Mai mulţi indivizi care au venit, luni, la protestul din Piaţa Victoriei au detonat petarde, anunţă Antena 3, care arată că respectivii sunt, cel mai probabil, membri ai galeriilor de fotbal.
Membri ai galeriilor de fotbal, protest cu petarde în Piaţa Victoriei
Cei care au aruncat petarde sunt poziţionaţi în zona de unde au venit protestatarii din Piaţa Universităţii. Asta, în timp ce în zona centrală a Pieţei Victoriei, protestul a continuat paşnic.
A existat un moment în care protestatarii au dat foc măştilor, a menţionat corespondentul Antena 3.
Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, a confirmat, indirect, într-o intervenţie la Antena 3, că anumiţi participanţi la protest sunt din galeriile echipelor de fotbal.
"Există comportamente specifice unor facţiuni, pe care nu vreau să le categorisesc", a spus Iacob, care a adăugat că "nu sunt probleme la adunarea de protest" şi a estimat că "toată lumea va ajunge în siguranţă acasă".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu