Guvernul de la Beijing a masat trupe la graniţa celor două tări.
Zonele în care sunt masați militarii chinezi și suplimentarea trupelor trimise de China la granița comună dau motive de îngrijorare în rândul conducătorilor din India.
Ministrul indian de Externe, Subrahmanyam Jaishankar este îngrijorat de evoluția relaţiilor bilaterale cu China. Poziţionarea trupelor chineze în zonele disputate ale frontierei cu India, în Himalaya, ca şi refuzul de reducere a efectivelor militare constituie o problemă, afirmă acesta.
„Problema este dacă Administraţia Chinei va respecta angajamentele asumate în comun, de a nu permite acumularea semnificativă a efectivelor militare în zona frontierei”, a declarat Subrahmanyam Jaishankar într-un interviu acordat agenţiei Bloomberg.
Declaraţiile survin după confruntările militare produse în urmă cu câteva luni într-o zonă disputată a frontierei comune. Violenţele s-au soldat cu moartea a 20 de militari indieni şi a cel puţin patru militari chinezi, scrie Stiripesurse.ro.
În contextul amplificării tensiunilor cu Beijingul, Guvernul Indiei a intensificat relaţiile cu organizaţia QUAD, din care mai fac parte Statele Unite, Australia şi Japonia.
Subrahmanyam Jaishankar a participat recent la reuniunea Grupului statelor puternic industrializate (G7). Ministrul a semnalat intenţia Indiei de a contribui la construirea unor reţele internaţionale de aprovizionare sigure şi de a suplimenta propriile capacităţi de producţie.
India și China au cea mai lungă frontieră din lume
India și China împart cea mai lungă și disputată frontieră din lume. Ambele state revendică zone mari din teritoriul celuilalt. Și ambele state aruncă vina pentru escaladarea tensiunilor pe vecin.
Autoritățile indiene acuză trupele chineze că au desfășurat un cort militar pe partea indiană a graniței, că au îndiguit un râu, au adus utilaje și că au așteptat înconjurați de sârmă ghimpată pentru a lansa o ambuscadă.
În noaptea de luni, a izbucnit un incident în care 20 de soldați indieni au murit iar 76 au fost răniți. Acesta fost cel mai violent act care a avut loc între cele două țări în ultimii 45 de ani. Autoritățile chineze nu au precizat dacă printre militarii săi au fost victime.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu