Raluca Turcan, vicepremier cu atribuții de coordonare a Ministerului Educației, menționează în CV-ul său oficial studii masterale la SNSPA pe care nu le-a absolvit de mai bine de 21 de ani, dezvăluie site-ul edupedu.ro.
“1999 – SNSPA București – masterand în Comunicare și Relații Publice”, a scris Turcan, printre altele, la capitolul Educație.
La solicitarea edupedu.ro, Școala Națională de Studii Politice și Administrative a răspuns că “doamna Raluca Turcan a fost înmatriculată la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, programul de studii academice postuniversitare, domeniul științe ale comunicării, promoția 1999-2001, dar nu a susținut examenul de finalizare și, prin urmare, nu deține diplomă de absolvire”.
Contactată de site-ul citat și întrebată de ce menține în CV-ul său oficial titlul de masterand în Comunicare și Relații Publice la SNSPA, la 21 de ani de la abandonarea acestor studii, Raluca Turcan a declarat că “relevanța educației e dată și de școala urmată, dar și de evaluarea personală făcută de fiecare la acel moment. Am urmat cursurile de masterat și am considerat acest lucru suficient pentru formarea mea.
Citiți articolul integral AICI
sursa:https://www.cotidianul.ro/impostura-lui-turcan-cu-studiile-masterand-dar-nu-prea/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu