Științific, după ce s-a panicat la ideea că va trebui să răspundă penal în cazul în care va greși cu abordarea pandemiei, căci principiul precauției este trecut în Constituție.

Să ne înțelegem bine: nu pun la îndoiala necesitatea de a recurge la expertiză. Însă nu experții trebuie să ne dicteze politica de urmat, ci o putere legitimă. Toate activitățile umane prezintă riscuri – și transportul, și tutunul, și energia nucleară, și industria – iar statul de drept impune limite ale acțiunii guvernamentale, care trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit. În momentul în care președintele Consiliului Științific, Jean-Francois Delfraissy, a spus că guvernul ”va fi obligat să ia măsuri dificile în opt sau maximum zece zile”, el și-a depășit rolul de expert. Sau, când doctorul Pialoux, a spus că poliția poate intra în casele francezilor pentru a vedea dacă au primit pe cineva (ceea ce, încă, nu este interzis), care este competența lui de a judeca libertățile publice? Doctorul Axel Kahn s-a arătat încântat de eficiența modelului chinez, vorbind la France Culture. Să ne imaginăm doar ce s-ar întâmpla daca un militar ar spune asta în vreme de război…

”Cancel culture” și pandemia

O parte a presei nu își îndeplinește rolul denmocratic, iar asta e cel mai rău. Unii se comportă ca niște câini de pază ai puterii, delegitimându-i pe toți cei care nu se mulează pe discursul oficial. Spre exemplu, pe 25 august, Le Monde a publicat un articol despre cei care sunt împotriva măștilor, despre care a spus că sunt o versiune a ”cancel culture” din America. Pentru Le Monde, cei care critică portul măștii în aer liber sunt puși laolaltă cu cei care sunt împotriva măștilor în orice moment, dar și cu cei împotriva vaccinării, iar apoi sunt asimilați cu ”complotiștii” și cu ”conspiraționiștii”. Ziarul însă nu mai spune că, luni de zile, oamenii de știință au negat eficiența măștii atât în interior, cât și în exterior. În momentul în care a apărut acet articol, masca nu era obligatorie în redacția Le Monde…

Treptat, vocabularul jurnalistic s-a adaptat: acum vorbim despre ”alarmiști” și despre ”cei care liniștesc”. Însă. atenție mare: când apare un articol alarmist despre ”nagaționiști”, despre cei antivaccin, despre ”complotiști”, ”conspiraționiști”, despre cei care critică guvernul, atunci acel articol este adevărul insusi. Pentru France Info și alte posturi, cei care nu se alătură unității naționale formează un bloc al ”sfidării” compulsive a autorității: adica criticii guvernului nu sunt raționali, rațiunea fiind o caracteristică rezervată doar ”alarmiștilor”; cei care ”sfidează” sunt prezentați mai mult din perspectivă psihiatrică. Ca și în «1984» al lui Orwell, cei care nu cred în adevărul zilei, care nu este altceva decat minciuna de ieri, sunt niște bolnavi mintali pe care trebuie să-i eliminăm din viața publică.

Întrebări neajunse în spațiul public

Este limpede că sunt necesare măsuri sanitare, în special gesturi barieră: nu se pune problema să lăsăm pe cineva să moară în mod deliberat. Iar dacă guvernul decide o măsură, trebuie să o respectăm. Însă asta nu trebuie în niciun caz să ne împiedice să dezbatem pe marginea acelor măsuri și a pertinenței lor. De exemplu, era necesar să închidem întreaga țară în primul val al pandemiei, câtă vreme nu au fost atinse decât estul și regiunea pariziană? Izolarea generală, care urmărea să evite supraaglomerarea spitalelor, nu risca oare să-i facă pe oameni să creadă că astfel va dispărea virusul (să-l cităm pe doctorul Kahn: «Arma absolută împotriva virsului, izolarea, izolarea completă, totală, prelungită»)? Costul unei izolări brutale nu risca să facă un rău mai mare decât o luptă mai bine proporționată cu virusul (gesturi barieră, teste, urmărirea contacților, carantine pe anumite zone)? Aceste pagube economice și sociale vor avea oare un efect asupra sănătății cetatenilor pe termen mediu și lung, sănătatea economiei mergând mână în mână cu cea fizică? De ce să nu protejăm grupurile de risc identificate și să lăsăm restul populației să trăiască normal, respectând gesturile barieră, la fel ca în Suedia? Trebuia oare să suspendăm libertățile publice cu riscul de a nu le mai putea recupera vreodată, așa cum este cu interzicerea prelungită a manisfestațiilor? Trebuie oare să introducem starea de urgență sanitară până la momentul în care ea va fi înscrisă în dreptul comun? De ce s-au închis micile magazine, în care nu puteau intra decât puțini oameni, dar au rămas deschise marile lanțuri de magazine?

Sfârșitul democrațiilor liberale?

În aceeași ordine de idei, care a fost sensul autorizării ieșirilor din casă? De ce să impui portul măștii afară, în vreme ce nicium medic nu cere lucrul acesta în cazul tereaselor și a restaurantelor în aer liber; portul măștii devine oare obligatoriu odată ce ne-am ridicat de la masă? De ce să impui portul măștii la copiii peste 11 ani? De ce nu 10 ani sau 12 ani? Dacă într-o clasă există un copil mai nare cu un an decât colegii, va purta doar el mască? De ce să impui portul măștii în mașină când ești singur, așa cum e cazul la Nisa? De ce să impui portul măștii pentru motocicliștii cu cască, cum a fost cazul la Paris, până să intervină prefectul? De ce s-au închis sălile de sport, când nu a fost semnalat niciun caz de contaminare în aceste săli? De ce să limitezi amploarea adunărilor fără a ține cont de capacitatea sălilor? De ce să închizi restaurantele la Marsilia și la Paris, pentru ca imediat să le redeschizi la Marsilia? De ce avem o politică de depistare atât de incoerentă, în loc să ne concentrăm pe teste în focarele identificate? De ce am schimbat de cinci ori indicatorii după care judecăm riscurile epidemiologice și de ce am făcut asta fără să explicăm? Se poate trăi normal într-o societate în care nu mai există securitate juridică și în care guvernul și prefecții pot interzice orice activitate? De ce vecinii noștri de la nord nu au adoptat toate aceste măsuri? Virusul se comporta diferit, în funcție de țară?

Este uimitor că nicio astfel de întrebare nu a ajuns în spațiul public. În cele din urmă, a trebuit să se ajungă la revolta unor regiuni cărora Parisul le-a impus niște măsuri considerate nejustificate și abia atunci a început o dezbatere. Însă dezbaterea este foarte prudentă, căci există teama de a fi acuzat că dorești moartea compatrioților… Din câte știu eu, nu a omorât pe nimeni exercitarea drepturilor democratice, în special a celui de a solicita guvernului și experților pe care sa bazează să justifice și să explice deciziile lor. Putem să ne punem întrebarea dacă nu cumva există o epuizare a democrației în rândul cetățenilor, care par să se resemneze cu dispariția democrațiilor liberale, pe care statele le consideră incapabile să gestioneze situații de criză”.

S-au făcut de râs, dar nu se lasă ! O mână spală pe alta !

 

Premierul Ludovic Orban a sărit joi în apărarea şefului Grupului de Comunicare Strategică, Andi Manciu,  susținând că „nu are obligaţia legală” de a avea diplomă de licenţă, iar faptul că nu şi-a dat licenţa nu înseamnă că nu poate să exercite atribuţiile de consilier pe comunicare.

„A recunoscut lucrul ăsta încă de la angajare (că nu are diploma de licenţă – n.r.). Nu are obligaţia legală de a avea licenţă. Nimeni nu a zis că Andi Manciu are licenţa luată. Bineînţeles că am ştiut că nu are licenţa luată. Lucrez cu Andi Manciu de foarte mult timp (…). Este un om care este un specialist bun în comunicare, este un om pe care te poţi baza, care munceşte de dimineaţă până noaptea, care este supercorect şi faptul că e acum scoasă din mânecă povestea asta, în prag de campanie electorală nu mi se pare… Deci nu e nicio minciună, nu e nicio ilegalitate faptul că există un consilier care se ocupă de comunicare care nu are licenţa terminată”, a spus Orban la Digi 24.

Acesta a adăugat că nu ştie de ce nu şi-a dat Manciu licenţa, „asta este problema lui”, dar „faptul că nu şi-a dat licenţa nu înseamnă că nu poate să exercite atribuţiile pe care le are ca şi consilier pe comunicare”.

Reacția lui Orban a venit după ce a ieșit la iveală că Andi Manciu, consilier de stat al prim-ministrului Ludovic Orban şi şeful Grupului de Comunicare Strategică, care dă date despre coronavirus, nu are studiile finalizate, mai exact, nu are diplomă de licență.

În CV-ul publicat pe site-ul Guvernului, Andi Manciu a precizat că are „Studii universitare – Facultatea de Științe Politice
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (București), specializarea științe politice”.

Școala Națională de Studii Politice și Administrative Bucureşti a transmis că Manciu nu a obţinut diploma de licenţă. Mai mult, presa a scris ulterior că Manciu a fost exmatriculat de la facultate.

Un avocat zice: Nu-i așa!

Avocatul Gheorghe Piperea a scris zilele trecute despre acest caz că „un individ care se angajează pe funcția de consilier de stat, despre care știa că necesită o diplomă de licență, comite infracțiunile de fals și uz de fals declarând la angajare că deține diploma respectivă deși nu o are.

Demnitarii* care îl angajează și, ulterior, omit să îl denunțe organelor de cercetare penală, pot fi considerați favorizatori și, respectiv, autori ai faptei penale de nedenunțare a unor infracțiuni”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/s-au-facut-de-ras-dar-nu-se-lasa/

Scandal major CCR – Orban

 

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, răspuns, joi seara, noului atac al premierului Ludovic Orban.

Dorneanu are în vedere sesizarea Comisiei de la Veneţia, Consiliului Europei şi a Asociaţiei Curţilor Constituţionale din Europa în privinţa declaraţiilor premierului Ludovic Orban împotriva CCR, adăugând că în nicio ţară din Europa un prim-ministru nu-şi permite să aibă „asemenea atacuri suburbane la adresa Curţii”.

„Am impresia că prim-ministrul are o altfel de pandemie împotriva Curţii Constituţionale şi a mea personal, incitând opinia publică împotriva acestei importante instituţii. (…) Din păcate, am impresia că scaunul a adăugat acelui cuvânt ‘pandemie’ alte dimensiuni specifice bolii scaunului. Eu l-am cunoscut şi îl cunosc pe domnul prim-ministru de mulţi ani şi de aceea am un pic de fereală şi un pic de respect să-i răspund în aceiaşi termeni pe care i-a folosit dânsul cu politruci şi cu nu ştiu ce. Ştiu că dânsul a urmat studii la TCM Braşov, nu ştiu dacă a făcut înalte studii pe care să le şi absolve, politice, care să justifice să ne califice pe noi, Curtea Constituţională, cum ne califică. Eu nu mă refer la mine, toţi colegii mei sunt profesionişti cu expertiză care nu pot fi calificaţi în niciun chip politruci”, a spus Dorneanu, la Antena 3.

Conform președintelui CCR, Ludovic Orban incită opinia publică împotriva CCR.

„Îmi pare rău că răspândeşte asemenea idei în spaţiul public şi incită opinia publică împotriva CCR, care ea ar fi cea care e vinovată de răspândirea pandemiei, de nerespectarea hotărârilor aleşilor. Noroc că a apărut şi doamna Weber, Avocatul Poporului, şi mai împărţim vina de a fi distrugătorii ţării şi democraţiei. Vreau să-i amintesc domnului prim-ministru că noi, instituţia CCR, suntem una dintre cele mai importate instituţii care apără statul de drept şi promovează statul de drept. În nicio ţară din Europa un prim-ministru nu-şi permite să aibă un asemenea limbaj şi asemenea atacuri suburbane la adresa Curţii Constituţionale”, a adăugat Valer Dorneanu.

Întrebat dacă va sesiza organismele internaţionale, Dorneanu a spus că are în vedere acest lucru.

„O să discut cu colegii mei, am mai avut asemenea discuţii şi am tot avut rezerve asupra oportunităţii de a face un demers. Cred acum că lucrurile au luat o amploare care impune neapărat o asemenea intervenţie la Comisia de la Veneţia, la Consiliul Europei, la Asociaţia Curţilor Constituţionale. (…) Avem în vedere să sesizăm Comisia de la Veneţia şi Consiliul Europei şi, în mod sigur, Asociaţia Curţilor Constituţionale din Europa’, a adăugat acesta.

Ce a zis Orban

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, după decizia CCR privind legea care dă dreptul Parlamentului să stabilească data alegerilor:

„Trebuie schimbat ceva. Nu se mai poate aşa. Trebuie schimbată componenţa CCR, trebuie eliminaţi politrucii de acolo, trebuie să intre numai magistraţi cu cariere în spate. (…) Ca să nu spun că multe dintre deciziile de acolo vin împotriva intereselor fundamentale ale României. Dau exemplu numai decizia legată de lipsirea autorităţilor sanitare şi a Guvernului de orice mijloc de a opri răspândirea virusului, care a provocat cea mai spectaculoasă creştere a numărului de cazuri. (…) Nu pot să înţeleg o asemenea decizie. Noi, guvernul, am atacat la CCR legea prin care parlamentul, o majoritate parlamentară şi-a arogat dreptul de a stabili data alegerilor. (…) Ce se întâmplă dacă o majoritate parlamentară nu pune pe ordinea de zi proiect de lege privitor la stabilirea datei alegerilor? Că nimeni nu răspunde. Care e interesul unui parlamentar dintr-o majoritate? Să prelungească mandatul cât mai mult, mai ales dacă nu va mai fi pe listă în alegerile parlamentare”.

Potrivit premierului, „ordinele sunt date de Florin Iordache şi alţii către Valer Dorneanu şi judecătorii numiţi politic, care iau pe bandă rulantă decizii care nu mai au nicio legătură cu Constituţia României şi cu democraţia”.

A reacționat și Ciolacu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi seara, că „nu poate fi ceva mai nedemocratic” ca atacul premierului Ludovic Orban la adresa Curţii Constituţionale.

„Pilonul statului de drept este CCR. Dacă PSD ar fi atacat statul de drept… El asta face acum, prim-ministrul României atacă statul de drept: cu aşa o poleială pusă peste tot, sunt politruci, sunt… Şi în Statele Unite membrii Curţii Constituţionale sunt aleşi de organismul care este baza democraţiei – Parlamentul, aşa se întâmplă peste tot. Îţi convine sau nu decizia, e treaba ta, ca prim-ministru nu ai dreptul să comentezi o decizie a CCR într-un stat democratic. Vrei să aperi statul de drept, statul de drept real, nu statul de drept care e în mintea lui Ludovic Orban. Pune frânturi din Constituţie. E mai stufoasă, o să i-o trimit, poate o citeşte întreagă. (…) Să ataci CCR într-un stat european nu poate fi din partea unui prim-ministru ceva mai nedemocratic”, a afirmat Marcel Ciolacu, la Antena 3.

El a spus că există precedente în România când Parlamentul a stabilit data alegerilor.

„Există precedente în România, în 2004 sau 2006, când Parlamentul a stabilit data alegerilor şi nu a fost nicio problemă. Cel mai important organism într-o democraţie este Parlamentul, nu Guvernul. Guvernul este un produs al Parlamentului. Nu poţi să vii la televizor şi să minţi oamenii într-un asemenea hal. Mă aşteptam să spună ce face să oprească aceste infectări, nu lupta lui cu CCR, s-a săturat lumea de explicaţiile lui, vedeţi înverşunarea lor de a avea toată puterea în România. Doamne fereşte să se întâmple aşa ceva”, a adăugat Ciolacu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/scandal-major-ccr-orban-avem-in-vedere-sa-sesizam-comisia-de-la-venetia-si-consiliul-europei/

Sibiu – capitala homosexualilor, pentru două zile. Consiliul Județean al Elevilor Sibiu, implicat

 

Am primit pe mail un link la știrea publicată de Active News privitoare la Festivalul mîndriei homosexualilor de la Sibiu. Preiau o parte din articolul publicat de activenews.ro:

”Un festival „cultural” al mândriei homosexualilor va avea loc de joi până sâmbătă la Sibiu, finanțat de instituții reprezentative ale Franței și Germaniei, în parteneriat cu celebra fundație MozaiQ și, deloc surprinzător, Consiliul Județean al Elevilor Sibiu. Întâmplarea face că, din cauza vremii nefavorabile și a temerilor legate de pandemie, festivalul se va desfășura online, însă aceasta nu este decât prima ediție… Atracțiile evenimentului, pe lângă filme, webinarii (seminarii online) și spectacole de teatru, vor fi testările de HIV, Sifilis, Hepatită B și C pentru doritori. 
„Festivalul cultural LGBTQ+ SIBIU PRIDE se va desfășura anul acesta în perioada 15-17 octombrie 2020 într-o formă online (excepție testările HIV, Sifilis, Hepatita B și C).
Tema primei ediții este EPIDEMIA GLOBALĂ DE HIV, o temă care ne afectează și ne interesează pe toți. Acest proiect este organizat de PRIDE ROMÂNIA cu sprijinul Anei Dumitrescu, BarProd, Sens Pozitiv și InformatHIV. Proiect finanțat de Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România, Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu, Centrul Cultural German din Cluj, Asociația Română Anti-SIDA, Checkpoint ARAS București, The Black Sea Trust for Regional Cooperation.
Partenerii proiectului: MozaiQ, Consiliul Județean al Elevilor Sibiu, Teatru 3G Târgu-Mureș”. 

Că homosexualii și adepții LGBT organizează un festival la Sibiu nu-i un capăt de lume. Adepții și simpatizanții se reunesc prin te miri ce locuri le face plăcere. Subiectul articolului de astăzi este însă susținerea de care are parte festivalul, fie el și pe net.
Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu, Centrul Cultural German din Cluj ca și  Ambasada Franței în România și Institutul Cultural Francez finanțează evenimentul. Dacă nu finanțează, sprijină! Chestiune de nuanță, dar, tot pe acolo. Lipsește doar Konrad Adenauer Stiftung, fundația germană care „sprijină”, la greu, activitatea liberalilor și a partidelor, ONG-urilor și „intelectualilor liberi” de dreapta (care, la momentul potrivit, pot da o mînă de ajutor. La ce? La „diverse”!).

În campania electorală pentru alegerea președintelui, mai ales în 2004-2005, reprezentantul fundației Adenauer era umbra lui Klaus Iohannis. Acum, este și mai activ. De bună seamă, numai din interese de promovare a democrației! După ce s-au urcat pe cal (nu pe val), aceeași fundație i-a ajutat pe liberali să învețe să comunice pe net și multe altele care nu le știau și nu le treceau prin cap.
Să zicem că am înțelege faptul că o fundație germană pune umărul la promovarea forțelor politice de dreapta. Și așa sunt bezmetice (ca și cele de stînga !), dar nu înțeleg care este rostul și acoperirea legală a instituțiilor statului german și ale celui francez la organizarea și susținerea organizării homosexualilor în România? Se suprapun peste eforturile miliardarului George Soros, și el un important sprijin al festivalului Pride de la Sibiu și al mișcării LGBT în țara pe care a ajutat-o (pentru a o controla mai tîrziu). O fi prin lume o presiune nebună pentru legalizarea și instituționalizarea minorităților sexuale, chiar pentru trecerea controlului deciziilor publice sau politice și prin mîna acestora. Mă preocupă mai puțin ca Franța, Germania și Olanda să facă asta la ele acasa. Este legislația țărilor lor, este politica lor! Poate că majoritățile din aceste țări le susțin cu tot sufletul. Sănătate și iar sănătate. Și dragoste! Pînă una-alta, România este departe de libertinajul sexual din aceste țări (de mirare că Ambasada Olandei nu pune și ea umărul și nu transmite condiții statului român și în acest domeniu!)
Preocuparea țărilor din Europa de Vest pentru extinderea drepturilor LGBT în România este vizibilă și discutabilă. Complexați de politicenii europeni, chiar milogi în fața acestora, politicienii români aflați la putere sau în opoziție fac mereu concesii acestor presiuni. Și închid ochii la mai toate formele discrete (uneori, grosolane) de sprijin pentru extinderea LGBT în România.
De ce în acest festival al mîndriei homosexualilor și lesbienelor este implicat și Consiliul Județean al Elevilor Sibiu ? Asta n-o înțeleg. Cu ce rol și cu ce contribuție?
Iau lecții cum să evite? Se lucrează la modernizarea sau la eliberarea lor sexuală ? Trecem și la demolarea statuilor și la rescrierea trecutului? De cînd începem?

sursa:https://www.cotidianul.ro/sibiu-capitala-homosexualilor-pentru-doua-zile/