1.10.2022

VLADIMIR PUTIN : ”În Kazahstan au fost folosite tehnologiile Maidanului din Kiev”

 


La summit-ul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat că în Kazahstan au fost folosite tehnologiile Maidanului din Kiev.

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat că în Kazahstan au fost folosite tehnologiile Maidanului din Kiev, inclusiv asistența informațională.

“Au fost folosite grupuri de luptători bine organizate și bine dirijate, ceea ce a spus de curând președintele Tokaev, inclusiv care au fost instruiți, este evident, în tabere de teroriști de peste hotare”, a declarat Putin la ședința extraordinară a Consiliului de Securitate Colectivă a OTSC.

El a spus că Kazahstanul s-a confruntat cu o amenințare directă la adresa statalității și la această agresiune a fost necesar de a se reacționa imediat. Președintele a remarcat că OTSC a reușit să ia măsurile necesare în mod maximum de operativ.

“Eu vreau să menționez că lucrul minuțios, desfășurat ani la rând în cadrul OTSC, privind formarea unui sistem integru de securitate a statelor membre, bineînțeles, și forțele de menținere a păcii ale OTSC”, au dat rezultate, a declarat Putin, fiind citat de RIA Novosti.

El a mai spus că ceea ce s-a întâmplat în Kazahstan îi privește pe toți membrii OTSC.

https://ro.sputnik.md/20220110/putin-in-kazahstan-au-fost-folosite-tehnologiile-maidanului-din-kiev-47897238.html

Klaus Iohannis plimbă ursul la Parlament

 


Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis luni, 10 ianuarie 2022, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Klaus Iohannis arată, în textul transmis Senatului, că față de conținutul normativ al legii transmise la promulgare, unele dintre dispozițiile acesteia sunt neclare, de natură să genereze probleme în aplicare și, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament.

Președintele Senatului

În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată, formulez următoarea

CERERE DE REEXAMINARE

asupra

Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative reglementează intervenția imediată în cazul situațiilor critice generate de exemplare de urs brun care pun în pericol viața sau integritatea corporală a cetățenilor. Aprobând măsurile cuprinse în acest act normativ, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 completează acest cadru normativ prin instituirea unor norme referitoare la zonele în care se pot realiza intervențiile imediate asupra exemplarelor de urs brun, asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și asupra modului de punere în aplicare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021.

Față de conținutul normativ al legii transmise la promulgare, considerăm însă că unele dintre dispozițiile acesteia sunt neclare, de natură să genereze probleme în aplicare și, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament.

În acest context, subliniem că revine Parlamentului sarcina de a găsi un just echilibru între protejarea dreptului la viață și integritate fizică a persoanelor, pe de-o parte, și prevenirea atacurilor săvârșite de către animale sălbatice ce aparțin unor specii protejate, pe de altă parte, prin soluții legislative care să asigure un climat de siguranță în comunitățile direct afectate, dar să contribuie și la protejarea acestor specii.

1. Potrivit anexei nr. IV la Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, ursul brun este o specie protejată, uciderea exemplarelor din această specie fiind posibilă, prin derogare de la obligațiile de protecție riguroasă a speciilor protejate, sub rezerva îndeplinirii condițiilor expres prevăzute la art. 16 din această directivă.

În scopul permiterii unor intervenții imediate pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora și prin raportare la legislația europeană a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021, ale cărei prevederi se aplică numai în intravilanul localităților. Prin Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021, Parlamentul a eliminat însă sintagma „în intravilanul localităților” atât din titlul, cât și din cuprinsul ordonanței de urgență, lărgind astfel sfera de aplicare a metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun atât pentru intravilanul, cât și pentru extravilanul localităților.

Din această perspectivă, apreciem că extinderea ariei de aplicare a măsurilor de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar fi impus circumstanțieri, proceduri clare, criterii obiective, precum și instituirea unui control și a unor responsabilități corelative din partea autorităților din domeniul mediului. În absența acestora, aplicarea legii în forma transmisă la promulgare poate genera riscul apariției unor abuzuri. În plus, considerăm că măsurile de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar trebui reglementate astfel încât derularea acestora în mediul natural al exemplarelor de urs brun să fie una cu caracter de excepție, cu un regim juridic strict și care să se coreleze cu întreaga legislație în domeniu, inclusiv cu procedurile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

2. Potrivit art. I pct. 8 din legea transmisă la promulgare, în conținutul normativ al Ordonanței de urgență nr. 81/2021 se introduce un articol, art. 51, cu următorul cuprins: „ Art. 51 – Prin excepție de la prevederile art. 4 și 5, se regăsește în situația stării de necesitate prevăzută la art. 20 alin. (2) din Legea 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare, persoana care, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane”.

Așadar, prin noul art. 51 din Legea de aprobare a Ordonanței de urgență nr. 81/2021, se instituie o prezumție legală potrivit căreia este în stare de necesitate persoana care, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane.

Menționăm că, potrivit art. 20 alin. (1) din Codul penal, este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită în stare de necesitate. Totodată, potrivit art. 20 alin. (2) din Codul penal, este în stare de necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

Apreciem că din analiza comparativă a dispozițiilor art. 20 alin. (2) Cod penal și a celor ale art. 51 din legea supusă reexaminării rezultă că acestea din urmă instituie o nouă definiție a stării de necesitate, diferită de cea reglementată prin norma generală prevăzută la art. 20 alin. (2) Cod penal, însă cu o sferă distinctă de aplicare și cu un conținut mai larg. Situația stării de necesitate, astfel cum este definită prin acest nou articol, va fi aplicabilă numai persoanelor aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, care recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane. În plus, considerăm că, prin trimiterea la art. 20 alin. (2) din Codul penal, norma este lipsită de precizie, nefiind clar în ce măsură condițiile enunțate în text se aplică în mod cumulativ cu cele prevăzute de Codul penal.

Lipsa de claritate a reglementării este de natură să genereze nu doar dificultăți de aplicare, ci și consecințe semnificative din perspectiva regimului răspunderii penale. Pe de o parte, în cuprinsul normei nu se menționează că aceasta derogă de la norma generală, iar, pe de altă parte, asimilarea situațiilor în cauză cu o stare de necesitate riscă să creeze un regim al răspunderii penale derogatoriu, distinct al persoanelor vizate, cu consecințe importante.

Față de cele arătate, considerăm că soluția legislativă prevăzută la art. I pct. 8 din legea supusă reexaminării trebuie reanalizată de Parlament atât sub aspectul clarității sale, cât și sub aspectul corelării conținutului normativ cu legea penală.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român și de unică autoritate legiuitoare a țării, vă solicităm reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.”, se arată în cererea trimisă de Klaus Iohannis preşedintelui Senatului, Florin Cîţu.

BANI pentru tinerii care se întorc din străinătate, în România ! Care sunt condițiile

 


Statul român oferă un stimulent consistent pentru românii care aleg să se întoarcă acum în țară. Autoritățile pun la bătaie 40.000 de euro dacă se respectă condițiile.

Se dau bani pentru tinerii care se întorc din străinătate, în România. Astfel, discutăm despre un imbold pe care autoritățile îl acordă tinerilor români stabiliți peste granițe, pentru ca aceștia să vină în România și să-și dezvolte propria afacere în domeniul agriculturii, care s-a dezvoltat extrem de mult în ultimii ani, pe toate planurile.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a aprobat deja sute de proiecte puse la bătaie de tinerii plecați din țară, care au decis să vină acasă și să pornească propria afacere.

Tinerii care vor să beneficieze de acest stimulent, trebuie să știe că statul impune câteva reguli persoanelor care vor să obțină acest bonus. În mare parte, e vorba despre condiții minime pe care aceștia trebuie să le îndeplinească, pentru a demonstra că sunt potriviți pentru această ocupație și că vor putea pune pe picioare proiecte durabile și eficiente.

„Numărul total al proiectelor aprobate până în prezent este de 485. Fiecare beneficiar primește în cont, în două tranșe, o sumă fixă eligibilă de 40.000 de euro nerambursabilă, dacă exploatația are între 12.000 – 29.999 SO, și 50.000 de euro, dacă exploatația are între 30.000 – 50.000 SO.

În sesiunea de depunere a proiectelor din 2021, adresată tinerilor din diaspora care doresc să se instaleze ca șefi/ manageri de exploatație, au fost introduse câteva simplificări față de sesiunea anterioară :

-au avut un loc de muncă în țări membre UE sau țări terțe UE în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară, cel puțin 3 luni neîntrerupte, în ultimele 24 luni (față de 12 luni în sesiunea anterioară) dinaintea depunerii Cererii de finanțare

– sau au absolvit în ultimele 60 de luni înaintea depunerii Cererii de finanțare un program de studiu în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară: postuniversitar, universitar, preuniversitar, în țări membre UE sau țări terțe UE”, explică lantulalimentar.ro.

A început şcoala pentru copiii de grădiniţă şi pentru elevii din ciclul primar

 


Preşcolarii şi elevii din învăţământul primar se întorc luni (10 ian) în bănci după vacanţa de iarnă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

De azi a început şcoala pentru copiii de grădiniţă şi pentru elevii din ciclul primar. În schimb, elevii de gimnaziu şi de liceu, precum şi cei din învăţământul profesional şi postliceal au început cursurile cu o săptămână mai devreme, pe data de 3 ianuarie.

Primul semestru se va încheia pe 14 ianuarie şi semestrul al doilea va începe pe 17 ianuarie, potrivit G4media.

Următoarea vacanţă – cea de primăvară (Paşte) – va fi de vineri, 15 aprilie – până duminică, 1 mai.

STRUCTURA ANULUI ŞCOLAR 2021-2022 

Anul școlar 2021- 2022 se structurează pe două semestre (34 de săptămâni), după cum urmează :

Semestrul I a avut 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021- 22 decembrie 2021.

Semestrul al II-lea va avea 20 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 10 ianuarie 2022 - 10 iunie 2022, cu includerea programului ,,Școala Altfel’’, în perioada 8 - 14 aprilie, interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare.

STRUCTURA ANULUI ŞCOLAR 2021-2022. Vacanțele elevilor în anul școlar 2021- 2022

25 - 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;

23 decembrie 2021- 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;

15 aprilie 2022 - 1 mai 2022: vacanța de primăvară;

11 iunie 2022 - până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară.

1.09.2022

Guvernul României informează !

 


Reprezentanții Guvernului României informează, pe pagina de Facebook, faptul că, începând de sâmbătă, 8 ianuarie 2022, dată la care se prelungește starea de alertă, intră în vigoare anumite măsuri. Care sunt acestea :

Starea de alertă a fost prelungită pe teritoriul României, începând cu data de sâmbătă, 8 ianuarie 2022.

Reprezentanții Guvernului României anunță, pe pagina lor de Facebook, faptul că începând de astăzi, 8 ianuarie 2022, purtăm masca pe stradă și doar măștile omologate.

Izolarea este de 7 zile pentru pozitivii care sunt vaccinați și de 10 zile pentru cei care nu sunt vaccinați.

Începând din 8 ianuarie 2022 masca de protecție trebuie purtată în toate spațiile publice închise și deschise. Acest lucru înseamnă că masca trebuie purtată și pe stradă.

Măștile din material textil sau plastic nu sunt eficiente pentru prevenirea infectării, cele mai eficiente fiind cele chirurgicale cu trei pliuri sau cele FFP 2. Nu purtați măști din material textil sau plastic pentru că riscați să vă îmbolnăviți și să îi îmbolnăviți pe cei din jurul dumneavoastră. Singurele măști acceptate sunt cele chirugicale și cele FFP 2.

Persoane exceptate de la portul măștii sunt:

Copiii cu vârste sub 5 ani

Persoanele care sunt singure în birou

Prezentatorii tv și invitații acestora, cu condiția păstrării distanței de 3 metri între persoane

Reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane

Vorbitorii aflați în spații închise sau deschise, cu condiția păstrării distanței de 3 metri față de alte persoane

Persoanele care desfășoară activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitante, ori activități sportive

Persoanele cu dizabilități cognitive

Pot fi scutite de portul măștii, la locul de muncă, persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, dar numai după evaluarea medicului de medicina muncii, informează Guvernul României

Toate detaliile privind portul măștii pot fi găsite în Ordinul de ministru comun(Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne) numărul 30/1/7 ianuarie 2022.

https://ro.sputnik.md/20220108/guvernul-anunt-de-ultim-moment-masuri-obligatorii--47860870.html

1.08.2022

Bulgaria va trece la euro începând cu 1 ianuarie 2024. Ce va face România

 


Bulgaria va trece la euro începând cu 1 ianuarie 2024, anunțul fiind făcut de Asen Vasilev, viceprim-ministru şi ministru bulgar al Finanţelor.

„În prezent, suntem pe deplin pregătiţi, din punct de vedere tehnic, pentru introducerea monedei euro; mai rămân doar câteva sarcini mici de finalizat, astfel încât nu există niciun dubiu că la 1 ianuarie 2024 se va face tranziţia la euro”, a anunţat Vasilev vineri, 7 ianuarie.

Anterior s-a anunțat că timp de o lună după introducerea euro, oamenii vor putea plăti atât în euro, cât și în leva. În plus, schimbul de leva în euro va fi gratuit timp de jumătate de an. Un euro valorează 1,95583 leva.

Următorul raport privind trecerea la euro a României va stabili drept ţintă anul 2029, deci o amânare cumulând 15 ani faţă de termenul iniţial, respectiv un decalaj de 22 de ani de la intrarea în Uniunea Europeană (UE), spune Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, citat de ZF.

Sentinţa lui ia în calcul situaţia din prezent a indicatorilor din tabloul macroeconomic al ţării în raport cu criteriile de la Maastricht privind con­vergenţa nominală, care necesită substan­ţiale corecţii şi timp pentru realizarea acestora.

Trecerea la euro a fost până acum o ţintă mişcătoare în România. Iniţial, obiectivul a fost 2014. Apoi, a urmat o perioadă „fără ţintă“. Ulterior, s-a profilat momentul 2019 pentru trecerea efectivă la moneda unică europeană şi apoi anul 2024, pentru ca următoarea ţintă să fie 2029. Moment la care vor fi trecut deja trei decenii de când euro a fost cotat pentru prima oară la Bucureşti, în 1999, la un curs de 13.000 de lei vechi (echivalentul a 1,3 lei în prezent).

„Lipsa de voinţă politică a decidenţilor în succesiunea guvernărilor după aderarea la UE în 2007, în scopul aderării la zona euro, este demonstrată de faptul că România a schimbat până în prezent, pe baza rapoa­rtelor elaborate de instituţiile şi specialiştii reprezentativi ai statului, de trei ori anul-ţintă pentru adoptarea euro, res­pectiv 2014, 2019 şi 2024“, a explicat Florin Georgescu într-o prezentare realizată cu ocazia lansării cărţii „Capitalism şi capitalişti fără capital în România“.

El a amintit că din cele 11 state foste comuniste care au aderat la UE, cinci au intrat deja în aria euro, iar alte două în anticamera acestei zone.

Bulgaria şi Croaţia au fost primite de anul trecut în antecamera zonei euro şi în câţi­va ani pot adopta moneda unică europeană.

În cazul României, momentul la care ar adera la zona euro se tot îndepărtează, în loc să se apropie.

România a avut o fereastră de oportu­ni­tate între 2015 şi 2017, când putea solicita oficial intrarea în antecamera zonei euro (mecanismul de schimb valutar ERM II) în con­diţiile în care atunci îndeplinea toate cri­te­riile de convergenţă nominală instituite prin Tratatul de la Maastricht care privesc sta­bilitatea preţurilor, sustenabilitatea finan­ţelor publice şi a gradului de îndatorare, sta­bilitatea cursului de schimb şi nivelul ratelor do­bânzilor pe termen lung. În schimb, acum România nu mai îndeplineşte toate aceste criterii.

În 2020, România avea un deficit bu­getar de 9,2% din PIB, rata inflaţiei medie anuală IAPC era de 2,3%, datoria publică era de 47,3% din PIB, iar dobânzile medii pe termen lung erau de 3,9% (referinţa fiind de 2,7%).

În 2021, inflaţia anuală poate depăşi 7% la final de an, în condiţiile în care în octombrie şi noiembrie era în jurul a 7,8% – 7,9%, datoria publică a României poate trece de 50% din PIB, ţinta de deficit bugetar este de circa 7% din PIB pentru acest an.

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat începerea analizei în vederea emiterii unei monede euro digitală. Aceasta nu ar înlocui numerarul, ci ar fi o completare menită să ofere firmelor și cetățenilor din zona euro „un mijloc de plată simplu, unanim acceptat, sigur și de încredere.”

Potrivit BCE, banca centrală a celor 19 țări din Uniunea Europeană care utilizează euro, în octombrie ar urma să înceapă etapa de investigare a felului în care ar putea funcționa „euro digital”. Aceasta ar dura circa doi ani și, după cum a explicat pentru Europa Liberă Marius Morra, fondatorul platformei de schimb de criptomonede LDV Exchange, perioada de implementare a proiectului ar mai adăuga câțiva ani până la apariția efectivă a monedei euro digitale.

„Totul se digitalizează, nu mai ținem monedele la saltea sau în portofel, este un lucru bun. Oricum nu mai folosim prea mult numerar, banii sunt mai degrabă la bancă, pe card, îi folosim electronic”, spune Marius Morra. Iar un euro digital ar asigura o mult mai mare transparență și trasabilitate a costurilor. Importantă este, spune. Marius Morra, și disocierea clară dintre un euro digital și o eventuală criptomonedă.

Euro digital ar fi echivalentul bancnotelor euro, dar în format digital. Ar fi o formă electronică de monedă emisă de Eurosistem (BCE și băncile centrale naționale) și accesibilă tuturor cetățenilor și firmelor.

O monedă euro digitală nu ar înlocui numerarul, ci mai degrabă l-ar completa. Eurosistemul va continua să îți asigure accesul la numerar în întreaga zonă euro.

O monedă euro digitală îți va oferi o opțiune suplimentară în ceea ce privește modalitățile de plată, facilitând plățile și contribuind la accesibilitate și incluziune.

„Una dintre principalele caracteristici ale unei criptomonede este descentralizarea – nu există un emitent, pe când în cazul unui euro digital vorbim de un emitent: BCE”. Dar, adaugă Marius Morra, efectul pe piața criptomonedelor ar fi unul pozitiv – oamenii vor fi mai familiarizați cu digitalizarea și va crește încrederea lor în acest gen de tranzacții. În plus, fiind o monedă căreia nu îi fluctuează valoarea, nu va putea fi vorba despre vreun efect speculativ. Un euro digital ar fi un răspuns firesc la gradul ridicat de utilizare a digitalizării în prezent, în special în urma pandemiei de COVID-19.

Potrivit Băncii Centrale Europene „activitatea experimentală desfășurată până acum a evidențiat faptul că nu există limitări tehnologice semnificative în privința emiterii unei monede euro digitale și că există numeroase moduri în care aceasta ar putea fi concepută”. 

BCE afirmă că euro digital :

ar fi un instrument rapid, ușor și sigur pentru efectuarea plăților zilnice;

ar sprijini digitalizarea economiei europene și ar încuraja în mod activ inovarea în domeniul plăților de mică valoare;

„Vom colabora cu factorii de decizie la nivel european și îi vom informa periodic cu privire la constatările noastre. Vom implica și cetățenii, comercianții și sectorul plăților.”

La momentul actual, discutăm despre cum ar putea arăta o monedă euro digitală. Această etapă de investigare a început în luna octombrie 2021 și va dura doi ani.

Vom analiza modul în care o monedă euro digitală ar putea fi concepută și distribuită comercianților cu amănuntul și populației, precum și impactul pe care l-ar avea asupra pieței și modificările legislației europene care ar putea fi necesare.

Decizia privind elaborarea unei monede euro digitale va fi luată pe baza acestei etape de investigare.

DIANA ȘOȘOACĂ : ”Cel mai rău lucru la români este uitarea și trădarea”

 


Senatoarea Diana Șoșoacă transmite pe conturile sale de socializare clarificări cu privire la relația sa cu AUR și vorbește despre oamenii infiltrați ai sistemului

Diana Șoșoacă revine în stilul caracteristic și arată că nimeni din politică nu a ajutat-o, ea dorind să facă această clarificare ”pentru inconștienții care spun că m-ar fi ajutat AUR și Simion”.

Ea spune că Simion a venit împins de susținători alături de ea și de soțul ei atunci când au fost prigoniți, după care și-a făcut două poze și a plecat.

Șoșoacă a făcut referire și la disputele ei cu AUR, explicându-le celor care cer unitate între naționaliști : ”Unitatea se realizează între oameni cu reale intenții bune, care luptă real pentru popor, adevăr și împotriva trădătorilor”.

Ea observă că unora dintre cititori le-au plăcut luările ei de poziție împotriva trădătorilor și hienelor, dar le-au displăcut total ceea ce a spus despre cei pe care lumea îi vede de puțin timp și pe care îi cred de partea poporului, ”dar nu cunoașteți nimic despre ei, trecutul lor și ceea ce fac ei în mod real și care aparțin în fapt unor servicii”, atacă dur Șoșoacă.

În loc să stați să ascultați cu atenție ce spun, continuă Șoșoacă, ați început să dați cu noroi în omul care vă spune adevărul, doar pentru că Adevărul este crunt și dureros.

”Nu v-am mințit niciodată. Am fost alături de voi și am fost printre primii oameni care au luat atitudine și au făcut acțiuni reale pentru acest popor. Nu mi-am închipuit vreodată că puteți fi atât de ușor duși de nas. Cel mai rău lucru la români este uitarea și trădarea. De aceea nu am avut nicio șansă și nici nu o să avem, dacă nu schimbăm paradigma”, le atrage ea atenția cititorilor.

Unire, da, dar nu cu oamenii serviciilor

Șoșoacă arată că ea îi cunoaște pe acești oameni, i-a văzut, a vorbit și vorbește cu ei și are informații pe care oamenii nu le au și nu le vor avea niciodată, pe care le verifică personal.

”Unire da, dar nu cu oamenii serviciilor, acea parte a serviciilor trădătoare, și mai ales ale serviciilor externe”, spune răspicat Șoșoacă.

Senatoarea mai arată că, dacă ar fi vrut avantaje, le avea, la câte i s-au promis ca să se oprească din ceea ce face.

”Și nu mi s-a promis doar pentru mine, ci pentru întreagă familie. AM REFUZAT. Poate sunt o idealistă să mai cred în moralitate, adevăr, recunoștință....poate, dar nu mă schimb la aproape 50 de ani. Am pus la bătaie tot și mi-au atacat familia, proprietatea, independența, libertatea. Și am mers înainte”, își expune ea crezul.

”Nimeni din politică nu m-a ajutat. Asta pentru inconștienții care spun că m-ar fi ajutat AUR și Simion. Cei care m-au ajutat sunt avocații, prietenii mei, Av. Gabi Cacescu, Av. Mihai Rapcea, Av. Iulia Medeleanu, av. Gabriela Nuț, Av. Gabriela Sfichi, Magistratul Angelo Giorgianni și Organizația Mondială pentru Viață, care au luat atitudine la nivel mondial în apărarea mea și ziariștii adevărați din România care au luat o atitudine memorabilă”, arată Șoșoacă.

Ea își continuă clarificările și relatează, pentru neștiutorii care spun că George Simion a ajutat-o, că acesta a sunat-o să îi spună că îl sună lumea și îi cere să vină lângă ea și soțul ei și dacă ar trebui să vină, o întreba el.

”George a făcut câteva poze cu noi și a plecat. I-am mulțumit pentru prezența. În rest, nimeni nu a făcut nimic și nici vreun telefon nu am mai primit. NU LA GEORGE SIMION m-am referit în emisiune, pentru cei care vorbesc fără să gândească. Se știe el parlamentarul care este și care joacă dublu”, mai spune senatoarea.

Ea le transmite cititorilor să înțeleagă că se luptă cu un sistem extrem de puternic la nivel mondial, că acest sistem a omorât oameni pentru a-și impune dictatura și că serviciile sunt implicate total, aducându-și oameni cu charismă, care să acapareze încrederea poporului, pentru ca, mai apoi, să își instaureze sistemul dictatorial.

Consecințele trădării politicienilor

”Este același mod de acțiune pe care l-au implementat cu politicienii care au trădat România. Uitați-va ce ați votat până acum, cum v-au dus de nas cu un limbaj calm, plin de neologisme, îmbrăcați la 4 ace, oamenii perfecți, eleganți, manierați, scrobiți, promisiuni....și? Unde au adus România? Unde este poporul român? Aruncat în 4 zări și înlocuit cu alte nații”, a izbucnit senatoarea.

Consecințele se văd: industrie nu mai avem, agricultura au luat-o străinii, pământul este vândut străinilor, salarii mari pentru politicieni, infime pentru marea masă a poporului, sărăcie lucie, pensii speciale folosite ca șpagă pentru a servi sistemului, arată Șoșoacă.

”Vreți o altă ROMÂNIE? Vreți să aveți o viață frumoasă? Cum? Aducând oameni ai sistemului, care joacă teatru ca să va capteze atenția și susținerea, pentru ca mai apoi să preia conducerea și să implementeze noua ordine mondială în liniște, pentru că voi veți fi liniștiți că aveți "patrioți" la putere”, își arată ea revolta.

Aduceți-va aminte, le mai spune ea cititorilor, cine a stat alături de oameni doi ani de zile și i-a învățat ce să facă, cine a stat în stradă cu ei, cine și-a luat amenzi nonstop, cine are dosare penale, cine a luptat efectiv în instituții, cine i-a luat de gât, în timp ce ceilalți stăteau și dădeau din gură sau nu ziceau nimic.

”Când au văzut că există un trend naționalist și că astfel de acțiuni aduc capital electoral, au început să iasă la rampă ! De ce? O să vedeți în viitor !”, atrage ea atenția.

Șoșoacă își continuă lupta

Ea promite că va devoala întotdeauna trădătorii, mincinoșii, perfizii, lupii în blană de oaie și arată cum funcția de Senator și lupta pentru adevăr și dreptate i-au adus numai probleme: dosare penale, amenzi cu duiumul, control judiciar pentru soțul ei, blocare de conturi, schimbarea școlii copiilor cu pază de asigurat, amenințări, violențe, băiatului ei i-a fost interzis jocul în echipa de fotbal pentru că este fiul meu, amenințări asupra familiei, urmăriri, hărțuiri, injurii, datorii și lista continuă.

„Faceți comparație! Vedeți cine lupta și cine mimează. Vedeți ce trecut au toți. Cum au stat ei fără să facă nimic și deodată au venit și fac pe revoluționarii, în timp ce revoluționarii adevărați sunt îngenuncheați? Cum unii au avut funcții de conducere și nu au făcut nimic pentru România, nici la nivel național, nici la nivel internațional. Iar acum salvează România?!”, le atrage ea atenția românilor.

În final, Șoșoacă le cere românilor să fie atenți la noua ordine mondială care își trimite agenții foarte bine pregătiți care știu cum să manipuleze masele.

Liderul UDMR Attila Béla Ladislau Kelemen a murit

 


Fostul lider al UDMR Mureş şi deputat în cinci legislaturi în Parlamentul României, Attila Béla Ladislau Kelemen, s-a stins din viaţă, a anunţat, sâmbătă, Asociaţia Chinologică Mureş, al cărei preşedinte de onoare era. A fost deputat timp de două decenii, între 1996 și 2016.

„Cu mare regret vă înştiinţez că azi ne-a părăsit domnul dr. Kelemen Atilla-Béla, preşedinte de onoare şi membru fondator al Asociaţiei Chinologice Mureş. Ne vei lipsi, Ata”, anunţat preşedintele Asociaţiei Chinologice a Judeţului Mureş, Lokodi Csaba-Zsolt, pe Facebook.

Attila Béla Ladislau Kelemen, în vârstă de 73 de ani, a avut cinci mandate de deputat în Parlamentul României, până în anul 2016. În perioada 1996-2004 a fost liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor. A fost preşedinte şi vicepreşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor. În 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană, a fost europarlamentar.

Attila Kelemen era arbitru internaţional în cadrul Federaţiei Chinologice Internaţionale. A fost vicepreşedinte în Colegiul Medicilor Veterinari din România, vicepreşedinte al Federaţiei Ecvestre Române şi membru în JokeyClub România.

1.07.2022

SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL - “Dumnezeu s-a milostivit” - 7 Ianuarie 2022

 


Data de 7 ianuarie marchează în calendarul creştin ortodox sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan. 

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus. Naşterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu.

Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.

Aproape 2.000.000 de români își aniversează onomastica de Sfântul Ioan.

Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia şi de a-L descoperi pe Acesta şi a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”.

Ioan este un nume iudaic: “Iohanan” prescurtare din “Iehohanan” şi înseamnă “Dumnezeu s-a milostivit”. Foarte mulţi români poartă numele de Ion (forma neaoşă), Ioan sau Ioana, fie ca atare, fie în diferite variante: Ionel, Nelu, Ionică, Nica, Ionuţ, Onuţ, Ionela, Nela, Ionică sau Oana, alcătuind cea mai bogată familie onomastică din România.

Tradiţii şi obiceiuri populare

În trecut de Sfântul Ioan avea loc Torontoiul sau Iordănitul femeilor, un ritual din care s-a mai păstrat doar ospăţul final, ospăţ ce încheie astfel ciclul sărbătorilor de iarnă. Iordanitul femeilor avea un ritual strict, în care nevestele bătrâne le primeau în grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la râu să le stropească şi apoi făceau o masă comună.

Sărbătoarea de Sfântul Ion mai este cunoscută și sub numele de “Sânt Ion”, “Înaintemergătorul Domnului” sau “Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”.

Se știe din tradiția populară că Sfântul Ioan este protectorul pruncilor și se mai ține pentru ca pruncii să se nască sănătoși, fără malformații sau diformi. Totodată, ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului.

Unii oameni serbează ziua de Sfânt Ion pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice.

Un alt obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ion este “Iordăneala”. Mai mulți tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ion, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineața zilei de Sfântul Ion la biserică și după terminarea slujbei stropesc fiecare om care iese, apoi îl urează. Oamenii “iordăniți” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc.

Tradiția ne spune că în dimineața zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.

Se spune, conform tradiției populare, că după Sfânt-Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.

Din Evanghelie cunoaştem că Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.

Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul

Biserica a închinat lui Ioan şase sarbatori: zămislirea lui (23 septembrie), naşterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima şi a doua aflare a capului lui (24 februarie) şi a treia aflare a capului său (25 mai).

Alimentul nociv pentru ficat, pe care îl consumăm zilnic

 


Nutriţionistul Mihaela Bilic recomandă ca din când în când să renunţăm la ulei, pentru a mai da câte o pauză ficatului şi metabolismului de la munca grea de digestie din fiecare zi.

„Nu strică să vorbim puţin despre ulei. În primul rând pentru că suntem români şi avem uleiul de gătit în sânge, apoi pentru că fiind vegetal există riscul să îl consumăm din abundenţă, mai ales în post. Nu ştiu dacă au fost nutriţionişti de faţă atunci când s-au pus bazele religiei, însă limitarea consumului de ulei este mai importantă decât eliminarea oului şi a produselor lactate. Când vrem să-i dăm o pauză ficatului şi metabolismului de la munca grea de digestie din fiecare zi, pe lângă produsele de origine animală, trebuie obligatoriu să renunţăm şi la ulei, indiferent dacă e de floarea-soarelui sau de măsline.

Dacă aveţi curiozitatea să vedeţi cât de rare sunt dezlegările la ulei, veţi fi uimiţi. De asemenea, este interesant că uleiul şi vinul au fost puse în aceeaşi categorie, a plăcerilor alimentare ce trebuie limitate. Dacă analizăm puţin, vedem că prin eliminarea uleiului dispar din meniul de post toate mâncărurile gustoase: zacuscă, salată de vinete şi humus, pateu vegetal, cartofi prăjiţi, şniţel de soia, produse de patiserie şi de cofetărie (pentru că margarina tot ulei este).

Ce mai rămâne? Ciorbe şi mâncăruri de legume (gătite fără ulei!), făinoase, cartofi, pâine, mămăligă, toate leguminoasele boabe (fasole, mazăre, linte, soia, năut)”, precizează Mihaela Bilic pe Facebook.

Nutriţionistul avertizează asupra faptului că salatele pot reprezenta o capcană pentru cei care vor să mănânce sănătos.

„Atenţie şi la salate, fără ulei nu se prea poate, iar seminţele şi oleaginoasele (nuci, alune, migdale) au 40% ulei. Departe de mine dorinţa de a fi cârcotaşă, dar decât să ţinem post şi să mâncăm pe săturate alimente bogate în ulei, mai bine nu ţinem deloc. Postul nu face bine şi nu ajută organismul decât atunci când presupune mâncare puţină şi dietetică, adică fără grăsime.

Postul înseamnă să nu te saturi, să simţi lipsa, să te confrunţi cu foamea. Asta e esenţa, simbolul, scopul. Şi da, există un rău mai mare decât uleiul, pe care religia nu l-a luat în calcul, pentru că nu exista: grăsimea vegetală de palmier şi de cocos”, mai spune Mihaela Bilic.

Românii care vor să se pensioneze la limită de vârstă în 2022

 


Românii care vor să se pensioneze la limită de vârstă trebuie să atingă vârsta standard de pensionare şi să îndeplinească stagiul minim de cotizare în sistemul public de pensii.

În prezent, toate pensiile sunt reglementate de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Aceasta ar fi trebuit să fie înlocuită de Legea 127/2019 privind sistemul public de pensii, dar trecerea la noua legislație a pensiilor a fost amânată pentru 2023, potrivit avocatnet.ro.

Stagiul minim de cotizare pentru cei care vor să iasă la pensie este de minim 15 ani, în timp ce stagiul complet este de 35 de ani. Românii care au atins vârsta standard de pensionare şi au îndeplinit stagiul de cotizare în sistemul public de pensii se pot pensiona.

Pentru bărbaţi, vârsta standard la care pot ieşi la pensie este de 65 de ani. Cei care au împlinit această vârstă şi au îndeplinit condiţiile minime de cotizare, cel puţin 15 ani, pot ieşi la pensie.

Bărbaţii care au lucrat în condiţii grele beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare, proporțional cu perioada de timp lucrată în condiții grele.

În cazul femeilor, vârsta la care acestea pot ieşi la pensie este de principiu 63 de ani, însă va fi atinsă treptat, prin eșalonare, până în 2030. În 2022, de exemplu, femeile se pot pensiona la 61 de ani.

Stagiul complet de cotizare este tot de 35 de ani, însă acesta va fi atins prin eşalonare în următorii ani.

Începând de anul viitor, vârsta standard la care se vor putea pensiona femeile va fi de 62 de ani.

La fel ca bărbaţii, şi femeile pot ieşi mai devreme la pensie dacă au lucrat în condiţii grele. Mai mult, doamnele pot alege să lucreze până la 65 de ani.

PROGNOZA METEO

 


Vremea se schimbă radical după temperaturile primăvăratice de Bobotează. Romica Jurcă a anunţat, în exclusivitate la România TV că vine iarna adevărată, cu ninsori şi temperaturi mult mai scăzute.

Ninsori abundente sunt așteptate sâmbătă în mare parte din țară, cu excepția sudului și estului. Astfel, începând de sâmbătă dimineață, va ninge puternic în sud-vestul și vestul țării. Izolat, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie înghețată, în special dimineața. Pe parcursul zilei de sâmbătă, ninsorile se vor extinde și în nord și în centru, local și în nord-est, în timp ce sudul și sud-estul vor avea parte de ploaie și temporar posibil lapoviță.

Stratul de zăpadă acumulat va ajunge la 5 – 20 cm în vest și în nord, în timp ce în zonele de munte până la chiar 40 – 60 cm. Ninsorile vor continua până în dimineața zilei de duminică. Temperaturile vor fi normale pentru această perioadă din an, maximele nu vor depăși 0 grade în vest și nord, 3 grade în Capitală și în Moldova și 8 grade la Constanța. Minimele vor ajunge în noaptea către sâmbătă la până -2, -4 grade în vest și până la -7 în nordul țării.

Luni mai sunt așteptate ninsori în vestul țării, în timp ce în sud va ploua. Noi ninsori vor apărea la jumătatea săptămânii următoare, în special în jumătatea de nord a țării.

Cu excepția regiunilor vestice, valorile termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în sudul țării.

Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui excedent local în sud-vestul extrem al țării și a unui ușor deficit în nord-vest.

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în regiunile sudice, dar și mai coborâte în zonele montane.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor mai coborâte la munte.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării.


Săptămâna 31.01.2022 – 07.02.2022

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate, local, în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va avea o tendință ușor deficitară, în majoritatea regiunilor.

După temperaturile ridicate de la începutul lunii ianuarie, vremea se schimbă. Directorul ANM Elena Mateescu a anunţat prognoza meteo pentru perioada următoare. „De la 1 ianuarie până în prezent, în fiecare zi, atât la nivelul minimelor, cât și la nivelul maximelor, am avut recorduri zilnice ale valorilor pentru zilele respective ca fiind cele mai ridicate temperaturi minime sau maxime pentru perioada respectivă. Deja observăm schimbarea vremii, mai ales în partea de vest, nord-vest, centru, nord-est a țării, acolo unde la această oră temperaturile nu depășesc 6 grade Celsius, în timp ce în partea de sud, sud-est valorile au depășit 14-15 grade Celsius, inclusiv în Capitală. Din 7 ianuarie, însă, o să observăm că vremea se va răci accentuat și în partea de sud și sud-est a țării, astfel încât la nivelul întregii țări valorile termice să se apropie de ceea ce ar fi normal pentru această perioadă din calendar”, a spus Elena Mateescu.

„Vorbim și de precipitații predominant sub formă de ninsoare, în special în partea de vest, nord-vest, pe arii restrânse se va putea depune stratul de zăpadă. (…) În rest, precipitații sub formă de ploaie, inclusiv în Capitală, unde vorbim de la 14-15 grade astăzi, mâine 13 grade la nivelul maximelor. Același ecart de temperaturi 2-4 grade și pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică”, a spus Elena Mateescu.

Conform datelor de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în perioada 1961-2021 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că în luna ianuarie valorile temperaturii aerului sunt negative la nivelul întregii ţări cu excepţia unor suprafeţe reduse situate de-a lungul litoralului Mării Negre şi în sud-vestul Banatului.

În zona intra şi extracarpatică valorile medii ale temperaturii se înscriu între -4 şi 0 grade Celsius, uşor mai ridicate,

-2 şi 0 grade, în partea de sud şi vest a ţării şi ceva mai scăzute, cu valori cuprinse între -4 şi -2 grade Celsius, în Moldova şi centrul ţării. În zona subcarpatică şi carpatică joasă, mediile se înscriu între -6 şi -4 Celsius. În zona carpatică înaltă şi în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei, temperatura coboară până la -8 grade Celsius, iar la altitudini mai mari de 1.800 de metri chiar sub -10 grade Celsius.


ooo


Temperatura minimă absolută din ianuarie este şi temperatura minimă absolută din România, aceasta fiind -38,5 grade Celsius, înregistrată la Bod, în judeţul Braşov, în 25 ianuarie 1942. În aceeaşi dată s-au mai înregistrat minime absolute ale lunii ianuarie, la Alexandria (34,8 grade Celsius) şi la Târgu Mureş (-32,8 grade Celsius).

La Bucureşti, minima absolută este de -32,2 grade Celsius, înregistrată tot în 25 ianuarie 1942, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. În acelaşi timp, la Bucureşti – Filaret, minima absolută a fost raportată, de asemenea, în 25 ianuarie 1942 şi are valoarea de -30 de grade Celsius, iar la staţia Bucureşti – Afumaţi, aceasta s-a înregistrat în 18 ianuarie 1963 şi este de -26,2 grade.

Temperaturi minime foarte scăzute s-au mai consemnat în 14 ianuarie 1985, respectiv -38,4 grade Celsius, la Miercurea Ciuc, iar în 13 ianuarie 1985 la Întorsura Buzăului (-35,5 grade Celsius). Ianuarie 1963 a fost, de asemenea, o lună foarte rece înregistrându-se valori foarte scăzute ale minimelor absolute la Joseni, -38 de grade Celsius în 18 ianuarie, Craiova (Balta Verde), -35,5 grade în 25 ianuarie, Timişoara, -35,3 grade Celsius în 24 ianuarie şi Cluj, -34,2 grade Celsius în 23 ianuarie.

Potrivit ANM, anii în care au fost înregistrate cele mai multe minime absolute în România, pentru luna ianuarie, au fost: 1942, 1963, 1985 şi 1987. Ani cu luni ianuarie foarte reci au fost: 1963, 1964, 1969, 1985, 2017 etc.

„Chiar dacă ianuarie este o lună foarte geroasă, temperatura maximă poate avea valori de peste 18 – 20 de grade Celsius. Ani în care s-au înregistrat cele mai multe temperaturi maxime absolute ale acestei luni au fost: 1984, 1988, 1993, 2001, 2002, 2007. Temperatura maximă absolută a lunii ianuarie în România este 22,2 grade Celsius şi a fost înregistrată la Oraviţa, în data de 7 ianuarie 2001″, menţionează specialiştii ANM.

La Bucureşti, maxima absolută este de 18 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti – Afumaţi, în data de 29 ianuarie 2002. Tot în anul 2002, dar pe 31 ianuarie a fost înregistrată maxima absolută şi la staţia Bucureşti-Băneasa, valoarea fiind 17,1 grade Celsius. La Bucureşti – Filaret, maxima absolută s-a consemnat în 29 ianuarie 2001, respectiv 17,6 grade Celsius.

Ani cu luni ianuarie foarte calde au fost: 1983, 1988, 1994, 2007, 2014 etc.

În ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor din ianuarie, acesta este redus chiar dacă nebulozitatea este accentuată în această lună şi zile în şir cerul se menţine acoperit. Din datele înregistrate în perioada 1961 – 2021 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM se constată că, pe ansamblu, cantităţile medii lunare sunt mai ridicate în jumătatea vestică a ţării faţă de cea estică. Cele mai mici cantităţi de precipitaţii, cuprinse între 21 şi 30 mm, cad în estul şi centrul ţării, iar în Delta Dunării acestea coboară, la contactul cu marea, la mai puţin de 20 mm. În zona de câmpie şi de deal din vestul ţării ca şi în mare parte din Câmpia Română, suma lunară a cantităţilor de precipitaţii este, în general, de 30-40 mm.

Cele mai mari valori, peste 50 mm, sunt specifice zonelor montane înalte din nordul Carpaţilor Orientali, din Munţii Apuseni şi sud-vestul Carpaţilor Meridionali, unde izolat, pot trece de 75 mm.

„Cantitatea lunară de precipitaţii, maximă absolută, din ianuarie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 395,4 mm, la Vlădeasa 1800, în anul 1976. La Bucureşti, maxima absolută a cantităţii lunare de precipitaţii este de 132,3 mm, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti – Filaret, în anul 1966. Tot în acest an au fost înregistrate şi maximele absolute la Bucureşti – Afumaţi şi Bucureşti – Băneasa, valorile fiind 123,8 mm, respectiv 125,5 mm”, arată ANM.

Cele mai multe maxime absolute ale cantităţii lunare de precipitaţii au fost înregistrate în anii: 1963, 1966, 1976. Ani cu luni ianuarie foarte ploioase au fost: 1963, 1966, 1976, 1979, 2021 etc. Printre anii cu lunile ianuarie cele mai secetoase se enumeră: 1964, 1989, 1991, 1997, 2020.

De asemenea, cantitatea maximă lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, maximă absolută, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 126 mm (Vf. Ţarcu, 2 ianuarie 1966). La Bucureşti, această maximă absolută este de 58,5 mm, înregistrată în 10 ianuarie 1943, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. La Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, maxima absolută s-a înregistrat în 22 ianuarie 1998 (35,6 mm), respectiv în 1 ianuarie 1966 (35,3 mm).

Ani în care au fost înregistrate maxime absolute la mai multe staţii meteorologice au fost: 1998, 2010, 2012, conform ANM.

1.06.2022

RUSIA reia livrările de GAZ către ROMÂNIA prin Ucraina

 


Rusia a reluat furnizarea de gaze naturale către România prin Agenția Ucraineană de Transport de Gaze, a declarat miercuri operatorul de stat ucrainean de transport de gaze TSOUA, citat de Reuters.

Rusia reia livrările de gaz către România prin Ucraina, scrie Reuters. TSOUA a anunţat într-un raport că un total de 152 de milioane de metri cubi de gaze vor fi transportate în România în ianuarie.

Gazprom a suspendat tranzitul de gaze către România prin Ucraina în aprilie anul trecut și de atunci a furnizat gaz prin conducta turcească.

Compania a anunţat, săptămâna trecută, că volumul de gaz rusesc transportat prin Ucraina către Europa a scăzut cu 25% în 2021, reducând principalul flux de venituri pentru economia ucraineană aflată în dificultate într-o perioadă de tensiuni sporite cu Rusia.

Relațiile dintre Kiev și Moscova s-au deteriorat după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și izbucnirea războiului în estul Ucrainei. Kievul a acuzat Rusia că a întrerupt aprovizionarea cu gaze prin Ucraina pentru a crește prețurile și a face presiuni asupra Uniunii Europene pentru a certifica o altă conductă – Nord Stream 2, care este gata să pompeze gazul rusesc în Europa, ocolind Ucraina. În replică, președintele rus Vladimir Putin a negat că Rusia a încercat să umfle prețurile și spune că Nord Stream 2 ar putea ajuta la calmarea piețelor prin creșterea ofertelor.

Protest la ALRO Slatina

 


Este din nou revoltă la ALRO Slatina. Sute de angajați protestează după ce compania a anunțat că anumite activități se vor închide din cauza prețului crescut la energia electrică. Peste 1000 de angajați vor fi trimiși în șomaj tehnic.

Angajaţi ai producătorului de aluminiu Alro Slatina protestează joi în faţa sediului Prefecturii Olt, faţă de închiderea unor activităţi din cadrul companiei, pe fondul creşterii preţului energiei.

„Atragem, din nou, atenţia factorilor de decizie că odată închise procesele de producţie, fie şi parţial, redeschiderea lor este extrem de costisitoare. Astfel, dacă nu se găsesc rapid soluţii pentru continuarea activităţii, locurile de muncă pierdute au toate şansele să rămână pierdute, cu toate consecinţele ce decurg de aici: sărăcie şi şomaj, pierderea de competenţe formate, efecte economice în lanţ în regiune”, a declarat preşedintele CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu.

Sindicaliştii cer Guvernului să se „implice de urgenţă în stoparea închiderii SC Alro SA Slatina, în identificarea şi adoptarea de măsuri care să protejeze economia în contextul evoluţiei preţurilor la energie”.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că Alro Slatina va avea sprijinul său, menţionând că s-a întâlnit cu liderii sindicali pentru a le transmite că îi va sprijini să reia producţia.

„Alro Slatina va avea parte de sprijinul meu! Astăzi am avut o întâlnire cu liderii sindicatului Liber Alro, Sindicatul Prelucrarea Aluminiului şi Sindicatul Alroproduct pentru a le transmite că îi voi sprijini să reia producţia. Totodată, alături de colegii din Guvern la sfârşitul anului am modificat cadrul legislativ cu privire la posibilitatea încheierii contractele Bilaterală bursiere şi extrabursiere. Mai mult chiar, companiile producătoare de stat au obligaţia ca minim 40% din producţie să o vândă în afara pieţelor PZU, ID şi echilibrare astfel încât va fi energie disponibilă pentru consumatorii industriali. În plus, vom asigura o predictibilitate a preţului pe termen lung”, a afirmat ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-o postare pe Facebook.

Producătorul de aluminiu Alro a anunţat, în 28 decembrie, că activitatea de producţie a aluminiului primar se va diminua, de la cinci hale de electroliză la două hale, ca urmare a creşterii preţului la gaze şi energie electrică. De asemenea, compania va implementa măsuri de reducere a costurilor şi de eficientizare a activităţii.

„Se naşte un fenomen imposibil de oprit, şi anume trimiterea a peste 1.300 de angajaţi în şomaj tehnic, oferindu-le acestora şi familiilor lor sărăcie, pentru că nu va mai fi posibilă angajarea lor şi redeschiderea capacităţilor închise, chiar dacă conducerea declarativ o face, întrucât investiţiile pentru repornire sunt de ordinul sutelor de milioane de dolari”, acuzau sindicaliştii la finalul anului trecut.

Atenţie ce mască alegi pentru a te proteja împotriva COVID

 


InfoCons a transmis o nouă alertă privind măştile neconforme: sunt 284 de tipuri de măşti neconforme, dintre care 61,26%, respectiv 174, sunt măşti FFP2.

InfoCons a realizat un studiu cu privire la alertele emise prin Sistemul de alertă rapidă european, cu privire la numericul măștilor de protecție neconforme. Conform datelor colectate, în prezent sunt 285 tipuri de măști neconforme, raportate în perioada ianuarie 2020 – decembrie 2021.

Din punct de vedere al țărilor care au emis alertele situația este următoarea:

25 %  au fost emise de Belgia

18.66 % au fost emise de Germania

9.85 % au fost emise de Romania

Din punct de vedere al țării de proveniența a măștilor neconforme ce au făcut obiectul acestor alerte situații este următoarea :

84.50% Republica Populara Chineza

6.33%  necunoscuta

4.22 % Turcia

Din punct de vedere al contrafacerii mastilor :

59.50 % nu este cunoscut faptul daca sunt nu nu contrafacute;

39.08 % sunt contrafactute;

1.40% nu sunt contrafacute.

Mastile de tip filtre de particule, asa cum sunt descrise de catre standardul SR EN 149_Al, sunt de tip FFPI, FFP2 si FFP3.

Capacitatea de filtrare a acestora se determina pentru particule cu dimensiunea medie de 0,3µm, iar valorile minime prevazute sunt de:

80% (pentru FFP1);

94% (pentru FFP2) ;

99% (pentru FFP3).

De regula, mastile de tip FFP2 gi FFP3 sunt prevazute cu valve de expiratie.

Prezenta acestor valve asigurand doar protectia celui care poarta masca fata de aerosolii din atmosfera, insa aerul expirat (potential contaminat) nu este filtrat inainte de a fi eliberat in atmosfera.

Marcarea acestor masti se face pe cea mai mica unitate de ambalare sau direct pe masca.

Principalele informatii ce trebuie sa se regaseasca sunt:

– numele, marca comerciala sau orice alt mijloc de identificare a producatorului sau distribuitorului;

– marcarea de identificare a tipului: se precizeaza clasa corespunzatoare (FFPI, FFP2 sau FFP3) urmata de un spatiu liber si apoi:

– ,,NR’, atunci cand semi-masca filtranta impotriva particulelor este limitata la utilizare intr-un singur schimb;

Exemplu: FFP3 NR;

– ,,R’, atunci cand semi-masca filtranta impotriva particulelor este reutilizabila;

Exemplu: FFP2 R.


CEA MAI SIGURĂ MASCĂ ESTE MASCA CHIRURGICALĂ, cu 3 PLIURI, 3 STRATURI, cu elastic alb, CEA MA IEFTINĂ și foarte UȘOR de GĂSIT.

Masca chirurgicală poate fi găsită și în alte culori.





„Chiar dacă trecem printr-o perioadă mai dificilă trebuie să fim atenți de unde, ce și cum cumpărăm. Dacă nu suntem atenți la informațiile de pe etichetă, uneori produsele achiziționate ne pot pune în pericol sănătatea! Citiți informațiile de pe etichetă, termenul de valabilitate, modalitatea de depozitare, modul de utilizare, grupele de vârstă pentru care se poate utiliza produsul! Păstrați bonul fiscal, dacă va fi nevoie să depuneți o reclamație! Ia atitudine!”, a avertizat Sorin Mierlea, președintele InfoCons.

Un autocar cu români a luat foc pe o autostradă din Austria

 


Un autocar în care se aflau doi șoferi și 11 pasageri, toți români, a luat foc în mers pe Autostrada A1 lângă Kirchstetten (districtul St. Pölten-Land), în Austria. S-a întâmplat marţi seara. Potrivit cotidianului regional austriac Oberösterreichische Nachrichten, autocarul s-a făcut scrum.

Din fericire, şoferul a reuşit să oprească autocarul într-o zonă de urgenţă, iar toţi pasagerii au coborât şi s-au salvat la timp.

Mai multe echipaje de pompieri au intervenit şi au stins focul. Deocamdată nu se ştie cauza care a dus la izbucnirea incendiului în mers. Din pacate, autocarul a fost distrus în totalitate fiind ridicat de pe drum cu o macara.