1.05.2021

Dislocarea DRONELOR S.U.A. la o bază din România a fost comentată de Duma de Stat

 


Deputatul rus a evaluat creșterea contingentului militar al Statelor Unite ale Americii la baza românească de la Câmpia Turzii.

Statele Unite continuă să intensifice tensiunile în apropierea granițelor rusești, inclusiv prin dezvoltarea capacităților militare din România. Acest lucru a fost declarat agenției RIA Novosti de către vicepreședintele Comitetului pentru Apărare al Dumei de Stat, Iurii Șvîtkin.

El a subliniat faptul că Federația Rusă va reacționa la acest lucru, având în vedere că dislocarea dronelor de atac și spionaj ale Forțelor Aeriene ale SUA la baza Câmpia Turzii are loc în apropiere de Transnistria, ”unde sunt situate forțele noastre (ruse – nota ed.) de menținere a păcii”.

"În vecinătatea lor, escaladarea tensiunii duce la destabilizarea situației din regiune. În general, aș dori să subliniez, încă o dată, că atât autoritățile din Statele Unite, cât și din România își pun poporul într-o situație de ostatici", a remarcat deputatul.

Potrivit acestuia, contingentul suplimentar trimis în România ”nu reprezintă o amenințare extrem de mare, dar totuși duce la tensiuni în situația din regiune și la o escaladare a tensiunii în general”.

Anterior, Comandamentul Forțelor Aeriene ale SUA pentru Europa și Africa a declarat că la baza aeriană din orașul român Câmpia Turzii sunt staționate dronele de atac și spionaj MQ-9 Reaper ale Forțelor Aeriene ale SUA, precum și aproximativ 90 de militari.

sursa:https://ro.sputnik.md/Rusia/20210105/33154855/Dislocarea-dronelor-SUA-la-o-baza-din-Romania-a-fost-comentata-de-Duma-de-Stat.html


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu