8.18.2020

Semnal de alarmă ! Zeci de delfini din Marea Neagră, eşuaţi pe litoral în 2020

 

De la începutul lunii și până acum, au fost înregistrate 21 cazuri și 74 de la începutul acestui an. Anul trecut, în această perioadă, au fost raportate la numărul de urgență delfini doar 4 cazuri, au transmis aceştia pe site

”Ceea ce ne ajută foarte mult este implicarea locuitorilor din zona costieră și a turiștilor, care sună la numărul de urgență DELFINI- 0763255731, pentru a ne raporta toate aceste cazuri. Fără ajutorul și implicarea acestora, nu am fi putut fi atât de prompți și nu am fi putut contoriza eficient numărul de eșuări. Facem un apel, pe această cale, către toți constănțenii și turiștii, de a ne semnala în continuare atunci când văd delfini eșuați, pentru a ne ajuta atât pe noi, cât și delfinii și marsuinii din Marea Neagră. În această perioadă, lucrăm la stabilirea unui număr total al delfinilor din Marea Neagră, un proces laborios pe care sperăm să îl încheiem curând. Am coroborat datele înregistrate în cadrul monitorizărilor aeriene CENOBS, precum și cele deja existente, iar momentul în care vom avea cifrele va fi cu adevărat un moment istoric, pentru că niciodată, în istoria recentă, nu a mai fost derulată o astfel de campanie bazinală”, spune Marian Paiu, coordonator departament Conservarea Biodiversității .

sursa:https://www.dcnews.ro/zeci-de-delfini-din-marea-neagra-esuati-pe-litoral-in-2020-semnal-de-alarma-tras-de-ecologisti_765881.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu