”Oare toti sasii fac parte din LGBT ?” Sibiu- Mîndria homosexualilor- Bernd Fabritius-Klaus Iohannis

 

Un cititor al articolului publicat în Cotidianul.ro a postat următorul comentariu privind organizarea festivalului Pride la Sibiu. El face o legătură între poziția președintelui României în referendumul pentru Familia tradițională, prietenia sa strînsă cu Bern Fabritius și organizarea festivalului Mîndria homosexualilor în orașul Sibiu.

16 OCTOMBRIE 2020 LA 17:41

”EXTRAORDINAR ! Sibiul dupa ce a fost CAPITALA CULTURALA, devine si capitala LGBT-ista. La ce ne mai asteptam de la acest agent GERMAN FILO….(editat),impus sa ne conduca?Hai sa va mai spun ceva.Apropiat al acestui (editat) KLAUS WERNER IOHANNIS,este BERND FABRITIUS,un sas recunoscut oficial,ca HOMOSEXUAL,originar din AGNITA,unde IOHANNIS a fost profesor de fizica si care a plecat in GERMANIA,unde a ajuns PARLAMENTAR si care a devenit succesorul revizionistei ERIKA STEINBACH la conducerea asa-zisei „Uniuni a etnicilor germani expulzati”,care promoveaza o politica revizionista si de disculpare a GERMANIEI,pentru ororile comise in al DOILEA RAZBOI MONDIAL.Oare nu se ridica un semn de intrebare,DE CE LA SIBIU de unde provine si IOHANNIS? Va mai amintiti de POZITIA acestui ….(editat) ,ca sa nu zic altfel,la REFERENDUMUL pentru FAMILIA TRADITIONALA,prin care a insultat milioane de romani?Oare toti sasii fac parte din LGBT? Ce parere are BISERICA ORTODOXA ROMANA?Vreau sa aud pozitia BOR!”

Am desckis Wikipedia la numele lui Bernd Fabritius și iata ce scrie:

”Fabritius s-a născut la Agnita în 1965. A urmat cursurile Liceului Brukental din Sibiu. În 1984 a emigrat cu părinții în Bavaria, la Waldkraiburg, unde bunicul matern se stabilise după ce a fost deportat din România în Uniunea Sovietică.[9] În anul 2007 Fabritius a fost ales președinte al Asociației Sașilor Transilvăneni din Germania. La alegerile din 2013 a candidat pe listele Uniunii Creștin-Sociale (CSU) din landul Bavaria și a obținut un loc în Bundestag.[10] A fost membru al comisiei pentru afaceri europene din Bundestag și raportor pentru Ucraina.[11]Fabritius trăiește într-o uniune civilă cu partenerul său de viață și nu face un secret din orientarea sa homosexuală”

Simple coincidențe și inexplicabile consecințe?

UPDATE
La puțină vreme după aparitia postării unui cititor privind stabilirea festivalului Pride la Sibiu și pietenia lui Bernd Fabritus cu Klaus Iohannis, un alt cititor a postat o concluzie care îi aparține:
marius spune:
17 OCTOMBRIE 2020 LA 20:30
”@ georgel- pozitia, dar si pozitiile președintelui le poate spune Fabritius. Deși ne îndoim că o va face.
Ps. Foarte tare comentariul. Cine se mai mira de contestarea la CCR a legii prin care Parlamentul nu accepta notiunea de transgen, de catre Jhonny, are acum un argument solid. Daca mai adăugăm și nemulțumirea lui Orban pentru pedepse suplimentare acordate pedofililor, avem tabloul complet al promotorilor politicii corecte si nu numai atât”.

Uneori avem sentimentul că toate se duc în vînt și oamenii nu înțeleg mare lucru. Nimic mai fals!

UPDATE Şi cititorii ne scriu în continuare

Emile spune:

18 OCTOMBRIE 2020LA 10:44

„Aceste “dezvaluiri” ne clarifică nedumerirea pe care o aveam privind cum un tânăr hunedorean domnul Siegfried Mureșan este trimis la Masterat la Universitatea Humboldt din Berlin, continuă cu un stagiu în Bundestag și se dovedește cel mai “calificat” pentru consilier al președintelui Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului Germaniei, Gunther Krichbaum!
Și la fel cum un copil crescut la țară, intr-o familie numeroasă, domnul Dominic Frirz își ia câmpii la 16 ani în lume și ajunge intre 2016-2019 fix șeful de cabinet al unui Președinte al Germaniei domnul Horst Köhler și mai apoi, doar într-un an de când taie frunze la câini prin Timișoara direct Primarul speranță al Timișoarei. Timișorenii au acum motiv să fie morcoviți!”

ileana spune:

18 OCTOMBRIE 2020 LA 14:00

„Universitatea din Sibiu a securistilor a devenit furnizoare de licent apentru homosexualul Bernd Fabritius infratit in rele cu Klaus Iohannis, ”avocat” in Romania si forta motrice „din spatele restituirii bunurilor confiscate dupa razboi de la organizatia nazista Deutsche Volksgruppe ati stiut?”dupa cum spune @Krixus! Nu nu am stiut, dar apare ca este veche conspiratia homosexualilor care se vor destepti,cu diplome si tot tacamul pt.a infesta mai bine institutii si oameni normali,functionari precum judecatoarea de la Sibiu sedusa ca orice prostituata de mite, titluri,intimidata de „avocatul”neamt,intimidata de toate presiunile ordinare facue de urmasii lui hitler ,aparand la suprafata cu nerusinare si vicioasi sa talhareasca legile,patrimoniile tarii, cu minciuna in brate, facaturile si impostura.Ajutati de „primarul”care cf.potretului robot al lui Dancu-Hancu era si „cinstit si viteaz si devreme acasa la carmencita”! O fi si Dancu -Hancu din cercul lui Fabrictius si Kalus,a fost platit imens,gras,santajat acest securist slinos ajuns Doctor HC?Ce jivine maninca bugetele,ce imorali ne conduc,oare securitatea deznationalizata nu crapa de rusine ,potopita d etoate securitatile de golani ce-si imping homalaii la functii si activitati pe fata,nerusinate?Oare securistii deznationalizati nu au copii,neveste,mame si tati,sunt la dispozitia homalailor Fabritius si Iohannis ?Rusine,complici dezaxati din secuitatea deznationalizata,justitia mizerabila,consilii judetene a la Sibiu,”organe”mituite,vandute,vicioase, fara discernamant elementar!”

sursa:https://www.cotidianul.ro/sibiu-mindria-homosexualilor-bernd-fabritius-klaus-iohannis/

De la STATUL DE DREPT la STATUL DREPT

 

Un articol al revistei Der Spiegel (14 august 2020) a pus întrebarea: stat de drept sau stat drept? O întrebare cum nu se poate mai actuală.

În ultimii ani, oricine a putut sesiza invocarea insistentă a statului de drept de la nivelul Comisiei Europene. Este chiar o preocupare de sancționare financiară pentru cine nu întruchipează statul de drept.

Opinia ar fi lăudabilă, dacă ar fi însoțită de înțelegerea statului de drept ca fapt juridic, ce constă în respectarea drepturilor și libertăților constituționale. Numai că unii înțeleg statul de drept mai curând ca politică a cuiva, nu aplicare a dreptului ce nu depinde de partide și persoane. De altfel, și acuzarea că unii nu ar fi în ordine cu statul de drept a plecat de la dezacorduri de politică (luarea sub control național a unor resurse, cooperarea internațională etc.). Ea nu s-a bazat până azi pe vreo analiză a funcționării statului, care ar fi, desigur, binevenită.

Efectul acestei înțelegeri este încălcarea sistematică din unele state – în ultimii ani în numele luat în deșert al independenței justiției, a drepturilor și libertăților cetățenilor. Mai nou, în pandemie, urgența sanitară unii o convertesc în urgență politică și militară și în restrângerea democrației. În loc să fie stat de drept, la propriu, statul a devenit astfel instrument de creare de poziții voievodale și de distrugere a alternativelor, străin de necazurile cetățenilor.

Statul de drept este o achiziție esențială a umanității, rezultat al unei îndelungate lupte. Pentru cetățean a fost totdeauna reconfortant să știe că poate apela la libertăți și drepturi în fața abuzurilor. S-au dat bătălii grele pentru stat de drept și în țările Europei Centrale și Răsăritene, cu sacrificii, chiar în generațiile active astăzi.

Oriucum, de la importanța statului de drept pentru o viață demnă de om și de la această istorie ar fi de plecat în a evalua situația din timpul nostru. De aceea, mă opresc aici asupra disjuncției la care s-a ajuns – „statul de drept sau statul drept?” – din perspectiva identificării statului de drept cu statul drept. Am în vedere trei șiruri de fapte.

Primul este acela că, odată cu intervențiile Curții de la Karlsruhe și ale altor juriști europeni, a devenit clar că, luat în serios, statul de drept nu este instrument al cuiva ajuns să decidă în stat. Nici o persoană juridică, indiferent de poziție, nu este mai „îndreptățită” decât alta să facă evaluări în materie de drept. Statului de drept îi sunt inerente, de altfel, de la origine, o componentă culturală și o latură morală. El nu se lasă redus la politica unei persoane și nici să fie „luat în proprietate”, cum vor decidenți de astăzi.

De aceea, nu Carl Schmitt, care, știm bine, a subordonat statul de drept decidenților de circumstanță, ci John Rawls, care l-a conceput ca expresie a contractului democratic, ar trebui să conteze. Pe terenul european de azi, magistrați cultivați și integri, precum Ernst W. Böckenförde sau Gustavo Zagrebelski, ar trebui luați în seamă. Altfel, nu se ajunge la democrație, ci la forme pervertite de „democrații cu conducător (Führer)”, cum se vede în țări în care au înviat „șeful de stat” sau „postdemocrația”.

Al doilea șir de fapte ține de împrejurarea că în Uniunea Europeană se simte nevoia de soluții noi. Se poate discuta starea justiției dintr-o țară sau alta, dar ne facem iluzii considerând că optica actuală a Comisiei Europene este ultimul cuvânt. Pe bună dreptate, jurnaliști germani, britanici, polonezi și maghiari, dar și români, au pus întrebări dificile birocrației comunitare. Acestei optici îi lipsesc buna informare asupra țărilor, obiectivitatea și clarificarea, care este inevitabil conceptuală. Pe bună dreptate, Jürgen Habermas, care a făcut din drept temelia viziunii asupra Europei, observa că “politica se face de râs dacă ea moralizează, în loc să se bizuie pe dreptul legiuitorului democratic, care este obligatoriu” (Zur Verfassung Europas. Ein Essay, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2011, p.99). Doar acest drept este de fapt legitim.

Orice om cu capul pe umeri este pentru desăvârșita independență a justiției. Numai că până la independența judecării mai este un drum lung. În fapt, nu se ajunge la independența judecării cu justițiari desemnați nu de instanțe publice, ci de actori politici (guverne, președinți, etc.), și obedienți față de politici. Or, Uniunea Europeană și-a asumat prin proiect să fie integrativă, respectând drepturile și libertățile fiecăruia. Nu se ajunge nici cu justițari pregătiți sumar, care rezultă azi din abundentele programe de studii lacunare.

Sunt, firește, și justițiari care știu măsura lucrurilor, dar mulți nu o știu. Aceștia din urmă – cum spune unul dintre juriștii cei mai calificați din țară – dacă ajung cumva să fie numiți procurori sau judecători, cred că-l pot înlocui pe Dumnezeu! Se și vede iarăși în zilele noastre că unii au dat sentințe la ordin, iar peste ani mărturisesc că au fost forțați. Mulți tratează instanța de judecată ca pe o proprietate, iar decizia ca pe ceva la latitudinea lor. Nu se înțelege că decizia în justiție poate fi justă numai împreună cu calea pe care s-a obținut.

Al treilea șir de fapte îl oferă situația din România actuală. Aici statul de drept cunoaște o degradare extinsă. Ea pleacă de la „președinte”, care se ia pe sine, în pofida Constituției, ca „șef al statului”. Acesta desfigurează apoi statul, în numele unor meschinării gen „guvernul meu”, în locul “guvernului țării”, și al înțelegerii rudimentare a Europei ca un fel de târg de mobilă. Acesta ia de bună înțelegerea primitivă a politicii, ca delimitare „amic”-„inamic”, și scindează societatea. El fructifică „discursul urii (hate speech)” până la a deveni el însuși caz patologic. Neavând realizări în interes public, el forțează numirea de inși la fel de nepregătiți în răspunderi majore, face mai mulți generali decât țările mari, dă bugete la serviciile secrete mai mari decât cele ale unor puteri europene și instrumentează procuratura și noua Securitate. Cu maxime gen „voi mă alegeți, eu vă dau funcții și o ducem așa!”, s-a creat un stat care, în fapt, rămâne legat mai mult istoric cu dreptul.

Efectul general este acela că pe tot ce a pus mâna „președintele” s-a stricat. „Proiectul de țară” este, în viața curentă, devalizarea – mai nou, se ajunge la fraudarea sau vânzarea de unități indispensabile unui stat. Conectarea la magistralele continentale de energie și transport România actuală a ratat-o. Adusă pe butuci, economia ei nu poate plăti alocații, salarii și pensii conform legilor, în condițiile celui mai redus nivel al veniturilor din Europa. Țara se îndatorează peste puteri, încât generațiile viitoare vor plăti din greu! Instituții majore și politici publice sunt deturnate de la rostul lor. Răspunsurile cu „nu sunt informat” sau „nu mă interesează” la întrebări grave nu sunt nici măcar cele ale unui politruc, cum singur s-a caracterizat, decum cele ale unui decident responsabil.

Lipsa pregătirii și trecerea la prostocrație, ce ies tot mai limpede la iveală în mulțimea inșilor fără calificare cățărați la decizii, costă. Un indicator sugestiv: în 2016, s-a reușit cea mai slabă performanță din istorie la Olimpiadă, iar fotbalul este acum, în fine, pus și el la pământ. Este limpede – o pacoste nu rămâne singură. Cronica faptelor atestă că infectarea masivă cu coronavirus-19 a unei țări care nici nu are beneficiile unei sugative turistice și nu este circulată, precum alte țări, este efect al aberațiilor regimului.

Marea „realizare” a acestuia este însă securismul și, în prelungire, expansiunea poliției, mai ales la orașe. Niciodată acestea nu au înflorit după 1989 ca astăzi. „Vă dau grade, bravilor, și știți ce aveți de făcut!” pare a fi găselnița „președinției africane” a României de azi. Numai că nici în Africa așa ceva nu ține!

Nepriceperea și reaua credință afectează statul ca stat. Bunăoară, „președintele” s-a pus în fruntea liberalismului, dar, de atunci, singura idee a „liberalilor” este cum să împileze cetățenii și să fure. Locul dezvoltării l-a luat lovirea cu justiția injustă. „Alegerile prezidențiale” i-au adus o treime din voturile electoratului, dar asta după ce au fost eliminați, cu procurori și noua Securitate, contracandidații cu șanse mai mari și s-a ales contracandidatul dorit – o doamnă pe care nici nu a avut curajul să o înfrunte în dezbatere publică. Nefiind în stare de rezolvări, „președintele” îi atacă pe cei care care-l depășesc – ca realizări și civic. Place-nu-place, în statul român actual, la infracțiuni similare cu cele din alte țări, s-au dat condamnări de fapt politice. Pe unele „președintele” le-a și clamat, înainte ca „justiția” să se pronunțe. El încalcă prevederea statului de drept democratic din Constituție, în vreme ce parlamentul are membri care sar la nevoie din rând, iar opoziției i se pun lideri din pozele cu noua Securitate. Toate acestea după ce s-au semnat protocoale de „cooperare” între noua Securitate-procurori-judecători, unice în Europa actuală și nici astăzi interzise printr-un act al statului.

Se fac „alegeri” cu falsificarea rezultatelor prin disfuncționalități regizate și numărarea securistică a voturilor, după ce nu se știe nici acum efectivul celor cu drept de vot. Cetățeanul este redus practic la un animal de casă, în fustă sau pantaloni, ce poate pune o șampilă.Or, „alegeri” de acestea s-au făcut și în anii treizeci și după Al Doilea Război Mondial și au trebuit blamate.

Nicio țară din Europa nu cunoaște în zilele noastre o asemenea degradare – a funcției, a deciziilor, a statului! Nu miră faptul că România are cea mai mare emigrare de cetățeni în timp de pace, că au dispărut stimulente la profesionalizare și cinste, că se citește cel mai puțin, că mai nou fug și elevii de educația din țară. Nu miră că țara a ajuns campioană la infracțiuni, la infectarea cu coronavirus-19 în Europa și la neperformanțe. Nu miră că deunăzi, un palavragiu fără serviciu, ajuns unde nu este cazul, admonesta Curtea Constituțională pentru decizii legitime.

Pandemia nu este scuză pentru amatorism – cum se insinuează pe diverse canale. Se vede bine că funcții ocupate cu neaveniți, cangrenează instituțiile și vieților oamenilor. În definitiv, se vrea din nou ca, în locul dezbaterii cetățenilor calificați, soluțiile să vină din capul unor inși nepregătiți, care nu înțeleg statul și abuzează.

Cum spuneam și în altă parte, pledoaria mea a fost și este pentru o Românie cu stat de drept, pluralizată politic, plină de competiții argumentative, democratică și meritocratică. O Românie care-i lasă fiecărui cetățean spațiu să fie el însuși și care contează prin civilizație! O Românie în stare să inoveze pentru a-și depăși dificultățile!

Cu realismul cunoscut, Der Spiegel ne spune că suntem într-o situație inconfortabilă. Și are dreptate. Doar că statul de drept existent nu are cum să fie finalul istoriei, căci este doar al unor grupuri cu interese și vederi particulare. Interesul public a rămas departe.

Acest stat este în fața unei trileme. Prin aceasta înțeleg, la propriu, împrejurarea că o entitate are în față, la un moment dat, trei alternative, care duc, fiecare, dacă rațiunea prevalează, la abrogarea stării ei actuale.

Prima alternativă este aceea ca statul de drept existent să se perpetueze trecând sub tăcere faptul că este o abordare politizată și ruptă de interesul public. În această situație, el este ruinat ca stat de drept, iar indiciile sunt multe. De exemplu, destui judecători confundă independența judecării cu arbitrarul personal și dau achitări sau condamnări de fapt exterioare cauzelor. Procurorii vor să facă legi sau sunt folosiți pentru a tria competitorii la funcții în stat. Și judecătorii și procurorii sunt sub controlul unor persoane cu funcții, mai curând decât sub cel al legilor statului. Controlul public al exercitării justiției este practic stins, cu bună știință.

Așa stând lucrurile, apar, inevitabil reacții. În unele țări, s-a recurs la inițiative ale executivului de a schimba judecători – ceea ce nu este o soluție. Unii “președinți” atacă parlamentul, care este întruchiparea suveranității poporului, pentru a o slăbi, ceea ce este antidemocratic.

A doua alternativă este ca statul de drept să intre în relativizare de sine. Aceasta înseamnă trecerea lui în subordinea unui decident (“președinte”, “șef de stat”, “conducător”, etc.), care aplică, așa cum faptele arată, politici în interes mai degrabă personal. Cum se vede și la noi, “președintele” intervine în justiție, începând cu desemnările personale de “șefi” ai acesteia și încheind cu efortul de a împiedica trecerea justiției sub control public.

Adepți ai relativizării nu lipsesc. Apelul Vigano a avut meritul de a atrage atenția asupra unei tendințe funeste de distrugere de drepturi și libertăți, după ce alții au atras atenția că regimuri decrepite vor profita de pandemie pentru a guverna cu stări excepționale. “Democrația cu conducător (Führer)” și “postdemocrația” – acea democrație în care se reproduc, dincolo de rezultate, aceleași conduceri – au revenit pe scenă. Statul de drept încetează astfel să mai fie de drept.

A treia alternativă este aceea ca statul de drept existent să fie constrâns să accepte democratizarea. Înțeleg prin democratizare, în primă linie, instituirea de către stat a unor mecanisme, în mare măsură noi, de asigurare a acurateței alegerilor, a separării puterilor și a pluralismului politic, care să-l treacă în forma statului de drept democratic. Acesta din urmă este, de altfel, prevăzut în cele mai multe constituții europene de astăzi, dar și frecvent încălcat în unele țări.

Știm prea bine că societatea modernă exclude stagnarea. În conceptul modern al drepturilor și libertăților este conținut și efortul de continuă lărgire a acestora. Hegel și-a dat primul seama de aceasta și, oarecum șocat, a anticipat crize în lanț.

Există, totuși, o soluție. Anume, a asuma, tot prin mecanisme noi, că atacarea valorilor – de pildă, persoana umană sau familia tradițională sau pluralismul politic sau democrația sau cadrul național sau acestea vla un loc – ce are loc sub ochii noștri, din partea extremismelor de astăzi, nu este inclusă în acea lărgire.

Este clar că globalizarea, medicina bazată pe genetica actuală și digitalizarea antrenează schimbări. Dar, înțelese în profunzime, ele nu cer, în nici un fel, lichidarea persoanei, a familiei tradiționale, a pluralismului politic, a democrației, a cadrului național, în fond, a umanității din oameni. Bine înțeleasă, lărgirea drepturilor și libertăților oamenilor vizează de fapt cadre instituționale. Oricum, ea nu vizează tradiții de conviețuire a persoanelor de care umanitatea din oameni este legată.

Cum se poate face față presiunilor de azi la instrumentalizare? Opinia mea este aceea că numai prin scoaterea statului de drept din confruntarea politică și democratizarea acestuia. Nimeni nu este protector al statului de drept mai mult decât altul și fiecare are drepturi ca oricare altul.

Altfel, cum se observă și în România actuală, se dau apărători ai statului de drept tocmai cei care îl subminează. Este destul să vezi cum se numesc judecători la vârful ierarhiei dintre servitorii de casă, procurori dintre inși cu infracțiuni la activ, demnitari dintre cei slabi profesional și civic, generali dintre cei care susțin “statul paralel” și alții dintre prostofilii de ocazie.

Numai acolo unde este asumat ca fiind al fiecăruia și ca apărător al fiecăruia, pe bază de legi propriu-zise, adoptate cu proceduri valide, un stat devine stat drept.

Andrei Marga

sursa:https://www.cotidianul.ro/de-la-statul-de-drept-la-statul-drept/

„Împăratul cu şapcă” este o carte excepţională de analiză a unei epoci dominată de prostituţia unor intelectuali care s-au strîns sub pulpana lui Traian Băsescu, cel care le arunca din cînd cîteva grăunţe de aur care le făcea viaţa frumoasă, dar cugetul mult mai murdar.

 

Pentru generaţia mea, „Europa liberă” a însemnat enorm. Noi ascultam fără perdea „Metronomul” lui Cornel Chiriac şi ni se părea cool cînd auzeam „Power to the People” cu Beatles ca dedicaţie pentru „Turistul din Scorniceşti”, după care auzeam vocea lui Neculai Constantin Munteanu la „Actualitatea românească” la fel ca pe o firească emisiune de ştiri despre România.

Din acest motiv, cînd, după 1990, după ce publicasem cîteva articole în „România liberă”, am devenit corespondentul postului „Radio Europa liberă”, n-am realizat ce moment istoric trăiam. Îl auzeam atunci pe Neculai Constantin Munteanu făcînd introducerea unui material trimis de mine, pe care-l încheiam cu formula aceea celebră: „Pentru radio Europa liberă a transmis de la Craiova Ion Spânu” şi, pentru că erau deja cîteva publicaţii independente care criticau dur Puterea şi pe Ion Iliescu, preşedintele ţării, totul mi se părea firesc.

Apoi, „Europa liberă” s-a mutat la Praga, după care s-a deschis un birou în Bucureşti, dacă nu mă înşel chiar pe strada Mihai Eminescu. Cînd am mers prima oară la sediul din Bucureşti, l-am întîlnit pe RADU CĂLIN CRISTEA, care devenise şeful redacţiei în limba română. Ne cunoşteam din scris, astfel că întîlnirea era deja între doi vechi prieteni. Acesta era RADU CĂLIN CRISTEA, un Om care te primea în preajma lui ca şi cum te-ar fi cunoscut dintotdeauna. Au fost în acea perioadă sute de relatări pe post pe care le-am făcut „pentru Radio Europa liberă” sub coordonarea lui RADU CĂLIN CRISTEA, inclusiv cele de la mineriadele din 1999, cu „Pactul de la Cozia” sau „Războiul de la Costeşti”.

Şcoala de la „Europa liberă” a însemnat enorm pentru formarea mea ca jurnalist, la fel ca şcoala „României libere” al lui Petre Mihai Băcanu, a „Expres”-ului lui Cornel Nistorescu, a „Evenimentului zilei” a lui Ion Cristoiu sau a ziarului „Ziua” a lui Sorin Roşca Stănescu.

De aceea, pe RADU CĂLIN CRISTEA îl trec cu drag în această galerie a celor mai mari jurnalişti români! Ştiu, a fost şi critic literar, unul foarte interesant chiar, dar RADU CĂLIN CRISTEA rămîne pentru mine un jurnalist, unul dintre cei mai oneşti din cîţi am cunoscut.

În urmă cu doi ani, m-a sunat pentru a-mi spune că i-a apărut volumul „Împăratul cu şapcă”, avînd un subtitlu incitant: „Regimul Traian Băsescu şi elitele sale”, pe care dorea să mi-l trimită, adăugînd că a preluat mai multe informaţii din acele articole ale mele din „Cotidianul” despre „elita lui Băsescu” şi despre devoalarea acelei reţele pe care o numisem „Condicuţa cu agenţi”.
Am primit-o. Este o carte de peste 1.000 de pagini, care a deranjat enorm gaşca aceea de impostori care au slujit acel regim odios, pe care RADU CĂLIN CRISTEA l-a numit Megdöbbentöen. Mulţi îi fuseseră amici, dar RADU CĂLIN CRISTEA ţinea prea mult la rolul în care intrase, ca vector de opinie, pentru a face compromisuri doar de dragul unor relaţii amicale, de tipul „generaţie”.

RADU CĂLIN CRISTEA era, din acest punct de vedere, solidar doar cu adevărul. De aceea, nu s-a sfiit să-i ia în răspăr pe Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Vladimir Tismăneanu, H.R. Patapievici („gropar al culturii române”), Mircea Mihăieş („un filosof al rahatului”) sau Mircea Cărtărescu. Pentru toţi le-a găsit şi un acronim: „ELB”, adică „Elita loială lui Băsescu”!

Volumul „Împăratul cu şapcă” nu este o antologie de texte, ci o carte excepţională de analiză a unei epoci dominată de prostituţia unor intelectuali care s-au strîns sub pulpana lui Traian Băsescu, cel care le arunca din cînd cîteva grăunţe de aur care le făcea viaţa mai frumoasă, dar cugetul mult mai murdar. Este o carte pe care ar trebui s-o citească oricine vrea să afle ce a fost acel deceniu cu Traian Băsescu în fruntea statului.
Acum, aflu că RADU CĂLIN CRISTEA nu mai este printre noi, lăsîndu-ne însă acest volum prin care-şi mărturiseşte crezul său de o viaţă. Mulţi poate că au acest volum în bibliotecă şi poate că, la fel ca mine, se uită acum pe pagina de gardă pe care RADU CĂLIN CRISTEA le-a scris o dedicaţie. Şi eu ating acum această filă, cu sentimentul că RADU CĂLIN CRISTEA, „prietenul şi jurnalistul”, trăieşte în biblioteca sufletului meu:

Dumnezeu să-i odihnească sufletul curat, iar noi să-i binecuvîntăm opera pe care ne-a lăsat-o! Drum lin, prietene, în împărăţia condusă de un „Împărat fără şapcă”!

sursa:https://www.cotidianul.ro/radu-calin-cristea-ce-pierdere-pentru-jurnalismul-adevarat-din-romania/

Care va fi soarta uraniului din România

 

Administrația Fondului pentru Mediu a cerut în urmă cu o lună insolvența Companiei Naționale a Uraniului (CNU), solicitând în același timp și desemnarea în calitate de administrator judiciar un consorțiu format din Rovigo SPRL și Trust Insolvency SPRL, potrivit unui document consultat de HotNews.ro. De fapt, Administrația de Mediu s-a introdus ca parte într-un dosar de deschidere a procedurii insolvenței, care se află pe rolul Tribunalului București încă din februarie 2020. Ce s-ar putea întâmpla de acum înainte? Ministrul Economiei Virgil Popescu crede că cei de la mediu se vor răzgândi, deoarece în perioada imediat următoare, uzina Feldioara, cel mai important activ al CNU, va fi achiziționat de Nuclearelectrica.

Dosarul pentru declanșarea procesului de insolvență a fost deschis la Tribunalul București, pe 20 februarie 2020, de către Tinmar Energy, în calitate de creditor. Între timp s-au alăturat și alți creditori, OSCAR Downstrem SRL, Allzone Guard SRL, Rino Guard SRL, iar în urmă cu o lună, Administrația Fondului pentru Mediu. Următorul termen în dosar este pe 1 decembrie. Teoretic, până să se pronunțe instanța, ar trebui să se lămurească soarta uzinei de la Feldioara și eventuala achiziționare de către Nuclearelectrica.

CNU este o societate cu mari probleme, care a primit și un ajutor de stat care a făcut obiectul unei investigații a Comisiei Europene. CNU va trebui să returneze ajutorul de stat. Însă, chiar și așa este o companie importantă, mai ales în condițiile în care Guvernul vrea să dezvolte sectorul energiei nucleare, fiind semnat, săptămâna trecută, un acord cu SUA pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și pentru retehnologizarea reactorului 1. Practic, acordul cu SUA îi oferă și mai multă valoare uzinei de la Feldioara, iar o insolvență nu ar face decât să încurce lucrurile.

În prezent, Nuclearectrica își asigură combustibilul nuclear din stocurile de pulbere sinterizabila de dioxid de uraniu de la CNU, dar și din import de la compania Cameco Canada.

Nuclearelectrica este interesată să cumpere de la CNU cel mai important activ, linia de procesare a octoxidului de uraniu de la Compania Națională a Uraniului S.A. – Sucursala Feldioara. De altfel, în martie, acționarii au aprobat declanșarea procedurilor de cumpărare a activelor aferente Sucursalei Feldioara. Tot atunci a fost aprobată și declanșarea inițierii demersurilor în vederea transferului licenței de concesiune a activității de exploatare în perimetrul Tulgheș – Grinties (județul Neamț), încheiată între Agenția Națională de Resurse Minerale și CNU.

Contactat de HotNews.ro, ministrul economiei spune că "în perioada imediat următoare" va fi finalizată achiziționarea uzinei de la Feldioara.

Ambele companii, CNU și Nuclearelectrica, sunt de stat, acționar majoritar fiind acum Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Însă, CNU este cea cu probleme financiare.

În mai 2018, Comisia Europeană a inițiat o investigație aprofundată pentru a evalua dacă diferitele măsuri de sprijin public acordate de autoritățile române Companiei Naționale a Uraniului sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate.

Pe 12 iunie 2017, România a notificat Comisiei un plan de restructurare a Companiei Naționale a Uraniului SA (CNU). Planul de restructurare prevedea acordarea unui sprijin în valoare de aproximativ 95 de milioane euro pentru CNU, sub formă de granturi, de subvenții, de anulare a unor datorii și de conversie a datoriei în acțiuni. Acest plan succede unui împrumut urgent sub formă de ajutor pentru salvare în valoare de aproximativ 13,3 milioane euro acordat pentru menținerea companiei pe linia de plutire, pe care Comisia l-a aprobat la 30 septembrie 2016 cu titlu temporar.

Normele UE privind ajutoarele de stat îi permit unui stat să intervină în sprijinul unei întreprinderi aflate în dificultate financiară numai în anumite condiții. În special este condiția ca respectiva companie să facă obiectul unui plan de restructurare solid, care să asigure restabilirea viabilității sale pe termen lung. Nu a fost cazul CNU, falimentul fiind inevitabil. Dacă o astfel de companie nu se poate restructura conform cerințelor Comisiei Europene, rămâne doar varianta lichidării. De altfel, Comisia și-a exprimat îndoiala că ajutorul pentru restructurare propus îndeplinește aceste condiții.

sursa:https://economie.hotnews.ro/stiri-energie-24359347-care-soarta-uraniului-din-romania-administratia-mediu-cerut-insolventa-companiei-uraniului-intre-timp-nuclearelectrica-putea-cumpara-uzina-feldioara.htm

Parlamentul European va decide miercuri dacă produsele vegetale vor mai putea fi etichetate drept ”friptură” sau ”cârnați”

 

Parlamentarii europeni vor decide miercuri dacă interzic produselor pe bază de plante să utilizeze termeni precum „friptură”, „cârnați”, „escalop” și „burger”, relatează Financial Times, preluat de Mediafax.

Discuțiile privind înlocuirea termenilor burgeri și cârnați cu „discuri” și „batoane” vegane se intensifică în UE înainte de votul la amendamentul privind etichetarea alimentelor.

Măsura a fost susținută de industria cărnii și cea zootehnică și a câștigat sprijinul comisiei agricole a Parlamentului European.

Votul vine odată cu creșterea popularității alternativelor vegane, stimulată de noii intrați pe piața înlocuitorilor care imită aspectul și gustul cărnii adevărate. Pandemia a afectat procesatorii de carne și, de asemenea, a oferit un impuls pentru vânzările de produse vegetale, care au crescut cu 73% în Europa în ultimii cinci ani, potrivit Euromonitor.

Deputații europeni și militanții spun că votul a rămas echilibrat. Dacă va fi aprobată de majoritatea deputaților, amendamentul, care face parte dintr-o reformă a politicii agricole comune a UE, va fi discutat ca parte a unor negocieri ulterioare între parlament și guvernele UE. Măsura va ajunge lege numai dacă va fi agreată de ambele instituții.

Industria creșterii animalelor și a cărnii susține că utilizarea termenilor și denumirilor legate de carne îi încurcă pe consumatori. „Dacă nu protejăm produsele din carne, riscăm să inducem în eroare consumatorii și să permitem deturnarea muncii desfășurate de crescătorii de animale de-a lungul anilor pentru a dezvolta produsele lor renumite”, a declarat Copa Cogeca, asociația fermierilor și cooperativelor europene.

Oponenții susțin că o schimbare în etichetare ar încurca și consumatorii. Elena Walden, managerul de politici europene al grupului Good Food Institute, bazat pe plante, a descris o potențială interdicție a UE drept „favorabilă” consumatorilor, în timp ce Jytte Guteland, un europarlamentar suedez, a afirmat că nume precum „burgerul vegetal” au existat pentru un perioadă lungă de timp. „Este important să-i ajutăm pe consumatori să facă alegeri favorabile climatului și să mănânce mai puțină carne”, a spus ea.

Unii procesatori și distribuitori de carne au început să ofere propriile produse vegane sau să creeze parteneriate cu producători alternativi de proteine, declanșând mânia fermierilor.

„Ce este carnea vegană?” a spus Antonio Tavares, un fermier portughez de porc care cultivă și cereale și legume. „Nu spun că produsele vegane sunt dăunătoare pentru sănătatea noastră, dar este un produs complet diferit. Un burger este carne.”

Statele membre ale UE au deja puterea de a emite propriile legi privind etichetarea produselor alimentare, în încercarea de a preveni inducerea în eroare a consumatorilor. La începutul acestui an, Franța a adoptat o legislație similară pentru a interzice utilizarea nomenclaturii cărnii pentru înlocuitori vegetarieni și vegani.

Cu toate acestea, guvernul olandez a anunțat anul trecut că producătorii de carne pe bază de plante pot folosi termeni precum „pui”, atâta timp cât este clar marcat ca produs vegan sau vegetarian.

Europa a restricționat deja substituenții de lactate, atunci când Curtea Europeană de Justiție a interzis, în 2017, utilizarea unor termeni precum „lapte”, „unt” și „iaurt” pentru comercializarea produselor non-animale.

O mișcare pentru a opri producătorii de carne pe bază de plante să utilizeze nomenclatura legată de carne se răspândește și în SUA, statele luând în considerare sau adoptând legislația.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24359401-produse-vegetale-carne-denumire-friptura-carnati.ht