9.29.2020

Farsă justițioidă pentru proști romînezi

 


Luni, 28 septembrie, niște judecători ieșeni l-au eliberat din arest pe milionarul Cristin Zămosteanu, arestat în urmă cu două luni, ca urmare a unor acuzații privind infracțiuni care ar fi produs pagube de aproximativ 10 milioane de euro, scrie în 7iaşi.ro, Lucian Postu.

Odată cu el a fost eliberată din arest și ” mîna lui dreaptă ”, o fostă funcționară a fiscului ieșean. Cu cîteva zile în urmă, alți judecători ieșeni refuzaseră eliberarea din arest a celor doi inculpați, considerînd că în dosarele lor sînt suficiente motive ca ei să rămînă în arest.

Inculpatul Zămosteanu e cel mai mare rechin imobiliar al Iașului, fiind considerat nr 1 al ” mafiei blocurilor ”, păstorită de primarul pesedisto-liberal Mihai Chirica. Adică nr 1 al grupului de bogătași care, printre altele, a cotizat masiv la cumetria celui mai recent copil al edilului re-ales duminica trecută. Prin urmare, după această arestare spectaculoasă, în presa ieșeană și în mediul politic local s-au făcut multe pariuri legate de momentul în care arestatul Zămosteanu va ” vorbi ” despre legăturile lui cu primarul Chirica, în schimbul eliberării lui din arest.

Nu știm dacă Zămosteanu a ” vorbit ” despre primarul Chirica, adică dacă a dat declarații privind infracțiuni comise de șeful liberal – luare de mită, abuz în serviciu etc. Știm însă clar altceva : inculpatul din ” cercul zero ” de milionari chiriciști a fost eliberat din arest exact a doua zi după ce protectorul lui politico-administrativ a cîștigat alegerile. Eliberat împreună cu ” mîna lui dreaptă „. Iar asta îl face pe orice om cu ceva minte să-și pună niște întrebări și să-și aducă aminte de niște fapte.

Acum cîțiva ani, marele ex-fotbalist Gică Popescu era arestat într-un moment mai mult decît interesant – exact cu o zi înainte de alegerile pentru conducerea Federației Romîne de Fotbal, alegeri în cadrul cărora fostul căpitan al Barcelonei își depusese candidatura pentru funcția de președinte, fiind principalul favorit. Evident că n-a mai candidat, iar președinte al FRF a fost ales un june anonim, Burleanu, care duhnește de la o poștă a neo-securism ieftin.

Anul trecut, președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la închisoare, cu executare, exact a doua zi după ce partidul lui a pierdut alegerile euro-parlamentare. Asta după ce sentința în dosarul lui fusese amînată de mai multe ori, fapt care a generat multe dubii și controverse în presă și în mediul politic.

Vinovăția penală a lui Gică Popescu și a lui Liviu Dragnea sînt total irelevante, în cazul coroborării absolut dubioase dintre momentul arestării / condamnării lor și felul în care aceste decizii ale justiției i-au ajutat pe adversarii lor, politici sau administrativi. Ori poate credeți în inorogi, Zîna Coincidențelor, Zîna Justiției sau Laura Codruța Kovesi ?

Eliberarea din arest a milionarului Zămosteanu, exact a doua zi după ce protectorul lui, primarul Chirica, a cîștigat alegerile, e doar un nou episod din acest serial urît mirositor, cu actori principali din studiourile de film ale așa-zisei justiții romîneze. Iar dobitocimea progresistă, care în alte cazuri face spume la gură și dă ochii peste cap ( mai ales dacă în dosare sînt ramificații care duc la PSD ori alte partide ” greșite ” ), a tăcut acum tradițional, ca porcu-n popușoi. Fiindcă primarul Chirica, cel spre care duc bănuielile tuturor, e de-acum în PNL, deci e dintre ” băieții buni „, care nu trebuie deranjați.

Unii optimiști irevocabili ar putea miza pe faptul că milionarul arestat ” l-a dat în primire ” , pe Chirica, iar momentul eliberării lui e doar o stratagemă a procurorului, de comun acord cu judecătorii, ca să adoarmă vigilența ” vînatului ” din primărie si să poată aduna probe noi contra rechinului-șef Chirica. Mira-m-aș … La ce mizerie e printre judecători, zău că asta ar fi a opta minune a lumii.

În rest, domnu’ procuror Horodniceanu, ce se mai aude ? Dați o șansă ieșenilor decenți, sau tre’ să emigrăm, pînă nu ne trezim cu blocuri pe balcon și interlopi chiriciști în sufragerie ?

Ori gata, după alegerile astea s-a încheiat și la procuratură scurtul sezon de arestări pe bune și de dosare cu șanse de condamnare a unor granguri ? Vine iarna liberală, cumva ?

Măcar faceți-ne un semn din ochi, ca să știm și noi. Nu că n-am ști cum e, că nu-i tare diferită de aia pesedistă. Doar că e galben-albastră și mai grețoasă, scrie Lucian Postu în 7iasi.ro

sursa:https://www.cotidianul.ro/farsa-justitioida-pentru-prosti-rominezi/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu