Se afișează postările cu eticheta ADEVARURI ASCUNSE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ADEVARURI ASCUNSE. Afișați toate postările

9.03.2022

România se află deja în faliment. Statul va vinde tot, ca să scape de faliment

 


Hidroelectrica nu o să mai fie a statului român

România se află deja în faliment, din cauza datoriilor uriașe acumulate în ultimii doi ani, susține analistul economic Ilie Șerbănescu. Pentru a evita declararea oficială a falimentului, statul va trece la vânzarea tuturor companiilor pe care le mai deține, mai arată analistul. Interdicția de doi ani pentru vânzarea acțiunilor firmelor de stat a expirat luna aceasta, astfel că Guvernul are undă verde pentru înstrăinarea acestora.

Cea mai simplă modalitate pentru pierderea controlului statului la o companie listată la bursă este majorarea de capital făcută de acționarii străini, lucru care se va întâmpla imediat după listarea la bursă a pachetului de 49% din compania „Salrom”, deținut de „Fondul Proprietatea”, atrag atenția analiștii. În fapt, acesta va fi doar începutul, pentru că statul român va fi obligat să vândă tot ce mai deține în portofoliu, pentru a achita datoriile enorme acumulate, nejustificat, în ultimii doi ani, consideră analistul economic Ilie Șerbănescu.

„La o singură majorare de capital, se pierde controlul asupra companiei. Sau pot să o bage în faliment fără niciun fel de problemă. Cum s-a făcut cu toate companiile românești, le-a fost organizat falimentul și s-a pierdut controlul statului. România este o colonie, acesta este un adevăr incontestabil și nu înțeleg de ce nu s-au vândut încă celelalte companii. Așa cum a vrut tovarășul Ponta, care bate darabana acum, că vai, ce se întâmplă cu România. Pe vremea lui Ponta toate erau gata scoase la licitație, și Poșta Română, și Loteria Română. Dar nu numai pe bursă se pot vinde companiile românești. Când am vândut „Petrom”-ul nu era nicio bursă, a fost ordin din afară. Acum, însă, statul român va vinde companiile românești ca să nu dea faliment. Pentru că statul român este în faliment. Altfel, nu are cum să-și plătească datoria publică. De aceea este mărită fără griji datoria publică, pentru că sunt deja montate aceste vânzări. Credeți că „Hidroelectrica” o să mai fie a statului român? Nu o să mai fie, și asta cât de curând”, ne-a declarat analistul economic Ilie Șerbănescu.

Au bătut palma

Premierul Nicolae Ciucă a primit luni, la Palatul Victoria, o delegație a „Fondului Proprietatea”. La întâlnire a fost analizată evoluția investițiilor gestionate de „Fondul Proprietatea” și a fost prezentat stadiul pregătirilor pentru listarea la bursă a acțiunilor pe care acest fond le deține la companiile „Hidroelectrica”, 20%, și „Salrom”, 49%.

„Listarea celor două companii la Bursa de Valori București, susținută de Guvernul României, face parte din viziunea implementată la nivelul Executivului, pentru a îmbunătăți guvernanța și transparența companiilor pe care le deține. Acest demers va contribui la dezvoltarea pieței locale de capital, care are un rol fundamental în dezvoltarea companiilor românești și accesul lor la finanțare care să le poată dinamiza investițiile. Consolidarea investițiilor va întări economia”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă. Finalizarea cu succes a listării unui pachet consistent din acțiunile „Hidroelectrica” la Bursa de Valori București va permite României să îndeplinească la termen obiectivul stabilit în cadrul PNRR, la sfârșitul primului semestru al anului viitor, precizează Guvernul.

Listare duală?

Deși Guvernul amintește doar de o listare la Bursa de Valori București, „Fondul Proprietatea” s-a arătat decis să nu accepte altceva decât o listare duală, adică atât pe Bursa de Valori București, cât și pe o piață internațională. Astfel, „Fondul Proprietatea” susține că listarea duală ar trebui privită ca o decizie tehnică pentru a asigura succesul Ofertei Publice Inițiale (I.P.O.) și a minimiza riscul, fiind o oportunitate de a atrage noi investitori în companiile românești. Listarea duală transmite și un mesaj de deschidere a mediului de afaceri românesc față de capitalul internațional. Evaluarea potențial mai mare a „Hidroelectrica” printr-o listare duală va aduce beneficii Guvernului României, precum și acționarilor „Fondului Proprietatea”, inclusiv celor 8.000 de investitori individuali români și fondurilor de pensii românești cu peste 8 milioane de participanți”, se arată într-un comunicat al „Fondului Proprietatea”.

https://www.art-emis.ro/analize/statul-va-vinde-tot-ca-sa-scape-de-faliment

9.01.2022

Îngrijorații ”cap-vid” și Consecințele ciuruirii nechibzuite

 


„Te-ai lăsat ciuruit cu zerurile „sigure și eficiente”? Felicitări, nu te vei mai îmbolnăvi! Și chiar dacă te vei îmbolnăvi, vei face doar o formă mai ușoară a bolii. Și în nici un caz nu vei muri. Și chiar dacă vei muri, vei face o formă mai ușoară de deces, vei muri de sindromul morții subite. Evident, prin nelipsitul stop cardio-respirator”. (Extras din învățăturile OMS - Oculta Malefică a Satanității - către fii săi, turmele de îngrijorați de cap-vid).

Sindromul Morții Subite, apărut de niciunde. Interesantă denumire, nu? Ai cui sunt acești oameni? De ce cad din picioare și mor brusc, oamenii tineri, copii și mai ales, sportivi?

Autoritățile nu mai pot ascunde mult timp acest fenomen sub denumiri de doi bani: SMS sau SADS.  Până ce familiile celor ce pleacă în acest mod nu cer explicații publice, nu vom afla adevărul!  De ce tac?! De ce nu cer explicații? De ce nimeni nu cere să se afle adevărul?!

Dintr-o dată, ca la un semnal, în toată lumea, persoane perfect sănătoase, cad răpuse instantaneu, fără vreo șansă de a primi ajutor de urgență. Nu pentru că el, ajutorul, nu ar ajunge la timp. Doar pentru că nu mai este nimic de făcut. AVC, infarct miocardic, probabil mezenteric, stop cardio-respirator, accelerarea bolilor autoimune, afecțiuni galopante ale ficatului, cancere galopante etc., ar fi diagnosticele. Orice om care a avut de-a face vreodată cu zona medicală știe că aceste diagnostice sunt efectele unor afecțiuni preexistente, nicidecum afecțiunea în sine! Este mai ușor să spui că oamenii mor instant din cauza Sindromului de moarte subită! Sforăitoare cuvinte. Vă aduceți aminte de termenul de „asimptomatic”? E simplu! Tot o minciună sfruntată! Pentru o gripă! Da, dar o gripă de lux! Mortală, au zis ei. Al cărei tratament era necesar imperativ în spitalele din toată lumea. Interesant este că majoritatea deceselor înregistrate cu această gripă de lux, au survenit în spitale. Cine a stat acasă, a reușit să scape cu viață în doi ani. De ce? Pentru că existau antivirale. Doar că ele nu se prea livrau. Știm toți ce s-a întâmplat. Toți! Doar că numai unii dintre noi acceptăm adevărul. Restul, nu!

Într-un final a apărut și serul minune! Gata. Lumea întreagă era salvată. Puteam respira ușurați. Luai serul și erai liber. O dată, de două ori, de trei. Ce să vezi însă? El trebuie luat de câte ori consideră politicul că trebuie luat. Nici nu mai contează! Acum!

Doar că, de un an, oamenii cad brusc. Din picioare. Și mor! Unii dintre specialiști zic că de la epuizare, alții zic că de la schimbările climatice, mai nou. Alții spun că e normal, unii strigă că de la căldură și prea multă mâncare. Dar nimeni, absolut nici un specialist nu iese public să explice cu subiect și predicat ce se întâmplă cu adevărat. Auzim de mii de procese, prin care oamenii acuză efectele serului magic.

Există deja rezultate la probele de sânge recoltate pacienților, a căror valori dau fiori reci pe șira spinarii.

- ATPO, de 3000, când valoarea normală ar fi de mai mică de 34.

- PTH, de 148, când valoarea normală ar fi între 15 și 65.

- Feritina, de 6000, când valorile normale sunt între 98 și 637.

- TSH, mai mare de 100, când valorile normale sunt între 0,4 și 4,2.

- HEMOGLOBINA, de 8, când valorile normale sunt între 12 si 17,5.

Foarte ciudate rezultatele apărute în ultima vreme în laboratoarele de analize. Și nimeni nu spune nimic. Nimeni din cei ce ar trebui să iasă public. Pentru că omul simplu nu știe ce înseamnă aceste valori prezentate mai sus. El știe doar că dintr-o dată nu se simte bine și e îndreptățit să afle de ce. În mod normal toți ar trebui să aflăm de ce! Însă nu primim răspunsuri. Unii sunt bine, slavă Domnului, dar alții pleacă subit, fără să fi știut vreodată de la s-a întâmplat.

Rețelele sociale vuiesc! Se prezintă tot felul de cazuri, se blochează și cenzurează pagini întregi, adevărul este deturnat, luat în râs și în final, apar din nou cele două tabere pro și contra. Însă nimeni nu știe Adevărul. Toată lumea face supoziții.

Acum vine un alt val plandemic. Altă tulpină, altă variantă, OMS-ul ne anunță prin mesaje sponsorizate că nu s-a terminat. Că virusul bântuie printre noi și că va exista mult timp de aici înainte. Oare tulpinile astea noi, de apar ele așa, din senin, mai grave, mai infecțioase, nu sunt cumva doar efectele unui experiment la nivel mondial? Că doar știm că imunizare nu există! Până la urmă au fost nevoiți să recunoască! Au întors-o golănește în fața întregii omeniri, că, ce să vezi, nu se imunizează, doar "e mai ușor"! Ca o glumă nefastă, morbidă și, mai ales dementă! Ai făcut serul sau nu, te infectezi. Ai făcut serul sau nu, răspândești! Nici nu mai contează! Răul pe termen lung a fost făcut, fără nici o rezolvare. Știm azi cui a folosit! Știm și scopul! De la summit-urile oficiale ale celor ce se vor „stăpânii lumii”: suntem prea mulți, avem prea multe proprietăți, ne plimbăm prea mult, consumăm prea mult. Deranjăm prea tare.

Ideal ar fi să dispărem! Cât mai mulți! Și fără prea multe întrebări!

Am devenit o omenire de „mâncători inutili” care visează că au drepturi. Și unii chiar și le cer. În ultima lună chiar cu orice preț! Și pentru că deranjul devine prea mare, se mai pregătește un ser. În toamnă! Să fie siguri! Se pregătesc tratate prin care OMS să preia frâiele și să rezolve problemele „stăpânilor lumii”. Curat! Fără bătaie de cap. Doar cu mâinile murdare. De sânge! Ce mai contează pentru ei încă un ser experimental?! Nimic. Scopul scuză mijloacele! Și aduce mulți bani! Filantropilor! Ălora de vor să mâncăm gândaci, lăcuste și eventual pământ. Doi metri, de preferință!

Noi rămânem cu întrebările, familiile celor decedați în urma "sindromului de moarte subită" rămân cu inimile arse, media rămâne cu buzunarele pline, politicul cu și mai multă putere, lumea, în general, fără nici o libertate și nici un drept, "stăpânii lumii" cu control absolut asupra unor numere care cândva erau oameni. Fiecare și-a atins scopul.

Acum știm ce conținea serul magic! „Berea și cafeaua cu prietenii!”. Parcă așa suna un clip publicitar al celui ce a cumpărat milioanele de doze! De la -80 de grade păzite cu mitraliera, dozele au ajuns în frigiderele medicilor, lângă prăjitura și ouăle cumpărate neaparat de la supermarket!  Nu mai are nici o importanță! Pentru niciunul dintre noi! Pentru că unii dintre noi intuim adevărul. Și putem spune liniștiți ce conține!

Parafrazând un clasic în viață, putem spune simplu: „Un fleac! Ne-au ciuruit!"

Dar tot același clasic în viață ne-a învățat altceva! Că „iarna nu-i ca vara”.

Și sper ca iarna ce vine să nu fie ca verile de până acum ale „stăpânilor lumii”!

Să se transforme pentru ei în ultima iarnă!

În ultima iarnă a puterii lor! Și mai ales, a vrajbei noastre!

Un text de Negru Albastru

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/consecintele-ciuruirii-nechibzuite-sindromul-mortii-subite

8.12.2022

D.TRUMP : ”Sistemul școlar în SUA a fost stricat de către stângiști. În clase se predau aberații conform cărora bărbații pot rămâne însărcinați, în timp ce rugăciunea este interzisă”

 


Fostul președinte american, Donald Trump, a spus în timpul Conferinței de Acțiune Politică Conservatoare (CPAC) că sistemul școlar din această țară a fost stricat de către stângiști, exemplificând cu faptul că în clase se predau aberații conform cărora bărbații pot rămâne însărcinați, în timp ce rugăciunea este interzisă. 

„Rugăciunea la școală este interzisă, dar spectacolele cu travestiți sunt permise”, s-a plâns Trump. 

„Nu poți să predai Biblia, dar îi poți învăța pe copii că America este rea și că bărbații sunt capabili să rămână însărcinați”, a continuat el. 

Fostul președinte se referă la faptul că în ultimii ani, ideologia LGBT a pătruns puternic în școli, iar așa numitele „ore de poveste cu travestiți” sunt tot mai frecvente în sălile de clasă. Mai precis, bărbați îmbrăcați în femei și machiați ostentativ le citesc copiilor, inclusiv de vârste preșcolare. 

Companii cu produse pentru copii precum Disney, dar și comunități religioase protestante, au adoptat travestiții ca „valoare” de promovat în fața copiilor. 

Cam aceasta se dorește și în Europa de Est. De aceea Uniunea Europeană alocă – din banii contribuabililor europeni – sute de mii de euro pentru „cursuri cu travestiți” pentru tineret. Doar că progresiștii neomarxiști s-au lovit de conservatorismul unor lideri și a comunităților religioase. Acesta este un alt motiv pentru care Viktor Orban este atât de urât de globaliști, pentru că a îndrăznit să introducă o lege care interzice propagandă LGBT în școli. 

Ai noștri, la fel de lași ca și poporul, n-au avut curaj să pună în lege dar nici nu încurajează această ideologie, în principal datorită opoziției Bisericii Ortodoxe. 

Cât despre popor, la referendumul pentru familie mulți creștini practicanți au stat acasă pentru că la televizor li s-a spus că a fost referendumul lui Dragnea prin care voia să scape de pușcărie. Ce legătură între cele două?! Numai ei știu...Ba mai mult, creștini care se declară autentici au pus ștampila pe progresiștii care promovează LGBTQ și au refuzat să jure pe Biblie. Și cu asta am spus tot...

Liviu Cucu 

8.11.2022

Avocatul Piperea: Ne vom duce cu toţii pe copcă dacă nu ieşim din stereotipul „capul plecat sabia nu-l taie”

 


Avocatul Gheorghe Piperea scrie, pe Facebook, că dacă românii vor continua să se complacă în stereotipul zicalei „capul plecat sabia nu-l taie”, vor dispărea şi ca indivizi şi ca popor mai devreme sau mai târziu, deoarece „niciun prădător nu va avea vreodată milă de prada pe care a pus ochii”.

„Democrația participativă înseamnă inițiativă civică, presiune socio-politică pentru legi și comportamente administrative favorabile omului de rând și pentru dreptate retributivă. Primul demers în acest sens este abandonul clișeelor de genul “nu se vrea domne, nu e interes” sau ”n-are rost, ne batem gura de pomană” ori, ca în comediile lui Caragiale, când repetăm în comentarii pe fb “nu mai e prințipuri” și nici morală și … n-avem maniere… Cam ăsta e și firul roșu al marii resetări: rezistența voastră e inutilă – supuneți-vă. Dacă facem asta din proprie inițiativă sau din frică, ascunzându-ne după stereotipuri de genul “capul plecat, sabia nu-o taie”, o să ne ducem pe copcă. Dintre animalele de pradă, cine are un dram de milă pentru oile turmei?

Hai Liberare! Vă mai amintiți?

PS Cele de mai sus reprezintă un răspuns generic la comentariile frecvente pe care le văd ori de câte ori pun pe fb propuneri, idei și soluții de prevenție și combatere a practicilor incorecte și nocive ale neo-liberalismului progresist globalist și de reducere a proporțiilor malefice ale puterii corporațiilor, mai ales cele multinaționale”, spune Piperea.

Într-o altă postare, el scrie: „Ați trecut prin umilința primului apartheid sanitar (fiți “liniștiți”, urmează al doilea, din noiembrie), ați fost excluși social și abandonați economic pentru că nu v-ați făcut nazzipass-ul de “imunizare”, o chestie care nu a prevenit nimic, de vreme ce s-a ajuns la valul 7?

Ați fost înfricoșați că rămâneți fără loc de muncă, că sunteți aruncați peste zidurile cetății, pentru că ați refuzat să vă inoculați un ser experimental cu efecte potențiale nocive, în vederea obținerii unui certificat digital care nu previne și nu combate nimic, cu excepția drepturilor și libertăților voastre?

Vi s-a părut mereu, cu ocazia zecilor de teste pisiar pe care le-ați făcut obligatoriu, dar inutil, că lăsați urme biometrice și secvențe de ADN în toate bazele de date totalitarist – sanitare posibile?

Ați avut senzația că, de fiecare dată când intrați online, ca să citiți, să jucați, să vă amuzați, să plângeți pe umerii eroilor holiudieni care “luptă” pentru libertate și salvarea planetei, să învățați, să munciți, să vă judecați, să vă găsiți perechea temporară, deveniți produsul pe care Big Tech îl recoltează pentru a face continente de bani din estimarea comportamentului vostru viitor?

Ați fost amenințați permanent (și pe premise false) că veți fi amendați drastic, cu sume care depășesc pensia medie pe o lună, pentru faptul că ați omis să vă (auto)recenzați, adică să vă puneți întreaga identitate digitală și toate informațiile relative la avere și familie și la relații la picioarele colectorilor de date cu caracter personal? Ați fost adică forțați indirect să vă debarasați de porțiuni din sufletul vostru?

Ați fost amendați pentru că, la intrarea în țară, ați omis o bifă sau ați bifat greșit pe formularul “digital”?

Vi s-au blocat banii în cont pentru că ați omis să vă actualizați datele cu caracter personal o dată la șase luni, rămânând, chiar și temporar, fără mijloace de subzistență?

Ați fost frustrați că nu puteți face plăți cu bani fizici decât în sume modice, deși sunt banii voștri, iar plățile prin bancă presupun comisioane, riscul de phishing (clonarea “identității” bancare) și pericolul de debitare automată pentru datorii odioase sau inexistente către bancă sau fisc, în vreme ce păstrarea banilor în depozit la bancă antrenează riscul de pierdere totală pentru caz de “rezoluție” bancară (=salvarea de la faliment a băncii, inclusiv prin rechiziția economiilor populației, adică prin bail in) sau de faliment bancar?

E, tre’ să știți că încă nu ați văzut nimic.

China este o țară aplaudată de toată lumea pentru că s-a digitalizat aproape integral. Plățile și încasările se fac, în proporție de peste 95%, prin digital wallet. Drepturile și libertățile chinezilor sunt puse pe digital wallet. Proprietățile, banii, educația, starea sanitară, testele periodice, “imunizarea” la zi, relațiile amoroase, identificarea facială, totul e pus pe digital wallet. Totul e simplu, la un click distanță – de aceea a și avut succes această digitalizare aproape totală. Dar și pentru autorități este simplu – controlul și supravegherea populației nu au fost nicicând mai simple. Supunerea, pe baza conștiinței faptului că omul e permanent spionat, că Fratele excesiv de Mare este peste tot, nu a fost nicicând mai simplă. Obligarea la supunere (compliance) nu a fost nicicând mai rapidă și eficientă: în cursul vieții, chinezul digitalizat acumulează puncte sau, după caz, pierde puncte, în funcție de modul în care se supune sau nu legilor, regulilor, cutumelor, valorilor comunității, necesității de preamărire a partidului și a eroicilor lui conducători etc. Accesul în societate, drepturile și libertățile, condiția de cetățean intra muros, “protejat” de cetate, depind în mod gradat (progresiv/regresiv) de numărul de puncte.

Se numește rating social – probabil ați auzit de el de pe la tv sau din filme.

Este cât se poate de real.

Cu un simplu click, chinezul digitalizat poate fi degradat la stadiul de non-persoană/ființă fără drepturi și libertăți și aruncat extramuros sau lăsat fără bani și fără job și făra educație și fără proprietăți și chiar fără familie.

Din albină lucrătoare a stupului, chinezul fără rating bun devine o furnică exterioară mușuroiului, forțată să se descurce singură.

Din februarie 2022, Comisia Europeană a lansat proiectul portofelului digital european. Pe scurt, acest digital wallet “occidental” nu face decât să repete modelul chinezesc. Este ceea ce ne va putea chinezifica și pe noi.

Proiectul vi se va vinde ca o mare cucerire a științei, ca ceva elitist care o să vă ușureze viața și o să vă facă să vă simțiți în siguranță și liberi, vi se va impune să îi disprețuiți și să îi rejectați pe “medievalii” care refuză să se transforme în avataruri informatice, în doppelgänger-i ai propriei persoane (care a primit, totiși, liberul arbitru de la Dumnezeu).

Și veți aplauda, și vă veți înghesui să vă luați portofelul (care, apropo de “teoria conspirației”, va putea avea forma fizică a unui implant sub piele sau a unui tatuaj), orbiți de tehnologie și de comoditate. Dar veți intra direct în colivie.

În final, atrag atenția că există o Autoritate pentru Digitalizarea României (??!). Pe site-ul lor oficial s-a lansat o dezbatere a proiectului “european” al portofelului digital. Puteți intra acolo pentru a aplauda entuziast ideea, așa cum ați făcut cu nazzipass-ul sanitar. Și puteți să vă și înscrieți pe lista de doritori, ca să fiți siguri că nu veți fi omiși la încarcerarea digitală.

Pentru noi, restul, doar atât: nu vă supuneți! Hai Liberare!”.

6.27.2021

Pe 20 ianuarie 2014, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion mureau în munţii Apuseni

 


7 ani de lacrimi și revoltă. Familia Aurei Ion, purtată pe drumuri, după accidentul aviatic din Apuseni.

În ancheta tragediei de la Apuseni, după 7 ani și jumătate încă nu s-a terminat procesul. Familia rezidentei ucise, Aura Ion, acuză că este plimbată pe drumuri și se blochează accesul la dosar.

Procurorii cer o nouă expertiză medico-legală, după 7 ani jumate de la tragedie, care să stabilească de ce a murit Aura Ion, tânăra doctoriță de doar 27 de ani.

Prima expertiză a arătat că aceasta ar fi murit de frig, în zăpadă, după ce s-a prăbușit avionul pilotat de Adrian Iovan.

Pe data de 20 ianuarie 2014, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion mureau în munţii Apuseni. Un avion de mici dimensiuni se prăbuşea la o înălţime de 1.400 de metri după o aterizare forţată.

Aproape şapte ore au durat căutările, timp în care autorităţile s-au bâlbâit pe o rază de 15 kilometri pătraţi.

Localnicii au fost şi cei care i-au găsit pe salvatori. Din cei şase pasageri, doar patru mai erau în viaţă.

Până la venirea salvatorilor rătăciţi, localnicii au făcut un foc şi au acoperit cu pături victimele.

Au pierdut doi oameni. Un pilot dedicat şi un viitor medic. Adrian Iovan şi Aura Ion.

Sora Aurei Ion : Ni se blochează accesul la dosar

Mariana Ciucă, sora Aurei Ion, a fost invitată la Antena 3 pentru a vorbi despre calvarul prin care trece toată familia tinerei, chair și la 7 ani și jumătate după producerea tragediei din Apuseni.

”Pentru noi, pentru toată familia, pare foarte puțin, în sensul de trauma pe care am trăit-o și felul în care ne simțim în acest moment. Suntem în același loc, în aceeași situație”, a spus sora Aurei Ion.

”Dacă vorbim despre faptul că s-a clasat o parte din dosar acum câțiva ani, vreau să spun că de atunci batem pasul pe loc cu ceea ce a rămas în picioare și ceea ce trebuia să fie anchetat, pentru că probele sunt la dosar, nu mai avem nevoie de expertize.

Ceea ce se întâmplă este că avem de a face încă o dată și încă o dată, în primul rând, cu schimbări de procurori - suntem la al 7-lea sau al 8-lea dacă nu mai mult - în al doilea rând, cu tot felul de decizii de a reanaliza, de a reinvestiga anumite aspecte care deja sunt foarte clare la dosar și, în același timp, cu refuzul de a vorbi cu noi. Refuzul de a ne acorda accesul la informații.

Avem un dosar adresat împotriva Școlii Superioare de Aviație. Până anul acesta, nu am avut acces la dosar. De câțiva ani încercăm să avem acces, în condițiile în care noi am deschis acel dosar. Noi am depus acea plângere pe partea de fals în acte și de faptul că aeronava nu era, din punct de vedere tehnic, nu trebuia să zboare, nu trebuia să părăsească hangarul.

Vorbim despre această investigație, această anchetă în curs de urmărire penală împotriva unui angajat ROMATSA, care, la fel, din 2018, stă pe loc. Se fac tot felul de audieri fără sens. Iar acum nu putem să avem acces nici măcar la procurori să îi întrebăm ce se întâmplă. Vreau să îl privesc pe domnul procuror în ochi și să îl întreb ce se întâmplă. Nu au vrut să vorbească cu mine. Am făcut nenumărate cereri din ianuarie până acum să intru la dânșii să vorbim. Au refuzat acest lucru”, a dezvăluit Mariana Ciucă, sora Aurei Ion, la Antena 3. 

4.30.2021

Diana Șoșoacă a avut dreptate – dar recunoaște cineva ?

 


Adevărul supără ! Senatoarea e atacată de partide pentru că a avut dreptate făcând acuzații grave la adresa autorităților – iar cei care o urmează ar trebui să vadă fondul serios al demersurilor sale, mai mult decât aparențele ”senzaționale”.

Din păcate, în goana după senzațional, lumea nu vede aspecte cu adevărat importante. La fel se petrece și în cazul Dianei Șoșoacă – de mulți considerată un adevărat fenomen politic. Și pe bună dreptate.

Dar, presa și opinia publică este disperată să afle când și cum își face Diana Șoșoacă partid și dacă va candida la prezidențiale. Toate la timpul lor, încearcă să le spună senatoarea, care pune piatră peste piatră în construcția sa – nu aruncă pietre în baltă, așa cum ar dori… nebunii.

De , lumea nu e atentă că Diana Șoșoacă a trimis încă de acum un an o scrisoare deschisă președintelui și guvernului avertizând, cu argumente profesioniste, că se încalcă, în ritm tot mai susținut, drepturile și libertățile cetățenești în ”starea de urgență” – și a prevenit că aceste ilegalități și acte neconstituționale se vor agrava.

Ceea ce s-a și întâmplat!  De aceea, dacă s-ar fi acționat unitar atunci, și ”dacă Puterea ar fi iubit poporul român”, cum spune Diana Șoșoacă, ”niciodată NU am fi avut 25.000 de morți aruncați în saci de gunoi” – și nici ”copii timorați și lipsiți de școală, bătrâni încătușați și amendați, umiliți și batjocoriți”.

Mai pe scurt și concis – nu am fi avut un „popor umilit și economia la pământ”.

Sau poate nu e așa? Poate are dreptate Cîțu, care spune că economia merge în plin, deși agențiile de rating ne dau negativ după negativ! Sau poate are dreptate Iohannis – care a scos lumea la vot, rezultând aproape 30.000 de morți în plus în lunile de campanie și precampanie – după cum a demonstrat Iosefina Pascal, cu cifre oficiale! Desigur, coincidențe nedorite!...

Acum, Diana Șoșoacă are toate motivele să spună ”am avut dreptate de la început!” și să considere că ”scrisoarea de acum un an” este ca un ”bici peste gurile inculte” ale ”fariseilor și amibelor care aruncă, plini de ură viscerală contra mea, acuzații false și injurii”.

Problema este, cei care azi o vor președinte de partid sau chiar competitoare pentru președinția României - toți acești oameni bine intenționați sunt capabili să se alăture unui demers serios, așa cum îl face senatoarea, dincolo de ”senzaționalul” aparițiilor sale?

Altfel spus, sunt ei gata să se angajeze la un drum greu, contra multor forțe uriașe, pentru a construi ceva temeinic?

Un răspuns la care trebuia să se gândească bine cei ce o interpretează pe senatoare altfel decât este – un om care știe ce face, nu doar un subiect de titluri spectaculoase.

Iată până atunci această dovadă că senatoarea avocat pune lucrurile la punctul lor încă de acum un an – când mulți dintre cei care azi o apreciază nu au văzut de aparențele demersului – și nu fondul puternic și serios. Un text care merită citi cu atenție – așa cum merită urmărite demersurile senatoarei.

Scrisoarea deschisă este datată 17 aprilie 2020 și a fost trimisă tot în Vinerea Mare. O reproducem integral, fără modificări.

CĂTRE

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, DOMNUL KLAUS WERNER IOHANNIS

PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI, DOMNUL LUDOVIC ORBAN

ÎN ATENȚIA DOMNULUI MINISTRU AL AFACERILOR INTERNE, DOMNUL ION-MARCEL VELA

ÎN ATENȚIA DOMNULUI SECRETAR DE STAT, DOMNUL RAED ARAFAT

STIMAȚI DOMNI

Subsemnata Diana Iovanovici-Șoșoacă, avocat în Baroul București, în calitate de apărător al drepturilor și libertăților cetățenești, mă văd nevoită să vă aduc la cunoștință aspecte esențiale ale acestor drepturi și libertăți pe care LE-AȚI DESFIINȚAT EFECTIV în ultimele săptămâni, deși acestea au fost obținute de popor cu sacrificii umane, vărsare de sânge și revolte naționale.

Aceste drepturi și libertăți sunt sacrale și nu se poate deroga de la ele. Inclusiv Consiliul Europei v-a notificat că nu era cazul ca România să solicite permisiunea de a se deroga de la ele. Dar noi trebuie să acționăm altfel decât alții, pentru că noi am fost unul din cele mai asuprite popoare și, nu știu de ce, continuăm să fim. Este inadmisibil ca 21 de milioane de români să sufere pentru că în două luni au murit 300-400 de persoane. Conform INS în România mor 600 de persoane zilnic și nu s-a mai declarat stare de urgență. Vă reamintesc că OMS a recomandat izolarea, nu a instituit-o ca obligație. Noi am considerat-o obligație. Prin măsurile adoptate de dvs nu ați făcut altceva decât să distrugeți economia națională, să ne anulați drepturile și libertățile cetățenești și să acționați împotriva conștiinței umane, a sufletului și libertății de gândire, nu să opriți ipotetica boală. Ne-ați încălcat dreptul la familie, la libertatea de întrunire și mai ales LA SĂNĂTATE. Spitale închise pentru câteva mii de oameni, care se presupune că ar avea Covid-19, în condițiile în care România nu are posibilitatea testării de Covid-19, doar 7 țări din lume au asemenea laboratoare, iar noi testăm pentru banala gripă, care anul trecut a omorât într-o lună peste 160 de persoane și nu ați mai decretat starea de urgență. Ne mor bolnavii de celelalte boli, numai dacă ai urgență ești primit, iar când un bolnav hipertensiv, canceros, diabetic etc ajunge în urgență este deja mult prea târziu. Cum să faceți consult la distanță? De când medicina se practică la telefon? Pentru ce plătim taxe și impozite la sănătate???? Domnilor, opriți masacrul asupra populației României pentru că vă faceți vinovați de GENOCID și veți fi judecați ca atare, chiar dacă acest lucru se va întâmpla peste câțiva ani! Nimeni nu vă va ierta vreodată! Populația fierbe, va ieși pe străzi ca și în celelalte țări! Ce veți face? Veți trage în noi?

Ați închis școlile, în timp ce celelalte țări le deschid, ați vrut învățământ on-line, când noi trăim sub pragul sărăciei, v-ați bătut joc de un sistem întreg, prin numirea unui ministru care nici acum nu știe ce are de făcut, în timp ce alte țări deja au hotărât că se face media pe cei 4 ani și aceea va fi nota la bacalaureat, precum și la capacitate. Copiii au pierdut aproape un semestru, sunt afectați psihic, traumatizați de toate interdicțiile dvs. Cum să mai dea un examen când sunt afectați fizic și psihic și nepregătiți din punct de vedere școlar?

Cum să ne puneți să stăm în case când sistemul imunitar se fortifică prin activități fizice în aer liber și plimbarea în soare? Cum opriți dvs sportul românesc, care și așa este la pământ? Cum vă permiteți să ne închideți parcurile? Cum își permite Domnul Arafat să spună că nu vom avea dreptul să călătorim? Cum știe dânsul ce se va întâmpla peste câteva luni? Are deja scris în agendă acest lucru? !!!???Cum vă permiteți să ne amenințați cu interdicția dreptului la liberă circulație, când acest drept l-am câștigat cu vărsare de sânge la Revoluție? Cum vă permiteți să ne încălcați drepturi sacrale? ACEASTA ESTE DICTATURA, DOMNILOR!

Și nu în ultimul rând, cum puteți să interziceți credincioșilor să meargă la biserică în Sfânta Noapte de Înviere, când magazinele colcăie de oameni care stau unul lângă altul, străzile sunt pline de oameni, piețele la fel? Dacă era vreun pericol atât de grav într-o lună muream toți, în schimb populația României trăiește normal. Cum este posibil să încălcați drepturile și libertățile oamenilor? CINE VĂ OBLIGĂ SĂ VĂ BATEȚI JOC DE POPORUL ROMÂN CĂRUIA I-AȚI JURAT CREDINȚĂ ȘI VĂ PLĂTEȘTE SALARIILE? SUNTEȚI ANGAJAȚII NOȘTRI, SUNTEȚI ANGAJAȚI SĂ LUPTAȚI PENTRU NOI, NU ÎMPOTRIVA NOASTRĂ!

ATENȚIE MARE! Dvs stați prea sus ca să vedeți ce este jos. Sunt absolut sigură că nu știți câte abuzuri și umilințe a suferit poporul în aceste săptămâni de la polițiști și jandarmi. Ce caută taburile pe străzi? Cum vă permiteți să abuzați psihic poporul și să alienați familii? La ce e bună viața când o trăiești singur în izolare și mori părăsit de familie? Cum vă permiteți să ne înstrăinați bătrânii și copiii? Știți măcar ce spun bătrânii: ca au trăit deja și nu vor o viață de sihăstrie. Cât or mai trăi, vor să fie în sânul familiei. Nu vă scriu în termeni juridici, pentru că văd că cei care vă lucrează actele nu au cunoștințe elementare de drept, totul este neconstituțional și încalcă drepturile și libertățile cetățenești care sunt sacrale. Vă scriu cu ”vorbe de-nțeles, ca să puteți pricepe.”

Încetați să abuzați poporul român. Poporul român mocnește. Din ce în ce mai multe națiuni ale lumii sunt în stradă și manifestă împotriva unor reguli mai puțin dure și aberante ca la noi, pentru că noi i-am întrecut pe toți. NU VĂ BATEȚI JOC DE CREDINȚA ROMÂNILOR! NU A MURIT NIMENI LA SERVICIU ȘI ÎN MAGAZINE, NU VA MURI NIMENI LA BISERICĂ. LĂSAȚI OAMENII ÎN PACE! SUNTEȚI ALEȘI SĂ FIȚI ALĂTURI DE POPOR, NU ÎMPOTRIVA LUI!

AVEM DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI PE CARE NU NI LE PUTEȚI LUA. AM DREPTUL DE A ALEGE DACĂ VREAU SĂ STAU ÎN CASĂ CĂ MĂ OMOARĂ UN COVID SAU DACĂ VREAU SĂ IES AFARĂ CU TOATE RISCURILE. Cu cât veți ține mai mult în casă oamenii, cu atât SISTEMUL IMUNITAR LI SE VA DISTRUGE ȘI CÂND VOR IEȘI PESTE LUNI DE ZILE, ÎI VA OMORÎ ORICE BACTERIE CARE PE VREMURI ERA INOFENSIVĂ! NU VĂ JUCAȚI CU SĂNĂTATEA POPORULUI ROMÂN!

NU PROVOCAȚI POPORUL ROMÂN! ȘTIȚI FOARTE BINE CĂ MĂMĂLIGA FIERBE! NU ÎI PROVOCAȚI, PENTRU CĂ ATUNCI CÂND POPORUL ROMÂN SE SATURĂ ȘI REACȚIONEAZĂ, NU SE LASĂ PÂNĂ NU ÎȘI RECUCEREȘTE DREPTURILE ȘI LIBERTĂȚILE SALE! ADUCEȚI-VĂ AMINTE DE AVRAM IANCU, HOREA , CLOȘCA ȘI CRIȘAN, REVOLUȚIA FURATĂ DIN 1989, 10 AUGUST 2018. NU REPETAȚI CEEA CE AU FĂCUT PSD-IȘTII ÎN 1O AUGUST. LĂSAȚI LUMEA ÎN PACE! PACE ESTE CUVÂNTUL DE ORDINE!

CU TOȚII ȘTIM FOARTE BINE CĂ ACESTE MĂSURI SUNT DISPROPORȚIONATE FAȚĂ DE GRAVITATEA ȘI PERICOLUL INVOCAT! VOR EXISTA PROCESE CIVILE ȘI MAI ALES PENALE ÎMPOTRIVA DUMNEAVOASTRĂ, AM FORMULAT PLÂNGERI LA COMISIA EUROPEANĂ, PENTRU CĂ ÎN ROMÂNIA NE ÎNTOARCEM MEREU IN COMUNISM CU MĂSURILE LUATE. DAȚI DRUMUL LA MUNCĂ! CINE VREA, SĂ SE ÎNTOARCĂ LA MUNCĂ! PE NOI, AVOCAȚII NE-AȚI OBLIGAT SĂ MUNCIM, ALĂTURI DE NOTARI ȘI EXECUTORI PE ACEASTĂ PERIOADĂ PENTRU CĂ SUNTEM APĂRĂTORII DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI! ȘI NU AM MAI MURIT DE COVID!

AȚI LĂSAT MUNCITORI NETESTAȚI SĂ PLECE ÎN STRĂINĂTATE, ÎNCĂLCÂND TOATE ORDINELE DATE DE DVS ȘI DECRETUL DE DECRETARE A STĂRII DE URGENȚĂ! NICI MĂCAR NU AȚI NEGOCIAT ACORDURI PENTRU ACEȘTI OAMENI CARE SUNT FOLOSIȚI PE POST DE SCLAVI ACOLO. ERA ȘANSA DVS CA POLITICIENI SĂ REPARAȚI O NEDREPTATE! ACEȘTI OAMENI TREBUIAU SĂ AIBĂ CEL PUȚIN CONDIȚII FINANCIARE ȘI DE MUNCĂ EGALE CU CEI DIN ACELE ȚĂRI, NU SĂ MUNCEASCĂ PE TREI LEI.

AGRICULTURA NOASTRĂ MOARE, ÎN TIMP CE A ALTORA PROSPERĂ. EUROPA ÎȘI REVINE, NOI STĂM CA SCLAVII ÎN CASE ȘI ECONOMIA MOARE.

ÎNCETAȚI CU ACESTE ACȚIUNI MENITE SĂ DISTRUGĂ POPORUL ROMÂN!

ÎN FINAL AȘ DORI SĂ VĂ MENȚIONEZ CĂ, ÎN CAZ CĂ OAMENII VOR IEȘI ÎN STRADĂ, NU AVEȚI DREPTUL SĂ INTERVENIȚI ÎN FORȚĂ! DE CE? IATĂ:

Ce este nesupunerea civică? În linii mari, ea constă în actul de a încălca o lege în vigoare în virtutea unei convingeri morale personale (dar presupusă a avea un caracter universal) și pentru a atrage atenția opiniei publice și a guvernului asupra caracterului imoral al anumitor legi sau politici guvernamentale - Henry David Thoreau (1817-1862), inventatorul conceptului. Alți ”nesupuși civic” sunt : Mahatma Ghandi și Martin Luther King !

”Dacă avem în vedere fundamentele sale filosofice, conceptul de „nesupunere civică” este profund liberal, înscriindu-se în tradiția filosofică iluministă. La baza lui stă subiectul politic modern, individul autonom în a cărui conștiință rezidă fundamentul moralei universale și care are capacitatea înnăscută de a discerne între bine și rău. Această conștiință suverană, și nu puterea politică, este instanța supremă căreia trebuie să i se supună individul. Loialitatea datorată Statului sau națiunii este pusă pe locul doi față de loialitatea datorată umanității în întregul său: cel care comite un act de nesupunere civică o face în virtutea unui bine superior celui promis de guvernarea vremelnică. Iar loialitatea față de umanitate se judecă doar în forul propriei conștiințe.

Atunci când instituțiile statului nu mai funcționează, ca în imaginea pe care am încercat să o zugrăvim în prima parte a expunerii noastre, soluțiile la criza politică nu pot veni decât din societate. Prin practica nesupunerii civice este posibilă o campanie de aducere în conștiința publică a unor teme pe care publicul amenințat de dispariția politicului și mult prea preocupat de îngrijorările vieții de zi cu zi le poate da uitării. Este vorba, în cele din urmă, de asumarea calității de cetățean, de asumarea responsabilității de a participa la deciziile politice, și de afirmarea unei conștiințe morale aflată deasupra simplei dorințe de prezervare biologică.  – Ruxandra Ivan, ”Miliția Spirituală”.

Luca 30: Iar Isus a zis: ” Îți spun adevărul: în această noapte, înainte să cânte cocoșul de două ori, te vei fi dezis de Mine de trei ori.”

Sper că acest demers al subsemnatei, alături de demersuri ale multor colegi juriști și nu numai, să vă aducă pe drumul cel bun. Dreptatea să triumfe și să nu ajungem să se îndeplinească aforismul lui Montaigne: ”Și pentru ca n-au putut da putere dreptății, au dat dreptate puterii.” Vă asigur că în acest caz, puterea nu are pic de dreptate! Ați jurat credință poporului român, așa că vă solicităm să respectați acest popor și drepturile LUI!

DUMNEZEU SĂ NE IERTE PE TOȚI ȘI SĂ NE DEA MINTEA CEA DE PE URMĂ! MAI ALES PE DUMNEAVOASTRĂ!

CRED CĂ ȘTIȚI CĂ CEI MAI MULȚI ROMÂNI VOR FI DE PAȘTI LA BISERICĂ: CE VEȚI FACE? VEȚI PROVOCA, VEȚI AMENDA, VEȚI GAZA, CEȚI ARESTA, VEȚI TRAGE????? DREPTUL LA RELIGIE NU A FOST SUSPENDAT ȘI NICI ANULAT! ȘI NU VA PUTEA FI NICIODATĂ! NU EXISTĂ LEGE PENTRU SUSPENDAREA, RESTRÂNGEREA SAU INTERZICEREA LUI ÎN ROMÂNIA!

”Art. 9 (libertatea de gândire, de conștiință și de religie) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor.

2. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranța publică, protecția ordinii, a sănătății sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.”

HRISTOS VA ÎNVIA DIN MORȚI!

3.15.2021

Savaliuc : ”De ce te grăbești să te vaccinezi, românule ? NU vaccinul te vindecă, ci medicamentația”.

 


Reputatul investigator a trecut prin boală, chiar printr-o formă gravă, a tras niște învățăminte și a cercetat – acum vine cu niște concluzii dure: ”Incompetența și iresponsabilitatea, amestecate uneori cu ticăloșia, mustesc la toate nivelurile !”

Revenit după ce a trecut printr-o formă destul de grea de COVID-19, Răzvan Savaliuc pune în fața românilor o problemă cheie: ”De ce te grăbești să te vaccinezi, românule ? De frică ?”

Într-un excelent editorial intitulat semnificativ ”Gândesc, deci sunt “terorist”, Răzvan Savaliuc consideră că singurul motiv pertinent pentru vaccinare este ”ca să poți călători, ca să eviți carantinarea”.

”Dar dacă doar frica e motivul, de ce nu stai o clipă să cugeți românule, dacă merită să te supui unui experiment medical, care ți-ar putea cauza mai multe daune decât beneficii?”, întreabă Savaliuc, completând – ”asta sunt la momentul actual vaccinurile Pfizer și Moderna - niște experimente genetice”.

Cunoscutul investigator consideră că Pfizer și Moderna ”nu sunt doar experimente prin faptul ca nu au fost suficient testate, și folosesc o tehnologie care nu s-a mai aplicat la oameni - ci pentru că intervin genetic în organismul uman, cu efecte care încă nu pot fi cuantificate pe termen mediu și lung”.

Savaliuc subliniază că o simpla analiză generală relevă câteva aspecte grave:

- vaccinurile nu previn răspândirea virusului Covid 19 -  ”chiar dacă te-ai vaccinat, poți purta virusul și să-l împrăștii la alții ca oricare nevaccinat”, fapt constatat la multe persoane;

- vaccinurile nu garantează că nu te vei îmbolnăvi de Covid 19 spune Savaliuc subliniind că, ”dimpotrivă, vei putea lua boala ca și până acum”. Pe de altă parte – ”dacă te încălzește că unii iți spun că, vaccinat fiind, nu vei mai face forme severe ale bolii, ci doar forme ușoare, atunci vaccinează-te romanul, acesta poate fi un motiv”;

- vaccinurile ”nu sunt deloc sigure”, punctează Savaliuc, dovada fiind chiar AstraZeneca ”scos (suspendat) din o grămadă de state europene pe motiv de efecte secundare periculoase, deși celelalte vaccinuri, Pfizer și Moderna, după știința mea, au mai multe efecte secundare nedorite, dar de asta nu se va vorbi prea mult prin presă, că nu s-a dat OK european”.

- vaccinurile ”ți le faci pe propria răspundere și dacă cineva va muri sau va rămâne cu sechele pe viată, producătorii de vaccinuri nu poartă nicio răspundere, căci au primit imunitate de la Uniunea Europeană”;

Ori, conchide Savaliuc, așa stând lucrurile, ”care ar fi rațiunea pentru care ar trebui să ne vaccinam cu produse experimentale genetice, care nu sunt sigure?”.

Investigatorul aduce ca argument chiar ”Strategia UE privind vaccinurile împotriva Covid 19”, emisă la Bruxelles la 17.06.2020, pe care puțini români o cunosc. documentul integral AICI

Ori, ce găsim în document, Savaliuc citează chiar de pe prima pagina: “Găsirea unui vaccin împotriva COVID-19 este însă deosebit de dificilă dată fiind urgența situației. Pentru a se dezvolta un vaccin este nevoie, de regula, de peste 10 ani”.

Reacția jurnalistului e firească: ”Îmi spune și mie cineva cum e posibil ca la un virus nou apărut, să se găsească vaccinuri în doar 6 luni ? Puse pe piață cu “aprobarea provizorie” a Agenției Europene a Medicamentului, fără să se parcurgă perioada normală de testare de minim doi ani?”.

”Toate statele UE, ca la un ordin, scot bani din visterie să plătească aceste vaccinuri, pe contract, înainte ca ele să apară?”, întreabă uimit Savaliuc, aducând aminte că la noi, în România, ”nici nu apăruseră vaccinurile fizic, și președintele Klaus Iohannis ne mințea că “vaccinurile sunt sigure””.

Uite că nu sunt, replică Savaliuc – în cazul AstraZeneca faptul e dovedit, iar per total ”deja sunt o grămadă de morți”.

Alte pasaje edificatoare din Strategia UE privind vaccinurile împotriva Covid 19 relevă aspecte scandaloase:

-”decizia de elaborare și punere pe piață a unor vaccinuri – despre care chiar UE recunoaște că nu poate fi produs în mai puțin de 10 ani – a fost luată de niște politicieni de la Bruxelles”, iar Savaliuc subliniază tăios – ”Credeți că ei nu au proștii lor, așa cum îi avem și noi pe ai noștri? Incompetența și iresponsabilitatea, amestecate uneori cu ticăloșia, mustesc la toate nivelurile!”

- UE a pus niște miliarde de euro bune pe masă ”și a invitat niște companii farmaceutice să elaboreze vaccinuri, încălcând toate normele medicale privind siguranța medicamentelor pe motiv de “curaj” și “asumare de riscuri””.

Ori, în această situație, Savaliuc pune problema că, în fața unei decizii politice - cine primea aprobare să vaccineze întreaga Uniune Europeana, și nu numai, ”avea în față un profit de zeci de miliarde de euro” - mai ales că UE ”a oferit imunitate penală și civilă producătorilor de vaccinuri”.

Altfel spus – ”Afacerea lumii, fără nici un risc!”, conchide Savaliuc.

Ei bine, acum investigatorul ajunge la o parte la fel de interesantă - de ce Uniunea Europeana ”nu a găsit înțelept să investească niște miliarde în găsirea unei medicamentații (ieftine și) eficiente împotriva virusului?”.

”De pildă să luam o pastilă, două și să scăpăm de Covid? Cum se întâmplă de exemplu în India (și nu scrie nimeni)”, arată Savaliuc, punctând – ”De ce s-a ales doar calea vaccinurilor genetice? Ce se urmărește oare prin administrarea lor?”.

Ca o concluzie a analizei sale, Savaliuc îi invită din nou pe români ”să aveți “olecuță de răbdare”, cum se zice în popor”.

”Părerea mea e să nu credeți niciun mesaj de genul “vaccinurile sunt sigure”, căci nu sunt. Părerea mea e să nu acceptați niciun vaccin genetic de tip ARN Mesager și să mai așteptați până apar vaccinurile clasice (cele cu administrare de viruși inactivi)”, scrie Savaliuc, subliniind ”Altfel faceți totul pe riscul propriu, așa cum sunteți puși să semnați la vaccinare țidula cu așa-zisul “consimțământ informat”, moment din care “ura și la gară”, orice vi s-ar întâmplă”.

Totul a fost perfect gândit – consideră reputatul jurnalist de investigații.

În privința acuzațiilor “anti-vaccinist terorist”, conform ”scurt circuitelor mintale ale premierului Florin Cîțu, personaj care face praf economia și ne duce în prăpastie”, Savaliuc dă replica: ”Adevărul e că nu vreau să fiu luat de prost și nu vreau să ajungem să fim obligați prin lege să ne injectam cu niște substanțe experimentale, pentru care nu răspunde nimeni”.

”Am senzația că afacerea cu vaccinurile (despre care cred că în curând ni se va spune că sunt inutile) nu va mai ține mult. Cel puțin în privința celor genetice...”, scrie Savaliuc, subliniind că ”în toata lumea avem zilnic proteste de amploare”.

Răzvan Savaliuc consideră că putem vorbi deja de ”o Revoltă Mondială împotriva măsurilor aberante, care nu mai au nimic de a face cu protecția împotriva unei pandemii, ci mai degrabă cu încercarea de manipulare și control a maselor, de încălcare brutală a Drepturilor Omului”.

Încă un aspect final – așa cum am precizat, Răzvan Savaliuc a fost bolnav de COVID, nu a avut o formă ușoară și chiar el mărturisește: ”Am avut Covid, am trecut prin spitale, și am simțit cum acționează acest virus”.

Ei bine, tocmai în urma acestei experiențe, Savaliuc spune ferm: ”NU vaccinul te vindecă, ci medicamentația”.

”Este de neînțeles pentru mine de ce Guvernul României a băgat atâtea milioane de euro în media, pentru a exacerba campania de vaccinare, dar nu acționează deloc pentru găsirea unei medicamentații eficiente, pe care oricine să și-o permită - și pe care să și-o poată procura de la farmacie și administra în fazele ușoare și medii de Covid, ca în cazul oricărei răceli sau gripe...”, încheie Savaliuc, conchizând ”România nu știe altceva decât să facă campanie la vaccinurile genetice”.

Întreaga analiză o puteți citi pe ”Lumea Justiției”.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/analytics/20210315/33985085/Savaliuc-revine-n-for--mesaj-incendiar-despre-vaccinare-Nu-acceptai-s-fii-proti.html

12.16.2020

Guvernul din umbră

 


Creionarea unui posibil Guvern se îndepărtează tocmai de așteptările istorice ale  societății românești, ieșită din mascarada electorală. 

Intervenția președintelui Iohannis în clarificarea alianțelor și scoaterea din discuție a prevederilor constituționale privind desfășurarea aranjamentelor post-electorale, reprezintă mai mult decât un abuz, un intervenționism de tip dictatorial. 

Dacă ar fi de concluzionat într-o primă stabilire a adevărului, implicarea președintelui nu poate avea decât consecințe într-o instabilitate care va duce la suspendarea sa, alegeri anticipate sau forme violente de anarhie.Iluzia unui guvern de “ uniune națională”, formulă imposibil de aplicat, nu poate fi admisă decât de cei care își caută legitimitatea într-un demers care urmărește eludarea reformelor și obținerea unei noi letargii în consecința nefastelor politici anterioare. Asumarea guvernării se află în principal într-un program care să deblocheze România și niciunul dintre cei care ar putea alcătui o majoritate nu are capacitatea să o aplice.

Instabilitatea politică nu rezultă din neînțelegerile prealabile, însă destul de previzibile. 

Cei aproape 70% dintre românii care au evitat să se mai lase infectați de exercițiul electoral autohton creează dificultatea constituirii noului guvern. Președintele-mediator se vede expus unei poziții cu o legitimitate relativă și pentru un șef de partid. Greșind constant și tendențios, acesta a închis practic toate discuțiile democratice și practice în ceea ce privește noul guvern.

Chiar după intrarea în funcțiune a noului Parlament, presedintele Iohannis nu poate să acopere cu majoritățile acestuia neîncrederea populară în mecanismul politic actual, respectiv în utilitatea publică a acestuia.

Primul care va fi sancționat, în consecința disfuncționalităților și a abuzului, va fi președintele Iohannis.


sursa: https://www.cotidianul.ro/guvernul-din-umbra-3/

S-a deschis Cutia Pandorei: Urmează „Manole” ?

 


Reacție acidă a avocatului Gheorghe Piperea la anunțul că Parchetul General a deschis un dosar penal in rem, în care se efectuează cercetări în legătură cu declaraţiile pe propria răspundere depuse de Traian Băsescu că nu a colaborat cu fosta Securitate. În opinia lui Piperea, pe baza acestui precedent îi va putea veni rândul, cândva, și guvernatorului BNR Mugur Isărescu, acuzat de asemenea că a colaborat cu Securitatea.

„A venit vremea ca Traian Băsescu, alias Petrov, turnător la Securitate, dar și fost președinte al României și actual europarlamentar, să răspundă penal pentru fals și pentru inducerea în eroare a întregii societăți asupra „onestitații” sale în vremurile comunismului. Zeci de ani în continuu omul ne-a mințit, a simulat lupta cu comunismul, a modelat justiția și serviciile secrete după chipul și asemănarea sa, a determinat o mare parte din cetățenii acestei țări, prin intimidare, să se teamă de controlul și supravegherea neo-securității, iar pe unii să (re)devină delatori/turnători și, în genere, ne-a ținut la periferia Europei, doar pentru a-i reuși lui simularea calității de bărbat de stat.

Așa cum zice românul, Dumnezeu nu bate cu parul, bate cu anul.

Pe baza acestui precedent îi va putea veni rândul, cândva, și lui Mugurel-Constantin Isărescu, alias Manole, turnător la Securitate și actual faraon al Băncii Naționale a României. „Manole” este un alt idol fals pe care societatea noastră l-a urcat pe soclu, o statuie de hârtie pentru care încă se scriu ode prin ziare, deși CNSAS l-a dovedit turnător și falsificator al declarațiilor de neapartenență la structurile represive ale statului comunist”, a scris Piperea pe Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/s-a-deschis-cutia-pandorei-urmeaza-manole/

"D-aia înotaţi printre şobolani în Sectorul 1. Clotilde Armand ţine deliberat gunoaiele în stradă"

 


Victor Ciutacu intervine în scandalul gunoaielor din Sectorul 1. 

"D-aia înotaţi printre şobolani în Sectorul 1. Clotilde Armand ţine deliberat gunoaiele în stradă", a scris Victor Ciutacu pe pagina sa de Instagram, publicând şi o înregistrare care a fost prezentată la România TV.

"A ieşit la iveală o înregistrare de la una dintre şedinţele de lucru organizate de către Clotilde Armand cu membrii USR şi funcţionarii publici pe care îi are în subordine", a anunţat Victor Ciutacu, prezentând următoarea înregistrare: 



sursa:https://www.dcnews.ro/stenograme-clotilde-armand-ciutacu-a-iesit-la-iveala-o-inregistrare_790457.html

12.15.2020

”Am şi eu drepturi în această ţară” sau Cadoul pentru Iohannis

 


Diana Șoșoacă, avocat și parlamentar AUR, a relatat cu detalii, pe o rețea socială, cum a decurs întâlnirea de marți de la Palatul Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis și cum a reacționat atât președintele, cât și SPP-ul, când și-a dat masca jos. Potrivit lui Șoșoacă, „SPP-ul a înlemnit”.

„Dânsul (Klaus Iohannis n.red.) s-a ridicat în picioare, ne-am ridicat şi noi şi în acel moment George a spus că are un cadou pentru dânsul, tabloul cu România Mare în care sunt pictate pădurile României aşa cum erau cândva.

Domnul preşedinte s-a uitat la noi, a spus că-l va prelua un consilier şi în acel moment mi-am luat masca de la gură şi am pus-o jos pe masă, rămânând fără mască în faţa preşedintelui României. S-a uitat la mine, m-am uitat la dânsul, ne-am salutat: ‚sărut mâna’, ‚bună ziua, la revedere domnule preşedinte’, iar de acolo am ieşit efectiv fără nicio mască.

Evident că SPP-ul a înlemnit, m-a rugat să-mi pun masca, am spus că am şi eu drepturi în această ţară, există excepţii de la o lege oricum neconstituţională, am o adeverinţă medicală’. Mi-a fost cerută adeverinţa, s-a făcut o copie după ea şi toţi, albiţi, înţepeniţi, au tăcut şi ne-au condus spre ieşire. Ne-am întâlnit cu zeci de SPP și de consilieri. Nimeni nu a avut curajul să-mi spună nimic, se uitau la mine înlemniţi şi nu înţelegeau cum pot să mă plimb fără mască în interiorul Palatului Cotroceni. Pot, pentru că legea îmi permite”, a povestit Diana Şoşoacă (AUR) pe o rețea socială.

sursa:https://www.cotidianul.ro/spp-ul-a-inlemnit-sosoaca-le-a-dat-decisiva/

12.11.2020

Nicolae Ciucă, îndepărtat de serviciile secrete !

 


Video-declarație șocantă a unui cunoscut și controversat politician, aflat în combinațiile la cel mai înalt nivel ale lui Băsescu și Adrian Năstase.

Numirea generalului Nicolae Ciucă în funcția de premier interimar ar fi urmat să se transforme într-o nominalizare a celebrului comandant ca premier. Deci, o impunere în funcția de premier, probabil pe 4 ani.

Desigur, se știe că Nicolae Ciucă este foarte bine văzut la Washington – atât pentru că a colaborat cu armata SUA direct, în misiunile din Orient, dar și pentru că a vegheat ca plățile uriașe pentru SUA să fie făcute cu prioritate, chiar și în aceste vremuri grele.


Circa 3 miliarde de dolari au fost plătiți SUA în anul de când Ciucă e în fruntea MApN. Deci, motive ca generalul să fie impus premier!


Și, totuși, NU a fost așa! De ce? Din cauza serviciilor secrete!


Asta declară Cozmin Gușă, unul dintre cei care știu foarte multe, fiind omul care a stat lângă Traian Băsescu în momentul acaparării puterii de către fostul ”părinte” al ”Sistemului” – dar a fost și mâna dreaptă a lui Adrian Năstase. Cozmin a fost secretar general al PSD în perioada intrării în NATO, de exemplu, când a lucrat îndeaproape cu șefi ai serviciilor din țară, din SUA și din alte state NATO. Și nu numai…

Am detaliat aceste aspecte biografice pentru a se înțelege mai bine greutate declarației video postată de Cozmin Gușă – sub forma unor ”mulțumiri”… otrăvite?

”Mulțumiri patrioților din serviciile secrete românești care-au conlucrat pentru ca să nu fie nominalizat NICOLAE CIUCĂ! Și nu glumesc”, a spus Cozmin Gușă.

A se vedea înregistrarea de mai jos.


sursa: https://ro.sputnik.md/politics/20201211/32847482/NUCLEARA-Ciuac-indeprtat-de-serviciile-secrete-VIDEO.html