5.10.2021

„Cei nevaccinaţi să nu mai plătească taxe. Pentru impozitele pe care le-am plătit nu am primit decât dispreţ”

 


Dan Bittman a răbufnit. În emisiunea Simonei Gheorghe de la România TV, solistul Holograf a propus să nu se mai permită accesul nici în sediile ANAF şi nici taxele şi impozitele să nu mai fie încasate de statul român de la cei nevaccinaţi.

„Informaţia că mă vaccinez era doar un titlu de ziar, nu vă mai luaţi după titluri. Vaccinul nu rezolvă anumite probleme. Eu sunt pro-tratament, nu pro-vaccin”, a precizat artistul.

Artistul spune că i s-ar părea normal ca nevaccinaţii, care vor avea mai puţine drepturi şi libertăţi decât cei vaccinaţi, să nu mai contribuie la bugetul de stat prin plata taxelor.

„La concerte vor fi admişi cei vaccinaţi sau cei care îşi fac teste. Păi atunci, la taxe şi impozite să fie la fel. Cei nevaccinaţi să nu mai plătească impozite şi să nu mai fie admişi în instituţii. Eu nu mă vaccinez şi nu vreau să mai plătesc taxe. Un amărât ca mine nu are de ce să plătească. 

Pentru impozitele pe care le-am plătit nu am primit decât dispreţ. Nu am primit niciun leu.

Anunţ autorităţile că nu o să mă vaccinez până nu mă primesc şi nevaccinat în sediile ANAF ca să-mi ia banii şi să-şi bată joc de mine”, spune artistul.

Dan Bittman şi-a manifestat, totodată, intenţia de a nu se lăsa umilit de autorităţile acestui stat căruia i-a plătit sute de milioane de lei de 35 de ani de când face parte din trupa Holograf.

„Aceşti semidocţi de la guvernare să înţeleagă că nu suntem o masă de manevră de proşti care plătesc statului. Trebuie să ne dea ceva pentru banii pe care ni-i fură din buzunare. Eu nu vreau să mai plătesc taxe statului român atâta vreme cât mă obligă printr-o lege nazistă să mă vaccinez ca să plătesc taxe.

M-am săturat de fariseim. Înghiţim la nesfârşit hoţia unora. Ne lipseşte coloana vertebrală.

Eu nu am furat statul român, dimpotrivă, l-am îmbogăţit. Holograf a plătit milioane statului român. În 35 de ani am plătit statului sute de milioane”, a concluzionat artistul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu