Un oficial al partidului Lege și Justiție (al lui Jaroslaw Kaczynski) a declarat, joi, că guvernul de coaliție s-a prăbușit și că Polonia va fi condusă de un guvern minoritar, fără partenerii de până acum din coaliția Dreapta Unită, scrie Associated Press. ”Coaliția nu mai există. Foștii parteneri își strâng lucrurile de pe birouri”, a spus Marek Suski. Pe de altă parte, membri ai partidelor mai mici din coaliție spun că aceasta va rezista. Discuțiile decisive vor avea loc luni.
Să fie aceasta marea veste pe care o așteptau Berlinul și Bruxellesul, vestea prăbușirii unei guvernări pe care o acuză de euroscepticims, ba chiar și tendințe autoritare, retrograde? Deloc. Dimpotrivă, am putea ajunge în următoarele zile la situația paradoxală în care Bruxellesul să își dorească ca Kaczynski să conducă pe mai departe.
De ce? Pretextul prăbușirii coaliției este votul pe o lege pentru protecția animalelor. Firește, emoțiile sunt foarte importante, însă ele nu contează mai deloc în politică. Partidul Lege și Justiție a propus un proiect de lege împotriva creșterii animalelor pentru blană și pentru ritualuri de sacrificare. Partenerii de coaliție, Polonia Unită, au votat împotriva acestei legi. De aici a început iureșul declarațiilor și anunțul, încă neoficial, al destrămării coaliției.
În spatele acestei legi aparent neimportantre stă o luptă surdă pentru putere, ce durează de luni de zile, între Jaroslaw Kaczynski și ministrul Justiției, Zbigniew Ziobro, liderul Poloniei Unite.
Guvernul Poloniei are trei fețe: una nevăzută, a lui Kaczynski, una ”europeană”, a premierului Mateusz Morawiecki, și una dură, a lui Ziobro. El este cel care a luptat pentru reforma justiției din Polonia, el este cel care a reunificat funcția de ministru al Justiției cu cea de procuror general, cel care a fost dat în judecată de catre judecători, cel care a redus drastic din puterea acestei ”caste”, așa cum o numește. Ziobro este cel care s-a opus cel mai mult acordării mai multor drepturi comunității LGBT din Polonia. Cu puțin timp în urmă, Ziobro s-a opus și unei legi împotriva violenței în familie și a cerut începerea procedurilor pentru retragerea Poloniei din Convenția de la Instanbul împotriva violenței în familie. Motivul: ”conține elemente de natură ideologică pe care le consider periculoase”. Pe scurt, Ziobro este cerberul orientării ultraconservatoare a Poloniei, începând din 2015, și liderul frondei împotriva Bruxellesului pe tărâmul justiției și nu numai.
Un editorial publicat de Gazeta Wyborcza, ziar care se opune actualei guvernări, ajunge să-i faca un soi de apologie lui Jaroslaw Kaczynski atunci când îl compară cu ministrul său de Justiție. Kaczynski, scrie autorul este Lenin, iar Ziobro un Stalin. ”Cu toate că tovarășul Lenin a dat jos țarismul, a distrus democrație incipientă, a ordonat asasinarea familiei țariste și a fost necruțător cu dușmanii revoluției, a intrat în conștiința sociala ca fiind un personaj mai blând”.
Ce dorește Ziobro? Pe scurt, dorește să fie reprimit în partid și apoi să preia puterea deținută de un Kaczynski care dă semne că dorește să se retragă din postul de maestru păpușar al coaliției. Ziobro a fost membru al Partidului Lege și Justiție până în 2011, când și-a înființat propria formațiune. A fost ministru al Justiției în prima guvernare Kaczynski, începând din 2005, și a revenit apoi în toamna lui 2015. Kaczynski a avut nevoie de voturile sale din Seim.
Ziobro a găsit o modalitate de a profita de pandemie pentru a-și netezi calea spre revenirea în partidul-mama și pentru a-l îndepărta pe Kaczynski. El a criticat, nu fără a avea dreptate, modul nedemocratic în care premierul Morawiecki, presedintele Andrzej Duda și liderii opoziției au decis peste capul Parlamentului ca votul la alegerile prezidentiale din luna mai să fie ”boicotat” și să se stabilescă o dată în luna iunie. Ziobro a cerut demisia premierului.
Apoi, același Ziobro s-a opus unei legi a partidului Lege și Justiție care ar fi oferit ”impunitate” oficialilor polonezi pentru deciziile luate în timpul pandemiei, datorită circumstanțelor extraordinare. Mai mult, o serie de prevederi ar fi urmat să se aplice retroactiv. Ziobro a protestat împotriva legii, care a fost în cele din urmă retrasă de la dezbatere.
Însă supărarea ministrului pe partenerii de guvernare nu a fost decât o metoda de a le forța mâna pentru reprimirea lui în partid. În urmă cu circa două săptămâni, Ziobro a cerut oficial să revină cu tot cu deputații săi în partidul lui Kaczynski. Mai toți analiștii arată că este vorba despre un plan foarte clar: odată reprimit, Ziobro, deputații săi din asctuala Polonie Unită, dar și susținătorii săi din Lege și Justiție, printre care fostul premier Beata Szydlo, ar urma să pună la cale o lovitură pentru îndepărtarea lui Kaczynski și a premierului Morawiecki, considerat mult prea ”moale” pentru întreprinderile conservatoare pe care le urmărește Ziobro.
Scopul este ca Ziobro să aibă pâinea și cuțitul în partid pentru a stabili listele electorale pentru alegerile parlamentare din 2023, când bătălia va fi dură cu opoziția liberală. Iar principiul lui Ziobro în lupta sa cu Kaczynski este kamikaze: ”Dacă vrei să mă distrugi politic și să faci din mine o marionetă, adu-ți aminte că pot să apăs pe buton și, chiar daca vei supraviețui, vei fi o epavă”, spune Ludwik Dorn, fost ministru și fondator al Partidului Lege și Justiție, împreuna cu frații Kaczynski.
Așadar, pornind aparent de la o lege pentru protecția animalelor, trecând prin o lege ideologizantă legată de violența în familie, totul pe fondul excepțional al pandemiei, guvernul Poloniei este la un pas de colaps. Miza este alegerea între o orientare conservatoare și una ultraconservatoare. De la Berlin și Bruxelles, Angela Merkel și Ursula von der Leyen nu pot decât să-și dorească o luptă fratricidă care să distrugă actuala guvernare. Iar dacă nu va fi așa, atunci cu siguranță că-și vor ține degetele încrucișate pentru Kaczynski, dușmanul lor de până mai ieri.
sursa:https://www.cotidianul.ro/cum-vor-ajunge-ue-si-merkel-sa-l-regrete-pe-kaczynski/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu