11.14.2020

Proteste Sanitas la nivel național

 


Consiliul Național al Federației Sanitas a analizat stadiul negocierilor cu reprezentanții Guvernului și a decis calendarul următoarelor acțiuni de protest. Astfel, marți, 17 noiembrie, sindicaliștii vor picheta sediul Guvernului.

Potrivit unui comunicat al Sanitas, Consiliul Național al federației a adoptat un calendar al acțiunilor de protest viitoare.

Conform sindicaliștilor, decizia a fost luată având în vedere „întârzierea nepermisă în acordarea drepturilor salariale cuvenite și/sau acordarea neunitară a acestora la nivelul aceluiași tip de unități sanitare/de asistență medico-socială/de asistență socială și/sau pentru același tip de activitate” și a faptului că federația nu este de acord cu „proiectele documentelor legislative care urmează să reglementeze acordarea unor drepturi salariale caracteristice situaţiei epidemiologice în care ne aflăm din cauza răspândirii noului virus SARS-COV-2”.

Astfel, potrivit calendarului adoptat, luni, 16 noiembrie, reprezentanţii organizaţiilor judeţene vor depune lista de revendicări la prefecturile din țară, iar marți între orele 11.00 și 13.00 sindicaliștii vor picheta sediul Guvernului României.

„Dacă, până în data de 20 noiembrie 2020, discuţiile cu autorităţile nu se vor concretiza în documente care să detensioneze situaţia din cele două sisteme pe care le reprezentăm, începând cu data de 23 noiembrie 2020 vom începe acţiunea de strângere de semnături în toate unităţile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială, pentru declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional”, se mai arată în comunicat.

sursa:https://www.cotidianul.ro/sanitas-ameninta-cu-proteste-la-nivel-national/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu