8.10.2020

Moartea interlopului Emi Pian ne-a arătat că Poliția Română s-a pus cu un GENUNCHI pe propriul ei gât !

 

Zilele trecute am asistat la unul dintre cele mai penibile spectacole ale României postdecembriste: moartea, priveghiul și îngroparea celui care a fost irepetabilul Emi Pian, șeful clanului Duduianu, un fel de George Floyd de Rromânica. De ce George Floyd de Rromânica ? Pentru că, de acum, ne putem considera îndreptățiți să cerem desființarea poliției, precum în SUA, sau măcar demisii pe bandă rulantă.

Poliția Română, dar și Jandarmeria, ne-au dovedit în aceste zile că, pentru ele, INTERLOP LIVES MATTER ! Autoritățile nu doar că i-au păzit pe țiganii interlopi de vreun posibil conflict violent, dar, pentru sănătatea lor prețioasă, le-au adus (la botul calului, cum se zice) măști de protecție și dezinfectant, probabil pe motiv că oamenii sunt prea săraci ca să-și cumpere, iar cei care stau cu miile de euro în buzunare, prea afectați de drama morții interlopului șef ca să se mai gândească și la așa ceva.

Da, s-au dat câteva amenzi, de ochii lumii, dar o țară întreagă a văzut că poliția a ajuns garda de corp a lumii interlope și că s-a pus cu un genunchi pe propriul ei gât (a poliției, adică) !

Degeaba ministrul Vela a pozat în cel care va sta de acum cu ochii pe clanurile interlope. Nu îl crede nimeni !

Nu vreau să mai vorbesc despre penibilul televiziunilor care au transmis înmormântarea în direct sau de multitudinea de articole din presa centrală care i-au fost dedicate interlopului mort. Totul pentru o audiență de rahat!

Aș vrea să insist însă asupra faptului că NU EXISTĂ intenția reală de a distruge clanurile mafiote, că, după cum reclamă chiar polițiști și jandarmi din interior, mulți șefi sunt mână în mână cu infractorii.

Ce s-ar putea face, s-ar întreba unii ? E atât de simplu ! Imaginați-vă că, de mâine, tuturor interlopilor, fie ei țigani sau nu, li s-ar cere să își justifice averea (căsoaie cu turnulețe, merțane, etc.) și că orice nu se poate justifica ca fiind obținut din muncă cinstită va fi confiscat. Dacă s-ar face asta lumea interlopilor ar fi pusă pe butuci, într-o bună măsură.

Mda…, numai că într-o astfel de situație, justificarea averii ar trebui extinsă și la nivelul unor fețe „onorabile” din Poliție, Administrație și Politică. Aici e marea problemă, pentru că aici se fac legile și se iau deciziile. Aici este blocajul. De aici începe protecția lumii interlope…

De ce credeți, oare, că legile care au trecut prin Parlamentul României sunt atât de blânde cu infractoriii ? Pentru că mulți dintre parlamentarii care le votează știu că sunt potențiali clienți ai pușcăriilor. Prin urmare, acționează preventiv pentru a-și face viața mai ușoară în cazul în care ajung la „mititica” !

Concluzia este limpede: trăim într-o țară în care, în primul rând  INTERLOP(S) LIVES MATTER!!! Că dacă nu ar fi așa, România nu ar fi fost jefuită de toate resursele ei, în ultimii 30 de ani, iar clanurile țigănești nu ar sfida întreaga țară cu atâta tupeu !

Daniel Roxin

sursa:https://daniel-roxin.ro/index.php/2020/08/10/in-rromanica-interlop-lives-matter-moartea-interlopului-emi-pian-ne-a-aratat-ca-politia-romana-este-in-genunchi/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu