Se afișează postările cu eticheta POLITICĂ-4. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta POLITICĂ-4. Afișați toate postările

6.07.2021

EXCLUSIV George Simion: „Ăsta este planul actualei guvernări, vânzarea ţării”

 


Preşedintele AUR, George Simion, a intervenit telefonic, duminică seară, la România TV, pentru a comenta informaţia conform căreia aproape jumătate din terenurile arabile din România au fost vândute către străini.

George Simion susţine că acest procent ar trece chiar de 50%, lucru ce va fi scos la iveală odată cu recensământul pământurilor.

„Probabil recensamantul pamantului care urmeaza, o sa ne arate ca am depasit 50% din teren vandut strainilor. Ne mai vin mesaje din teritoriu ca se fac multe ilegalitati cu subventiile de la APIA.

Actuala guvernare asta are in plan, vanzarea tarii, de la companiile strategice, pana la terenuri. Romania, daca avea o strategie de tara, putea sa hraneasca jumatate de Europa. Este o politica antinationala dusa de 30 de ani de toate partidele. Aceasta coalitie de la guvernare trebuie sa paraseasca cat mai repede puterea. De aceea si motiunea de cenzura trebuie sa treaca. AUR e singura forta politica care s-a opus acestui PNRR.

Vedem rezultatele acestei guvernari, nu mai suntem stapani pe propriile pamanturi, statuia lui Mihai Viteazul vandalizata, majoritatea romanilor plecati din tara, am ajuns groapa de gunoi a Europei.

Importam gunoaie si exportam grâne, dupa care importam paine la preturi pana la de 12 ori mai mari.”, a spus George Simion, în exclusivitate, la România TV.

George Simion: „USR nu este în stare să administreze un sector darămite o ţară”

Preşedintele AUR a comentat şi situaţia din sectorul 1, unde războiul dintre primarul Clotilde Armand şi compania de salubritate cu care are contract a făcut ca sectorul să fie îngropat în gunoi.

„Vedem incapacitate administrativa, doamna Clotilde Armand nu poate administra, nu se intelege nici cu cei de la PNL si vrea sa apeleze la solutii ilegale, cum ar fi acea stare de alerta. Ne batem joc de aceste notiuni, stare de alerta, de urgenta, cum s-a facut si in timpul pandemiei. Este cea mai bogata primarie si locuitorii sectorului 1 sunt ingropati in gunoaie.

Din pacate, asta inseamna USR la guvernare, nu sunt in stare sa administreze un sector, daramite o tara. Speram sa nu mai vedem astfel de prosti administratori votati de romani, daca au fost votati, pentru ca vedeti cate suspiciuni exista.”, a adăugat preşedintele AUR, George Simion.

6.03.2021

Victor Ponta a primit interzis în PSD de la Marcel Ciolacu !

 


Victor Ponta susţine că momentan nu se pune problema să revină în PSD, deoarece nu îl doreşte actuala conducere.

Victor Ponta a primit interzis în PSD de la Marcel Ciolacu ! Președintele social-democraților a spus că fostul său șef nu ar mai avea loc în partidul pe care l-a condus. Ponta îi transmite un mesaj urmașului său : PSD nu va câștiga singur alegerile, așa că are nevoie de aliați.

”Nu am loc, a zis domnul Ciolacu că nu. Am luat-o liniștit, m-am bucurat. Am toată dragostea pentru toți pesediștii, eu sunt pro-România. Dacă vor să câștige alegerile în 2024, nu doar să fie cel mai mare partid din opoziție, cum sunt acum, trebuie să facă, să mai strângă toate forțele. Eu cred că important e ce vor ei. PSD, singur, să facă 50%, mi-aș dori, dar nu cred că va face. PSD singur pierde. PSD, cu cineva, poate să guverneze bine.”, a spus Victor Ponta la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu.

Marcel Ciolacu a fost întrebat recent despre posibilitatea ca Liviu Dragnea să revină în partid după eliberarea din închisoarea. Liderul PSD a spus că nu a vorbit cu Dragnea la telefon şi nu ştie ce intenţii are acesta. În plus, statutul PSD nu îi permite acestuia să redevină membru de partid.

„Am mai vorbit cu colegii despre Dragnea, am un regret pentru situaţia în care se află, eu nu am duşmani. Statutar, domnul Dragnea nu mai poate fi membru de partid. Nu m-a sunat din închisoare ca să ma întrebe dacă vrea să revină în partid. Nu l-am vizitat în închisoare”, a explicat Marcel Ciolacu.

În cazul în care Victor Ponta vrea să revină în PSD, va fi o dezbatere, a anunţat Ciolacu. „Ponta, dacă vrea să revină va fi o dezbatere în partid, până acum nu m-a anunţat”, a precizat Marcel Ciolacu.

6.02.2021

Marcel Ciolacu a explodat şi îi ameninţă pe Cîţu şi pe Iohannis

 


Marcel Ciolacu : „Bă, nu ţi-e ruşine !? Scot acum hârtiile şi arăt cum dai mită la administraţiile PNL”
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că votul pe moţiunea de cenzură din 14 iunie este şansa ca românii să scape de guvernarea PNL şi avertizează că, în următoarele 4 luni, Cîţu şi Orban vor încerca să-şi atragă colegii de partid de partea lor împărţindu-le funcţii şi bani.
Marcel Ciolacu a vorbit şi despre campania de vaccinare, pe care o consideră un eşec cauzat de aroganţa cu care autorităţile îi tratează atât pe români, cât şi pe primarii opoziţiei.
„Tu intri in razboi cu autoritatile locale, iar ne imparti in pesedisti si restul. O sa fie dezastru in astea 4 luni in Romania din cauza luptei de partid din PNL. Unul o sa imparta bani, ca e la guvern, unul va imparti functii, ca e sef de partid. Ei maine vin cu PNRR sa-l prezinte, dar nu si cu anexele. Unele anexe le avem si noi si o sa le prezentam.
Nu poti sa jignesti asa poporul roman. Cu vaca din India, unde vaca e sacra. Asta e atitudinea, nu inteleg ca nu pot continua asa? Suntem pe ultimul loc la vaccinare in Europa. AU zis 10 milioane, dupa aia au zis 5 milioane, nu am zis eu. Si-a setat singur targetul, daca nu a fost in stare, sa se duca acasa. A iesit Rafila si le-a spus ca nu merg calculele, ca nu vaccinam doar in orase, ci si la sat. Nu mai merge cu discriminari.
Eu sunt pro-vaccinare, impreuna cu toata familia mea, toti sunt vaccinati. Domnule, dar noi decidem, eu si familia mea. Au iesit Rafila si Streinu-Cercel si au explicat, el face filme cu Raluca Turcan. Pai Raluca Turcan e Sophia Loren? El e Brad Pitt, ca sa-i urmeze lumea?
Pana Iohannis nu iese public si-si cere scuze pentru „ciuma rosie”, eu nu mai am ce sa discut cu el. Stie la fel de bine ca si mine cine ce e „ciuma rosie”. Acum vine copy-paste asta, Citu, si zice ca administratiile PSD. Pai, ba, vrei sa scot hartiile, sa vezi cum mituiesti primarii PNL? Toti parlamentarii, si de la AUR si de la alte partide, trebuie sa se hotarasca daca vor sa continuam asa patru uni de zile, cu acest troc politic pe viitorul Romaniei”, a spus Marcel Ciolacu la România TV.

5.31.2021

„Debarasați-vă de aliatul toxic USR !”

 


Fostul primar al municipiului Timişoara şi fost lider al PNL Timiş Nicolae Robu a prezentat o listă cu numele care, în opinia sa, ar putea conduce Partidul Naţional Liberal, susținând totodată că este obligatorie condiţia, pentru noul preşedinte al PNL, de debarasare de ”aliatul toxic USR”. Pe lista lui Robu apar și cei doi candidați oficiali la șefia PNL, Florin Cîțu și Ludovic Orban.

”PNL ARE MULȚI OAMENI VALOROȘI CARE I-AR PUTEA FI BUNI PREȘEDINȚI!

Voi da o listă deschisă, reprezentând opinia mea strict personală, cu scuzele de rigoare pt cei ce nu se regăsesc pe ea și apoi voi enunța o condiție pe care eu o consider obligatoriu de asumat de către cineva care dorește să conducă partidul cu pretenția de partid nr. 1 al României.

Iată lista deschisă, ORDONATĂ ALFABETIC:

1 Emil Boc

2 Rareș Bogdan

3 Ilie Bolojan

4 Cristian Bușoi

5 Florin Câțu

6 Iulian Dumitrescu

7 Gheorghe Falcă

8 Gheorghe Flutur

9 Dan Motreanu

10 Siegfrid Mureșan

11 Ludovic Orban

12 Robert Sighiartău

Și iată condiția pe care eu, personal, o consider obligatorie:

DEBARASAREA PNL DE ALIATUL TOXIC USR ! Scurt și clar ! A fost o greșeală asocierea PNL cu socialiștii, cu PSD, în 2011, este CEL PUȚIN LA FEL de nocivă asocierea de-acum, cu neomarxiștii, cu USR+PLUS.

Acest curent, neomarxismul, este străin de interesele României, iar exponenții lui, ajunși în diverse funcții, printr-o manipulare fără precedent a oamenilor de bună credință, aspiranți legitimi la un mai bine pt comunitățile / țara lor -dacă părea posibil, de ce nu?- sau prin negocieri de-o obrăznicie iarăși nemaiîntâlnită sunt de o incompetență și rea credință catastrofale! PNL n-are ce căuta alături de asemenea oameni și de un asemenea curent!”, a scris Robu pe pagina sa de Facebook.

5.29.2021

Claudiu Tîrziu : ”Mihai Tudose a fost un premier vai mama lui”

 


Claudiu Tîrziu sare la gâtul lui Mihai Tudose, după ce fostul premier a sugerat într-o postare că liderii AUR ar fi fost conviși de actuala putere să nu voteze moțiunea de cenzură anunțată de PSD pentru 14 iunie.

”Cât mai e kg de aur? Tot aud pe unul dintre copreședinții AUR că el/ ei nu votează moțiunea de cenzură inițiată de PSD fiindcă nu pare a avea suficiente voturi… Acest tip de mesaj taie orice ‘apetit’pt vot al unora care până acum au susținut actuala ,’putere’. Întrebarea devine firească: ‘naivitate’ politică, afiliere cu cei de la guvern sau preț per kg?”, a scris Mihai Tudose pe pagina sa de Facebook.

”Unul care nu merită să-i pronunț numele, că a fost un premier vai mama lui, se întreabă cît mai e „kilu de aur”, în legătură cu moțiunea de cenzură cu care amenință PSD. Ce să-i faci? Mentalitate de vînzator. Să-i răspund pe limba lui:  bre, nu e vorba de cît e pentru noi, cum ați fost obisnuiti, ci de ce înseamnă pentru români ! Asa ca mergi cu mercurialul la alta masa !”, e replica virulentă a lui Claudiu Târziu.

Suspendarea preşedintelui Iohannis

 


George Simion a lansat un nou atac la adresa Guvernului Cîţu despre care spune că trebui să „plece cât mai repede”. Mai mult, liderul AUR le sugerează social-democraţilor să sprijine demersul de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis.

„Mai ales după ultimele evenimente guvernul Cîțu trebuie să plece cât mai repede! Vom căuta susținerea și a altor parlamentari pentru că doar voturile noastre și ale PSD nu sunt suficiente pentru o moțiune de cenzură (jumătate plus unu din voturi). Nici jocurile de imagine de-a moțiunea făcute de PSD nu ajută.

Miercuri în Parlament guvernarea putea fi oprită din implementarea PNRR printr-o treime din parlamentari, dar PSD a votat pentru.

De asemenea revenim cu solicitarea către PSD să susțină suspendarea din funcție a lui Klaus Iohannis printr-un referendum național”, a scris George Simion, copreşedintele AUR, pe Facebook.

În schimb, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spunea în februarie despre suspendarea lui Klaus Iohannis că nu este un demers oportun.

„Ca şi oportunitate, îmi asum ceea ce spun, nu cred că în acest moment este oportună declanşarea unei proceduri de suspendare a domnului preşedinte Klaus Iohannis. Şi din cauză de pandemie, de criză economică, context social şi din cauză de perioadă mică trecută de la alegeri. PSD a mai iniţiat o astfel de procedură”, a precizat președintele PSD, conform Ştiripersurse.

5.28.2021

Ponta deschide ușa alianței PSD-Pro România-AUR

 


Victor Ponta, președintele Pro România, a lansat public posibilitatea unei alianțe cu PSD pentru 2024, din care însă trebuie să facă parte și alții, vehiculând partidul AUR în acest sens

Victor Ponta, preşedintele Pro România, a reluat într-un interviu la Dcnews ideea unei viitoare alianţe cu PSD pentru alegerile multiple din 2024, când ar trebui ca la această alianță să se alăture și alții, context în care a vorbit despre partidul AUR.

"În 2024, fiind patru rânduri de alegeri, europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale, e o şansă să faci o schimbare. PSD-ul oricum va acumula voturi pentru că sunt răi ăştia", a spus Victor Ponta despre anul electoral 2024.

"AUR sunt mai extremişti, mai zgomotoşi, la volum sunt peste PSD de 10 ori. Dar nu văd cum ar putea să conducă ei Guvernul. Cred că PSD ar trebui să discute cu toată lumea din opoziţie la ora actuală, inclusiv cu AUR”, a tranșat Ponta discuția, amintind că și el a discutat cu toată lumea în 2011 ca să lupte împotriva lui Băsescu, chiar dacă nu îi făcea plăcere.

"Pro România o să încerce să facă cei cinci la sută data viitoare, dar recunosc că eu cred într-o alianţă a opoziţiei şi m-aş bucura pentru asta. Nu doar Pro România şi PSD, ci şi alţii mai mici, cu PSD cel mai mare. E normal !”, a mai declarat Ponta, lăsând deschisă portița și pentru AUR.

El a mai arătat că, pe baza experienţelor anterioare, trebuie găsit din timp candidatul la prezidenţiale, acesta nefiind nici el, dar nici Marcel Ciolacu.

”Poate ar trebui să ne gândim la un tip de candidat care să răspundă aşteptărilor oamenilor. Un altceva faţă de Klaus Iohannis şi Traian Băsescu. După care domnul Ciolacu poate încerca să fie premier”, i-a transmis Ponta actualului președinte al PSD să nu încerce să candideze la prezidențiale.

5.24.2021

Dîncu și-a luat țeapă: „Am avut încredere că domnul Cîțu…”

 


Aroganța premierului Florin Cîțu este una absolut gratuită și arată persoalitatea lui, a declarat Vasile Dîncu, președintele CN al PSD, menționând că a avut „încredere”.

„Îmi pare foarte rău, am avut încredere că domnul Cîțu vine totuși din zona oamenilor instruiți, am văzut o continuă aroganță, spunând mereu că PSD nu înțelege nimic, că PSD n-are școală. Mi se pare că această aroganță este una absolut gratuită și arată nivelul, personalitatea premierului. Am văzut că a spus un lucru care de asemenea m-a șocat. Într-un interviu, premierul spune că vom fi printre foarte puținele țări care vor lua toți banii din PNRR. Pe ce se bazează când spune asta? Crede că Europa și ceilalți sunt mai prost organizați decât noi, că suntem noi mai deștepți, după ce ni s-a respins de două ori acest plan?”, a spus la RFI Vasile Dîncu, pe tema PNRR.

PSD a anunțat că va depune o moțiune de cenzură, după ce Guvernul va trimite PNRR la Bruxelles.

Chestionat dacă partidul său se va alia cu AUR în acest demers și dacă formațiunea extremistă a devenit frecventabilă pentru PSD, social-democratul a răspuns: „Noi nu facem coaliții politice, nu am făcut nici coaliții electorale, nici politice, cu AUR. Acest partid însă are și el dreptul de a primi șansa să se modernizeze, să vină după un discurs electoral poate mai populist sau mai extremist, să vină la un indicator de modernitate, care să-l facă frecventabil”

Întrebat dacă-i dă PSD-ul această șansă, Vasile Dîncu a replicat: „Trebuie să-i dăm toată clasa politică. Vrem să avem un partid extremist în Parlament sau vrem să avem un partid cât de cât modern sau care să poată să participe la conceptul democratic? Aici nu este vorba de a ne alia cu partide. Aici este vorba de a pune o problemă, de a arăta care sunt problemele cele mai importante ale PNRR-ului, cea mai importantă fiind după părerea mea accentuarea dezechilibrelor de dezvoltare din România și acesta este un lucru care s-ar putea să-i motiveze și pe reprezentanții PNL-ului sau chiar USR-ului din județele slab dezvoltate și să voteze pentru asta”.

Când şi-a propus PSD să dărâme Guvernul Cîţu

 


Întrebat când bate palma cu PNL pentru a ajunge din nou la guvernare prin înlăturarea USR, Marcel Ciolacu a oferit un răspuns prompt, fără să stea pe gânduri: „Niciodată. Niciodată PSD nu va face un guvern cu PNL”.

După ce Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele PSD, a afirmat că nu exclude o candidatură a lui Mircea Geoană din partea PSD la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu, liderul social-democraţilor, a mărturisit că nu a avut nicio discuţie cu secretarul general adjunct al NATO despre o posibilă candidatură la prezidenţiale.

„Ne cunoaştem de foarte mult timp, am avut şi discuţii instituţionale, dar nu am avut vreo discuţie despre vreo candidatură”, a spus Marcel Ciolacu, la Antena 3, referitor la o discuţie cu Mircea Geoană despre candidatura la prezidenţiale din partea PSD.

Referitor la întoarcerea lui Liviu Dragnea în partid, după eliberarea din închisoare, şeful PSD a spus că, potrivit afirmaţiilor făcute de apropiaţii acestuia, fostul şef al social-democraţilor nu mai vrea să aibă vreo legătură cu politica.

„Nu ştiu dacă are drepturi civile interzise, nu ştiu. De la oamenii apropiaţi lui, am înţeles că nu mai vrea în politică şi să fie persoană publică în perioada următoare”, a răspuns Ciolacu, întrebat pe ce funcţie ar putea reveni Dragnea în partid.

Cine va fi premier dacă reuşiţi să treceţi moţiunea de cenzură?

„Există o singură variantă în PSD în acest moment pentru funcţia de premier. Alexandru Rafila”.

Ce dialoguri ascunse aveţi cu Victor Ponta pentru revenirea lui în PSD?

„Dacă aţi fi spus că am discuţii ascunse cu Iohannis, mai înţelegeam, dar cu Ponta nu sunt ascunse. Comunicăm în ultima vreme. Cred că Ponta şi-a pierdut momentele importante când trebuia să revină în PSD şi să pună umărul la acest nou PSD. Nu exclud nicio variantă între PSD şi ProRomânia. Dar nu mi-a cerut să revină în PSD. Nici eu nu i-am cerut să revină”.

De ce evitaţi să acceptaţi candidatura la prezidenţiale?

„Cică a greşi e omeneşte. A persevera e prosteşte. Am avut o abordare care nu a funcţionat, eu am zis că voi schimba această abordare. Preşedintele partidului nu e automat şi candidat. Eu nu mai vreau acest lucru. Nu a funcţionat. Mai multe motive, e explicat şi sociologic. Atunci vom declanşa nişte alegeri interne”.

Când va fi depusă moţiunea de cenzură

În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, Ciolacu a anunţat că o va depune „imediat după ce se termină cu PNRR”, iar în câteva săptămâni va fi prezentată şi Guvernului Cîţu.

5.23.2021

„Nu exclud o candidatură a lui Mircea Geoană la prezidențiale”

 


Prim-vicepreşedintele PSD a declarat că vrea ca social-democraţii să câştige toate alegerile în anul 2024, inclusiv cele prezidenţiale.

„Mă bate gândul ca împreună cu echipa pe care o avem în conducerea PSD-ului acum, Marcel Ciolacu, Vasile Dâncu, Gabi Firea, Paul Stănescu şi ţinta mea pentru 2024, ţinta mea personală, este următoarea: să câştigăm toate alegerile, toate: europarlamentare, parlamentare, locale şi prezidenţiale”, a afirmat Grindeanu, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, conform News.ro.

Prim-vicepreşedintele PSD consideră că mai întâi trebuie stabilit profilul candidatului care s-ar potrivi cel mai bine social-democraţilor în 2024.

„Sigur că lucrurile acesta nu se fac, vrea Grindeanu să candideze, vrea Firea. Cred că lucrurile trebuie abordate într-un mod profesionist. Trebuie să vedem profilul care s-ar potrivi cel mai bine, pentru că PSD-ul ştie sau cel puţin a arătat că din 2000 încoace, de când nu a mai câştigat alegerile prezidenţiale, ştie foarte bine să îşi ducă candidatul în turul doi.

E evident că PSD-ul, indiferent de candidat, şi-l duce în turul doi. Dar tot aşa de evident e că nu a ştiut să câştige turul doi. Noi trebuie să învăţăm din greşeli şi atunci trebuie să construim, din punctul meu de vedere, în alt fel aceste alegeri prezidenţiale din 2024. Cum? Haideţi să vedem cam ce profil ar vrea nu pesedistul, e important, sunt importanţi votanţii PSD, dar nu ajung ca să faci 50 un pic. Şi atunci asta este abordarea pe care va trebui să o avem şi care să ne ducă la câştigarea alegerilor prezidenţiale.

Dacă în 2024 câştigăm europarlamentare, locale şi parlamentare şi nu câştigăm prezidenţialele, eu, Sorin Grindeanu, consider că vom avea un eşec. Deci ţinta noastră este să câştigăm toate alegerile mai ales cele prezidenţiale”, a explicat prim-vicepreşedintele PSD.

De asemenea, Sorin Grindeanu nu exclude o candidatură a cuiva din afara PSD la alegerile prezidenţiale din 2024.

„Dacă nu încercăm să fim deschişi şi la alte abordări s-ar putea să facem încă o dată o greşeală”, argumentează el.

Prim-vicepreşedintele PSD a mai fost întrebat dacă este de acord cu ideea lui Marcel Ciolacu de a organiza alegeri interne în PSD pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale, după modelul american.

„Facem alegeri interne, dar facem alegeri interne urmare a studiilor, a profilării pe care e obligatoriu să le facem. Şi atunci profilul care ar putea părea că e cel câştigător, dincolo de ce îi place lui Grindeanu, Dîncu, Firea, Ciolacu, s-ar putea să nu fie cel care ne duce la câştig”, a precizat Grindeanu, potrivit sursei citate.

Întrebat cum vede o candidatură a lui Mircea Geoană din partea PSD la alegerile prezidenţiale din 2024, Sorin Grindeanu a răspuns: “Nu o exclud, nu pot să spun că aduce victoria sau nu. E un fost lider al PSD, care sunt convins că a câştigat alegerile în 2009. E convingerea mea personală şi nu cred că doar a mea. În acest moment ocupă o funcţie extrem de importantă, e secretar general adjunct al NATO, care are un profil european, euro-atlantic, care e un om de stânga”.

5.18.2021

Se dau lupte grele, dar ce credeți, că pentru țară ?

 


Se ascute lupta din interiorul PNL pentru șefia partidului. Ludovic Orban apasă pe pedala Congresului, dar nici adversarii săi din partid nu stau cu mâinile în sân. Potrivit unor informații, Florin Cîțu și Emil Boc ar urma să candideze în tandem pentru șefia formațiunii, știut fiind faptul că Orban nu mai are sprijinul grupării din Ardeal, cu precădere la Cluj. 

Cîțu a confirmat luni seară că a avut o nouă întâlnire cu Boc, dar a refuzat să dea detalii.

Întrebat de jurnalişti, despre o întâlnire cu Emil Boc pentru a vorbi despre Congresul PNL, Cîţu a replicat: „Foarte informaţi sunteţi. Domnul Boc este în Bucureşti în aceste zile şi ne vedem de fiecare dată când vine în Bucureşti”.

Întrebat, de asemenea, dacă îşi doreşte o funcţie în conducerea PNL, Cîţu a afirmat: „Bineînţeles”.

„Am spus întotdeauna că eu cred că experienţa pe care am acumulat-o ca parlamentar, ministru de Finanţe şi premier este o experienţă care poate să adauge, să ajute partidul din orice poziţie”, a susţinut premierul.

Întrebat care este relaţia sa cu Ludovic Orban în acest moment, a replicat: „Una foarte bună”.

Chestionat ulterior dacă este posibil să îl susţină pe Ludovic Orban pentru şefia PNL, Cîţu a spus că deocamdată nu crede că este vreun candidat.

Atunci când i s-a spus că Orban şi-a anunţat candidatura, a afirmat: „Am înţeles, o să avem Congres şi discutăm, vedem care sunt candidaţii şi atunci puteţi vedea şi susţinerea mea”.

Consiliul Naţional al PNL se va reuni, în cel mai scurt timp posibil, pentru convocarea Congresului partidului, a anunţat, luni,  Ludovic Orban.

El a precizat că în şedinţa Biroului Executiv al PNL s-a discutat despre organizarea Congresului, prilej cu care a reiterat că, atunci când condiţiile epidemiologice vor permite, se va demara procesul de alegeri în interiorul partidului.

„Congresul PNL, conform prevederilor statutare pe care le avem, nu înseamnă doar alegeri la nivel naţional. Alegerile la nivel naţional sunt precedate de conferinţe de alegeri în fiecare localitate, în fiecare organizaţie locală, urmate de conferinţe de alegeri în fiecare judeţ, în cadrul fiecărei filiale judeţene şi abia la capătul procesului de alegeri la nivel local şi judeţean urmează să se deruleze Congresul. Procedura statutară – voi propune la prima reuniune a Biroului Executiv pe care îl vom avea proiectul de hotărâre, Biroul Executiv va înainta acest proiect de hotărâre către Consiliul Naţional, pentru că, în conformitate cu prevederile statutare, decizia de convocare a Congresului şi implicit toate elementele statutare care trebuie să cuprindă această decizie vor fi luate în cadrul Consiliului Naţional, care va fi convocat în cel mai scurt timp posibil”, a explicat Orban, după şedinţa BEx a PNL.

El a afirmat că vor fi organizate alegeri în toate filialele PNL înainte de Congres.

„Noi vrem să organizăm alegeri peste tot. (…) În cadrul prevederilor statutare, la noi, asta înseamnă Congresul, înseamnă o reîmprospătare a legitimităţii celor aleşi plecând de la baza organizaţiilor locale, mergând spre judeţe şi spre conducerea naţională. Dacă nu se pot organiza fizic în toate, există un procent de minim 75% din organizaţiile locale pentru a putea ţine conferinţele judeţene, iar Congresul este valabil în prezenţa a minim două treimi dintre delegaţii care urmează să reprezinte filialele judeţene”, a adăugat Orban.

Preşedintele PNL a susţinut că, dacă va avea un contracandidat, va face o campanie „corectă”. „Oricine vrea să candideze poate să candideze, important este că în PNL există democraţie. Din punctul meu de vedere, dacă voi avea un contracandidat îl asigur de o campanie corectă, pozitivă, spre binele partidului, care să nu vizeze candidatura colegului meu şi care să vizeze proiectul meu pentru PNL şi pentru România în următorii patru ani”, a afirmat Ludovic Orban.

Potrivit unor surse liberale, Ludovic Orban le-ar fi propus liderilor PNL organizarea Congresului în jurul datei de 15 septembrie.

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, luni, că Ludovic Orban va avea cu siguranţă un contracandidat „foarte puternic” pentru şefia partidului, adăugând că Florin Cîţu, Emil Boc, Ilie Bolojan, Dan Motreanu şi Robert Sighiartău s-ar putea număra printre opţiuni.

„Primul lucru într-un Congres, într-o bătălie este să ai o retorică bună, retorica învingătorului. Mai e mult până departe. Îl asigur cu simpatie pe Ludovic Orban că va avea contracandidat şi va avea unul foarte puternic. (…) Eu sunt extrem de puternic, nu foarte puternic, dar eu nu candidez. Eu candidez în echipa câştigătoare. (…) Suntem partid liberal, este normal să existe competiţie, cred că nici Ludovic Orban, nici altcineva nu-şi doreşte să existe un singur candidat, sunt absolut convins că va exista minim un contracandidat, dacă nu chiar doi. Există oameni foarte buni în PNL care vor intra într-o competiţie directă, frumoasă cu Ludovic Orban şi cel mai bun dintre ei va câştiga. Este şi Florin Cîţu o opţiune, şi Emil Boc o opţiune, este şi Ilie Bolojan şi Dan Motreanu, este şi Robert Sighiartău o opţiune, avem mai multe opţiuni. Eu am spus-o ca să nu existe niciun fel de speculaţie – voi intra pe poziţiile doi-trei în echipa câştigătoare”, a afirmat Rareş Bogdan, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a amintit că, în prezent, 11 filiale ale PNL au conduceri interimare, iar alegerile ar trebui organizate cât mai curând cu putinţă, cu analiza rezultatelor scrutinelor din ultimii ani.

5.17.2021

PSD ameninţă cu greva parlamentară

 


Marcel Ciolacu susţine că premierul Cîţu l-a sunat să vorbească despre Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă după ce a fost presat de comisarii europeni în acest sens.

Marcel Ciolacu aruncă bomba despre discuțiile premierului Cîțu pe PNRR. Întrebat ce urmează să vorbească cu premierul, liderul PSD a reiterat ideea că social-democraţii vor intra în grevă parlamentară dacă PNRR nu este prezentat în Parlament.

„Am avut mai multe zile discuţii cu comisari europeni. Doamna preşedinte mi-a răspuns la scrisoare, mi-a dat şi dreptate că PNRR să fie dezbătut în Parlament, nu neaparat să fie un vot. Nu ţinem neapărat să fie votat, dar el trebuie cunoscut, mai ales că PSD este cel mai mare partid din România şi are peste jumătate din administraţiile publice locale. Apelul a fost în urma comisarilor europeni şi a preşedintelui Comisiei. A rămas că ne vom vedea să stăm de vorbă vizavi de PNRR. A rămas că mâine stăm de vorbă şi stabilim.

Eu cu domnul Cîţu stabilesc principiile. Este exclus să nu vină cu el în Parlament. Eu am anunţat foarte clar : dacă se merge cu PNRR fără să fie prezentat şi fără să avem o discuţie foarte serioasă cu privire la mecanismele de acces la fonduri, PSD va intra în grevă parlamentară. Mi s-a spus că a mai existat situaţia din România cu privire la opoziţie în Polonia. Au intervenit comisarii şi acum au un PNRR în consens”, a declarat Ciolacu la Antena 3.

Liderul PSD a mai precizat că va trimite specialiştii PSD să discute cu guvernanţii despre principiile şi mecanismele pe care se bazează PNRR.

De altfel, liberalii și-ar dori ca nouă miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie alocate pentru infrastructura de transport, câte patru miliarde pentru mediu și educație și trei miliarde pentru agricultură.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a prezentat stadiul elaborării Planului Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR) în şedinţa de luni a conducerii partidului, precizând că negocierile în coaliţia guvernamentală continuă, dar este optimist că România va depune documentul în termenul stabilit la nivel european.

Președintele PNL pierde teren în partid

 


Duminică, Şeful CJ Cluj, Alin Tişe, şi primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, nu au mers la promovarea candidaturii pentru un nou mandat la șefia formațiunii politice, în orașele din județ.

Ludovic Orban a fost ignorat de baronii PNL din Cluj. Tişe a a declarat ferm că nu are de ce să se afişeze alături de Orban, fiind contestatar al acestuia.

De altfel, primarul Boc este printre principalii lideri pe care mizează premierul Florin Cîţu, în cazul unei candidaturi la şefia PNL, spune adevărul.ro.

„Nu voi mai accepta ca munca mea din judeţ să fie folosită ca exerciţii de imagine ale unora care vin în vizita pe aici şi apoi pleacă . Să-şi facă imagine cu activitatea şi cu realizările lor, dacă o au. E o chestiune de etică politică. Oameni incompetenţi în judeţele lor vin la Cluj sa se laude cu munca altora iar apoi ne tratează cu lipsă de respect. Ne pretind rezultate electorale bune iar apoi prin decizii arbitrare ne îngreunează munca politică din judeţ şi ne afectează negativ electoral”, a declarat Alin Tişe, fiind amintit faptul că Orban nu s-a luptat la negocierile cu USR-PLUS şi UDMR să câştige numirea prefectului de Cluj de către PNL.

Emil Boc a lipsit de la evenimentele unde a fost prezent Ludovic Orban motivând faptul că a avut alte întâlniri. Potrivit unor surse din conducerea PNL, Boc a bătut palma cu Florin Cîţu să facă parte din echipa acestuia, fiind luată în calcul o candidatură a edilului pentru funcţia de prim-vicepreşedinte sau preşedinte executiv, aceasta ultimă poziţie fiind însă posibilă doar dacă e schimbat Statutul PNL până la congres.

Ludovic Orban a venit cu anunţul mult aşteptat. Fostul premier a declarat că va candida pentru un nou mandat, la alegerile interne din acest an.

Acesta spune că are o carte de vizită care este un argument puternic în faţa colegilor de partid”.

„Candidez cu o carte de vizită care este cunoscută de toţi colegii mei şi care este practic un argument puternic pentru a putea să mă prezint în faţa colegilor mei cu un proiect pe următorii patru ani de zile, care să permită PNL să realizeze pentru România tot ceea ce a promis.

Congresul înseamnă alegeri în tot partidul, la toate nivelele. Peste tot vom avea conduceri legitimate prin vot în urma conferinţelor la nivel local, judeţean şi ulterior în urma congresului”, a declarat sâmbătă Orban, într-o conferinţă de presă susţinută la Zalău.

5.14.2021

”Eliminarea măștii nu se datorează lui Iohannis, ci poporului român, acelui grup de avocați care luptă împotriva încălcării Constituției”

 


Diana Şoşoacă a declarat, joi seara, în direct la România TV, că nu se simte "eliberată" de anunţul preşedintelui Klaus Iohannis privind ridicarea restricţiilor.

Invitată în cadrul emisiunii „Punctul Culminant” prezentată de Victor Ciutacu, Diana Şoşoacă a afirmat că „poporul român este eliberat de constrângeri”, prin faptul că vor fi eliminate unele restricţii, precum purtarea măştii în spaţiul liber începând din 15 mai.

„Simt că poporul român este eliberat de constrângeri. Nu se datorează preşedintelui Iohannis, nu se datorează Guvernului, nici lui Raed Arafat, secretarul de stat care nu se mai mută din scaunul acela de 12 ani.

Se datorează poporului român, acel grup mic de avocaţi care luptă în continuare împotriva încălcării Constituţiei, românilor care au ieşit în stradă şi au formulat acţiuni în instanţă şi judecătorilor care au anulat pe bandă rulantă toate amenzile luate de cetăţenii români pentru nepurtatul măştii în stradă”, a declarat Diana Şoşoacă, la România TV.

Diana Şoşoacă a primit peste 10.000 de euro amenzi pentru nepurtarea măştii. „Nu pot mască pe stradă, nici soţul şi nici familia mea”

„Pe mine nu are de ce să mă elibereze personal pentru că eu nu pot mască pe stradă, nici soţul şi nici familia mea. Mie nu îmi încalcă nimeni drepturile constituţionale.

Nu mă simt eliberată nici de cei peste 10.000 de euro pe care i-am primit ca amendă pentru nepurtatul măştii, pentru că pe toate văd că instanţele le anulează, având în vedere nelegalitatea dispoziţiilor legate de măşti”, a spus senatoarea.

De asemenea, Diana Şoşoacă a afirmat că nu va înceta lupta „până când nu ne vom recupera absolut toate drepturile şi libertăţile”.

„Nu ne vom opri până când toţi cei vinovaţi de moartea a peste 25.000 de români morţi cu zile în spitalele din România de aşa zis COVID, precum şi ceilalţi zeci de mii de oameni omorâţi cu zile pentru că nu li s-a permis accesul la tratamentele medicale pe care trebuiau să le urmeze. Noi nu ne vom opri. Le este frică !

Pentru un virus care are rată de însănătoşire 99,77% nu se poate oprit planeta. Le mulţumesc tuturor avocaţilor care au dat în judecată OMS, guvernele şi preşedinţii statelor care au acţionat împotriva drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Mulţumesc că a existat COVID-ul pentru că în sfârşit cetăţenii plantei şi-au dat seama de câtă manipulare a fost în aceşti ultimi zeci de ani”, a precizat Diana Şoşoacă.

Diana Şoşoacă anunţă proteste chiar şi după eliminarea purtării măştii în aer liber.

„Este obligatoriu. Nu este doar pe 15 mai. Avem trei proteste: 15, 16, 17 mai. Pe 15 mai împlinim un an de la primul protest antiplandemie, antimascaradă din România.

Este drept constituţional dreptul la protest paşnic pe care nu-l poate opri nici măcar Raed Arafat, nici preşedintele.

Pe 16 o să ajung în Bucureşti. Pe data de 17 pichetăm ministerele şi vom merge inclusiv la domnul Cîţu ca să ne dea şi nouă cu subsemnatul despre toată datoria incalificabilă a României care a depăşit orice imaginaţie”, a mai precizat Şoşoacă.

5.13.2021

Premierul României, Florin Cîțu, a prezentat reformele pe care le va face în baza Planului Național de Redresare și Reziliență, agreate de Comisia Europeană.

 


„Am fost la Bruxelles pentru a mă asigura că vom avea cel mai bun PNRR. Am dat asigurări că România poate folosi toți banii alocați pentru investiții și reforme: infrastructură, sănătate, educație, digitalizare, energie verde.

Câteva dintre reforme: reforma pensiilor, care are rolul de a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii în România.

Reforma fiscală care să asigure creșterea veniturilor și o optimizare a cheltuielilor în anii următori. Obiectivul meu clar este de a nu introduce și de a nu crește taxe. Am arătat că se poate în perioada de criză. Reforma salarizării, obiectivul este de a avea o legătură între performanță și venit. Reforma administrației publice sau reforma pentru trecerea la energie verde. Le-am spus miniștrilor implicați în proiecte că trebuie să lucreze 24 din 24 de ore pentru un succes”, a scris Cîțu pe pagina sa de Facebook.

Reforma pensiilor, a administrației publice și a companiilor de stat. Companiile nerentabile vor fi închise

Ministrul Investițiilor Europene, Cristian Ghinea, a afirmat că „fără reforme substanțiale nu va trece acest plan”.

„Trebuie să clarificăm nivelul de ambiție al reformelor. Ca să fie și mai clare am scris un document care trece în revistă reformele majore, pe care l-am trimis Comisiei Europene. A fost baza de discuție pentru toate întâlnirile pe care le-am avut. Este o chestiune pe care eu am mai subliniat-o în mai multe rânduri. PNRR este un instrument de reforme. Fără reforme substanțiale nu va trece acest plan și eu cred că această chestiune sensibilă a fost rezolvată”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Comisia Europeană a sugerat României să nu depună acum cererile pentru împrumut, în condițiile în care din PNRR sunt alocate 13 miliarde de euro granturi și 16 miliarde de euro împrumuturi, iar România se află deja în procedură de deficit excesiv.

„Sunt doar două țări care vor folosi toate împrumuturile din PNRR: România și Italia. Nenorocul face să fim singura țară din UE care se află în procedură de deficit bugetar. Asta face să ne fie greu să tragem împrumuturile, pentru că ele vor atârna în balanța deficitului bugetar. A fost o sugestie, dacă nu chiar o recomandare din partea Comisiei să nu depunem acum cererile pentru împrumut. Am fost foarte clari că vom depune cereri pentru toate cele 29.2 miliarde de euro”, a precizat ministrul.

Cristian Ghinea le-a transmis oficialilor europeni că România este pregătită să își asume o reformă reală a sistemului de pensii, a administrației publice și a companiilor de stat.

„Reforma pensiilor – elemente care presupun o indexare a pensiilor clară, pe decizii statistice și reducerea pensiilor speciale.

Reforma companiilor de stat – vom avea un proces de audit la toate companiile de stat. Vom elimina acele excepții băgate de PSD ALDE. Vor fi supravegheate de către un departament special de la SGG care va face politica statului. România nu are o politică clară și o entitate care să se ocupe de companiile de stat.

Vom crea această entitatea care va avea indicatori de performanță și un plan de reformă, închiderea acolo unde este cazul și legare a salariilor din conducerea companiilor de stat de obiective de performanță. Trebuie să facem o sursă de a aduce bani la buget, nu o sursă de a se scurge bogăție din averea publică.

Reforma administrației publice – vom avea sporuri limitate și legate de obiective, nu vom mai crește anvelopa salarială la stat.

Pe partea de administrație publică avem prins în PNRR un sistem național de examinare a funcționarilor publici pe modelul Comisiei Europene

Pe partea de justiție, rămânem la obiectivele din MCV și vom adăuga câteva puncte, o nouă strategie anticorupție și o creștere clară a bunurilor confiscate din infracțiuni”, a declarat ministrul Ghinea.

Președintele AUR, George Simion, aruncă bomba: „În restul Europei există pământ ieftin, dar în România există și guvern ieftin”

 

Președintele AUR, George Simion, aruncă bomba cu privire la vânzarea terenurilor agricole străinilor, el acuză că USR suține lanțuri mafiote.

„Cu siguranță e un fenomen pe care până și verzii europenii îl combat se numește „land grabbing”, Şi în restul Europei se găsește pământ ieftin, dar în România se găsește și guvern ieftin, iar din această cauză vin străinii ca să ia terenuri, din cauza subvențiilor pe hectar din care au de profitat niște lanțuri mafiote”,  a declarat Simion pentru România TV.

Președintele AUR i-a criticat și pe neomarxiști, pe care îi compară cu urmași ai lui Lenin care, spune el, din cauza ideologiei comuniste vor sărăci țara.

„Neomarxiștii reprezintă gândirea și ideologia adusă în anii noștri de urmașii lui Lenin, care vor să ne distrurga proprietatea, iar aici vorbim de Oana Bogdan. Curentul global, prezent și în sistemul românesc, vrea să anuleze orice proprietate, sub pretextul că trebuie să salvăm planeta. Și sovieticii aveau idealuri frumoase ca și globaliștii din USR Plus. Spre exemplu polonezii nu și-au vândut pământurile și companiile strategice, așa cum plănuiește acest guvern. La momentul actual peste 45 % din terenuri e vândut străinilor. Coaliția vrea vânzarea fără restricții a terenurilor agricole. România are cel mai neoliberal sistem cu privire la vânzarea pământurilor. Franța nu-si vinde pamânturile. În zona Moldovei, din cauza exploatării până la epuizare, a aparut fenomenul deșertificării”, a mai adăugat George Simion.

Președintele AUR, George Simion: Industria clădită de părinții noștri a fost distrusă

Președintele AUR a criticat și vânzarea mai multor întreprinderi românești, în special vânzarea companiei Moldomin care deținea 30% din resursele de cupru ale țării.

„OMV Petrol a dezafectat Arpechimul și alte combinate din toată țara pentru că industria clădită de părinții noștri a fost distrusă. Pentru mine e frustrant să văd că plătesc facturi, iar banii se duc în alte țări. Nu mai suntem stăpâni la noi acasă, iar această guvernare înstrăinează bogățiile țării. Cuprul a ajuns la 10 mii de dolari pe tonă și se prefigurează că va ajunge la 20 de mii de dolari. Guvernarea USR – UDMR a vândut compania Moldomin, care deținea 30% din resursele de cupru ale României”, a afirmat George Simion.

5.12.2021

George Simion, atac dur la adresa USR: „Au îngenuncheat România și au transformat-o în groapa de gunoi a Europei”

 


Președintele AUR, George Simion, a lansat un atac dur la adresa USR, pe care îl consideră un partid antinaționalist și anticreștin, al cărui scop este acela de a sărăci România și de a transforma țara în groapa de gunoi a Europei. George Simion i-a criticat dur atât pe liderul USR, Dan Barna, cât și pe membrul UDMR, Tanczos Barna, ministrul Mediului, implicat în scandalul uciderii ursului Arthur de către Prințul din Liechtenstein.

„Ambii Barna din Guvern, și cel de la Mediu din UDMR, și cel de la USR, fac parte dintr-un partid antinaționalist, anticreștin, plin de ipocrizie. Au vrut să-și creeze imaginea unor oameni puri, dar au îngenuncheat România, și au transformat România într-o groapa de gunoi a Europei, această creatură de partid fură bogatiile românilor. Noi, AUR, acuzăm această situație creată, iar acum se dovedește că ei sunt o Românie care, în frunte cu domnul Iohannis, se predă străinilor”, a afirmat președintele AUR.

Președintele partidului AUR, George Simion, și-a îndreptat atenția și către Dacian Cioloș, pe care l-a acuzat de lipsă de integritate și de ipocrizie, în contextul în care Cioloș a fost ales să reprezinte România în Comisia Europeană de două ori.

„Dacian Cioloș a fost comisar european de două ori, o dată numit de Ponta si a doua oară de Băsescu, așadar Cioloș nu este un om integru. USR trebuie să dispară pentru că este o formațiune antinaționalistă, care urăște profund neamul românesc”, a menționat George Simion.

Atacul dur al lui George Simion demască USR-ul: „Vor legalizarea vânzării de teren agricol către străini”

Președintele AUR consideră, de asemenea, că USR nu vor mai prinde alegeri anticipate, și că sistemul electoral este construit să întrețină mafia care alungă românii peste hotare. George Simion și-a manifestat și bucuria față de faptul că românii au putut petrece Paștele în biserici, și s-a declarat mulțumit de relaxarea restricțiilor.

„Îmi pare bine că am putut sărbatori Paștele în biserici, sunt bucuros că s-a dovedit că toate informațiile exagerate despre pandemie erau o minciună, și că nu a existat un număr record de cazuri. Mergem înainte fără teamă de sistemul care distrus România”, a mai adăugat Simion.

George Simion a criticat și legile USR cu privire la vânzarea terenurilor agricole către persoanele din afara țării.

„40% din terenul agricol este deja vândut, iar prin această legislație impusă de coaliție se vrea depașirea pragului de 50%. Se va legaliza vânzarea de teren agricol către pesoane fizice străine. Gripa porcina s-a răspândit prin mistreți. Specialiștii noștri au facut demersuri ca gripa porcină să fie stopată la intrarea în Romania. Nimeni nu este interesat de acest aspect, pentru că ei vor ca toată lumea să se hranească din hipermarket-uri, nu de la fermele țăranilor. Dăm o gramadă de bani pe vaccinuri, nu pe prevenție, sport și mâncare sănătoasă. Ei toți sunt o adunătură de criminali”, a subliniat liderul AUR.