2.19.2022

Olaf Scholz : ”Aderarea Ucrainei la NATO nu se află pe agenda de discuții”

 


Aderarea Ucrainei la NATO nu se află pe agenda de discuții și nu se va întâmpla într-un viitor previzibil, a declarat Scholz la Conferința pentru Securitate de la Munchen.

Aderarea Ucrainei la NATO nu se află pe agenda discuțiilor și nu se va întâmpla în viitorul previzibil, a declarat cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, într-un discurs rostit la Conferința pentru Securitate de la Munchen.

“Problema constă în faptul că aderarea Ucrainei la NATO nu se află pe agenda discuțiilor, nu se va întâmpla în viitorul previzibil”, a spus Schzol, comentând situația din jurul acceptării Ucrainei în NATO.

La sfârșitul anului 2021 Rusia a dat publicității proiectele de tratate cu SUA și NATO cu privire la garanții de securitate. Moscova, în special, cere partenerilor occidentali garanții juridice a angajamentului de a nu extinde NATO spre Est, de a nu accepta Ucraina în blocul militar și de a renunța la crearea bazelor militare în statele post-sovietice.

https://ro.sputnik.md/20220219/scholz-aderarea-ucrainei-la-nato-nu-se-afla-pe-agenda-de-discutii-49097536.html

DR. OVIDIU BOJOR - Reţetă excepţională de mujdei de usturoi

 


Metoda de preparare le permite chiar şi celor care suferă de gastrită să-l consume

Îl mâncăm cu mare plăcere şi la cartofi prăjiţi, şi la mici, şi la shaorma, şi la fripturi şi la câte şi mai câte bucate româneşti sau de altă sorginte. Din păcate, sunt persoane care suferă de anumite afecţiuni pe care consumul de usturoi le-ar agrava.

Mujdeiul de usturoi recomandat de dr Ovidiu Bojor. 

Persoanele care suferă de afecţiuni hepatice şi iau medicamente pentru ficat nu trebuie să consume usturoi. Acesta poate reduce eficienţa pastilelor. De asemenea, persoanele ca suferă de sindromul colonului iritabil sau care se confruntă cu diaree, probleme cu stomacul sau probleme digestive trebuie să evite consumul de usturoi. Nici persoanele care suferă de gastrită şi de ulcer nu se pot bucura de aroma usturoiului din cauza hiperacidităţii sale, usturoiul iritnd mucoasa gastrică.

Reputatul farmacist Ovidiu Bojor are, însă, o soluţie pentru aceştia din urmă, pentru ca şi ei să poată consuma ocazional acest condiment. Este vorba despre un mode de preparare ceva mai special.

Cum prepari mujdei de usturoi după reţeta dr Ovidiu Bojor

Peste căţeii de la o căpăţână de usturoi, se pune o linguriţă de sare grunjoasă şi o linguriţă de miere de albine, potrivit reteteremedii.rohttps://reteteremedii.ro/cum-se-prepara-corect-mujdeiul-de-usturoi-dupa-reteta-oferita-de-dr-ovidiu-bojor/

Se freacă bine în piua de lemn sau într-un mojar de ceramică până se obţine o pastă. Se pune apoi o lingură de ulei şi se freacă până se obţine o emulsie. La final, se adaugă 1-2 linguri de oţet de mere şi se amestecă bine.

Preparat în acest mod, mujdeiul poate fi consumat inclusiv de către cei care suferă de gastrită, uleiul protejând mucoasa gastrică.

București - Malul Dâmboviţei riscă să cadă oricând, cu tot cu mașini sau autobuze

 


Situație de urgență în centrul Bucureștiului, după ce autoritățile au observat că se surpă malul canalului Dâmboviței din Centrul Capitalei.

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a declarat situație de urgență în centrul Capitalei. Malul Dâmboviței riscă să se surpe în orice moment, existând riscul ca o bucată din Splaiul Independenței să cadă oricând, cu tot cu mașini sau autobuze.

Patru sectoare ale Capitalei, fără apă caldă şi căldură după explozia de la CET Grozăveşti

 


Explozia de la CET Grozavesti lasa fara apa calda si caldura 4 sectoare ale capitalei. 

80 de persoane au fost evacuate seara trecuta. 

Verificarile continua pentru a vedea ce s-a intamplat cu exactitate.

Zeci de oameni evacuați, sute de apartamente fără apă caldă și căldură în patru sectoare al Capitalei și poluare masivă. Sunt doar câteva dintre efectele exploziei produse vineri seara lângă Cotroceni, unde o țeavă de gaz a sărit în aer. 

Vă reamintim că o explozie s-a produs vineri seara la o ţeavă de gaze în Şoseaua Grozăveşti, în apropiere de Pasajul Basarab. Potrivit ISUBIF, nu au fost persoane rănite.

2.18.2022

Flotila Caspică a Rusiei controlează regiunea Mării Negre și Marea Mediterană

 


Ieșirea navelor de război ale Flotilei Caspice ruse la exercițiile navale reprezintă un fenomen geopolitic.

Rachetele de precizie înaltă a complexelor “Kalibr-NK”, cu o rază de acțiune de 2600 de kilometri, sunt capabile să lovească din bazinul Caspic ținte aflate în Marea Neagră și Marea Baltică, coasta de Est a Mediteranei, Orientul Mijlociu, precum și pe teritoriile „din preajma frontului” – România, Bulgaria, Polonia, Ucraina și țările Baltice.

Gruparea de forțe diverse ale Flotilei Caspice, în componența a 20 de nave de război, a ieșit pe 17 februarie în largul mării pentru a îndeplini sarcini conform destinației în cadrul manevrelor planificate. Conform instrucțiunilor punctului de comandă al flotilei, echipajele vor efectua exerciții anti-mină asigurând desfășurarea forțelor, exerciții de apărare a navelor împotriva acțiunilor diversioniste și antiaeriană, va efectua lansări de rachetă și trageri de artilerie.

Acțiunile navelor “Daghestan”, “Grad Sviiajsk”, “Uglici”, “Veliki Ustiug”, “Mahacikala”, “Astrahan”, “Stupineț”, nave mici de artilerie și dragă-mine de bază (într-o singură ordine de marș) sunt integrate într-o serie de exerciții pe scară largă a Forțelor Navale ale Rusiei în Oceanul Planetar, cu participarea a peste 140 de nave de război, 60 de aparate de zbor, 1000 de unități ai tehnicii militare, aproximativ 10 mii de marinari militari. Scopul strategic al manevrelor reprezintă contracararea amenințărilor militare în adresa Federației Ruse dinspre mări și oceane, exersarea acțiunilor Flotei Navale și Forțelor Aerospațiale conform destinației.

Flotila Caspică reprezintă o componentă a Districtului Militar Sud, un garant al stabilității în regiunile din Asia Centrală și Caucazul de Sud. 

Din formațiunea militar-navală fac parte brigăzi și diviziuni de nave, o parte a trupelor de coastă. În raza acțiunii rachetelor cu o precizie înaltă a navelor Flotilei Caspice, până la 2600 de kilometri, se află tot bazinul Mării Negre, partea Estică a Mării Mediterane, cea mai mare parte a Mării Baltice, un șir de state din Orientul Mijlociu, teritoriile Greciei, Bulgariei, României, Poloniei, Lituaniei, Letoniei, Estonia și Ucraina.

Pe acest fundal, dorința SUA și NATO de a “retrage” trupele rusești undeva mai departe de frontierele ucrainene sau poloneze este lipsită de sens. Trimiterea în Europa a avioanelor americane F-35, F-15, B-52 este una extrem de periculoasă pentru “parteneri”. Într-o ipotetică situație de conflict cu NATO în Lumea Veche (fapt la care americanii contribuie nespus de mult) Rusia va fi nevoită să lichideze operativ “centrele de luare a deciziilor” de la Washington și Bruxelles, utilizând tehnologii avansate, dur și cu un rezultat garantat.

Strategia și tactica

Prima utilizare a rachetelor de croazieră “Kalibr” de către Flotila Caspică a avut loc în 2015, când printr-o salvă cu 26 de rachete au fost distruse pozițiile și obiectivele jihadiștilor din Siria. De atunci tehnologiile de rachetă și tactica Forțelor Navale au avansat foarte mult, navele Flotilei Caspice și-au însușit practica de transferuri inter-flote – pe Volga și Don, în Marea Azov și Marea Neagră, ceea ce permite extinderea semnificativă a zonei operative a flotilei în teatrul de operațiuni militare ale Europei.

Navele Flotilei Caspice și ale Flotei de la Marea Neagră au exersat în cadrul unor manevre comune din acest an sarcini într-o singură schemă tactică cu forțele aviației, apărării antiaeriene și unitățile combinate ale Districtului Militar Sud, “proiectează forța” asupra regiunii Mediterane, unde “partenerii” sunt atât de obsedați de „descurajarea” Rusiei, încât au adus trei grupuri ofensive de aeropurtate: cea americană este condusă de USS Harry Truman, cea franceză de Charles de Gaulle, iar cea italiană de portavionul ușor Cavour 550. Pentru o consolidare, celei de-a 6 Flotei Navale a SUA i-au fost oferite patru distrugătoare cu rachetă (în total sunt opt), precum și un submarin nuclear de tip “Ohio”, refăcută pentru purtarea a 154 rachete Tomahawk.

“Hopakul” NATO cu Tomahawk nu a dat peste cap planurile Flotei Navale Ruse. În Marea Mediterană acționează două distrugătoare cu rachete – “Vareag” și “Marșal Ustinov”, în drum se află cel de-al treilea – “Moskva”. Nu în zadar navele proiectului “Atlant” au fost supranumite “asasini ai portavioanelor” – ele poartă la bord până la 16 rachete antinavă „Vulkan” cu o rază de acțiune de până la 1000 de kilometri (și o viteză de 2,5 Mach) cu o focoasă simplă sau nucleară. Sunt suficiente pentru toate grupările ofensive de portavioane ale alianței.

Pentagonul s-a plâns deja de interceptarea avioanelor sale de către Rusia deasupra Mării Mediterane. Pentru a complica fundalul tactic al exercițiilor, Ministerul Apărării al Rusiei a transferat în baza aeriană din Siria Khmeimim avioane grele de vânătoare MiG-31K cu rachete hipersonice “Kinjal” (o viteză de 12 Mach, o rază de acțiune de 2000 de kilometri) și bombardiere Tu-22M3 cu rachete de croazieră H-32 (o viteză de 4,4 Mach, o rază de acțiune de 1000 kilometri) pentru exersarea distrugerii portavioanelor ale unui potențial inamic. În opinia specialiștilor, fiecare dintre “arce ale democrației” vor fi necesare până la cinci minute.

Prezența discretă a Flotilei Caspice în regiunea Mării Mediterane joacă un rol major și în diverse scenarii de constrângere tehnico-militară a “partenerilor” la pace. A se observa că SUA și NATO nu-și consideră acțiunile vădit provocatoare în Europa de Est drept o escaladare. Prin urmare, Flota Navală și Forțele Aerospațiale ale Rusiei au un mare front de muncă.

“Partenerii” nu sunt gata de o lume multipolară și de o securitate egală, iar într-o confruntare geopolitică cu Rusia sunt condamnați la eșec (talibanii pot confirma). Adjunctul ministrului Apărării al Marii Britanii a anunțat o nouă etapă a unei concurențe intense cu Rusia, care ar putea dura “o generație sau mai mult”.

Cu toate acestea, publicația britanică Al-Quds consideră că politica occidentală în raport cu Rusia a eșuat deja: “Astăzi Rusia pune NATO într-o situație complicată, impunându-i o nouă realitate militară în Europa de Est. Acest lucru se observă acum în Ucraina, iar ulterior va viza România, Bulgaria și Polonia”. Publicația suedeză Svenska Dagbladet adaugă: “Putin nu va ataca Ucraina. Și oricum va învinge”. Vorba ceea – din afară se vede mai bine.

Gruparea de nave ofensive ale Flotei Navale a Rusiei în Marea Neagră și Marea Mediterană, desfășurarea unor sisteme moderne de apărare antiaeriană în Belarus, Siria și alte puncte strategice, viitoarele exerciții pe scară largă ale forțelor nucleare ale Rusiei – arată în mod clar cât de periculoase sunt pentru SUA și NATO orice acțiuni provocatoare în zona de influență a Rusiei, cu atât mai mult extinderea alianței spre Est. Greșelile în calcule ale Washingtonului în privința Moscovei pot avea consecințe catastrofale pentru SUA și vasalii lor din Europa.

https://ro.sputnik.md/20220218/flotila-caspica-a-rusiei-controleaza-regiunea-marii-negre-si-marea-mediterana-49059149.html

Secretarul general al ONU consideră că nu va fi război în Ucraina

 


Reprezentantul secretarului general al ONU Dujarric: Guterres crede că nu va exista război în Ucraina

Secretarul general al ONU, António Guterres, continuă să creadă că nu va fi război în Ucraina și este încurajat de eforturile diplomatice în curs, a declarat purtătorul său de cuvânt, Stephane Dujarric.

„El continuă să creadă că nu va exista niciun conflict, un conflict ar fi un dezastru”, a spus el la un briefing.

Dujarric vede motive de optimism în faptul că niciuna dintre părți nu a „trântit ușa” unei posibile soluții diplomatice.

"Pe de o parte, vedem o escaladare a retoricii, o creștere a tensiunii. Am dori să vedem exact opusul. Dar vedem și o diplomație continuă și foarte activă la diferite niveluri, iar pentru noi acesta este un factor critic", el a adăugat.

https://ro.sputnik.md/20220218/secretarul-general-al-onu-considera-ca-nu-va-fi-razboi-in-ucraina-49049754.html

Donald Trump a publicat prima postare în noua sa platformă de socializare

 


Donald Trump a publicat prima postare în platforma sa de socializare – ”Truth Social”.

Fostul președinte al SUA, Donald Trump, a publicat prima postare în propria rețea de socializare, Truth Social.

“Fiți pregătiți ! Președintele vostru favorit se va întâlni în curând cu voi”, a scris Trump într-o postare, imaginea căreia a fost distribuită în Twitter de fiul său, Donald Trump junior, însoțind-o cu comentariul “E timpul adevărului”.

În octombrie 2021, Trump, al cărui profiluri au fost blocate în majoritatea platformelor de socializare după evenimentele din 6 ianuarie 2021, a anunțat lansarea propriei rețele de socializare – Truth Social (Rețea Socială a Adevărului).

Potrivit New York Post, noua platformă urmează să fie lansată oficial luni.

Cristian Terheș : PNL a votat pentru secretizarea contractelor de vaccinare, pe linie cu Ursula

 


Europarlamentarul Cristian Terheș arată că europarlamentarii români din PPE (adică PNL, PMP și UDMR) au votat în bloc pentru ca să nu fie publicate integral contractele cu firmele producătoare de vaccinuri.

Europarlamentarul Cristian Terheș arată pe pagina sa de Facebook că europarlamentarii din PNL, PMP și UDMR au votat în bloc, pe data de 15 februarie 2022, un amendament propus de grupul PPE la raportul pe 2020 al Ombudsmanului European prin care au dorit eliminarea solicitării adresate Comisiei Europene de a publica integral contractele semnate cu firmele producătoare de vaccinuri, precum și alte prevederi care apărau dreptul cetățenilor de a ști ce e cu și în aceste contracte.

Terheș arată că din forma inițială a textului s-a dorit eliminarea prin acest amendament al PPE a următoarelor prevederi:

1.Interesul cetățenilor și principiul transparenței “trebuie să prevaleze asupra solicitării producătorilor de a introduce clauze de nedivulgare”.

2.Încurajarea “Ombudsmanul[ui] să își continue anchetele și să solicite Comisiei să publice versiuni necenzurate ale acestor acorduri prealabile de achiziție și acorduri de achiziție”.

3.Îndemnul adresat Comisiei de a asigura “transparența deplină a tuturor detaliilor privind activitatea de cercetare și dezvoltare premergătoare creării vaccinurilor împotriva COVID-19 precum și privind achiziționarea și distribuirea acestora, PUBLICÂND VERSIUNILE INTEGRALE ALE ACORDURILOR [n.m.] prealabile de achiziție și ale acordurilor de achiziție și introducând obligația de a publica toate detaliile contractelor viitoare privind vaccinurile și tehnologiile împotriva COVID-19 ca condiție pentru viitoare negocieri cu companii farmaceutice”.

4.Sublinierea “că orice lipsă de transparență în contextul pandemiei de COVID-19 contravine dreptului cetățenilor de a fi informați și creează condiții propice pentru dezinformare, alimentând neîncrederea”.

PNL, în siajul Ursulei von der Leyen

Amendamentul PPE a căzut la vot cu 509 voturi, doar 187 de europarlamentari votând în favoarea lui, marea lor majoritate fiind din PPE. Dintre toți europarlamentarii români din PPE, doar Rareș Bogdan a votat împotriva, arată Terheș.

Pentru Terheș, aceasta este dovada clară că „PPE-ul, din care face parte și PNL-ul, o susține pe Ursula von der Leyen în acțiunile sale de încălcare a drepturilor europenilor și de semnare a contracte de miliarde de dolari cu firmele producătoare de vaccinuri într-un mod total lipsit de transparență”.

În final, Terheș îi întreabă pe români care este părerea lor: trebuie sau nu trebuie publicate integral aceste contracte cu firmele producătoare de vaccinuri?



2.17.2022

Zelenski acuză NATO: „Unii membri ai Alianţei susţin poziţia Rusiei, care se opune aderării Ucrainei”

 


Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplâns faptul că procesul de aderare a ţării sale la NATO, aflat în centrul crizei cu Moscova, "nu evoluează".

‘Noi, ca ţară, dorim să aderăm la NATO, ne apropiem (de acest obiectiv) de mai mulţi ani. Dar procesul nu evoluează’, a declarat Zelenski pentru cotidianul german Bild. „Există cauze şi motive pentru aceasta’, iar ‘Rusia nu este singura care se opune aderării Ucrainei„, a continuat el.

„Anumiţi membri ai NATO susţin la rândul lor Moscova în această poziţie. Este un secret al lui Polichinelle„, a adăugat Zelenski, reticent totuşi, potrivit Bild, să numească aceste state în speranţa că, în cele din urmă, ele vor susţine Kievul. „Nu avem viaţă uşoară cu aceşti vecini şi nu dorim să ne asumăm riscuri, nici conflicte diplomatice„, a mai spus preşedintele ucrainean.

El a menţionat că ‘există, desigur, o invitaţie (de aderare) la NATO, însă nu o perspectivă de timp’, şi a apreciat că ‘drumul spre NATO şi UE este foarte lung’.

„NATO este garanţia de securitate, acolo dorim să ajungem. Această garanţie înseamnă pentru noi să nu ne pierdem independenţa„, a concluzionat el.

La rândul său, ministrul apărării al Georgiei, Juanşer Burciuladze, a declarat joi, după participarea ca invitat la reuniunea pe care omologii lor aliaţi o desfăşoară la Bruxelles, că aderarea la NATO este singura cale prin care ţara sa îşi poate păstra integritatea teritorială, a transmis Reuters.

Joi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dat asigurări că Alianţa va continua să ofere sprijin „politic şi practic” Ucrainei şi Georgiei.

„Aliaţii din NATO au depus eforturi neobosite pentru a acţiona în vederea unei soluţii politice şi diplomatice. Am făcut aceasta în colaborare strânsă cu Georgia şi Ucraina. Şi sprijinul puternic politic şi practic al NATO continuă în ceea ce priveşte Georgia şi Ucraina„, a declarat Stoltenberg, citat de EFE, la începerea celei de-a doua zi a reuniunii miniştrilor apărării din NATO.

Certificatul de descărcare de sarcină arheologică emis pentru masivul Cârnic din Roşia Montană, anulat în instanţă

 


Curtea de Apel Ploieşti a anulat certificatul de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic, din Roşia Montană, emis în favoarea companiei miniere care dorea să facă exploatarea zonei. Decizia este definitivă.

„Admite cererea de chemare în judecată. Dispune anularea actului administrativ Certificat de descărcare de sarcină arheologică nr.9/14.07.2011. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea pârâtei Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba, de către intervenientele Asociaţia Pro Dreptatea Roşia Montană, Asociaţia Pro Roşia Montană şi Sindicatul Viitorul Mineritului. Irevocabilă”, este sentinţa pronunţată, miercuri, de Curtea de Apel Ploieşti, potrivit news.ro.

Anunţul privind soluţia din instanţa de judecată a fost făcut de către fostul senator Mihai Goţiu, care a prezentat decizia instanţei drept o „victorie istorică”.

„Acesta e finalul ultimului proces purtat de avocaţii societăţii civile din România împotriva abuzurilor şi a actelor ilegale eliberate de-a lungul timpului, de instituţii ale statului, în favoarea RMGC (subsidiara autohtonă a Gabriel Resources, compania care intenţiona să cianureze şi să dinamiteze apele, pădurile, munţii şi patrimoniul cultural al localităţii). Certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru Cârnic a fost eliberat, în vara anului 2011, de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba, cu largul gir al ministrului Culturii de atunci, actualul preşedinte al UDMR şi vice-prim-ministru, Kelemen Hunor. Scopul acestuia era de a înlocui primul certificat care fusese deja anulat de Justiţie. Acest abuz a dus la primele proteste în serie pentru Roşia Montană, desfăşurate sub titulatura generică de «Hunoriada», în iulie 2011, în mai multe localităţi din România – Cluj-Napoca, Bucureşti, Alba-Iulia, Sibiu, Baia Mare, Iaşi etc., care le-au anunţat şi pregătit pe cele din toamna anului 2013. Procesul a fost amânat şi strămutat de mai multe ori, pentru a-i demobiliza pe avocaţii societăţii civile”, a scris Mihai Goţiu, pe Facebook.

El a apreciat că „întregul proiect aşa-zis minier, de extragere a aurului de la Roşia Montană, s-a bazat pe un lung şir de abuzuri şi ilegalităţi (cu peste 40 de procese câştigate, în total, de societatea civilă), comise de reprezentanţi ai instituţiilor publice din România, de la nivel local până la nivel guvernamental”.

„Pretenţiile companiei Gabriel Resources, în arbitrajul de la Washington, se bazează exact pe aceste acte eliberate ilegal de guvernanţii din acea perioadă (unii dintre ei şi acum la Guvernare). Asta pentru a fi clar cine e responsabil pentru eventuale despăgubiri pe care statul român ar ajunge să le plătească la arbitraj (deşi, dacă România îşi apără corect şansele şi nu alege să-i acopere pe toţi cei care au semnat respectivele acte ilegale, şi acel litigiu ar trebui câştigat)”, a notat Goţiu.

În primă instanţă, Tribunalul Buzău a respins cererea de anulare a certificatului, obligând asociaţiile reclamante la plata a 3.000 de lei cheltuieli de judecată.

2.16.2022

Diana Șoșoacă : ”Suveranitatea României, cedată de politicienii români”

 


Senatoarea Diana Șoșoacă a marcat ziua de miercuri la Senat cu o declarație politică istorică prin care arată cum a fost cedată suveranitatea României, o țară trădată de politicienii români.

Senatoarea Diana Șoșoacă a transmis miercuri în Senatul României o interpelare menită să facă istorie. În interpelarea sa, citită în plenul Senatului, ea a amintit de ”momentul fatidic când în Plenul Camerelor Reunite ale Parlamentului României, un așa-zis politician, ca mulți alții care se tot perindă prin Legislativul României aflându-se în treabă, cu scopul de a vinde România pas cu pas, a menționat că România trebuie să își cedeze suveranitatea în fața Uniunii Europene”.

Senatoarea Șoșoacă face referire aici la Alina Gorghiu și la declarația incredibilă a politicianului liberal care spunea că ”Respectarea principiului supremației dreptului european în domeniile stabilite prin tratate și cedarea de suveranitate, da, sunt principii de bază ale ideii unității europene, ca și respectarea deplina a deciziilor Curții de Justiție a UE”.

Diana Șoșoacă spune însă în declarația ei politică faptul că nu va aminti numele senatoarei PNL pentru că e sigură că acesta va dispărea oricum din analele istoriei sau va rămâne menționat în josul unei pagini la categoria ”AȘA NU!”.

Dar, și-a continuat Diana Șoșoacă declarația, este îngrijorător faptul că Înalta Trădare comisă la Tribuna Parlamentului României, acolo unde ar trebui să se afle reprezentanții poporului român, SUVERAN, nu a fost sancționată de niciun factor decident, probabil alți cesionari de suveranitate, dar nici măcar de Onorata Academia Română.

”Obediența politicienilor față de Occident se manifestă prin trădarea României pas cu pas și dacă ne gândim că și Ministrul Justiției a afirmat că este obligatorie cedarea suveranității, avem peisajul complet al Înaltei Trădări la care este supusă România, sub privirea pasivă a majorității poporului român, care are obligația să sancționeze astfel de infracțiuni capitale”, trage Diana Șoșoacă un semnal de alarmă.

România și-a cedat suveranitatea

Ea mai spune că să fii Parlamentar, să juri pe Constituția României pentru a ți se valida demnitatea publică, Constituție care menționează în art. 1 și 2 că România este suverană, iar suveranitatea este exercitată de poporul român exclusiv prin intermediul reprezentanților aleși, și să trădezi jurământul, te descalifică ca persoană și cetățean român.

”Ar trebui retrasă cetățenia română acestor personaje de tristă amintire”, a mai spus senatoarea, care crede că ne convingem pe zi ce trece de adevărul celor spuse cu câțiva ani în urmă de Mircea Malița, patriarhul diplomației românești, un om care chiar știa ce vorbește: „România și-a cedat suveranitatea!”.

Diana Șoșoacă citează apoi din Malița:

„Am ajuns să predăm aproape toate atribuţiile unui stat independent şi suveran. Noi am exportat trunchiuri întregi din suveranitatea noastră şi din capacitatea noastră de a avea un interes” (Mircea Malița, 2018).

Apoi, un alt citat memorabil din Malița, despre UE, readus în atenția românilor în declarația politică a Dianei Șoșoacă:

„Scopul celor care conduc de la Bruxelles este crearea unei Europe federale, iar eforturile sunt continue, universaliştii sau mondialiştii lucrând la realizarea ei. Noi îi spunem Europa Unită, dar ea este cât se poate de federală. Aceasta presupune crearea Uniunii Statelor Europene. Şi chiar dacă statele îşi vor putea păstra denumirea, ele vor ceda suveranitatea, li se va anihila puterea de decizie şi de autodeterminare”.

Amestecul puterilor străine în justiție

Senatoarea a arătat apoi că amestecul puterilor străine în numirea unor magistrați cu rang înalt, dirijarea și chiar impunerea din umbră a unor sentințe, sugestia (devenită ordin) de a fi arestate anumite persoane, dovedesc cu prisosință că avem o justiție aservită, departe de a fi independentă. De asemenea, Diana Șoșoacă a precizat că nu putem uita așa numitul Mecanism de Verificare și Cooperare (M.C.V.) impus României la data intrării sale în Uniunea Europeană.

”M.C.V. a reprezentat și mai reprezintă încă, după 15 ani de aplicare continuă, unul dintre cele mai invazive metode de amestec în treburile justiției”, a tunat Șoșoacă de la tribuna Senatului.

Ea a amintit și că, la începutul anului 2021, Asociația Magistraților din România (A.M.R.) și Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (A.J.A.D.O.) au denunțat public atitudinea ipocrită a ambasadelor străine cu privire la independența justiției în România:

„Subscrisele asociații, susținem ferm comunicatul Secției pentru judecători, din data de 25 februarie 2021, prin care s-a atras atenția asupra faptului că "Ministrul Justiției sfidează cadrul constituțional prin angrenarea reprezentanţilor altor state într-un proces eminamente intern, prezentând distorsionat realităţi din domeniul justiţiei în unicul scop de a obţine susţinere politică pentru proiectele de modificare a legilor justiţiei", citează Șoșoacă din comunicatul amintit.

România nu mai are nimic

Iar lista de-suveranizării țării continuă în declarația senatoarei, ea amintind că România nu mai are industrie petrolieră deși este țara cu cele mai mari rezerve de petrol din zonă, că România și-a vândut aproape jumătate din pământul agricol deși are, încă, cel mai productiv pământ din Europa.

La fel, România nu mai fabrică locomotive, tractoare, tancuri, avioane, oțeluri speciale, mașini unelte de înaltă tehnologie. Nu-și mai exploatează cărbunele, uraniul, metalele nobile, aurul, pădurile, ci străinii se ocupă de toate acestea, mai arată Diana Șoșoacă.

”Odată pierdut controlul asupra acestor rezerve strategice, a dispărut și dramul de suveranitate pe care pretindeam că îl mai aveam”, subliniază senatoarea.

„Conform comunicatului nr 102/2015 al Institutului Naţional de Statistică al României, 88% din capitalul utilizat în România este controlat de corporaţiile străine, restul, de 12%, fiind controlat de cele autohtone”, vine Șoșoacă să arate cifrele exacte, oficiale, ale pierderii suveranității țării.

Amenințările lui Timmermans s-au împlinit

Ea amintește și de amenințările lui Timmermans cu privire la industria minieră: „Şi sper că România va avea curând un plan pentru eliminarea cărbunelui şi tot ce e nevoie pentru a-l implementa. Şi vă asigur că noi, Comisia Europeană, vom fi alături de România pentru ca planul să fie pus în aplicare”.

Și, atrage atenția Diana Șoșoacă, s-a și întâmplat cum a vrut Timmermans: minerii, miile de oameni care trăiau din exploatarea cărbunelui, toate industriile adiacente, independența energetică a României au colapsat, pentru că așa a vrut UE și a avut ajutorul politicienilor români, trădători de neam și țară.

”Acum avem o criză energetică și un faliment statal, iar românii cerșesc mila trădătorilor lor. Ceea ce este și mai grav este că avem o criză a moralității și a conștiinței naționale”, arată Diana Șoșoacă.

În încheierea declarației ei care este un rezumat al situației României, Diana Șoșoacă mai spune că poate nu ar fi rău să luăm exemplu de la vecinii noștri unguri și să începem să arătăm că avem coloană vertebrală, demnitate și onoare, acum cât încă nu este totul pierdut.

Pentru că încă mai putem salva România și să ne recuperăm suveranitatea. Dar mai întâi poporul român trebuie să își recupereze demnitatea, onoarea și conștiința. Acea conștiință care l-a făcut pe Gen. Eremia Grigorescu să strige pe câmpul de la Mărășești: Pe aici nu se trece!”, au fost cuvintele de final ale declarației politice de miercuri pe care Diana Șoșoacă le-a rostit în plenul Senatului României.

https://ro.sputnik.md/20220216/diana-sosoaca-ii-arata-pe-tradatori-suveranitatea-romaniei-cedata-de-politicienii-romani-48991126.html

Publicația suedeză Svenska Dagbladet afirmă că armata rusă are acum cea mai bună capacitate de luptă din ultimele decenii

 


Presa suedeză a evaluat pregătirea pentru luptă a mai multe armate din regiune, inclusiv a armatei ruse.

Publicația suedeză Svenska Dagbladet afirmă că armata rusă are acum cea mai bună capacitate de luptă din ultimele decenii.

Rusia a creat cele mai puternice forțe armate din Europa. Această concluzie, bazată pe un sondaj realizat între experți în domeniul militar, aparține publicației suedeze Svenska Dagbladet, care este citat de RIA Novosti.

„Acum Rusia se află la cel mai înalt nivel de pregătire de luptă din multe decenii – atât în ​​ceea ce privește operativitatea și mobilitatea, cât și în ceea ce privește potențialul tehnic”, scrie publicația.

Astăzi, Rusia are o armată pe deplin funcțională, capabilă să desfășoare operațiuni chiar și foarte departe de propriile granițe. Țara, notează articolul, construiește nu numai portavioane, ci și arme de ultimă generație, cum ar fi arme antisatelit și supersonice. Ea a inițiat o cooperare de anvergură cu China pentru a dezvolta și fabrica noi arme și a desfășura exerciții militare comune.

În timp ce Statele Unite, dimpotrivă, nu au acordat de multă vreme atenția cuvenită unei astfel de modernizări, conchide publicația Svenska Dagbladet.

Anterior, editorialistul Chris Osborne, într-un articol pentru revista The National Interest, spunea că Forțele Armate Ruse, datorită modernizării lor, reprezintă un nou pericol pentru Statele Unite și NATO. Expertul a reamintit că Rusia nu numai că creează noi arme, ci le întreține și le modernizează în mod reușit pe cele vechi.

Austria, ridică aproape toate restricţiile anti-COVID

 


Autorităţile din Austria au anunţat că urmează să anuleze aproape toate restricţiile menite să limiteze răspândirea COVID-19, cu excepţia purtării măştii de protecţie în anumite spaţii.

Austria ridică aproape toate restricţiile anti-COVID începând cu data de 5 martie, au anunţat miercuri reprezentanţii Guvernului de la Viena.

Regula privind închiderea mai devreme a barurilor şi a restaurantelor a fost anulată, cluburile de noapte primesc permisiunea de a se redeschide, iar limitarea numărului de participanţi la evenimente ample a fost anulată, a anunţat cancelarul austriac Karl Nehammer, conform agenţiei Reuters.

Şeful Guvernului de la Viena le-a transmis austriecilor că „nu am învins încă pandemia”. Nehammer a subliniat faptul că situaţia epidemiologică s-a îmbunătăţit, cu precădere în spitale, pentru a putea relaxa considerabil restricţiile anti-COVID.

Totodată, Austria face modificări şi în privinţa reglementărilor sanitare care vor intra în vigoare cel mai devreme sâmbătă. Obligativitatea de prezentare a unei dovezi a vaccinării anti-COVID-19 sau a trecerii prin boală pentru a avea acces în restaurante, baze sportive şi pentru a participa la evenimente ample va fi anulată, a anunţat ministrul austriac al Sănătăţii, Wolfgang Muckstein.

Vaccinarea împotriva noului coronavirus a devenit obligatorie pentru populaţia adultă din Austria la începutul acestei luni – cea mai strictă măsură de acest tip adoptată în Europa.

În prezent, Austria are o rată de vaccinare cu cel puţin o doză de 76,2%, o rată de vaccinare cu schemă completă de 73,3% şi o rată de vaccinare cu doze ‘booster’ de 55,6%, potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).

De asemenea, Franţa ar putea renunţa, în curând la permisul vaccinal. Autoritățile franceze estimează că există „motive de a spera” că „la sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie, am putea ridica permisul vaccinal”, datorită ameliorării situaţiei sanitare, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal, relatează Agerpres, citând AFP.

„Nivelul persoanelor spitalizate rămâne foarte ridicat, superior recordului cu care ne-am confruntat în primăvara lui 2020, dar în proiecţiile pe care le facem (…) există motive de a spera că în acest orizont de timp situaţia se va ameliora suficient pentru ca noi să fim în măsură să ridicăm aceste ultime măsuri”, a estimat el.

Preşedintele Consiliului de orientare strategică vaccinală Alain Fischer a estimat miercuri, în faţa Senatului, că o renunţare la permisul vaccinal poate fi luat în calcul „la sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie”, dacă o serie de condiţii sunt îndeplinite.

„Din punct de vedere ştiinţific şi medical, este necesară o rată de incidenţă redusă, acum suntem la 2.500. Redusă vrea să însemne mult mai mică, cel puţin de 10 sau 20 de ori, dar există elemente de context, să vă dau o cifră nu ar avea sens”, a spus el.

Augustin Zegrean sfătuieşte Guvernul să intervină prompt, după decizia CCR de eliminare a obligativităţii purtării măştii la exterior

 


Judecătorii CCR au decis, marți, în unanimitate, că este neconstituțional actul normativ care prevede că pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

Fost preşedinte al CCR, Augustin Zegrean este de părere că această decizie poate produce confuzie în rândul populaţiei şi sfătuieşte Guvernul să elimine total măsura, fără să mai aştepte motivarea Curţii.

”Drepturile și libertățile fundamnetale nu pot fi afectate prin OUG. Nu poți să obligi un om să poarte mască, doar pentru că așa vrei. Ceea ce au luat ei în discuție, ieri, la CCR a fost legat de faptul că OUG nu avea avizul Consiliului Legislativ și din acest motiv au declarat neconstituțională Ordonanța.

Conform Constituției, după publicarea deciziei CCR, în situațiile acestea, de la data în care decizia intră în vigoare, Guvernul are la dispoziție 45 de zile să pună în acord OUG cu prevederile Curții. Până la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial totul rămâne așa cum este astăzi.

Soluția ar fi ca Guvernul să dea astăzi OUG prin care să scoată acest text (privind obligativitatea măștii n.r.). Altfel, oamenii vor spune că nu mai doresc să poarte mască, iar polițiștii îi vor putea amenda.

Amenzile care au fost date și care au fost plătite nici nu mai intră în discuție. În discuție vor intra amenzile care au fost contestate, asta pentru că oamenii vor putea spune: uite, am fost amendat în baza unei legi neconstituționale.

Oamenii trebuie să știe că, astăzi, nimic nu s-a schimbat. Până la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, totul rămâne așa cum prevede OUG în vigoare”, a spus Augustin Zegrean, la Radio România Actualități.

Şi Avocatul Poporului, Renate Weber, a reacţionat marţi, după decizia CCR. Aceasta a explicat că, odată cu anularea OUG, rămâne în vigoare Legea 55, care prevede unele măsuri de combatere a pandemiei, cum ar fi purtarea măştii în spaţii închise.

„In primul rand cred ca e bine sa precizam ca decizia de azi a CCR nu analizeaza fondul Ordonantei de Urgenta, ci doar faptul ca a lipsit avizul Consiliului Legislativ. In alt doilea rand, trebuie sa intelegem ca din momentul in care CCR spune ca ordonanta e neconstitutionala in totalitate, ceea ce ramane in vigoare este Legea 55 care prevede obligativitatea purtarea mastii in spatii inchise, spatii comerciale, la locuri de munca. Deci singurul lucru care se schimba este purtarea mastii in aer liber, afara”, a declarat Renate Weber la Antena 3.

Fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu a spus că greșeala aparține guvernanților care au elaborat normele și că „de la momentul publicării” deciziei CCR în Monitorul Oficial,  masca de protecție nu va mai fi obligatorie „pentru că întregul articol este lovit de viciul de neconstituționalitate”.

Fostul judecător a adăugat că nimeni nu mai poate fi obligat să poarte mască de protecție. „Nu se poate da altă interpretare”, a apreciat acesta. Petre Lăzăroiu a menționat că totuși „va fi prea târziu pentru că se prefigureaza ca nu o sa mai purtam masca”.

Studentul care a sesizat CCR în legătură cu OUG declarată neconstituţională se destăinuie

 


Adrian Cristian Secu, studentul la drept care a sesizat CCR în legătură cu Ordonanţa care prevedea obligativitatea purtării măştii la exterior a vorbit despre motivele care l-au împins spre acest demers.

Tânărul a dezvăluit faptul că nu a fost şi nu este un „conspiraţionist”, ci doar unele prevederi i s-au părut absurde, mai ales când un poliţist l-a amendat pentru că nu purta mască, deşi era singur pe stradă, astfel a ajuns să sesizeze CCR.

„Ca să fiu sincer eu nu am fost un fanatic, conspiraționist, ci pur şi simplu am încercat şi eu să mă protejez în această perioadă şi să îi protejez pe cei din jur. Această sesizare sau analiză profundă asupra Ordonanței de Urgenţă s-a datorat unui poliţist obraznic care m-a amendat când eram singur pe stradă.

Eu în respectiva perioadă aveam asupra mea declarația pentru circulația pe timpul nopții, pentru că m-am dus să îmi iau pastile. Deci am fost amendat că am fost să îmi iau pastile. Am avut un răgaz în care mi-am dat masca jos, aşa am simțit nevoia la momentul respectiv, mai ales că totul era închis, să îmi iau un răgaz să iau o gură de aer.

Mi s-a părut un pic deplasat că am fost oprit, mai ales ascultând şi declaraţiile specialiștilor de la OMS care au sugerat că masca ar trebui purtată în anumite condiţii”, a spus Adrian Cristian Secu, student la drept, la Antena 3.

Studentul nu este la prima victorie împotriva guvernului. În iulie 2021 acesta a repurtat o victorie uriașă în instanță, Curtea de Apel București constatând inexistența hotărârii numărul 36 din 2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care certifica pandemia COVID-19 și toate restricțiile și limitările de libertăți care au decurs din aceasta.

2.15.2022

O parte din trupele ruse părăsesc Belarusul după încheierea exercițiilor militare

 


Rusia a început retragerea unei părți a trupelor și tehnicii militare din Belarus după încheierea parțială a exercițiilor.

O parte din trupele ruse se întorc la locurile lor de dislocare permanentă după exercițiile comune „Allied Resolve 2022” cu Belarus, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov.

„Unitățile din regiunile militare de Sud și Vest, după ce și-au îndeplinit sarcinile, au început deja a fi încărcate pe transportul feroviar și rutier și astăzi va începe mutarea în garnizoanele lor militare. unele unități vor defila pe cont propriu, ca parte a coloanelor militare” a precizat el.

Cu o zi înainte, a avut loc o întâlnire între președintele Vladimir Putin, ministrul de Externe Serghei Lavrov și ministrul Apărării Seghei Șoigu. Aceștia au discutat despre manevrele militare ale Rusiei și Belarusului, precum și despre progresul negocierilor privind garanțiile de securitate.

Federația Rusă a început redislocarea de trupe la locurile lor de desfășurare permanentă după exercițiile din Belarus, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov.

„Unitățile din districtele militare de sud și vest, după ce și-au finalizat sarcinile, au început deja operațiunile de încărcare pe transportul feroviar și rutier, iar astăzi vor începe să fie mutate în garnizoanele lor militare. Anumite unități de tehnică vor defila de sine stătător, ca parte a armatei. coloane”, a spus Konașenkov.

Astăzi, Ministerul rus al Apărării a publicat videoclipuri cu încărcarea unei părți din tehnică pe platformele feroviare. Videoclipul prezintă tancuri, vehicule de luptă de infanterie și sisteme de artilerie autopropulsate, precum și imagini cu mișcarea coloanei modernizate T-72B3.

https://ro.sputnik.md/20220215/o-parte-din-trupele-ruse-parasesc-belarusul-dupa-incheierea-exercitiilor-militare-48940810.html