Baia Mare, ajunsă la o rată de infectare de 6,47 la mia de locuitori, intră în carantină pentru două săptămâni, începând de miercuri ora 17.00. Totuși, sunt permise botezuri, cununii și înmormântări în biserici cu participarea a maxim 16 persoane.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş anunță că se instituie carantinare zonală, pentru o perioadă de 14 zile, în orașul Baia Mare.
Carantina începe miercuri la ora 17.00, conform preşedintelui CJSU Maramureş, prefectul Nicolae-Silviu Ungur.
Principale măsuri stabilite se referă la interzicerea circulaţiei în spaţii publice a persoanelor.
Botezuri, cununii și înmormântări se pot oficia în biserici cu maxim 16 persoane.
Altfel, organizarea de nunți, botezuri, mese festive în spații închise și deschise, organizarea de activități private pentru copii în spații deschise şi închise, locuri de joacă, spații de tip after-school este interzisă.
Restaurantele, cafenelele, inclusiv terasele, în interiorul și exteriorul clădirilor, nu pot funcționa. Sunt interzise jocurile de noroc, activitatea cu publicul a saloanelor de înfrumusețare, coafură, frizerii, tatuaj, masaj, bronzat, activitatea cu publicul a hotelurilor, cu excepția cazării persoanelor care efectuează deplasări în interes profesional. Nu se pot organiza nici spectacole și concerte, dar nici competiții sportive, individuale sau colective, care se desfășoară în spații închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de specialitate.
Magazinele închid la ora 21,00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de benzină.
Se limitează numărul de persoane în hypermarket-uri, supermarket-uri și magazine la maxim 30% din capacitate.
Sâmbătă și duminică centrele comerciale își vor suspenda temporar activitatea pentru o perioadă de 14 zile, cu excepția celor care vând alimente, a farmaciilor, curățătoriilor sau magazinelor care vând hrană pentru animalele de companie.
Transportatorii care trec prin Baia Mare pot opri în stații.
Băimărenii vor primi mesaj prin RO-ALERT.
Rata de infectare în Baia Mare a ajuns la 6,47 la mia de locuitori.
Totodată, Comitetul pentru Situații de Urgență (CJSU) Ialomița a propus, miercuri, în ședință, carantinarea orașului Slobozia, începând de joi, de la ora 12.00, pentru o perioadă de 14 zile.
Ca urmare a creșterii accelerate a răspândirii virusului SARS-COV2 pe teritoriul municipiului Slobozia, miercuri seara CJSU Ialomița a propus carantinarea zonală a municipiului Slobozia începând de joi, ora 12, pentru o perioadă de 14 zile.
„Propunerea CJSU se comunică Departamentului pentru Situații de Urgență, urmând ca după decizia DSU, aceasta să fie publicată în Monitorul Oficial. Astăzi (miercuri – n.r.) situația epidemiologică ne arăta un indice de infectări de 7,46/1000 de locuitori, ceea ce arată o răspândire a virusului deosebit de periculoasă pentru populație”, arată Prefectura Ialomița.
Propunerea CJSU prevede, printre măsurile de interes general, interzicerea intrărilor și ieșirilor din localitate pe alte căi decât drumurile naționale și județene, interzicerea circulației și staționării în spații publice a persoanelor. Este permisă deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință și locul desfășurării activității profesionale și înapoi și deplasarea pentru asigurarea de bunuri pentru necesitățile de bază, inclusiv pentru asigurarea necesităților de bunuri în interes profesional. De asemenea, este permisă deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată.
În timpul caratinării sunt permise deplasările scurte în zona din jurul locuinței legate de activitatea fizică individuală, cât și pentru nevoile animalelor de companie, este permisă deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat ori pentru activitățile agricole. Este permisă deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei locuințe din afara localității, pentru eliberarea de documente sau a celor necesare pentru obținerea unor drepturi, precum și participarea la programe sau proceduri de tratament. Este permisă deplasarea pentru motive justificate precum: îngrijirea/însoțirea copiilor sau a membrilor familiei, îngrijirea unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice. Este permisă deplasarea pentru realizarea serviciilor de îngrijire personală.
Este necesară completarea unei declarații pe propria răspundere din care să reiasă motivul deplasării atât pentru interiorul localității, cât și pentru ieșirea din localitate. Pentru deplasarea în interes profesional, cetățenii sunt obligați să prezinte personalului autorităților abilitate legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
Pentru deplasarea în interes personal, cetățenii sunt obligați să prezinte personalului autorităților abilitate o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe propria răspundere va trebui să conțină numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/locul activității profesionale, motivul deplasării, data și semnătura.
Se va interzice circulația și formarea de grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleași familii.
sursa:https://www.cotidianul.ro/baia-mare-intra-in-carantina/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu