8.03.2021

BUCUREȘTENI LUPTAȚI-VĂ SINGURI CU CANICULA, ȘOBOLANII, ȚÂNȚARII și cu GUNOAIELE ! ”MUCIÎNBRÂU” e în CONCEDIU la MARE 3 SĂPTĂMÂNI

 


În timp ce bucureştenii se luptă cu şobolanii, gunoaiele şi tânţarii, primarul general al Capitalei Nicuşor Dan şi-a delegat o parte din atribuţiile de serviciu pentru următoarele trei săptămâni către două colege din Primăria Capitalei şi a plecat la mare. După aflarea informaţiei, surse din primărie au decalrat pentru news.ro că edilul a luat această decizie "pentru situaţiile în care va avea posibilitatea, în anumite momente, să îşi viziteze familia, pentru scurtă durată".

Problemele bucureştenilor legate de gunoaie, şobolani şi ţânţari mai pot aştepta. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a delegat o parte din atribuţiile de serviciu pentru următoarele trei săptămâni către două colege din Primăria Capitalei şi a plecat la mare.

După ce la şedinţa CGMB de luni edilul a intrat în direct prin Skype, pe reţelele de socializare au aparut mai multe fotografii cu Nicuşor Dan îmbrăcat lejer, cu pantaloni scurţi, şi un look neîngrijit la o terasă şi pe plajă. Fotografiile ar fi fost făcute în weekend în Olimp. Potrivit unor surse, primarul Nicuşor Dan ar fi plecat ulterior în Bulgaria.

Pe 30 iulie Nicuşor Dan şi-a delegat atribuţiile către administratorul public Diana Pungă, pentru perioada 2 – 20 august, „în domeniile: resurse umane, investiţii, achiziţii, cultură, ordine publică, eproiecte cu finanţare externă, precum şi coordonarea activităţii de resurse umane a Administraţiei Străzilor Bucureşti”, scrie News.ro.

Tot la 30 iulie, Nicuşor Dan şi-a delegat atribuţiile către Emanuela Jugureanu, director general la Direcţia Generală Economică. Astfel, conform documentului consultat de News.ro, atribuţiile edilului general sunt delegate pentru intervalul 2 – 20 august către Emanuela Jugureanu, aceste atribuţii delegate nefiind limitate în exercitarea lor. „Direcţia Administraţie Publică va comunica prezenta dispoziţie doamnei Jugureanu Emanuela, precum şi direcţiilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului general”, mai arată sursa citată.

După aflarea informaţiei, surse din primărie au declarat pentru news.ro că edilul a luat această decizie „pentru situaţiile în care va avea posibilitatea, în anumite momente, să îşi viziteze familia, pentru scurtă durată”. Cu toate acestea, şi în astfel de situaţii, edilul general va lucra de la distanţă, au adăugat sursele citate.

Gabriela Firea, prim-vicepreşedintele PSD, a criticat în termeni duri faptul că primarul general Nicuşor Dan şi-a delegat mai multe atribuţii timp de trei săptămâni.

„Să ne imaginăm că aș fi plecat în concediu 3 săptămâni, pe caniculă, fără Comandament pt situații de urgență, cu orașul plin de gunoaie, șobolani, țânțari, șantiere închise, plăți restante etc…El poate!”, a scris Gabriela Firea, într-un mesaj publicat pe pagina ei de Facebook.

Turcia - Un sat întreg, mistuit de flăcări în doar 20 de minute. 8 decedați, 30 persoane spitalizate



Peste 120 de incendii de vegetaţie din Turcia se extind cu repeziciune şi transformă în scrum tot ce întâlnesc în calea lor. Pompierii nu reuşesc să facă faţă flăcărilor, astfel încât şi aceştia fug din calea lor alături de localnici.
„Asta se întâmplă de 20 de minute. Valuri uriaşe de flăcări. Priviţi aceste flăcări, care s-au extins în doar câteva minute. Iar acum, focul vine din două părţi şi înaintează încoace. Aceste imagini arată cât de repede se petrece totul. Noi tocmai am venit din acea parte, drumul este cuprins de flăcări acum, iar la capătul acelui drum este un mic sat cu câteva sute de locuitori, aproape de Bodrum. Doar în ultimele 20 de minute, focul a cuprins toată zona din spatele nostru, iar acum înaintează de partea cealaltă şi ameninţă să copleşească întreaga regiune.
Au fost momente de panică în sat, cu zeci şi zeci de oameni fugind ca să scape din zonă, inclusiv pompierii. Autospecialele pompierilor au fost retrase. Noi am ajuns dimineaţă la prima oră, iar aceste rafale puternice de vânt sunt o parte din motivele pentru care incendiul prinde asemenea viteză. Hai să coborâm, Kevin, pentru că focul înaintează şi în spatele nostru şi nu vreau să fim prinşi în capcană. Continuă să mergi, dacă poţi. A fost multă panică în sat când am mers acolo, puteţi vedea cum coboară focul pe versant. Sătenii erau foarte panicaţi pentru că erau de fapt pe cont propriu”, a descris Alex Crawford, corespondent Sky News.
Autoritățile de la Ankara dau vina pe militanții kurzi, despre care spun că au incendiat intenționat zonele turistice.
Locuitorii și turiștii aflați în calea flăcărilor au fost salvați de paza de coastă și de flota turcă cu ajutorul unor bărci pe parcursul weekend-ului. Autoritățile turce spun că s-a pus inclusiv problema unei operațiuni pe scară largă pentru salvarea turiștilor și rezidenților.
Peste 120 de incendii au erupt doar în Turcia în ultimele zile, iar opt persoane au murit și alte 30 au ajuns la spital. Deși incendiile de pădure au loc frecvent vara în sudul Turciei, experții spun că nivelul și puterea acestora sunt ieșite din comun în acest an.

METEO GHIVECI CĂLUGĂRESC - Caniculă şi disconfort termic în sud, ploi, vijelii puternice şi grindină în 17 judeţe

 


Chiar dacă valorile termice au mai scăzut nu scăpăm de caniculă, mai ales în sudul şi sud-estul ţării. În 17 judeţe din Dobrogea, Muntenia, Moldova şi Transilvania se aşteaptă ploi şi vijelii puternice.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi alerte meteo de fenomene extreme. În următoarele zile avem parte tot de caniculă şi disconfort termic în sudul ţării.

„În intervalul 3, 4, 5 august local în sudul și sud-estul țării, disconfortul termic se va menține ridicat și pe arii restrânse va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic.

Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 33 și 36 de grade, iar minimele, în marea lor majoritate, nu vor coborî sub 20 de grade”, a transmis ANM.

De asemenea, în următoare ore sunt aşteptate ploi, vijeli puternice şi grindină în 17 judeţe. ANM a emis alertă COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată 03 august, ora 10:00 – 04 august, ora 10:00.

„În intervalul menționat, local la munte, în Moldova, nordul Munteniei și al Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…45 l/mp.

Fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului”, a mai transmis ANM.

PROGNOZA METEO pentru BUCUREȘTI

Marţi, valorile termice vor fi semnificativ mai scăzute decât în zilele precedente, cu o maximă a temperaturii aerului de 32…33 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge și depăși ușor pragul de 80 de unități al disconfortului termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara, când vor fi posibile averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura minimă se va situa în jurul a 20 de grade.

Miercuri vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic ridicat îndeosebi în cursul după-amiezilor. Miercuri (4 august), temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar joi (5 august) va fi de 36…37 de grade. Temperatura minimă va fi cuprinsă între 19 și 22 de grade. Cerul va fi variabil și trecător, mai ales în cursul serilor, vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică.

Muncitori îngropaţi de vii pe un şantier din Capitală

 


Val de anchete în cazul muncitorilor îngropaţi de vii pe un şantier din Capitală. A fost deschis penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, după ce doi oameni au murit, iar alţi patru au fost răniţi pe şantierul de lângă Biblioteca Naţională.

„Ieri, în jurul orei 16:55, Secţia 11 Poliţie a fost sesizată că pe o stradă din Sectorul 3, mai mulţi muncitori care săpau un sanţ au fost surprinşi de malul de pământ care s-a surpat peste ei. La faţa locului au sosit poliţişti ai Secţiei 11 Poliţie care au întreprins activităţi care să faciliteze intervenţia I.S.U.”, a anunţat, marţi, Poliţia Capitalei.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 şi Serviciul Omoruri în vederea stabilirii întregii situaţii.

Reamintim că mai mulţi muncitori au fost prinşi sub un mal de pământ, luni, pe un şantier de lângă Biblioteca Naţională care aparţine de Primăria Sectorului 3.

Doi dintre ei au fost acoperiţi complet de pământ, fiind căutaţi timp de mai multe ore de salvatori. Alţii au fost îngropaţi până la talie, fiind scoşi de pompieri.

Doi muncitori, de 50 şi 53 de ani, au fost transportaţi la Spitalul Universitar, iar alţi doi muncitori, de 33 şi 34 ani, la Spitalul Floreasca. Cele două persoane decedate au vârste cuprinse între 50 şi 55 de ani.

Primarul Robert Negoiță a transmis condoleanțe familiei muncitorului găsit decedat, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare. Edilul și-a exprimat susținerea față de autoritățile care se straduiesc să îl găsească pe al cincilea muncitor, care este momentan dat dispărut.

„Este o zi tristă și dificilă pentru comunitatea noastră.

În acest moment, toate rugăciunile noastre se îndreptă pentru găsirea și salvarea celui de-al cincilea muncitor prins în acest accident.

Din păcate, unul dintre colegii săi nu a putut, în ciuda eforturilor salvatorilor, să fie salvat. Dumnezeu să îl odihnească și suntem alături de familia îndoliată!

Ceilalți trei muncitori care au fost implicați în această tragedie au fost salvați și primesc toată atenția medicală necesară. Ne îndreptăm gândurile către ei, să treacă cu bine peste această cumpănă și să se însănătoșească rapid.

Instituțiile statului au declanșat deja o serie de anchete pentru a stabili circumstanțele în care a fost produs acest accident pe unul dintre șantierele noastre și așteptăm să vedem concluziile acestor verificări ample.

Închei această postare, insitând ca toate gândurile noastre să fie îndreptate către eforturile echipelor ISU de a-l găsi și salva pe cel de-al cincilea muncitor.

Doamne Ajută să fie găsit la timp și salvat!”, a transmis primarul sectorului 3.

8.02.2021

Incendii devastatoare în Grecia şi Turcia. Piroman arestat. Decese şi persoane spitalizate

 


Pompierii din Grecia se luptă de trei zile să stingă un incendiu de pădure care a cuprins nord-vestul peninsulei Peloponez, lângă orașul Patras. Şi pompierii turci s-au luptat cu peste 120 de incendii, în timpul cărora opt persoane și-au pierdut viața.

Pompierii greci au anunţat, pe 1 august, că „focul este pe cale să fie adus sub control”, potrivit AFP. „Există încă câteva focare împrăștiate„, au adăugat ei într-un comunicat de presă.

Mai multe persoane şi gospodării au fost afectate de incendiile forestiere. Opt persoane au fost spitalizate cu probleme respiratorii și arsuri, în spitale din regiune, şi aproximativ 10 case au ars.

„Nu s-a făcut încă o evaluare oficială a pagubelor, dar au fost arse în jur de zece case în regiunea Ziria, au fost distruse și magazii agricole și grajduri pentru animale, ceea ce reprezintă mult pentru locuitorii regiunii care trăiesc din agricultură”, a precizat Dimitris Kalogeropoulos, primarul din Aigialeias, unul dintre satele aflate în apropierea incendiului.

Primăria din Aigialeias a asigurat cazare persoanelor nevoite să fugă din satele înconjurate de flăcări.

În satele Ziria, Kamares, Achaias, Labiri, aproape treizeci de case, magazii agricole și grajduri au ars şi hectare întregi pe care erau plantaţi măslini au fost distruse, potrivit ziarului local Patrastimes.

Şi stațiunea de pe litoral Loggos a fost evacuată. Aproape o sută de locuitori și turiști au fost transportați în portul Aigio, la câțiva kilometri de sat.

Peste 13.000 hectare au ars până pe 1 august în Grecia, potrivit Sistemului european de informare împotriva incendiilor forestiere. Timp de 24 de ore, au avut loc 60 de incendii forestiere, potrivit pompierilor.

Duminică, un alt incendiu major a izbucnit pe insula Rhodos. Acesta s-a extins cu repeziciune din cauza temperaturilor mari și a vegetației foarte uscate. Ambele centrale electrice de pe insulă au fost închise, astfel încât alimentarea cu energie electrică şi apă a fost întreruptă.

Grecia se confruntă cu un nou val de căldură de vineri, cu temperaturi cuprinse între 42 și 44 de grade Celsius, potrivit serviciilor meteorologice. Uscate de căldură, pădurile grecești se confruntă cu incendii în fiecare vară.

Incendiile forestiere devastatoare fac ravagii şi în Turcia, forțându-i pe turiști să fugă din calea focului cu ajutorul bărcilor, transmite BBC.

Pompierii s-au luptat cu peste 120 de incendii, în timpul cărora opt persoane și-au pierdut viața.

În weekend, turiștii și locuitorii din Bodrum și Marmaris au fost evacuați cu bărcile.

Anchetatorii turci nu exclud ca o parte dintre aceste incendii să fi fost cauzate de o mână criminală, existând speculații legate de arestarea unui piroman.

AL 3-lea WEEKEND de Proteste puternice anti-restricții în Germania Angelei Merkel și în Franța

 


Sute de persoane ostile restricţiilor decise pentru combaterea COVID-19 au sfidat duminică interdicţia de a demonstra şi s-au adunat ilegal pe străzile din Berlin, provocând ciocniri cu poliţia, relatează AFP.

Poliţia a declarat că unii manifestanţi au "hărţuit şi atacat" agenţi în cartierul Charlottenburg, din vestul capitalei germane, şi au ignorat barajele din oraş.

'Ei au încercat să spargă lanţul poliţiei. Asta a dus la utilizarea de gaze iritante şi bastoane şi la violenţe fizice', a postat pe Twitter poliţia din Berlin, precizând că mai multe persoane au fost arestate.

Manifestarea a fost organizată de mişcarea 'Querdenker', care s-a impus ca principala voce critică împotriva restricţiilor sanitare impuse în Germania.

Justiţia a interzis mai multe manifestaţii prevăzute în acest weekend, în special pe cea de duminică care ar fi urmat să reunească circa 22.500 de persoane.

Tribunalul a estimat că nu poate autoriza organizarea acestor manifestaţii de teamă că participanţii vor încălca regulile referitoare la portul măştii şi la distanţarea socială, în contextul în care numărul de infectări cu COVID-19 este din nou în creştere în Germania.

Poliţia din Berlin a desfăşurat peste 2.000 de agenţi în ţinută antirevoltă în tot oraşul, preconizând manifestaţii interzise.

Unii manifestanţi agitau pancarte cu mesajul 'Libertate' sau 'Nu dictaturii corona' şi foarte puţine măşti puteau fi văzute în mulţime.

Mişcarea Querdenker reuneşte membri ai extremei stângi, adepţi ai teoriei conspiraţiei, critici ai vaccinării, precum şi susţinători ai extremei drepte. Manifestaţiile lor atrag mii, uneori zeci de mii de persoane. Multe dintre aceste manifestaţii au degenerat în violenţe, scrie Agerpres.

Proteste și în Franța

Amintim faptul că zeci de mii de oameni au protestat din nou, sămbâtă, în Franța împotriva restricțiilor, permisului sanitar, vaccinării, dar și contra președintelui Emmanuel Macron și a premierului Jean Castex.

Este al treilea weekend consecutiv în care francezii au ieșit pe străzile Parisului, fiind extrem de nemulțumiți de deciziile impuse de autoritățile din Hexagon. Cetățenii afișează mai multe pancarte cu mesaje anti-restricții și scandează 'Libertate!' și 'Macron, demisia!'.

Sâmbăta trecută, protestele au adunat 161.000 de oameni şi 110.000 cu o săptămână mai devreme. La Paris, o primă manifestaţie a mai multor mii persoane a fost marcată de ciocniri cu poliţia.

Peste 3.000 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi pentru a încadra marşurile, la o săptămână după ce manifestanţii au invadat bulevardul Champs-Elysees, unde accesul era blocat sâmbătă. La Rennes (vest), manifestaţia a atras 2.900 de persoane, 'fără incidente în acest stadiu', a declarat prefectura la începutul după-amiezii, o creştere a mobilizării faţă de sâmbăta trecută (2.200 de persoane).

INCENDII PUTERNICE : hale de producție, deșeuri, vegetație uscată, gunoi menajer

 


Un incendiu violent a avut loc, în această dimineață, în jurul orei 06.00, la o hală de producție polistiren din satul Mija, comuna I.L. Caragiale, scrie dbonline.ro. Numeroși pompieri au intervenit pentru lichidarea flăcărilor. Din fericire, nu există victime.

Focul se manifesta în interiorul halei de producție pe o suprafață de aproximativ 400 metri pătrați cu degajări mari de fum. Incendiul a fost localizat rapid și s-a acționat pentru stingerea acestuia.

Potrivit ISU Dâmbovița, au intervenit pompierii Detașamentului Moreni, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, dar și pompierii Detașamentului Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de intervenție cu apă.

A fost emis un mesaj RO-alert pentru populația din zonă pentru luarea unor măsuri de autoprotecție. Se recomandă închiderea geamurilor, a ferestrelor și oprirea aparatelor de climatizare și ventilație.

Un al incendiu a avut loc în această dimineață, la un depozit de fier vechi din Zalău Potrivit ISU Sălaj, incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 50 metri pătraţi, iar la faţa locului acţionează trei autospeciale de stingere, scrie Agerpres.

"Pompierii zălăuani intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o serie de deşeuri depozitate în cadrul unei societăţi de colectare a fierului vechi şi a altor deşeuri, din municipiul Zalău. Incendiul se manifestă la deşeuri pe o suprafaţă de aproximativ 50 metri pătraţi, iar la locul evenimentului se intervine cu trei autospeciale de stingere", informează sursa citată.

Având în vedere că focul a produs mari degajări de fum, a fost emis un mesaj RO-ALERT la nivelul municipiului Zalău. 

Incendiu de vegetație

Un incendiu de vegetație uscată și gunoi menajer a izbucnit în Luduș, vineri. Pompierii din Mureș intervin și sâmbătă dimineață.

Pompierii din Mureș au intervenit sâmbătă dimineața pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și gunoi menajer, care a izbucnit vineri la prânz pe o stradă din orașul Luduș. Potrivit ISU Mureș, incendiul de pe strada 1 Mai din orașul Luduș a izbucnit vineri în jurul prânzului. Acesta s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 2.000 de metri pătrați cu mai multe focare.

În urma degajărilor mari de fum, autoritățile au emis vineri două mesaje de avertizare a populației prin intermediul aplicației Ro-Alert. Pompierii au intervenit și sâmbătă dimineața pentru lichidarea incendiului.

Temperaturi la 42 de grade la umbră, dar şi ploi şi vijelii puternice

 


Romania fierbe la propriu in cea mai calduroasa zi din an. Temperaturile cresc chiar si pana la 42 de grade in Muntenia. Meteorologii avertizeaza ca valul de caldura si disconfortul termic vor persista si in perioada urmatoare.

Valul de căldură va persista în regiunile sudice și estice, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 37 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade. Meteorologii au emis alertă meteo cod galben pentru opt judeţe.

Meteorologii au emis alertă meteo COD PORTOCALIU de căldură persistent și disconfort termic deosebit de accentuat pentru 2 august.

„Luni (2 august) în Muntenia, cea mai mare parte a Olteniei și a Dobrogei și în sudul Moldovei, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar în sudul Munteniei se vor atinge 41 de grade”, a transmis ANM.

Şi dacă în sud se anunţă vreme caniculară, în zona montană, dar şi în Dobrogea se anunţă instabiltate atmosferică temporar accentuată.

„În intervalul 02 august, ora 10:00 – 02 august, ora 22:00, în Transilvania, nordul Munteniei și al Dobrogei și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…30 l/mp”, potrivit ANM.




De asemenea, a afost emisă alertă meteo COD PORTOCALIU de vijelii puternice, grindină, averse torențiale pentru intervalul 02 august, ora 13:00 – 02 august, ora 22:00.

„În Moldova vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 80…90 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. Local vor fi averse torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp.

Fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala izolat și în restul teritoriului”, a transmis ANM.

Canicula şi disconfortul termic ridicat vor continua şi în următoarele trei zile.

În zilele de 3, 4, 5 august, local în sudul și sud-estul țării, disconfortul termic se va menține ridicat și pe arii restrânse va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 33 și 36 de grade, iar minimele, în marea lor majoritate, nu vor coborî sub 20 de grade.





8.01.2021

OAMENI CARE DISPAR FĂRĂ URMĂ

 

O mamă româncă își caută fiul dispărut în timp ce se întorcea din Franța. Femeia a făcut un apel pe Facebook, în vederea depistării lui, în care a oferit câteva detalii și a cerut celor care o pot ajuta să o contacteze.

Potrivit celor scrise de mama lui, Gabriel Ababei, în vârstă de 29 de ani, a răspuns ultima dată la telefon în cursul zilei de joi.

Bărbatul plecase din Franța cu mașină și trebuia să ajungă la Botoșani. A ajuns la Deja și a vorbit cu mama lui la telefon, în timp ce aștepta un autobuz. De atunci, femeia nu mai știe nimic de el. 



'Joi, 29 iulie, am vorbit ultima oară cu băiatul meu la telefon. Era la Deva, aștepta un autobuz să ajungă la Botoșani. Ajunsese la Deva cu un băiat, cu mașina, din Franţa. Nu a ajuns acasă și nu mai răspunde la telefon.', a scris femeia.

De asemenea, mama lui Gabriel Ababei, în vârstă de 29 de ani, a cerut persoanelor care au informații despre el să o contacteze.


Un alt bărbat a dispărut în 1999, la întoarcerea din Turcia. A vorbit cu soția, ultima dată, din autocar

O femeie din Iași și-a chemat în judecată soțul pentru a-l declarat oficial decedat, iar judecătorii i-au dat dreptate. Dacă sentința nu va fi atacată cu apel, certificatul de deces va putea fi emis pe 21 august.

Bărbatul, din comuna ieşeană Voineşti, plecase în Turcia pentru o lună, în 1999. Femeia susține că a vorbit cu soțul ei, pentru ultima dată, pe 18 februarie 1999, când acesta se afla în autocarul cu care trebuia să se întoarcă în țară. De atunci, nu a mai auzit nimic de el.

Ambasada României la Ankara a informat-o, la solicitarea ei, că nu există nicio evidență privind ieșirea bărbatului din Turcia.

De altfel, în septembrie 2020, Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului Poliţiei Judeţene a înștiințat-o pe Maria P. că dosarul privind dispariția lui Ioan P. a fost trecut în evidența pasivă pentru că au trecut mai bine de 20 de ani de la data dispariției, iar cercetările n-au dus nicăieri, potrivit Adevărul.

Femeia a decis să se adreseze instanței pentru a-l declara oficial mort. După un proces de nouă luni, Judecătoria Iași l-a declarat pe Ioan P. decedat în mod oficial în ultima zi a lunii în care s-a mai auzit ceva de el, respectiv pe 28 februarie 1999.

2.000 de tone de deșeuri din Ungaria, aduse ilegal cu nava, au fost oprite la Vama Calafat Portuar

 

'Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat Portuar împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Dolj au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui vapor, cantitatea de 1.977.687 kilograme deșeuri din materiale plastice și reziduuri metalice contaminate cu substanțe periculoase, dar și cabluri având conținut de ulei, gudron sau alte substanțe toxice. Toate aceste bunuri nu îndeplineau condițiile legale pentru a fi introduse în țară', anunță Poliția de Frontieră într-un comunicat de presă.

Pe 30 iulie a.c., în jurul orei 15.30, pe sensul de intrare, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat Portuar au efectuat controlul specific asupra unei nave, sub pavilion România, comandantul echipajului fiind un cetățean român în vârstă de 65 de ani.

În urma controlului efectuat, s-a constatat faptul că în componența vaporului existau două barje, încărcate cu deșeuri metalice contaminate cu substanțe periculoase, cabluri având conținut de ulei, gudron sau alte substanțe toxice, materiale plastice precum și componente electrice.

Deșeurile, în cantitate totală de 1.977.687 kilograme, erau încărcate din Ungaria și aveau ca destinație o societate din Turcia.

'Autoritățile competente nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru deșeurile sus-menționate, întrucât pe timpul efectuării transferului este interzisă amestecarea acestora și totodată pentru faptul că nu au putut face dovada unei gestionări corecte privind sănătatea oamenilor și a mediului.', încheie comunicatul IGPF.


Trafic intens la frontieră, în ultimele 24 de ore

'Suntem în plin sezon estival, iar în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un trafic crescut în punctele de trecere a frontierei, în special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire din țară. În acest sens, au fost dispuse măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru fluidizarea traficului de persoane şi mijloace de transport, prin suplimentarea personalul Poliţiei de Frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, precum și deschiderea suplimentară a arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere. De asemenea, reprezentanții I.T.P.F. Oradea, I.T.P.F. Sighetu Marmației și I.T.P.F. Giurgiu sunt în contact permanent cu autoritățile de frontieră din Ungaria și Bulgaria, în vederea stabilirii unor măsuri comune, în baza protocoalelor bilaterale, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate.

Astfel, în data 31.07.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 194.800 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 47.000 mijloace de transport (dintre care 8.400 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 98.500 persoane cu 22.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 96.300 persoane cu 24.100 mijloace de transport.', arată un alt comunicat al Poliției de Frontieră.

Simona Florescu : „Iubirea nu se termină vreodată. Comunicarea există și ea îmi dă certitudinea că există viață dincolo de moarte !”

 

Simona Florescu îl visează pe Dichi. Moartea marelui actor a lăsat un gol imens în viața familiei, dar mai ales pentru fosta lui soţie, cu care avea o legătură foarte strânsă. Chiar dacă erau divorțați, artista nu-și poate alina dorul de cel care i-a fost partener de viață timp de 22 de ani.
Simona Florescu îl visează pe Dichi. „Eu nu cred că iubirea se termină vreodată, ea se transformă. L-am visat, iubirea nu s-a terminat. Dacă aș începe să povestesc, ar zice lumea că sunt nebună.
Comunicarea există și ea îmi dă certitudinea că există viață dincolo de moarte! Dacă mie îmi spunea anul trecut cineva că se va întâmpla ceva cu Dichi anul acesta, nu-l credeam. Era un om în putere, foarte bine”, a povestit, cu lacrimi în ochi, Simona Florescu.
După decesul lui Ion Dichiseanu, Simona Florescu s-a retras la mare, unde speră să-și găsească liniștea. „Cânt la mare din 11 iunie, dar mie nu-mi place marea, de două ori am fost la plajă de când am venit aici. Lui Dichi îi plăcea foarte mult, era îndrăgostit de mare.

Ani de zile veneam cu el în Mangalia, la tratament. Din 1990 până în 2006, veneam în fiecare an la mare. Stătea pe terasă și ore întregi vorbea cu marea. Acum nimic nu este ca înainte.

În acest moment îmi câștig singură existența din cântat, asta mă ajută să merg mai departe. Viața trebuie să meargă mai departe”, a mai povestit artista la emisiunea „Exclusiv Vip”, de la Prima TV.

Turiştii sunt evacuaţi din Turcia din cauza incendiilor devastatoare

 

Sudul ţării este mistuit de incendii de vegetație din cauza temperaturilor deosebit de ridicate. Cei din Bodrum, de la Marea Egee, au început să fie evacuați de autoritățile turce, pe cale maritimă.
Bilanţul în urma incendiilor de pe coasta de sud a Turciei a crescut la 4 morţi, pompierii luptându-se de săptămâna trecută cu flăcările din cauza cărora zeci de sate şi mai multe hoteluri au fost evacuate, informează Reuters, citată de Stiripesurse.ro.
Zece focare de incendii sunt în continuare active, inclusiv trei în populara regiune turistică Antalya, a anunţat ministrul turc al Agriculturii şi Silviculturii, Bekir Pakdemirli, într-un mesaj publicat sâmbătă pe Twitter.

Din cele 98 de incendii care au izbucnit în numeroase provincii ale Turciei începând de miercuri, 88 sunt în prezent controlate de pompieri.
Incendiile sunt deosebit de grave pe coasta mediteraneeană a Turciei, unde vânturile puternice au afectat eforturile depuse de echipele de pompieri. Multe regiuni şi hoteluri au fost evacuate, iar turiştii au fost transportaţi în zone sigure cu ajutorul unor ambarcaţiuni.
Turcia se confruntă de câteva zile cu un val de caniculă. S-a înregistrat un nou record de temperaturi ridicate la Cizre, un oraş situat la graniţa cu Siria.  Precedentul record fusese înregistrat în același oraș în august 1961 tot la Cizre.

Pe lângă Turcia, s-au mai confruntat cu episoade de caniculă şi nordul Japoniei şi Irlanda de Nord. Potrivit meteorologilor, în acest moment sunt cinci cupole de căldură pe glob în emisfera nordică, scrie The Washington Post. Ele sunt cauza caniculei și contribuie la incendiile din vestul Americii de Nord și din Siberia, relatează digi24.

Alexandru Rafila, „Ţinta de 10 milioane de vaccinaţi o s-o atingem la anul pe vremea asta

 


Profesorul Alexandru Rafila a criticat Guvernul pentru că a reușit să atingă ținta de cinci milioane de persoane vaccinate abia la 31 iulie, şi nu la 1 iunie, cum promisese iniţial. Deputatul PSD prognozează că, respectându-se acelaşi ritm de vaccinare ca până acum, ţinta de 10 milioane de vaccinaţi ar putea fi atinsă abia peste un an.

„Am depășit cu 60 de zile termenul pe care domnul prim-ministru l-a fixat și avea dreptate atunci să îl fixeze la data de 1 iunie, cu speranța că până la 1 septembrie, dacă vă aduceți aminte, a spus că se vor vaccina 10 milioane de persoane. Or, 10 milioane în cel mai bun caz le atingem la anul pe vremea asta, așa că nu cred că este o veste foarte bună pentru că România se situează la jumătate față de media Uniunii Europene în ceea ce privește proporția de persoane vaccinate și lucrul acesta s-ar putea să aibă un impact serios asupra sistemului de sănătate.

Deosebirea între România și celelalte state din Uniunea Europeană va fi următoarea, persoanele care se vor infecta în România s-ar putea să aibă nevoie de o asistență medicală spitalicească mult mai frecvent și – Doamne, ferește! – să ajungă în Terapie Intensivă sau, chiar mai rău, să avem cazuri de deces”, a declarat Alexandru Rafila la B1 TV.

Deputatul PSD reiterează faptul că persoanele vaccinate care se infectează cu virusul SARS COV 2 nu vor dezvolta complicaţii.

„În țările care înregistrează numere mari de cazuri, din vestul Europei, datorită acoperii vaccinale mari cazurile acestea grave și decesele practic nu apar la populația vaccinată și cred că acesta – sau acesta ar trebui să fie – principalul obiectiv și al nostru.

Dacă nu se schimbă nimic în campania de vaccinare, nu există mari speranțe. Eu i-am auzit și pe domnul prim-ministru, și pe domnul prefect al Bucureștiului că nu știu ce ar putea să facă”, a adăugat fostul reprezentant al României la OMS.

Totodată, profesorul Alexandru Rafila a propus o serie de soluţii pentru accelerarea campaniei de vaccinare, una dintre acestea fiind campaniile de informare ”țintite”.

„Noi tot am explicat să facă campanii țintite, să informeze, să facă o campanie dedicată părinților care doresc să își vaccineze copiii, să existe în mediul rural posibilitatea informării chiar din casă în casă și consiliere. Asta necesită o logistică, un efort și o strategie, o gândire. Or, dacă ea nu există și singurul lucru sunt declarații sforăitoare la televizor care ulterior se dovedesc neinspirate, nu cred că putem să rezolvăm ceva.

Ajutăm cu toții, n-are nicio importanță orientarea politică ș.a.m.d., dar nu se poate să spui că nu știi ce să faci, chestiunea aceasta la un prim-ministru mi se pare puțin deplasată ca să nu spun nepotrivită”, a explicat profesorul Rafila.

7.31.2021

Comoară îngropată pe vremea lui Burebista, descoperită de un oltean în timp ce săpa în grădină. Ce recompensă a prmit

 

Peste 100 de monede romane şi bijuterii de argint, vechi de aproape 2.300 de ani, au fost descoperite de un bărbat din Dolj în timp ce făcea săpături pentru amenajarea unei piscine. După ce a predat comoara, acesta a primit recompensă 45% din valoarea pieselor.
Tezaurul a  intrat în patrimoniul Muzeului Olteniei din Craiova, iar bărbatul şi-a primit recompensa conform legii.
„Un tezaur veritabil, descoperit în curtea unui doljean, a intrat în patrimoniul Muzeului Olteniei din Craiova. Peste 100 de monede romane şi podoabe de argint, vechi de aproape 2.300 de ani, se află, în această perioadă, într-un amplu proces de restaurare şi conservare. Obiectele au fost găsite de un localnic din comuna Pieleşti, în luna mai a anului trecut.

Acesta făcea săpături în grădina din curte, cu scopul amenajării unei piscine, dar a oprit lucrările în momentul în care a găsit o oală de ceramică plină cu monede. Imediat a anunţat autorităţile, iar vasul a fost preluat pentru expertiză de către specialiştii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Dolj.

A urmat un proces îndelungat de datare şi stabilire a valorii obiectelor găsite, iar concluzia a fost aceea a unei descoperiri de o valoare excepţională. Consiliul Judeţean Dolj şi-a dorit ca tezaurul să rămână în proprietatea judeţului, astfel că a respectat procedura legală de preluare în administrare.

Astfel, zilele trecute, a fost efectuată plata recompensei stabilite prin lege pentru persoana care a făcut descoperirea, în cuantum de 45% din valoarea pieselor. Monedele romane şi bijuteriile dacice vor fi expuse la Muzeul Olteniei, în următoarele luni”, a scris Cosmin Vasile, preşedinte al CJ Dolj, pe pagina de Facebook.
Monedele romane şi bijuteriile dacice vor fi expuse la Muzeul Olteniei în următoarele luni.

„Totul a fost o întâmplare, una fericită pentru noi. Bărbatul din Pieleşti a vrut să sape pentru a construi o piscină în curtea casei. Era pandemie şi lumea stătea mai mult acasă. A vrut să folosească un utilaj, dar fiul său, sportiv de performanţă, i-a zis că mai bine sapă el, pentru că vrea să facă mişcare. Nu a folosit niciun fel de detector de metale, pur şi simplu a săpat până a dat de acest tezaur. Dacă ar fi folosit excavatorul, l-ar fi distrus.

Omul a respectat apoi ad literam procedura, adică a anunţat primăria, care, la rândul ei, a anunţat Direcția Județeană pentru Cultură Dolj. Tezaurul a rămas apoi la Direcţie până când i-a fost stabilită valoarea. Dacă noi nu puteam să plătim recompensa, erau anunţate toate muzeele din ţară şi cine plătea intra în posesia descoperiri. Era însă păcat ca un tezaur atât de valoros pentru regiunea noastră să fie expus în altă parte decât la Muzeul Olteniei“, a spus Florin Ridiche, potrivit gândul.ro.

Cod galben şi portocaliu de furtuni şi caniculă în mai multe judeţe din ţară

 

Meteo, sâmbătă, 31 iulie. Meteorologii au emis Cod galben de caniculă valabil sâmbătă, în cea mai mare parte a ţării, în timp ce în opt judeţe din sudul ţării şi în Bucureşti va fi Cod portocaliu, unde disconfortul termic va fi deosebit de accentuat şi temperaturile se vor situa între 37 şi 40 de grade.
Începând cu ora 13.00, va fi Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii în Crişana, Maramureş, Transilvania, local în Oltenia, Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei şi în zona montană, iar în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi parţial în Vrancea, Braşov, Sibiu, Gorj şi Mehedinţi va fi Cod portocaliu de furtuni puternice.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben pentru sâmbătă, când valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 şi 38 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

De asemenea, este Cod portocaliu – val de căldură persistent şi disconfort termic deosebit de accentuat – în mai multe judeţe din sudul ţării şi în Capitală.

„Pe parcursul zilei de sâmbătă (31 iulie), în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov, Municipiul  Bucureşti şi în sudul judeţului Caraş-Severin, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 37 şi 40 de grade„, arată ANM.
Meteorologii au emis o altă avertizare Cod galben de vijelii, descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, valabilă sâmbătă, între orele 13.00 şi 23.00.

„În intervalul menţionat, în Crişana, Maramureş, Transilvania, local în Oltenia, Muntenia şi jumătatea sudică a Moldovei, precum şi la munte vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25…40 l/mp„, transmite sursa citată.

Astfel de fenomene vor fi, pe arii restrânse, şi în restul teritoriului.
În acelaşi interval, va fi Cod portocaliu de vijelii puternice, grindină, averse torenţiale în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi parţial în Vrancea, Braşov, Sibiu, Gorj şi Mehedinţi.

„În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, precum şi în jumătatea nordică a Munteniei şi în nord-estul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Local vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 30…50 l/mp„, atenţionează meteorologii, potrivit News.ro.

Zeci de români sunt blocaţi pe aeroportul din Barcelona. Wizz Air a vândut mai multe bilete decât locurile disponibile

 

Pasagerii aveau bilete pentru cursa vineri seara, de la ora 20.40 spre Bucureşti, însă compania le-a refuzat îmbarcarea.
Zeci de români, blocaţi pe aeroportul din Barcelona. Aproximativ 40 de români care aveau bilete de avion pentru ruta Barcelona-Bucureşti, vineri seară, nu s-au putut îmbarca în cursa operată de WizzAir.
Unul dintre pasageri informează că niciun reprezentant al companiei nu a venit vineri pe aeroportul spaniol pentru a le oferi detalii suplimentare celor afectaţi.
„Le-am predat şi mi-au anulat check-in-ul făcut online. Ne-au refuzat îmbarcarea, nouă şi altor aproximativ 40 de oameni pe motiv că nu sunt suficiente locuri în avion. Nu se cunosc motivele, niciun reprezentant de la Wizz nu a fost prezent. O bătaie de joc”, a declarat Petru Slupa, un pasager, pentru Europa Liberă.
Oamenii au aflat din discuţiile cu personalul de la aeroport că o situaţie similară a fost şi în urmă cu o seară.

Un coordonator al secţiei consulare de la Ambasada României la Madrid a declarat, pentru sursa menţionată mai sus, că va mobiliza consulatul pentru a vedea care sunt soluţiile pentru românii blocaţi în aeroportul din Barcelona.
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est și principal operator pe piața din România, a transmis un mesaj îngrijorător pasagerilor, pe care îi sfătuiește să treacă și pe la ghișeul din aeroport pentru a face check-in fizic altfel e posbil să nu mai poată urca în avion.

Motivul pentru care procedura de check-in online nu mai îndeajuns, îl constituie modificarea reglementărilor internaționale de călătorie, care au devenit mai stricte și impun călătorilor să ajungă la aeroport mai devreme pentru ca toate documentele să poate fi verificate fizic.
„Wizz Air încurajează pasagerii să realizeze check-in-ul la aeroport cu cel puțin două ore înaintea plecării și să viziteze ghișeul pentru check-in, chiar dacă au realizat deja check-in-ul online.

În urma sosirii la aeroport, pasagerii ar trebui să se îndrepte direct către ghișeul de check-in al Wizz Air, unde personalul de handling al companiei aeriene va verifica dacă pasagerul are certificatul/ele, permisul/ele și rezultatul negativ al testului COVID, precum și formularul de înregistrare online aferent, solicitat de țara de destinație.

Dacă aceste documente sunt valide, Wizz Air va emite un nou permis de îmbarcare, care le va permite pasagerilor să se îmbarce.
Dacă pasagerul nu poate prezenta toate documentele solicitate, compania aeriană este obligată să refuze transportul, întrucât pasagerul riscă să nu fie acceptat în țara gazdă.

Nerespectarea acestor reglementări va rezulta în penalități atât pentru pasager, cât și pentru compania aeriană”, este declarația oficială a companiei Wizz Air, conform Profit.ro.