7.01.2021

Interesele din spatele scandalului momentului – Coaliția PNL–USR, compromisă total

 


Scandalul momentului este publicarea în presă a înregistrării unor lideri liberali care au intervenit la ministrul USR al Transporturilor, Drulă.

Remarcat prin felul în care se laudă cu… ce va face, nu cu ce a făcut, ministrul Cătălin Drulă a ieșit în evidență și prin scandalul cu sindicatul de la Metrou

Trecuse ceva timp și nu se mai auzise ceva spectaculos – pentru că spectaculosul este urmărit de presa și politicienii români – iar Drulă trebuia să se remarce prin ceva.

Așa că azi, un trust de presă apropiat de USR a dat publicității transcripturile unor înregistrări cu intervenţia a doi lideri liberali de top la… ministrul Cătălin Drulă. Este vorba de Iulian Dumitrescu, șeful CJ Prahova, şi senatorul PNL de Galaţi, George Stângă.

Cei doi doreau ca Drulă să le menţină oamenii în funcţii, la Agenţia Română de Salvare a Vieților Omenești pe Mare, respectiv la Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați.

De remarcat că ”bomba” de presă a explodat după ce directorul respectivei Agenţii de Salvare a Vieților Omenești pe Mare - şi patru oameni de afaceri din siajul liberalilor - au fost plasaţi în arest la domiciliu pentru 30 de zile pentru achiziţionarea la suprapreţ a patru nave, operațiune făcută prin firme ”de apartament” şi prin tranzacţii fictive.

Interesant este că liderii liberali au fost înregistrați de procurorii DNA chiar în biroul ministrului Transporturilor – și chiar în timp ce îi cereau și îi făceau promisiuni lui Cătălin Drulă.

Pe lângă asta, s-au făcut solicitări privind susținerea de către ministru a unor proiecte.

În înregistrările din dosar apare și numele unui general de informații.

Aspectele acestei afaceri sunt complexe – iar peste acestea se suprapune și faptul că înregistrările, atent selectate, au apărut într-o anumită parte a presei, apropiată de USR și de DNA.

Într-un dialog cu Bogdan Chirieac găzduit de DC News, Jurnalistul Adrian Ursu atrage atenția că această dezvăluire se referă la informații ”dintr-un dosar la care bănuiesc că se lucra și care atinge mai multe obiective”.

”Unul dintre ele este Drulă președinte al nou fuzionatei formațiuni USR-PLUS, acolo unde domnul Barna are probleme pe partea cu dosarul, în vreme ce domnul Drulă e cel care, iată, nu e om, e câine, e cinstitul cinstiților, după cum se spune în stenograma respectivă”, consideră Adrian Ursu.

Ziaristul consideră că Drulă probează prin aceste stenograme, ”atent selectate” că este ”atât de cinstit încât nu cedează în fața mafioților”.

În opinia lui Adrian Ursu, al doilea obiectiv este ”Florin Cîțu – președinte”, iar asta se regăsește în implicarea ”indecisului” Iulian Dumitrescu și a organizației sale de la Prahova.

”Al treilea obiectiv, mă feresc deocamdată să o spun, nu am suficiente elemente, dar cred că povestea asta lovește mult, mult mai sus”, spune Ursu, adăugând – ”E un avertisment, dar nu mă hazardez să dau mai multe elemente, însă primele două obiective cred că sunt destul de clare”.

La rândul său, analistul Bogdan Chirieac mărturisește că e surprins că între lideri din Coaliție a fost înregistrată în biroul ministrului Cătălin Drulă de la Ministerul Transporturilor:

”Asta înseamnă că ori cu telefonul, ori domnul Drulă a permis instituțiilor, organelor să plaseze microfoane în biroul ministerial, tocmai ca să-i surprindă pe partenerii de coaliție de la PNL”, subliniază Chirieac, punctând ironic – ”Delicioși, formidabili acești domni, aceste personalități, ca să fim politically correct“.

Concluzia pare îngrijorătoare: se implică din nou ”Statul Paralel” în politică – iar de data asta chiar de la nivelul alegerilor din partide?

Este o ipoteză pe care jurnaliștii o iau în calcul, mai ales că evidențele sunt, așa cum am arătat, destul de multe.  

Cert este un fapt: prin această dublă compromitere – liberalii, prin afacerile personale susținute politic, iar useriștii prin combinațiile cu ”Statul paralel”  - Coaliția de guvernământ s-a compromis total, în ansamblul ei. Adică, o structură bazată pe interese murdare și legături oculte, dincolo de orice principiu al politicii transparente.

Problema este că această combinație compromisă conduce România.

Un dig s-a rupt într-o localitate din Neamț. Populația ar putea fi evacuată în mai multe zone.

 


Ministrul Barna Tánczos a convocat, în această după-amiază, în format on-line, Comitetul Ministerial pentru Situații de Urgență, la care au participat specialiștii din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ai Administrației Naționale de Meteorologie, ai Administrației Naționale ‘’Apele Române’’, ai Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor și ai altor instituții de profil, pentru a analiza evoluția situației hidrometeorologice actuale, conform unui comunicat de presă.

”Specialiștii ANAR au informat că, în cursul acestei zile, s-a creat o breșă la iazul piscicol din Bălănești- amonte, care are un volum de aproximativ 500 mii mc. Debitul estimat evacuat prin breșă a fost de cca 20 mc/s. În aval există Acumularea Bălănești 2, pe râul Valea Neagră (jud Neamț), cu un volum de circa 600 mii mc/s. Capacitatea de evacuare în aval, de la al doilea iaz, este la nivel maxim - cca 18 mc/s. Administratorul ambelor iazuri este SC Petrol Fish SRL. Localitățile din aval au fost avertizate până la Trifești (cca 20 km). Au fost deschiși toți evacuatorii barajelor din aval. De asemenea, a fost trimisă folie de plastic cca 750 mp pentru pregatirea unui deversor ad-hoc în zona mai joasă a coronamentului. SVSU Bălănești a intervenit cu balast pentru supraînalțare în zona joasă. S-au efectuat manevre de deschidere a pregolirilor astfel încât să preia volumele de apă iar în acest moment rata de creștere a nivelului în lacul de preluare a scazut. Se menține permanent legatura cu IGSU care a trimis forțe suplimentare în zona (cca 30 angajați) pentru instalare și intervenții”, se mai arată în comunicatul Ministerului Mediului. 

- Știrea inițială - 

Este alertă maximă în județul Neamț după ce la un iaz din localitatea Bălănești, comuna Bârgăuani, s-a rupt un dig, au anunțat reprezntanții ISU Neamț. 

La fața locului se află subprefectul Judeţului, inspectorul șef al ISU Neamț, pompieri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț, voluntari din cadrul SVSU Bârgăuani,  administratorul iazului și reprezentanți de la Serviciul de Gospodărire a Apelor. 

”Au fost dispuse măsuri de avertizare a populației din aval, fiind transmis mesaj prin RO-ALERT. Se va merge din casă în casă la gospodăriile aflate în zona de risc la inundații (aproximativ 5 - 6 în satul Bălănești și 10 - 12 în satul Ghelăești) pentru a asigura avertizarea populației”, au mai transmis reprezentanții ISU Neamț. 

Localnici fără curent electric

Tot în județul Neamț, la ora 16:00, ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase Delgaz Grid a informat ISU Neamț că localitățile Gârcina, Cuejdiu și Agapia sunt afectate din punct de vedere al alimentării cu energie electrică.

1721 de consumatori nu sunt alimentați cu energie electrică. Se lucrează pentru remedierea situației.

Județul Neamț s-a aflat în utlimele 48 de ore sub mai multe avertizări de vreme severă imediată. 

Avertiare generală de Cod portocaliu în Neamț 

În intervalul orar 01 iulie, ora 14:00 – 02 iulie, ora 06:00, județul Neamț se află și el sub averizare Cod portocaliu.

Conform ANM, din după-amiaza zilei de joi (1 iulie) în Moldova, local în Maramureș, Transilvania și la munte, iar spre seară și noaptea și în Muntenia și cea mai mare parte a Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80...90 km/h, grindină și frecvente descărcări electrice. Aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 35...50 l/mp și izolat 60...70 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Mircea Drăghici, fost trezorier al PSD, condamnat definitiv pentru că a furat subvenţiile de partid

 


Mircea Drăghici, fostul trezorier al Partidului Social Democrat, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, joi, cu acuzaţia că a folosit subvenţiile partidului să îşi cumpere casă.

Potrivit DNA, în perioada 15 februarie 2018 - 11 iunie 2018, Mircea Drăghici, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând PSD, a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a-şi cumpăra un imobil în cartierul Pipera, oraşul Voluntari, judeţul Ilfov.

DNA: "Drăghici a utilizat 380.000 euro din subvenţia acordată partidului de AEP pentru a-şi cumpăra un imobil în cartierul Pipera"

Cu aceşti bani, Drăghici a acoperit parţial, în proporţie de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenţii a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieşea că banii respectivi ar fi plătiţi de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului.

"În acest sens, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcţiei de trezorier, inculpatul, împreună cu o persoană din familie, a negociat şi a convenit să achiziţioneze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulaţie de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, şi în parte, cu fonduri proprii.

În ziua de 15.02.2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului şi persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar şi un contract de închiriere între acelaşi vânzător şi formaţiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferenţa până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvenţiile primite de partid).

Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani (01.03.2018 - 01.03.2029), valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni.

În realitate, spune DNA, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni, din sume de bani provenite din subvenţia acordată formaţiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

"După declanşarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvenţiilor de formaţiunea politică în cadrul căreia inculpatul îndeplinea funcţia de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum şi promisiunea de vânzare-cumpărare şi au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie şi pentru achiziţionarea imobilului.

Într-un alt context, în aceeaşi calitate de trezorier al unui partid, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupe) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.

Concret, data de 10.07.2017, formaţiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menţionat, iar după numai câteva zile, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiţi abia la data de 23.08.2018", precizează DNA.

Prin decizia de joi, ÎCCJ a menţinut decizia din prima instanţă, cea din octombrie 2020.

Este dosarul în care Mircea Drăghici este acuzat de delapidare, după ce a folosit subvenţiile primite de PSD de la AEP pentru a-şi cumpăra un imobil.

În plus, magistrații au decis atunci și confiscarea sumei de 19.000 de euro de la Mircea Drăghici.

Prima comună din România care va avea metrou

 


Comuna Berceni va fi prima comună din România care va avea metrou. Consiliul General al Capitalei a validat solicitarea Primăriei Sectorului 4 iar noua linie ”Tudor Arghezi” va ajunge până în comuna Berceni.

Proiectul în valoare de 157 de milioane de lei va fi gata până în 2022, iar, conform acestuia, magistrala M2 de metrou va fi prelungită cu încă trei stații care vor ajunge până în comuna Berceni la viitoarea stație ”Tudor Arghezi”.

Proiectul a primit avizul Primăriei Capitalei și deocamdată nu se știe exact când noua linie va fi dată în folosință. La capătul actual al magistralei M2 deja se lucrează la o stație încă din luna ianuarie a acestui an.

Linia de metrou se va întinde pe o distanță de 1,6 kilometrii și va cuprinde trei stații noi, în prelungirea magistralei M2. 

”Vorbim despre un obiectiv fundamental pe care Sectorul 4 îl are în acest moment, adică acela de a configura total această zonă de sud, mai exact de a o transforma într-un atractiv punct de investiții și totodată de cel mai mare furnizor de locuri de muncă bine plătite”, declară Violeta Boerescu, purtător de cuvânt Primăria Sectorului 4, conform Ecopolitic.

Metroul din Drumul Taberei, zece stații în nouă ani

Magistrala de metrou Drumul Taberei are o capacitate maximă 100.000 de călători pe oră în ambele sensuri. 

Stațiile sunt dispuse la o distanță de aproximativ 600 de metri, spre deosebire de rețeaua veche, la care distanța dintre stații măsoară peste un kilometru.

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, are aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2). 

Valoarea proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor depășește 3 miliarde de lei. Este cea mai importantă lucrare de infrastructură din București din ultimii 30 de ani.

Magistrala M5 va permite circulaţia trenurilor şi la un interval de 90 de secunde. 

Ion Ţiriac a deschis o grădiniţă sportivă bazată pe programa britanică. Care sunt taxele anuale pentru preşcolari

 


Ion Ţiriac a inaugurat o grădiniţă privată, bazată pe programa britanică, cu specific sportiv. Taxa pentru program prelungit e de 10 mii de euro pe an. Grădiniţa e pentru copii cu vârste între 18 luni şi 6 ani.

Unitatea de învăţământ a anunţat că activităţile cu copiii vor funcţiona după programa britanică, iar echipa din echipa de cadre didactice vor face parte şi vorbitori de limba engleză. Printre sporturile practicate vor fi tenis, fotbal, înot, patinaj, baschet, karate, balet, alergare, gimnastică și parkour, ce vor fi ghidate de profesionişti din domeniu.

Ion Ţiriac a anunţat cine este coordonatorul grădiniţei. Se numeşte Camelia Potec, campioană olimpică la nataţie. „Educația înseamnă înainte de orice un copil fericit și sănătos (…) În calitate de părinte îmi doresc ca fetița mea să înțeleagă rolul sportului și să îi facă plăcere să îl practice”, a spus Potec, care e mamă a unei fetiţe de doi ani.

Ion Ţiriac a precizat că evenimentul de lansare a fost pe 30 iunie. Omul de afaceri a spus că preșcolarii nu vor face sport de performanță la grădiniță, ci activități sportive prin intermediul jocurilor: „Nu vorbim despre sporturi olimpice, dar despre o viață normală pe care un copil o poate avea prin intermediul jocurilor și activităților sportive. Demarat ca un program de educație fizică conceput pentru copiii aflați la o vârstă fragedă, obiectivul nostru este ca preșcolarii să dezvolte aptitudini sănătoase care să îi conducă către o activitate fizică regulată și relevantă în obținerea de înalte performanțe academice”.

Ce taxe anuale sunt la grădiniţa lui Ţiriac:

pentru programul part time, 8:45-12:15, 6.000 euro. Taxa include gustarea de dimineață.

pentru programul full time, 8:45-15:30, 8.300 euro. Taxa include gustarea de dimineață, prânzul și gustarea de după-amiază.

pentru programul prelungit, se adaugă la programul full time, 15:30-17:30, 2.500 euro.

indiferent de programul ales, există o taxă de înscriere de 1.000 euro.

prețurile de mai sus sunt valabile pentru plata integrală, pentru plăți lunare, instituția percepe o taxă de 5% pentru procedurile de facturare.

pentru familiile care au mai mulți copii, de la al doilea copil înscris la această grădiniță, oferta este de 5% discount.

Acest COVID a fost atât de mediatizat pentru a nu se vedea alte acţiuni care au fost în spatele lui

 


Medicul Vasile Astărăstoae a dezvăluit ce se ascunde în spatele mediatizării pandemiei de coronavirus.

„Eu cred că acest COVID a fost atât de mediatizat pentru a nu se vedea alte acțiuni care au fost în spatele lui. Mă refer la delimitarea libertăților (…) Nu aș spune că s-a ajuns la o dictatură, dar am avut regimuri autoritare care se bazau pe ce spuneau experți medicali. Experți medicali care nu sunt infailibili și care au greșit. Uitați-vă, de exemplu, la termenul acesta „asimptomatic” care nu este un termen științific. Toată medicina vorbește despre purtători sănătoși, nu despre asimptomatici. Acum vine e-mail-ul lui Fauci care spune că am greșit. De aceea trebuie să existe o voce critică, nu să nege.

Nu mai există niciun fel de dialog. Fiecare este fanatic pe ideea lui. Din această cauza se instaurează regimurile autoritare. Pentru că vedeți, când vorbești despre drepturile omului, despre dreptul la educație, despre libertate, acolo ți se spune asta este o teorie, noi acum trebuie să luptăm cu un virus. Și cum luptați? Cu ce luptați? Noi ne luptăm cu virusul. Internăm obligatoriu în spital asimptomatici cu Remdesivir și Kaletra, care sunt toxice și nu au autorizare pentru COVID. Îi tratăm, dar dacă vine un medic și are un alt tratament, care nu este atât de agresiv și are rezultate, imediat îl punem la stâlpul infamiei”, a declarat medicul, potrivit AlephNews.

Medicul Astărăstoae, despre modul în care au fost înmormântaţi cei care au murit de COVID: „A fost o chestiune inumană”

„Gândiți-vă cum au fost înmormântați cei care au decedat. De COVID sau declarații de COVID. A fost o chestiune total inumană. În acei saci dizgrațioși, aruncați în groapă. La un virus cu transmitere respiratorie. De ce aceste măsuri aberante? Să nu poată să își ia familiile rămas bun de la ei. Amendată familia pentru că s-a dus la înmormântare. Amendați preoții că au ținut slujbe. Sunt chestiuni care depășesc orice imaginație bolnavă. Dar văd că nu învățăm din istorie. Să ne amintiri de isteria de la gripă aviară, isteriile de la gripă așa-zis porcină, AN1H1. Tot nu am învățat absolut nimic.

Toată lumea înțelege că într-o epidemie trebuie luate anumite măsuri. Dar aceste măsuri trebuie să fie graduale și în funcție de gravitatea bolii. La o boală la care 99% se vindecă, acele măsuri de îngrădire a drepturilor cetățenești și a libertății fiecăruia dintre noi au fost cu totul exagerate. Nu numai în România, dar noi am depășit orice limită.

Că noi a mai reacționat Macron, în Franța, și guvernul socialist spaniol. Dar vedeți că au și plătit că la alegerile din Madrid a câștigat tot prima ministra din regiunea Madridului, care nu a pus în aplicare nicio măsură dictată de guvernul central. Nu a închis școlile, restaurantele, nu a închis industria și de la 26%, cât a avut acum doi ani, a ajuns la 46%. O creștere fantastică. În timp, când lumea se va mai liniști, aceste lucruri se vor discuta. De exemplu, împiedicarea libertății religioase. Asta a fost o chestiune care este cu totul ieșită din comun. Să împiedice accesul credincioșilor la slujbe. Fie că își iau măsuri sau nu. Să intervii în viață religioasă, să spui să vii cu linguriță de acasă că să te poți împărtăși.

Pe mine ce mă îngrozește este educația. Școlile. Cât au suferit școlile și observ acum că nu numai că a crescut numărul de analfabeți funcționali, dar se scot orele care au importanță și care pe mine m-au format și eu zic că am avut succes în viață datorită școlii. Deci s-au redus orele de istorie și limbă română. S-au introdus tot felul de prostioare, nu pot să le zic altfel, predate de oameni care nu au pregătire din acest domeniu. Educație civică, eu am făcut dirigenție”, a mai spus Vasile Astărăstoae.

„Am așteptat-o pe mama ore, zile, ani. Am plâns până când îngrijitoarea m-a bătut zdravăn”

 


Povestea de viață a Corneliei Mandu a luat o întorsătură copleșitor de tristă, în urmă cu 41 de ani, când mama ei avea să o părăsească într-un orfelinat cu promisiunea sfâșietoare că se va întoarce după ea.

Povestea de viață a Corneliei Mandu este una în care trauma abandonului, inoculată la varstă de doar 5 ani, a  transformat-o într-o femeie care luptă pentru drepturile celor mici, în cadrul Protecției Copilului Argeș.

Cornelia a decis să dezvăluie chiar de ziua națională a adopției, drama copleșitoare prin care a trecut la vârsta fragedă de 5 ani. Acum, la 46 de ani, femeia este purtătoarea de cuvânt a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș și este supraviețuitoarea orfelinatelor din România.

Cornelia a mărturisit cum viața ei avea să se schimbe iremediabil într-o zi rece de toamnă, pe când avea doar 5 ani, iar cea care i-a dat viață a luat-o de mână și i-a spus că vor merge împreună la o plimbare. Copila nu știa că era ultima experiență alături de mama ei, iar cea care a purtat-o în pântece o ducea acum într-o „plimbare” care avea să o îndepărteze pentru totdeauna de căminul matern, căci scopul destinației era de fapt abandonul.

„Am plecat cu mama de mână, fericită că mergem la plimbare. De la Vâlcea la Câmpulung-Muscel. Ajunse la destinație, ea mă îndemna să mergem mai repede, că se face noapte! Ploua, era o ploaie rece de toamnă. Am ajuns într-o clădire impunătoare care mie mi se părea un palat”, spune ea.

Copila de doar cinci ani a fost părăsită de mamă într-un orfelinat cu promisiunea mincioasă că se va întoarce după ea, o „promisiune” copleșitor de dureroasă care avea să adâncească trauma abandonului.

„Am așteptat-o ore, zile, ani. Am plâns în noaptea aceea ore întregi și cerând să vină mama. Am plâns până când una din îngrijitoare m-a bătut zdravăn, ca să tac, pentru că îi deranjam și pe ceilalți. Cred că de atunci am învățat să plâng în tăcere și să îmi ascund lacrimile de privirile celorlalți”, a dezvăluit cu emoție Cornelia.

Femeia de 46 de ani a mărturisit că în timp a înțeles cum trauma unei astfel de experiențe rămâne imprimată pentru totdeauna în suflet asemenea unei răni care deși s-a vindecat tot mai provoacă suferință.

„Trăiesc și acum cu teama de a nu fi abandonată. Mai târziu am aflat că asta însemnă abandon. Și, recunosc, și acum trăiesc cu teama să nu fiu abandonată de oamenii în care cred și pe care îi iubesc”. afirmă cu sinceritate copleșitoare Cornelia.

„M-am repezit în brațele omului pe care îl vedeam prima dată, strigând «tata, tata!”

Cornelia a crescut în Casa de Copii de la Câmpulung Muscel, alături de celelalte suflete care cunoscuseră prea timpuriu ce înseamnă lipsa afecțiunii materne și care printr-un pact nerostit formau o familie.

„Suflete ca și mine, adunate laolaltă, cu destine asemănătoare, copii care așteptau zi de zi să plece…la mama, să fie iubite, îmbrățișate.”, a spus Cornelia.

Femeia de 46 de ani a povestit de ziua națională a adopției despre momentul fericit în care a fost înfiată de o familie de oameni cu suflet bun.

„Țin minte ca astăzi, cum în timp ce mă întorceam de la masă cu colegii, așezați ordonat în rând, am văzut un bărbat înalt, bine făcut, cu părul alb, iar în spatele lui, o femeie minionă, cam tristă și retrasă, iar eu am ieșit în viteză din rând și m-am repezit pur și simplu, în brațele omului pe care îl vedeam prima dată, strigând «tata, tata!»”. Atunci toată lumea a amuțit, dar bărbatul a spus, cât se poate de firesc: „ea e copilul meu!”. Au fost și vor rămâne singurii mei părinți. Mi-au dat o educație frumoasă, m-au iubit în felul lor și au avut grijă să nu îmi lipsească nimic”, a mai dezvăluit Cornelia.

Vindecarea unei promisuni frânte: „Am învățat să o iert”

Cornelia Mandu a povestit și despre nevoia pe care a simțit-o de a-și cunoaște mama naturală cu toate că recunoaște a urât-o pe cea care i-a dat viață. Femeia dezvăluie că promisiunea mincinoasă a mamei sale, de se reîntoarce după ea, a fost un act de cruzime care durut ani de zile.

„Am crescut cu gândul la ziua toamnei mele, dar și cu o ură pe care nu am putut să o înfrânez față de cea care mi-a dat viață și m-a abandonat. Promisiunea ei că se va întoarce la mine a fost cea mai urâtă minciună din viața mea. I-am demonstrat însă că eu nu am uitat-o. Am căutat-o după ce ai mei au murit. Au trecut treizeci de ani până ne-am revăzut. Cred că și într-o mulțime cu mii de oameni, ne-am fi recunoscut, dar asta nu înseamnă nimic pentru mine. Eram om în toată firea, mamă la rândul meu. Inițial am vrut doar să o umilesc, să o reneg privind-o în ochi, dar am învățat să o iert. A avut varianta ei, a avut scuzele ei. Eu aveam în suflet atâta ură, dar am învățat să depășesc momentul. O respect pentru că mi-a dat viață. Și asta e tot”, își încheie povestea Cornelia, potrivit Antena 3.

Facturi mai mari la gaze şi curent. Preţurile cresc semnificativ de azi, 1 iulie!

 


Nu mai puţin de 4,5 milioane de consumatori casnici de electricitate și 2 milioane de consumatori casnici de gaze care nu au semnat contracte concurențiale vor achita începând de acum facturi semnificativ mai ridicate, în urma expirării termenului până la care beneficiau de vechiul preț de serviciu universal.

Facturi mai mari la gaze şi curent. De azi expiră termenul de aplicare a prevederilor ordinului emis de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) prin care au fost evitate scumpirile la energie electrică cu până la 26%, începând cu 1 ianuarie, ANRE obligând atunci furnizorii ca, până la finalul lunii iunie, să-și factureze clienții casnici care nu au semnat contracte concurențiale la cel mai atractiv preț din ofertele lor.

„Vorbim despre o medie a valorii facturii. În unele localități, mă aștept să fie o creștere mai mare, în altele, o creștere mai mică. Cred că cea mai mare creștere o vom vedea la Cluj, Brașov, Ploiești, Craiova, iar cea mai mică creștere cred că va fi la București. În simularea pe care am făcut-o, am luat un abonament normal, cineva care consumă în jur de 125 kW pe lună. La București, creșterea valorii este undeva în jur de 15 lei la factură, la Cluj este undeva de 90 de lei la factură”, a declarat la Digi24 Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, în prezent președinte al Asociației pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice.

„Calculul îi vizează în special pe cei care, pe un deficit de informație, nu au trecut în piața concurențială”, a precizat Răzvan Nicolescu, estimând că numărul acestor consumatori este în jur de 3 milioane. „Ei sunt sub un tarif penalizator, se numește tariful pentru serviciu universal. Autoritățile nu le-au spus ce trebuie să facă, oamenii nu știu încă ce trebuie să facă – să meargă la furnizor, să ceară oferte, să semneze un contract -, n-au făcut acest lucru și vor plăti aceste penalități – și plătesc și în prezent un tarif mai mare”, spune Răzvan Nicolescu.

Comisia Europeană ar putea introduce, în 5-6 ani, o taxă pentru centralele de apartament pe gaz, pentru că sunt poluante. Nu este o veste bună pentru cei care au astfel de centrale, dar este un lucru despre care se discută la Bruxelles, cu atât mai mult cu cât o astfel de taxă există deja în mai multe țări din UE, spune Răzvan Nicolescu.

„În Germania, dacă nu greșesc, este o taxă de 1 euro pe MW oră. Unele state americane au interzis deja instalarea de noi boilere pe gaz”, a exemplificat fostul ministru.

„Există sisteme care sunt mai puțin poluante, deși folosesc tot gaz. Depinde cum va fi formulată această taxă. Ideea este că gazul este un combustibil poluant, este o realitate științifică, n-o putem nega. Sigur că poluează mult mai puțin decât cărbunele, de exemplu, dar este un combustibil poluant. Or, efortul și decizia Uniunii Europene de a lupta activ împotriva schimbărilor climatice este luată. Acum au alte priorități, au probleme cu centralele pe cărbuni, au alte lucruri, dar în 5-6 ani o astfel de taxă o să apară, se discută deja în mediul de la Bruxelles. Oamenii trebuie să știe la ce să se aștepte”, a subliniat Răzvan Nicolescu.

6.30.2021

”Nu pot colabora cu aceşti oameni care te mint în faţă cu seninătate”

 


Doctorul Silviu Moga a declarat că principalul motiv pentru care a demisionat de la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca este ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Acesta spune că a fost mințit.

„Primul motiv a fost atitudinea doamnei ministru. Eu nu pot să fiu minţit în faţă. Şi preşedintele Casei Naţionale care a promis majorarea tarifului pe cap ponderat... Doamna ministru a spus că a semnat acel ordin prin care să fim incluşi în programul de critici. Apoi, ulterior, nu ştia unde este documentul respectiv. Cum poţi să spui aşa ceva? Eşti ministrul Sănătăţii. Nu poţi să spui că ai semnat un ordin, dar nu ştii dacă l-ai semnat sau pentru cine l-ai semnat. Practic, am fost minţit. Nu pot colabora cu aceşti oameni care te mint în faţă cu seninătate. Am rămas perplex, în momentul în care i-am cerut explicaţii preşedintelui Casei naţionale, după ce am aflat că nu s-a majorat tariful pe cap ponderat, mi-a spus că la momentul respectiv era soluţia", a declarat medicul Silviu Moga.

Reprezentanții Institutului de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca au protestat, pentru ca unitatea să nu fie desființată, din cauza problemelor financiare pe care le are.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat, luni, că pacienții nu vor avea de suferit în urma problemelor pe care le are Institutul de Urologie și Transplant Renal, și nici de pe urma reorganizării plănuite.

Ministrul a spus că i s-a cerut mărirea tarifului pe caz ponderat, includerea în programul de acțiuni prioritare pentru anestezie și terapie intensivă și modificarea cadrului legislativ pentru acțiunile prioritare de transplant astfel încât din acestea să se poată deconta și cheltuielile de personal.

"Referitor la mărirea tarifului pe caz ponderat, menționez că ne-am consultat cu colegii de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și, conform datelor pe care aceștia le au disponibile, Institutul de Urologie și Transplant Renal se află în primele 10-15 spitale din țară ca valoare a tarifului pe caz ponderat, cu o valoare de 1.839 de lei, mai mult decât Spitalul Clinic Parhon din Iași - care desfășoară activitate similară - sau ca Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, tarifele acestora fiind de 1.726 lei, respectiv 1.800 lei”, a spus Ioana Mihăilă.

ÎPS Teodosie, despre educația sexuală : a oferi copiilor drepturi de adulți reprezintă o anomalie

 


IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a vorbit despre posibilitatea introducerii educației sexuale în școli și a spus că nu se poate da copilului un cuțit să se joace deoarece se poate răni.

IPS Teodosie susține că a oferi copiilor drepturi de adulți reprezintă o anomalie. „Educația sexuală : nu poți să-i dai copilului cuțitul să se joace, se va răni. Minorii au drepturi de majori, este o anomalie”, a spus IPS Teodosie, potrivit paginii de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului.

Reprezentantul bisericii mai susține că specialiștii trebuie să se implice pentru a evita intrarea în degringoladă a societății.

„Educatorii, psihologii, oamenii de bună credință trebuie să își spună cuvântul. Societatea are nevoie de înțelepți, fără ei intră în degringoladă”, mai scrie pe rețeaua de socializare. Potrivit unui proiect aflat în Parlament, elevii vor urma cursurile „educație sanitară”, cu acordul părinților.

Două mari centre de vaccinare din Sibiu se închid pentru că oamenii nu mai vin să se imunizeze

 


Cele mai mari două centre de vaccinare din Sibiu își suspendă activitatea de la 1 iulie, după șase luni de funcționare, din cauza scăderii numărului de persoane care vin să se vaccineze împotriva COVID-19.

Primul centru de vaccinare de la Redal Expo a fost deschis în luna ianuarie a acestui an, iar cel de-al doilea în luna februarie.

Locația centrelor de vaccinare a fost pusă la dispoziție gratuit către un antreprenor local.

Sibienii care doresc să se vaccineze împotriva COVID au în continuare la dispoziție centrul de vaccinare drive through din parcarea Piața Teatrului, centrul de vaccinare din Zona Industrială Vest, centrul de vaccinare de la Spitalul Militar Dr. Alexandru Augustin și centrul de vaccinare de la la Mall-ul din comuna Șelimbăr, potrivit Mediafax.

În județul Sibiu, 35,4% din populația eligibilă de peste 12 ani este vaccinată, potrivit ultimei raportări a CNCAV, Sibiul fiind pe locul 3 în țară după București și Cluj.

Avertismentul directorului ANM : România va fi lovită de secetă

 


România se va confrunta cu o perioadă de secetă în cea de-a doua parte a verii, a anunțat ieri directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

„Luna iunie ne-a dovedit din plin că trecem de la inundaţii la caniculă şi cu siguranţă vom vorbi din nou şi despre secetă în a doua parte a verii, după un an anterior excesiv de secetos”, a afirmat Elena Mateescu, în cadrul unei conferinţe despre problemele de mediu din România.

Elena Mateescu a spus că măsurătorile din ultimii 20 de ani şi alţi indicatori confirmă existenţa schimbărilor climatice în România.

Nu suntem în bine, pentru că dacă luăm în considerare ultimii 20 de ani, cei mai calzi din istoria măsurătorilor meteorologice şi în ţara noastră, deceniul 2011 - 2020 cel mai cald deceniu, pentru că 7 ani din acel deceniu sunt în top 10 cei mai calzi ani din istorie, 2019 - 2020 sunt pe locul întâi şi doi ca fiind cei mai calzi ani, şi în aceşti ani am avut abateri termice ale temperaturii medii anuale a aerului mai mari de 1,5 grade Celsius, şi menţionez acest prag pentru că reprezintă ţinta Acordului de la Paris, şi dacă nu implementăm măsuri specifice de adaptare la schimbările climatice ca să ajungem la neutralitate climatică în 2050, cu siguranţă efectele pot fi asupra anumitor sectoare ireversibile”.

6.29.2021

”Ne-simțirea unui popor care a uitat să fie un popor” - UN POPOR DE SPECTATORI LA PROPRIA EXECUȚIE

 


Un mesaj de excepție al avocatului și politicianului suveranist, un semnal puternic de alarmă: ”Ne-simțirea unui popor care a uitat să fie un popor” .

Cel mai consecvent susținător al suveranismului, avocatul Dan Chitic scrie un inspirat text-mesaj, pornind de la spectacolul sportiv ce se desfășoară și la noi în țară – Campionatul European – dar la care participăm doar ca spectatori, nu și pe teren !

De aceea, titlul ”O țară de spectatori” este cât se poate de potrivit.

”Mulți romani au venit de la sute de km să vadă meciurile de la Euro –meciuri în care nu a jucat însă România, “țară” care din punct de vedere fotbalistic nu mai este capabilă nici să ofere organizatorilor băieți de mingii pentru Campionatul European dintre fotbaliștii noștri, vedete doar în revistele de can-can”, scrie Dan Chitic.

În schimb, avem stadioane pe care să joace ei, ”cei pe care îi acceptam că ne sunt superiori, stadioane construite însă cu mâna de lucru din Orientul îndepărtat”.

Dar, deși realitatea pe care o remarcă Dan Chitic este umilitoare pentru poporul care a uimit lumea prin realizări altădată, acum… ”românul nu se simte umilit”.

Românul ”nu se simte, punct”, spune Dan Chitic, subliniind ”Tot așa cum nu se simte când e spectator în propria țară, la toate mojiciile și umilințele imaginabile pe care le suportă impasibil zi de zi”.

”Căci noi ne-am obișnuit să fim spectatori pasivi nu doar la istorie, ci și la propria viața”, scrie suveranistul român. ”Nu doar că nu ne simțim revoltați (așa, din tribune) atunci când un nimeni, dar gradat CIA, vine și ne spune cum să ne organizăm justiția, cum și cine să ne exploateze bogățiile, cum să ne educam copiii, cum și cu vine să ne f…m cât timp muncim ca sclavii până la moarte”.

De aici și concluzia: ”Noi ne-am obișnuit să fim spectatori - spectatori la experimentele pe care unii le fac pe trupurile noastre, pe trupul națiunii noastre”.

De fapt, ”spectatori la propria noastră execuție”.

”Suntem spectatori - dar nu huligani, nu cântăcioși, nu disciplinați - doar indiferenți. D-ăia care scuipăm semințe și ne uitam cu dispreț la jucători, spunând că noi am fi făcut mai bine… în timp ce jucătorii (ăia adevărați), prin combinațiile si pasele lor, ne desenează destinele și viețile”, scrie Dan Chitic.

Reacția imaginată a poporului: ”Ei și? Nimeni nu scuipa semințe mai bine decât noi!”. Iar Dna Chitic atrage atenția să nu zâmbească superior ”cei ce beți Frappuccino sau beți Șampanie scumpă… ele sunt doar forma de agregare pe care ați dat-o semințelor după ce ați făcut doi lei in plus! Sau două milioane de euro… Tot sclavi rămâneți!”.

Marele și tristul adevăr este că ”pasivitatea asta NU are nimic spiritual, metafizic sau mistic în ea. E doar ne-simțire”.

”Ne-simțirea unui popor care a uitat să fie un popor”, scrie dur Dan Chitic, punctând final – ”Eșecul unei națiuni… e ultimul spectacol la care vom mai fi spectatori!”.

Sau, cine știe, poate se dau prelungiri pentru mintea românului a de pe urmă – sau, cum spune Dan Chitic – ”dacă nu ne hotărâm să intrăm pe teren… chiar și “ilegal”, chiar și in pofida regulilor jocului impuse de ei!”.

Prognoza meteo pe următoarele zile

 



Prognoza meteo 30 iunie. LA NOAPTE. Cerul va fi variabil, dar pe arii restrânse în regiunile vestice și nord-vestice, iar în primele ore și în cele estice, vor fi unele înnorări și posibil averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11…12 grade în estul Transilvaniei şi 24…26 de grade în Dealurile de Vest.

Vremea în București. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 18…20 de grade.

Prognoza meteo MIERCURI. Vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în regiunile vestice și sudice. Disconfortul termic se va accentua în cea mai mare parte a țării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, sud-vestul Transilvaniei, vestul Maramureșului și sudul Moldovei. Cerul va fi variabil, dar după orele prânzului vor fi perioade cu averse și descărcări electrice, local în zonele de deal și munte și pe arii mai restrânse în rest.

Ploile vor avea și caracter torențial, vor fi însoțite de vijelii și izolat de grindină, iar în intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 20…40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 și 38 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 12…13 grade în estul Transilvaniei şi 22…24 de grade în Dealurile de Vest.

Vremea în București va deveni caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Spre seară și la începutul nopții va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 20 de grade.

Prognoza meteo JOI. Vremea va deveni treptat instabilă în toată ţara. La început, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări, averse şi descărcări electrice în vest, centru şi nord şi în zonele montane, unde valorile termice vor fi mai scăzute decât în zilele precedente, cu maxime ce se vor încadra între 24 şi 31 de grade.

În sudul şi sud-estul teritoriului, vremea va fi călduroasă, disconfortul termic se va menține accentuat, vor fi temperaturi maxime în general între 29 şi 34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități; fenomenele de instabilitate atmosferică se vor semnala începând din orele după-amiezii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar pe alocuri cantitățile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi pe areale mai mici 40…50 l/mp. Izolat va cădea grindină și, cu probabilitate mai mare în sud-est, vor fi vijelii. Vântul va avea, local şi temporar, intensificări în majoritatea zonelor, în special asociate averselor. Temperaturile minime vor fi cuprinse, la scara întregii ţări, între 12 și 21 de grade.

Vremea în București se va menține caniculară, cu disconfort termic accentuat, dar va deveni în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi noaptea când vor fi intervale de timp cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități; minima termică va fi de 17…19 grade.

Prognoza meteo VINERI. Vremea va fi în general instabilă, iar temperaturile şi disconfortul termic vor diminua şi în regiunile sudice şi estice. Astfel, la nivelul întregii ţări, maximele se vor încadra în general între 24 şi 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul Olteniei.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și perioade cu averse şi descărcări electrice – pe arii extinse în jumătatea de nord-est a ţării şi la munte şi pe alocuri în celelalte regiuni. Ploile vor avea și caracter torențial, local cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi izolat vor fi condiţii de grindină și vijelii. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări la munte şi în vest-sud-vest, dar de scurtă durată şi în restul ţării, asociate averselor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 10…11 grade în depresiunile intramontane și 20…21 de grade pe litoral.

Vremea în București. Valorile de temperatură şi disconfortul termic vor diminua considerabil, iar vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări accentuate şi vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu precădere în a doua parte a zilei. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

Prognoza meteo SAMBATA. Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor continua să scadă uşor în majoritatea zonelor. În jumătatea de sud-est a ţării, pe parcursul zilei, vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice; ploile vor avea și caracter torențial, cantitățile de apă vor fi pe alocuri însemnate şi izolat vor fi condiţii de grindină și vijelii. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări la munte şi în sud-vest, dar de scurtă durată şi în restul ţării, asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9…10 grade în depresiunile intramontane și 19…20 de grade pe litoral.

Vremea în București. Valorile de temperatură vor continua să scadă uşor, astfel că maxima va fi de 26…27 de grade, iar minima de 14…16 grade. Pe parcursul zilei, instabilitatea atmosferică accentuată se va manifesta prin perioade cu înnorări, averse, descărcări electrice și posibil intensificări de scurtă durată ale vântului. Noaptea cerul va deveni variabil la senin.

Tendinţa Evoluţiei Vremii pentru zilele de DUMINICA, LUNI, MARTI

În Țară: În primele două zile, valorile termice vor fi în creştere uşoară, vremea redevenind călduroasă în jumătatea de sud-vest, iar ploi locale vor fi în nordul ţării şi la munte. În ultima zi, vremea se va răcori, în special în regiunile vestice, iar instabilitatea atmosferică se va accentua în majoritatea zonelor.

În București vremea va fi în încălzire, dar temperaturile maxime nu vor depăşi 30…31 de grade. Probabilitatea pentru averse va fi în creştere la sfârşitul intervalului.

Iulia Motoc (CEDO) susține decizia CCR în cazul Renate Weber

 


Iulia Motoc, judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), atrage atenția după decizia Curții Constituționale a României (CCR) în cazul Renate Weber. Iulia Motoc, astăzi judecător CEDO, amintește că a fost singura care în 2012 a avut o opinie separată într-o speță similară. 

”Când o opinie cândva minoritară devine cea majoritară. Am fost singurul judecător al CCR care în 2012 am formulat o opinie invocând principiul stabilității acestei instituții fundamentale pentru statul de drept. În 2012, au fost circumstanțe dificile pentru Curtea Constituțională și îmi amintesc că decizia a fost adoptată spre dimineață după un șir lung de decizii foarte dificile” a scris Iulia Motoc pe Facebook despre decizia CCR care a stabilit că a fost neconstituțională revocarea Avocatului Poporului, Renate Weber. 

”Opiniile minoritare, progresiste”

Față de ce s-a întâmplat în 2012, întrebată, în comentarii, dacă a fost prost redactată sesizarea atunci, Iulia Motoc a răspuns: ”Nu a fost prost redactată. A fost prea mult de decis pentru CCR într-o zi, am stat până târziu noaptea cu multe decizii și mai mult decât orice în România nu era suficient de cunoscută instituția și esența ei, pentru că puțini deținători ai acestui titlu i-au dat substanță. Ca dovadă instituția este unicele instituții naționale din UE care nu are acreditare ca instituție națională.” De asemenea, ea a subliniat că ”de exemplu, la CEDO, deseori opiniile minoritare au fost progresiste și au devenit cu evoluția dreptului majoritare.”

În 2012, Comisia de la Veneția a criticat procedura de revocare a lui Gheorghe Iancu din poziția de Avocat al Poporului, dar CCR a decis că demiterea acestuia a fost constituțională. 

CCR, decizie în unanimitate

PSD a sesizat CCR cu privire la revocarea lui Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului. Decizia CCR a fost luată în unanimitate. 

”În ședința din data de 29 iunie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea formulată de Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Senat și din Camera Deputaților și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului României nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului.

Curtea a reținut că legea care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat, trebuie să determine cu certitudine cazurile în care intervine această sancțiune, să stabilească procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare și după a cărei parcurgere organul competent poate dispune revocarea și să prevadă dreptul la recurs în faţa unei instanțe independente şi imparţiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condițiile art.21 din Constituție referitor la liberul acces la justiție.

Or, întemeindu-se pe dispoziții legale care nu asigură garanțiile de independență ale Avocatului Poporului în raport cu alte autorități publice, dispoziții cărora Parlamentul le-a atribuit o altă interpretare decât cea care rezultă din conținutul lor normativ, Hotărârea Parlamentului României nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) și (5) care consacră principiul statului de drept și principiul legalităţii şi al supremaţiei Legii fundamentale, precum și dispozițiile art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.

Curtea a constatat că, întrucât actul de revocare este neconstituțional, acesta încetează să mai producă efecte juridice. Prin urmare, în temeiul art.147 alin.(4) din Constituție, care consacră caracterul general obligatoriu și efectele pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale, Curtea menționează că, de la data publicării deciziei sale în Monitorul Oficial al României, doamna Renate Weber își reia calitatea de Avocat al Poporului, urmând a-și exercita mandatul constituțional pentru care a fost numită prin Hotărârea Parlamentului României nr.18/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.524 din 26 iunie 2019” arată decizia CCR. 

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița, apel către consumatori: Să nu risipească apa !

 


Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița face apel la consumatori, în special pentru cei din mediul rural, să nu risipească apa și să nu o folosească decât în scop menajer și nu pentru activități agricole, grădinărit sau umplere piscine, scrie dbonlinea.ro.

Județul se confruntă deja cu o reducere constantă a debitelor de apă ale sursei, acest lucru fiind cauzat de temperaturile ridicate din ultima perioadă.

”În astfel de perioade, orice consum exagerat poate conduce la presiune scăzută sau chiar la lipsa apei pentru o parte din consumatori, care se află la capăt de rețea”, se arată într-un comunicat al companiei.

CATD a luat măsuri pentru utilizarea la maximum a capacităților de captare, transport și distribuție a apei potabile din aria de operare, cu preponderență în zonele predispuse la scăderea rapidă a nivelului de apă din rezervoarele de înmagazinare.

Pentru desfășurarea de activități agricole, de grădinărit, umplere piscine etc. este recomandat a se folosi apa din sursele proprii (fântâni, puțuri).