3.22.2021

Donald Trump își va lansa propria sa platformă de socializare

 


Donald Trump revine în social media, dar nici pe Facebook, nici pe Twitter, ci pe propria lui platformă, a declarat pentru Fox News Jason Miller, purtătorul de cuvânt al campaniei electorale din 2020 a lui Trump, potrivit CNN.

Ne putem aştepta să vedem noua platformă a lui Donald Trump în două-trei luni.

„Va redefini complet jocul. Toată lumea aşteaptă să vadă ce face preşedintele Trump, dar va fi pe propria lui platformă. Toată lumea îl vrea şi va aduce milioane şi milioane de abonaţi pe această platformă”, a spus Jason Miller, potrivit Mediafax.

Fostul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, a fost blocat definitiv pe reţelele sociale în urma atacului de la Capitoliu din 6 ianuarie. Cea mai grea lovitură a primit-o de la Twitter, care a fost în campanie şi cât a stat la Casa Albă, principalul instrument de comunicare al omului de afaceri din New York. Platforma a şters contul @realDonaldTrump şi 88 de milioane de abonaţi ai acestuia.

sursa:https://www.dcnews.ro/donald-trump-isi-va-lansa-propria-sa-platforma-de-socializare_809303.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu