8.09.2021

Fumul de la incendiile de pădure a ajuns la Polul Nord

 


Incendii de pădure care devastează Siberia continuau să se agraveze luni, potrivit autorităţilor, iar NASA a anunţat că fumul a parcurs peste 3.000 de kilometri şi a atins Polul Nord - o premieră în istoria recentă.

Este dificil ca un anumit incendiu să fie legat de modificările climatice, însă acestea din urmă fac aceste catastrofe mai frecvente şi mai virulente, iar cercetători ruşi relevă că actualele incendii, al căror fum a atins Polul Nord, sunt o consecinţă a unei creşteri globale a temperaturii atmosferice. Una dintre cele mai afectate regiuni este Iacutia – un teritoriu imens şi foarte puţin populat, situat în nordul Siberiei -, unde situaţia ”continuă să se agraveze şi unde există tendinţa unei creşteri a numărului şi a suprafeţei incendiilor de pădure”, a anunţat luni pe site agenţia rusă de meteorologie Rosguidromet, preluată de The Siberian Times.

Potrivit Rosguidromet, peste 3,4 milioane de hectare de pădure ard în prezent, inclusiv pe teritorii ”în care accesul este dificil şi îndepărtate”. ”Un fum gros de întinde în zone vaste”, precizează agenţia.

Agenţia spaţială americană NASA a anunţat, la rândul său, sâmbătă, într-un comunicat, că fum de la incendii din Iacutia a ”parcurs 3.000 de kilometri şi a atins Polul Nord, ceea ce pare să fie o premieră în istoria documentată”. Potrivit NASA, un ”fum dens şi acru de la frunze din pădure a acoperit la 6 august cea mai mare parte a Rusiei”, potrivit unor imagini din satelit. Pompieri şi autorităţi locale declarau AFP, în cursul unei vizite în Iacutia, la sfârşitul lui iulie, că duc lipsă de oameni, echiament şi alte resurse în înfruntarea amplorii acestor incendii.

Luni, experţi ONU în climă (GIEC) au publicat un raport în care avertizează că lumea este ”în mod indiscutabil” rsponsabilă de dereglările climatice şi că nu are altă opţiune decât să reducă în mod drastic emisiile de gaze cu efect de seră, dacă vrea să limiteze pagubele.

Pompierii români, lăudaţi în presa din Grecia. „Sunt de pe altă planetă. Reflexele instinctive sunt uimitoare”

 


Intervenţia pompierilor români mobilizaţi să stingă incendiile din insula Evia a fost descrisă într-un articol eligios realizat de o publicaţie din Grecia.

Modul în care pompierii români au intervenit pe insula Evia i-a determinat pe localnici să-i privească precum nişte extratereștri.

„Pompierii români care au venit în țara noastră să întărească efectivele anti-incendiu și să lupte cu flăcările par că sunt de pe altă planetă. Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare.

La sosirea în Evia, pompierii români au înființat peste noapte un sediu independent față de cele oferite de Grecia, cu servicii de catering și logistică proprii.

Au cartografiat drumurile forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație pentru localizarea incendiilor.

În același timp, au profitat de zecile de pâraie din zonă și, cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile.

De asemenea, s-au mutat pe drumuri izolate pentru a nu împiedica circulația.

Așadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate și nu una subdezvoltată, așa cum mulți o văd”, se arată în articolul elogios publicat la adresa pompierilor români de către publicația fimes.gr.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că divizia de pompieri detașată în Grecia a lichidat în prima zi mai multe focare de incendiu, urmând să continue activitatea non-stop în schimburi de zi și de noapte.

„Astăzi (n.r. – 8 august) a avut loc prima misiune a pompierilor militari români în zona Spathari, insula Evia. Intervenția a fost dificilă, incendiul având mai multe focare, iar cei 35 de pompieri care au lucrat în două schimburi au depus eforturi considerabile în vederea localizării si lichidării acestora cu șase autospeciale de stingere cu apă și spumă și două cisterne care asigură alimentarea acestora. Totodată, un real ajutor adus în vederea recunoașterii direcției de propagare a aerului l-a constituit folosirea unei drone”, au precizat reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), într-un mesaj publicat pe Facebook.


Liviu este unul dintre cei peste 100 de pompieri salvatori care a pornit vineri într-una dintre cele mai complexe misiuni internaționale, în vederea sprijinirii colegilor lui din Grecia.

Vorbim despre o misiune aparte, extrem de dificilă, care implică riscuri și care este diferită față de alte incendii la care pompierii militari intervin în mod curent. 

Apar detalii noi de la alegerile fraudate din Sectorul 1. Clotilda și soțul ei se văd pe imagini. Președintele B.E.S. acuzat

 


Noi informații cu furtul de la alegeri. România TV a intrat în posesia unor noi informații și imagini cu Clotilde din Biroul Electoral al Sectorului 1.

Apar noi detalii de la frauda din Sectorul 1. Mai mult, martorii spun că sacii cu buletine de vot au fost scotociți de Clotilde Armand, însă edilul susține că altcineva este pe filmare.

Și soțul ei se vede în aceeași clădire, pe imagini. Anchetatorii i-ar fi identificat deja pe toți cei prezenți în clădirea Biroului Electoral de Sector. Imobilul are însă mai multe intrări, unele dintre ele subterane sau nesupravegheate video.

”Jandarmii au acționat la ordinul guvernului. Cel mai elocvent a fost tot ce s-a petrecut în ziua de 30, atunci când procurorul a spus că are COVID, apoi au început la 30 de minute să intre useriștii.

Deci, multe, multe persoane care nu aveau ce să caute, nu aveau voie să intre, jandarmii nu aveau voie să îi lase să intre. Asta în sine e fraudă. Din ce am înțeles, camera unde erau sacii, avea ceva lipit pe ea însă s-a dezlipit, așa am putut vedea ce s-a petrecut. Eu nu știam inițial că aceste camere au fost acoperite cu hârtie.

Există o intrare prin spate, cu scară rulantă, care are acces la Biroul Electoral. Poate trebuie să știm dacă jandarmii au trecut prin acel registru.”, a spus Dan Tudorache, la România TV.

Preşedintele BES este acuzat că ar fi dat mână liberă lui Clotilde Armand să umble în sacii cu buletinele de vot.

8.08.2021

Landurile germane renunță la vaccinuri - nu mai există cerere

 


Landurile Germaniei intenționează să returneze autorităților federale peste 2,3 milioane doze de vaccinuri împotriva coronavirusului din cauza reducerii cererii pentru vaccinare, anunță Welt, cu referință la propria investigație.

Potrivit publicației, 14 landuri federale (din cele 16 n.r.) planifică să returneze preparatele, iar luni vor prezenta datele exacte Ministerului Sănătății cu privire la cantitățile neutilizate. Landurile au ajuns la o astfel de decizie din cauza scăderii cererii pentru vaccinare din partea populației. Totodată, în primul rând, landurile intenționează să renunțe la vaccinurile produse de AstraZeneca și Johnson&Johnson. Aceste doze vor fi expediate în țările care au un deficit de vaccinuri, notează publicația germană.

Mai devreme, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, declarase că până la sfârșitul acestui an țara va oferi 30 de milioane de doze de vaccine statelor sărace.

Potrivit ultimelor date ale Ministerului Sănătății, în Germania au fost vaccinate deplin peste 45 milioane de persoane sau 54,4 la sută din populație.

Patriarhul Daniel, mesaj pentru greci: “Vă îmbrățișăm frățește în Hristos Domnul”

 


Astăzi, 8 august 2021, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de compasiune față de suferința celor afectați de incendiile care provoacă dezastru și suferință în Grecia. Mesajul este adresat părintelui Ieronim II, Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Elade.

BUCUREȘTI, 8 aug – Sputnik. Situația dezastruoasă din Grecia, determinată de incendiile care par să nu se mai oprească l-a determinat pe Patriarhul Daniel să transmită un mesaj de compasiune față de suferința celor afectați.

Mesajul a fost adresat Arhiepiscopului Atenei și al Întregii Elade, părintele Ieronim II.

Patriarhul Daniel spune că, de câteva zile, urmărește cu mare îngrijorare profunda suferință spirituală și multele pagube materiale provocate de incendiile de vegetație din nordul Atenei, din insula Evia și din alte zone ale Eladei.

”În aceste momente de grea încercare pentru poporul elen, în numele ierarhilor, clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, exprimăm compasiunea noastră faţă de suferinţa tuturor celor afectaţi direct, precum şi solidaritatea noastră cu toţi cei întristaţi din cauza incendiilor”, a transmis acesta, potrivit basilica.ro.

În opinia Patriarhului Daniel, în această perioadă dificilă din viața poporului elen, credința în Dumnezeu, precum și solidaritatea dintre oameni sunt de mare folos.

El a adăugat că românii se roagă lui Dumnezeu pentru a-i ocroti pe toți cei care se luptă pentru stingerea incendiilor, iar celor care și-au pierdut viața să le dăruiască odihnă sufletelor în pacea și iubirea Lui Hristos Cel răstignit și înviat.

”Având convingerea că, în această perioadă foarte dificilă din viaţa poporului elen, credinţa în Dumnezeu, exprimată în rugăciunea către El, şi solidaritatea dintre oameni sunt de mare folos, vă îmbrăţişăm frăţeşte în Hristos Domnul”, a mai afirmat Patriarhul Daniel.

Reamintim că, din România, a plecat un convoi de 100 de pompieri salvatori care au mers în Grecia pentru a sprijini autoritățile elene să stingă incendiile de vegetație. Potrivit reprezentanților Departamentului pentru Situații de Urgență, acest convoi a ajuns la Atena.

Premierul ceh, atacat cu ouă în timpul unei întâlniri electorale

 


Premierul Cehiei a fost atacat cu ouă de oameni nemulțumiți de măsurile luate în pandemie. Prim-ministrul era în campanie electorală și dădea autografe.

Premierul ceh Andrej Babis a fost atacat cu ouă în timpul unei apariţii în campania electorală.

Incidentul a avut loc sâmbătă la domiciliul său din Pruhonice, de lângă Praga, cu două luni înaintea alegerilor parlamentare.

Imediat după atac, gărzile de corp l-au condus pe Andrej Babis la o cafenea din apropiere. Într-o intervenţie la CNN, Andrej Babis a pus atacul pe seama celor care se ocun măsurilor sale anti-COVID-19.

„M-au lovit în cap – şi o tânără a primit o cană de bere”, a spus Babis.

Ministrul rus al apărării vrea mutarea capitalei Rusiei în Siberia

 


Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a făcut o declarație rezonantă. Acesta susține necesitatea construcției de la zero a mai multor metropole moderne în Siberia, iar capitala Rusiei să devină una dintre acestea.

Șoigu consideră că este necesar să se construiască între trei și cinci mari orașe mari în Siberia, practic de la zero, care ar deveni centre economice puternice, iar fiecare dintre aceste metropole ar trebui să aibă un domeniu specific de activitate.

Ministrul rus a mai adăugat că populația din astfel de orașe ar trebui să fie de 300-500 de mii, sau chiar până la un milion de persoane. 

În plus, acesta a susținut că actuala capitală a Rusiei ar trebui mutată într-unul dintre aceste orașe din Siberia.

„Și nu doar să construim un oraș și să mutăm capitala aici, dar să-l construim cu o direcție foarte precisă, către o ramură de activitate sau alta”, a mai spus Shoigu.

Aceste propuneri, la fel ca și regretul constant al lui Șoigu pentru lipsa proiectelor de dezvoltare rusești, așa cum au existat pe vremea Uniunii Sovietice, au fost exprimate de mai multe ori pe parcursul ultimilor zece ani.

Problema mutării capitalei Rusiei este testată de ani buni. În 2014, preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut ideea transferului unor autorităţi federale în Siberia. „Să spunem că Krasnoiarsk este un loc potrivit, în opinia mea, pentru acest lucru”, a spus Putin.

Berbecuț de 7 luni, vândut la prețul unei mașini de lux

 


Un miel de șapte luni a devenit cel mai scump berbecuț din Irlanda. Acesta a fost vândut la licitație cu suma de 44.000 de euro.

Berbecul din rasa Suffolk a fost vândut în Wicklow de către crescătorul din Donegal, Richard Thompson. Prețul a eclipsat recordul anterior pentru un berbec, care a fost de 38.000 de euro, potrivit BBC.

Thompson a spus că prețul a fost un „vis împlinit”. „Mă așteptam la bani buni, dar nu chiar așa”, a spus el.

Fermierul, care a început să adune turma de oi Suffolk în 2015, a spus că știe că berbecul său este special. „El este fix ce a căutat toată lumea. Are o linie de sânge diferită, proaspătă”.

Memoria maestrului Radu Beligan, batjocorită fără scrupule

 


Anamaria Beligan, fiica marelui actor, a mărturisit că după moartea tatălui ei, au apărut la vânzare obiecte personale ale acestuia, cum ar fi permisul de conducere şi un act de identitate.

Anamaria Beligan, fiica regretului actor, a suferit un șoc, atunci când după moartea acestuia, a văzut obiecte personale ale tatălui, scoase la licitație pe diferite platforme de specialitate.

Printre astfel de obiecte se numără ultimul permis de conducere deținut de Radu Beligan, dar și o carte de identitate care a aparținut acestuia.

„Dumnezeule, câtă nerușinare!”, a fost reacţia Anamariei Beligan după ce a aflat cum unii și-au permis să batjocorească memoria tatălui ei.

Ea a luat măsuri severe în acest caz și a făcut o solicitare către conducerea site-ului respectiv pentru a opri vânzarea obiectelor personale ale tatălui ei.

„Vă rog să sistați urgent comerțul cu actele de identitate ale tatălui meu. Sunt obiecte furate din masa succesorală – patrimoniul Radu Beligan. În plus, actul dumneavoastră contravine punctului 9 de la capitolul «obiecte interzise» ale propriului dumneavoastră regulament.”, se arată în solicitarea făcută de fiica actorului, potrivit evz.ro.

Obiectele personale ale lui Radu Beligan se vindeau cu 850 de lei, însă vânzătorul era dispus să negocieze prețul.

„Victorie! Vânzarea s-a oprit. Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acest oribil interval”, a transmis Anamaria Beligan pe o reţea de socializare.

Cu toate acestea fiica marelui actor nu a putut recupera obiectele personale ce i-au aparținut lui Radu Beligan.

Șerban Nicolae : “Șobolanii, căpușele și gunoaiele au pus mâna pe Putere”

 


Reacție puternică după apariția unor imagini scandaloase, care acuză grav pe una dintre cele mai importante figuri ale Puterii. 

Textul tăios al lui Șerban Nicolae îl vizează și pe Iohannis, protagonistul unor recente exerciții de imagine. 

O adevărată ”nucleară” de presă a fost lansată de postul România TV: imagini din controversata noapte a numărării voturilor de la Sectorul 1, în care ar apărea și Clotilde Armand.

RTV prezintă secvențe în care o femeie semănând cu Armand intră în camera unde erau depozitate voturile și dă indicații persoanelor care se aflau acolo – și care sunt anchetate în cel mai mare scandal electoral de după 1990, din România.

Figura femeii este neclară – iar Armand a reacționând, spunând că nu este ea în imagini: ”Doamna respectivă indicată de avocatul lui Tudorache și de televiziunile de casă ale PSD nu sunt eu. Seamănă dar nu răsare”. .

”Nu am intrat niciodată în camera unde se numărau voturile, în imagini se vede clar că este vorba de o altă persoană. Nivelul știrilor false create de PSD a ajuns prea departe. Îi voi acționa în judecată pe toți cei care sunt părtași la manipularea aceasta grosolană”, a scris Armand pe Facebook.

Fostul lider al senatorilor PSD comentează dur secvențele, punându-le în contextul situației grave din Capitală și din țară, dar și al exercițiilor ipocrite de imagine la care iau parte cei de la Putere, în frunte cu Iohannis.

Într-un scurt și tăios text, ”CUȘCA CU ȘOBOLANI - o nouă mostră de tupeu infracțional”, Șerban Nicolae o ironizează pe Clotilde Armand – ”Sigur există o versiune în limba franceză pentru poezioara "Cățeluș cu părul creț"”.

De fapt, ”Hoția, ticăloșia și tupeul sunt "brand-uri" internaționale”, atrage atenția politicianul jurist.

”Nu contează că jaful s-a făcut cu participarea unora dintre privilegiații sistemului bugetar”, scrie Șerban Nicolae, completând dezgustat - ”Nu contează că părtașii la furtul ordinar reprezentau autoritatea publică și depuseseră un jurământ de credință”.

Nu ! – punctează Șerban Nicolae, trecând la exercițiile de imagine ale lui Klaus Iohannis:

”Important e să ne cumpărăm toți biciclete electrice (cu deschizători de drumuri și echipe de pază și protecție !) ca să reducem poluarea pentru a nu deranja șobolanii, căpușele și gunoaiele ! Care au pus mâna pe Putere...”, scrie Șerban Nicolae, completând cu o abilă transpunere de la gunoaie și animale dăunătoare, la caracterizările omonime ale celor ce conduc azi țara.

Urarea de final a politicianului jurist vizează clar drumul către pedeapsă pentru cele petrecute, atât la Sectorul 1, cât și în țară.

8.07.2021

Zi de foc, decisivă în cazul reacției față de Iran, România este implicată

 

Marea Britanie pune azi pe masă cazul atacului asupra vasului israelian în care a murit și un român – se ia o decizie internațională extrem de importantă în context

Astăzi, Marea Britanie pune pe masa reuniunii cu ușile închise a Consiliului de Securitate al ONU cazul atacului asupra petrolierului Mercer Street, în largul coastelor Omanului.
Regatul Unit acuză Iran pentru atac, comunicând la începutul săptămânii Consiliului de Securitate că ”foarte probabil Iranul a utilizat una sau mai multe drone” în atacul asupra navei.
Dar, ca de obicei, Occidentul nu a prezentat probe concludente pe care cei 15 membri ai Consiliului să le poate analiza.
De asemenea, Iran a negat orice implicare în atac, acuzând o provocare din partea Israelului.
În acest context, Rusia a avut o poziție fermă, bazată pe analiza serioasă a unui asemenea caz.
”Sunt multe informaţii contradictorii”, a declarat presei Dmitri Polianski, adjunctul ambasadorului rus la ONU, subliniind că Rusia respinge complet formula britanică de ”analiză foarte probabilă”.
Diplomatul rus spune clar: ”Trebuie să stabilim faptele... nu trebuie să ne grăbim să tragem concluzii sau să acţionăm fără să avem dovada privind ceea ce s-a întâmplat”.
După cum se știe, Marea Britanie, Israel și SUA au anunțat că pregătesc un răspuns comun și o reacție fermă față de Iran, România anunțând că se asociază deciziei partenerilor.
MAE român l-a convocat pe ambasadorul iranian și a anunțat că ”România solicită prezentarea de explicaţii de către autorităţile iraniene, fără întârziere, şi îşi rezervă dreptul de a acţiona în consecinţă, alături de partenerii săi internaţionali, pentru un răspuns adecvat”.
Uniunea Europeană şi NATO au condamnat atacul, în timp ce Comisia Europeană a cerut ”evitarea oricărei acţiuni dăunătoare pentru pacea şi stabilitatea în regiune”.
În schimb, din Israel vin puncte de vedere belicoase – inclusiv declarații că ar fi gata să atace militar Iranul, făcute chiar de ministrul Apărării, Benny Gantz.

RUSIA se luptă cu cele mai GRAVE INCENDII

 

Peste 250 de incendii ardeau sâmbătă pe teritoriul Rusiei, distrugând mai mult de 3 milioane de hectare de teren, au raportat autorităţile din această ţară, potrivit DPA, scrie Agerpres.

Operaţiunile de stingere a incendiilor erau în curs de desfăşurare în 180 de zone afectate, acoperind o suprafaţă de circa 1,3 milioane de hectare, a precizat Autoritatea pentru protecţia pădurilor Avialesoochrana.

Incendiile sunt deosebit de violente în Republica Saha, sau Iacuţia, din nord-estul Rusiei, unde a fost declarată starea de urgenţă.
În total, a fost solicitată starea de urgenţă în opt regiuni

În Iacuţia, flăcările se îndreaptă spre zona Sangar şi spaţiile sale de stocare a petrolului, a raportat Interfax, citând apărarea civilă. Circa 400 de sate din regiunea siberiană Krasnoiarsk au fost învăluite de fum, a indicat agenţia de presă Tass. Potrivit Avialesoochrana, în total, peste 6.700 de persoane au fost evacuate pentru a aduce incendiile sub control.

Rusia se luptă cu cele mai grave incendii. Circa 14,3 de milioane de hectare au fost mistuite de flăcări în ţară de la începutul anului, conform organizaţiei de mediu Greenpeace. Recordul anterior fusese stabilit în 2012, când 16 milioane de hectare au fost devastate de incendii.

Seiful cu bani, furat de la o asociație de pensionari

 

Trei tineri cu vârste cuprinse între 25 şi 32 de ani, din Petroşani, au fost arestaţi preventiv, fiind bănuiţi că ar fi furat un seif cu peste 168.000 de lei care se afla în sediul unei asociaţii a pensionarilor din localitate, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, scrie Agerpres.
Cei trei suspecţi au fost reţinuţi în urma unor percheziţii efectuate într-un cartier din Petroşani.
Poliţiştii au stabilit că tinerii, împreună cu un complice, au forţat uşa de acces în casieria asociaţiei, în noaptea de 7 spre 8 iulie. După ce au pătruns în interior, cei patru au luat un seif cu bani, l-au încărcat în portbagajul unei maşini şi au părăsit locul faptei.
În urma cercetărilor, magistraţii Judecătoriei Petroşani au emis pe numele suspecţilor mandate de arestare preventivă pe 30 de zile pentru furt calificat, al patrulea tânăr fiind deja în arestul Poliţiei.
"Până în momentul de faţă a fost recuperat aproximativ 10% din prejudiciul cauzat, suma respectivă fiind ridicată de la locuinţa bărbatului aflat în stare de arest preventiv", a precizat IPJ Hunedoara.
Totodată, ca urmare a deficienţelor constatate, poliţiştii l-au sancţionat contravenţional pe reprezentantul asociaţiei de pensionari din Petroşani, de la sediul căreia a fost sustras seiful, cu amendă de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor minimale de securitate prevăzute de lege pentru tipul de activitate pe care o desfăşura.

Proteste în Franța - 204.000 manifestanți - 150 DE ORAȘE - împotriva permisului de sănătate și a vaccinăii obligatorii a personalului medical

 

De la Toulon la Lille, francezii au ieșit în stradă, sâmbătă, pentru al patrulea weekend la rând, pentru a protesta împotriva permisului de sănătate și a vaccinării obligatorii pentru personalul medical, relatează RTS Info.
Ministerul de Interne a apreciat că pe 31 iulie au fost circa 204.000 de manifestanți. „Ne așteptăm la același număr de manifestanți” sâmbătă, a spus o sursă de poliție, proteste fiind planificate în peste 150 de orașe.
Aproape 66% din populație a primit cel puțin o doză de vaccin. Protestele au loc a doua zi după un nou apel urgent lansat de Emmanuel Macron către francezi: „Vaccinează-te!”.
O bună parte a manifestanților, unii vaccinați, contestă impunerea permisului, care constituie, potrivit lor, o „obligație de vaccinare deghizată”. Ei consideră constrângerea disproporționată și sunt îngrijorați de faptul că un angajator poate avea puterea de a suspenda contractul de muncă al unui angajat care nu are un permis valabil.
Alți demonstranți spun că refuză să fie „cobaii” noilor vaccinuri, precum Martine Rodriguez, 74 de ani, profesor de yoga pensionat și „vestă galbenă”, „împotriva vaccinurilor” înainte, dar convins că „Covid a fost creat pentru a elimina oameni, pentru că suntem prea mulți pe Pământ și pentru a permite laboratoarelor farmaceutice să câștige bani”, relatează Mediafax.
Protestele din România, limitate prin lege la 500 de persoane

În România, protestele, demonstrațiile sunt limitate prin lege în perioada stării de alertă sanitară.
PSD a depus la Curtea de Apel București o cerere în anulare împotriva prevederilor din lege prin care numărul participanților la mitingurile de protest sau orice alte demonstrații în aer liber este restrâns la 100, respectiv 500 de persoane.
În cererea PSD se menționează faptul că, „dacă situația epidemiologică concretă permite relaxarea, organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale cu participarea a cel mult 75.000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție, este disproporționată limitarea organizării de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 500 de persoane”.
Social-democrații acuză că, printre măsurile necesare prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, Guvernul României „include și restricții destinate celor care i-ar contesta activitatea politică”.
„Faptul că, spre deosebire de mitinguri și demonstrații, în cazul evenimentelor culturale participarea este condiționată de vaccinare sau test PCR nu justifică restrângerea dreptului la întrunire, atâta timp cât, conform informațiilor oficiale, nu există date științifice cu privire la transmiterea/netransmiterea virusului de către persoanele vaccinate. În acest sens, chiar pe site-ul oficial al Guvernului României – vaccinare-covid.gov.ro – se menționează că <datele despre măsura în care o persoană vaccinată mai poate transmite virusul urmează a fi generate, colectate și analizate în perioada următoare>”, potrivit comunicatului de presă al PSD.

Asfalt distrus de caniculă bulevardele din București : șanțuri lungi de 40m și adânci de 25cm

 

Asfaltul s-a topit în unele zone pe marile bulevarde și s-au format șanțuri, cum ar fi zona Piața Națiunile Unite. Canicula face ravagii și în Sectorul 6, într-o stație de autobuz din apropierea Pieței Leu, unde s-au format dâmburi.
Emil Gâtej – expert siguranță rutieră: Parcă asfaltul a plecat de la locul lui sub greutatea autobuzelor, autovehiculelor mai grele. S-au format aceste gropi imense de-a lungul drumului, ceea ce le face extrem de periculoase la viteză. Pe porțiuni de acest tip pot să apară pierderi de aderență, în caz de ploaie abundentă, viteză și ploaie, se poate accentua fenomenul de acvaplanare și aceste oscilații ale aderenței pot duce la fenomene destul de grave.
Șoferii declară că acestă situație îngreunează extrem de mult circulația și le testează capacitățile. Cetățenii se tem că în ciuda precauțiilor, pericolul este iminent.
„Sunt destul de rele și de supărătoare pentru noi. Mai ales când plouă intens, sunt foarte periculoase.”, a declarat un șofer despre străzile din Capitală.
Experții în siguranță rutieră avertizează șoferii care circulă prin București să fie atenți la viteză și să aibă o strategie cu privire la eventualele pericole ce pot apărea din cauza asfaltului dezafectat.
„Reducem viteza foarte mult și încercăm să mergem pe zonele mai înalte, nu ne ducem pe șanțurile deja create de autoturismele grele, puțin într-o parte să nu lovim autoturismul pe dedesubt. E important să avem o strategie, e ca în off road, trebuie să gândești cu o secundă înainte pe unde vei merge. Se poate mișcă volanul, se pot întâmpla lucruri necontrolate. Un șofer neexperimentat sau agresiv fără educație pierde controlul dacă are viteză mare și mașina poate fi aruncată de pe carosabil către trotuar.” a menționat Emil Gâtej, expert în siguranță rutieră.
Ionuș Ciurea de la Asociația Pro Infrastructua a explicat procesul prin care asfaltul se deformează din cauza caniculei și astfel riscul de accidente rutiere crește.
„În momentul în care avem caniculă, bitumul se lichefiază, se topește și asfaltul devine din solid, un fel de plastilină. Un autobuz care staționează în stație sau în zone cu ambuteiaje, cu blocaje și stă bară la bară timp îndelungat, acolo asfaltul o să se deniveleze și vor apărea făgașuri, așa se numesc. Există un motiv foarte simplu pentru care se întâmplă asta, o rețetă a asfaltului care este insuficientă, nu are rezistență la caniculă.”, a explicat Ionuț Ciurea, Asociația Pro Infrastructura, potrivit Digi24.

GRECIA - ”Durerea este uriașă pentru țara noastră. Oriunde te uiți vezi doar foc. Ce mai poate arde ?”

 

Grecia se confruntă incendii teribile care au afectat o bună parte a țării. Un bărbat a surprins imagini de coșmar în care insula Evia este devastată de flăcări.
Un bărbat care se afla pe un ferryboat, a surprins imagini de coșmar în care insula Evia este înghițită de flăcări.
„Noi suntem în siguranță pe feribot, durerea este uriașă pentru țara noastră. Oriunde te uiți vezi doar foc. Ce mai poate arde?,” este mesajul care însoțește imaginile de groază.
Incendii violente continuă în Grecia sâmbătă, pentru a 11 zi consecutiv, după ce au provocat moartea a două persoane vineri. Mulţi localnici au fost evacuaţi.
Cel puţin 1.450 de pompieri greci, ajutaţi de echipe de intervenţie din alte ţări, continuă lupta cu cinci focare majore în nordul Atenei, pe insula Evia, la 200 de kilometri est de capitală, şi trei incendii în Peloponez, la vest.
În nordul Atenei, incendiile violente continuă să avanseze către est şi lacul Marathon, cea mai mare rezervă de apă a capitalei.
Aerul a devenit aproape irespirabil la Atena, din cauza fumului degajat de incendiile care au ajuns în suburbiile capitalei Greciei, relatează sâmbătă dpa.
„Închideţi toate geamurile şi nu ieşiţi din case”, le-au cerut autorităţile locuitorilor.
„Dacă nu reuşim să controlăm incendiul azi, vom avea o mare problemă”, a avertizat sâmbătă dimineaţa la televiziune Vassilis Kokkalis, viceguvernator al Atenei responsabil cu protecţia civilă.
Autostrada care leagă Atena de nordul ţării rămâne închisă din precauţie, în timp ce taberele de migranţi din apropiere au fost evacuate.
Trei persoane au fost reţinute sub suspiciunea că au contribuit la producerea de incendii, a menţionat viceguvernatorul.
Pe insula Evia, mai mult de 1.300 de persoane au fost evacuate cu bărci, noaptea, din satul Limni, înconjurat de flăcări. Alţi 20 au fost evacuaţi sâmbătă dimineaţă de pe plaja Rovies, tot pe această mare insulă din estul ţării, potrivit mass-media greceşti.
Autorităţile locale au cerut mai mult sprijin aerian pentru a lupta eficient contra incendiului puternic de pe Evia.