1.05.2021

DNA îi cere președintelui Iohannis urmărirea penală a unui MINISTRU din Guvernul Orban

 


DNA a transmis PÎCCJ referatul cauzei, pentru sesizarea președintelui României, în vederea efectuării urmăririi penale față de o persoană, ministru în 2020. 

”În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de: luare de mită, instigarea la delapidare.” transmite DNA, într-un comunicat de presă. 

”Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: În perioada martie-aprilie 2020, persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme. Foloasele respective, în cantitate de 22 tone (aprox.103.000 lei), ar fi fost primite în datele  de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă de-a sa. Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție precum și volumele (10) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală. Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.” transmite DNA. 

Presa apropiată dreptei politice transmite că vizat ar fi Costel Alexe. 

sursa:https://www.dcnews.ro/dna-ii-cere-presedintelui-iohannis-urmarirea-penala-a-unui-ministru-din-guvernul-orban_793409.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu