Roșiile din Teleorman și Polonia, fără pesticide !
Roșii din serele din județul Giurgiu, roșii cultivate în câmp în județul Teleorman, roșii din Polonia și roșii din Turcia au fost duse la testare de Antena 3. Rezultatele au ieșit în 48 de ore.
Roșiile din Turcia, nouă pesticide
În roșiile turcești cherry duse la testare în laborator au fost găsite 9 pesticide. Alexandru Cîrîc, director general ICA R&D, a spus că ”au fost identificare nouă pesticide, majoritatea fiind cu fungicide, nouă este destul de mult, dar nu depășesc limitele legale. Însă, să identificăm nouă substanțe într-un singur produs e mai neobișnuit. Turcia probabil că nu are condițiile noastre de cultură și trebuie să trateze intensiv cu toate aceste pesticide pentru a obține rezultate bune”.
Roșiile din Giurgiu, posibilă contaminare
În cazul roșiilor din Giurgiu, a fost găsit un fungicid nu foarte utilizat pentru roșii. Alexandru Cîrîc a ridicat ipoteza unei contaminări: ”Ne gândim că limita legală este de 1 ml/kg, iar noi am depistat 0,005 ml/kg. Acest lucru poate veni dintr-o contaminare a solului, livadă apropiată sau viță de vie apropiată”.
Roșiile din Teleorman și Polonia, fără pesticide
În roșiile din Polonia și din Teleorman, nu a fost găsit vreun pesticid.
”Sunt foarte multe studii care că expunerea la pesticide, chiar de joasă intensitate, este corelată cu o serie de boli cronice, unele dintre ele neurologice, cum ar fi Parkinson, depresie, anxietate, deficit de memorie sau atenție, ADHD, unele forme de cancer, unele forme de limfom. De asemenea, pesticidele afectează sistemul endocrin, pentru că au un anumit mimetism, mimează anumite substanțe din organism și activează anumiți receptori endocrini”, a atenţionat medicul toxicolog Radu Ţincu.
sursa:https://www.dcnews.ro/adevarul-despre-rosii-rezultate-in-urma-testarii-medic-toxicolog-avertisment-ce-boli-activeaza_769390.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu