3.28.2021

China contra Vestului

 


Acțiunile marilor companii occidentale de produse sportive și vestimentare au căzut la finalul acestei săptămâni. 

Au fost afectate compania americană Nike, germanii de la Adidas și Puma, suedezii de la H&M și mulți alții. 

Motivul: aceste companii s-au declarat îngrijorate de rapoartele internaționale privind supunerea la muncă forțată a uigurilor musulmani din provincia chineza Xinjiang și prin urmare, nu vor mai cumpăra bumbac de aici. 

Reacția Chinei a fost furioasă, oficialii au declarat că recoltarea bumbacului este în bună măsură mecanizată, iar apoi Beijingul a recurs la o campanie social media pentru boicotarea produselor acestor companii occidentale. Chinezii au fost receptivi, iar magazinele acestor firme au rămas fără clienți și o mulțime de celebrități au renunțat la contractele cu aceste companii vestice. În plus, locațiile magazinelor H&M din China au dispărut de pe motoarele de căutare pe internet chineze.

Este un război comercial deghizat într-o luptă virtuoasă pentru drepturile omului. Este un război care afectează mult și România. Dacă în primele luni ale anului producția Dacia s-a oprit trei zile în fiecare luna la Pitești, în aprilie va fi oprită șapte zile. Motivul: lipsa chipurilor, o penurie care a făcut ca toate companiile auto să-și reducă producția. Această problemă pe lanțul de aprovizionare este pusă de unii pe seama pandemiei și a reducerii activității fabricilor chineze, în timp ce stocurile mai mici de chipuri s-au dus către industrii cu o valoare adăugată mai mare. Însă cel puțin la fel de importantă este politica SUA de a reduce la maximum exportul de semiconductori în China (China avea importuri de 300 de miliarde de dolari anual) esențiali la fabricarea acestor circuite integrate. Președintele Joe Biden a și declarat că va continua politica SUA de a ține producția de chipuri din SUA cu cel puțin doua generații în urma celor din SUA. Problema este însă că, cel puțin pe termen scurt, producătorii din SUA, Taiwan și Coreea de Sud nu pot ține pasul cu cererea mondială.

Nu este pentru prima dată când China boicotează produse occidentale. S-a întâmplat cu produsele australiene, cu filmele sud-coreene și cu produsele japoneze. Asta a fost însă în urmă cu circa zece ani, iar acum analiștii sunt de părere că avem de-a face cu o altă China. Boicotul actual ar putea fi asemănat cu o versiune non-violentă a Răscoalei boxerilor din China, la începutul secolului 20, o revoltă a naționaliștilor chinezi împotriva imperialismului vestic. Acum, eroii nu mai sunt practicanții de arte martiale (porecliți boxeri la 1900), ci chiloții boxer lycra produși de companiile vestice. Aceste companii au de ales: vor susține pe mai departe valorile occidentale și vor pierde piața chineză sau vor accepta poziția de forță Beijingului și vor continua să facă profit.

Președintele Statelor Unite cheamă la luptă. În prima sa conferință de presă, Joe Biden a spus că se așteaptă la o ”competiție extremă” cu China. Pentru companiile amintite mai sus, asta înseamnă că Washingtonul le transmite în mod voalat să accepte pierderile mari de pe piața chineză. Că e vorba de lycra sau de chipuri, de îmbrăcăminte sau automobile, pentru consumatorii și angajații din Vest, inclusiv pentru români și angajații de la Dacia și de la Ford, asta poate să însemne prețuri mai mari și locuri de muncă mai puține.

În urma cu 120 de ani, SUA, Marea Britanie, Franța, Japonia au înfrânt răscoala boxerilor din China. Astăzi, lucrurile nu par să indice o înfrângere a boicotului chinez, dacă liderii de la Beijing ar hotărî să meargă pe această cale. Vineri, 26 martie, Taiwanul a raportat cea mai mare incursiune a aviației militare chineze în spațiul de identificare taiwanez. Este și aceasta o modalitate prin care China avertizează că nu va tolera la nesfârșit amenințarea economică a Taiwanului (susținut militar de Statele Unite), care este un producător de semiconductori de care China depinde uriaș.

Așadar, cu sau fără echipamente Nike, Adidas sau Puma, meciul de box dintre Vest și China este în plină desfășurare. Pe lângă episodul incursiunii în spațiul taiwanez, mai amintim: primele sancțiuni UE împotriva Chinei începând din 1989, sancțiuni impuse de Beijing unor deputați UE și britanici, apropierea tot mai mare dintre China și Rusia, pașii tot mai concreți către un ”NATO Asiatic” format din SUA, India, Japonia, Australia (actualul Quad – Dialogul Cvadrilateral de Securitate).

Costurile vor fi suportate de noi toți, soldați în linia întâi a unui razboi nedeclarat, de la cumpărătorul de Nike, Ford, Dacia, până la angajații acestor companii.

sursa:https://www.cotidianul.ro/china-contra-vestului-de-la-rascoala-boxerilor-la-boicotul-adidasilor/

Un nou efect advers după vaccinul anti-COVID. Experţii au cerut un studiu "urgent"

 


Un nou efect advers al vaccinului anti-COVID a fost raportat de americani. Unii dintre cei imunizaţi spun că au rămas cu un gust metalic în gură, chiar și pentru câteva zile.

Dacă la unele persoane, acest gust metalic dispare după ce mănâncă sau beau ceva, la alții poate să persiste timp de câteva zile, potrivit Mirror. 

Spre exemplu, un american de 45 de ani a raportat că era "ca și cum ai avea nichel în gură". Efectul ar fi apărut la câteva minute după ce a primit o doză de vaccin Pfizer, iar senzația a rămas mai mult de 24 de ore.

Un alt american, în vârstă de 52 de ani, a descris și el această senzație, despre care spune că a dispărut după ce a luat masa. 

Specialiştii spun că se poate întâmpla să apară aceste efect advers. În plus, experții spun că oamenii au mai raport "gust metalic în gură" și la alte vaccinuri, din trecut, iar apariția efectelor adverse ar fi doar un semn că vaccinarea funcționează. 

În același timp, ei solicită acum un studiu "urgent" cu privire la acest aspect, mai ales că unii oameni au raportat chiar și probleme cu auzul.

sursa:https://www.antena3.ro/externe/efect-advers-vaccin-covid-gust-metalic-597141.html

Ora de vară 2021. Cum se schimbă ora la telefon pe 28 martie

 


România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică. Astfel, în noaptea de 27 spre 28 martie, ceasul se dă înainte cu o oră şi ora 3:00 va deveni ora 4:00.

Cum se schimbă ora la telefon pe 28 martie 2021 ? Probabil că v-ați întrebat dacă duminică, când vă treziți, pe telefon va fi afișată ora de vară sau de iarnă după ce, pe 28 martie, am trecut la ora de vară. 

Vă întrebați dacă ceasul la telefon, pe 28 martie, se dă automat înainte cu o oră sau este nevoie să faceți dumneavoastră anumite modificări ? Aflați imediat răspunsul.

Mulți oameni se vor trezi derutați, fără a fi convinși dacă telefonul a trecut sau nu la ora de vară în mod automat. Smartphone-ul, cu sistem de operare iOS sau Android, își schimbă automat ora dacă în setări este bifată opțiunea care sincronizează ora cu cea a rețelei, după cum este bifat în imaginea de mai jos. Dacă nu este bifată opțiunea, trebuie să setați dumneavoastră ora. Cel mai bine este să verificați pentru a evita confuziile.

În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene. Astfel, în ultima duminică a lunii martie, 29 martie, ora 03:00 devine ora 04:00. (ora oficială a României trece de la UTC+2 la UTC+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie (25).

sursa:https://www.dcnews.ro/ora-de-vara-2021-cum-se-schimba-ora-la-telefon-pe-28-martie_810566.html

3.27.2021

Rachetele hipersonice rusești ”Țirkon” schimbă raporturile de forță în Oceanul planetar, inclusiv în zona Arctică

 


La tentativele de presiune din partea Forțelor Navale ale SUA și NATO în zona polară și în Traseul Mării Nordului, Rusia răspunde cu lansarea rachetelor hipersonice “Țirkon”. Partenerii occidental nu sunt în stare să răspundă tehnologic la astfel de “argumente”. Le rămâne doar să se rezume la declarații tari și acuzații în adresa Rusiei, care își protejează legitim frontierele și interesele naționale în limitele dreptului internațional.

Principala fregată a proiectului 22350, “Amiralul Flotei Uniunii Sovietice Gorșkov” din diviziile navelor de rachetă a Flotei Nordice, a ieșit pe 24 martie în Marea Barents pentru îndeplinirea sarcini de antrenament, de tragere cu arme de rachetă și artilerie asupra unor ținte maritime și testarea rachetelor hipersonice “Țirkon”.

Lansările rachetelor de către “Amirarul Gorșkov” la o distanță de până la 800 de kilometric sunt planificate pentru 25-27 martie și provoacă un interes sporit a “partenerilor” din NATO. Forțele Navale ale SUA și NATO nu dispun de radare necesare pentru detectarea „Țirkon”, care zboară cu o viteză de peste 10 mii de kilometri pe oră. În ansamblu, dorințele de a controla Arctica nu coincide cu capacitățile tehnologice ale alianței.

Pe 25 martie, “Amiralul Gorșkov” a îndeplinit cu succes lansările a patru rachete hipersonice, toate au lovit țintele, testările de proiectare a zborului s-au încheiat.

În luna mai vor demara testele de stat ale “Țirkon” cu realizarea a altor câtorva lansări, inclusiv două de pe bortul submarinei nucleare “Severodvinsk” (în a doua jumătate a anului). Programul de testare a anului 2020 a fost îndeplinit, fregata “Amiralul Gorșkov” a tras de două ori cu Țirkon asupra unor ținte maritime și odată asupra unor ținte terestre (în acest sens există o versiune modificată cu rază lungă de acțiune).

Testările au demarat în anul 2016. Ministerul Apărării al Rusiei planifică să ia în dotarea armatei “Țirkon” în a doua jumătate a anului 2022. Precum orice stat suveran, Rusia este nevoită să reacționeze adecvat la extinderea rețelei de baze militare și poziționarea rachetelor NATO în preajma frontierei. Moscova își demonstrează intenția fermă de a-și apăra Traseul Mării Nordice de interpretările extinse ale “libertății de navigare” și prezența distructivă a navelor militare ale Forțelor Navale ale SUA și NATO în preajma frontierelor rusești și frontierele rusești din Arctica. “Țirkon” reprezintă doar unul din gama de argumente ale Flotei Nordului. Stilul cooperării internaționale prin “luare în vizor” nu este o opțiune pentru Rusia și este impusă de Occidentul colectiv.

Scopuri și mijloace

Interceptabile și puternicele rachete “Țirkon” amintesc că pe orice agresor îl așteaptă o răsplată inevitabilă, iar NATO nu reprezintă cea mai bună sau cea mai mare parte a omenirii. Alianța militară a peste treizeci de state cu o pondere diferită reprezintă interesele doar a 10 la sută a populației planetei și nu poate dicta vecinilor oarecare „reguli de conduită” în mod unilateral (în favoarea alianței).

„Partenerii” occidentali ignoră într-un mod arogant orice dialog în baza principiului egalității părților. Operează cu niște sancțiuni extrateritoriale ilegale. La conferința de presă de la finalul întrevederii miniștrilor de Externe ale statelor NATO din 24 martie, secretarul general al alianței, Jens Stoltenberg, a declarat că alianța observă o creștere a amenințării cu rachete din partea Rusiei și intenționează să răspundă.

Ce-i drept, deocamdată nu au cu ce. Pentagonul speră să obțină rachete hipersonice abia spre anul 2028. Probabil, cei de la Bruxelles și Washington speră că declarațiile dure și acuzațiile nefondate vor reuși să oprească metafizic zborul “Țirkon” și o evoluție normală, pașnică a Rusiei, independent de alianță.

În legătură cu intensificarea activităților NATO în regiunile Baltice și Mării Negre, capacitatea de apărare a Rusiei va fi sporită în mod legitim. La amenințările militare ale alianței, Moscova răspunde cu reținere, asimetric. Rusia nu are nevoie de sute de baze militare în zeci de țări.

Spiritul mării

Cele mai noi sistem de rachete hipersonice la bordul navelor militare și submarinelor Flotei Navale a Rusiei completează gama de capacități ale rachetei de croazieră cu o precizie înaltă „Kalibr” și modifică radical tactica luptelor pe mare, întregul raport de forțe în Oceanul Planetar. Din surse deschise se cunoaște că „Țirkon” produse în serie vor zbura cu o viteză de nouă ori mai mare decât viteza sunetului (peste 10789 de kilometri pe oră), distrugând ținte aflate la o distanță de peste 1000 kilometri. Lungimea rachetei este de 6 metri, masa focoasei – 300 de kilgrame. În calitate de lansator servește complexul universal 3S-14, utilizat și pentru rachetele antinavă “Granit” și „Oniks”. Potrivit informațiilor Ministerului Apărării al Rusiei, cu “Țirkon” vor fi înarmate crucișătorul „Amiralul Nahimov”, fregata de tipul „Amiral Gorșkov”, corvetele proiectului 20385 (“Gremeași”), navele proiectelor 22350, 23560 și submarinele proiectelor 885, 885M, 949AM.

Rachetele hipersonice nu pot fi interceptate de sistemele antirachetă actuale și cele din perspectivă, iată de ce vor avea o influență semnificativă asupra rezultatelor conflictelor armate.

“Țirkon” este capabil să străbată zona apărării antiaeriene a inamicului în câteva secunde, iar lovitura nu poate fi respinsă. Spre exemplu, mijloacele moderne de apărare antiaeriană a Flotei Regale Britanice poate doborî ținte aeriene care zboară la o viteză de până la 3700 de kilometric pe oră. “Stăpâna Mărilor” este disperată, pentru că “Țirkon” este capabil să facă praf dintr-o singură lovitură două portavioane britanice noi, în valoare de șase miliarde de lire sterline.

Într-adevăr, energia cinetică a rachetei hipersonice permite chiar și unui lingou inert să “disece” distrugătorul american de clasa Arleigh Burke. În Statele Unite “Țirkon” este considerat un “salt cuantic” în crearea unor „arme asimetrice” pentru protejarea de amenințările nucleare.

Simpla existență a “Țirkon” determină forțele navale ale NATO să-și ajusteze tactica și să ajungă din urmă Rusia în domeniul tehnologiilor apărării antiaeriene. Sistemul asigură extinderea distanței sigure de la navale militare rusești și apele teritoriale, reduce spațiul operațional pentru manevre. “În perioade speciale” grupul de portavioane a inamicului va fi nevoit să păstreze distanța în afara zonei de acțiune a rachetei “Țirkon”, adică la o distanță de peste 1000 kilometri de navele militare rusești. Invizibilitatea submarinelor rusești va transporta grupurile de portavioane în niște ținte ușoare pentru “Țirkon”, în orice zonă a Oceanului Planetar (aproximativ din 2025). Cu toate acestea, “Țirkonul”, care zboară într-un nor încins de plasma, nu reprezintă o provocare, ci un răspuns la politica antirusească a NATO.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/columnists/20210327/34148423/Tirkon-a-indeprtat-navele-occidentale-de-tarmurile-Rusiei.html

Guvernul pregătește o lovitură anti-USR și… Iohannis !

 


Guvernul, prin Ministerul Culturii, pregătește o lege care lovește puternic în USR, Iohannis și #REZIST, dar și în alte voci din presă.

Presa a reacționat după ce Ministerul Culturii a pus în dezbatere publică o propunere de modificare a Legii Audiovizualului în care se prevăd interdicții cu privire la difuzarea de programe care incită în anumite direcții.

Concret, dacă până acum  Legea 504/2002 a Audiovizualului prevedea la art.40 că „Este interzisă difuzarea de programe care conţin orice formă de incitare la ură pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală”, la ora actuală sunt adăugate și alte direcții, în primul rând… politice !

“Art. 40 (1) Serviciile media audiovizuale prestate de furnizorii de servicii media audiovizuale aflați în jurisdicția României nu trebuie să conțină:

(a) incitări la violență sau la ură împotriva unui grup de persoane ori a unui membru al unui grup, bazate pe (…)  convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură”.

Cu alte cuvinte, noua prevedere lovește exact în cei care și-au construit succesele politice și se bazează în mare parte pe atacuri violente la PSD ! Adică Iohannis, USR, #REZIST și chiar PNL !

Deci, atacuri pe bază de ”pesediștii ăștia”, sau orice referiri care incită la ură contra grupării politice PSD, precum și a celor care au convingeri pro-PSD NU vor mai fi difuzate de televiziuni și radiouri !

Altfel spus, intervențiile lui Iohannis și USR ar fi… emasculate fără a li se da posibilitatea să promoveze incitarea anti-PSD !

Am dat exemplul PSD, pentru că este cel mai folosit – dar interdicția este valabilă și pentru atacurile la „useriști” sau la AUR și susținătorii acestui partid. Sau, mai nou, la cei care o susțin pe Diana Șoșoacă !

De asemenea, pot intra sub incidența interdicțiilor și atacurile la curente asimilate zonei politice, cum ar fi ”progresismul” sau naționalismul. 

Pe de altă parte, în propunerea normativă sunt incluse multe alte interdicții, după cum urmează:

“Art. 40 (1) Serviciile media audiovizuale prestate de furnizorii de servicii media audiovizuale aflați în jurisdicția României nu trebuie să conțină: (a) incitări la violență sau la ură împotriva unui grup de persoane ori a unui membru al unui grup, bazate pe considerente precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, averea, naşterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.

Interesant este că agenția ”Știri pe surse are o altă variantă ce include și

”incitări la violență sau la ură împotriva unui grup de persoane ori a unui membru al unui grup, bazate pe (…) cetăţenie”.

În acest caz, ar fi o mare problemă pentru anumite figuri din mass media, cum ar fi Radu Tudor, care atacă mereu tot ce înseamnă ”rușii” ! Atacurile sale dovedesc chiar un fel de obsesie – și par a avea ca intenție fie inducerea panicii printre români față de ”pericolul rusesc”, fie o tensionare a relațiilor româno-ruse.




sursa:https://m.ro.sputnik.md/politics/20210327/34150761/Culmea-Guvernul-pregatete-o-lovitura-anti-USR-si-Iohannis-Radu-Tudor-afectat.html

Prognoza meteo: cum se anunţă luna aprilie

 


Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză meteo pentru luna aprilie. Aflăm de când se încălzeşte vremea şi cât de ploioasă va fi a doua lună de primăvară.

Potrivit prognozei meteo ANM, în prima parte a lunii aprilie temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod normal pentru această dată, astfel că, după un martie deosebit de rece, ne vom bucura în sfârşit de căldură.

Cum va fi vremea în toată ţara în perioada 29 martie - 26 aprilie, potrivit ANM:

Intervalul 29 aprilie - 5 aprilie:

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sudice și vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Intervalul 5-12 aprilie:

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Intervalul 12-19 aprilie:

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Intervalul 19-26 aprilie:

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi ușor deficitare în regiunile centrale și nord-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/society/20210327/34147044/Prognoza-meteo-cum-se-anunta-luna-aprilie-frig-sau-se-va-incalzi.html

Jale şi disperare la înmormântarea Corneliei Catanga. Şoşoacă a intervenit în scandal

 


Trupul neînsufleţit al Corneliei Catanga a fost dus în urmă cu scurtă vreme la cimitir, acolo unde artista va fi înmormântată până în ora 17.

Îndrăgita artistă Cornelia Catangă a fost înmormântată. Ceremonia restrânsă a avut loc la Cimirul Ghencea 1.

Este însă scandal de proporţii între familie şi reprezentanţii spitalului, după ce apropiaţii artistei ar fi vrut ca trupul ei să fie depus la capelă, unde fanii acesteia ar fi putut să vină să îşi ia rămas-bun, însă nu a fost posibil că testele au confirmat infecţia cu coronavirus, ceea ce a impus procedura specială.

Familia Corneliei Catanga şi-ar fi dorit să aibă loc o ceremonie religioasă mai amplă cu invitaţi şi admiratori ai regretatei artiste care să îi aducă un ultim omagiu.

Pe certificatul medico-legal ar scrie că ea ar fi murit din cauza virusului SARS-CoV-2.

Aurel Pădureanu, soţul Corneliei Catanga spune că ea s-a testat pentru COVID  în urmă cu două zile, când a început să se simtă rău, iar rezultatul testului ar fi fost negativ. În acel moment i s-a făcut rău Corneliei Catanga.

Aceasta a fost transferată la spital și în câteva ore starea ei s-a agravat și din păcate a decedat. Familia spune că artista nu a murit din cauza COVID și din acest motiv, ar fi vrut să o îngroape creștinește.

Aurel Pădureanu a stat de vorbă la telefon și cu avocata Diana Șoșoacă și aceasta l-a sfătuit să nu cedeze, să ceară necropsie, să nu o îngroape.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/cornelia-catanga-inmormantare-597102.html

”Presa liberă” din România ar dori oare linșarea mea folosind această tristă ocazie ?! Probabil că “le cam stau în gât”

 


”Încep prin a transmite SINCERE CONDOLEANȚE familiei Corneliei Catanga. Suntem extrem de triști de vestea trecerii în rândul celor drepți a Corneliei. Dumnezeu s-o odihnească în pace ! 

Însă, legătura dintre cauza decesului Corneliei și persoana mea, încercarea  patetică de a mă scoate pe mine vinovată de acest deces , este revoltătoare.

Deși nimeni nu știe cauza exactă a stopului cardiac pe care Cornelia Catanga l-ar fi suferit, unii jurnaliști “cititori în stele” au opinat public că acesta s-ar fi datorat Ivermectinei pe care ar fi luat-o Cornelia. 

Adică, dragii mei, apar știri cum că, aproape în fiecare săptămână câte un român  moare după ce se vaccinează antiCovid, dar oficial NU EXISTĂ NICIO LEGĂTURĂ ÎNTRE ACELE STOPURI CARDIACE ȘI VACCINARE, iar în cazul Corneliei deja “experții “ au concluzionat că Ivermectina e de vină. Și implicit eu...

”Presa liberă” din România ar dori  oare linșarea mea folosind această tristă ocazie?! Probabil că “le cam stau în gât” de ceva vreme prin declarațiile mele vizavi de riscurile vaccinării ARN mesager antiCovid, precum și despre beneficiile Ivermectinei în prevenția și tratarea Covid. Iar tragica întâmplare de azi se pare că “le vine mănușă”....

Eu sunt de înfierat pentru că am anunțat că în SUA, Franța, Olanda, toate țările nordice, și mai nou și în Bulgaria, la 2 pași, există Ivermectină în farmacii?! 

Oamenii sunt uciși în spitale de malpraxisuri repetate, de incendii, de explozii, de infecții nozocomiale, de protocoale prost aplicate, iar eu sunt o amenințare la Securitatea Națională!

Oamenii stau în case zile întregi până le răspunde medicul de familie, boala se avansează, ajung în stadii grave și eu sunt de vină!

Oamenii au nevoie de informații utile, niciun oficial nu le oferă în mod corect și coerent, iar eu sunt de vină!

#SanatateaTAPrioritateaMEA” sunt precizările Adinei Alberts. 

sursa:https://www.dcnews.ro/precizari-adina-alberts-dupa-moartea-corneliei-catanga_810454.html

Pașaportul de vaccinare era în schemă din 2018 ! ActiveNews prezintă dovada, chiar din registrele Comisiei Europene

 


ÎNCĂ O DOVADĂ referitoare la TRĂDAREA săvârșită de către POLITICIENII din ROMÂNIA, pe care unii dintre români i-au VOTAT cu AMBELE LĂBUȚE ! (n.m.)

Comisia Europeană avea încă din 2018 în lucru o Foaie de Parcurs privind consolidarea cooperării în combaterea bolilor ce pot fi prevenite prin vaccinuri. Oficialii UE și cei ai României care au știut nu au spus nimic.

Pe 17 martie a.c. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și oficialii de la Bruxelles au lansat „propunerea pașaportului de vaccinare”, un document tip pentru toate statele membre, care să permită libera circulație a persoanelor „imunizate” în fața infecției cu SARS-CoV-2.

Decizia ar fi survenit, chipurile, în urma summitului Consiliului European din 25 și 26 februarie a.c., când cancelara Germaniei Angela Merkel l-ar fi propus, în ciuda unor anunțuri anterioare ale Comisiei, potrivit cărora Uniunea Europeană nu s-ar grăbi să conceapă un astfel de document.

În realitatea, intenția Comisiei de a crea un Pașaport de vaccinare pentru europeni datează din 2018, potrivit unei Foi de Parcurs a Comisiei accesate de ActiveNews, din care nu lipsesc un STUDIU pe această temă și un SONDAJ la nivel european.

Prima acțiune de urmat era examinarea fezabilității dezvoltării unui card / pașaport de vaccinare comun pentru toți cetățenii U.E. care să fie compatibil cu sisteme electronice de informații privind „imunizarea”. Deși la acea vreme nu se vorbea despre noul coronavirus, acest pașaport era gândit să ia în considerare diferitele programe naționale și europene de vaccinare.

O altă acțiune programată era alcătuirea unei Coaliții pentru Vaccinare care să aducă împreună asociații a lucrătorilor din domeniul sănătății precum și asociații relevante ale studenților din domeniu, care să se angajeze să transmită publicului „informații corecte” despre vaccinare, descurajând „miturile” și schimbând „bune practici”.

Creșterea accesului la vaccinare pentru grupurile de persoane dezavantajate sau excluse social era de asemenea pe agendă încă din 2018. Ultimele două puncte ne duc cu gândul la o variantă europeană a GAVI, alianța globală pentru vaccinare, alcătuită în 2020 tocmai pentru a întări colaborarea „profesioniștilor” din sănătate și a asigura „accesul egal” la vaccinuri Covid pentru statele sărace ale lumii.

Acest document al Comisiei Europene cuprindea o eșalonare a atingerii obiectivelor pe ani, între 2018 și 2022. Foaia de Parcurs a fost actualizată ultima oară în al treilea trimestru din 2019, deci cu vreo 4 luni înainte ca pandemia noului coronavirus să fie recunoscută în Uniunea Europeană. Conducerea Comisiei Europene și responsabilii din țările-satelit - să le spunem așa - cunoșteau acest lucru.

Iată Documentul:



sursa:https://www.activenews.ro/stiri/EXCLUSIV-Pasaportul-de-vaccinare-era-in-schema-din-2018-ActiveNews-prezinta-dovada-chiar-din-registrele-Comisiei-Europene.-Pana-in-2022-toti-europenii-trebuiau-sa-l-aiba.-Covidul-a-devansat-operatiunea-165928

Biden, Putin și Jinping, summit virtual

 


Preşedintele SUA Joe Biden i-a invitat pe omologii săi chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin la un summit virtual privind schimbările climatice pe care îl organizează în 22 şi 23 aprilie, a declarat pentru AFP un oficial al Departamentului de Stat al SUA, relatează AFP.

În total, 40 de lideri mondiali au fost invitaţi la această întâlnire menită să marcheze revenirea Washingtonului în prima linie în lupta împotriva schimbărilor climatice după ce Donald Trump a decis să se retragă din acordul din 2015.

Noul preşedinte american şi-a anunţat intenţia de a organiza un summit privind schimbările climatice pe 22 aprilie care să coincidă cu Ziua Pământului, înainte de marea reuniune a ONU programată pentru noiembrie la Glasgow, în Scoţia.

Summitul va avea loc timp de două zile, dar virtual din cauza pandemiei. După cum a promis, Joe Biden a decis în prima sa zi la Casa Albă ca SUA să revină în acordul climatic de la Paris, din care predecesorul său a decis să se retragă. Revenirea primei economii a lumii, al doilea mare emiţător de C02, a devenit efectivă pe 19 februarie şi înseamnă că aproape toate naţiunile planetei sunt acum părţi ale acordului semnat în 2015. 

sursa:https://www.dcnews.ro/biden-putin-si-jinping-summit-virtual-vor-discuta-despre-schimbarile-climatice_810472.html

Cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență Buzău s-au înghesuit să se închine la moaşte

 


Angajaţii Spitalului Județean de Urgență Buzău au participat la un eveniment religios, chiar în curtea unităţii medicale. Cadrele medicale s-au adunat în număr mare să atingă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dar și racla cu moaștele Sfinților Nectarie și Haralambie, care au fost transportate cu o mașină.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dar și racla cu moaștele Sfinților Nectarie și Haralambie au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.

Fără să respecte regulile de distanțare socială, cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, s-au adunat vineri, 26 martie, în faţa unităţii sanitare pentru a se închina la moaştele Sfinților Nectarie și Haralambie, considerați sfinți vindecători de boli grave. 

La evenimentul organizat de Asociația Femeilor Ortodoxe – Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, medicii și asistentele s-au rugat pentru încetarea pandemiei de coronavirus, iar bolnavii au urmărit momentul înălţător de la ferestrele spitalului.

Potrivit reporterbuzoian.ro, procesiunea începută vineri va continua și sâmbătă, atunci când icoana și moaștele vor ajunge în mai multe biserici din județ.

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni a fost adusă de la Mănăstirea Valea Neagră din județul Vrancea.


sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/locale/cadre-medicale-buzau-moaste-icoana-597076.html

Raed Arafat va ataca la ÎCCJ decizia de anulare a ordinului privind carantina în Timișoara

 


Dl. ”Alurafat” ține morțiș să-i treacă prin ”FOC” și pe timișoreni ! (n.m.)

Raed Arafat anunță că va ataca la Înalta Curte de Casație și Justiție decizia de anulare a ordinului privind carantina în Timișoara.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat vineri seara că va ataca la Înalta Curte de Casație și Justiție decizia Curții de Apel prin care ordinul semnat de el, privitor la instituirea carantinei pentru 72 de ore în Timișoara, a fost anulat.

„Nu este definitivă, încă nu este definitivă, mai avem Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a mai întâmplat să fie ceva anulat la Curtea de Apel și câștigat la Înalta Curte”, a declarat Raed Arafat, la Digi24.

Raed Arafat a spus că „fără nicio discuție”  va ataca decizia Curții de Apel București.

„Motivul pentru care am luat decizia să semnez ordinul temporar, pentru că era un ordin cu limită clară, de 72 de ore, pentru a găsi o soluție. Dacă nu se găsea soluție, la 72 de ore înceta ordinul și înceta orice carantină la Timișoara. Motivul pentru care l-am luat este pentru că era un lucru fără precedent, ca într-un Comitet pentru Situații de Urgență să se pună sub semnul întrebării și să se forțeze chiar împotriva recomandării autortităților sanitare”, a precizat Raed Arafat.

Curtea de Apel Bucureşti a anulat ordinul prin care şeful DSU, Raed Arafat, a decis să prelungească restricţiile în Timişoara, în perioada 22- 24 martie, peste hotărârea luată de CJSU Timiş, a anunțat vineri Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

„Instanța a confirmat ceea ce am semnalat din primele momente: a fost o intervenție abuzivă și nejustificată. Dar, înainte de toate, a fost un precedent periculos și o intimidare a membrilor CJSU. Din păcate observ tot mai multe erori de judecată în ultima perioadă la cei în mâinile cărora stau viețile cetățenilor”, a scris pe Facebook Alin Nica.

Acesta susține că timișorenii așteaptă și merită scuzele lui Raed Arafat și a celor care i-au susținut la nivel local „decizia nedreaptă și ilegală”.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/raed-arafat-decizie-de-anulare-carantina-timisoara-597078.html

3.26.2021

Clujenii se pregătesc să iasă în stradă din cauza noilor restricții. Sportivii din România reacționează și ei

 


În 25 martie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis închiderea magazinelor de la ora 18:00, iar a circulației de la ora 20:00, în weekend-uri, pentru localitățile care depășesc 4,5 la mia de locuitori, dar și în timpul săptămânii pentru localităție a cărei rată de infectare depășește 7,5 la mia de locuitori.

Cum orașul Cluj-Napoca a depășit rata de infectare de 6,70 la 1.000 de locuitori, clujenii au inițiat discuții despre organizarea unui protest în Cluj-Napoca."Noile restricții mi se par absurde și tâmpite. Ce părere aveți? Aș fi dispus să particip la un miting în care să protestăm împotriva acestor noi restricții. La miting să păstrăm distanța de 5 metri între noi și să purtăm mască. Se poate organiza după 8, când teoretic nu va mai fi trafic. O să scriu pe cât mai multe grupuri, poate ne strângem de un miting decent", a afirmat un clujean pe unul dintre grupurile de Facebook, potrivit știridecluj.ro.

O altă postare citată de ziarul clujean spune așa:"Ce distanță? Că în mall sunt oamenii ca și castraveții în borcan, pe autobuz la fel, în magazine la fel. Ăștia ne iau de proști. Adică tu faci vaccin care presupune că îți face anticorpi apoi, dar tot porți virusul și îl dai mai departe. Dar ce e corpul uman? Uber? Adică anticorpii pentru ce îi mai faci? Niște prostii de restricții, nu altceva! Acum lumea o să se înghesuie la cumpărături și mai mult ca să le prindă deschise. Pe lângă asta, când erau câte 10.000 pe zi nici naiba nu a băgat atâtea restricții și c****uri. Dacă ai avut COVID ai deja anticorpi, pentru ce să mai faci vaccin? Ceva anticorpi mai șmecheri?"

Grupurile de facebook s-au mobilizat cel mai repede după hotărârile luate de CNSU din 25 martie. Printre cele mai evidențiate reacții, s-au remarcat cele ale sportivilor, în cadrul grupului "Toți sportivii ies în stradă", după noile declarații conform cărora sălile de fitness se vor închide de astăzi, 26 martie, în localitățile care au mai mult de 4 cazuri la mie. Sportivii au fost de comun acord să organizeze proteste în Cluj, precum și în restul țării, duminică de la ora 18:00. "Duminică ora 18 toți Clujenii în stradă" , "Propun și eu pentru duminică ora 18:00, majoritatea sunt liberi în acea zi și la acea oră, ca să putem, să ne adunăm cât mai mulți", sună declarațiile sportivilor, care au creat un grup nou de telegram, după ce grupul de facebook a fost sters. Protestul a fost anunțat și pe pagina "Cerem redeschiderea sălilor de sport".

sursa:https://www.activenews.ro/stiri/Clujenii-se-pregatesc-sa-iasa-in-strada-din-cauza-noilor-restrictii.-Sportivii-din-Romania-reactioneaza-si-ei-165921

Gheorghe Piperea: Restricții peste carantină peste starea de alertă. Zici că a dat strechea în ei !

 


Restricții peste carantină peste starea de alertă perpetuă (care este o stare de urgență mai rea decât cea oficială.

Zici că a dat strechea în ei.

După mai mult de un an de pandemie, așa-zișii experți în sănătate publică (cu bărbi de marxenghelși și chelii de ermiți cungfu) și specialiștii "tehnico-științifici” ai lui Arafat nu au învățat nimic din pandemie, da’ absolut nimic.

Statuile pandemice continuă nebunește și cu prostie endemică să "combată” pandemia cu măsuri medievale, ca la 1400, închizând orașe întregi și chiar întreaga națiune. Cifrele (statistic aranjate) cresc pe măsură ce chinga restricțiilor general aplicabile se strânge, iar șurubul liberticid este mai forțat să se înfileteze.

În loc de anchete epidemiologice, care să identifice sursele majore de infecție și de răspândire a virusului, pentru a-l contingenta, inteligenții tehnico-bla bla ai nației (maimuțărind și mai dăștepții "experți” globali aflați la cheremul mogulilor gafam) închid tot. Cât de prost să fii ca să crezi că te apără de virus o declarație pe proprie răspundere, închiderea magazinelor la 6, blocajul în casă la 8 și închiderea școlilor (unde rata de infecție este, oficial, cea mai redusă)? Cât de iresponsabil să fii ca să nu vezi că punerea la pământ a economiei și distrugerea mentală a populației, pentru a te feri de o viroză, determină în ritm accelerat pierderea sursei de finanțare a nebuniei și dispariția susținerii sociale a restricțiilor, cu consecințe anarhice?

Apropo de cifrele virozei.

Toate statisticile, inclusiv cele măsluite din rațiuni electorale, dau această cifră a persoanelor vindecate : 98%. Din 100 de oameni care s-au infectat, cu sau fără simptome grave, 98 s-au vindecat. Vorbim deja de cca un milion de persoane infectate și vindecate. Cei mai mulți au scăpat de "acest virus nenorocit”, de acest agent ucigaș, de această boală sigur fatală, neștiind măcar că sunt bolnavi sau stând acasă ori practicând auto-medicația. Unii, mult mai puțini (pentru că omul evită spitalele de frică), s-au vindecat în spitale sau în urma tratamentelor concepute de medici curajoși și inteligenți, care nu s-au îngropat în protocoalele lui Arafat, ci au aplicat ce au învățat înainte de p(l)andemie.

Așadar, "boala asta ucigașă” poate fi tratată, dovadă fiind rata uriașă de vindecare (98% dintre infectați, 99,99% din populația totală). Cum s-a vindecat boala, în ciuda protocoalelor lui Arafat? Care este medicația utilizată? Care sunt procedurile de urmat? Sunt, evident, răspunsuri pe care tehnico-științifico-bla bla ai lui Arafat nu le caută, pentru că politicienii prostocrației nu le vor, pandemia fiind singurul motiv pentru care sunt la putere.

Dar de ce nu le căutăm noi, că tot am fost forțați să învățăm politici de sănătate publică și auto-medicație (de la sistem nu mai primim de mult nimic, chiar dacă plătim cass)? De ce nu le caută presa? De ce nu le caută medicii?

De ce nu se fac baze de date cu aceste răspunsuri și tratamente?

Sunt convins că până și cifra fatalității, de 2%, ar fi cu mult mai mică dacă s-ar ști și aplica peste tot aceste răspunsuri și tratamente.

Știți de ce?

Pentru că medicii de familie și medicii din ambulatoriu ar bara din timp agravarea virozei și punerea bolnavilor pe oxigen sau pe aparate. Se întâmplă mult prea des ca, în spitale reorientate forțat pe tratarea "acestui virus nenorocit”, că așa vrea Arafat, să nu existe medicamente, medici specializați în infecții virale și pneumologie, proceduri de lucru și echipamente. Prea des se ajunge la intubare.

Poate că această bază de date ar salva mult mai multe vieți decât se prefac că fac medici f f onești, ca Dorobăț sau Musta ori nemedici ca Imbri sau Jurma.

Pricepeți băieți?

E nevoie să vă desenez?

PS: Cu toate dubiile referitoare la acuratețea testelor RT-PCR, cu toată lipsa de certificare Renar a aparatelor de testare și a laboratoarelor, cu toată bătaia de joc a testelor efectuate în parcări sau în stare de conflict de interese, deștepții noștri pandemici se bazează în continuare pe aceste teste pentru a lua toate aceste măsuri nebunești și inutile. Că tot le place pluseriștilor acest cuvânt - în locul lui Voiculescu, eu aș face un audit complex, național, cu privire la toate aceste teste, pentru a vedea ce e autorizat sau nu, ce e afectat de conflicte de interese sau nu, ce e fals pozitiv/negativ, și de-abia după aia aș publica cifrele reale ale infectării, dar mai ales, cifrele reale ale vindecării.

PPS: Unde sunt donările de plasmă de la cei vindecați? Unde sunt tratamentele cu anticorpi mono-nucleici? De ce s-a renunțat așa de ușor la ele? Dacă ne concentrăm exclusiv pe vaxin, nu cumva asta face să pară că scopul ideologic al p(l)andemiei a fost vaxinarea, mai ales cea care utilizează manipularea genetică?

sursa:https://www.activenews.ro/opinii/Gheorghe-Piperea-Restrictii-peste-carantina-peste-starea-de-alerta.-Zici-ca-a-dat-strechea-in-ei-165924

Nivel critic : DATORIA de stat a SUA a depășit nivelul economiei

 


Datoria de stat a guvernului SUA a ajuns la o cifră record, iar autoritățile americane sunt nevoite să contracteze noi împrumuturi. Ce consecințe poate avea această povară pentru economia americană.

În lupta cu pandemia autoritățile americane au alocat sume enorme de bani, însă bugetul nu are suficiente resurse, fiind nevoite să se împrumute de pe piața financiară. Drept urmare, datoria de stat a ajuns la 28 de trilioane de dolari, o sumă care depășește PIB-ul SUA. În ce măsură sunt posibile astfel de împrumuturi și ce urmări vor avea pentru economia americană, aflați în materialul RIA Novosti.

Capcana datoriilor

Statele Unite au intrat tot mai mult în datorii pe vremea crizei din 2008. În perioada lui Obama împrumuturile au crescut cu nouă trilioane, iar în mandatul lui Trump cu alte șapte. În 2018 se ajunsese la 78 la sută din PIB, un nivel pe care Banca Mondială îl consideră periculos.

Potrivit prognozelor, datoria de stat urma să depășească nivelul economiei SUA peste zece ani. Însă acest lucru s-a întâmplat mult mai devreme din cauza pandemiei și a unor cheltuieli mari pentru susținerea economiei naționale. Conform unor estimări independente, anul trecut statul a injectat în economie aproximativ nouă trilioane de dolari.

Iată și rezultatul: datoria de stat a ajuns la 28 de trilioane de dolari sau 101 la sută din PIB. O situația similară a existat doar după cel De-Al Doilea Război Mondial, în 1946 – 106 la sută.

Șeful Rezervei Federale, Jerome Powell, nu vede aici nicio problemă majoră.

“Împrumuturile mari în perioada pandemiei au servit în calitate de punte peste prăpastia economică: carantină, diminuarea cheltuielilor de consum, stoparea navelor, hotelurile goale și milioane de șomeri. Creditele ieftine au permit achitarea salariilor angajaților, evitarea concedierilor și susținerea activelor în stare funcțională. Din contul împrumuturilor au fost finanțate și ajutoarele de șomaj pentru cei concediați, pentru ca ei să poată achita facturile și procura hrană”, susține el.

Cu toate acestea, potrivit fostului ministru al Finanțelor, Lawrence Summers, măsurile de stimulare a economiei au fost disproporționate. “Politicienii au echivalat combaterea coronavirusului cu niște cheltuieli militare, injectând trilioane în economie. Reducerile drastice a veniturilor la buget nu au deranjat pe nimeni”, a menționat el.

Și mai mult

Pe măsura ce situația suplinirii bugetului de stat se înrăutățește, e nevoie de tot mai multe împrumuturi: un deficit bugetar enorm este acoperit preponderent din contul vânzării obligațiunilor de stat.

În anul financiar 2020 (încheiat pe 30 septembrie), deficitul a crescut de peste trei ori – până la 3,1 trilioane de dolari. Atunci când vor fi luate în calcul și toate măsurile de combatere a coronavirusului, se va ajunge la patru trilioane. Noi împrumuturi vor fi inevitabile.

Potrivit aprecierilor Comitetului pentru un buget federal responsabil, în cazul unei refaceri lente a economiei după pandemie, se va ajunge la o datorie de 117 la sută din PIB către anul 2025.

Deocamdată, acest lucru nu provoacă îngrijorări în rândurile investitorilor și nu împiedică SUA să intre tot mai mult în noi datorii, din moment ce acestea sunt ieftine.

“Guvernul emite titluri de stat – bilete la ordin sau obligațiuni cu scadențe diferite. Iar piața este, practice, nelimitată, pentru că acestea sunt considerate cele mai sigure active”, susține The Wall Street Journal.

Precum menționează senatorul John Thune, “nu ne preocupă acum în mod deosebit împrumuturile”. Drept argument servește faptul că ratele dobânzilor sunt scăzute. “Banii sunt ca și cum gratuiți. Dar nu e așa. Vom fi nevoiți să-i întoarcem”, a subliniat congresmanul.

Ce urmează

JP Morgan Asset Management precizează: nu este important atât de mult datoria, cât valoarea lui de deservire.

“În pofida unei creșteri economice lente, plata deservirea datoriilor acum este mai ieftină decât, spre exemplu, la mijlocul anilor 90, începutul anilor 2000, când datoria era mai mică de 50 la sută din PIB, iar guvernul activa cu un proficit bugetar”, menționează analiștii băncii.

Dacă ratele de dobândă vor crește (iar odată cu încheierea crizei așa va fi, pentru că așteptările creșterii economiei și inflației reprezintă niște factori decisivi), plățile nete ale dobânzii, raportate la PIB, vor crește de la 1,3 la sută în prezent, până la 3,2 la sută.

E o situație diferită. Potrivit unor calcule, în 2028 doar pentru achitarea ratelor americanii vor cheltui o cincime din bugetul de stat.

Totodată, aproximativ o jumătate din datoriile SUA aparțin unor investitori străini, iar pe locul doi printre creditori se află China. Beijingul dispune de obligațiuni de stat în valoare de 1,1 trilioane și periodic amenință cu vânzarea lor.

În cazul în care va fi realizat un astfel de scenariu, Rezerva Federală va procura hârtiile de valoare de pe piață, pentru a păstra o rată a dobânzii scăzută și un cost mic al deservirii împrumuturilor. Însă acest efect va fi de scurtă durată.

Mai devreme sau mai târziu, investitorii vor pierde încrederea în capacitatea guvernului SUA de a întoarce mijloacele împrumutate, vor începe să vândă hârtiile de valoare și vor cere rate de dobândă mai mari. Acest lucru va avea niște urmări economice serioase.

Creșterea ratelor va diminua valoarea de piață a obligațiunilor de stat restante. Ca urmare, o serie de instituții financiare - fonduri mutuale, fonduri de pensii, bănci, companii de asigurări și alți deținători de datorii publice - vor suferi pierderi. Totul se va încheia cu un val de falimente și o altă criză financiară.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/analytics/20210324/34109128/Nivel-critica-datorie-de-stat-a-SUA-a-depit-nivelul-economiei.html

Soțul Corneliei Catanga: ”Soția mea nu a murit de COVID !”

 


Este doliu imens în lumea muzicală din România.

Aurel Pădureanu, soțul Corneliei Catanga, a declarat că artista nu a murit din cauza COVID-19.

”Soția mea nu a murit de COVID, a făcut stop cardiac ! Eu vreau să o înmormântez creștinește, nu în alt mod”, a declarat Aurel Pădureanu pentru gandul.ro.

Nimeni din familia artistei Cornelia Catanga (63 de ani) nu credea în COVID. 

Cornelia Catanga a murit la Spitalul Universitar din Capitală, astăzi de dimineață.

Artista Cornelia Catanga avea 63 de ani și era una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică lăutărească.


sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/aurel-padureanu-cornelia-catanga-covid-19-597024.html