8.21.2021

Barajul Vidraru ar face prăpăd dacă s-ar rupe. Toţi românii care stau în aceste zone trebuie să ştie asta !

 


Un mare pericol îi paşte pe argeşeni din cauza barajului Vidraru. Dacă acesta ar ceda viitura ar atinge 12 metri înălţime în Piteşti, iar oraşul Curtea de Argeş ar fi acoperit de ape în 20 de minute.

Barajul Vidraru ar avea puterea unui cutremur dacă s-ar rupe. Aceste localităţi din Argeş ar fi acoperite de ape.  În acest judeţ se află cel mai înalt baraj din ţară, Vidraru, al doilea ca mărime din România şi al cincilea din Europa.

Construcţia a fost începută în 1961 de către Gheorghiu Dej şi finalizată în 1966 de Nicolae Ceauşescu. Investiţia s-a ridicat, la vremea respectivă, la 1,5 miliarde de lei, iar dacă astăzi am vrea să mai construim un baraj în genul celui de la Vidraru, preţurile s-ar ridica la o jumătate de miliard de euro. La momentul punerii în funcţiune, barajul de pe Argeş era al cincilea din Europa şi al nouălea din lume. Azi, a rămas tot pe locul cinci pe continent, dar a coborât pe poziţia 27 în lume. Legat de acest baraj au fost create, de-a lungul timpului, scenarii mai mult sau mai puţin apocaliptice. Ce s-ar întâmpla dacă barajul Vidraru s-ar sparge, fie din cauza supraîncărcării, în urma ploilor, fie din cauza unui cutremur?

Răspunsul oficial al autorităţilor la această întrebare este că barajul Vidraru a fost făcut să reziste la un cutremur de 9 grade Rihter şi mai are garanţie încă 60 de ani de acum încolo. Însă, conform „Planului de Apărare al Argeşului”, împotriva dezastrelor, dacă s-ar întâmpla ca barajul Vidraru să se rupă, peste Argeş ar veni Apocalipsa. Datele oficiale susţin că, în situaţia în care barajul Vidraru ar ceda, viitura ar atinge 12 metri înălţime în Piteşti! În Piteşti, viitura ar atinge 12 metri în 72 de minute de la ruperea barajului.

O fisură la barajul Râuşor, al treilea ca mărime din Argeş, ar inunda comuna Lereşti în doar 2 minute. Apa din Râuşor ar ajunge în Câmpulung în 22 de minute. Valul ar lovi apoi comunele Schitu Goleşti, Mihăieşti, Stâlpeni şi Ţiţeşti. În oraşul Mioveni puhoiul de ape ar ajunge în patru ore de la spargerea barajului Râuşor. Ultima localitate lovită ar fi Mărăcineniul. În schimb, dacă barajul Pecineagu ar ceda, ar fi afectate comunele Rucăr, Dâmbovicioara, Dragoslavele, Stoeneşti şi Cetăţeni.

Putin cere evitarea „prăbuşirii” Afganistanului

 


Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a denunţat vineri, în cursul unei conferinţe de presă organizată alături de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, politicile „iresponsabile” aplicate în Afganistan, cerând evitarea „prăbuşirii statului afgan” şi blocarea teroriştilor care vor să fugă.

„Au fost politici iresponsabile. Trebuie să renunţăm la voinţa de a construi în alte ţări democraţie după modele externe fără a ţine cont de particularităţile istorice, naţionale şi religioase, prin ignorarea totală a tradiţiilor altor popoare. Cred că aceasta este lecţia din Afganistan”, a afirmat Vladimir Putin, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului La Libre.

„Talibanii deţin acum controlul aproape asupra întregului teritoriu afgan; este o realitate de care trebuie să ţinem cont, pentru a nu permite prăbuşirea statului afgan”, a adăugat Vladimir Putin.

„Este important să împiedicăm infiltrarea teroriştilor în statele vecine, inclusiv a celor care se pretind a fi refugiaţi”, a subliniat Vladimir Putin.

Administraţia de la Moscova nu şi-a evacuat personalul diplomatic din Kabul şi a notat că a primit „semnale pozitive” din partea liderilor talibani. Rusia consideră că actuala criză din Afganistan este rezultatul „retragerii în mod brusc” a trupelor americane. Moscova pledează pentru „dialog naţional” în Afganistan, „prin participarea tuturor forţelor politice, etnice şi confesionale”.

„Trebuie să ne unim eforturile pentru a susţine poporul afgan, pentru normalizarea situaţiei din această ţară şi pentru stabilirea unor relaţii de bună vecinătate”, a insistat preşedintele Rusiei.

Prim-vicepreşedintele Afganistanului Amrullah Saleh, care s-a declarat preşedinte legitim, pregăteşte o ofensivă militară împotriva combatanţilor talibani, a declarat joi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, pledând pentru negocieri în scopul creării unui „guvern reprezentativ” şi evitării unui război. „Talibanii nu deţin controlul asupra întregului teritoriu al Afganistanului. Vin informaţii din Valea Panjshir, unde se concentrează forţele de rezistenţă organizate de vicepreşedintele Saleh şi de comandantul militar Ahmad Massoud”, a declarat Serghei Lavrov.

Ahmad Massoud, fiul fostului comandant militar Ahmed Shah Massoud, asasinat în 2001 de reţeaua teroristă Al-Qaida, a cerut susţinere militară din partea Statelor Unite pentru o ofensivă împotriva insurgenţilor talibani. „America poate fi în continuare un sprijin puternic pentru democraţie prin ajutarea combatanţilor mujahedini, care sunt pregătiţi să îi înfrunte din nou pe talibani”, a afirmat Ahmad Massoud.

Insurgenţii talibani afgani au ocupat numeroase provincii din Afganistan şi zone din capitala ţării, Kabul. Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul şi se află în Emiratele Arabe Unite. Mişcarea talibanilor afgani a anunţat o amnistie pentru toţi funcţionarii din cadrul fostei Administraţii de la Kabul şi a cerut reluarea activităţilor instituţiilor.

Mii de persoane au protestat în mai multe zone din Afganistan faţă de regimul taliban, iar în unele oraşe au fost semnalate victime, în contextul amplificării rezistenţei.

Va demisiona Biden sau va fi demis ? Corespondență de la New York

 


Modul dezastruos în care președintele Joe Biden gestionează criza retragerii trupelor americane din Afganistan și haosul creat de lipsa unui plan bine pus la punct determină tot mai mulți analiști politici și politicieni (în general, republicani, dar și câțiva democrați) să se întrebe dacă nu e cazul activării Amendamentului 25 din Constituția SUA.

Acesta specifică procedurile de urmat în cazul decesului, demisiei sau demiterii președintelui, în situația în care acesta este incapabil să-și exercite atribuțiile !

Cum incompetența șefului de la Casa Albă în luarea unor decizii importante (criza umanitară a migranților ilegali de la granița cu Mexicul, creșterea inflației sau gestionarea defectuoasă a pandemiei, comportamentul ezitant în marile probleme cu care se confruntă America) ies la iveală pe zi ce trece, întrebarea logică ar fi: cine îi va lua locul lui Biden, dacă acesta va demisiona sau va fi demis?

Conform legii supreme a țării, înlocuitorul lui Joe Biden ar fi o femeie, vicepreședintele Kamala Harris, care, în plină criză afgană, va pleca în turneu în…Vietnam, nu înainte de a declara că este „total de acord” cu deciziile aberante ale șefului ei ! Din lac în puț !

Între timp, la Kabul, talibanii au preluat puterea, intră din casă în casă pentru a-i identifica pe localnicii „trădători” (cărora americanii le promiseseră protecție !) și s-au înregistrat primele execuții ! Mii de americani care au lucrat în Afganistan așteaptă să se reîntoarcă în țară, dar nu pot ajunge la aeroport din cauza blocajelor noii puteri.

Pentagonul și Departamentul de Stat al SUA nu cunosc numărul exact al acestora și întârzie eliberarea vizelor pentru afganii care urmează să primească statut de refugiat în SUA sau în țările aliate NATO ! Toate acestea se întâmplă sub ochii celor 6.000 de militari americani trimiși de (încă) președintele SUA să rezolve situația, după ce, cu o săptămână în urmă, același „Sleepy Joe” ordonase retragerea a 2.500 de militari din Afganistan !

Va demisiona Joe Biden, va fi demis sau va supraviețui ?!

Corespondență din New York de la Grigore L. Culian


https://www.cotidianul.ro/va-demisiona-biden-sau-va-fi-demis-corespondenta-de-la-new-york/

8.20.2021

DEZASTRU pentru Orban și Cîțu

 


Un sondaj de ultimă oră arată o situație dezastruoasă a celor doi candidați anunțați până acum, în timp ce opțiunile ar viza un al treilea candidat

Un sondaj de ultimă oră arată situația dezastruoasă a credibilității celor doi principali candidați la șefia PNL, Ludovic Orban și Florin Cîțu.

Sondajul a fost realizat de portalul DC Media – și apare când mai sunt numai cinci zile în care s-a mai putea introduce o a treia candidatură.

Acest aspect este important, pentru că susținerea participanților la sondaj se îndreaptă categoric către acest al treilea… deocamdată improbabil.

Astfel, la întrebarea ”Cine merită să fie președinte al PNL?” s-au obținut următoarele rezultate:

Ludovic Orban: 18,6%

Florin Cîțu: 7,8%

Alt candidat: 73,6%

Congresul PNL va avea loc pe 25 septembrie, iar data limită pentru depunerea candidaturilor la șefia partidului este 25 august.

Precizăm că sondajul DCNews a fost realizat online între 18 și 20 august, iar peste 22.000 de internauți au votat.

Patriarhul i-a învățat pe tineri că rugăciunea și credința sunt forme de rezistență

 


Patriarhul Daniel a avut un dialog unic cu tinerii participanți la Congresul Studențesc Aniversar al Serbării de la Putna

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Daniel, le-a răspuns pe larg tinerilor prezenți la Congresul Studențesc Aniversar al Serbării de la Putna.

În răspunsurile oferite, Patriarhul Daniel a menționat că „rezistența prin credință și cultură este foarte necesară” și a arătat că ”credința nu este o simplă convingere intelectuală, este o relație eternă cu Dumnezeu Cel veșnic viu și această relație începe prin Botez”.

Și alte răspunsuri ale Patriarhului au făcut referire la actualitate :

„Deci este mare nevoie, când ne asaltează ideologii ateiste, să ne întărim și mai mult credința. Și credința se întărește nu doar printr-o crispare voluntaristă, ci mai ales prin rugăciune. Secularizării actuale nu i se poate răspunde decât printr-o sfințenie mai intensă a vieții, nu prin alte forme de secularizare”, a declarat Prea Fericitul Daniel.

Patriarhul a arătat că există acum o revenire spre forme mai subtile de ateism, dar că, atunci când slăbește credința în societate și când se îngustează orizontul spiritual al oamenilor și totul este redus la existența biologică și telurică, este mare nevoie să ne reamintim cuvintele Mântuitorului, Care spune: „Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, viu va fi” (Ioan 11, 25).

Tot ca reacție la curentele progresiste, Patriarhul Daniel a atras atenția că toate ideologiile duc pe om până la mormânt, iar ultimul lor cuvânt este moartea, pe când în Biserică ultimul cuvânt este învierea de obște și viața veșnică.

Patriarhul le-a mai explicat tinerilor că acum sunt curente, ideologii, cum au fost tot timpul, au fost vremurile grele ale comunismului, când singura instituție din România care în mod deschis afirma că Dumnezeu există a fost Biserica.

”Pe scurt, trebuie să ne împotrivim prin rezistența aceasta a practicii credinței și a unei culturi creștine profunde. Secularizării actuale nu i se poate răspunde decât printr-o sfințenie mai intensă a vieții, nu prin alte forme de secularizare”, i-a învățat capul Bisericii Ortodoxe pe tinerii prezenți la Putna.

Rușinea zilei : fotografia lui Cîțu din dosarul penal din SUA ! DETALIU suspect

 


O nouă lovitură de presă, dar și o nouă rușine pentru România: fotografia lui Florin Cîțu din dosarul condamnării din SUA – un detaliu iese în evidență

De ceea ce se temea Florin Cîțu, de aia nu a scăpat; jurnalista Sorina Matei a publicat fotografia lui Florin Cîțu din dosarul condamnării.

”Aleph News și Agenția Mediafax au obținut în exclusivitate fotografia din dosarul penal al premierului Florin Vasile Cîțu, așa cum ea a fost pusă la dispoziție de către autoritățile americane, și prezintă publicului acest portret, așa cum se regăsește în documentele aflate în dosar și a fost transmis de autorități”, scrie Sorina Matei.

Nota bene, este fotografia ”de la momentul arestării (luarea în custodie) lui Florin Cîțu pe teritoriul SUA”.

Este vorba de așa numitul „mug shot” ”un portret fotografic al unei persoane, de la umeri în sus, realizat de structurile judiciare ale SUA, de obicei, după arestarea unei persoane și preluarea acesteia în custodie”, explică jurnalista.

Aspectul este extrem de important, pentru că în fotografie se vede un detaliu suspect: PUPILELE mărite ale celui reținut !

Din câte se știe, acesta este un aspect specific celor care au consumat substanțe halucinogene, droguri. Ori, chiar dacă pupilele se măresc și la întuneric, poza a fost făcută utilizând lumină artificială – ceea ce se vede și din umbra de pe perete, dar și din strălucirea lentilelor ochelarilor lui Cîțu.

Din experiența medicilor și polițiștilor, cocaina, marijuana, Ecstasy și amfetaminele măresc pupilele tale se lărgesc, în timp de opiumul și heroina le micșorează.

China ia de la bogați și dă la săraci. Președintele Xi i-a luat la țintă pe miliardari și vrea redistribuirea avuției

 


Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a cerut la o reuniune a Comitetului Central pentru Finanţe şi Economie reglementarea şi ajustarea veniturilor ''excesiv de mari şi de iraţionale'', a informat reţeaua de ştiri a Partidului Comunist Chinez (PCCh) pe pagina sa web.

Reuniunea, care s-a desfăşurat marţi, a avut ca teme de discuţie ”prosperitatea comună” şi ”prevenirea riscurilor financiare” în societate. În textul elaborat de Comitet, se menţionează ”nevoia de a reglementa veniturile mult prea mari din China şi de a încuraja persoanele fizice şi companiile să dea mai mult înapoi societăţii”.

Documentul mai face apel la ”consolidarea sistemului de asistenţă medicală şi de pensii” şi la ”sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii”.

Cu toate că Beijingul a anunţat în februarie eradicarea sărăciei extreme din ţară, ”dezvoltarea inegală şi aspiraţiile oamenilor la o viaţă mai bună” continuă să fie oficial principala contradicţie cu care se confruntă China, notează EFE.

Potrivit unui studiu publicat de mass media locală China News Service, cele trei sectoare cu cele mai mari salarii medii din China în 2020 au fost, în această ordine, sectorul informatic şi de software, sectorul financiar şi cercetarea ştiinţifică. Inegalitatea de ve­nituri din ţară este mare – cei mai bogaţi 20% câştigă de peste 10 ori mai mult decât cei mai săraci 20% – şi nu s-a mai dus în jos din 2015. Beijingul a în­tre­prins eforturi masive pentru a reduce sărăcia, în special în zonele rurale, scrie Financial Times.

Economiştii spun că măsurile sugerează că Beijingul s-ar putea apropia de introducerea impozitelor pe proprietate şi moştenire. Auto­rită­ţile au vorbit multă vreme despre im­pozitul pe proprietate şi au testat im­pozitarea proprietăţilor rezidenţiale în Shanghai şi Chongqing începând din 2011. „Inegalitatea veniturilor şi averilor din China s-a înrăutăţit la un nivel atât de grav încât factorii de decizie politică nu au de ales decât să atace problema şi să facă din aceasta o prioritate“, a explicat Larry Hu, strage la Macquarie Group din Hong Kong.  Xi „a adus problema la cel mai înalt nivel“ şi acest lucru este un semnal important pentru viitoarea direcţie politică, a spus el. China nu are impozite pe moştenire, iar impunerea unor astfel de taxe ar avea un efect de regu­larizare important asupra distribuţiei averii, a spus Shi Zhengwen, profesor de drept fiscal la Universitatea de Ştiinţe Politice şi Drept din China.

Autorităţile chineze au intensificat în ultimul timp supravegherea şi reglementarea primului din cele trei sectoare amintite, din care fac parte marile companii tehnologice, invocând presupuse practici de monopol şi atingeri aduse securităţii naţionale şi legilor de protecţie a datelor.

AUR a depus la Senat un PROIECT de LEGE împotriva discriminării pe motiv de vaccinare

 


AUR spune că vaccinarea anti COVID este "voluntară şi aşa trebuie să rămână". Formaţiunea politică cere Guvernului să "înceteze cu ameninţările şi intimidările" la adresa angajaţilor din sistemul bugetar care nu doresc să se vaccineze.

AUR menţionează că a depus la Senat un proiect de lege împotriva discriminării pe motiv de vaccinare, care prevede sancţiuni cu amendă de la 3.000 de lei la 30.000 de lei, dacă discriminarea vizează o persoană, respectiv cu amendă de la 5.000 de lei la 100.000 de lei, dacă discriminarea vizează o categorie sau un grup de persoane.

„AUR solicită Guvernului să pună capăt de îndată ameninţărilor şi intimidărilor la adresa angajaţilor din sănătate şi învăţământ, precum şi la adresa celorlalţi angajaţi din sistemul bugetar care nu doresc să se vaccineze. Vaccinarea este voluntară şi aşa trebuie să rămână.

Tentativele de ameninţare şi intimidare la adresa românilor care lucrează în mediul bugetar sunt inacceptabile şi AUR va face toate demersurile pentru ca ele să fie curmate. Suntem alături de medicii şi profesorii din România, precum şi alături de funcţionarii care îşi câştigă decent o pâine şi îi asigurăm pe toţi că AUR va lupta până la capăt în Parlamentul României pentru libertatea lor”, afirmă deputatul George Simion, copreşedinte AUR, într-un comunicat.

Potrivit proiectului,”emiterea oricărui act normativ care discriminează pe bază de vaccin va fi considerată infracţiune şi sancţionată cu închisoare de la şase luni la doi ani sau cu amendă”.

13.961 de români s-au vaccinat împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, a transmis Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSPCNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 19 august a.c., ora 17.00, este următoarea.

Potrivit autorităților, în ultimele 24 de ore, 2.430 de cetățeni și-au făcut prima doză cu serul Pfizer, 93  persoane au primit prima doză din serul Moderna, 6 persoane s-au vaccinat cu AstraZeneca, iar 6.787 au primit doza unică de Johnson&Johnson.

Cîţu, Mihăilă şi Cîmpeanu impun condiţii bugetarilor : „Ori să se vaccineze, ori să se testeze. Cine nu vrea să îşi ia o vacanţă !”

 


Florin Cîţu a declarat că persoanele care lucrează în aparatul public trebuie să se vaccineze sau să se testeze pe banii lor, într-un efort de a impulsiona activitatea centrelor de imunizare, iar miniştrii Mihăilă şi Cîmpeanu au mers pe aceeaşi linie în declaraţii.

„O să facem tot posibilul ca școlile să fie cu prezență fizică, iar începutul anului școlar să fie normal. Personalul medical și din învățământ, dar nu numai, trebuie ori să se vaccineze, ori să se testeze. O să găsim soluțiile cele mai bune. N-am renunțat la gândul de a se testa personalul medical”, a spus premierul Cîțu.

„O discuţie foarte bună, foarte multe propuneri. Am avut o discuţie foarte bună referitoare la teste, la vaccinarea sau testarea personalului din sistemul de învăţământ. Eu mi-am exprimat, ca de fiecare dată, opinia că nu doar personalul din sistemul medical, dar şi cel din învăţământ şi aş spune mai departe şi din MAI şi din MapN şi din sistemul public trebuie ori să se vaccineze, ori să avem această variantă cu testarea. Nu putem să mergem mai departe aşa cum am mers până acum şi este important să se ştie acest lucru. Este opinia mea şi vom găsi soluţiile cele mai bune. Nu s-a renunţat la varianta în care personalul medical trebuie testat”, a explicat Florin Cîţu, într-o declaraţie de presă susţinută la finalul şedinţei de lucru de vineri pe tema măsurilor privind începerea anului şcolar de la Palatul Victoria.

Aceeaşi idee a fost exprimată şi de Sorin Cîmpeanu, care a explicat că, în cazul în care un oraş intră în scenariul roşu, profesorii va trebui să îşi întrerupă activitatea.

„Peste 6 la mie, pentru profesorii care nu s-au vaccinat va exista posibilitatea testării la 72 de ore. Pentru cei care refuză, va trebui să nu mai oferim avantaj. NU vor fi concediaţi, pana la coborârea sub pragul de 6 la mie să se odihnească puţin”, a spus ministrul Educaţiei.

Ioana Mihăilă: „Costurile pentru testarea personalului nevaccinat să se ia din fondul de sporuri”

Ministrul Mihăilă a răspuns întrebărilor legate de personalul medical care nu s-a vaccinat, iar unul dintre scenariile prezentate i-ar lăsa pe respectivii angajaţi fără mai multe sporuri.

„Am avut mai multe ipoteze de lucru. Testarea să fie făcută în unitatea sanitară, iar costurile să fie suportare din fondul de sporuri al personalului medical care nu e vaccinat. E în propunere, dar trebuie să fie avizat și de alte ministere”, a spus ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Turiştilor români care merg în Bulgaria li se va solicita doar actul de identitate sau paşaportul până la finalul sezonului, indiferent de situaţia epidemiologică.

 


Bulgaria rămâne pe lista verde. ”Pentru finalul lunii august şi septembrie mai sunt aşteptaţi circa 250.000 de români în Bulgaria. Potrivit Institutului bulgar de statistică, ţara vecină a primit doar în luna iunie 170.899 de români. Românii au reprezentat circa 40% dintre turiştii sosiţi din UE pe litoral.

O dată cu operarea charterelor, mai ales din Germania şi Polonia, procentul a scăzut, dar românii rămân în continuare pe primul loc ca şi ţară emiţătoare de turişti”, arată datele companiei.

În continuare, turiştilor români care merg în Bulgaria li se va solicita doar actul de identitate sau paşaportul până la finalul sezonului, indiferent de situaţia epidemiologică.

Conform Ordinului emis de Guvernul Bulgariei pe 13 august, ”ţări cu care Republica Bulgaria a ajuns la un acord reciproc pentru libera circulaţie a cetăţenilor şi a persoanelor cu statut de reşedinţă permanentă, pe termen lung, şi a membrilor familiilor lor, la sosirea din cealaltă ţară: România.” După cum subliniază textul de lege, România este unica ţară pentru care se face o excepţie, iar statul bulgar menţine excepţia, aşa cum a anunţat şi pe 16 iulie.

Consultanţii Travel Planner precizează că, deşi reciprocitatea circulaţiei fără restricţii nu este clară din partea României, faptul că Bulgaria continuă să se afle pe lista verde pentru România elimină orice problemă pentru turişti, care nici la revenirea în ţară nu trebuie să prezinte altceva în afara actului de identitate.

”Probabil că în urma neclarităţilor în rândul turiştilor români şi a unor interpretări greşite, Guvernul Bulgariei a subliniat din nou că până la sfârşitul sezonului nu va impune nicio restricţie turiştilor români.

Pentru că în următoarele săptămâni este posibil ca Bulgaria să intre pe lista galbenă, noi am decis să informăm turiştii cu privire la condiţiile şi măsurile care s-ar impune.

Circa 95% dintre turişti răspund pozitiv, doresc să păstreze rezervările şi nu consideră acest fapt un impediment. Dacă ar intra pe lista galbenă ar însemna că turiştii nevaccinaţi ar trebui să prezinte teste PCR doar la revenirea în ţară pentru evitarea carantinei. Testele se pot efectua în staţiunea în care se află turiştii sau în multe cazuri chiar la hotel.

Un test costă în medie circa 35 de euro de persoană (adult sau copii peste 6 ani împliniţi). În momentul de faţă ştim că pentru copiii sub 6 ani nu sunt necesare test sau vaccinarea la întoarcere.

Cu toate acestea, având în vedere că alte destinaţii populare se află pe lista roşie iar litoralul românesc este suprasolicitat şi cu tarife mai mari decât în Bulgaria, ne aşteptăm cel puţin la menţinerea interesului ridicat pentru această destinaţie”, declară Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Multe hoteluri sunt pregătite să ofere deja testele pe loc, la hotel. Există lanţuri hoteliere precum HVD sau DIT care deja s-au mobilizat şi s-au hotărât să preia o parte din costurile testelor PCR, ajungând şi la 15 euro de persoană.

”Ne aşteptăm ca şi alţii să le urmeze exemplul sau chiar să preia costul integral”, adaugă el.

Conform Hotărârii nr. 51/26 iulie 2021, persoanele nevaccinate care revin din ţările aflate pe lista galbenă trebuie să prezinte un test PCR, cu excepţia copiilor sub 6 ani şi persoanelor care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterior intrării în ţară, pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară.

”Prognoza meteo pentru luna septembrie este, de asemenea, foarte bună, cu temperaturi peste medie. Preţurile sunt mult mai mici, însoţite de oferte speciale iar atmosfera va fi mai relaxată, pentru că oricum, vor fi mai puţini turişti decât în vârful de sezon.

Sunny Beach rămâne una dintre cele mai căutate staţiuni, iar în ultima perioadă se remarcă un interes mai ridicat pentru Albena, ca destinaţie de weekend prelungit, datorită proximităţii faţă de România. Există în continuare tendinţa turiştilor de a căuta hoteluri în staţiuni mai aerisite sau resorturi mai apropiate de graniţa cu România. Hotelurile care oferă servicii recomandabile au reduceri de până la 25% – 30% în septembrie”, spun reprezentanţii companiei, potrivit News.ro.

Travel Planner împlineşte anul acesta 13 ani. Până în acest moment a acumulat peste 120.000 de turişti şi a organizat peste 30.000 de vacanţe.

Sondaj IRES : Câți ar mai vota cu PSD și câți cu liberalii

 


Vasile Dîncu a prezentat joi seara, la Digi24, cel mai nou sondaj IRES.

Conform sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare, 35% ar vota cu PSD și 27% cu PNL.

Sondajul a fost făcut în perioada 16-19 august. au răspuns 1.006 persoane, iar eroarea este de +/- 3,1%.

Întrebarea la care au răspuns oamenii: Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare, care este partidul politic pe care l-ați vota?

PSD (Partidul Social Democrat) – 35%

PNL (Partidul Național Liberal) – 27%

USR-PLUS – 14%

PMP (Partidul Mișcarea Populară – 2%

UDMR (Uniunea Democrată Maghiară din România) – 5%

Partidul Pro România – 2%

ALDE (partidul Alianța Liberalilor și Democraților) – 1%

AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) – 14%

Candidat independent – 1%

Alt răspuns – 1%

8.19.2021

Are onoare și cuvânt Ciolacu ? Iată DOSARUL care îl scoate din politică

 


Ciolacu, mai fantastik decât Cîțu : dosarul spectaculos în care ”celebra” DNA Ploiești l-a scăpat de acuzațiile de 5 milioane aduse de Curtea de Conturi condusă de Văcăroiu. Un dosar care îl leagă pe Ciolacu de scandalul Zgonea

În încercările sale de a plasa la fiecare apariție televizată câte o ”bombă”, Marcel Ciolacu a făcut aseară, la B1 TV, o declarație surpriză:

”Dacă mi se face vreun dosar penal, în acel moment plec din fruntea PSD. Nu mi-e frică de nimic, dacă se găsește ceva, voi face pasul înapoi. (…) Eu nu pot să mut această luptă, incorectă, pe PSD”.

Cavaler pe cal alb, Ciolacu spune că ”nu înseamnă că dacă mie mi se face vreo nedreptate, să scufund PSD: sunt pregătit să fac pasul înapoi dacă se vor face nedreptăți asupra mea”.

”E un principiu peste care nu poți să treci - îmi amintesc de spectacolul grotesc cu Liviu Dragnea la DNA”, a spus Ciolacu, subliniind revoltat – ”Dacă asta e România normală, cu premier penal, cu guvern nefuncțional, cu o Românie Educată...”.

Problema e că Marcel Ciolacu chiar a fost în centrul unui dosar periculos, anchetat chiar de celebra DNA Ploiești, dar de care a scăpat în mod… inexplicabil !

E vorba de un dosar din 2009, când Ciolacu era viceprimar al Buzăului. În 2007, Ciolacu a fost numit director executiv al SC Urbis Serv SRL, companie a primăriei Buzău.

”În 2009, Curtea de Conturi Buzău constata că firma municipalităţii Buzău, Urbis Serv, condusă de Marcel Ciolacu între 2007 şi 2008, a încheiat ilegal un contract cu o firmă deţinută de un coleg de partid – fostul consilier judeţean PSD Dumitru Dobrică – prin care municipalitatea buzoiană a fost păgubită cu aproximativ 1,3 milioane de euro”, consemna ”Gândul”.

Marcel Ciolacu a fost viceprimar la Buzău între 2008 și 2012. Ei bine, Dumitru Dobrică a fost consilier județean la Buzău între 2004 și 2013, când Marcel Ciolacu era consilier local, consilier județean sau viceprimar la Buzău – sau director al respectivei firme a primăriei.

În plus, Dobrică a fost vicepreședinte al PSD Buzău, pe când Marcel Ciolacu era și el vice la organizația de județ sau președinte la municipala Buzău.

Firmele care aveau legătură cu Dobrică ”au fost abonate la contracte cu autorităţile buzoiene conduse de colegii săi de partid”, exemplu dat de sursa citată fiind perioada 2010-2013 în care firmele au încasat 16 milioane de euro din contracte publice.

Atenție: în raportul Curții de Conturi din iunie 2009 arăta ca societatea primăriei a fost prejudiciata cu circa 5 milioane de lei, datorită unor contracte ”semnate fără bază legală a unor situații de plată” încheiate din iunie 2007 de Urbis Serv cu primăria municipiului Buzău pentru ”execuția de lucrări și amenajări străzi și trotuare de 9,85 milioane lei”.

Ori, pe 1 mai 2007, Ciolacu devenea director al firmei Urbis Serv !

Atenție însă acum :

”Imediat, Urbis Serv a încheiat în mod ilegal un contract pentru aceleași lucrări cu o alta firma, Mecan Construct Sa Pătârlagele, fără a se specifica vreo valoare”, consemna Hotnews, comentând ”astfel, URBIS Serv s-a transformat în intermediar între primărie și Mecan Construct, o firmă care aparține unui om de afaceri controversat Dumitru Dobrică”.

A urmat o rețetă ”clasică”, situații de plată pentru lucrări la valori supraevaluate, ”rezultând un prejudiciu de 4,83 milioane de lei” – iar din Curtea de Conturi a constatat utilajele Mecan Construct ar fi lucrat… câte 30 de ore pe zi! Și, din nou atenție, conform Curții, ”lucrările nici măcar nu au fost recepționate”! Dar au fost plătite…

Ei bine, în perioada 1 mai 2007 - 1 iulie 2008, respectivele situații de plată au fost semnate de Marcel Ciolacu, director executiv al Urbis Serv.

Raportul Curții de Conturi a fost trimis procurorilor, în 2009 a fost întocmit dosar penal, Marcel Ciolacu fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals, uz de fals și asocierea în vederea săvârșirii unei infracțiuni, după cum consemna Hotnews.

Mai grav, în 2010, dosarul ajunge la ”celebra” unitate de elită DNA Ploiești, care, ce să vezi… a zis PAS ! Ați mai auzit așa ceva din partea lui Lucian Onea & Co? (Onea a venit la DNA Ploiești în 2010, iar din 2012 a ajuns șef).

Concret, ”celebra” DNA Ploiești a luat în seamă că raportul Curții de Conturi Buzău a fost contestat în instanță și că dosarul de cercetare penală la DNA Ploiești, privind acuzațiile grave din contractul cu firma lui Dobrică, a fost anchetat… dar…

ATENȚIE : DNA a decis neînceperea urmăririi penale față de Marcel Ciolacu !

Ați mai auzit așa ceva? Deci nu tu o anchetă de tipul celor povestite de Vlad și Andreea Cozma, sau martelarea alor deputați PSD !...

Mai mult, DNA a confirmat în 2017 că deputatul Marcel Ciolacu NU are ”calitatea de suspect sau inculpat” în niciun dosar penal al DNA Ploiești.

Deci, Ciolacu, care a semnat acele situații de plată despre care Curtea de Conturi spune că au inclus ”valori supraevaluate, rezultând un prejudiciu de 4,83 milioane de lei” – a fost complet scos din cauză de celebra DNA Ploiești!

Asta ca să nu se mai spună vorbe rele despre DNA Ploiești – că vezi Doamne, cum prind un deputat, mai ales pesedist, îl fac praf ! Nici pomeneală, Ciolacu, (ex?) doctorand SRI poate da mărturie !

Ei bine, mai apare o suspiciune: afaceristul buzoian Dobrică, amicul lui Ciolacu, este cel care i-a tăiat capul lui ”Mihai Viteazu” – Zgonea !

Un dosar bizar, în care fostul șef al Camerei Deputaților, cel mai tare-n gură pesedist, este tăvălit de DNA pentru că a favorizat, pe cale politică, angajarea fiicei lui Dobrică la MAE, contra unor avantaje minore - bilete la concertul din Viena, o chermeză la Pătârlagele…

În dosar, procurorii (de la DNA Ploiești !!!) îl acuză pe Valeriu Zgonea că și-ar fi traficat influența în vederea angajării la stat a fiicei omului de afaceri Dumitru Dobrică, membru relativ marcant PSD!

Printre probe ar fi interceptări și înregistrări ambientale, obținute DNA Ploiești prin colaborarea cu (un ofițer) SRI în acest caz.

Iar baza este denunțul afaceristului buzoian Dobrică, făcut la aceiași ”celebră” unitate DNA de la Ploiești, făcut în fața controversaților Lucian Onea, Mircea Negulescu și Alfred Savu.

Deci, în timp ce îl lasă în pace pe Ciolacu pentru milioanele reclamate de Curtea de Conturi ca prejudiciu la Primăria Buzău, DNA - unitatea de elită îl calcă în picioare pe Zgonea!

Iar unealta DNA este același subiect principal din cauza din care a scăpat Ciolacu: colegul și prietenul actualului președinte PSD, buzoianul Dobrică!

Rămâne întrebarea, de fapt o pură curiozitate – prin cine să-l fi cunoscut Zgonea din Craiova pe Dobrică din Buzău de au ajuns la combinații cu ”deconturi”, cum zic procurorii? Că, se știe, ajungi la așa ceva doar prin intermediul cuiva care a făcut, la rându-i, combinații pe ”deconturi”, nu pe schimburi de mesaje de Anul Nou.

Și, în paralel cu întrebarea asta, cum a știut ofițerul SRI (din dosar) să pună microfoanele chiar unde a trebuit?

Deci, cum e Marcel Ciolacu cu dosarul acesta ? Poate îi învață și pe ceilalți pesediști cum se scapă de la DNA Ploiești când pe baza semnăturii tale se produc prejudicii de milioane ? Ah, da am uitat – a greșit Curtea de Conturi !...

A greșit Curtea de Conturi condusă… opaaa ! De Nicolae Văcăroiu! Tare, sau ce ?!

Și, desigur, suntem convinși că Marcel Ciolacu are onoare : o știu Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu… ba chiar și Valeriu Zgonea.

https://ro.sputnik.md/20210819/are-onoare-si-cuvant-ciolacu-iata-dosarul-care-il-scoate-din-politica-44045887.html

Moscova face praf aberațiile Bruxellesului. ”În plină criză internațională, conducerea UE continuă să se facă de râs !”

 


O declarație șocantă prin absurdități a șefului diplomației UE, Josep Borrell, este ironizată de ministrul adjunct al Federației Ruse.

În plină criză internațională, conducerea UE continuă să se facă de râs! De data asta a fost rândul lui Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.

Astfel, Borrell face o afirmație bizară : preluarea puterii de către talibani în Afganistan reprezintă cel mai important eveniment geopolitic de după Crimeea, 2014.

”Situaţia din Afganistan va avea un impact de mare anvergură asupra securităţii regionale şi internaţionale, este vorba de cel mai important eveniment geopolitic de după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia”, a declarat Borrell în Parlamentul European.

Chiar dacă aberația pare completă, în esență Borrell are ceva dreptate – lovitura de stat de la Kiev – care a generat revolta, referendumul, voința de revenire la patria mamă și alipirea Crimeii autonome la Rusia - a fost pusă la cale datorită uneltirilor occidentale – și a făcut să renască mișcări fasciste oficiale.

La fel, invazia și ocuparea Afganistanului de către Occident, urmate de defectuoasa administrare și dezastruoasa retragere au adus la putere o mișcare radicală.

Practic, în ambele cazuri Occidentul a provocat dezastrul, apoi se plânge de amenințări și probleme de securitate – și, evident, acuză Rusia și, mai nou, China.

Într-adevăr, Borrell continuă să abereze: ”trebuie să ne angajăm în mod activ împreună cu partenerii noştri regionali şi internaţionali (...). Asia Centrală va deveni o regiune mai strategică pentru noi", a declarat şeful diplomaţiei europene”.

Desigur, Borrell atrage atenția asupra principalei ”amenințări” – și anume că Afganistanul reprezintă ”o nouă oportunitate pentru China, Rusia şi Turcia de a-şi extinde influenţa în Asia Centrală, a afirmat joi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell”

În fine, șeful diplomației europene consideră că ”Europa trebuie să discute cu talibanii" pentru a stăvili criza umanitară, dar că aceasta nu înseamnă o recunoaştere diplomatică oficială a regimului taliban”.

Pe de altă parte, Borrell spune că UE ”va trebui că conlucreze strâns cu SUA şi să-şi intensifice eforturile diplomatice pentru a crea împreună cu aliaţii săi un consens în vederea dezvoltării unei abordări comune eficiente” faţă de talibani ! Adică să facă din nou front comun cu cei care au ocupat Afganistanul - pentru ca apoi să-l lase pe mâinile celor cu care au luptat, lăsându-le și arme !

Da, aceasta este actuala Uniune Europeană – un mănunchi de aberații, care pretinde că este ”lumea civilizată” !

De la Moscova a venit o replică fermă după discursul aberant al lui Josep Borrell: ”Aceasta este o altă demonstrație de „realism” în evaluarea a ceea ce se întâmplă”, a comentat ironic ministrul adjunct al afacerilor externe al Rusiei, Alexander Grushko.

”Ceea ce este cel mai surprinzător este că, în ciuda celor întâmplate (retragerea trupelor americane din Afganistan), partenerii noștri occidentali continuă să-și vadă vecinii ca obiecte ale propriilor lor politici”, spune diplomatul rus.

Înaltul diplomat rus scoate în evidență ”lumea paralelă” în care trăiesc liderii Uniunii Europene:

”Se pare că viziunea Bruxellesului provine din faptul că, după fuga Statelor Unite și a aliaților săi din Afganistan, talibanii vor urma fără îndoială toate instrucțiunile de la Bruxelles”, spune Grusko.

Pe de altă parte, ”acesta este același notoriu ”joc cu sumă zero”, în care soarta afganilor înșiși se află pe ultimul loc aici”.

Menționăm că mâine are loc o reuniune (videoconferinţă) a miniştrilor de Externe din ţările NATO pe tema consecinţelor situaţiei din Afganistan.

”Cloaca PNL” să-și denunțe mai întâi originile securiste

 


Alegerile din PNL, partid aflat la guvernare, arată orchestrarea unui conflict în alegerile interne, în registrul fostei Securități.

Dependența de structurile fostei Securități metamorfozare este atât de mare încât acestea se află în război deschis pe scena publică, din interese destul de neclare, nefiind vorba de simple opțiuni.

Dacă nu cumva, adevărul este că acest PNL nu este o parte din fosta Securitate, după modul de manifestare și lipsa unor obiective publice relevante.

Fostele eminențe ale PNL nu lasă loc altei constatări decât aceleia că PNL nu este altceva decât o falangă securistă, atâta vreme cât Bălăceanu Stolnici, în perioada comunistă, descria în mod criminal, în detaliu, locuința unui prieten, Vlad Georgescu, directorul Europei Libere, ulterior asasinat de Securitate.

Cloaca PNL are extensii prodigioase care toate confirmă a fi simple rețele securiste, ajungând până la Dinu Patriciu.

Critica asupra acestui PNL nu se face prin comparație cu alte partide, nomina odioasa, ci privește strict situația de fapt, cu indiferență totală față de câștigătorul cursei electorale.

PNL trebuie să își denunțe originile securiste prin liderii săi, cu evidență supervizați, și apoi ar putea să treacă la alegerea unui lider.

Tentativa PNL de a face din campania electorală internă un eveniment public absolut se află și aceasta în modul de operare al fostei Securități.

Un partid politic poate fi totul și nimic doar pentru cei care se lasă orbiți de propaganda electorală. Faptul că PNL ar fi totul pentru România, așa cum își imaginează liderul suprem, e o gafă continuată pe care o poate face numai un fățarnic din Grădinița  fostei Securități.

https://www.cotidianul.ro/pnl-sa-si-denunte-mai-intai-originile-securiste/

Noi detalii continuă să iasă la iveală în spațiul public despre Cîțu

 


Primul scandal în care a fost implicat Florin Cîţu a fost acela legat de arestarea sa în SUA, în urmă cu 21 de ani, pentru conducere în stare de ebrietate avansată, pentru ca apoi să iasă la iveală şi faptul că acesta nu a plătit un credit, tot în SUA, fapt pentru care ar datora în jur de 6.700 de dolari.

Joi a apărut încă un detaliu pe care Florin Cîţu ar fi uitat să-l menţioneze, respectiv faptul că, potrivit CV-ului premierului, se pare că acesta ar fi divorțat.

Viața privată a premierului a fost și rămâne încă un mister, însă o mențiune din CV-ului său pare să-l dea de gol.

Potrivit Wowbiz.ro, premierul României ar fi fost căsătorit însă a divorțat de soția lui înainte să intre în politică.

CV-ul ar fi fost completat în anul 2006, înainte ca acesta să se angajeze la o bancă din România. Ultimul job trecut în document este cel de la Banca Europeană de Investiții, unde Florin Cîțu a lucrat între 2003 și 2005.

Astfel, acum 15 ani, Florin Cîțu apare „căsătorit” și nu avea copii.

Informația este cu atât mai surprinzătoare cu cât Florin Cîțu nu a pomenit niciodată despre o soție sau despre un divorț prin care ar fi trecut fie în țară fie peste hotare. De asemenea, identitatea femeii cu care Florin Cîțu ar fi fost căsătorit rămâne un mister până astăzi.

Florin Cîţu reacţionează în faţa acuzaţiilor că ar fi consumat droguri: „Să terminăm cu întrebările tâmpite!”

Scandalul generat de informaţia că premierul Cîţu a fost arestat în urmă cu 21 de ani, în SUA, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice a generat noi suspiciuni la adresa sa, printre care şi aceea că ar fi consumat droguri.

Florin Cîţu a refuzat în repetate rânduri să răspundă întrebărilor din partea presei referitoare la consumul de droguri, dar acest fapt doar a întărit speculaţiile şi a dus la acuze chiar din partea colegilor de coaliţie.

Joi, la predarea portofoliului de la Ministerul Finanţelor către noul ministru, Dan Vîlceanu, Florin Cîţu a fost întrebat din nou dacă a consumat vreodată droguri, iar premierul a clacat şi a oferit un răspuns nervos.

„Haideţi să terminăm cu întrebările tâmpite, sincer!”, a spus Cîţu.

NU ESTE NEVOIE DE A TREIA DOZĂ ! Până și OMS contrazice Cioclii Apocaliptici din România

 


Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a criticat miercuri graba statelor bogate de a administra a treia doză de vaccin contra COVID-19, subliniind că datele nu au demonstrat deocamdată necesitatea unui rapel, transmite EVZ.

Potrivit OMS, nu este nevoie de a treia doză acum din punct de vedere științific. Mai precis, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a denunțat miercuri graba țărilor bogate pentru a treia doză de vaccin Covid și a subliniat că datele nu demonstrează necesitatea unui rapel acum.

 „Credem în mod clar că datele actuale nu indică faptul că rapelurile sunt necesare”, a declarat omul de știință șef al OMS, Soumya Swaminathan, într-o conferință de presă. Trebuie să „așteptăm ca știința să ne spună când sunt necesare rapeluri, ce grupuri de oameni și ce vaccinuri au nevoie de rapeluri”, a explicat ea.

 Din punct de vedere „moral și etic”, nu e bine ca țările bogate să injecteze lumea cu a treia doză. Mai ales că „restul lumii așteaptă prima doză de vaccin”, a adăugat responsabila OMS.