3.16.2021

”Afirmația Dumneavoastră este de o gravitate extremă, ținând cont de faptul că terorismul este inamicul numărul unu al societății moderne”

 


Noi critici pentru premierul Florin Cîțu după ce acesta a folosit termenul terorist referindu-se la acțiunile celor care „fac campanii (sic!) împotriva măștii și a vaccinării. După AUR, a venit rândul Forumului Organizațiilor pentru România. Într-o scrisoare deschisă adresată premierului, reprezentanții acestui for scriu:

„Domnule Prim Ministru,

Am luat act, mai întâi cu neîncredere, apoi cu consternare și în final cu indignare, de declarația Dumneavoastră din data de 12 martie a. c., prin care îi identificați pe cei care „nu poartă mască în spațiile publice„, sunt „împotriva distanțării sociale„ și care „sunt împotriva vaccinării„, ca fiind „teroriști„.

Această catalogare la grămadă, otova, ar putea fi considerată imprecisă, nerealistă sau rezultatul unei gândiri simpliste, chiar rudimentare, dar credem că ea înseamnă mai mult decât atât: este semnul unei abordări suficiente, disprețuitoare a relației dintre guvernanți și guvernați, a unei atitudini ciocoiești, de vechil lăsat cu drepturi depline să exercite autoritatea asupra unei populații care îi datorează supunere necondiționată. Este de asemenea semnul clar al unei frici, al unei spaime față de propriul popor, identificat cu un agresor periculos și perfid.

De altfel, sintagma „terorist„ folosită în acest context, pentru a identifica astfel o categorie largă de cetățeni, se află în conflict cu definiția pe care o dă Dicționarul Limbii Române cuvântului cu pricina: TERORÍST, -Ă, teroriști, -ste, s. m. și f. Persoană care comite acțiuni bazate pe teroare; partizan, adept al terorismului. – Din fr. terroriste. (DEX 2009).

Afirmația Dumneavoastră este de o gravitate extremă, ținând cont de faptul că terorismul este inamicul numărul unu al societății moderne, identificat astfel de cvasitotalitatea statelor lumii și reprezentând un pericol la adresa omenirii. Teroriștii sunt combătuți cu duritate peste tot, fiind în același timp scoși în afara legilor, inclusiv a celor ce guvernează conflictele armate dintre state.

În acest context, ne întrebăm Domnule Prim Ministru, dacă ați cataloga drept teroriști și milioanele de protestatari din Europa și chiar întreaga lume. La fel ați cataloga pe cei din toată lumea, care nu doresc ca vaccinarea să fie obligatorie? Intenționați să desfășurați împotriva propriilor cetățeni acțiuni de nimicire, care prin care se combat teroriștii și terorismul în țările atinse de acest flagel? Puteți Dumneavoastră să vă asumați asta?

Românii, între alte națiuni europene, sunt printre cei mai puțini vehemenți în a contesta măsurile luate de autorități pentru reducerea răspândirii infectării cu COVID 19 și în general, aceștia aprobă, cu simț civic și responsabilitate, măsurile necesare și utile pentru înlăturarea pandemiei și respectă limitările și restricțiile impuse prin acte normative, împotriva libertăților lor. Aceasta în condițiile în care unele din aceste măsuri sunt greu de înțeles, dacă nu chiar lipsite de logică. Închiderea cimitirelor și a parcurilor, obligativitatea purtării măștii în orice spațiu deschis, nu doar în zone aglomerate, ori la interior, interdicția de circulație după ora 22:00 și altele asemenea, denotă nu numai lipsă de motivație, dar și o atitudine de impunitate, prin care se afirmă siguranța unei autocrații necontestate de nimeni și nimic, nici măcar de legile naturii și ale științei, nemaivorbind de cele divine.

Vă reamintim Domnule Prim Ministru, că locul pe care îl ocupați este vremelnic și vă este încredințat printr-o conjunctură politică și nu prin voința Poporului Român, pe care însă aveți datoria să-l slujiți cu bună credință, din tot cugetul și cu toată virtutea. Acestei încredințări îi incumbă astfel, nu numai drepturi și privilegii, de care vă bucurați, ci mai ales, și în primul rând, obligații și îndatoriri. Subliniem că este vorba, în primul rând, de îndatorirea de a respecta Poporul Român, popor care este format din oameni cinstiți, disciplinați și muncitori, nu din „teroriști„, chiar dacă nu ar purta mască în spațiile publice, nu ar respecta distanțarea socială ori chiar ar opta pentru a nu se vaccina. Majoritatea celor catalogați ca „anti-vacciniști„ se opun de fapt obligativității vaccinului. O diferență nu doar de nuanță, ci mai ales de atitudine.

Obligațiile nu vă sunt impuse în primul rând, ci se presupune că ar trebui să fie cu precădere asumate de o persoană cu responsabilități și cu conștiința valorii sale. Printre aceste responsabilități, una dintre cele mai însemnate este respectul datorat Poporului Român în ansamblul său, popor care la nivel de individ poate fi diferit, cu păreri diverse, dar care merită aceeași deferență, indiferent de opiniile sale personale. De asemenea, respectul impune respect, acesta este un truism, care nu are nevoie de nici o argumentare.

În ciuda a ceea ce ni se vehiculează astăzi ca informații răstălmăcite, însă șocante și care vând maculatura pe care sunt imprimate, poporul român este plin de calități și în decursul istoriei a dat măsura valorii sale, dacă privim prin prisma rezultatelor, a resurselor și a poziției sale în raport cu națiuni mai dezvoltate și mai puternice. Aceste realizări au necesitat însă un ingredient esențial: conducători buni, destoinici și cu dragoste față de cei conduși. Astfel de conducători au fost Ștefan cel Mare, Carol I, Regele Ferdinand sau Regina Maria, iar realizările lor, înfăptuite cu același popor, nu au nevoie de nici o propagandă pentru a fi recunoscute.

Domnule Prim Ministru, privind în istorie, găsim nenumărate exemple de conducători incapabili să înțeleagă cum poate fi exercitată autoritatea fără a rupe legătura cu cei conduși și fără a se deștepta și a se amplifica în cugetul acestora sentimente de frustrare, de dispreț și de furie chiar, la adresa celor puși în fruntea lor. Dacă asemenea sentimente au apărut, de fiecare dată, vinovați pentru această stare de fapt, au fost tocmai cei de la putere, care nu au fost capabili să gestioneze această relație, nu au fost capabili să o înțeleagă și prin gesturi sau declarații necugetate, au stârnit și amplificat sentimente de ură împotriva lor. Să ne amintim doar vorbele Mariei Antoaneta: „Poporul moare de foame? Nu are pâine? Să mănânce atunci cozonac!„, vorbe care în final au dus la sfârșitul ei tragic.

Dar, vremurile acelea au apus. Acum cei aflați la guvernare nu mai riscă astfel de sancțiuni. Însă, paradoxal, pierderea stimei celor ce, în mod normal v-ar acorda-o cu bună credință, reprezintă în sine o sancțiune cu mult mai aspră, cu urmări mult mai adânci și pe termen mult mai lung, decât poate părea la o analiză superficială.

Având în vedere cele expuse, respingem și dezaprobăm cu tărie cele afirmate de Dumneavoastră, considerându-le o jignire, sub demnitatea funcției ce ocupați și un atac la libertatea conștiinței și la libera exprimare, așa cum este stipulat în Constituția României:

Art. 29 (1). Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

Art. 30 (1). Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor (…), este inviolabilă.

Iar în Art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se precizează că:

(1). Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.

Drept urmare, vă solicităm Domnule Prim Ministru, ca printr-o declarație publică, oficială, să retractați cele afirmate și să restabiliți astfel onoarea și dreptul cetățenesc la liberă exprimare, ca și demnitatea funcției ce o ocupați.

În încheiere, un citat dintr-un Părinte Fondator al națiunii americane, Thomas Jefferson, este poate, lămuritor: „Când un guvern se teme de cetăţeni, aceasta e democraţie. Când cetăţenii se tem de guvern, aceasta e dictatură”. Dictatură care, dacă privim în istoria noastră recentă, s-a prăbușit întotdeauna fără veste și atunci când se credea mai tare.

Primiți Domnule Prim Ministru, asigurarea deplinei noastre sincerități.

Semnat, Forumul Organizațiilor pentru România București, 15.03.2021“

sursa:https://www.cotidianul.ro/citu-solicitat-sa-retracteze-unele-declaratii/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu