ÎPS Teodosie a făcut, duminică, mai multe declarații, după ce Asociația VeDem Just a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în urma declaraţiilor făcute de Arhiepiscopul Tomisului cu privire la femei.
„Cei care s-au scandalizat nu cunosc textul Sfintei Scripturi. Eu nu m-am abătut nici cu o literă de la textul Sfintei Scripturi. Am dat doar un răspuns la o întrebare nu de la mine, din mintea mea, ci am citat, pentru că sunt specialist în Sfânta Scriptură. Dacă Sfânta Scriptură aduce discriminări, cei care au această părere trebuie să-l dea pe Dumnezeu în judecată. Nu-mi aparțin cuvintele!”, a spus ÎPS Teodosie, duminică, la Antena 3, în cadrul emisiunii „Decisiv”, moderată de Cătălina Porumbel.
„Nu am spus nimic în plus, nu am adăugat, eu doar am citat. Cu ocazia aceasta, cei care au dat în judecată vor învăța și ei ce conține Sfânta Scriptură. Nu-mi aparțin mie cuvintele, sunt cuvintele lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură cuprinde cuvintele lui Dumnezeu”, a subliniat ÎPS Teodosie.
De asemenea, a spus că, în opinia sa, rolul femeii este „copleșitor”. „Femeile sunt sensibile, sunt pline de gusturi frumoase”, a mai spus acesta, adăugând că „femeia poate să suporte mai multe dureri și greutăți decât bărbatul”.
ÎPS Teodosie, mesaj pentru politicieni
Ulterior, a fost întrebat ce le transmite politicienilor care comentează acest subiect și cer sancționarea sa: „Să se documenteze. Și Hristos a fost sancționat și a biruit toate sancțiunile.”
Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului susțin, într-un comunicat remis presei, că speră că CNCD nu va sancționa, în premieră, un cult oficial recunoscut în România, după ce o asociație a sesizat autoritățile cu privire la afirmațiile IPS Teodosie despre femei.
„Referitor la sesizarea depusă la CNCD de către Asociaţia VeDem Just, cu privire la declarațiile IPS Teodosie, Arhiepiscopia Tomisului se întreabă dacă CNCD va sancționa, în premieră, un cult oficial recunoscut de către Statul Român, întrucât afirmațiile IPS Teodosie nu constituie o opinie personală, ci sunt bazate pe înscrisuri ale Bibliei”, se arată în comunicat.
Potrivit acestuia, IPS Teodosie doar a explicat care este poziția teologică a Bisericii Ortodoxe Române, cu privire la imposibilitatea hirotoniei femeii, „explicație din care presa a decupat afirmații interpretate în mod eronat ca fiind discriminatorii la adresa femeii”.
„1. În cartea Facerea, cap. 3, se relatează căderea strămoșilor Adam și Eva în păcat, textul descriind cum șarpele a amăgit inițial pe Eva, spre a o determina să încalce porunca divină de a nu mânca dintr-un anumit pom al grădinii Raiului.
Conform acestuia, IPS Teodosie nu a făcut decât să repete învățătura teologică a Bisericii Ortodoxe Române.
„Noi, clerul și credincioșii Arhiepiscopiei Tomisului, sperăm că CNCD nu va realiza o premieră tristă pentru libertatea religioasă din România, și anume sancționarea textului Bibliei și a teologiei Bisericii Ortodoxe Române”, se mai arată în comunicat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu