9.07.2020

Răsturnare de situație ! Pensiile cresc cu 40%

 


PSD a eliminat în Parlament, printr-un amendament la proiectul de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetară în 2020, formularea care indica o creştere a pensiilor cu 14%, cum a propus Executivul. Astfel majorarea va fi de 40%, cum arată Legea pensiilor. Un alt amendament al PSD prevede o creştere a salariilor profesorilor în acest an, nu din 2021, cum a dorit Guvernul.

Comisiile reunite pentru muncă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat un aviz favorabil comun la proiectul de lege care aprobă Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare.

Astfel, a fost abrogat articolul, printr-un amendament al grupului parlamentar al PSD, care prevede majorarea pensiilor cu 14%, aşa cum era în varianta OUG.

„Menţinerea valorii punctului de pensie, aşa cum este prevăzut în lege, la valoarea de 1775 lei, în scopul păstrării calendarului privind majorarea
punctului de pensie până la intrarea în vigoare, în integralitate, a Legii privind sistemul public de pensii. ”, explică PSD amendamentul.

sursa:https://www.cotidianul.ro/rasturnare-de-situatie-pensiile-cresc-cu-40-la-suta/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu