9.19.2020

”Dictaturile aşa încep”

 


Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, le cere liberalilor să se desolidarizeze de Rareş Bogdan, după atacul acestuia la Avocatul Poporului.

„Dacă vă întrebați de unde apar indivizii ăștia care își filmează copiii în timp ce îi umilesc (vezi cazul primarului PNL de la Sângeorz Băi – Bistrița Năsăud) vă spun eu: din lipsa noastră de reacție la acest fel de oameni! Pentru că așa ajung ei la concluzia că li se permite orice.

Uitați-vă la ultima ieșire a propagandistului Rareș Bogdan! Un atac suburban de o rară violență la adresa Avocatului Poporului! Faptul că tăcem, că nu spunem nimic îl va încuraja ca data viitoare să o facă și mai lată și, dacă nici atunci nu spunem nimic, următoarea dată o să iasă cu pușca pe stradă să-i lichideze pe cei care nu îi cântă în strună. Și dacă asta nu-l va satisface suficient va face o lege, împreună cu prietenii din PNL, USR și UDMR, prin care o să ne interzică pe toți cei care nu suntem de acord cu ei!

Genul acesta de discurs fascist nu ar trebui să-și găsească loc în Parlamentul European și mă aștept ca măcar colegii lui Rareș Bogdan să se desolidarizeze de atacul lui la adresa lui Renate Weber.

Dictaturile așa încep, prin atacuri la instituțiile democratice, atacuri care nu sunt sancționate de nimeni. Pentru că “somnul rațiunii naște monștri”! Să nu ziceți că nu v-am spus!”, a scris pe Facebook Călin Popescu Tăriceanu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/tariceanudictaturile-asa-incep/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu