9.07.2021

Politica MOSCOVEI de deschidere și construcție internațională dă rezultate excelente

 


Rusia, o nouă reușită economică și diplomatică – strategia Moscovei este apreciată.

Politica Moscovei de deschidere și construcție internațională dă rezultate excelente, mai ales în contextul în care Occidentul continuă politica tensionării internaționale.

Diferența între știrile care vin din Est față de cele care vin din Vest este majoră. Din Occident auzim de ”amenințări”, ”îngrijorări”, de impunerea de restricții precum și a propriilor concepții, dar și de ingerințe în treburile interne ale statelor cu care intră în contact.

În schimb, din Est auzim de investiții masive ale Chinei, dar și de parteneriate economice încheiate de Rusia – fără ingerințe și pretenții de impunere a propriilor valori unor alte culturi.

În felul acesta, Estul câștigă noi parteneri – iar știrile în acest sens vin aproape zilnic.

Astăzi, o asemenea noutate cu caracter constructiv vine de la Moscova, de la ambasadorul pakistanez în Rusia, Shafqat Ali Khan: lucrările de construcție ale proiectului gazoductului Pakistan Stream vor începe în viitorul apropiat.

Este rezultatul mai multor runde de consultări bilaterale, a declarat ambasadorul într-un interviu acordat agenției RIA Novosti.

”După mulți ani de negocieri, Moscova și Islamabad au semnat un acord și de atunci s-au înregistrat progrese semnificative: am organizat mai multe runde de consultări tehnice, inclusiv pe probleme financiare”, a declarat ambasadorul pakistanez.

Urmează stabilirea unor detalii finale și imediat va începe construcției, despre care ambasadorul, manifestându-și încrederea și optimismul, consideră că ”va avea un impact semnificativ pentru investițiile viitoare în Pakistan”.

Agenția Russia Today arată că la sfârșitul lunii mai, cele două țări au semnat un acord privind construirea unei conducte majore de gaz, care să lege portul pakistanez din sud, Karachi, și un alt oraș portuar, Gwadar, de centralele electrice și hub-urile industriale din regiunea nordică a Pakistanului, Punjab.

Cu o lungime de peste 1.100 de kilometri, conducta, denumită „Pakistan Stream”, va avea o capacitate de descărcare de până la 12,4 miliarde de metri cubi de gaz natural pe an.

Conform condițiilor acordului, Pakistanul ar deține o participație de 74% la operatorul de conducte, în timp ce Rusia ar deține restul de 26%. Acordul inițial pentru construirea conductei a fost încheiat în 2015.

Se așteaptă ca proiectul să devină cel mai mare acord de infrastructură între cele două țări după cel de la începutul anilor 1970, când URSS a construit complexul industrial ”Pakistan Steel Mills”, la Port Qasim, lângă Karachi.

CĂLIN GEORGESCU revine într-un moment cheie pentru România

 


Cunoscutul tehnocrat național-suveranist și analist sistemic vizionar revine acum, când România trece prin momente extrem de dificile

BUCUREȘTI, 7 sept – Sputnik. Astăzi vom avea parte de o prezență remarcabilă, cea a lui Călin Georgescu, tehnocratul național-suveranist propus premier de AUR, dar și din zona lui Traian Băsescu.

Dr. ing. Călin Georgescu nu a intervenit public în ultimele luni, ultima lui apariție fiind la Metropola TV, unde a analizat critic implicarea României în starea tensionată din Est – și a dat în vileag ce se afla în spatele situației acutizate din Ucraina, atunci când propaganda NATO isteriza omenirea cu tema ”războiului cu Rusia”.

Analiza lucidă a intelectualului suveranist s-a confirmat întru totul, la fel ca și analiza publicată de Sputnik în 2017, despre transformarea României – ”România nu mai este stat, ci o corporaţie, condusă din afară”.

Acum, Călin Georgescu revine într-un moment extrem de dificil pentru România, invitat de un alt analist de top și vizionar, Cozmin Gușă.

Cei doi au discutat la GOLD FM despre situația creată pe plan mondial și implicațiile asupra României.

”Voi discuta despre starea României la zi și provocările ce apar pentru noi în urma resetării mondiale, cu Călin Georgescu, care a fost propunerea celor de la AUR pentru funcția de prim-ministru în 2020, personalitate ce și-a dedicat ultimii ani criticii derapajelor politico-administrative și oferirii de soluții pentru ieșirea din criza prelungită în care ne aflăm”, transmite Cozmin Gușă.

Cozmin Gușă este cel care a atras atenția asupra problemelor uriașe cu care se confruntă SUA, această situație având un efect direct asupra țării noastre, care nu mai are speranțe de a fi susținută economic – și nici chiar strategic de ”partenerul” american.

Această situație a fost expusă în analize complexe în emisiunile lui Cozmin Gușă de personalități precum Adrian Severin, Sorin Roșca Stănescu, Vasile Dâncu sau Octavian Hoandră.

”Călin Georgescu este cea mai consolidată personalitate din zona mișcării patriotice, atât din punct de vederea al audienței și credibilității, dar și al pregătirii profesionale”, spune Cozmin Gușă.

Despre emisiunea eveniment, Cozmin Gușă spune că ”vom analiza, fără interese politicianiste, starea la zi și provocările viitorului care vin din resetarea mondială”.

”Se pare că noi nu avem partener de joc, suntem izolați, cel puțin în regiunea noastră, dar altfel oricum nu participă, SUA fiind evident că în acest moment nici nu privesc pe hartă către România, d-apoi să mai aibă vreo preocupare în condițiile dezastrului extern, dar mai ales intern care există acolo”, ne-a declarat Cozmin Gușă.

Dintre funcțiile ocupate de Călin Georgescu enumerăm: fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, preşedinte al Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma, reprezentant al Programului ONU pentru Mediu, secretar general în Ministerul Mediului, director în MAE etc.

Formularul pe care părinţii îl vor completa la început de an şcolar

 


Valeriu Gheorghiţă a anunţat că au fost aprobate măsurile pentru organizarea campaniei de vaccinare din şcoli. La începutul anului şcolar va fi distribuit un formular către părinţi prin care aceştia vor putea să îşi exprime acordul sau dezacordul privind imunizarea copiilor lor în unităţile de învăţământ.

Valeriu Gheorghiţă a anunţat că vaccinarea se va face fie în cabinetele școlare, fie în centrele de vaccinare din apropierea școlilor sau prin unitățile mobile.

Elevii care au peste 12 ani vor fi vaccinaţi doar cu serurile de la Pfizer și Moderna, cele pe bază de ARN mesager.

„Ne dorim ca până la data de 10 septembrie, spațiile identificate să fie evaluate de specialiști din cadrul direcțiilor de sănătate publică pentru învățământul preuniversitar și până la sfârșitul lunii octombrie pentru învățământul universitar pentru a se demara deja activitatea de organizare a cabinetelor de vaccinare și a spațiilor în care se vor derula vaccinările cu echipe mobile

Ne dorim ca pentru fiecare unitate de învățământ să fie stabilită deja modalitatea prin care se va derula activitatea de vaccinare, fie cu echipă mobilă, fie cu înființarea unui cabinet de vaccinare propriu, fie prin arondarea unității de învățământ la un centru de vaccinare din proximitate. De asemenea, se va stabili un program de vaccinare în una sua mai multe zile pe săptămână, în funcție de solicitări, iar acest program va fi adaptat astfel încât să asigure accesibilitate cât mai mare la vaccinare, fie într-un program de dimineața, alternativ cu un program de după-amiaza pentru a da posibilitate mai multor persoane de a reuși să ajungă la vaccinare. (…)”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a explicat cum se va face vaccinarea elevilor în şcoli

„Pentru planificarea la vaccinare cu ajutorul echipelor mobile, săptămânal, prin grija conducerii unității de învățământ se va face catagrafierea persoanelor eligibile care își exprimă intenția de vaccinare și se va întocmi o situație numerică a acestora care, mai departe, va fi transmisă către direcțiile de sănătate publică pentru a organiza echipele mobile de vaccinare și pentru a stabili numărul de doze care trebuie repartizate către unitatea de învățământ.

Aceste solicitări se fac cu cel puțin 48 de ore anterior de deplasare a echipei mobile, tocmai pentru a avea un timp de organizare a activităților logistice. Pentru fiecare unitate de învățământ se alocă cel puțin o echipă de învățământ mobilă și va fi stabilită ziua sau zilele din săptămână și programul orar de funcționare care preferabil va fi păstrat pe toată durata derulării activităților de vaccinare în respectiva unitate de învățământ tocmai pentru ca atât elevii, cât și angajații și aparținătorii elevilor, părinții și bunicii să știe care este programul de vaccinare pentru a putea să-și adapteze din timp programul propriu.

Pentru vaccinarea în unitățile de învățământ care vor avea centre de vaccinare proprii se va stabili programul de lucru care va fi afișat la loc vizibil, iar prezentarea la vaccinare se va face fără programare, va fi o prezentare directă.

Pentru vaccinarea în unitățile de învățământ care sunt arondate unor centre de vaccinare din proximitate, prezentarea se poate face atât direct la centru de vaccinare, fără programare, sau cu programare prealabilă în platformă. Reamintesc faptul că, la acest moment, programarea prin platformă nu este obligatorie și oamenii nu trebuie refuzați în centrele de vaccinare, invocând motivul absenței programării în platformă. Locația și programul centrului de vaccinare la care unitatea de învățământ este arondată  trebuie să fie afișate la loc vizibil în incinta unității de învățământ”, a mai  explicat Valeriu Gheorghiță în cadrul conferinţei de presă.



Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că la începutul anului şcolar va fi distribuit un formular către părinţi prin care aceştia vor putea să îşi exprime acordul sau dezacordul privind imunizarea copiilor lor în unităţile de învăţământ.

„După ce vom finaliza acţiunea de informare… La nivelul fiecărei şcoli este desemnată o persoană pentru a facilita legătura între DSP şi părinţi, pentru a răspunde tuturor întrebărilor părinţilor despre vaccinare, pentru a putea să îşi exprime un acord sau un dezacord informat într-un formular care va fi lansat în data de 13 septembrie cu trei rubrici: doresc să vaccinez copilul, nu doresc să vaccinez copilul, sunt indecis. Se vor centraliza răspunsurile pozitive. Dacă sunt, spre exemplu, 50-60 de răspunsuri într-o şcoală pozitive, există disponibilitate din partea colonelului Valeriu Gheorghiţă de a organiza echipe mobile de vaccinare care să meargă în şcoli şi care să îşi poată planifica şi resursa umană şi numărul de doze necesare pe baza răspunsurilor care vor fi furnizate şi de asemenea şi timpul pe care acea echipă mobilă îl va petrece în şcoală pentru vaccinare”, a afirmat ministrul într-o declaraţie acordată presei.

”Naşterea Maicii Domnului” sau ”Sfânta Maria Mică”, 8 septembrie 2021

 


Potrivit Sfintei Tradiţii, Drepţii Ioachim şi Ana au dus-o pe Maria la templu atunci când aceasta a împlinit 3 ani. Sfânta Maria a rămas acolo până la adolescenţă.

În calendarul popular, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului marchează hotarul dintre vară şi toamnă. Potrivit tradiţiei, această sărbătoare anunţă bătutul nucilor, culesul viilor, al ogoarelor şi semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă. Femeile obişnuiesc să împartă struguri şi prune pentru sufletele celor adormiţi, pentru a se bucura şi ei de roadele toamnei şi pentru ca acestora să li se ierte păcatele. Tradiţia spune că cei de dincolo vor veghea pe cei rămaşi pe Pământ.

Este momentul din an în care rândunelele pleacă spre ţările calde, iar insectele încep să se ascundă în pământ.

Din această zi, plantele de leac îşi pierd puterea tămăduitoare, iar apele se răcesc.

Există credinţa că locuinţa în care arde o candelă la icoana Maicii Domnului va fi binecuvântată cu armonie şi întelegere şi ferită de foc, de vijelie sau grindină, de rele şi nenorociri.

Conform tradiţiei populare, de Naşterea Maicii Domnului se spune că sunt ascultate mai ales rugăciunile soţilor care vor să aibă copii, ale femeilor însărcinate, pe care Sfânta Fecioară Maria le va ajuta să aibă o naştere uşoară şi un prunc sănătos. Există credinţa că femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru „dezlegarea” pântecelor. Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor.

Fiind o sărbătoare marcată cu cruce roşie în calendarul ortodox, în această zi este mare păcat să faci treabă în gospodărie. Astfel, nu se spală rufe şi nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.

Bărbaţii nu au voie să meşterească nimic, iar femeile nu au voie să coasă, pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor.

În unele zone ale ţării există superstiţia conform căreia dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii.

De asemenea, nu este bine să se aprindă focul în casă, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală.

Pe 8 septembrie, oamenii merg la biserică unde înalţă rugăciuni Fecioarei: fetele de măritat pentru un “ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, bărbaţii pentru recolte bogate.

În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară.

Se spune că Ana, mama Mariei, a rămas însărcinată mirosind o floare. De atunci ar fi rămas vorba: “copil din flori”.

Mesaje pentru marele canotor și povestea de dragoste trăită de Ivan Patzaichin. Femeia pe care a iubit-o până la ultima suflare

 


Legenda canotajului românesc a plecat în data de 5 septembrie, pentru totdeauna. A lăsat în urmă o moștenire uriașă sportului românesc, dar și întreg poporului român. A trăit discret, frumos, și a iubit până la ultima suflare femeia de care s-a îndrăgostit la prima vedere, pe Georgiana, soția sa. 

Ivan Patzaichin și-a cunoscut soția în 1975, când legendarul canotor avea aproape 26 de ani. A fost dragoste la prima vedere și a făcut tot posibilul pentru ca aceasta să-i dea o șansă. 

Ce pensie avea Ivan Patzaichin. Campionul a fost umilit de către Statul Român

„Era prin ’75, îmi făceam de lucru la mașină. Nu de alta, dar era 23 August, aveam liber și, cum eram un tinerel cumințel, nu găsisem altceva mai bun de făcut. Așa cum eram, băgat cu totul sub mașină, văd, la un moment dat, o pereche de picioare înfipte bine pe tocuri. Erau cele mai lungi picioare pe care le văzusem vreodată. 

Nu se mai terminau… Timid, timid, dar am sărit ca un arc. M-am dus imediat după ea, după stăpâna picioarelor, am încercat să intru în vorbă… Nimic, m-a pus imediat la punct. N-am renunțat însă, am luat-o pe ocolite. 

De când am văzut-o prima dată, n-am mai avut liniște. M-am interesat pe la colegele ei și, cu chiu cu vai, prin intermediari, am invitat-o la o cafea de ziua mea, pe 26 noiembrie. A fost de ajuns. Anul următor, în februarie, eram deja căsătoriţi ! A fost, cred eu, dragoste la prima vedere”, spunea Ivan Patzaichin, potrivit oamenidepoveste.ro.

„Idealul meu în viață nu erau sportivii, mai ales cei cu notorietate…” - Georgiana Patzaichin

„Grupul meu de prieteni a hotărât să petrecem 23 august (1975 – n.r.) la Snagov, pentru că, teoretic, baza nautică ar fi trebuit să fie goală, fără sportivi, iar prezența noastră acolo nu ar fi deranjat pe nimeni. Doar că, Ivan rămăsese în bază să meșterească ceva la eleganta lui limuzină argintie. Din acel moment, lucrurile s-au desfășurat amețitor de repede… 

M-a văzut, de undeva de sub mașina la care meșterea, m-a plăcut, și-a zis în minte că eu voi fi soția lui, a cerut coordonatele mele de la prieteni și a ținut legătura cu ei, pentru că eu am refuzat să-l cunosc mai mult decât la modul strângerii de mână. Idealul meu în viață nu erau sportivii, mai ales cei cu notorietate… Am început facultatea și, în câteva rânduri, Ivan m-a căutat, a complotat cu prietenii mei să ne întâlnim inopinat în diverse locuri, dar, de fiecare dată, am reușit să mă eschivez astfel încât să nu se simtă jignit de refuzul meu. 

Ne-am jucat de-a șoarecele și pisica până pe 26 noiembrie, când nu am mai scăpat și am răspuns invitației la ziua lui de naștere. Împlinea 26 de ani, vârsta marilor decizii pentru un bărbat… Acolo, în arealul lui și prin comparație cu ceilalți invitați, am reușit să-l cunosc mai bine și am decis să nu mai fiu atât de sălbatică, până la proba contrarie”, mărturisea Georgiana, soția lui Ivan Patzaichin, în urmă cu ceva timp, potrivit femeide10.ro

A cerut-o în căsătorie după câteva luni

„Era Revelionul 1976, anul Jocurilor Olimpice de la Montreal pentru care se pregătise temeinic timp de 4 ani. La miezul nopții, când am ciocnit cupele cu șampanie, mi-a mărturisit că dorința lui cea mai mare este să ne căsătorim. „Ce-mi răspunzi?”- m-a întrebat el, gâtuit de emoții. Crezând că este o glumă, i-am răspuns că nu am nimic împotrivă. „Bine, ține minte ce ai răspuns!”. Ne-am căsătorit pe 14 februarie, pentru că pe Ivan îl aștepta un an extrem de greu, cu obiective clare și ambițioase care puteau fi atinse mai lesne în doi”, a mai dezvăluit Georgiana Patzaichin într-un interviu pentru femeide10.ro.

Rodul iubirii dintre Georgiana și Ivan Patzaichin este Beatrice, fiica lor, despre care regretatul sportiv spunea că este cea mai mare bucurie a sa și că ziua în care s-a născut a fost cea mai importantă zi din viața lui. 

Legenda canotajului românesc suferea de o boală incurabilă

Ivan Patzaichin, în vârstă de 71 de ani, era de trei luni de zile în spital, diagnosticat cu cancer. S-a stins din viață după o lungă suferință și în ciuda strădaniilor medicilor de a-l ajuta.  Familia marelui sportiv a anunțat că nu dorește să fie publicate și alte amănunte, doar a confirmat că legendarul canotor s-a stins din viață. 

 „Ivan a plecat. Și nu se mai întoarce”

 „Ivan a plecat. Și nu se mai întoarce”, este mesajul publicat de familia lui Ivan Patzaichin pe rețelele în dimineața de 5 septembrie, ziua în care legendarul canotor și-a dat ultima suflare.

Mesajul Nadiei Comăneci

„Un gigant al sportului... o legendă nemuritoare... un prieten drag... un om minunat. RIP, dragă Ivan Patzaichin", a scris Nadia Comăneci pe rețelele de socializare

"Rămas bun, 'amirale'!

"Rămas bun, 'amirale'", au reacţionat foştii mari fotbalişti Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu după decesul lui Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic la canoe, informează pagina de Facebook a clubului Farul Constanţa.

"Rămas bun, 'amirale'!

Din păcate, România a pierdut astăzi una din cele mai mari legende ale sportului, unul din cei mai mari ambasadori ai ţării, "amiralul flotei româneşti", Ivan Patzaichin.

A fost o mândrie, o bucurie să te cunoaştem !

Ivan Patzachin a fost şi va fi mereu un model de cum se construieşte succesul: dăruire, voinţă, profesionalism.

Rămas bun, prietene !", este comunicatul semnat de Gheorghe Hagi, manager tehnic Farul Constanţa, şi Gheorghe Popescu, preşedinte Farul Constanţa.

Multiplul campion olimpic la canoe Ivan Patzaichin a decedat, duminică, la vârsta de 71 de ani.

Născut pe 26 noiembrie 1949, la Mila 23, în Delta Dunării, Patzaichin a cucerit patru medalii de aur la Jocurile Olimpice, la Canoe-1 pe 1.000 m în 1972 (Munchen) şi la Canoe-2 pe 1.000 m în 1968 (Ciudad de Mexico), 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles), precum şi trei de argint, la Canoe-2 pe 500 m în 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles) şi la Canoe-2 pe 1.000 m în 1972 (Munchen), potrivit Agerpres.

De asemenea, are în palmares 22 de medalii la Campionatele Mondiale (9 de aur).

Actorul francez Jean-Paul Belmondo a încetat din viaţă la vârsta de 88 de ani

 


Actorul francez Jean-Paul Belmondo a încetat din viaţă la vârsta de 88 de ani

Jean-Paul Belmondo, care s-a impus drept una dintre stelele de magnitudine maximă ale Noului val al cinematografiei franceze încă din 1959, cu rolul din capodopera lui Jean-Luc Godard "A bout de souffle" (Breathless), a încetat din viaţă luni, la vârsta de 88 de ani. 

Un actor carismatic care îşi executa de multe ori singur cascadoriile, Belmondo a început din anii '60 să fie interesat de filmele comerciale şi a devenit imediat unul dintre cei mai iubiţi actori francezi atât în comedii cât şi în filme de acţiune.

Decizia sa de a se concentra pe filmele comerciale, realizate pentru publicul larg şi să întoarcă spatele filmelor de artă i-a atras numeroase critici. Se spunea despre el că îşi iroseşte talentul indiscutabil, un lucru pe care l-a respins întotdeauna, notează Agerpres. 

"Atunci când un actor are succes, unii îi întorc spatele şi îl acuză că a ales calea uşoară (în carieră n.r.), că nu vrea să facă niciun efort sau să îşi asume vreun risc. Dar dacă ar fi atât de uşor să umpli sălile de cinema, atunci lumea filmului ar fi mult mai sănătoasă decât este. Nu cred că aş fi rămas în lumina reflectoarelor atât de mult timp dacă jucam în toate prostiile. Oamenii nu sunt proşti", spunea Belmondo.

Luca Niculescu, Ambasadorul României la Paris, mesaj după moartea marelui actor francez: „Am ciocnit ultimul pahar cu el”

„A murit Jean-Paul Belmondo. Ironia sorții, chiar azi am fost la prânz la Veramente. Restaurantul lui preferat. La final, patroana a venit și ne-a anunțat vestea tristă remarcând că suntem chiar la masa la care obișnuia el să stea. L-am vazut ultima oară acum câteva luni. Era la masă și l-am întrebat cum îi merge. Mi-a dat, zâmbind, răspunsul tradițional: „cât timp pot să beau o sticlă de vin cu prietenii, e perfect!”. Și am ciocnit ultimul pahar cu el”, a scris Luca Niculescu, ambasadorul României la Paris, pe pagina sa de Facebook. 



9.06.2021

Trupul neînsuflețit al lui Ion Caramitru a fost depus la Teatrul Național din București. Averea uriașă lăsată în urmă

 


Trupul neînsuflețit al actorului Ion Caramitru a fost depus la Teatrul Național din București. Cunoscuții directorului TNB pot merge să-și ia rămas bun de la el.

Ion Caramitru era internat de o lună la Spitalul Elias din Bucureşti, unde medicii i-ar fi descoperit o infecţie în sânge. Directorul TNB a murit duminică, la vârsta de 79 de ani.

Zilele acestea, actorul Ion Caramitru trebuia să se afle la Iași pentru a participa la Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR), însă, cauza problemelor medicale, actorul a lipsit de la eveniment.

Averea lăsată în urmă de Ion Caramitru

Averea imensă lăsată în urmă de Ion Caramitru. Artistul a reușit să strângă o avere uriașă de-a lungul carierei, fiind considerat unul dintre cei mai bogați actori din România. Acesta încasa o pensie lunară de 2.600 de lei, iar din 2005 fusese desemnat directorul Teatrului Național din Capitală, unde mai primea încă 61.532 lei anual. Din drepturile de autor și alte colaborări, Ion Caramitru mai încasa în jur de 213.894 lei.

un teren de 1074 mp la Moieciu de Sus, județul Brașov.

un apartament de vacanță 48,16 mp).

o casă de vacanță (328 mp).

trei apartamente și un garaj.

două mașini: un VW Tiguan (2012), un Peuget 307 (2007).

mobilă brâncovenească: 8.000 – 10.000 de euro.

tablouri: 6.000 – 8.000 de euro.

colecție de icoane: 8.000 – 10.000 de euro.

statuete și obiecte mici: 3.000 – 4.000 de euro.

23 de conturi bancare: 3.213.700 de lei (circa 679.429 de euro) și 121.000 de euro.

salariu: 101.007 lei (8.417 lei/lună).

pensie 72.822 lei (6.068 de lei/lună).

drepturi de autor, activități artistice: 568.601.lei.

Caramitru, decorat de regina Elisabeta a Marii Britanii 

Ion Caramitru s-a născut în Bucureşti, la 9 martie 1942, într-o familie de aromâni – mama născută lângă Salonic, într-un sat numit Gramatica, iar tatăl în partea albaneză a oraşului Korcea, de religie creştin ortodoxă. Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” Bucureşti (promoţia 1964), scrie Agerpres.

A fost actor şi regizor al Teatrului „Lucia Sturza Bulandara” (din 1965), fiind, în perioada 1990-1993, şi director general al acestei instituţii. A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Suto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii. A interpretat roluri principale în 40 de filme. Era preşedintele Uniunii Teatrale din România de la înfiinţarea acesteia, la 15 februarie 1990.

Printre cele mai reușite rolulri se numără și cel din Liceenii. Caramitru l-a interpretat aici pe dirigintele clasei a X-a B, profesorul de filozofie Mihai Gavrilescu, poreclit de elevi „Socrate”.

În lunga sa carieră teatrală şi cinematografică a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii. Premii teatrale: în 1975, 1979, 1981 şi 1985 a fost desemnat „Cel mai bun actor al anului”. Premii pentru film: Premiul revistei „Cinema” pentru interpretare (1976); Premiul Asociaţiei Cineaştilor (1980); Premiul special al juriului pentru rolul principal din filmul „Luchian” la Festivalul Naţional al Filmului de la Costineşti (1984).

A fost decorat, în 1995, de regina Elisabeta a Marii Britanii cu titlul de „Cavaler de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic”. În 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.

În zilele de 21 şi 22 decembrie 1989, Caramitru s-a numărat printre conducătorii manifestaţiilor anticeauşiste din Bucureşti. La 22 decembrie 1989, în fruntea unei coloane de manifestanţi, a pătruns în clădirea Televiziunii Române, fiind primul care a anunţat pe postul naţional de televiziune înlăturarea dictaturii.

La 11 decembrie 1996 este desemnat ministru al Culturii, odată cu învestirea Guvernului Victor Ciorbea. Era, la acea dată, neînregimentat politic. Ulterior, se înscrie în PNŢCD. În Cabinetele prezidate de Radu Vasile şi Mugur Isărescu a deţinut acelaşi portofoliu până la sfârşitul anului 2000.

În 2007, Ion Caramitru a montat spectacolul opera-teatru „Tragedia lui Carmen”, în varianta lui Peter Brook şi Marius Constant, după opera lui Bizet, a cărui premieră a avut loc la Sibiu, în curtea interioară a Muzeului de Istorie.

A regizat spectacolul „Evgheni Oneghin”, de Piotr Ilici Ceaikovski, care a fost pus în scenă pe 22 martie 2009 la Opera Naţională Bucureşti, la 14 ani după ce marele actor a regizat această operă în Irlanda.

În anul 2008, din nou pe scena Teatrului Național. În anul 2008, Ion Caramitru revine pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la 44 de ani de la debutul său, care s-a produs chiar aici. Interpretează rolul titular în piesa „Eduard al III-lea” de Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu şi scenografia lui Dragoş Buhagiar. De asemenea, semnează regia uneia dintre premierele stagiunii 2008-2009 a TNB – „Şapte dintr-o lovitură”, montare după o piesa scrisă de Lia Bugnar, special pentru cei şapte tineri actori recent angajaţi la Teatrul Naţional.

„Party In The Park” cu ȘTEFAN BĂNICĂ pe 25 septembrie la Grădina de Vară Herăstrău

 


ȘTEFAN BĂNICĂ revine în fața publicului, cu un nou concert derulat sub titulatura sugestivă "Party In The Park!" Show-ul toamnei se va desfășura pe 25 septembrie la Grădina de Vară Herăstrău a Teatrului Constantin Tănase. Bucuria reîntâlnirii cu publicul va fi celebrată în ritm de Rock’n’Roll, cu hituri unul și unul.

„Party In The Park” e un concept muzical pe care vreau să-l începem în această perioadă în care o seară în parc poate fi petrecută într-o atmosferă relaxată, cu familia sau cu prietenii, unde vreau să cântăm, să dansăm, să râdem împreună și, timp de aproape două ore, să uităm de orice grijă. Abia astept să ne revedem față în față pe 25 septembrie!” – a declarat Stefan Bănică.

Ștefan Bănică este deja familiarizat cu Grădina de Vară Herăstrău din perioada verii, când a urcat pe scenă în dublu-rol, în piesa de teatru „La Pulce“. Pe 25 septembrie va fi însă prima dată când scena din inima parcului va găzdui o producție de anvergura unui concert Ștefan Bănică. Cei prezenți se vor bucura de un mix de hituri lansate de-a lungul anilor de Ștefan și de un show pe cinste. ȘTEFAN BĂNICĂ și ai săi Rock’n’Roll Band și The 50s vor aduce din nou pe scenă refrenele de care v-a fost dor și concertul pe care îl așteptați de multă vreme! Invitații surpriză vor completa programul unei seri ce vă va merge la suflet.

Actor, compozitor, interpret, regizor, personalitate tv, producator, cu o carieră de peste 35 de ani, Ștefan Bănică a deschis drumul producțiilor muzicale de amploare din Romania.

Adevărat recordman în materie de audiență, Ștefan Bănică a stabilit performanță după performanță de-a lungul carierei muzicale: concertele sale de Craciun, devenite adevărată tradiție, sunt cea mai longevivă și complexă producție muzicală a unui artist român și s-au desfășurat de 76 de ori cu casa închisă.

Cu 16 albume de autor, premiate cu 6 discuri de aur și 2 de platină, zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film și teatru, Stefan Bănică este unul din cei mai prolifici performeri din România și un exemplu de profesionalism și versatilitate artistică.

Bilete pentru concertul „Party In The Park“ se găsesc pe: Ticketstore.ro, BLT.ro, mySTAGE.ro, Iabilet.ro, Eventim. Detalii pe Facebook: Wonder Theatre și Cortina AG.

Masca redevine obligatorie în apropiere unităţilor de învăţământ din Bucureşti la început de an şcolar

 


Începutul de an şcolar vine cu noi reguli anti-COVID-19 în Bucureşti. Autorităţile iau în calcul reintroducerea obligativităţii purtării măştilor de protecţie în jurul şcolilor şi în alte spaţii aglomerate din Capitală.

Masca redevine obligatorie în apropiere unităţilor de învăţământ din Bucureşti la început de an şcolar. Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă se reuneşte miercuri într-o şedinţă în care se va discuta despre introducerea obligativităţii purtării măştii de protecţie pe o rază de 50 sau 100 de metri în jurul şcolilor, a anunţat luni prefectul Capitalei, Alin Stoica.

„Luăm în calcul reintroducerea măsurii privind purtarea măştii pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ. Va fi o hotărâre CMBSU. Expiră ultima hotărâre, cred că miercuri, şi atunci va trebui să luăm o nouă hotărâre de prelungire a măsurilor şi şi vom introduce şi obligativitatea purtăţii măştilor, începând cu 13 septembrie, de când începe şcoala”, spunea prefectul Capitalei, Alin Stoica.

În acelaşi timp, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat recent că Bucureștiul ar putea să atingă pragul de 6 la mie în a doua jumătate a lunii octombrie, acesta fiind scenariul în care școlile trec în regim online două săptămâni.

Sorin Cîmpeanu a precizat că acest scenariu este plauzibil dacă ritmul vaccinării nu va crește.

”În acest ritm, dacă nu înțelegem importanța vaccinării, este posibil ca și Bucureștiul să ajungă în a doua jumătate a lunii octombrie la 6 la mie. A nu se confunda atingerea pragului cu carantina”, a spus Cîmpeanu.

Stelian Ion, despre Cîţu : ”Aşteaptă lumină din altă parte”

 


Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion spune despre premierul Florin Cîţu că este un conducător "foarte slab", adăugând că l-a văzut pe acesta cum "dă telefoane în momente-cheie şi aşteaptă lumină din altă parte".

„Premierul Florin Cîţu este un pseudo-lider, nu este un lider, este un conducător foarte slab. E problema celor din PNL ce conducător îşi aleg, nu ne interesează pe noi, dar când vorbim de Guvernul României este clar că nu-i aparţin toate deciziile şi stă mai mult pe telefon să se consulte. Cu cine se consultă ar trebui să îl întrebaţi pe domnia sa, dar am observat că nu are autonomie, aşteaptă tot timpul indicaţii preţioase de la alţii şi este un lider foarte slab”, a declarat Stelian Ion, la Digi24.

„L-am văzut cum în momente-cheie se retrage, dă telefoane, şi aşteaptă lumină din altă parte. Momente-cheie când sunt puse pe ordinea de zi chestiuni fierbinţi cu PNDL – ‘Anghel Saligny’, (…) au mai fost şi altele de-a lungul timpului. Timp de opt luni am stat alături şi, dacă la început am avut toată încrederea şi au fost momente în care a existat deschiderea aceasta, pe măsură ce am văzut că nu-şi respectă angajamentele şi nu respectă promisiunile pe care le dă faţă de USR-PLUS, mi-a fost tot mai clar că nu e partener cu care se poate continua”, a spus fostul ministru al Justiţiei.

Actorul Ion Caramitru s-a stins, duminică seară, la vârsta de 79 de ani

 


Actorul s-a stins din viață,  pe patul Spitalului Elias, unde era internat de pe 10 august. Zilele acestea, actorul Ion Caramitru trebuia să se afle la Iași pentru a participa la Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR). Din cauza problemelor medicale, actorul a lipsit de la eveniment.

Ion Caramitru s-a născut în Bucureşti, la 9 martie 1942, într-o familie de aromâni – mama născută lângă Salonic, într-un sat numit Gramatica, iar tatăl în partea albaneză a oraşului Korcea, de religie creştin ortodoxă. Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti (promoţia 1964), scrie Agerpres.

A fost actor şi regizor al Teatrului „Lucia Sturza Bulandara” (din 1965), fiind, în perioada 1990-1993, şi director general al acestei instituţii. A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Suto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii. A interpretat roluri principale în 40 de filme. Era preşedintele Uniunii Teatrale din România de la înfiinţarea acesteia, la 15 februarie 1990.

Printre cele mai reușite roluri se numără și cel din Liceenii. Caramitru l-a interpretat aici pe dirigintele clasei a X-a B, profesorul de filozofie Mihai Gavrilescu, poreclit de elevi „Socrate”.

În lunga sa carieră teatrală şi cinematografică a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii. Premii teatrale: în 1975, 1979, 1981 şi 1985 a fost desemnat „Cel mai bun actor al anului”. Premii pentru film: Premiul revistei „Cinema” pentru interpretare (1976); Premiul Asociaţiei Cineaştilor (1980); Premiul special al juriului pentru rolul principal din filmul „Luchian” la Festivalul Naţional al Filmului de la Costineşti (1984).

A fost decorat, în 1995, de regina Elisabeta a Marii Britanii cu titlul de „Cavaler de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic”. În 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.

În zilele de 21 şi 22 decembrie 1989, Caramitru s-a numărat printre conducătorii manifestaţiilor anticeauşiste din Bucureşti. La 22 decembrie 1989, în fruntea unei coloane de manifestanţi, a pătruns în clădirea Televiziunii Române, fiind primul care a anunţat pe postul naţional de televiziune înlăturarea dictaturii.

La 11 decembrie 1996 este desemnat ministru al Culturii, odată cu învestirea Guvernului Victor Ciorbea. Era, la acea dată, neînregimentat politic. Ulterior, se înscrie în PNŢCD. În Cabinetele prezidate de Radu Vasile şi Mugur Isărescu a deţinut acelaşi portofoliu până la sfârşitul anului 2000.

În 2007, Ion Caramitru a montat spectacolul opera-teatru „Tragedia lui Carmen”, în varianta lui Peter Brook şi Marius Constant, după opera lui Bizet, a cărui premieră a avut loc la Sibiu, în curtea interioară a Muzeului de Istorie.

A regizat spectacolul „Evgheni Oneghin”, de Piotr Ilici Ceaikovski, care a fost pus în scenă pe 22 martie 2009 la Opera Naţională Bucureşti, la 14 ani după ce marele actor a regizat această operă în Irlanda.

În anul 2008, din nou pe scena Teatrului Național. În anul 2008, Ion Caramitru revine pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la 44 de ani de la debutul său, care s-a produs chiar aici. Interpretează rolul titular în piesa „Eduard al III-lea” de Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu şi scenografia lui Dragoş Buhagiar. De asemenea, semnează regia uneia dintre premierele stagiunii 2008-2009 a TNB – „Şapte dintr-o lovitură”, montare după o piesa scrisă de Lia Bugnar, special pentru cei şapte tineri actori recent angajaţi la Teatrul Naţional.

”TERAPIA” sărbătorește 100 de ani de știință, cercetare și inovație în slujba oamenilor și a vieții

 


MI SE PARE CIUDAT să vorbești despre ”cercetare în slujba oamenilor și a vieții”, când ”știința” de doi ani de zile, NU a fost în stare să descopere ceva care să trateze ”un amărât de covid”, pentru a îmbunătăți viața oamenilor. Nu vă este jenă să vorbiți despre ”în slujba oamenilor și a vieții”, când de DOI ANI de zile, în România, MOR MII de OAMENI din cauza ”covidului” sau realitatea este alta de fapt ?

Terapia - o companie SUN PHARMA, cel mai mare producător de medicamente din România, anunță lansarea unei ample campanii aniversare, denumită simbolic „De 100 de ani împreună pentru oameni, pentru viață”, prin care marchează celebrarea a 100 de ani de prezenţă neîntreruptă pe piața farmaceutică locală. Campania care se va desfășura în mediile TV, radio, print și online vine să reconfirme continuitatea și angajamentul companiei Terapia de a aduce știința, tehnologia și inovația aproape de oameni, pentru o viață mai bună.

Devotament și inovație încă din 1921. Misiunea de a îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor, care a început într-un mic laborator farmaceutic la Cluj-Napoca, în 1921, a fost elementul esenţial care a contribuit la inovaţiile companiei, din ultimii 100 de ani și care a transformat Terapia în cea mai importantă companie de medicamente generice și produse OTC din România.

În cronologia dezvoltării companiei, repere importante sunt consemnarea primului export de produse, în anul 1952, precum și punerea în funcțiune la începutul anilor 1960 a primei secții de sinteză organică de medicamente din România care a produs Cloramfenicol, un medicament care la acea vreme puține țari îl fabricau.

Anul 1991 marchează începutul istoriei moderne a companiei, Terapia devenind societate comercială pe acțiuni, iar în 1996 o companie privată adaptată nevoilor de sănătate ale românilor.

Terapia a trecut printr-o altă transformare importantă pentru evoluția sa, în anul 2015, atunci când s-a alăturat grupului SUN PHARMA, a patra cea mai mare companie farmaceutică de produse generice și specializate din lume și liderul pieței farmaceutice din India, în care se fabrică peste 2.000 de medicamente inovative, generice și OTC ce se regăsesc în peste 100 de țări

100 de ani de știință, cercetare și inovație în fiecare medicament Terapia. Accentul pus de companie pe inovarea continuă a dus la extinderea și îmbunătățirea constantă a gamei de produse. Astfel, de un secol, Terapia a reușit să aducă o contribuție esențială în viața oamenilor prin medicamentele pe care le-a produs și care astăzi sunt consacrate pentru eficiența lor de generații: de la lansarea celui mai popular brand românesc Faringosept® în 1963, la apariția produsului care i-a ferit pe români de palpitații din 1987 – Aspacardin®, până la dezvoltarea în urmă cu 20 de ani a celui mai bine vândut medicament din România (în unități terapeutice)1: Aspenter®.

De asemenea, dorința de a găsi cele mai avansate soluții pentru un viitor mai sănătos și pentru o calitate a vieții mai bună a făcut din Terapia o companie receptivă la progresul tehnologic, iar în acest sens investițiile au fost orientate în mod constant spre modernizarea secțiilor de producție și alinierea standardelor de calitate în conformitate cu cele mai înalte norme europene.

În prezent, Terapia utilizează eficace cele zece decenii de experiență pentru a dezvolta medicamente inovatoare și eficiente pentru menținerea sănătății – și nu are nicio intenție să se oprească aici. Astăzi, compania deține în portofoliul său peste 300 de forme farmaceutice, ce acoperă o gama largă de arii terapeutice, produce anual 93 de milioane de cutii de medicamente și exportă preparate farmaceutice în 25 de ţări.

Cu un portofoliu de neegalat, atât din punct de vedere al tehnologiilor de fabricație precum și al calității produselor, cu performanțe dovedite în timp, la 100 de ani de activitate Terapia – o companie SUN PHARMA se regăsește pe poziția de lider în segmentul medicamentelor generice și OTC2, fiind totodată una dintre cele mai inovatoare și longevive mărci din industria farmaceutică din România.

2021, an de centenar Terapia. În an centenar, Terapia își bazează acțiunile aniversare ale brandului pe misiunea care a ajutat la construcția acestuia, aducând și mai multă inovație prin lansarea primei terapii biologice dezvoltate de companie, sub brandul ILUMETRI® (tildrakizumab). Noul produs pentru tratarea pacienților adulți cu psoriazis demonstrează încă o dată, în mod incontestabil, implicarea şi forţa inovativă a companiei Terapia.

Vremurile s-au schimbat, misiunea Terapia a rămas aceeași. Tot în contextul aniversării, Terapia lansează și un spot construit în jurul sloganului “De 100 de ani împreună pentru oameni, pentru viață”. Spotul campaniei aniversare transpune modul în care Terapia a ținut mereu pasul cu vremurile, prin inovație, pentru a fi tot timpul alături de generații întregi de oameni prin soluții adaptate nevoilor de sănătate, deopotrivă pentru probleme vechi dar și pentru cele aduse de „vremurile noi”.

Acțiuni de pionierat atinse în premieră, în țară, de către Terapia. În anul 1999, Terapia a marcat o premieră pentru industria farmaceutică locală atunci când a devenit primul deținător al unui Certificat de bună practică de fabricaţie (GMP) emis în România de Agenţia Naţională a Medicamentului, pentru produse medicamentoase de uz uman.

Terapia a infiintat, de asemenea, in premiera, în 2002, primul Centru de Studii Clinice de Bioechivalență, care dispunea de o unitate clinică proprie, cu personal calificat.

În plus, Terapia s-a remarcat și prin acreditările dobândite de-a lungul timpului, fiind prima companie din România care a obținut certificarea GLP (Good Laboratory Practice – Certificat de Buna Practica de Laborator) și GCP (Good Clinical Practice – Certificat de Buna Practica Clinica) în anul 2003, din partea Agenției Naționale a Medicamentului.

Terapia, o companie SUN PHARMA, este cel mai mare producător de medicamente din România (Cegedim, IQVIA, unități, 2020; KeysFin, valoare, 2021). Din luna martie 2015, a devenit parte a Sun Pharma, o organizație bazată pe cercetare și dezvoltare care reunește 42 de situri de producție, în care se fabrică peste 2.000 de medicamente inovative, generice si OTC ce sunt distribuite în peste 100 de țări, prin implicarea a mai mult de 32.000 de angajați la nivel global.

9.05.2021

A murit canotorul Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic, mondial şi european

 


LUMEA SPORTULUI ROMÂNESC ESTE ÎN DOLIU ... SPORTIVUL ”SECOLULUI XX” NE-A PĂRĂSIT

Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari campioni pe care i-a avut România, a murit astăzi, la vârsta de 71 de ani.

Potrivit surselor, Ivan Patzaichin a stat internat la Spitalul Elias 3 luni, fiind diagnosticat cu o boală incurabilă. Starea lui s-a agravat în ultima perioadă, iar astăzi a fost confirmat decesul său.

„E legendă,  un CampiOM s-a transformat în stea. Ivan Patzaichin a plecat dintre noi” , a scris Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pe pagina de Facebook.

„Povestea sa e povestea succesului, a bunului simţ şi al caracterului. E povestea unui fiu al Deltei care a dat înapoi înzecit şi a inspirat oamenii să trăiască frumos. Dincolo de medaliile strălucitoare, 7 olimpice ( 4 de aur), cele 21 mondiale (9 de aur), a fost un OM dăruit şi generos. Drum lin, Ivan ! Veşnic în inimile noastre! Condoleanţe familiei ! Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească !”, se mai scrie pe pagina COSR.

 Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari campioni ai României

Ivan Patzaichin  s-a născut la 26 noiembrie 1949, în satul Mila 23, comuna Crişan, judeţul Tulcea, acolo unde a fost numit cetăţean de onoare. S-a dedicat 17 ani sportului şi a câştigat peste 40 de titluri de campion naţional şi peste 30 de campion balcanic. A fost campion european în 1969. A cucerit de opt ori medalia de aur, de şapte ori pe cea de argint şi de alte şapte ori pe cea de bronz la Mondiale. Cele mai mari performanţe le-a obţinut la Jocurile Olimpice, la care a fost prezent la cinci ediţii, între 1968 şi 1984, cucerind de patru ori aurul olimpic: Mexic 1968, Munchen 1972, Moscova 1980 şi Los Angeles 1984 şi de trei ori medalia de argint (1972, 1980 şi 1984).

Ivan Patzaichin a fost declarat Sportivul Secolului XX de Federaţia Internaţională de Kaiac-Canoe.

După ce şi-a încheiat cariera de sportiv, Ivan Patzaichin a devenit, în 1985, antrenor la acelaşi club, Dinamo Bucureşti. În perioada 1993 – 2009, Patzaichin a fost coordonatorul lotului olimpic de caiac-canoe.

Elevii săi au cucerit peste 150 de medalii la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Campionate Europene, fiind, din acest punct de vedere, unul dintre antrenorii de top la nivel mondial.

Ca antrenor, a cucerit peste 150 de titluri la Olimpiade, Campionate Mondiale şi Europene. Recunoscut drept unul dintre cei mai mari campioni ai secolului al XX-lea, în 1990, Comitetul Internaţional Olimpic i-a acordat cea mai înaltă distincţie a acestui for, „Colanul de Argint”.

Patzaichin a fost implicat în activităţi de recuperare a meşteşugurilor şi tradiţiilor, în proiecte educative şi culturale, precum şi în iniţiative care reinventează, în mod creativ, tradiţii vechi româneşti.

A militat pentru scoaterea la lumină a felului tradiţional de a interacţiona cu natura, specific societăţilor tradiţionale rurale, fără a avea nostalgia „vremurilor trecute”, ci recunoscând valoarea unor ritualuri şi obiceiuri verificate de istorie pentru protecţia mediului şi valorizarea comunităţilor.

De exemplu, folosirea ecoturismului ca un vehicul de dezvoltare locală echilibrată pentru Delta Dunării a fost un obiectiv pe termen lung asumat de Ivan Patzaichin, încă de la lansarea sa în domeniul antreprenoriatului social.

Fiul Nadiei Comăneci uimeşte pe toată lumea cât de repede a crescut

 


Nadia Comăneci și Bart Connor se mândresc cu Dylan-Paul, băiatul lor de 15 ani care practică diverse sporturi, printre care și gimnastica, în paralel cu școala.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Câinelui, soțul Nadiei, Bart Conner, a postat pe Twitter o poză cu Dylan și cu ultimul venit în familie, un pudel australian.

Unul dintre internauți a remarcat cât de mult a crescut Dylan în înălțime și a comentat: „E greu de spus din acest unghi, dar pare că Dylan a crescut un picior !” (n.r. – aproximativ 30 de centimetri). „Da, probabil”, a fost replica pe care i-a dat-o Bart.




Gimnastica nu este singura pasiune pe care o are fiul Nadiei Comăneci. Dylan Paul Conner practică și fotbal, golf, hochei și înot. Totuși, gimnastica ar fi cea care l-ar atrage cel mai mult. O dovadă în acest sens o reprezintă clipurile și imaginile pe care mama lui le postează pe rețelele de socializare, în care el apare la antrenamente și concursuri. De altfel, anul trecut tânărul a câştigat şi primul său concurs.

În primăvara acestui an, Nadia Comăneci a serbat nunta de argint, pe data de 27 aprilie. Zeița de la Montreal și soțul ei, fostul gimnast american Bart Conner, au împlinit 25 ani de la nunta din 27 aprilie 1996, care a avut loc la București. Nașii lor au fost Adrian Năstase și soția lui, Dana.

9.04.2021

Moțiunea de cenzură a fost depusă

 


USR-PLUS a depus la Senat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu, iar AUR depune aceeași moțiune la Camera Deputaților

AUR a renunțat la criticile aduse USR PLUS din moțiunea de cenzură, iar moțiunea susținută de cele două partide este surpriza politică a anului.

„Nu dorim să intrăm în conflicte ideologice și stilistice cu ceilalți parlamentari care vor debarcarea lui Florin Cîțu din funcție. Așadar textul moțiunii inițiate de noi va fi unul minimal, care se rezumă la chestiunile care îl vizează pe viitorul fost premier”, a declarat George Simion.

Imediat, după ce USR PLUS a depus moțiunea la Senat, și liderul AUR George Simion a anunțat că a depus moțiunea la Camera Deputaților și a declarat că AUR a fost singura forță politică ce a avut curajul să ia inițiativa acestei moțiuni.

Miniștrii USR își dau demisia

Liderul USR, Dan Barna, a anunțat la depunerea moțiunii că la începutul săptămânii viitoare miniștrii USR vor demisiona din Guvern.

”Nu s-a discutat despre asta, dar evident că la începutul săptămânii viitoare ne vom depune și demisiile, odată ce a început procedura cu moțiunea de cenzură. Florin Cîțu nu mai are sprijinul politic al USR-PLUS”, a spus Dan Barna.

”Nu mai putem să lucrăm cu premierul Florin Cîțu pentru că nu mai inspiră încredere, de două trei ori am vorbit niște lucruri și apoi le-a încălcat. Noi nu vrem să intrăm în jocurile politice interne din PNL, este problema lor. Din păcate, acolo contează mai mult bătălia internă și au luat decizia de a-l susține pe Florin Cîțu.”, a declarat și Dacian Cioloș.

Textul integral al moțiunii de cenzură este următorul:

”Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi!

Domnule Președinte al Senatului,

Domnule Președinte al Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor Senatori și Deputați,

Domnule Prim-ministru,

Doamnelor și domnilor Miniștri,

România este condusă în acest moment de un guvern, care nu mai are legitimitate politică pentru că îi lipsește susținerea unei majorități parlamentare. Cea mai mare lipsă a guvernului condus de Florin Cîțu este însă lipsa legitimității morale. O persoană care a avut grave probleme cu legea în trecut și care abuzează de ea în prezent, nu prezintă garanțiile minim necesare pentru a conduce puterea executivă din România.

Florin Cîțu a dovedit în ultimele luni că este incapabil să conducă un guvern de coaliție, că este incapabil să iasă din logica unei gândiri înguste de partid. Acest om și cei care îl susțin par hotărâți să sacrifice interesul general, bunăstarea cetățenilor acestei țări, doar pentru a câștiga competiția internă din cadrul partidului lor.

Acest lucru este inadmisibil!

Doamnelor și doamnelor,

România traversează o perioadă foarte dificilă din punct de vedere economic și social. Țara noastră se confruntă cu riscuri și amenințări pe termen scurt și mediu, peste care se suprapun evoluții nefavorabile pe termen lung la care noi, ca societate, nu am găsit încă un răspuns adecvat. Amenințările imediate țin de criza de sănătate publică generată de pandemia de SARS-CoV-2 sau mediul economic instabil supus unor turbulențe semnificative din cauza creșterilor generalizate de prețuri la numeroase produse și servicii de bază, de la energie și până la materialele de construcții. Peste aceste provocări imediate se suprapun probleme structurale vechi: îmbătrânirea populației, descreșterea demografică, exodul forței de muncă, servicii publice deficitare precum sănătatea și educația și un aparat de stat care nu funcționează la nivelul secolului XXI, ci pare capturat de grupuri de interese de clan sau familie politică.

România are o nevoie uriașă de investiții în infrastructură și servicii publice de calitate pentru cetățenii săi. Nu vom opri exodul românilor peste granițe și nu-i vom convinge că pot avea un viitor bun în propria țară, dacă nu le vom oferi motive solide să rămână aici, indiferent că locuiesc la oraș sau în mediul rural.

Aceasta este misiunea oricărui guvern al României, de orice culoare politică: bunăstarea tuturor locuitorilor acestei țări. Nu doar bunăstarea primarilor unui partid, nu doar bunăstarea celor care votează cu un anumit partid, nu doar bunăstarea celor care fac parte din anumite cercuri restrânse de interese.

Dacă nu vom construi o țară pentru toți românii, vom sfârși cu o țară din care toți oamenii onești aflați în afara unor cercuri înguste de interese vor pleca. Aceasta este miza sau obiectivul pe care trebuie să le aibă în vedere orice forță politică și orice om politic care ajunge într-o funcție din statul român.

Din păcate, premierul Florin Cîțu și cei care îl susțin au arătat unei țări întregi că interesele de grup sau de partid sunt mai presus decât interesele țării. Pentru a obține sprijinul necesar alegerii în funcția de președinte al PNL, Florin Cîțu a imaginat și pus în aplicare un plan de finanțare a primarilor liberali cu bani de la bugetul național.

Fără să instituie criterii clare de selecție a proiectelor, de monitorizare și auditare a acestora, Planul național de investiții „Anghel Saligny” este doar o pușculiță de partid. Pentru punerea în aplicare a acestei scheme de influențare a votului la congresul PNL, Florin Cîțu a demis ministrul Justiției și a numit imediat un interimar care să-i execute ordinele. Îl încurcau procedurile legal-administrative ce trebuiau urmate, așa cum se face într-un stat de drept.

Are România nevoie de investiții? Cu siguranță da. Dar la un plan național trebuie să aibă acces orice comunitate locală, indiferent de culoarea politică a primarului. Trebuie să ieșim din logica relațiilor de cumetrie și a baronilor locali pentru a construi o societate și o țară în care să se regăsească fiecare cetățean și în care accesul la sursele publice de investiții să se facă pe bază de merit și competență, nu pe baza carnetului de partid al primarului.

Doamnelor și domnilor,

În orice guvernare, persoana care ocupă funcția de prim-ministru e foarte importantă. Această persoană dă tonul guvernării și de aceea trebuie să fie cineva cu un caracter exemplar, situat deasupra oricăror suspiciuni de corupție sau comportament imoral. Îndeplinește domnul Florin Cîțu aceste condiții? Categoric, NU!

Acest om a avut grave probleme cu justiția din Statele Unite ale Americii. Pentru infracțiunile sale a fost încarcerat. De alte obligații, precum restituirea unor sume de bani împrumutate, s-a eschivat.

În România este acuzat că și-a favorizat familia în cazul unei împroprietăriri cu păduri și că, odată intrat în posesia acestor păduri, le-a ras.

De când este în funcția de prim-ministru a acționat de cele mai multe ori doar în interes personal sau de partid.

Merită România să aibă un prim-ministru precum Florin Cîțu? Merită românii să fie conduși de un infractor care a fost încarcerat pentru faptele sale? Categoric, NU!

Cum poate un individ cu asemenea profil moral, sau mai bine zis cu un asemenea profil infracțional, să mai fie prim-ministrul acestei țări?

Doamnelor și domnilor,

Guvernarea nu este despre partide, despre împărțirea ministerelor și a bugetului, ci este despre oameni. Guvernarea trebuie să răspundă la întrebarea „cum să facem mai bună viața locuitorilor acestei țări?”. Acest lucru nu se poate face fără respectarea principiilor democratice și ale statului de drept.

Un guvern, orice guvern, care nu poate sau nu vrea să lucreze în interesul tuturor cetățenilor acestei țări este un guvern ilegitim, care trebuie demis.

Este evident că bunăstarea românilor nu contează pentru Florin Cîțu și guvernul pe care îl conduce. Ceea ce pare să conteze pentru acesta este doar lupta de putere din PNL. Pentru a se putea dedica competiției interne din partid, considerăm că este mai bine să îl degrevăm de responsabilitatea guvernării.

Guvernul condus de Florin Cîțu trebuie demis! România are nevoie de o nouă guvernare, legitimată prin votul Parlamentului și în a cărui componență să nu se regăsească persoane cu un trecut penal.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Fiți de partea românilor, nu de partea infractorilor, a politrucilor și a „băieților deștepți”!

Votați pentru demiterea guvernului Cîțu !”

DONALD TRUMP revine în forță. Criza din Afganistan ar putea să-l propulseze direct la Casa Albă

 


Fostul președinte Trump este „aproape gata” să își anunțe candidatura la președinție în 2024, potrivit reprezentantului Jim Jordan, informează Daily Mail.„Președintele Trump, va candida din nou”, a declarat congresmanul într-un clip difuzat de jurnalista Lauren Windsor de la Undercurrent TV. 

„Crezi?”, se aude o altă persoană din conversație spunând. „Știu că da, da, am vorbit cu el ieri”, a spus Jordan, vorbind la un eveniment al Partidului Republican din comitatul Dallas, în Iowa. 

„El este pe cale să anunțe după toată această nebunie din Afganistan”, a continuat republicanul din Ohio. 

Windsor a tachinat afirmația lui Jordan pe Twitter înainte de a publica clipul. După ce a postat pe Twitter remarcile lui Jordan, un purtător de cuvânt al congresmanului a susținut că acesta nu a spus așa ceva. 

Între timp, fostul consilier al lui Trump, Jason Miller, a declarat joi că este aproape sigur că Trump va candida din nou.  

„Aș spune undeva între 99 și 100%. Cred că va candida cu siguranță în 2024”, a declarat Miller.

Fostul președinte a rămas evaziv cu privire la planurile sale pentru 2024 și chiar a afirmat că nu avea voie 'legal' să spună dacă va candida. 

Dar în august, el a făcut remarci revelatoare pentru prezentatorul Fox News Sean Hannity, care l-a întrebat dacă va candida din nou. 

„Întrucât legile privind finanțarea campaniilor electorale sunt extrem de complicate și incredibil de stupide, de fapt nu am voie să răspund la această întrebare, vă vine să credeți?” a spus Trump.

El a continuat: „Mi-ar plăcea să răspund. Dar permiteți-mi să o spun astfel, cred că veți fi fericiți și cred că mulți dintre prietenii noștri vor fi foarte fericiți. Dar de fapt nu am voie să răspund, face lucrurile foarte dificile dacă o fac”.

Trump a dezvăluit la începutul acestei săptămâni că va vizita în curând Iowa, unde se desfășoară prima adunare electorală din țară. 

Trump a apărut în emisiunea lui Todd Starnes Show, unde s-a lăudat cu mărimea mulțimii la mitingurile sale din Alabama și Ohio. „Facem mai multe”, a spus el. „Mergem în Iowa. Mergem în Georgia. Vom merge și în altele”. 

Alți potențiali candidați despre care se zvonește că ar putea candida au făcut deja deplasări în Iowa în acest an, printre care fostul vicepreședinte Mike Pence, fostul ambasador la ONU Nikki Haley și fostul secretar de stat Mike Pompeo. 

Republicanii care se gândesc la o candidatură în 2024 sunt blocați în incertitudine până când fostul președinte va lua o decizie, întrucât Trump este încă favorit să câștige nominalizarea în majoritatea sondajelor efectuate în rândul alegătorilor republicani.