3.04.2021

Adepţii conspiraţiei QAnon cred că fostul preşedintele Donald Trump ar urma să fie reinstalat în funcţie pe 4 martie

 


Serviciile de securitate din Statele Unite au luat măsuri suplimentare de securitate la Capitoliu de teama unui atac al unui grup extremist care ar putea avea loc joi.

„Am obţinut informaţii confidenţiale despre un posibil complot în scopul atacării Capitoliului”, anunţă Poliţia Congresului SUA, conform publicaţiei The Hill.

„Am aplicat deja măsuri suplimentare de securitate, care includ o structură fizică şi efective suplimentare, pentru a asigura protecţia Congresului, a publicului şi a agenţilor noştri”, precizează Poliţia Capitoliului.

Conform unor informaţii obţinute de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi de Departamentul american pentru Securitate Internă, membri ai organizaţiilor extremiste, inclusiv ai grupului paramilitar antiguvernamental Three Percenters (Cei Trei la Sută), pregătesc acţiuni împotriva Capitoliului pe 4 martie. Adepţii conspiraţiei QAnon cred că fostul preşedintele Donald Trump ar urma să fie reinstalat în funcţie pe 4 martie. În istoria SUA, în perioada 1793-1933, ceremonia de învestire a preşedinţilor era de obicei în jurul datei de 4 martie, informează CNN. Donald Trump a pierdut scrutinul prezidenţial din 2020, iar noul preşedinte al SUA, Joseph Biden, şi-a început mandatul în ianuarie. Donald Trump nu şi-a recunoscut înfrângerea.

„Ameninţarea este tratată cu multă seriozitate. Acesta este motivul pentru care membri ai Gărzii Naţionale sunt încă mobilizaţi la Capitoliu şi de aceea încă este gardul metalic de protecţie. Ştim ce s-a întâmplat pe 6 ianuarie, nu i-am tras încă la răspundere pe toţi cei implicaţi în evenimentele din 6 ianuarie (…)”, a declarat senatorul democrat Alex Padilla.

FBI avertizează asupra riscurilor generate de grupurile extremiste

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a avertizat, miercuri, că riscurile generate de rasism şi de extremismul antiguvernamental vor persista până cel puţin în 2022. „Evaluarea noastră este că ameninţările extremiste interne vor continua să genereze riscuri ridicate privind violenţe în SUA. Ne aşteptăm ca extremiştii cu motivaţie rasială şi etnică, precum şi extremiştii antiguvernamentali şi antiautoritate să continue să genereze ameninţări de terorism intern în cursul anului 2021 şi chiar în 2022”, a declarat Jill Sanborn, director adjunct al diviziei antiterorism a FBI.

Violenţele comise pe 6 ianuarie la sediul Congresului Statelor Unite au fost acte de „terorism intern”, a afirmat marţi Christopher Wray, directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI), în cursul audierilor în Senat. „Violenţele din 6 ianuarie nu reprezintă un incident izolat. Problema terorismului intern a fost de mult timp o metastază în întreaga ţară şi nu va dispărea curând. Autorii atacului sunt la acelaşi nivel cu reţeaua ISIS (Stat Islamic în Irak şi Siria – n.red.) şi cu extremiştii violenţi de pe plan intern”, a declarat Christopher Wray în cursul audierilor în Comisia pentru Afaceri Judiciare a Senatului SUA.

„Atunci când extremiştii violenţi de pe plan intern folosesc dispozitive explozive, când atacă sedii guvernamentale şi companii, când atacă agenţi ai forţelor de ordine, când recurg la violenţă pentru a se amesteca în funcţionarea legală a instituţiilor guvernamentale, trebuie să se aştepte ca FBI să le vină la uşi, indiferent unde ar încerca să se ascundă”, a atras atenţia Christopher Wray.

Autorităţile americane au arestat peste 270 de indivizi în cadrul investigaţiei privind violenţele comise la Capitoliu pe 6 ianuarie, soldate cu cinci morţi şi zeci de răniţi.

Donald Trump a fost inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru „instigare la insurecţie”, după protestele violente din 6 ianuarie. Potrivit articolului de inculpare, „Donald Trump s-a implicat în delicte majore şi minore prin instigarea la acte de violenţă împotriva instituţiilor de guvernare din Statele Unite”. Donald Trump a fost acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente asupra Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial. Donald Trump a fost achitat de Senat.

sursa:https://www.cotidianul.ro/alerta-la-capitoliu-amenintarea-este-tratata-cu-multa-seriozitate/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu