1.16.2021

Susținătorii lui Trump se pregătesc să protesteze din nou

 


Rapoartele FBI arată că susținătorii lui Donald Trump se pregătesc să protesteze în toate cele 50 de state în ziua în care Joe Biden va depune jurământul.

Nu se mai pot organiza pe Facebook, Twitter, Instagram, așa că au invadat Telegram Messenger. Ai mai auzit de această aplicație atunci când ți-am arătat protestele pașnice din Belarus. Chiar dacă Telegram nu oferă cea mai mare siguranță, Silviu Stahie, expert în securitate cibernetică, explică această preferință a protestatarilor pro Trump prin existența opțiunii ”secret chats”.

Silviu Stahie, expert securitate cibernetică BitDefender: „Sunt niște discuții private care sunt criptate și care sunt șterse imediat ce le șterg utilizatorii. La care la fel compania nu are acces. De aceea este și preferată de cei care își organizează mișcări în diverse țări pe Telegram, pentru că pot șterge urmele acestor organizări.”

Telegram Messenger a fost creată în 2013 de către rusul Pavel Durov. Aplicația a depășit 500 de milioane de utilizatori lunari. Ultimele 25 de milioane de utilizatori s-au înregistrat chiar în această săptămână.

sursa:https://alephnews.ro/media/sustinatorii-lui-trump-se-pregatesc-sa-protesteze-din-nou-aplicatia-prin-care-comunica-acestia/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu