Un incendiu de amploare a izbucnit într-o zonă turistică de lângă Brașov.
"Intervenim la un incendiu ce se manifestă la acoperișul unei locuințe în Moieciu de Sus, suprafața afectată fiind de aproximativ 500 mp. Acționăm cu 5 mașini de stingere, 1 autoscară, 1 ambulanță SMURD. De asemenea acționează echipaje de la SVSU Bran, Râșnov și Cristian.
Din primele informații în locația de la care a pornit incendiu erau persoane cazate, acestea s-au autoevacuat, o singura persoana a suferit un atac de panica și a primit îngrijiri medicale
Incendiul s-a extins la alte 2 locuințe aflate în vecinătate", transmite ISU Brașov.
Reacția Poliției
"Astăzi, 28 noiembrie 2020, în jurul orei 16.00, Poliția Stațiunii Bran a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că la un imobil situat pe raza localității Moieciu de Sus din județul Brașov se desfășoară un incendiu.
În urma incendiului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale, respectiv un imobil, care a ars în totalitate și alte două imobile, care au ars parțial, ca urmare a propagării flăcărilor la nivelul acestora.
Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor izbucnirii incendiului, în cadrul unui dosar penal", a declarat Nadia Olaru, IPJ Brașov.
sursa:https://www.dcnews.ro/incendiu-de-amploare-la-moeciu-brasov-ard-pensiuni_786930.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu