10.14.2020

Percheziţii la o reţea care falsifica permise

 


Peste 40 de percheziții au avut loc, miercuri, la persoane acuzate că obțineau permis de conducere fraudulos în străinătate, apoi mergeau să îl schimbe cu unul valid, românesc. Aproape 50 de oameni sunt duși la audieri, acțiunea de miercuri fiind continuarea celei demarate încă din luna martie.

Polițiștii și procurorii fac miercuri 41 de percheziții în 19 județe și în București, pentru destructurarea unei grupări infracționale, formată din cetățeni români și străini, care ar fi facilitat obținerea ilegală de permise de conducere românești, prin preschimbarea unor permise contrafăcute eliberate de autorități din alte state.

Oamenii legii pun în executare 48 de mandate de aducere în județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Olt, Prahova, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și în municipiul București.
„Din anchetă au rezultat indicii că, începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în prezent, în județele Dâmbovița, Ilfov și în municipiul București, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, compus inițial din 9 membri (cetățeni români și străini), la care ulterior au aderat și alți cetățeni români. Grupul ar fi fost profilat pe săvârşirea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, precum și infracțiuni de fals și de corupție. Scopul grupului l-ar fi reprezentat obținerea de venituri ilicite, prin înlesnirea obţinerii contra-cost și în mod fraudulos a unor permise de conducere pentru mai mulţi cetăţeni români care nu posedau competențele necesare obținerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România”, au transmis, miercuri, reprezentanții Poliției Române.

Potrivit acestora, cei interesați de obținerea unor permise de conducere ar fi pus la dispoziția membrilor grupării datele de identificare personale, o fotografie și un specimen de semnătură, care ar fi fost transmise în străinătate, pentru întocmirea permiselor. Ulterior, documentele realizate fraudulos ar fi fost expediate în România, iar cetățenii români care intrau în posesia acestora s-ar fi prezentat la serviciile de profil pentru preschimbarea permiselor de conducere străine cu permise de românești.

Suma totală achitată de un beneficiar al unui astfel de permis ar fi fost de aproximativ 3.000 de euro, aceasta reprezentând diferite comisioane percepute de cetățenii români și străini implicați.

Potrivit Poliției Române, până în prezent au fost identificați peste 100 de cetățeni români, care fie ar fi obținut permise românești, fie ar fi depus documentele la autoritățile competente pentru preschimbarea permiselor obținute ilicit, o parte dintre aceștia fiind deja semnalați cu diferite încălcări ale normelor la regimul circulației rutiere.
Persoanele vizate vor fi duse la sediul DIICOT Ploiești, pentru audieri, urmând ca, după finalizarea acestora, procurorul de caz să dispună măsurile legale ce se impun.

Polițiștii BCCO Ploiești și procurorii DIICOT Ploiești continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fals intelectual, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, dare de mită și luare de mită.

Acțiunea de miercuri este o continuare a activității din data de 8 iulie (dată la care au fost puse în executare 61 de mandate de percheziție domiciliară și 79 de mandate de aducere), ancheta fiind inițiată, în luna martie 2020, în Ploiești și extinsă, ulterior, în mai multe județe ale țării și în București.

Procurorii DIICOT au trimis în judecată un număr de 52 de inculpați.

„În cauză, s-a reținut faptul că o parte dintre membrii grupului infracțional organizat se ocupau de intermedierea obținerii permiselor de conducere eliberate, fără îndeplinirea condițiilor legale, pe numele unor cetăţeni români, de autoritățile competente dintr-o țară africană, iar o altă parte derulau activități de recrutare a persoanelor, cetățeni români, interesați de obținerea frauduloasă a unor asemenea înscrisuri”, spun procurorii DIICOT.

Astfel, cei care plăteau suma cerută au obținut permis de conducere pentru diverse categorii, inclusiv C, D sau E.

Sumele de bani pentru obținerea permisului, cuprinse între 2.000 și 3.000 de euro (sau echivalent în alte monede) erau expediate prin intermediul serviciilor de transfer monetar, de către membrii rețelei infracționale care acţionau pe teritoriul țării africane, iar permisele de conducere emise de autoritățile competente din țara africană erau expediate către România prin intermediul unei societăți de curierat. Cetățenii români care intrau în posesia permiselor de conducere străine obținute în mod fraudulos se prezentau la serviciile judeţene ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau la SPCRPCIV Bucureşti, unde permisele eliberate de autorităţile străine erau preschimbate cu permise de conducere românești.

Ulterior, aceste date false stăteau la baza preschimbării permiselor de conducere străine cu permise de conducere românești, rezultând un înscris autentic care nu reflecta realitatea, spun procurorii DIICOT.

sursa:https://www.cotidianul.ro/perchezitii-la-o-retea-care-falsifica-permise/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu