10.13.2020

Clotilde Armand le transmite parlamentarilor USR PLUS nemulțumiți : ”Își pot face bagajele și au revoir din bula noastră...”

 


Clotilde Armand, le transmite parlamentarilor USR nemulțumiți că nu sunt pe poziții eligibile că „într-o mare măsură” au dreptate:

„E greu de acceptat că unii colegi care s-au luptat în Parlament în ultimii 4 ani cu hidra pesedistă nu sunt printre primii pe liste”.

„E multă forfotă în bula noastră pentru că unii colegi din USR se regăsesc pe locuri greu eligibile la Camera Deputaților sau la Senat. (…) În primul rând, am citit comentariile, criticile, acuzațiile scrise de voi și vreau să vă spun că într-o mare măsură aveți dreptate. Da, este greu de acceptat faptul că unii colegi care s-au luptat în Parlament în ultimii 4 ani cu hidra pesedistă (cum nu s-a luptat nimeni în ultimii 30 de ani) nu sunt printre primii pe listele pentru Parlament. Apoi, este dificil de înțeles scoaterea de pe listă a unui coleg în pragul alegerilor interne. Toate acestea lăsate în suspensie și neexplicate lasă o pată mare și urâtă asupra noastră”, scrie pe Facebook Clotilde Armand.

El precizează, însă, că în USR PLUS „e cam greu cu combinațiile și cu ascunzișurile pentru că până și certurile noastre interne sunt publice”.

„Cine încearcă asta își poate face bagajele și au revoir din acest proiect politic. Știu, suntem un deliciu pentru analiștii politici și site-urile ’’pe surse’’ care despică firul în patru. Dacă politica este făcută în scop personal nu văd deosebirea noastră față de PSD sau alte partide pline cu dinozarui politici. Cred că fiecare candidat care se regăsește acum pe lista USR PLUS trebuie să aibă în minte că nu merge acolo pentru el, merge pentru ceilalți, pentru oameni. Sunt sigură că acolo unde am greșit vom repara. Da! Orice greșeală se plătește. Iar noi vom plăti în fața electoratului”, mai arată Armand.

Parlamentari precum Mihai Goțiu, Emanuel Ungureanu și Florina Presadă nu sunt poziționați pe locuri eligibile pe listele pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.

sursa:https://www.cotidianul.ro/clotilde-armand-e-multa-forfota-in-bula-noastra/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu