Nu mă pot abține să nu scap un pui de rîs! Majoritate confortabilă, Parlament dedicat reformelor și reparării legilor justiției, politicieni fără privilegii, lozinci lătrate, înmuiate de ploaie. Cine să le mai scandeze? Cine să le aplice?! Din toată campania a ieşit un rahat cu perje, legat cu fundițe colorate!
Doamne, ce vorbărie goală a vînturat Klaus Iohannis. Acum se vede de departe! El a crezut că populația este devotată și îndrăgostită de fălcile sale și o să-l urmeze ca oile! Iaca ce s-a ales din cumplitul examen dat de președinte! O imposibilă majoritate stabilă și bună pentru proiecte mari și dificile, o adunătură la fel ca precedentele și greu de convins pe cauze românești.
După două zile de negocieri la Vila Lac nu știu cît(unde s-au întîlnit toate cetele de politiceni români în acești 30 de ani) în loc de un premier, au ieșit cu doi și cu vreo 50 de miniștri cu pretenții. Şi propunerile de premieri și cele de miniștri sunt la fel de mediocre.
Ce mi-e Cîțu, ce mi-e Cioloș! Diferența ar fi că ciufulitul de Cîțu este mai abil la luat bani cu împrumut. Numai că la o asemenea procedură de Bulă (luat și tocat bani) este la fel de bun și Dacian Cioloș și oricare alt polticien nepăsător la viitorul țării noastre. Amatori de îndatorat România se găsesc cu ghiotura și inconștienți care să toace banii, așișderea!
Ceata lui Pițigoi ieșită din urne se adună la Cotroceni care este cam de aceeași factură intelectuală și profesională (economic vorbind) ca și caraghioșii pomeniți mai sus. Toți trei nu fac un conducător de ispravă. Iar președintele, n-are cu cine!
În ciuda rezultatului rușinos pentru dînsul, Klaus Iohannis ar trebui să se trezească. Măcar o zi-două, o săptămînă ca să înțeleagă că s-a ales cu un rezultat mai prost decît cel din situația precedentă. De fapt, cu o înfrîngere cumplită. A făcut el pe Iosefini, dar degeaba!
Procentele obținute de dreapta nu sunt bune decît la zahărul din sînge. Cu ce are, nu face nicio brînză. Dimpotrivă! Stă pe o lamă de brici, iar briciul se află în mîna maimuței! În plus, populația, care de bine de rău mai avea ceva respect și o brumă de așteptări de la președintele Romaniei, a început să rîdă de el și să-l ia la Doamne apără și trei păzește.
La o adică, pentru marele nostru mălai săsesc a ieșit o nenorocire. Cu PSD-ul se putea înțelege pe mai toate prostiile. Cu USR-PLUS, cu UDMR-ul și, mai ales, cu AUR n-are decît a strînge din măsele și a se busumfla îndelung.
Mîine-pomîine, dacă nu se îndoaie, poate rămîne fără majoritate și se poate trezi cu populația în stradă pornită să scuture Dealul Cotrocenilor de o sperietoare.
De ce nu mai iese președintele la o conferință de presă să-i cheme pe ”dragi români” să-l urmeze pe un drum străin de firea poporului?
Adevărul este că în afara drumului București-Sibiu și înapoi, și de Sibiu-Nădlag-Budapesta-etc, Klaus iohannis nu are proiectată nici o cale de viitor pentru România.
S.O.S INTERPOLUL, CRIMINALUL IMPOTRIVA UMANITATII CAUTAT ESTE AICI SE ASCUNDE IN PALATUL COTROCENI DIN ROMANIA. CHIAR DACA ARE PALARIE CU BORORILE TRASE PE OCHI SI POARTA MASCA ESTE USOR DE INDENTIFIOCAT, OCHII EMANA O URA IMENSA IMPOTRIVA OAMENILOR.
RăspundețiȘtergere