6.16.2022

DOUĂ FORME de VIAȚĂ : Iohannis - „Bine ai venit, dragă Emmanuel !” - Macron - ”Noi nu suntem în război cu Rusia !”

 


”Preşedintele” Klaus Iohannis, a declarat miercuri, în cadrul conferinţei comune cu preşedintele Emmanuel Macron, că a avut o discuţie cuprinzătoare cu preşedintele Macron şi cu privire la perspectivele extinderii spaţiului Schengen şi că a explicat aşteptarea legitimă a României cu privire la aderare.

Emmanuel Macron s-a întâlnit miercuri, 15 iunie, cu Klaus Iohannis, în Constanța. Întrevederea a avut loc la Baza Mihail Kogălniceanu.

Emmanuel Macron a ajuns aseară pe Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa, unde a fost întâmpinat de prim-ministrul României, Nicolae Ciucă.

În această dimineață a fost primit oficial, la Baza „Mihail Kogălniceanu”, de către şeful statului român, Klaus Iohannis.

Din delegaţia României prezentă la baza militară fac parte premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, se vor întâlni cu militarii dislocaţi în Baza „Mihail Kogălniceanu”, iar la final vor susţine declaraţii comune de presă.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a urat bun venit, printr-o postare pe Twitter, preşedintelui francez Emmanuel Macron.

”Bun venit în România, dragă Preşedinte Emmanuel Macron! Angajamentul trupelor noastre şi a celorlalţi Aliaţi dovedeşte unitatea noastră şi întăreşte securitatea Mării Negre şi a regiunii euro-atlantice. Împreună suntem mai puternici!”, a scris preşedintele în mesaj.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat miercuri, la Baza Mihail Kogălniceanu, că NATO va suplimenta numărul militarilor din ţările aliate pe teritoriul României în contextul războiului din Ucraina.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat, miercuri, că autorităţile române şi franceze lucrează la un plan de susţinere a Forţelor Navale Române, iar în cadrul NATO dispozitivul actual va lua amploare.

„Rusia este o putere de temut și noi nu dorim să avem un război cu poporul rus. Pentru ca Ucraina să câștige și focul să înceteze ar trebui să negociem. Președintele ucrainean ar trebui să negocieze cu Rusia și noi, europene, vom fi la această masă, aducând garanții de securitate. Aceasta este realitatea și acest lucru va trebui să se întâmple la un moment dat și niciun discurs excesiv nu trebuie să ne umbrească viitorul.

Suntem într-un context în care trebuie să asigurăm exportul de cereale și să trimitem semnale politice clare către Ucraina și poporul ucrainean care rezistă eroic. E nevoie ca europenii să rămână uniți. Trebuie să dăm un mesaj de susținere pentru Ucraina, să luăm în considerare și necesitățile Republicii Moldova, care e destabilizată de tendințele separatiste. Trebuie să ținem cont de efectele asupra regiunii Balcanilor de Vest, o regiune care riscă să fie destabilizată. La porțile UE se joacă o situație politică inedită.

Franța a spus din prima zi că Rusia e agresorul. Am condamnat ferm acest război și am luat măsuri. Dificultatea acum este că trebuie să fim lucizi și să admitem că nu suntem într-un război cu Rusia. Sunt frapat să văd că există o formă de escaladare verbală.„

”Dorim să avansăm pe plan bilateral, lucrăm – la cererea autorităţilor române, la un plan ambiţios de susţinere a Forţelor Navale Române. Miniştrii de resort au putut să discute şi să stabilească un document cadru şi pe plan politic şi militar dorim să consolidăm acest document şi această cooperare”, a declarat Emmanuel Macron.

Preşedintele francez a precizat că dispozitivul NATO din România va fi suplimentat.

”În cadrul NATO, împreună cu ceilalţi aliaţi, dispozitivul actual va lua amploare. Îşi va spori capacităţile. E o dovadă suplimentară a unităţii noastre pentru a îndepărta orice ameninţare de pe Flancul Estic al UE şi NATO”, a anunţat preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Preşedintele francez a precizat că ”în faţa războiului hotărât de Rusia împotriva Ucrainei, poziţia Franţei şi a Europei e clară încă din prima zi, să facem totul pentru a împiedica acest război şi am acţionat în acest sens.

”Să sancţionăm în mod clar Rusia încă din prima zi, pe care am desemnat-o ca fiind vinovată de acest război şi de această greşeală politică, morală şi istorică”, a mai spus Emmanuel Macron.

”În faţa războiului hotărât de Rusia împotriva Ucrainei, poziţia Franţei şi a Europei e clară încă din prima zi. Să facem totul pentru a împiedica acest război şi am acţionat în acest sens. Să sancţionăm în mod clar Rusia încă din prima zi, pe care am desemnat-o ca fiind vinovată de acest război şi de această greşeală politică, morală şi istorică.

Am ştiut sub preşedinţia franceză să menţinem unitatea europenilor şi să hotărâm rapid un pachet de sancţiuni. Încă de la începutul conflictului am luat şase serii de sancţiuni inedite până la ultima care sancţionează aproape în întregime aprovizionarea cu petrol rus. În mod clar, vom continua să susţinem Ucraina pentru a o ajuta să se apere, să lupte, pe plan economic şi financiar, umanitar. Vom continua să primim pe sol european, primul spaţiu din lume, care primeşte aceşti refugiaţi care fug de război”, a mai precizat Macron.

Liderul francez a mai anunţat că „dorim să construim şi pacea” în Ucraina şi a dat asigurări că europenii vor fi prezenţi la masa negocierilor pentru stabilirea păcii în Ucraina.

”La un moment dat, focul trebuie să înceteze şi discuţiile trebuie să se reia. Împreună cu preşedintele Zelenski am afirmat noi, europenii, împărtăşim acelaşi continent. Geografia este încăpăţânată. Rusia va rămâne acolo unde este, unde va fi şi mâine. Rusia este o putere de temut şi noi nu dorim să avem un război cu poporul rus.

Pentru ca Ucraina să câştige şi focul să înceteze, trebuie să negociem. Preşedintele ucrainean trebuie să negocieze cu Rusia şi noi, europenii, vom fi prezenţi la această masă aducând garanţii de securitate”, a mai spus Emmanuel Macron.

Klaus Iohannis a anunțat, că prin intermediul lui Emmanuel Macron, Franța a asigurat România că va susține aderarea țării noastre în Spațiul Schengen.

La rândul său, oficialul de la Paris a confirmat susținerea României pentru aderarea la Spațiul Schengen.

”Este vorba și despre aderarea României la spaţiul Schengen. Dorim ca acest dosar să avaseze. Vedem că de câţiva ani încoace, Franţa se află alături de dumneavoastră, pentru ca situaţia să progreseze”, a declarat Emmanuel Macron, în România.

De asemenea, președintele francez a vorbit și despre colaborarea statelor europene pentru a susține Ucraina, în contextul conflictului militar cu Rusia.

”Busola strategică a fost adoptată pentru a ţine cont de ameninţarea sporită în Marea Neagră. Suntem angajaţi împreună cu partenerii români în susţinerea Ucrainei adusă sub toate formele. Şi aici, împreună, am condamnat hotărât ţara agresoare”, a mai punctat președintele francez.

Cooperarea dintre România şi Franţa pe linie de securitate a cunoscut în ultima perioadă o intensificare deosebită şi binevenită, pe fondul crizei generate de agresiunea militară a Federaţiei Ruse în Ucraina, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, care a punctat că vizita omologului său francez, Emmanuel Macron, reprezintă o nouă dovadă a ”relaţiei bilaterale excelente” dintre cele două state.

”Denunțăm situația, sancționăm Rusia, susținem ucrainenii ca să se lupte, dar să fim lucizi și să constatăm că noi nu ne lansăm într-un război. Nu suntem în război cu Rusia”, a spus președintele Emmanuel Macron, în cadrul vizitei sale din România.

”În ce privește transportul cerealelor din Ucraina înspre piețele internaționale, este clar că ne confruntăm cu o provocare logistică de o amploare etică. România este hotărâtă să joace un rol pozitiv, pentru a găsi cele mai bune soluții”, a spus, ulterior, Klaus Iohannis.

”România depune eforturi susținute, multidimensionale, în sprijinul Ucrainei, prin oferirea de rute pentru exportul de cereale, inclusiv prin Portul Constanța de la Marea Neagră și prin porturile românești de la Dunăre. Autoritățile noastre caută soluții integrate pentru a face acest tranzit cât mai eficient, inclusiv cu sprijinul partenerilor noștri externi. Am stabilit, astfel, împreună cu domnul președinte să cooperăm apropiat pentru realizarea acestui obiectiv. De asemenea, am discutat și despre sprijinul substanțial pe care România și Franța îl acordă Republicii Moldova. Mă bucur că, după vizita de acum în România, domnul președinte va ajunge la Chișinău și, în acest context, am discutat despre cum putem ajuta Republica Moldova să facă față multelor provocări cu care se confruntă ca urmare a crizei de securitate generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. O importantă inițiativă în acest scop o reprezintă Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova pe care România, Franța și Germania au lansat-o, la Berlin, în aprilie, și am abordat pregătirile pentru conferința de follow-up pe acest subiect pe care România o va găzdui în această vară”, a spus Klaus Iohannis.

”Vizita dumneavoastră, domnule preşedinte, şi consultările substanţiale pe care tocmai le-am încheiat sunt o nouă dovadă a relaţiei bilaterale excelente de parteneriat strategic autentic dintre ţările noastre Inclusiv pe fondul crizei generate de agresiunea militară a Federaţiei Ruse în Ucraina, cooperarea noastră pe linie de securitate a cunoscut în ultima perioadă o intensificare deosebită şi, pot să spun, foarte binevenită”, a spus Klaus Iohannis la Baza ”Mihail Kogălniceanu”.

Klaus Iohannis a mulţumit încă o dată pentru prezenţa militarilor francezi în România şi pentru asumarea de către Franţa a calităţii de lider al grupului de luptă NATO din ţara noastră, a cărui operaţionalizare cât mai rapidă reprezintă o prioritate de prim rang. ”De altfel, un loc aparte al discuţiilor noastre l-a avut pregătirea Summit-ului NATO de la Madrid, care va adopta decizii esenţiale pentru viitorul Alianţei şi pentru securitatea noastră comună. Astfel, am discutat cu prioritate despre necesitatea consolidării posturii de descurajare şi apărare pe Flancul estic, mai ales, sigur, la Marea Neagră, despre noul concept strategic, despre susţinerea partenerilor Alianţei şi perspectivele aderării Suediei şi a Finlandei”, a mai spus Klaus Iohannis.

Dezastrul din Capitală - Numărul dosarelor de despăgubiri în urma furtunilor violente a explodat.

 


În ultimii trei ani, asigurătorii au decontat distrugeri de 34 de milioane de lei în urma furtunilor, cam jumătate din sumele plătite în urma acestor violente fenomene meteo din 2014 şi până în prezent.

Furtunile puternice, care produc pagube importante, au devenit un fenomen din ce în ce mai des întâlnit în România. Conform datelor colectate la nivelul Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare (UNSAR), în ultimii 3 ani s-au achitat peste 34 de milioane de lei cu titlu de despăgubiri doar ca urmare a producerii acestui risc – în baza asigurărilor facultative pentru locuinţe. Din analiza acestor date reiese că asistăm la o amplificare a acestui fenomen, atât din punct de vedere al valorilor despăgubite, cât şi al numărului de daune avizate asigurătorilor, cu precădere în perioada verii.     

Astfel, despăgubirile achitate doar în aceşti ultimi 3 ani pentru riscul de furtună reprezintă mai mult de jumătate (52%) din totalul despăgubirilor efectuate în întreaga perioadă 2014-2021 ca urmare a producerii acestui fenomen. „Furtunile au devenit o realitate tot mai prezentă în viaţa noastră, fiind amplificate de schimbările climatice, iar urmările acestora se regăsesc şi în profilul despăgubirilor. Din păcate, ceea ce s-a întâmplat (marţi - n.red.) în toată ţara este un exemplu elocvent în acest sens. Ne aşteptăm să rezulte un număr semnificativ de dosare de daună”, a declarat Adrian Marin, preşedinte UNSAR.

Riscul de furtună şi, în general, fenomenele naturale extreme cauzate de schimbările climatice ocupă un loc important în clasamentul ameninţărilor de care românii se tem cel mai mult. Astfel, conform unui studiu sociologic realizat de către UNSAR anul trecut, schimbările climatice care se referă la manifestarea unor furtuni violente ocupă prima poziţie din clasament, urmate de valurile de căldură. „Deşi frecvenţa daunelor cauzate de furtunile violente creşte, iar riscurile sunt din ce în ce mai evidente, numărul locuinţelor care beneficiază de o poliţă de asigurare facultativă rămâne relativ scăzut. Aşadar, vom continua prin noi campanii de educaţie financiară, şi nu numai, să fim alături de oamenii care doresc să-şi protejeze cele mai importante bunuri pe care le au: locuinţele”, a subliniat Alexandru Ciuncan, director general UNSAR.

În România, asigurările facultative se pot încheia doar pentru locuinţele care sunt deja protejate de o poliţă obligatorie PAD, care acoperă 3 riscuri catastrofale (cutremure, inundaţii şi alunecări de teren) până la limita de 20.000 de euro, respectiv 10.000 de euro, în funcţie de tipul construcţiei, indiferent dacă valoarea acesteia este mai mare.   În schimb, locuinţa poate fi protejată la valoarea ei reală şi pentru mai multe riscuri (incendiul, explozia, furtuna, vijelia, căderile de corpuri, furtul, vandalismul etc.) printr-o asigurare facultativă. Acestor poliţe li se pot ataşa şi clauze speciale, precum asigurarea instalaţiilor interioare ale clădirii, aparatelor electrice sau electronice, bunurilor casabile, servicii de asistenţă tehnică la locuinţă, dar şi răspunderea civilă faţă de terţe persoane, pentru acoperirea pagubelor pe care le produceţi vecinilor la o inundaţie, de exemplu.   

Dezastrul din Capitală   

La ultima furtună din zona Bucureşti-Ilfov, cea de marţi, autorităţile susţin că au avut aproximativ 250 de intervenţii. Numai în Capitală au fost înregistrate 223 de intervenţii ale pompierilor militari. Este vorba de degajarea a 54 de copaci căzuţi, de evacuarea apei de pe 49 de străzi, dar şi din 91 de imobile şi 25 de curţi. În total au fost afectate 34 de autoturisme. Totul după ce în zona municipiului Bucureşti au fost averse torenţiale care au depăşit 40-50 de litri/mp, descărcări electrice, dar şi grindină de dimensiuni mici sau medii.   

Fenomene similare au fost înregistrate şi în localităţile Jilava, Măgurele, Vidra, Bragadiru, 1 Decembrie, Clinceni, Cornetu, Copăceni din judeţul Ilfov. În urma acestora, în Ilfov, au fost înregistrate 27 de intervenţii ale pompierilor militari, adică 6 degajări de copaci şi evacuarea apei de pe trei străzi şi din 18 imobile.    

Ploile nu se lasă aşteptate  Conform prognozei realizate de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru perioada 13-26 iunie 2022, estimare pusă la punct folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, ploile vor mai „zăbovi” o perioadă în România.

Dmitri Medvedev : „Cine a spus că în doi ani Ucraina va mai exista pe harta lumii?”

 


Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a publicat miercuri dimineaţa un nou mesaj în care insinuează că, în doi ani, Rusia va şterge de pe hartă Ucraina, în urma războiului.

În mesajul postat pe Telegram, Medvedev este suspicios cu privire la cererea Kievului privind importurile de energie în această iarnă, cu opţiunea de a amâna plata cu doi ani, conform The Guardian.    El sugerează că solicitarea nu are sens fiindcă, peste doi ani, Ucraina nu va mai exista. „Doar o întrebare. Cine a spus că în doi ani Ucraina va mai exista pe harta lumii?”.    De asemenea, Medvedev a mai lansat un alt mesaj dur, săptămâna trecută, la adresa Ucrainei şi a Occidentului, spunând că va face tot posibilul ca ucrainenii să dispară.    „Sunt adesea întrebat de ce postările mele pe Telegram sunt atât de dure. Răspunsul este că îi urăsc. Sunt nişte ticăloşi şi nenorociţi. Vor moartea pentru noi, Rusia. Şi cât voi fi în viaţă, voi face totul pentru a-i face să dispară”, a scris Medvedev, într-o postare care a adunat 182.000 de vizualizări, conform Euronews.    Fostul preşedinte rus nu spune direct la cine se referă, însă este uşor de ghicit că este vorba despre Ucraina şi Occident.   Medvedev a fost preşedintele Rusiei în perioada 2008 – 2012, sprijinit fiind de Vladimir Putin care ocupa atunci poziţia de premier.

https://adevarul.ro/international/rusia/dmitri-medvedev-noua-declaratie-halucinanta-cine-spus-doi-ani-ucraina-mai-exista-harta-lumii--1_62a998185163ec42719ad409/index.html

6.14.2022

Cum au distrus ”CORCITURILE” de la putere, DOVEZILE despre ISTORIA ANTICĂ a ROMÂNIEI

 

Invazia proștilor, sfârșitul umanității !

 



Marea dramă a omenirii nu este nici covidul și nici ciuma. Nu este nici HIV și nici măcar un război. Toate sunt depășite, ca intensitate și consecințe, de imensa, fabuloasa, de nepătruns prostie. Oamenii devin, pe zi ce trece, mai proști.

Nu ne tâmpim pentru că mâncăm soia sau, dimpotrivă, prea multă carne, ci pentru că am aruncat toată înțelepciunea omenirii la gunoi apoi i-am dat foc, nu de alta, dar trebuie să salvăm planeta. Nu o vom salva. Suntem prea mulți și, desigur, prea proști; cât timp nu ne putem salva pe noi înșine, cum am putea avea grijă de biata planetă. E incredibil cum prostia a devenit pandemică, reușind să distrugă în câțiva anișori tot ce a clădit și creat omul mai de preț. 

Generația decrețeilor, cea care a crezut că poate schimba lumea din temelii, cu Dumnezeu alături, va pleca în curând, lăsând în urma sa un ultim și de neacoperit gol. Suntem ultimii care am devorat, ascunși sub plapumă, furând lumină de la o lanternă prăpădită, cărțile copilăriei. Cu foi rupte de atâtea recitiri, știam pe de rost pasaje întregi din "La Medeleni" și, deși nu era cazul, replicile lui Scarlett...

Suntem ultimii care am scos din minți străzi întregi cu strigăte de "nenea, ne dați mingea" și "tanti mama lui Arpi, vine Arpi jos?" cu joaca până noaptea târziu, când acasă ne aștepta fie o scatoalcă, fie o urecheală, dar, inevitabil, căldura insuportabilă a locuințelor devenite, în toiul vacanței de vară, adevărate cuptoare că, de, nu știam nimic de reabilitare..

Plecăm încet și, odată cu noi, dispare acel "sărumânaaaaa" aruncat cu putere oricărui cetățean întâlnit pe scara blocului, cunoscut sau nu. Azi e suficient să arunci un "bună" din vârful buzelor țuguiate, cu ochii dați artistic pesta cap, în genul "ce favoare îți fac, bro..."

Pleacă în curând generația ce asculta, alături de părinți, ascunși în colțul bucătăriei, "Europa liberă" cu urechea lipită de un radio prăpădit, ce hârâia ca un bolnav tbc-ist, înțelegând, pe cât se putea, că trăia într-un non sens care azi (ce oroare) începe să pară, de-a dreptul frecventabil. Am fost copiii deprinși cu respectul, maturizați înainte de vreme, aruncați în apă fără să știm să înotăm, că "doar așa poți răzbi", auzeam țipând de pe marginea bazinului...

Am fost adolescentele leșinate de emoție că ne-am pupat la reuniune cu vreun drăguț cu un an mai mare, sperând în taină la un dans mai lent, feriți eventual de ochii lui dirigu... Mi-e tot mai greu să înțeleg lumea în care trăiesc și pun asta pe seama faptului că azi cartea a devenit un moft penibil și demn de dispreț. Că a fi educat și cu un minim de cărți citite este doar o manifestare a unei slăbiciuni, în mințile netede ale celor care decid soarta lumii.

Am devenit o adunătură de bipezi cu ochii țintiți în niște aparate obsedante, care fac dovada statutului social. Am devenit niște biete marionete ale unor indivizi la fel de proști precum cei care, cândva, erau trecuți în clasa a cincea doar de milă. Planeta întreagă este condusă de cei care nici să copieze corect nu erau în stare. Iar noi suntem în top... Și asta pentru că nu ne pasă de nimic. Nu ne pasă de mizeria din jurul nostru pentru că nu ne pasă de mizeria din noi. Devenim din ce în ce mai limitați, sfârșind, probabil, prin a emite sunete guturale, așteptând răspunsul din telefon. Vom deveni maimuțe ce știu să tasteze. Pe măsura ce prostia se înscăunează, transformăm în bășcălie tot.

Pentru că nu mai citim, ne lăsăm influențați de indivizi fundamental idioți, dar care știu să mintă și să fie vocali, să ne promită ultimul telefon sau cea mai bună variantă de laptop. Am ajuns mult mai jos decât votanții pentru o găleată de plastic și pentru asta nu e Europa de vină. Ne batem joc de țara asta zi de zi, de trecut și de oamenii care au murit ca noi să putem să ne îndopăm cu pizza și Coca Cola. Viața se reduce la cât mâncăm, ce mașină cumpărăm, în ce zonă a globului ne pozăm pentru a muri de invidie vecinul de la parter.

Vom pleca și odată cu noi va pleca generația care asculta Pink Floyd și Led Zeppelin, dar dădea iama și la filarmonică și operă, îmbrăcați la patru ace, cu muieri ce arătau și se comportau ca niște doamne, cu bărbați cel puțin încălțați corect. Se vor duce, în curând, ultimele bastioane ale simplității și firescului. Lăsăm lumea pe mâna celor care au, totuși, un scop comun. Viața fără Dumnezeu. 

Judecător Adriana Stoicescu

GH. PIPEREA: ”Un guvern demis nu poate emite ordonanțe de urgență”

 


Am fost azi, la 7,30 dimineața, la TVR, la o emisiune matinală pe teme de interes comun și curent. Am vorbit despre recensământul digital și despre pericolele digitalizării – jurnaliștii de la postul public au fost curioși (sau, după caz, stârniți) în legătură cu conținutul unor postări ale mele relative la riscurile de a vă pune la dispoziția unor persoane sau instituții rău-voitoare datele cu caracter personal, date pe care INS vi le culege lunile astea sub masca unui neutru și obișnuit recensământ al persoanelor și al locuințelor. 

Printre altele am atras atenția – iar vouă, cei ce ați mai răsfoit această pagină vă reamintesc – că OUG nr. 19/2020 privind organizarea recensământului a fost publicată în Monitorul oficial, sub semnătura ex-premierului Ludovic Orban, în data de 12 februarie 2020, la 7 zile distanță de momentul demiterii în Parlament a guvernului Orban 1 (5 februarie 2020). Potrivit Constituției, un guvern demis nu poate emite ordonanțe de urgență. Actul normativ care reglementează recensământul poate fi declarat în totalitate neconstituțional. Cum se ajunge la asta? Simplu: orice persoană amendată pentru că nu s-a (auto)recenzat poate ataca procesul verbal de contravenție în instanță, unde va cere sesizarea CCR cu o excepție de neconstituționalitate, pe acest motiv, al uzurpării calității oficiale de premier al României de către L. Orban. Dacă vor fi o mie de astfel de dosare, vor fi o mie de șanse de anulare a OUG nr.19/2020. Dacă vor fi 10 mii de dosare de acest fel, vor fi 10 mii de astfel de șanse. Iar CCR va putea constata neconstituționalitatea acestei OUG pe motivul extrinsec al limitării atribuțiilor guvernului demis. De aceea, întregul recensământ poate fi anulat (iar banii cheltuiți pot fi trecuți la „pierderi” din exploatare, la fel ca izoletele, ventilatoarele, măștile neconforme și geandurile - cruce ale lui Arafat). 

Acest raționament a fost acceptat ca fiind (teoretic) valabil chiar de purtătorul de cuvânt al INS, prezent în emisiune. 

Am mai spus și că povestea cu prelucrarea statistică a datelor cu caracter personal și cu distrugerea după 3 luni de la finalizarea recensământului nu stă în picioare, la fel cum nu stă în picioare povestea cu „siguranța” lor, pe motiv că le-ar păzi bine STS (serviciu secret care, de altfel, s-a ocupat f f bine și de alegeri din 2019 încoace – atât de bine încât a ieșit din urna digitală de fiecare dată cine trebuie - și de cifrele pandemiei). De ce nu stă în picioare? 

Unu – datele nu se transformă imediat în statistică, ci numai după multe luni de zile de la colectare, timp în care pot fi vizualizate de Banca Mondială (proprietarul softului), de UE, de industria pharma, de big tech etc. și pot fi atacate de hackeri (s-a văzut ce sigure sunt serverele autorităților la ultimul atac al hackerilor ruși …). 

Doi – distrugerea datelor culese se realizează nu în trei luni de la colectare, ci în trei luni de la finalizarea recensământului, planificată pentru 31 iunie 2023. Pînă atunci toate aceste date brute sunt la dispoziția cui are interes. 

Trei – pe lângă chestia cu codul QR, care a cules date medicale și de tot felul de alte naturi de la cca 11 milioane de cetățeni, acum recensământul va culege și mai multe astfel de date (unele coicidente cu cele culese deja pe codul QR). Sunt deja 11 milioane de autorecenzați (mă rog, cifra este cu mult exagerată, la fel cum au fost exaggerate/măsluite și cifrele plandemiei). Așa că gestionarii de baze de date, care oricum vă știau mai bine decât vă știți voi înșivă, vor avea acum și mai mult surplus comportamental de la voi, suficient pentru a vă construi un avatar digital aproape de 100% completitudine. Creatura aceea digitală, copia voastră rea, va ajunge să vă ia locul. Va decide în locul vostru. 

De aceea este important ca, atunci când puteți, să reduceți această recoltă și să amânați cât puteți digitalizarea completă a omului normal. 

Este lupta pentru ceea ce este în interiorul vostru – nu îi lăsați să vă golească pe dinăuntru, căci vă vor umple cu ei înșiși.  

Notă suplimentară:  Ghidul European Data Protection Board de aplicare a Directivei privitoare la protecția datelor cu caracter personal (GDPR) arată, la pct. 16, că este improbabil ca o autoritate publică să se bazeze pe un consimțământ real și informat al persoanei fizice la procesarea unor date cu caracter personal întrucât, ori de câte ori un colector, gestionar sau controlor de astfel de date face parte dintr-o autoritate publică, între funcționar și persoana fizică – simplu particular există un clar dezechilibru de putere (imbalance of power), care îl împiedică pe simplul particular să refuze să își dea acest consimtământ sau să aleagă alternative realiste la colectarea și stocarea datelor sale cu caracter personal. 

Dacă refuzul consimțământului este sancționat cu amenzi, este evident că simplul particular nu are de ales între a da sau a nu da acele informații cu caracter personal, ci între a fi sancționat sau nu. Este exact ceea ce s-a întâmplat atâta amar de vreme în cazul testelor pisiar și al certificatului „sanitar” digital, în plandemie, și ceea ce se întâmplă acum cu recensământul. Între a lua sau a nu lua amendă, între a continua sau nu continua slujba (deci, între a avea sau a nu avea venituri de subzistență), omul simplu va prefera să nu ia amendă și să își păstreze slujba. Rar vor exista oameni liberi, nesupuși, care să conteste în instanță măsura totalitară sau să facă plângere contravențională (chestii care implică și unele costuri cu avocații, iar avocați, „se știe”, sug sângele poporului și nu fac decât să încaseze onorarii colosale, în loc să stea toată ziua să compună osanale de preamărire a autorităților, a procurorilor, a experților, a eroilor din linia întâi, a marilor războinici ai statisticilor, a mesianicilor globali etc.). Iar acesta este un aspect pervers și mizerabil al noului totalitarism, un lamentabil amurg al zeilor.

Ghe. Piperea

6.13.2022

UNII OAMENI FAC LUCRURI EXTRAORDINARE !

 

CEI MAI FRUMOȘI CAI

 

Tezaurul României NU este la RUȘI ! Vizionați pentru a afla adevărul

 

CITATE CELEBRE DESPRE VIAȚĂ - MIHAI EMINESCU

 

Bucureştiul pierdut !

 

Banca Rusiei a redus dobânda cheie de la 11% la 9,5%

 


Dobânda de referință a Băncii Rusiei, de care depinde nivelul ratei dobânzilor la depozite și costul creditelor, a fost redusă cu 150 puncte de bază, relatează RBС.

Autoritatea de reglementare a luat această decizie în cadrul ședinței programate pentru 10 iunie 2022. Banca Centrală a anunțat că va evalua oportunitatea reducerii în continuare a dobânzii cheie la următoarele reuniuni.

Experții consultați de cotidianul economic RBС așteptau o reducere a dobânzii cheie cu 100 puncte de bază, până la 10%, în timp ce o parte dintre analiști nu au exclus o acțiune mai semnificativă din partea autorității de reglementare – o scădere cu 150-200 puncte de bază, până la 9-9,5%. În opinia lor, principalul motor al reducerii rămâne încetinirea inflației, rubla puternică și diminuarea ritmului de creditare.

Economistul șef al băncii VTB Moi Investiții, Grigori Jurov, consideră că riscurile inflaționiste, chiar dacă au coborât pe plan secund, se mențin în continuare. Dezinflația a fost provocată, în principal, de evoluția prețurilor la produse horticole (prin tradiție cel mai volatil segment al coșului de consum) și la produsele nealimentare (care depinde de evoluția cursului valutar). În opinia expertului, deocamdată nu poate fi exclus un al doilea val de creștere a prețurilor. În plus, în condițiile unei oferte agregat mult mai mică și a politicii bugetare de stimulare important este să nu se exagereze cu supraîncălzirea cererii. ”De aceea, noi așteptăm ca, după ședința din iunie, Banca Centrală să revină la pașii standard de modificare a dobânzii cheie (25-50 puncte de bază) și să o reducă treptat”, a estimat expertul.

http://www.vestidinrusia.ro/2022/06/12/banca-rusiei-a-redus-dobanda-cheie-de-la-11-la-95/

Euforia occidentală, referitoare la victoria Forțelor Armate ale Ucrainei se stinge treptat !

 


Euforia occidentală, potrivit căreia operațiunea militară specială a Rusiei se va încheia cu victoria Forțelor Armate ale Ucrainei se stinge treptat, scrie cotidianul The Washington Post, citat de Lenta.ru.

”Euforia dispare pe măsură ce Rusia își adaptează tactica, își reia ritmul și își impune forța copleșitoare de foc împotriva unor forțe din Ucraina excelent echipate”, scrie autorul articolului din Washington Post.

Potrivit jurnalistului american, devine tot mai evident faptul că este greu de crezut că se va reuși ”respingerea” Forțelor Armate ale Rusiei, deoarece puterea lor este prea mare, iar potențialul de luptă nici pe jumătate folosit.

De la bun început s-a mizat pe un fiasco al Rusiei în Ucraina, dar forța ei militară i-a permis să redirecționeze traiectoria acțiunilor militare. ”Rușii au mari resurse, nu se grăbesc nicăieri. Iată de ce, motivele de optimism s-au redus considerabil”, a concluzionat jurnalistul de la Washington Post.

Anterior, colegul lui de breaslă din Italia, Marco Travaglio, a declarat că Rusia va repurta o victorie asupra Forțelor Armate ale Ucrainei, în pofida informațiilor contrare din mass-media occidentale. În același timp, el a criticat publicațiile ce răspândesc informații false despre armata rusă.