9.06.2020

”Yuanul” ar putea deveni a treia monedă de rezervă a planetei

 


Numărul tot mai mare de investiţii în China ar putea propulsa yuanul, care va deveni în zece ani a treia monedă de rezervă a planetei, fiind depăşită doar de dolarul american şi euro, estimează Morgan Stanley, una dintre cele mai mari bănci din Statele Unite, potrivit CNBC, preluat de Mediafax.

Previziunea vine în condiţiile în care guvernul de la Beijing a încercat constant în ultimii ani să promoveze yuanul pe plan internaţional.

În prezent, yuanul reprezintă 2% din tranzacţiile la nivel mondial, însă ar putea ajunge la 5-10% până în 2030, depăşind yenul japonez şi lira sterlină.

Republica Populară Chineză ocupă în prezent locul doi pe glob din punct de vedere economic, după Statele Unite, mulţi analişti fiind de părere că va obţine locul întâi în următoarele decenii. Economia Chinei este astăzi de 50 de ori mai mare decât nivelurile înregistrate în 1980.

În timpul ultimei crize financiare, China a devenit principalul investitor al planetei, într-o perioadă în care marile puteri erau mult prea slăbite din punct de vedere economic. Astăzi, în contextul pandemiei de coronavirus, ţara estimează o creştere de 1% a produsului intern brut, o raritate în rândul principalelor economii. Totuşi, rezultatul ar reprezenta cea mai slabă creştere din ultimii 40 de ani.

sursa:https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-24271547-yuanul-putea-deveni-treia-moneda-rezerva-planetei-urmatorii-10-ani.htm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu