Gușă își pune problema dacă nu cumva Iohannis ”ar fi "DESTABILIZAT", în sensul în care n-ar mai avea DISCERNĂMÂNTUL ȘI CAPACITATEA NECESARE pentru a-și exercita funcția de Președinte”. El spune că acest lucru se întâmplă relativ des în cazul unor persoane care, neavând potențialul necesar pentru administrarea unor funcții sau sarcini complexe, fie se "țin cu mâinile de scaun", fie sunt menținuți pe poziție în mod fatal de către cercul celor interesați să-l manipuleze în interes propriu.
Pentru a-și argumenta ipoteza, Gușă face o descriere a felului în care Iohannis a ajuns președinte. Potrivit acestuia, Iohannis a câștigat în 2014 ”doar pentru că aripa militară a SRI, reprezentată de către Coldea&Company și sprijinită de "cercurile subterane" ale așa-zisului "partener Strategic" american, a fost mai puternică decât cea a directorului civil, George Maior, care-l susținea pe Ponta”.
Aceștia ar fi mizat pe actualul președinte ”știind că e capabil doar pentru postura de marionetă”, mai spune Gușă, și l-au trimis acasă pe Crin Antonescu înlocuindu-l în posturile de președinte PNL și candidat la prezidențiale cu Iohannis, după care au câștigat competiția electorală folosind din plin "mijloacele specifice", inclusiv dosarele de șantaj puse la dispoziție de către COLDEA&KOVESI.
Coldea și Kovesi
nu au putut fi înlăturați ușor de la butoane, însă după câștigarea alegerilor, crede Gușă, fie pentru că au un potențial uriaș de a șantaja, fie pentru că au sprijin extern solid localizat în zona ghemului politico-financiar extern care a spoliat cu mare profit România.
Din această bătălie s-a ajuns la ceea ce Gușă numește “năclăirea" mediului politic românesc, rezultat obținut, spune analistul, fie prin folosirea lui Dragnea, fie prin inventarea si "înarmarea” unor formațiuni politice ca USR și PLUS.
Ulterior, pentru a ajuta la realegerea lui Iohannis, Gușă spune că au fost eliminați candidații cu potențial. Motiv pentru care analistul întreabă dacă ”un tip cu potențial politic submediocru ca Iohannis, dotat cu o mentalitate și personalitate ce resping dialogul și ideile bune ale altora, cu pleiada de prieteni/consilieri/colaboratori lingușitori, complexați, lacomi si slab pregătiți profesional, etc., PUTEA REZISTA "INTREG SI NEDESTABILIZAT" (ca să mă exprim eufemistic), acestui CARUSEL DUR DE ÎNTÂMPLĂRI, SITUAȚII ȘI INFLUENȚE, pe care doar l-am sintetizat mai sus ?”
În ultima vreme, criticile la adresa lui Iohannis, atât din partea analiștilor și jurnaliștilor, cât și a mediului politic, au devenit tot mai dure, comportamentul actualului președinte fiind sancționat aspru și ridicându-se tot mai multe întrebări despre parcursul României în aceste condiții. De amintit și remarca făcută de Kelemen Hunor, altfel un lider politic foarte calculat în cuvinte și moderat, care l-a caracterizat pur și simplu pe Iohannis drept un ”robot care împrăștie ură”, arătând un nivel al tensiunilor nemaiîntâlnit în societatea românească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu