Uneori, chiar cînd cineva pare să te laude, printre rînduri poţi să vezi săgeţi otrăvite

 

Amatorism periculos

Uneori, chiar cînd cineva pare să te laude, printre rînduri poţi să vezi săgeţi otrăvite pe care lăudătorul ţi le aruncă din motive ştiute numai de el. Aşa face şi colegul Ioan Buduca, în articolul „Eminescologi detectivi”, publicat zilele trecute în „Cotidianul”. În finalul articolului, Buduca scrie: „Un excelent detectiv al acelei zile, Ion Spânu, a rămas dator, deocamdată, cu detectivistica felului în care doctorii au dereglat mintea de care Regele Carol I se temea cu justificate temeiuri, mai puţin acela de a ordona compromiterea ei pe căi ocult-medicale”.

Aparent măgulitoarea caracterizare pe care ne-o face autorul („Un excelent detectiv al acelei zile”) nu este una care să ne bucure. Din contră, Buduca minimalizează astfel o cercetare ştiinţifică minuţioasă pe care am întreprins-o în volumul „Asasinarea lui Eminescu” (ed. Apostrof, 2010), unde am analizat şi publicat toate documentele-cheie referitoare la ziua de 28 iunie 1883, cînd Mihai Eminescu a fost internat cu forţa la ospiciul dr. Şuţu. Este, aşadar, vorba despre o cercetare de istorie literară, nicidecum despre o abordare detectivistică!

În aceste condiţii, îmi este greu să evit legătura dintre acest articol al domnului Ioan Buduca şi recenta punere la punct a Magdei Petreu, pe care am publicat-o recent tot în „Cotidianul”.

EXISTĂ DOUĂ ÎNSEMNĂRI ALE LUI MAIORESCU, ANTERIOARE ZILEI DE 28 IUNIE 1883

Dar, nu asta este problema de fond. Vorbind pe deasupra, aproape superficial, despre tema zilei de 28 iunie 1883, şi Ioan Buduca, la fel ca Marta Petreu, face afirmaţii care nu sînt acoperite de realitate. Una dintre ele este chiar în prima propoziţie a articolului său, unde scrie: „Între însemnările zilnice ale lui Maiorescu imediat anterioare zilei de 28 iunie 1883, nici cel mai vag indiciu că mintea lui Eminescu s-ar fi dereglat”. Nu este chiar aşa.

Tocmai în „Însemnările zilnice” ale lui Titu Maiorescu avem două pasaje anterioare zilei de 28 iunie 1883, în care criticul oferă astfel de „indicii” care să anunţe „nebunia” lui Eminescu.

Prima este din 30 mai 1883, cînd Eminescu fusese invitat la cină alături alte persoane, între care şi Eugene Schuyler, cel care avea să devină primul ambasador al SUA în România. Maiorescu notează: „Eminescu, început de alienaţie mentală, după impresia mea”.

Cel de-al doilea „indiciu” este din 23 iunie 1883, cînd, iarăşi, Eminescu este invitat la masă, iar Maiorescu notează: „Şi Eminescu, care devine, din ce în ce mai evident, alienat”:

La ambele pasaje din „Însemnările zilnice”, editorul I. Rădulescu-Pogoneanu adaugă în subsol aceste precizări importante:

– la cea din 30 mai 1883: „Notă adaosă cu creion roşu, mai tîrziu: „Vezi mai jos 23 iunie”

– la cea din 23 iunie 1883: „Notă mai tîrziu, cu creion roşu: „Vezi mai sus 30 Maiu” (pentru impresia despre începutul de alienaţie a lui Eminescu). Întreg pasajul acestei zile subliniat pe de margine, la lectura de mai tîrziu a caietului”.

Aşadar, articolul lui Ioan Buduca începe cu o afirmaţie falsă, aceea că „Între însemnările zilnice ale lui Maiorescu imediat anterioare zilei de 28 iunie 1883, nici cel mai vag indiciu că mintea lui Eminescu s-ar fi dereglat”! Deşi, cum se vede mai sus, anterior zilei de 28 iunie 1883, există nu una, ci DOUĂ ÎNSEMNĂRI ale lui Maiorescu despre aşa-zisa alienare mentală a lui Eminescu. Semnificative sînt şi precizările pe marginea caietului, în care se face trimitere de la una la cealaltă dintre însemnări! Chiar şi I. Rădulescu-Pogoneanu interpretează cele două însemnări ale lui Maiorescu ca fiind „pentru impresia despre începutul de alienaţie a lui Eminescu”!

MAIORESCU NICI MĂCAR NU I-A SPUS LUI EMINESCU CĂ-L INTERNASE LA OSPICIU

În acelaşi articol, Ioan Buduca se hazardează cu o altă „invenţie” nefondată şi scrie că Titu Maiorescu „a notat în jurnalul său că l-ar fi sfătuit pe Eminescu să accepte internarea, aranjamentele fiind făcute, iar costurile – deja plătite”. Pe ce se bazează, nu ştim. Cert este că în ziua e 28 iunie 1883, la ora 10, cînd Eminescu vine acasă la Maiorescu, acesta deja îl internase la ospiciul dr. Şuţu, plătind în avans 300 de lei, dar NU-I SPUNE NIMIC LUI EMINESCU, aşa cum crede Ioan Buduca! Din contră, aşa cum notează în „Însemnări…”, Maiorescu scrie: „Potrivit înţelegerii [ce avusesem cu Simţion], i-am spus că trebue să se ducă la Simţion, pentru societatea „Carpaţii”. De acolo e vorba să fie dus la Dr. Şuţu, Numai de s-ar face asta fără greutate”! Deci, nu e vorba despre înţelegerea cu Eminescu, ci cu Simţion, aşa cum scrie în paranteză Pogoneanu, editorul „Însemnărilor zilnice”! Pentru ştiinţa lui Ioan Buduca, la ora 12 în acea zi, au avut loc percheziţii la „Societatea Carpaţii” şi s-au făcut arestări, unele urmate de expulzări. Iată întreaga însemnare a lui Maiorescu:

Din motive necunoscute, Eminescu n-a mai ajuns la Societatea „Carpaţii”, unde îl trimisese Maiorescu pentru a se întîlni cu Simţion (o fi aflat el ce puseseră la cale „amicii” săi) şi a ajuns la Băile Mitraşevski, de unde la ora 19 a fost luat în cămaşă de forţă şi dus la ospiciul dr. Şuţu! Culmea este că Procesul verbal întocmit de comisarul C.N. Nicolescu este semnat, între alţii, de C. Simţion şi G. Ocăşeanu de la Societatea „Carpaţii”. Dar, asta este cu totul altă problemă, mult prea complicată pentru domnul Ioan Buduca.

EMINESCU: „aş voi să ştiu dacă pot scăpa de aci, unde în adevăr îmi pare că stau fără nici un folos”

La finalul articolului său, Ioan Buduca ne ceartă, reproşîndu-i „excelentului detectiv” care aş fi eu, că „a rămas dator, deocamdată, cu detectivistica felului în care doctorii au dereglat mintea” lui Eminescu. Aşa e, însă îl poate lămuri chiar Mihai Eminescu!

În celebra scrisoare pe care, de la Viena, din sanatoriul doctorului Leidesdorf, Eminescu i-o trimite lui Chibici, poetul scria: „aş voi să ştiu dacă pot scăpa de aci, unde în adevăr îmi pare că stau fără nici un folos. Tratamentul pare a consista în mâncare puţină şi proastă şi în reclusiune”!

Deci, în lipsa informaţiilor despre tratamentul de care a avut parte la ospiciul dr. Şuţu, aflăm că la Viena, ca un adevărat miracol, Eminescu S-A ÎNSĂNĂTOŞIT pentru că nu i s-a dat nici un tratament specific nebuniei şi a fost trimis acasă! Cu alte cuvinte, tot ce i s-a întîmplat rău lui Eminescu i s-a întîmplat la ospiciul dr. Şuţu, acolo unde în 28 iunie 1883 a fost internat cu forţa chiar de către Titu Maiorescu, la sugestia nevestei lui Slavici, Ecaterina Szöke Magyarosy!

EPILOGUL UNUI „EXCELENT DETECTIV”

Poate că n-aş fi luat în seamă această tentativă eminescologică a colegului Ioan Buduca dacă n-ar fi existat cîteva precedente periculoase, menite să compromită cercetarea serioasă a acestui subiect extrem de sensibil care este viaţa lui Mihai Eminescu.

Astfel, în afara „Cazului Marta Petreu”, care-l „externase” pe Eminescu în toiul nopţii, „pe la 10 seara” şi-l trimisese pe străzi să salute oamenii întîlniţi în cale, mai există şi „Cazul Cătălin Cioabă”. Acesta scrie într-o carte apărută la Humanitas, lăudată deşănţat de unii care i-au văzut doar coperta, că Eminescu a fost internat la „Caritatea” lui Şuţu între 28 iunie 1883 şi – atenţie! – 15 august 1883, deşi se ştie cu exactitate că Eminescu a fost internat la „Caritatea” între 28 iunie şi 20 octombrie 1883, cînd a plecat spre Viena! După apariţia articolului nostru, în al doilea volum al său, Cătălin Cioabă a corectat informaţia, desigur, fără să ne mulţumească pentru ajutor.

Pînă şi eminescologul Nicolae Georgescu, care, spre deosebire de cei doi, ştie carte, a luat în serios trei posibile arestări ale lui Eminescu în iunie 1883, deşi, în mod evident, avem de-a face doar cu cea din 28 iunie 1883 (v. art. „Cele trei arestari ale lui Eminescu).

Eminescologia este, aşadar, grea şi necesită cercetări îndelungate, dificile, cu documente contradictorii şi cu un risc major: acela de a urma, chiar cu bună credinţă, calea greşită a unora sau informaţiile eronate ale altora.

Pe cale de consecinţă, apariţia unor amatori ca Marta Petreu, Cătălin Cioabă sau Ioan Buduca pe tărîmul eminescologiei ar putea să facă rău cercetărilor serioase, mai ales acum, cînd deja se şubrezeşte vechea teorie că Eminescu a înnebunit brusc pe 28 iunie 1883 şi a fost internat la „Caritatea” pentru a-l vindeca.

Cine are ceva de spus pe această temă să pună mîna pe carte şi să studieze atent documentele – şi aşa destul de puţine – care vorbesc despre acea zi fatidică de 28 iunie 1883 din viaţa lui Mihai Eminescu.

De ce să compromitem efortul uriaş al celor cîţiva care au trudit ani de zile pentru a da la o parte umbra pusă de Maiorescu şi prietenii săi mai vechi sau actuali peste biografia celui care ne-a lăsat o aşa de mare şi valoroasă moştenire ?

sursa:https://www.cotidianul.ro/sport-cultural-datul-cu-parerea-despre-28-iunie-1883/